Hristos a Înviat!
Ce bucurie, ce lumină sfântă, în cuvintele care ne arată că moartea a fost înfrântă!
Ce întărire, ce aşezare în frumuseţea cerească, cea nepieritoare!
Ce scară de strălucire şi pace, către înălţimile de dincolo de neguri şi nori!
Ce bine ar fi să ţinem toate acestea, tot harul, în fiecare zi!
Şi, ca ajutor întru aceasta, aduc aici trei cuvinte de folos, nu de la mine, ci de la trei mărturisitori ai Bisericii. Hristos a Înviat!

„Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul lui, pe care e vremea să-l culegem. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămână evlavia. Mai bine spus, […] a trecut postul cel trupesc, dar nu a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a facut. Dupa cum, când posteaţi, vă spuneam că se poate să nu posteşti, desi posteşti, tot astfel şi acum vă spun că se poate să posteşti, deşi nu posteşti. […] Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată: când cineva se opreşte de la mâncăruri, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată: când se bucură de mâncare, dar nu gustă din păcat. […]

Poate să se îmbete şi cel care nu bea vin („Vai de cei care se îmbată fără vin!“ – Isaia 28.1) şi poate să fie cumpătat şi cel care bea vin („Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni“ – I Timotei 5.23). […] Şi oare nu ne învaţă Apostolul: „Nu vă îmbătaţi cu vin, în care este desfrânarea, ci umpleţi-vă de Duhul“ (Efeseni 5.18)? Aceasta este beţia cea bună. […] Umple mintea până sus cu Duhul, ca pe un pahar, ca diavolul să nu mai poată turna nimic in el! […] Paharul nostru de bună beţie să fie potirul cel duhovnicesc, potirul neîntinat al sângelui Celui Înviat, care nu îmbată, nici nu moleşeşte, ci ne întăreşte întru cumpătare. […] De aceasta beţie să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne abţinem, ca să nu pângărim acest mare praznic al pământului şi al cerului deopotrivă. Căci bucurie mare este astăzi şi pe pamant, şi in Cer. Dacă atunci când se întoarce un singur păcatos este bucurie pe pământ şi în Cer (Luca 15.7), cu cât mai mare bucurie va fi în Cer când întreaga lume este smulsă din mâinile diavolului? Acum saltă de bucurie îngerii, acum se veselesc arhanghelii, acum heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi Învierea cea de a treia zi. […]” (Sf. Ioan Gură de Aur)

„Biruinţa lui Hristos este singura biruinţă întru care se poate bucura întreaga lume, chiar de la începuturi până la sfârşit. Oricare altă biruinţă de pe pământ a deosebit şi încă îi deosebeşte pe oameni, unii de alţii. Atunci când un împărat pământesc câştigă o victorie asupra altui împărat, unul dintre ei se bucură, iar celalalt plânge. Atunci când omul iese biruitor asupra vecinului său, sub un acoperiş este cântare, iar sub celălalt este plângere. Nici o izbandă de bucurie de pe pământ nu este lipsită de otrava răutăţii: biruitorul obişnuit, de pe pământ, se bucură atât prin râsul său, cât şi prin lacrimile duşmanului său biruit. El nici nu vede cum loveşte răul prin mijlocirea bucuriei. […] Doar biruinţa lui Hristos este ca soarele ce revarsă raze strălucitoare peste toţi cei care se află sub el. Numai biruinţa lui Hristos umple toate sufletele oamenilor cu bucurie de neînvins. Numai aceasta singură este fără de răutate sau pizmă.” (Sf. Nicolae Velimirovici)

„Paştile sunt în Ortodoxie „sărbătoarea sărbătorilor”. Dacă sărbatoarea este o țâșnire de viaţă dumnezeiască în creaţie şi ca atare o ţâşnire de lumină mai presus de fire, Paştile sunt ţâşnirea deplină a vieţii dumnezeieşti în existenţa noastră creştină. Natura noastră omenească nu mai e străluminată numai trecător de o raza dumnezeiască, ce arata că ea nu e de la sine şi singură existentă, ci această natură e străbătută deplin şi pentru vecie de viaţa Dumnezeirii, e transfigurată, pnevmatizată, ridicată din înlănţuirea procesului de corupere continuă care duce trupul nostru la descompunere, iar sufletul în iadul tenebrelor.

De aceea Paştile sunt o explozie de bucurie, care perpetuează explozia de bucurie a ucenicilor care au văzut pe Domnul înviat. De aceea credincioşii se salută cu vestea unei bucurii de necomparat cu nicio alta bucurie: „Hristos a înviat!” „Adevărat a înviat!”, până la Înălţarea Domnului, de când se salută cu altă veste tot aşa de mare, legată interior de prima: „Hristos s-a înălţat!”, până la Cincizecime, care anticipează Cincizecimea deplină sau umplerea desăvârşită a vieţii noastre de Duhul Sfânt.” (Sf. Dumitru Stăniloaie)

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă