"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
Există o tradiție comunistă ce are deja mai mult de un secol și jumătate: doctrina mai presus de adevăr; sau, cum spune Joke Biden, „adevărul” mai presus de fapte – „adevărul” fiind aici, desigur, doctrina Stângii. Ca multe alte otrăvuri stângiste și această tradiție s-a strecurat pretutindeni în societate. Printre altele, prin obișnuința de a vorbi cu hotărâre și chiar fanatism despre lucruri aproape necunoscute. Cam așa cum Nicolae Ceaușescu era „primul miner”, „primul plugar”, „primul pionier”, „primul istoric” etc., cu toate că era pe dinafară în toate aceste domenii.
De obicei oamenii suferă de boala falsificării prin simplificare. Asta face ca la o greșeală să se răspundă, adesea, printr-o greșeală la fel de mare, dar de sens opus.
De pildă, la obișnuința de a vorbi cu hotărâre și chiar fanatism despre lucruri aproape necunoscute există greșeala foarte răspândită de apel la competență sau folosirea „argumentului competenței”.
Adică în loc să se discute pe fapte, se vorbește despre care dintre susținătorii unui punct de vedere este mai competent; respectiv, care are mai multe diplome, mai multe cărți/lucrări publicate, mai multe titluri etc. Ceea ce este cam la fel de inteligent și rațional cu „îl votăm pe X pentru Parlament sau Primărie pentru că e frumos”.
Adevărul este că nu diplomele sau recunoașterile te fac valoros.
Lumea are o lungă istorie de artiști de curte și intelectuali de curte – așa cum au fost și sunt în aceste decenii Pleșu, Liiceanu, Cărtărescu, Răzvan Teodorescu, Theodor Paleologu etc. Asemenea personaje au avut (și au) parte de nesfârșite investiții și recunoașteri din partea Puterii – investiții și recunoașteri văzute sau ascunse. Dar totdeauna ajung la groapa de gunoi a Istoriei. După cum au ajuns „marii artiști” și „marii intelectuali” ai Puterii din secolele XIX și XX, de pildă. Personaje despre care astăzi practic nu se mai știe nimic. Cel mult, se citește pe vreun mormânt pretențios și ruinat o inscripție de tipul ”Savant Inginer Doctor Academician”… Ca urmare, este ușor de văzut că „argumentul competenței” este rareori valid. Și asta deși, într-adevăr,
competența într-un domeniu este absolut necesară pentru a avea o părere cât mai apropiată de adevăr
Și atunci de ce „argumentul competenței” este rareori valid?
Pentru că existența competenței are următoarele limite:
1. Orice om, oricât de competent, poate să greșească, poate să fie subiectiv, poate avea abateri sau poate chiar să își piardă competența.
2. Recunoașterea competenței este un act ce poate să fie extrem de subiectiv (după cum am exemplificat mai sus prin artiștii de curte și intelectualii de curte)
Pentru punctul 2., să amintim și de cazurile când Petrache Poenaru a inventat stiloul, când Aurel Vlaicu a inventat avionul sau când Henri Coandă a inventat avionul cu reacție. În toate aceste trei cazuri competența din spatele invenției a fost mult înaintea nivelului inteligibil sau acceptabil printre contemporani. Academia Franceză i-a răspuns, oficial, geniului român Aurel Vlaicu, în scris, „zborul unui aparat mai greu decât aerul este o imposibilitate”. Petrache Poenaru nu a găsit sprijin în producerea și răspândirea stiloului. Deși Henri Coandă a efectuat chiar și un zbor cu aparatul său, nu a găsit niciun sprijin în continuarea cercetării și producerea aparatului. În toate aceste cazuri, ca și în altele asemănătoare, apropiații acestor genii și Românii în general au pierdut sume uriașe – precum și alte avantaje. Doar pentru că nu au avut capacitatea de a evalua corect situația. Pe de altă parte, s-au investit sume uriașe în felurite proiecte perdante, dar care erau mai pe înțelesul celor care aveau banii, birocraților sau politicienilor etc.
Istoria, adică viața, ne arată că folosirea „argumentului competenței” poate fi câștigătoare în unele discuții; dar la nivel practic și pe termen lung aduce mai mult pierderi decât câștig.
Pentru că adevărul se poate cunoaște doar prin cunoașterea faptelor, a realității. La fel, adevărul unei păreri – implicit al unei doctrine – se poate cunoaște doar prin raportarea la realitate, la fapte.
Otrava poate cea mai cumplită a internetului este iluzia competenței. Și este o otravă în care motoare de căutare de tip Google și platforme de (dez)informare de tip wikipedia au un rol uriaș.
Pe de-o parte, motoarele de căutare nu pot ține loc de învățarea și însușirea prin practicare a principiilor de cercetare și înțelegere a adevărului
Pentru că cercetarea și înțelegerea adevărului se poate face doar prin însușirea anumitor principii fundamentale; în lipsa lor omul nu are cum să facă distincția între minciună și adevăr.
Pe de altă parte, platformele de (dez)informare de tip wikipedia pretind o obiectivitate de care sunt de fapt străine. Totdeauna sunt controlate de grupuri ideologice, direct sau indirect. Pentru a putea (dis)cerne informația oferită de ele este nevoie, mai întâi, de învățarea și însușirea prin practicare a principiilor de cercetare și înțelegere a adevărului
Iar aceste principii nu sunt studiate în școlile de stat din România, nici în școlile de stat din SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Finlanda, Danemarca, Italia și multe alte țări. Este de ajuns puțină cercetare asupra materiilor și programelor școlare pentru a vedea acest lucru.
Nici platformele sau motoarele de căutare amintite nu oferă aceste principii.
Ca urmare, fenomenul social actual este acela al oamenilor de toate vârstele care
(a) nu au principiile de cercetare și înțelegere a adevărului
(b) au acees la cantități uriașe de informații sortate extrem de subiectiv
La aceasta se adaugă
nevoia de cunoscut sau certitudine (siguranță) a omului.
Faptul că omul are o mare nevoie de cunoscut, de certitudine, este un adevăr foarte bine documentat.
Ca urmare, există reflexul, în lipsa unor repere obiective, de adoptare a unor date/informații pe post de cunoscut, de certitudine. În condițiile de la punctele (a) și (b) amintite mai sus, nevoia de cunoscut, de certitudine, duce la adoptarea multor minciuni drept adevăruri. Aceasta este explicația răspândirii tot mai puternice pentru obișnuința de a vorbi cu hotărâre și chiar fanatism despre lucruri aproape necunoscute.
Paradoxal la o primă vedere, tot de aici pleacă și apelul tot mai răspândit – și tot mai fanatic – la „argumentul competenței”: este tot o formă pentru acoperirea nevoii de cunoscut (certitudine) a omului.
De cealaltă parte, a celor ce totuși caută dincolo de aparențe și iluzii, rămâne pentru veșnicie principiul dumnezeiesc
Cunoașteți adevărul și adevărul vă va face liberi (Ioan 8.32)
Primul pas pentru cunoașterea adevărului este cinstea, adică sinceritatea.
Care, ce-i drept, îl duce pe om într-un tărâm al neștiinței, al nesiguranței. Pentru că, cinstit spus, de cele mai multe ori omul nu știe ce este bine și ce este rău, nu știe unde este adevărul etc.
Și este greu. Este acea aruncare în gol despre care cuvânta atât de adânc Părintele Nicolae Steinhardt.
Dar este punctul din care omul începe să se pună pe sine în fața propriei conștiințe. De aici, înaintea lui Dumnezeu. Și apoi începe adevărata zidire, adevărata curățare și îndreptare, adevărata înălțare a omului. Căci acesta deja a cunoscut singurul adevăr absolut, singura certitudine: Dumnezeu. La care se va uita mereu, în toate nedumeririle, găsind și regăsind, veșnic, reperul ce lipsește omului pierdut în oceanul (dez)informării moderne.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. În fotografie sunt oameni care au știut să găsească Adevărul.
Atunci când ne gândim la Biblie în limba română știm că Scripturilenu au fost scrise în limba română. Și, bineînțeles, că au fost traduse în limba română din limba folosită pentru scrierea lor. Dar care este această limbă?
După cum am arătat și în primul eseu despre această idee, pentru Vechiul Testament avem în primul rând limba ebraică. Dar sunt și unele texte ce au fost scrise la început în aramaică. În Noul Testament avem în primul rând limba greacă veche, dar avem și unele texte scrise la început în aramaică.
Totodată, avem o traducere minunată a Vechiului Testament în limba greacă veche: Septuaginta.
Aceasta este o traducere făcută sub îndrumarea Duhului Sfânt, de către șaptezeci de Evrei învățați, ce foloseau greaca veche la fel de bine ca și ebraica. Minunea a fost dovedită după ce, traducând aceștia singuri Vechiul Testament, fiecare închis în casa lui, s-au adunat ca să le asemene: spre uimirea tuturor, cele șaptezeci de traduceri erau întocmai, până la ultimul cuvânt, până la ultima literă!
Ca urmare, Evreii au socotit din acea clipă Septuaginta ca fiind la fel de bună ca Scriptura (Vechiului Testament) în limba ebraică.
Mai târziu, din păcate, manuscrisele ebraice ale Vechiului Testament au fost pierdute. Iar încercările de reconstituire – din fragmentele încă existente și amintiri – ale așa-numiților masoreți, s-au făcut abia în secolele VI-X d.Chr. Când gândirea mozaică era deja dominată de idei anti-creștine, care au dus la mult subiectivism în această „refacere” a textului ebraic – în unele puncte o schimbare a textului spre a nega mesianitatea lui Iisus. S-a ajung chiar, acolo unde nu se puteau face schimbări de sens „acceptabile”, să se interzică citirea în sinagogi a textului – de pildă, părți din prooroci care prevestesc venirea lui Mesia, precum cea numită astăzi Capitolul 53 din Proorocia lui Isaia.
De asemenea, din păcate s-au pierdut foarte multe manuscrise vechi ale Bibliei în limbile coptă, aramaică, armeană etc. – atât din pricina distrugerilor aduse de Islam, cât și a extremismelor etnice grecești și evreiești.
Ca urmare, textul esențial pentru traducerea Bibliei este cel în limba greacă veche, atât pentru Vechiul cât și pentru Noul Testament.
Alături de el, unele traduceri folosesc și manuscrisele vechi de limbă coptă, latină, slavonă (bulgară veche), armeană etc.
Totuși, din păcate, cele mai multe grupuri de traducători se concentrează pe o singură limbă sau cel mult pe două – greaca veche și ebraică.
De asemenea, de cele mai multe ori traducătorii au felurite idei preconcepute despre „superioritatea originalului cutare”, despre „forma de traducere” etc. Lucru ce aduce nu doar neînțelegeri, certuri și dezbinări ale echipelor – ducând uneori chiar la prăbușirea proiectelor de traducere – ci și la subiectivismul traducerii.
Frica de Dumnezeu se cuvine să fie primul simțământ al celui care se apropie de lucrarea traducerii Scripturilor. De ce? Pentru că orice greșeală de traducere (a Bibliei) care ține de neputințele firești ale omului – de la hotarele înțelegerii la cele ale cunoașterii – este iertată de Dumnezeu. Dar greșelile de traducere biblică ce țin de răutatea și păcatele noastre pot foarte ușor să fie de neiertat (păcate împotriva Duhului Sfânt!).
Ca urmare, după cum am arătat, se cuvine să fugim de idolatrizarea priceperii proprii și altele asemenea; toate despărțindu-ne de Duhul Sfânt, Cel care este singura călăuză adevărată într-o asemenea lucrare.
În ceea ce privește limba manuscriselor biblice, da, aceasta este în primul rândlimba greacă veche. Dar, după cum am arătat,
În afară de limba greacă veche mai avem Biblia în primele secole și în alte limbi – precum latina, aramaica, copta etc.
Înțelegerea limbilor vechi este apăsată astăzi de faptul că nu mai sunt folosite de nimeni ca atunci, în secolul I.
Prin nepăsare față de acestea se ivesc mereu probleme de traducere. Probleme de traducere care, de multe ori, izvorăsc din câte un subiectivism neașteptat, ca în pilda pe care o vom da în următorul eseu: începutul Epistolei a II-a a Sfântului Apostol Ioan.
În eseul anterior am dat o pildă pentru traducerile nepotrivite (greșite sau chiar rele): un text poetic liturgic tradus într-o formă ce strecoară erezia în locul frazei ortodoxe. Unul dintre comentariile de îndoială sau de lămurire la acel eseu a fost postat de d-l Alexandru Miron în 4 Aprilie 2023. Și, pentru că răspunsul meu a devenit lung, am hotărât să postez aici atât comentariul, cât și răspunsul meu. Cu nădejdea că mai mulți se vor folosi de osteneala noastră pentru Adevăr.
Deci, iată comentariul și întrebările d-lui Alexandru Miron:
”Din p.d.v. literal ceea ce spuneți dvs. are sens. Înclin spre traducerea dvs. pt. că este mai lipsită de echivoc. Însă n-aș cataloga imediat ca „erezie” varianta cealaltă. Poate e doar o exprimare eufemistică pe care a gândit-o imnograful și a potențat-o traducătorul. Din pudoare, din evlavie sau din alte motive. Pentru că ortodocșii și catolicii, spre deosebire de protestanți, au această sfială, această evlavie la Maica Domnului manifestată inclusiv prin limbaj. În Axion noi o numim „preanevinovată” (iar rușii „imaculată”), nu că nunta ar avea ceva vinovat sau maculat în ea.
În Scriptură de asemenea întâlnim exprimări eufemistice.
Bunăoară când “a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain”, e clar că nu a cunoscut-o în sensul că a făcut cunoștință cu ea ci că a făcut sex cu ea după rânduiala firii și i s-a născut astfel primul copil.
Când Noe “a băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său, iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi.” – pr. Petre Semen în “Studiul Vechiului Testament” comentează că nu e vorba doar că Ham și-a văzut tatăl dezbrăcat ci că a profitat de el pentru a săvârși un lucru mult mai grav și mai hidos.
Și, în fine, al treilea exemplu, când vorbim despre plecarea fiului risipitor, Biblia de la 1914 spune: “Și nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel mai tânăr s’a dus într-o țară departe și acolo a risipit toată avuția sa, viețuind întru desmierdări”. Pe când același text, citat în Cazania Sf. Varlaam cu trei secole înainte, este mai explicit: “Și nu după multe dzile, strânsă tot feciorul cel mai mic și să duse într-o lature departe și acolo adăvăsi avuțiia sa petrecând cu curvele”.
Deci această “neispitire” de nuntă cum apare în cântarea de la Bunavestire sau “neispitirea” de bărbat dintr-un alt canon (“Pe cea între maici Curată şi între fecioare Cinstită; pe cea Purtătoare de naştere şi Neispitită de bărbat…”) poate că vor ambele să accentueze caracterul suprafiresc al nașterii Domnului din Maica Domnului fără ca ea să fi avut contact trupesc.
Iertați dacă mă înșel.” (Alexandru Miron, 4 Aprilie 2023)
Mulțumesc și eu d-lui Alexandru Miron pentru înfățișarea acestor gânduri!
Voi încerca să le răspund pas cu pas..
1. Atunci când grăiesc cele teologice sunt stăpânit de un singur simțământ: adorarea lui Dumnezeu. Toate celelalte sentimente sunt sub îndrumarea acestuia. Dacă nu, tac până se sting. Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinți ai lui Dumnezeu au grăit, purtați fiind de Duhul Sfânt (II Petru 1.21). Sau, altfel spus, Teologia adevărată nu este după cum vrea sau simte omul, ci este de la Dumnezeu, întru Dumnezeu, către Dumnezeu; iar omul fie o urmează, fie rătăcește.
Ca urmare, fie că îmi place sau nu – și nu îmi place! – sunt nevoit să îi spun rătăcirii, rătăcire, sau ereziei, ereziei. Altfel devin complice la ea.
Totuși, să înțelegem: un om curat poate susține, din greșeală, o erezie. Acest lucru nu îl face eretic.
De fapt, dacă am putea să fim sinceri, am vedea că de nenumărate ori ni s-a întâmplat acest lucru. Adică ni s-a întâmplat să susținem cu tărie lucruri greșite, chiar foarte greșite, pe care le-am crezut bune.
Deosebirea dintre Creștinul care a greșit și omul căzut în înșelare (erezie) stă în purtarea în fața îndreptării.
Primul caută sincer să se lămurească, dacă cineva – mai ales de încredere – îi spune că a greșit. El va asculta și va dezbate, dacă are alte păreri, cu deschidere și sinceritate; astfel, dacă cel din față greșește, îl (re)câștigă pentru Adevăr, iar dacă el greșește, este (re)câștigat pentru Adevăr.
Al doilea însă, adică cel care de voia lui alunecă în înșelare, sau este chiar eretic, va respinge orice lămurire sinceră. Chiar și dacă pretinde că discută, nu va asculta real argumentele, chiar și când acestea sunt cuvintele dumnezeiești ale Scripturii sau Predaniei. Și chiar atunci când adevărul este dovedit, și nu îl mai poate combate logic, argumentat, îl va respinge încă.
O pildă este Iustin Filosoful (ce a trăit între anul 100 și anul 165 după Nașterea Domnului). Acesta a fost botezat creștinește, dar nu a avut parte decât de foarte puțină învățătură creștină. Ca urmare, în scrierile lui de apărare a Credinței și Bisericii, s-au strecurat mai multe greșeli – și nu greșeli mici! Biserica nu a apucat să îi arate acele greșeli, Iustin fiind ucis pentru credința sa. Și atunci, văzându-i smerenia, râvna și jertfa, Duhul Sfânt nu doar că l-a primit, ci l-a mărturisit prin Biserica lui Dumnezeu ca sfânt mucenic: este Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, prăznuit pe 1 Iunie. Pe de altă parte însă, Biserica a arătat de ce acele greșeli sunt greșeli, și pot duce sau duc pe om în rătăcire. Ca urmare, cei care după aceea le-au crezut și chiar le-au vestit, nu au fost primiți de Dumnezeu, fiind osândiți.
2. În eseul de mai sus nu am folosit termenul de „erezie” sau „rătăcire” la adresa traducătorului, decât cel mult ca una dintre explicațiile cu putință pentru această traducere greșită.
L-am folosit însă, și îl folosesc, pentru traducere însăși. De ce?
Pentru că în această privință Biserica deja a pecetluit Adevărul!
Expresia „neispitită de nuntă” este una prin care
nunta (cununia) este numită ispită
se induce ideea că Maica Domnului ar fi străină de nuntă (cununie) sau în afara acesteia
Biserica a pecetluit că amândouă aceste idei sunt rătăcire (=erezie)!
Iar eu nu pot și nu am dreptul să spun altceva!
Sinoadele Ecumenice au osândit, repetat, pe oricine pretinde că nunta (cununia) ar fi o scădere, cu atât mai mult o întinare, cu atât mai mult o ispită.
Sinoadele Ecumenice au osândit, repetat, orice încercare de a pretinde orice altă stare a Maicii Domnului în afară de cea de Mireasa lui Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, Curata Pururea Fecioară.
Voi sublinia faptul că Biserica a avut și are de dat multe lupte cu Ereticii care profesează minciuni în aceste două privințe!
De la cei care încearcă să murdărească nunta – mai ales sub minciuna drăcească ce pretinde că unirea dintre soți ar fi o scădere sau chiar o cădere. Și până la cei care caută „soluții naturale” pentru nașterea lui Iisus, ori chiar „soluții supranaturale”, de tip dochetist1.
3. Gingășiile, spiritul metaforic, eufemismele și orice alte asemenea „chemări poetice” trebuie să fie, în Teologia adevărată, sub conducerea Adevărului, adică sub călăuzirea Învățăturii de Credință.
Ele nu au voie, în Biserica lui Dumnezeu, să fie pretext pentru schimbarea Învățăturii de Credință.
Este un fapt pe care Biserica, iarăși, l-a pecetluit de nenumărate ori.
Putem să fim înțelegători față de persoana care a făcut o greșeală de traducere, desigur. În fapt, nici nu m-a preocupat vreo clipă cine este autorul greșelii; deci apărarea lui (ei?) în context este, zic eu, cu totul în afara subiectului. Preocuparea este față de traducere în sine, deoarece, după cum am arătat, înțelesul ei primordial stă împotriva Adevărului.
4. Expresia a o cunoaște pe ea, pentru a deveni un singur trup cu ea, este o exprimare adevărată sau exactă, nu una „eufemistică”.
Voi sublinia nevoia, absolută, de a cunoaște și folosi cuvintele după înțelesul lor.
Conform DEX 2009,
EUFEMÍSM,eufemisme, s. n. Cuvânt sau expresie care, în vorbire sau în scris, înlocuiește un cuvânt sau o expresie neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă, respectând paralelismul de sens. [Pr.: e-u-] – Din fr. euphémisme.
În cazul în discuție, în Biblieunirea trupească dintre soț și soție (a), nu are un sens „neplăcut, jignitor, necuviincios sau obscen” și, (b), nu are un cuvânt sau o expresie definitorie „neplăcută, jignitoare, necuviincioasă sau obscenă”.
Ca urmare, termenii biblici de felul a cunoaște și unirenu sunt, conform definiției, eufemisme: sunt termenii naturali, biblici, firești.
Aș putea face aici o lămurire a înțelesurilor, a pricinilor pentru care Dumnezeu a ales aceste cuvinte pentru unirea trupească dintre soț și soție (bărbat și femeie). Dar ar fi lungă și, până la urmă, în afara temei. Esențial este faptul că termenul citat nu este un eufemism, ci ține de graiul biblic sau teologic, în care cuvântul acoperă adevăruri.
5. Cu tot respectul față de cei care susțin altceva, nu există sprijin în textul biblic pentru a pretinde că Ham a făcut ceva mai mult decât să se uite la ce nu trebuia și să să îndemne și pe alții să se uite. Cuvintele Bibliei sunt, și aici, foarte limpezi. Speculații pe textul biblic au fost și sunt multe; să fugim de ele, căci ne despart de Adevăr!
6. Traducerea „viețuind întru desmierdări” din 1914, traducerea lui Varlaam „viețuind cu curvele”, nu sunt textul biblic în original!
Ca urmare, nu pot fi folosite ca exemplu de „exprimări eufemistice întâlnite în Scripturi”, ci, cel mult, „exprimări eufemistice întâlnite în traduceri”.
Dacă Dumnezeu îmi va da zile și putere, nădăjduiesc să ajung și la acele puncte și să arăt cum văd eu traducerea lor potrivită.
7. Da, există în Cântarea a 4-a la Nașterea Domnului și forma greșită de traducere „neispitită de bărbat”, deși în textul original, adică în greaca veche, se spune „neștiind (care nu știe) de bărbat”.
Nu am atins și acest text pentru că, alături de altele asemenea, tinde să dovedească, din păcate, că nu este vorba doar despre un spirit eufemistic sau poetic al traducătorului. Înclinația acestor texte este de disprețuire a nunții, a mireniei, a unirii dintre soț și soție; adică spre erezii osândite de Biserică. Pare, adică, să fie un sistem, nu o întâmplare.
Dar pentru că preocuparea mea în acest șir de eseuri este traducerea Bibliei, am dorit să țin acest șir departe de teme care pot distrage de la subiect.
Inclusiv de formele de gândire catară sau monahomaniacală ce disprețuiesc, eretic, nunta și unirea trupească a soților.
Revenind la traducerea despre care discutăm: dincolo de ceea ce „poate că vor să exprime” asemenea traduceri, Dumnezeieștii Părinți ne arată că dacă înțelesul principal este greșit, traducerea este greșită.
Faptul că textul principal este greșit mi se pare deplin dovedit.
Ca urmare, cred că este nu doar de bun-simț, ci de datoria noastră creștină, să revenim la formele de traducere limpezi, firești, neîndoielnice: aici, la „neștiind de nuntă”, respectiv „neștiind de bărbat” sau „care nu știe de bărbat”.
1Dochetismul este o erezie din secolul I, apărută deci chiar în vremea în care Apostolii vesteau Evanghelia. Care erezie, mai ales, pretindea că Iisus Christos nu a luat un trup omenesc real, ci doar o aparență a unui trup.
Tuturor ni se poate întâmpla – ni se întâmplă! – să ne contrazicem. Ni se întâmplă asta mai ales acolo unde rânduiala, sau principiile, nu ne sunt limpezi; ori nu ne-au devenit obișnuință. Și este bine dacă ne trage cineva de mânecă, dacă ne arată cineva că am greșit: putem să ne îndreptăm.
Dar ni se întâmplă uneori să greșim chiar în cele mai obișnuite ale noastre, în cele în care pare că suntem bine așezați. Este foarte rău, căci asta înseamnă că nu eram așezați în acelea, ci doar părea. Adică aveam – și poate încă avem – o anume fățărnicie; iar aceasta este o cumplită despărțire de adevăr (și de Adevăr!).
M-am gândit la aceste lucruri văzând unii influențări, de obicei patrioți și anti-globaliști, plini de fericire ranchiunoasă față de inculparea lui Donald Trump de către Neo-Comuniștii din New York. Absurdul poziției ar fi ridicol dacă nu ar fi tragic. Și dovedește o fățărnicie patriotardă extrem de primejdioasă – și pentru purtători, și pentru cei care îi urmează. Să o luăm pas cu pas!
Official portrait of President Donald J. Trump, Friday, October 6, 2017. (Official White House photo by Shealah Craighead) source: en.wikipedia.org
1. Sunt încredințat că Donald Trump are multe lipsuri și defecte. Printre altele, omul a folosit nenumăratele goluri din sistemul american de taxare pentru a reduce taxele și impozitele plătite. Ceea ce poate fi imoral, dar nu este ilegal. Și, mai mult, este făcut de către absolut toate firmele mici, mijlocii, mari și foarte mari care pot să facă asta. Un exemplu de la noi este OMV, care își bate joc de Români cu toată bucuria. Ce-i drept, Donald Trump are și calități. Printre altele, exact faptul că a vorbit deschis despre aceste goluri din sistem, dinadins lăsate pentru puternici. Și i-a provocat pe politicieni, repetat, de-a lungul deceniilor să le închidă. Lucru pe care l-a făcut, de altfel, și în campania sa electorală din 2016, spre furia familiilor Clinton, Obama, Gates etc. Ceea ce, trebuie să recunosc, mi l-a făcut mai puțin antipatic decât îmi era înainte. Cu toate că îmi este străin stilul american – un stil clasic american, de fapt – al bărbatului puternic, dar și lăudăros, priceput în afaceri și luptă, dar și îngâmfat.
2. Totuși, în cazul de față, nu este vorba despre simpatii și antipatii (decât, cel mult, pentru oamenii cu un I.Q. atât de redus încât judecă politica pe temeiul unor asemenea simțăminte goale). Aici este vorba despre o luptă vitală între Neo-Comuniști și cei care li se împotrivesc – în SUA și în restul lumii. Ori o asemenea situație trebuie privită, cântărită, judecată și înfățișată mai departe după adevăr.
3. Adevărul este că așa-zisul „caz Donald Trump” de la New York este o înscenare ce ar fi jalnică dacă nu ar fi tragică sau chiar demonică; și care amintește 100% de procesele bolșevice din vremea lui Stalin. Un prim punct extrem de grav este al procurorului ce a înscenat… scuze, instrumentat cazul: Procurorul-Șef din Manhattan, Alvin Bragg.
Acesta este un procuror corupt și incompetent, sub care infracționalitatea crește vertiginos în New York. Ar fi doar incompetent, dacă nu ar săvârși numeroase acte ce corespund exact definiției primare date de DEX 2009 pentru corupție = ”Abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie.”. Procurorul amintit nu doar că nu a luat măsuri pentru combaterea criminalității, dar chiar a scăzut pedepsele pentru multe infracțiuni, pe altele le-a transformat în contravenții etc. (link aici). Dar unele dintre lucrurile pe care avea datoria să le facă și nu le-a făcut (deci este corupt!) sunt de o importanță extraordinară pentru Statele Unite ale Americii și pentru întreaga lume.
De pildă, acest procuror nua acționat în niciun fel în ceea ce privește cazul teribil al lui Hunter Biden, fiul actualului Președinte SUA, Joe Biden. Spun caz teribil deoarece este un caz legat de siguranța națională a SUA, un caz în care există dovezi absolut clare, direct de la Hunter Biden, că acesta și tatăl său, adică Familia Biden, au săvârșit nenumărate acte de corupție inclusiv împotriva intereselor esențiale și siguranței naționale a SUA. Aceste dovezi au ieșit la iveală deoarece Hunter Biden, se pare din pricina întrebuințării cocainei, și-a uitat laptopul la un atelier de reparații de calculatoare. Acest atelier l-a vândut apoi unor jurnaliști. Este dovedit, subliniem, este dovedit, inclusiv prin audieri în Congresul SUA, dar și prin felurite documente – unele scoase la iveală din arhivele Twitter de către Elon Musk – faptul că FBI s-a implicat în mușamalizarea și oprirea anchetei asupra cazului Hunter Biden – Joe Biden, pentru a asigura câștigarea alegerilor de către Joe Biden! Acest șir de infracțiuni împotriva siguranței naționale săvârșit de FBI a fost deplin dovedit în ultimele luni. La fel a fost dovedită implicarea Familiei Biden în acte de corupție în Ucraina – lucru cu atât mai tragic în contextul războiului de față. (Așa cum, de pildă, agentul FBI ce declara că Donald Trump ar fi omul Rusiei a fost dovedit a fi, în fapt, chiar el omul Rusiei, deci acuzațiile împotriva lui Trump… o manevră rusească!) Repetăm: aceste fapte au fost dovedite de documente puse la dispoziția autorităților și publicului, dar și de mărturii în Congres, făcute în direct (și, bineînțeles, înregistrate și aflate la dispoziția publicului și autorităților). Față de toate acestea – și altele asemenea – procurorul Alvin Bragg nu a avut nicio reacție.
Și mai tragic este faptul că în ultimele săptămâni s-a dovedit faptul că Familia Biden a primit și primește sistematicmilioane de dolari de la China Comunistă – indirect și direct. Da, de la acea Chină despre care în România ni se spune că este chipul răului și că trebuie să nu avem nicio relație cu ea! De la acea Chină despre care Joe Biden pretindea în alegeri că l-ar susține pe Trump! Din această Chină vin, repetăm milioane de dolari pentru Familia Biden. Dovedit, clar și incontestabil, cu extrase de cont din băncile care au primit banii. Față de toate acestea – acte ce ating vital interesele naționale SUA – procurorul Alvin Bragg nu a avut nicio reacție. Nici față de nenumărate acțiuni infracționale ale BLM, nici față de multe altele.
Ceea ce este, de fapt, de înțeles pentru acest procuror corupt: este omul Democraților, adică al Partidului Democrat, adică al partidului care a lansat mișcarea BLM, care l-a adus pe Joe Biden l-a putere în SUA, care a provocat războiul din Ucraina, care a înființat și susținut (până astăzi) KKK și care… care l-a adus pe Alvin Bragg în funcția de Procuror-Șef al Manhattan-ului! Căci, da, Alvin Bragg este membru al Partidului Democrat și a fost pus procuror de Partidul Democrat.
Același Alvin Bragg, care îi lasă în pace pe Bideni cu toate dovezile despre infracțiunile lor, are o deosebită înțelegere și pentru alți infractori. De pildă, a hotărât că incendiatorii nu au de ce să fie reținuți pe perioada cercetărilor. Nici spărgătorii de case ori de mașini. Nici răpitorii. Nici măcar violatorii de copii!
Pe de altă parte, însă, de la numirea sa în Manhattan la începutul lui 2022 Alvin Bragg a încercat de nenumărate ori să îl pună sub acuzare pe Donald Trump. Și, până la urmă, iată, a reușit.
4.Punerea sub acuzare sau indictment-ul este o acțiune care în New York are o formă mai specială: un proces fără apărare. Da, nu este o glumă: punerea sub acuzare se face în New York printr-un proces fără apărare, doar cu acuzare – realizată de Procuratură.
Mai precis, este adunat un juriu – numit ”mare juriu” pentru aceste cazuri – pe care Procuratura încearcă să îl convingă de faptul că „este mai probabil să se fi făcut o infracțiune decât să nu se fi făcut”. Pentru a-l convinge prezintă ce vrea ea – Alvin Bragg fiind dovedit ca procuror ce ascunde probele care îi dezvinovățesc pe cei țintiți. Iar marele juriu trebuie, pe baza acelor probe, să aprobe sau să respingă cererea Procuraturii de punere sub acuzare. Repetăm, pentru că ni se pare esențial, fără să existe apărare. Ca urmare, după cum observa și avocatul expert Weinstein (de la firma Jones Walker din Miami), este extrem de rar ca marele juriu să respingă cererea Procuraturii. Ceea ce, totuși, s-a întâmplat repetat în cazul Donald Trump. Iar în alte cazuri însăși Procuratura a renunțat să mai ceară punerea sub acuzare după ce și-a dat seama că „probele” nu conving pe nimeni. Până când, iată, a izbutit să facă acceptată, în cele din urmă, o punere sub acuzare.
Ajungem astfel la următorul punct,
5. De când a intrat în cursa electorală pentru alegerile din 2016 Donald Trump a devenit ținta unor persecuții juridice sistematice și neîncetate.
Oamenii cu un nivel scăzut de inteligență, desigur, nu se întreabă: ce are sistemul cu acest miliardar?
Pentru că singurul răspuns este: acestmiliardars-a ridicat împotriva sistemului!
Lucrul acesta este ușor de văzut pentru oricine urmărește obiectiv acțiunile juridice împotriva lui Donald Trump: acuzații de hărțuire sexualădovedite ca false, acuzații de agresiune sexualădovedite ca false, acuzații de corupțiedovedite ca false, acuzații de deținere ilegală de documente secretedovedite ca false, acuzații de finanțare și susținere ruseascădovedite ca false, acuzații de finanțare și susținere chinezeascădovedite ca false etc., etc., etc. Între timp, însă, asemenea acuzații au fost dovedite ca adevărate pentru Democrații care îl acuzau pe Donald Trump. Însă, ”întâmplător”, împotriva lor nu s-a luat nicio măsură.
S-a ajuns până la nivelul la care audierile din Congres dovedesc infracțiuni ale Democraților, unele extrem de grave, iar „Justiția” SUA și celelalte autorități SUA nu iau nicio măsură.
Un exemplu simplu este al acțiunilor din 6 Ianuarie 2021. Donald Trump a îndemnat la proteste pașnice și a subliniat că toate acțiunile susținătorilor săi trebuie să fie și vor fi legale. Mai mult, față de apelul unor incitatori, a cerut mobilizarea Gărzii Naționale care să apere Congresul de acești incitatori. El fiind, atunci, Președintele în funcție al SUA! Ei bine, Democrații au refuzat chemarea Gărzii Naționale! După care a avut loc demonstrația din 6 Ianuarie 2021, în cadrul căreia manifestanții au intrat în Congresul SUA, cicăilegal. Spunem cică pentru că Partidul Democrat ce a pretins că în 6 Ianuarie 2021 ar fi fost o tentativă de lovitură de stat condusă ori cel puțin instigată de Donald Trump – repetăm, Președintele în exercițiu al SUA în acel moment – a ascuns publicului zeci de mii de ore de înregistrări video și audio de la demonstrație și din Congresul SUA (din amintitul 6 Ianuarie). Însă, ce arată acele înregistrări? De ce au fost ascunse de Democrați? Ei bine, ieșite la lumină acum câteva săptămâni, înregistrările arată că Poliția și FBI-ul, controlate de Partidul Democrat, sunt cele care au deschis baricadele și au îndemnat manifestanții să intre în Congres, ba chiar i-au condus pe culoarele și sălile acesteia! Adică acțiunile din 6 Ianuarie 2021 au fost instigate, organizate și conduse de către Partidul Democrat prin Poliție și FBI. Una dintre țintele acțiunii a fost – și încă a rămas! – fostul Președinte SUA Donald Trump, care încă este pus sub acuzare de către „Comitetul” Democrat ce s-a însărcinat să judece acțiunile (pentru care Partidul Democrat este vinovat!).
Presa neo-comunistă din România, ca și cea din SUA, prezintă de fiecare dată doar titluri de felul „Donald Trump este acuzat (iar) de…”. Uitând să spună că acuzațiile se dovedesc de fiecare dată nu doar false, ci și instrumentate de aceleași surse corupte ale sistemului ce urăște cetățeanul și libertățile sale.
6. Pe exact această linie se află, din toate punctele de vedere, și „punerea sub acuzare” obținută de numele odios Alvin Bragg. Pentru că, să ținem minte, acuzația este că Donald Trump ar fi încălcat regulile de finanțare ale unei campanii electorale în privința unor fonduri… pe care nu le-a folosit niciodată. Nu, nu este o glumă! Aceasta este punerea sub acuzare obținută de procurorul Partidului Democrat Alvin Bragg. O punere sub acuzare pentru o contravenție care este declarată de procuror infracțiune și din care lipsește legătura dintre presupusa acțiune și cel pus sub acuzare!
Situația este similară cu punerea sub acuzare a unui om pentru proasta administrare a unui cont la care nu a avut niciodată acces și de care nu a răspuns niciodată! Juridic, este o nebunie și o rușine. Dar la câte asemenea acte au avut loc în SUA ultimilor ani – de la escrocheria George Floyd, odiosul infractor prezentat ca martir, până la escrocheria cazului Hunter Biden –, ce mai înseamnă încă una? Și încă una? Și încă una? Statele Unite ale Americii nu mai alunecă în Comunism– cum preveneam acum ani de zile – ci au intrat clar într-un Comunism crunt, de cel mai clasic stil bolșevic, pe linia lui Troțki, Lenin și Stalin.
Ca o tușă de culoare, merită remarcat faptul că Procurorul Alvin Bragg tocmai a „strecurat” presei (de altfel aproape fățiș) informații despre votul pentru punerea sub acuzare. Acțiunea constituie o infracțiune conform legilor pe care acest „procuror” al Democraților ar trebui să le apere. Deci, conform practicii bolșevice, un infractor acuză un opozant politic de încălcarea legilor, ignorând atât faptele invocate cât și legile care s-ar aplica în caz!
7. O ultimă notă în această simfonie gotică o reprezintă bucuria oamenilor sistemului față de aparentul succes în paralel cu prăbușirea globală a influenței SUA.
Aceste zile sunt critice pentru poziția politică, economică și militară a SUA în lume. Tot mai multe țări „se leapădă de dolar”, deschizând calea unui nou sistem financiar mondial… dar și a prăbușirii valorii dolarului. Tot mai multe țări se despart economic de „influența” sau „dependența de” SUA, inclusiv așa-numiți „aliați tradiționali”. În Ucraina războiul, crimele și distrugerea continuă. Desigur, continuă și câștigarea unor sume uriașe din traficul… am vrut să spun comerțul cu gaze naturale, petrol etc. Apropo, tot mai multe țări își mută comerțul cu petrol în afara sistemului controlat de SUA și UE. Erdogan, Președintele Turciei, refuză să îl primească pe ambasadorul SUA. Etc.
Față de toate aceste lucruri, pare cel puțin ciudată concentrarea presei americane pe punerea sub acuzare a lui Donald Trump – act descris de mulți drept o infamie politică. La fel a politicienilor americani ai Partidului Democrat. Dar, până la urmă, este treaba lor.
Și a Românilor, totuși, căci România este un fel de feudă a Familiilor Clinton-Biden, cam în genul Ucrainei. Doar că România este în NATO și, oarecum, în UE. (Oarecum, după cum tocmai a arătat Austria, dacă vă aduceți aminte. A fost, totuși, demult, tocmai în 8 Decembrie 2022, iar acum e deja Aprilie 2023!)
Logic, sau, dacă vreți, după bun-simț, patrioții din România ar trebui să fie foarte îngrijorați de situația din SUA. Înaintarea Statelor Unite ale Americii în bolșevismul acesta dezlănțuit și nerușinat, cu folosirea abjectă a aparatului de stat împotriva opoziției politice, ar trebui să amintească de foarte mari suferințe din România. Teroarea anilor ’40-’50, oarecum moderată după 1956, cu sutele de mii de Români duși în lagăre și pușcării, cu milioanele de Români torturați de Securitate și Miliție… Iată ce ar trebui să aibă în minte Românii văzând aceste scene care, paradoxal, ca într-un roman de Kafka, se petrec totuși în SUA. Și dacă se petrec acolo, se vor repeta și în România.
Mai mult, poziția de lătrău isteric și prost a conducerii României – mai ales sub „Președinția” germană a ultimelor două mandate – a pierdut nenumărate ocazii economice și politice, a înmulțit datoriile și a izgonit aliați și chiar amici ai României. Ceea ce înseamnă că în noua lume multipolară ce se ridică la orizont România deține o poziție nu doar rea, ci din ce în ce mai rea.
Problema cu cei care conduc acum SUA este că sunt fie infractori prea îngroziți de ceea ce au făcut, fie puternici cărora nu le pasă de prăbușirea SUA. Dar care e problema cu patrioții din România? Patrioți care nu se tulbură că în timp ce criminali de război precum Obama sau Clinton sunt liberi, singurul Președinte SUA făcător de pace din ultimele decenii este la un pas de pușcărie; ba chiar se bucură de asta. Ca și cum faptul că „sistemul din SUA se dovedește și mai corupt” ar trebui să bucure!
Unii, într-un chip cu totul straniu, jubilează că Donald Trump a fost pus sub acuzare (adică este vinovat până se dovedește altceva!) pe motiv că „a criticat corupția din România”! În loc să o laude? Sau pentru că a lansat fraza cu „omul care poate rezolva problema corupției din România”… Cam așa se bucurau unii opozanți greci la venirea Turcilor în 1453 la Constantinopol. Până au intrat Turcii, le-au violat soțiile și fiicele, i-au omorât…
Și revin la primele rânduri ale eseului de față: sunt lucruri ce ar trebui să fie bine așezate în noi. Pentru orice om care se știe/crede patriot sau naționalist, primul lucru este Dumnezeu (fără Dumnezeu „patria” și „neamul” sunt cel mult vorbe, dacă nu concepte negative), apoi interesul național și patriotic. Prin urmare, orice asemenea situație se judecă prin sita interesului național și patriotic, întru Dumnezeu, fără imixtiunea (otrăvită) a simpatiilor și antipatiilor proprii. Altfel ne dovedim purtători și răspânditori de fățărnicie patriotarde, o fățărnicie totdeauna ucigătoare de suflete.
Și acum, în pragul unor mari schimbări ale lumii, când noi furtuni urmează să se abată peste Românime, așezarea sinceră înaintea lui Dumnezeu – și, prin El, înaintea Străbunilor din România Cerească – este nu doar o datorie sfântă, ci și o lucrare mai importantă ca niciodată. Să umblăm ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt (Efeseni 5.16-17). Iar pentru aceasta, Căutați întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă (Matei 6.33) Să ne ajute Domnul să facem aceasta și să Îl urmăm în Veșnicie!
În prima parte am amintit despre principiul traduttore, traditore (traducătorul (este) trădător). Aici doresc să dau o pildă a răutății unor traduceri, printr-un text care ar trebui să fie ortodox, și ar trebui să fie o parafrază biblică. Mergem, deci, la una dintre cântările unei mari sărbători ortodoxe, Buna Vestire (Buna-Vestire).
Înainte de toate, voi aminti faptul că sărbătoarea Bunei Vestiri este biblică, fiind (re)trăirea de către Creștini a întâmplărilor înfățișate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Luca 1.26-38 ș.cl.). Ca urmare, firește, cântările ce însoțesc slujbele creștine de Buna Vestire sunt în acord cu Scripturile și mai ales cu amintitele întâmplări din Evanghelia după Luca.
Totuși, în foarte multe biserici din Patriarhia Română, există o cântare de Buna Vestire, numită Irmos laCântarea a 5-a a Catavasiilor Bunei Vestiri, cunoscută și cântată de foarte mulți Creștini evlavioși. Cunoscută și cântată cel mai adesea cu următorul text (în care se află strecurată o erezie!):
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că(ci) tu, Fecioară neispitită de nuntă[s.n.], ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă (pe tine).
După Învățătura lui Christos, nunta este cinstită de Dumnezeu. Ca urmare, este erezie să pretinzi că nunta ar fi ispită.
Și, într-adevăr, textul original al acestui irmos (așa se numește acest fel de mic poem cântat) este ortodox. Adică folosește cuvântul απειρόγαμοζ, sau cu grafie latină „apeirogamos”, care înseamnă, ad-litteram, „care nu știe/cunoaște despre căsătorie” (a = fără; peira = experiență, cunoaștere (proprie, directă); gamos = căsătorie, cununie, împerechere).
Ori „care nu știe de nuntă” este, evident, cu totul altceva decât „care nu este (a fost) ispitit de nuntă”! În textul original avem un cuvânt aflat în armonie cu Scripturile, oglindind realitatea biblică. Prin urmare, traducereadreaptă, atât după original, cât și după Biblie, este
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că(ci) tu, Fecioară neștiind de nuntă[s.n.], ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă (pe tine).
Deocamdată, însă, deși – după cum am arătat prin paranteze – textul irmosului are mai multe forme în care circulă, cel mai adesea cuprinde erezia după care „Fecioara nu a fost ispitită de nuntă”; adică erezia după care nunta ar fi rea, ar fi o ispită.
De unde vine această falsificare a traducerii? De la vreun călugăr influențat de cine știe ce rătăcire bogomilă, catară, gnostică sau de altă natură? De la vreun călugăr influențat de monahomania ce bântuie, din nenorocire, Biserica, de (prea) multe secole? (Pentru lămurirea pe scurt a ceea ce este monahomania, și pentru alte rătăciri din Biserica de azi a se vedea aici.) De la vreun traducător ce a confundat apeirogamos (neștiutor de nuntă) cu apeirasmogamos (neispitit de nuntă)? Sau de la vreun traducător ispitit de cel rău, care a simțit el că „sună bine” acel cuvânt?
Adevărul este că, oricare ar fi sursa greșelii, răutatea traducerii rămâne. Și otrăvește, de multă vreme, sufletele Creștinilor. Punând în lăuntrul minții lor, în inima lor, în sufletul lor, ideea mincinoasă după care nunta, atât de binecuvântată și de iubită de Dumnezeu, ar fi „ispită”, adică ceva rău. De câte ori aceștia ascultă traducerea rea în limba română, de câte ori o cântă – adesea și fără să își dea seama – de atâtea ori repetă erezia strecurată în cântare. Și alături de cele bune ale cântării se picură în ei otrava unei învățături ce stă împotriva lui Dumnezeu!
Vedem, prin urmare, cât de mare este răspunderea unei traduceri teologice. Cu atât mai mult traducerea Bibliei cere o răspundere pe măsură. De asemenea, putem înțelege o lege a traducerii Bibliei:
Traducerea trebuie în primul rând să respecte înțelesurile biblice, Învățătura lui Dumnezeu; valoarea estetică este secundară, obișnuința cu o formă înseamnă și mai puțin.
După cum am arătat și în prima parte, pentru orice încercare de traducere a Bibliei esențială este lucrarea harului lui Dumnezeu. Iar această lucrare are loc doar atunci când traducătorul muncește, luptă chiar, ca toată osteneala lui să fie supusă deplin lui Dumnezeu. Căci, după cum se vede și din această pildă rea, de prea multe ori ideile greșite pe care le avem – conștient sau nu –, fie ele estetice sau teologice sau de alt fel, pot strica traducerea. Și doar supunerea fiecărei idei unei cercetări cât mai sincere, în lumina Adevărului Dumnezeiesc, poate să ne apere de asemenea alunecări.
(cu voia lui Dumnezeu, va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Mii de mulțumiri și sinceră recunoștință Prof. Drd. Marian Maricaru pentru analiza textului original! Ajutorul său a fost neprețuit!
P.P.S. O veche provocare a traducătorilor din slavonă, greacă veche sau latină în română este o mare familiaritate cu limba străină și o prea puțină cunoaștere a limbii române – și mai ales a limbii române adevărate, vechi. Presiunea adusă de creolo-română este o parte dintr-un cerc vicios ce accentuează problemele. Am amintit mai demult despre deosebirea dintre a vrea și a voi, astăzi amestecate în creolo-română (a vrea = a fi hotărât să facă/spună ceva;; a voi = a avea intenția să facă/spună ceva). În ceea ce privește traducerea despre care discutăm, peira înseamnă „a știi/înțelege prin trăire sau încercare”. În creolo-româna de astăzi s-ar putea traduce prin a experia sau, mai ambiguu, prin a experimenta. În româna adevărată este a cunoaște. Pentru că a cunoaște înseamnă a știi prin trăire, încercare, „pe pielea ta”. Se prea poate ca răpit de posibilitatea de a traduce peira prin încercare sau experiment (în anumite contexte specifice!) autorul traducerii să fi pierdut din vedere că o asemenea traducere contrazice Scripturile, deci este greșită. Ceea ce l-a dus la „neispitită de nuntă”. Însă aceasta arată că nu a cernut traducerea prin sita fundamentală a Bibliei, a Învățăturii de Credință. Ca urmare, a neglijat celelalte nuanțe, pierzând din vedere și traducerea, de altfel folosită deja de Români, „necunoscătoare a nunții” sau, cum am spus mai sus, „neștiind de nuntă”.
România Străveche - Ancient Romania 