Un apel la unitate care dezbină

Directorul editorial la Revistei ”Lumea Credinței”, Răzvan Bucuroiu, a publicat pe 5 Decembrie a.c. un material despre „Sfântul Nicolae: chip al dărniciei, apărător al dreptei credințe”.
La o zi după sărbătoarea Sfântului Nicolae, același autor publică pe pagina personală de facebook un apel prolix la unitate între Biserică și Catolicism. Un apel în care dreapta credință nu mai merită apărată…
Cităm

Pe 7 decembrie 1965 s-a ridicat anatema reciprocă aruncată asupra Bisericilor Catolică și Ortodoxă care data din 1054, fiind cunoscută drept Marea Schismă.

Papa Paul al VI lea și Patriarhul Athenagoras I ul au ridicat blestemul reciproc aruncat mult prea ușor, cu efecte mult prea dramatice în istoria umanității. Un creștinism debilizat, antagonic, care s-a pulverizat ulterior în mii de denominațiuni – asta a rezultat în urma jocului de orgolii, a setei de putere dar și a neînțelegerilor de ordin dogmatic. Actul reparator de acum 57 de ani, deși a netezit calea dialogului și a ridicat – oficial – barierele separării îmbufnate și chiar ale disprețului reciproc, nu și-a atins pe deplin scopul.
Nici chiar acum, când forțele ostile creștinismului dau asaltul final, cele două Biserici nu reușesc să se unească – nu dogmatic!, nu administrativ! – într-un front de acțiune coerent. Mai precis, cauze comune apărate în comun: ofensiva LGBTQ+, coruperea morală a celor mici, redefinirea omului ca ființă creată, liberă și suverană, starea mediului, unele concepte ale mișcării transumaniste, consumerismul, identitatea religioasă etc.

E chiar atât de greu?

Încercăm în rândurile următoare să dăm un răspuns acestui apel, mirându-ne, iarăși, de cât de contradictorie poate să fie purtarea omului.

Pe 7 decembrie 1965 s-a ridicat anatema reciprocă aruncată asupra Bisericilor Catolică și Ortodoxă care data din 1054, fiind cunoscută drept Marea Schismă spune autorul citat.
Ceea ce însă domnia sa ori nu știe (greu de crezut!), ori trece sub tăcere (dureros de crezut!), este faptul că aceste „anateme” au o importanță exclusiv formală în Biserica lui Dumnezeu: pe de-o parte, anatema unor rătăciți le face rău doar lor, pe de altă parte anatema Bisericii este doar o mărturisire publică a unei stări de fapt.
Altfel spus, pentru ca Biserica să poată ridica o anatemă (sau orice alt act asemănător) trebuie întâi dovedit fie că starea de fapt s-a schimbat în bine, fie că anatema (sau orice act asemănător) s-a dat greșit ori nedrept.

Din păcate pentru admiratorii actului din 7 Decembrie 1965, acesta este nul canonic și dogmatic, atât din partea Bisericii cât și din partea Papalității.
Din partea Bisericii, pentru că este necanonică și greșită dogmatică o asemenea „ridicare” fără un sinod ecumenic ce ar dovedi schimbarea în bine din Catolicism (nu există, dimpotrivă chiar!), ori ce ar dovedi greșeala sau nedreptatea ce ar fi fost făcute de Patriarhia de Constantinopol în 1054.
Din partea Catolicismului, pentru că ridicarea de către papalitate a scrisorii de excomunicare a cardinalului Humbert nu schimbă poziția Catolicismului față de Ortodoxie: aceasta este văzută ca o rătăcire, ca o schismă și chiar ca erezie.

De pildă, portalul vaticancatholic, prezintă sistematic Biserica în forma disprețuitoare Eastern ”Orthodoxy”. Totdeauna cu termenul de Ortodoxie în ghilimele, și cu numeroase atacuri, nedemne și mincinoase, la adresa Bisericii. (Amintim titluri de articole ca Eastern ”Orthodoxy” Refuted adică ”Ortodoxia” Estică Respinsă, sau St. Theodore the Studite (d. 826), Byzantine monk, debunks Eastern ‘Orthodoxy’ adică Sfântul Teodor Studitul (+826), monah bizantin, demască ”Ortodoxia” Estică, sau Eastern „Orthodoxy” Exposed: Their Heretical Doctrine Of God adică ”Ortodoxia” Estică Demascată: Doctrina lor eretică despre Dumnezeu etc., etc.).
Această atitudine este susținută de o idee pe care o găsim și pe portalul (enciclopedia) catholic, unde se pretinde, textual, că „este ortodox cel a cărui credință coincide cu învățăturile Bisericii Catolice”. Tot aici găsim și afirmația „The believer accepts the whole deposit as proposed by the Church; the heretic accepts only such parts of it as commend themselves to his own approval.” adică „Credinciosul primește întregul volum (depozit) așa cum este propus de Biserica Catolică; ereticul acceptă numai acele părți care sunt plăcute propriei sale voințe.”.
Aceste idei, și altele asemenea, sunt prezente și pe site-ul (portalul) oficial al Vaticanului, astfel încât este limpede că doctrinar și canonic, pentru Papalitate și Catolicism, actul din 7 Decembrie 1965 este lipsit de consecințe.

Revenim la textul pe care îl comentăm, care spune

Papa Paul al VI lea și Patriarhul Athenagoras I ul au ridicat blestemul reciproc aruncat mult prea ușor, cu efecte mult prea dramatice în istoria umanității.

Prima frază ignoră, după cum am arătat, o stare de fapt: „blestemul reciproc” a fost o consecință, nu o cauză, o etapă, nu un început. Recomand cititorilor cărțile fostului monah catolic (și istoric catolic!) Vladimir Guettee, Papalitatea schismatică (click pentru accesare) și Papalitatea eretică (click pentru accesare). De asemenea și cartea lui Constantin Papanace, Geneza și evoluția conștiinței naționale la Macedo-Români (de pildă aici, mai multe cărți pe Proiect Avdhela). Aici se pot vedea, obiectiv, lucrările Satanei și oamenilor lui și în ruperea Vestului de Biserica lui Dumnezeu, și în lupta acelorași împotriva Bisericii din Răsărit. Cititorul va putea urmări începuturile și lunga desfășurare a acestui război. Și va înțelege că actul din 1054 este aproape la fel de puțin important ca și cel din 1965: sunt acte mai mult formale, cu totul altele fiind cele care au despărțit Papalitatea (și, implicit, Catolicismul) de Biserică.

Două asemenea acte de maximă greutate sunt Sinodul al VIII-lea Ecumenic (879-880) și Cruciata a 4-a (1204).

Sinodul al VIII-lea este un sinod acceptat ex cathedra de Papa Adrian al II-lea al Romei. Ceea ce, după doctrina catolică despre papi și sinoade, îl face perfect valid pentru Catolicism. Dar este trecut sub tăcere, sau denigrat, pentru că osândește, de pildă, eretica învățătură Filioque. Care este, ca să parafrazăm un text catolic, „parte din doctrina eretică despre Dumnezeu a Papalității și Catolicismului”. Aici recomand cititorilor acea subțire și minunată cărticică a Părintelui Dumitru Stăniloae, Sfânta Treime sau La început a fost iubirea. În ea se înfățișează ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit despre El Însuși. Putem să înțelegem, astfel, de ce ideea că Duhul Sfânt ar purcede nu doar de la Tatăl, ci și de la Fiul, nu doar că Îl contrazice pe Fiul, dar distruge armonia deplină a Dumnezeirii (fiind astfel o multiplă răzvrătire împotriva Adevărului și Iubirii). Revenind, acest sinod a fost esențial în repararea schismelor dintre Papalitate și Biserică… până când Papalitatea a hotărât renegarea lui. După cum vedem, acest sinod (care anatematizează Filioque cu acordul Papalității!) este cu peste 170 de ani înainte de 1054.

Pe de altă parte, pentru actele ce au dovedit despărțirea deplină a Catolicismului de Biserica lui Christos paradigmatică este Cruciata a 4-a (din 1204). Plecată din Vest „pentru eliberarea Creștinilor oprimați de Islam”, Cruciata a transformat gazda sa, Constantinopolul, în ținta jafului și crimelor. Iar din Constantinopol, crimele și jafurile s-au întins până departe. Nenumărații martiri ai Bisericii din acea vreme – mireni și călugări, clerici și ostași, cărturari și oameni fără carte – sunt o icoană potrivită pentru toată istoria persecuțiilor catolice împotriva Ortodocșilor.
Dacă amintim de cele peste 300 de biserici, mânăstiri și schituri nimicite în Transilvania secolului al XVIII-lea pentru impunerea Catolicismului (în forma perversă a Greco-Catolicismului); dacă amintim despre masacrarea Românilor din Moravia în secolul al XVII-lea pentru refuzul de a trece la Catolicism; dacă amintim despre eforturile uriașe ale Vaticanului de a-i bulgariza, croatiza, maghiariza etc. pe Românii convertiți; dacă amintim despre implicarea Vaticanului în nimicirea Ortodoxiei în Croația în secolul XX… ei bine, acestea sunt toate sunt doar un fragment din persecuțiile suferite de Români.
(Într-o notă de maximă obiectivitate științifică și istorică recomandăm lucrările Românii în secolul al XIII-lea: Între cruciată și Imperiul mongol, de Șerban Papacostea, și Din mâinile valahilor schismatici…, de Ioan-Aurel Pop.)

Se va putea observa, de către oricine studiază aceste evenimente – și cărțile amintite mai sus – că „blestemul reciproc” din 1054 nu apare nici măcar ca pretext. „Însemnătatea lui” este aproape zero, fiind umflată de același gen de intelectualiști cu program politic precum cel care a lansat termenul insultător de „Imperiu Bizantin” pentru Romania.

Revenind la textul ce se vrea apel la unitate, ajungem la o diatribă foarte interesantă:

Un creștinism debilizat, antagonic, care s-a pulverizat ulterior în mii de denominațiuni – asta a rezultat în urma jocului de orgolii, a setei de putere dar și a neînțelegerilor de ordin dogmatic.

La o primă vedere, s-ar putea crede că această critică insultătoare se adresează Catolicismului (în numele unității!).
Pentru că, evident, acesta este cel care, mai ales din secolul al XVI-lea, s-a spart în nenumărate denominațiuni. Fenomenul nu există în Biserică – exceptând rupturile produse de Papalitate prin marioneta zisă Greco-Catolicism.
Cumva însă, prin curgerea textului, autorul pare să învinuiască Biserica de dezbinările celor care s-au rupt de ea…
Într-un fel sau altul, este uimitor că autorul poate crede că o asemenea frază poate produce unitate.

Și întorcându-ne la curgerea textului avem

Actul reparator de acum 57 de ani, deși a netezit calea dialogului și a ridicat – oficial – barierele separării îmbufnate și chiar ale disprețului reciproc, nu și-a atins pe deplin scopul.

Acum, ca să începem cu auto-critica, ar fi fost nevoie de ceva de felul:

Băi Ortodocși supărăcioși, de ce vă îmbufnați pentru nimic? Ce, că ați fost arși pe rug de Catolici e mare lucru? Că au exterminat Românii Ortodocși din Moravia este motiv de supărare? Că s-au folosit de Catolicism ca să maghiarizeze pe Românii din Panonia, Banat, Crișana, Maramureș, Oaș, Transilvania etc. e mare lucru? Ce, că au rupt de vii mii și mii de mucenici români poate să fie pricină de dezbinare? Sau că au violat, ucis și jefuit pe schismatici? Sau că au sprijinit nenumărate acte criminale împotriva României? Ori sunteți atât de zgârciți că suferiți pentru nenumăratele biserici răpite, pentru dărâmarea altora, pentru averile care au curs și curg în buzunarele Papalității și slugilor ei? Chiar nu vă e rușine să vă supărați pentru călugării măcelăriți în Carpați, Dinarici, Alpi sau Atos, pentru episcopii închiși ori uciși sau alte asemenea crime?

Cam asta se înțelege din „barierele separării îmbufnate” de oricine cunoaște șirul parcă nesfârșit de martiri produs de prigoanele catolice și la Român și la alți Ortodocși.
Sau, ca să nu dăm o interpretare atât de aspră, poate că autorul a avut în vedere acel nivel al turnului de fildeș în care trăiesc unii. Unii care nu se implică în nicio mărturisire care să le aducă încercări adevărate, primejdii, prigoane. Și pentru care, departe fiind ei de suferința celor mulți, „barierele separării” dintre Biserică și Catolicism ține de speculații intelectuale. Căci pentru ei dogmele nu sunt adevăruri descoperite de Dumnezeu pentru mântuirea și sfințirea oamenilor, ci neînsemnatele creații ale gândirii filosofice a unora. Deși nu mi se pare că aceste înțelesuri sunt mai puțin urâte decât celelalte…

Voi mai comenta aici ideea că „actul reparator… nu și-a atins pe deplin scopul”.
După cum vom vedea mai jos, autorul se contrazice teribil atunci când vorbește despre scopul văzut de el („front comun de acțiune” socială) ca parte a unui act ce ține de Dogmatică și Dreptul Canonic.
Este ca și cum ai cere anularea caterisirii lui Arie ca să faci front comun cu el împotriva avortului… Una e una, alta-i alta. Aici apelul al bunul-simț țărănesc al monahului martir Nicolae Steinhardt este extrem de actual!
Ca să nu mai încarc cititorul cu link-uri și cărți, voi sublinia doar că scopul acelui act a fost din partea Catolicismului, oficial, aducerea Ortodocșilor la Catolicism. Din partea Bisericii nu a existat niciun scop, actul fiind unul personal al Patriarhului de la Istanbul (de la Fanar), fără nicio semnificație în afară de deschiderea către trecerea la Catolicism (imposibilă ortodox). Or, din acest punct de vedere, este chiar minunat că actulnu și-a atins pe deplin scopul”.

Și ne întoarcem la textul apelului, mai precis la fraza

Nici chiar acum, când forțele ostile creștinismului dau asaltul final, cele două Biserici nu reușesc să se unească – nu dogmatic!, nu administrativ! – într-un front de acțiune coerent. Mai precis, cauze comune apărate în comun: ofensiva LGBTQ+, coruperea morală a celor mici, redefinirea omului ca ființă creată, liberă și suverană, starea mediului, unele concepte ale mișcării transumaniste, consumerismul, identitatea religioasă etc.

E chiar atât de greu?

Da, este extrem de greu, tocmai pentru că se face această bălăceală politic-teologică!
Această amestecare a minciunii în adevăr în numele „unirii”, „iubirii” sau, cât de blasfemiator!, chiar al „lui Dumnezeu” este stearpă și otrăvită.
Merită observat ceea ce am spus și mai sus (și e tipic pentru textele ecumeniste): confuzia gravă a termenilor.
Autorul vorbește aici de un deziderat al unirii „nu dogmatic!, nu administrativ!”, ci de acțiune socială. Ceea ce este, vom vedea mai jos, perfect corect! Doar că este singura parte corectă dintr-un discurs ce amestecă lucrurile teribil. Căci dacă facem un apel la o comună acțiune socială (foarte bine!), ba și spunem „nu dogmatic!, nu administrativ!”, atunci nu introducem teme dogmatice și administrative! Este o logică elementară, este o chestiune de bun-simț.
Din nefericire, autorul vine cu acest apel la unitate socială după ce a început cu discuții despre unitatea dogmatică și administrativă! Și asta doar pentru că se întâmplă să fie 7 Decembrie, data actului politicianist din 1965.

Ca să înțelegem deosebirea dintre unitate socială (în punctele comune!) și bălăcăreală administrativ-dogmatică, voi da o pildă personală.
Este o întâmplare din vremea în care eram preot paroh la Biserica Sfântul Daniil Sihastrul din București.
După Sfânta Liturghie, vorbind cu cineva la ușa bisericii, am văzut două fete cu un fel de afișe în mână. Erau la poartă, cumva speriate și șovăielnice. M-am dus la ele:
– Doamne ajută! Spuneți, vă rog! Ce doriți?
S-au uitat o clipă una la alta, apoi una mi-a spus, temătoare:
– Știți, aș fi vrut să vă întreb dacă ne dați voie să punem un asemenea afiș la biserica dumneavoastră?
Între timp văzusem afișul: era un marș împotriva avortului organizat de Catolici cu participare liberă și a altora.
Zic:
– Bineînțeles! Puneți-l aici, la intrare! – și le-am arătat unde.
Ele s-au uitat la mine cu mirare:
– Știți, noi suntem catolice!
Am râs:
– Știu. Dar luptăm împreună să salvăm copilașii, orice religie am avea, nu?
Au râs și ele și s-au liniștit.
Au lipit afișul. Și am îndemnat pe cei care pot să meargă, să lupte pentru salvarea copiilor nenăscuți.

Mai apoi, cineva m-a întrebat:
– Părinte, sunteți tradiționalist, sunteți împotriva Ecumenismului, cum de ați acceptat așa ceva?
– Să zicem că un om se îneacă, i-ai aruncat o funie și nu ai putere să îl tragi la mal. Și vine un necunoscut să te ajute. Ce faci, salvezi cu el omul? Sau îl oprești să apuce de funie, cerându-i întâi să-ți spună ce religie are, și dacă nu e Ortodox îl respingi? Ce faci?
– Trag omul la mal cu el, firește!
– La fel am făcut și eu, la fel trebuie să facem toți! Nu ni s-a cerut nimic împotriva Credinței noastre prin acele afișe sau prin anunțurile organizatorilor. Ne-au rugat să tragem de funie împreună cu ei, poate salvăm vreun copilaș. Este datoria noastră să ajutăm, dacă putem.

Și închei cu aceasta:
Este de bun-simț ca Biserica să colaboreze cu toți cei care au o poziție dreaptă față de probleme ca „ofensiva LGBTQ+, coruperea morală a celor mici, redefinirea omului ca ființă creată, liberă și suverană, starea mediului, unele concepte ale mișcării transumaniste, consumerismul, identitatea religioasă etc.”.
Dar fără excursuri dogmatice și canonice nepotrivite; fără brodarea unor povești fanteziste despre Istoria Bisericii sau a altor religii. Nu impunem noi altora să fantazeze ori să nu fantazeze: dar așa cum nu acceptăm să fim siliți a trăi în fanteziile LGBT-iste ori transumaniste, nu acceptăm nici să fim siliți a trăi în fanteziile ecumeniste.

Pace tuturor!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Sfinții îndrumători și ocrotitori

Românii din vechime știau că viața întru Dumnezeu este greu de dus pentru cei orbiți de patimi și păcat. Și că, prin urmare, este nevoie de îndrumarea sau călăuzirea și, bineînțeles, sfătuirea celor care deja au străbătut acest drum, deja au trăit o viață întru Dumnezeu.

Acești îndrumători sau călăuzitori puteau să fie și pe pământ – părinții care aveau o viață îmbunătățită. Dar mai ales erau cei din Ceruri, cei care biruind ispitele acestei lumi cuceriseră Împărăția lui Dumnezeu.

Astăzi mulți vor ca sfinții – și Dumnezeu, desigur – să îi păzească, să îi apere, să îi ocrotească. Dar se gândesc prea puțin, ori deloc, la urmarea lui Christos, la trăirea întru Dumnezeu, la ascultarea față de sfinți și de Cel Sfânt.

Ca o amintire a vieții înaintașilor, ca o chemare la a trăi asemenea lor și a le duce mai departe moștenirea, dau aici câteva îndeletniciri sau ocupații ori meserii mai vechi și mai noi. Cu sfinții care erau călăuzitorii și ocrotitorilor celor care își făceau îndeletnicirea sau meseria pentru Dumnezeu. Poate facem și noi ca ei.

Pentru oieri erau îndrumători și ocrotitori sfinți precum Proorocii Ilie, Elisei, David, Sfântul Apostol Andrei (socotit păstorul fiarelor, începând cu lupii), Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Sfântul Dimitrie din Soluna (Săruna), zis și Izvorâtorul de Mir. Un sfânt al pielarilor (cu ramurile acestei îndeletniciri) și al oierilor (spre deosebire de alți păstori) este Sfântul Spiridon, Făcătorul de Minuni.

Aceeași sfinți erau îndrumătorii și ocrotitorii stăvarilor (crescătorilor de cai, măgari și catâri), văcarilor, bivolarilor, căprarilor etc. Căprarii mai ales (aici intrând și Românii care, cândva, mai creșteau cerbi și cerboaice) îl aveau la mare cinste și pe Sfântul Mucenic Mamant, care asemenea a păstorit peste capre sălbatice și cerbi, dar și pe Sfântul Ierarh Spiridon, care și ca episcop mai creștea capre și oi. Pentru stăvari, mai ales pentru cei din părțile Tisei și Dunării de Mijloc, dar și pentru stăvarii români de pe Nistrul de Sus, de pe Pripit (Pripiat) etc., era la mare cinste Sfântul Martin Romanul (episcop de Tours), fost călăraș1 în armatele romane.

Pe aceeași sfinți Andrei Apostolul, Mamant Mucenicul și Sfântul Dimitrie îi aveau îndrumători și ocrotitori învățătorii sau îmblânzitorii de animale; aceștia sunt cei care dădeau cândva Românimii caii învățați, câinii învățați, fiarele îmblânzite etc. Firește, unii dintre ei erau și stăvari, vânători ș.a.m.d.

Crescătorii de animale de casă, precum găinile, porcii, câinii, pisicile, porumbeii, rațele, gâștele și orice animale din curtea omului au ca îndrumători și ocrotitorii pe Sfinții Mucenici Gheorghe, Elmo (Erasmus), Dimitrie, Pantelimon etc.

Vânătorii cinsteau și se aflau sub călăuzirea Patriarhului Moise și Proorocilor David și Ilie, toți trei călăuzindu-și oamenii prin pustie prin mijlocul dușmanilor și fiarelor sălbatice. De asemenea (adesea și după ținta de seamă a lucrării lor2) i-au mai cinstit mult și pe Sfântul Apostol Andrei, pe Sfântul Mucenic Mamant, pe Sfântul Hubert de Leodium, pe Sfântul Eustațiu etc.

Grădinarii, pomarii, plugarii și vierii îl aveau în cinste în primul rând pe Sfântul Trifon, apoi și pe Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir, pe Proorocul Ilie etc.

Stuparii, adică apicultorii cum mai sunt numiți astăzi, albinarii, lumânărarii (făcătorii de lumânări, adică) și săpunarii (adică cei care fac săpun) sunt din vechime sub călăuzirea și ocrotirea Sfântului Ambrozie de Mediolan (astăzi Milan). De asemenea îi cinstesc pe Sfântul Trifon (apărător împotriva dăunătorilor, de la gândaci la șoareci), pe Sfântul Prooroc Ilie (pe alocuri ținut mai aproape de albinari decât Sfântul Ambrozie), pe Sfântul Apostol Bartolomeu (de asemenea vechi ocrotitor al albinelor, bondarilor și păstorilor acestora), pe Sfântul Dimitrie etc.

Pe Sfântul Apostol Bartolomeu l-au ținut la cinste ultimele două milenii și făcătorii creștini de mursă3 și de mied (denumire pentru multe băuturi alcoolice având ca temelie mierea, de la unele dulci și slab alcoolice la altele seci și foarte tari, cu felurite variante).

Tot pe Sfântul Apostol Bartolomeu, alături de Sfântul Trifon, îi socoteau îndrumători și apărători cei care se îndeletniceau cu facerea vinului. La fel cei care făceau sicheră, adică cidru. În multe părți Sfântul Trifon este socotit patronul viticultorilor și mustarilor sau vinarilor.

Cei care se îndeletniceau cu ostășia îi aveau, firește, pe sfinții militari, începând cu amintiții mai sus Gheorghe și Dimitrie, dar și pe Sfinții Arhangheli și pe Sfinții Împărați ai Românilor (începând, bineînțeles, de la Constantin cel Mare).

Cei care făceau parte din cler, fie ca zugravi (pictori) bisericești, ca citeți, gropari, ipodiaconi, diaconi, preoți sau chiar vlădici (episcopi), îi aveau ca îndrumători și ocrotitori pe Sfinții Apostoli, pe Sfinții Trei Ierarhi și/sau pe alții dintre cei amintiți mai sus, ori alți clerici care au câștigat mai înainte Împărăția Cerurilor.

Pietrarii, dar și zidarii și constructorii (chiar și în lemn!) îl cinsteau dintre sfinți mai ales pe Apostolul Toma. Același Sfânt Toma este și patronul arhitecților și inginerilor constructori.

Pentru cărămidari un loc deosebit îl avea Sfântul Ierarh Spiridon, cel ce printr-o cărămidă a închipuit Sfânta Treime la Primul Sinod Ecumenic (de la Niceea, 318), prin lutul, apa și focul ce o alcătuiesc.

Rotarii, dogarii, tâmplarii și alți lucrători în lemn îl aveau ca îndrumător și ocrotitor mai cu seamă pe Dreptul Iosif – și nu de puține ori se lăudau că Însuși Domnul nostru Iisus Christos a fost lucrător în lemn! De asemenea mulți dintre ei îl țineau ca patron pe Sfântul Apostol Matia (mai ales la vechii Români din Dalmația, Epir, Acarnania, Etolia, Moreea și Candia).

Minerii sunt călăuziți și ocrotiți mai ales de Sfânta Mare Muceniță Barbara (Varvara), ea fiind cea mai vestită patroană a lor. De asemenea mai au pe Sfinții Mucenici Flor și Lavru șij pe Sfântul Cristofor (ca îndrumător la săpături ca să nu se dea de apă – mare – și ca apărător împotriva infiltrațiilor apei sau surpărilor aduse de aceasta).

Sfântul Jula, sau Giula, sau Gilă, sau Egidius (Giles ori Gilles în Occident) este unul dintre patronii făurarilor (fierari, aurari, argintari, potcovari etc.) alături de Sfântul Apostol Iacob, de Sfântul Spiridon (mai ales pentru aurari), Sfânta Mare Muceniță Barbara (Varvara) – aceasta mai ales pentru fierari –, Sfinții Mucenici Flor și Lavru (pentru fierari și bijutieri) etc.

Armașii, adică făuritorii de arme și armuri, ca și rotarii făcători de scuturi, meșterii făuritori de arcuri și săgeți etc., stau din vechime sub călăuzirea și ocrotirea Sfântului Arhanghel Mihail.

Tot sub îndrumarea și ocrotirea Sfinților Mucenici Flor și Lavru se află din vechime sobarii și coșarii, cei prin care se ține sub stăpânire focul; de asemenea și făcătorii de cuptoare (mari) sau, cum li se zice astăzi, furnale.

Podarii, adică cei care asigură trecerea apelor pe poduri umblătoare (numite astăzi și pontoane) sunt sub ocrotirea Sfântului Cristofor, care s-a îndeletnicit de asemenea cu trecerea apelor.

Împletitorii de coșuri (un meșteșug foarte trebuincios în trecut!) îi cinsteau mai ales pe cuvioșii din Egipt, mari împletitori de coșuri, începând cu Sfintul Cuvios Antonie cel Mare.

Ceasornicarii și alții care se îndeletnicesc fie cu măsurarea timpului, fie cu aparate ce fac asta, sunt sub îndrumarea și ocrotirea Sfântului Dionisie cel Mic (cel Smerit), de fel din Dicia (Dobrogea).

Pielarii, adică cei care știau să lucreze cu pieile și blănurile, împreună cu blănarii, curelarii, cojocarii etc. sunt patronați de Sfântul Ierarh Spiridon. Între pielarii de demult erau cuprinși și cei care făceau încălțăminte – deoarece tot ei făceau și curele, chimire și altele asemenea – astăzi numiți cizmari. Tot aici intrau și unii dintre cei numiți mai apoi papucari (făcători de papuci), dacă îi lucrau din piele – dacă lucrau cu pânzeturi și sfori papucarii intrau la croitori.

Croitorii îi au ca îndrumători și ocrotitori pe Sfântul Apostol Pavel, făcătorul de corturi, pe Măicuța Domnului, vestită pentru îndemânarea ei în cusut și împletit, pe Sfântul Martin Romanul (episcop de Tours).

Drumarii sau făcătorii de drumuri sunt călăuziți și apărați de Sfinții Apostoli (care au călătorit din Ierusalim până în Spania și India, și pe apă dar mai ales pe uscat) și îndeosebi de Sfântul Apostol Toma.

Scriitorii creștini sunt sub îndrumarea și călăuzirea Sfântului Prooroc David – și în mare a Sfinților Prooroci –, a Sfântului Ioan Evanghelistul, a Sfântului Apostol Pavel, a Sfântului Ioan Gură de Aur, a Sfântului Niceta Romanul și a Sfântului Ieronim (ca și a altor sfinți scriitori). La fel sunt tipografii, legătorii de cărți etc.

Solii sau curierii – cum sunt numiți astăzi –, poștașii vechi și noi (deci și olăcarii de altădată), transmisioniștii moderni și cei care lucrează în orice fel în transmiterea de mesaje, date etc. îl au ca patron, în primul rând, pe purtătorul de vești dumnezeiești Gabriel Arhanghelul.

Vindecătorii sau tămăduitorii sau medicii și-au îndreptat privirile și spre Sfântul Apostol Luca, spre toți doctorii fără de arginți (Ioan, Chir, Damian, Pantelimon, Cozma etc.) dar și spre făcători de minuni ca Sfântul Haralambie, Sfântul Nicolae, Sfântul Grigorie Luminătorul, Sfântul Pantelimon etc. De asemenea Sfântul Vasile cel Mare este patron mai ales al tuturor celor care lucrează în spitale, fie că sunt medici, asistente, tehnicieni medicali sau alt personal. Stomatologii sau vindecătorii (doctorii) de dinți mai au drept patron și pe Sfântul Patric.

Sfântul Mucenic Filimon este îndrumătorul și ocrotitorul actorilor. Un alt sfânt al actorilor este socotit Proorocul David, ca cel care, de nevoie, a jucat (și chiar foarte bine) anume roluri în fața unor mărimi ale vremii sale.

Sfântul Prooroc David, Sfânta Cecilia, Sfântul Andrei Criteanul, Cuvioasa Casiana, Niceta de Remesiana și Sfântul Roman Melodul sunt câțiva dintre îndrumătorii și ocrotitorii cântăreților (din gură și din instrumente muzicale), ai făurarilor de instrumente muzicale, ai compozitorilor și poeților etc.

Zugravii de biserici sau icoane, și de fapt toți pictorii iubitori de Dumnezeu, au ca îndrumător și ocrotitor în primul rând pe Sfântul Apostol Luca, cel care a zugrăvit primele icoane creștine.

Marinarii români îi cinstesc mai ales pe Sfântul Foca, pe Sfântul Apostol Pavel/Paul (scăpat de multe ori din naufragii prin dumnezeiască putere), pe Sfântul Isidor, pe Sfântul Cristofor și pe Sfântul Ierah Nicolae, pe Sfântul Elmo (Erasmus), iar în Apus și pe Sfântul Brandon (în ultimele decenii devenit mai cunoscut la noi, alături de Sfântul Patric (Patrick al Irlandei)4 și alți sfinți ortodocși din Vestul Europei).

Pescarii, în afară de Marele Pescar, stăteau sub călăuzirea și apărarea Sfinților Apostoli, foști pescari, și mai ales a Sfinților Apostoli Andrei, Petru și Ioan.

Negustorii îi aveau ca îndrumători și ocrotitori pe Sfinții Nicolae al Mirelor și Cristofor (ocrotitori și ai tututor călătorilor) și pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava (care a fost el însuși negustor).

Pentru vameși primul sfânt rămâne totdeauna Sfântul Apostol Matei, vameșul venit la Credință din adorație față de Mântuitorul. Tot el este patronul contabililor și al tuturor celor ce lucrează în finanțe. În vechime era cinstit de către vistiernici (un fel de bancheri ai vremurilor de demult) și Patriarhul Avraam, cel care a administrat multă avere cu înțelepciune și deplină lipsă de lăcomie.

Învățătorii au, alături de Marele Învățător Iisus Christos, mulți sfinți care le sunt călăuzitori și ocrotitori: de la mulți sfinți ierarhi (Ambrozie, Ioan Gură de Aur, Grigore Luminătorul, Vasile cel Mare, Grigore cel Mare, Niceta de Remesiana etc., etc.), la Sfânta Mare Muceniță Ecaterina, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, Sfântul Prooroc David și nenumărați alții. Aceeași sfinți îi patronează pe ucenici (alături de sfinții meseriei lor), pe elevi și pe studenți (doctoranzi etc.).

Sfetnicii îi aveau ca îndrumători și ocrotitori pe Patriarhii Avraam, Isac și Iacob, pe Sfântul Prooroc David și ceilalți prooroci, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfântul Apostol Pavel, pe Sfinții Mucenici Serghie și Vah, pe Sfinții Ierarhi Silvestru și Ambrozie, pe Sfântul Daniil Sihastrul, pe Sfântul Antim Ivireanul etc.

Inginerii îți găsesc sfântul care îi patronează după specializarea lor – cei specializați în construcții, asemenea constructorilor, cei specializați în minerit asemenea minerilor etc. Electricienii și toți cei care lucrează cu energia electrică sunt sub îndrumarea și ocrotirea Sfântului Prooroc Ilie. Toți aceștia sunt și sub ocrotirea Sfântului Patric al Irlandei.

Pompierii sau stingătorii de pojar (incendiu) sunt din vechime sub călăuzirea și ocrotirea Sfântului Florian (prăznuit pe 4 mai). Acest străbun al Românilor, născut aproape de malurile Dunării, a fost nu doar un mare general roman ci și unul dintre cei mai buni conducători ai unităților de stingere a incendiilor din armata romană (acestei armate îi reveneau misiunile ce sunt astăzi ale pompierilor). De asemenea îl au ca patroni și pe Sfântul Prooroc Ilie și pe Sfântul Iosif de la Partoș.

Bombagii – după numirea veche românească –, adică artileriștii și tanchiștii de astăzi, precum și geniștii, o cinsteau mult pe Sfânta Muceniță Barbara (Varvara), dar și pe Sfântul Prooroc Ilie.

Judecătorii au ca îndrumători și ocrotitori, în afară de Marele Judecător, pe Sfântul Prooroc Ilie, pe Sfântul Ioan Botezătorul, pe Sfântul Apostol Pavel, pe Sfântul Ambrozie al Mediolanului, pe Sfântul Ioan Gură de Aur etc.

Sfântul Ambrozie al Mediolanului este socotit și patronul avocaților, alături de Sfântul Apostol Pavel, de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful etc.

Informaticienii și progamatorii, ca unii ce lucrează cu informația în formă electronică, sunt sub îndrumarea și ocrotirea Sfântului Arhanghel Gavriil și a Sfântului Prooroc Ilie.

Pentru ale lor sfinte rugăciuni și cu ale lor sfinte învățături, Doamne ajută-ne să facem voia Ta și ne miluiește pe noi!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Așa cum am spus la început, această înșiruire nu este întreagă. Dacă cineva nu își găsește sfântul călăuzitor și îndrumător al îndeletnicirii sale, este liber să îl amintească în comentarii. Și, după putere, voi încerca să întregesc lista. Mulțumesc pentru înțelegere și ajutor!


1Călăraș este denumirea românească pentru luptătorii călare (cavaleri, cum li se spunea în Apus).

2Dintotdeauna vânătorii au fost și păzitori ai bunei rânduieli a firii, adică a naturii sau sălbăticiei.

3Mursă = (lat.) băutură din sucuri de fructe sau sevă (de arțar, de viță de vie etc.), amestcate cu miere și alcoolizate (controlat).

4Amintim faptul că Sfântul Patric(k) este un sfânt ortodox, unul dintre cei care au apărat Biserica lui Dumnezeu din Apus de invoațiile papiste, pricină pentru care a fost urât de mulți dintre promotorii lor.

Despre numele de botez. Ce este, ce greșeli se fac mai des la alegerea lui.

Tot omul greșește, tot omul păcătuiește. Acesta este un fapt ce îl deznădăjduiește pe cel (încă) depărtat de Dumnezeu. Însă pentru cel ce știe ce crede, acest fapt este ajutor întru smerire și îndreptare, în punerea încrederii în ajutorul lui Dumnezeu, nu în puterile proprii.
Canoanele 114 și 115 de la Sinodul al VIII-lea din Cartagina au fost pecetluite de Sinoadele Ecumenice și de plinirea Bisericii. Și ele ne arată că și sfinții (mai) păcătuiesc, deci se înțelege că mai și greșesc. Singur Dumnezeu este fără de greșeală. Și la El ne întoarcem, iar și iar, ca să primim îndreptare.

Numele este pecetea insului, persoanei, față de fire sau natură.
Firea omenească, de pildă, există în fiecare dintre noi, dar altfel, așa încât fiecare dintre noi este unic. Și numele propriu este cel prin care ne recunoaștem și suntem recunoscuți ca persoane.
Prin urmare, numele propriu are o mare însemnătate.

Atunci când cineva urmează să se boteze, avem două împrejurări: este destul de mare și așezat spre a-și putea alege numele ori este prea mic sau prea slab pentru asta.

În prima împrejurare meritul sau vina alegerii sunt ale celui care și-a ales numele. Sfătuitorii au, însă, partea lor; mai ales cei care, folosind slăbiciunile celui nebotezat, îl îndeamnă pe căi greșite.
În a doua împrejurare nașii sunt cei care poartă cea mai mare răspundere, urmați îndeaproape de părinți, sau – dacă greutatea alegerii se schimbă -, părinții urmați de nași.

Ce nume se pot folosi la Sfântul Botez?

Răspunsul canonic este: orice nume care nu sunt de ocară.

Adică ne vom feri cu putere de nume care denumesc deschis răul, de cele obscene sau ridicole.
Voi sublinia faptul că folosirea acestor nume este necanonică, până la măsura în care se discută adeseori validitatea botezului la care se acceptă așa ceva.
De asemenea, ne vom feri de nume excesiv de lungi: în loc să pecetluiască identitatea persoanei, silesc la forme scurte ce mai mult tulbură și duc spre pierderea identității. (Exemplu negativ: Răzvan-Mugurel-Dănuț-Alexandru; este evident că deși numele omului este „Răzvan-Mugurel-Dănuț-Alexandru” nu se va putea identifica prin el, și nu va putea fi identificat prin el de către rude și prieteni; se vor folosi doar bucăți din numele său, și el însuși va folosi doar o parte, ceea ce duce la foarte multe probleme psihologice.)

Dar se naște aici altă întrebare
Nu sunt obligatorii numele creștine, numele de sfinți ori îngeri?

Nu, nu, nu! Canonic, nu!
Părerea teologică după care Botezul se face drept doar cu nume de sfinți este o exagerare ce nu ține seama de Istoria Bisericii, de Sfintele Scripturi, de mărturia din veac a Duhului Sfânt. Adică este o părere necreștină, care dă valențe magice unor nume, fără niciun temei teologic.
Uimitor? Șocant? Scandalos? Să vedem ADEVĂRUL!

A. Mărturia Scripturilor despre numele de botez

A.1. Vechiul Testament

În Vechiul Testament nu există nicio datorie de a da copiilor nume de prooroci sau ale altor oameni sfinți. Există doar grija pentru înțelesul numelui – după cum am amintit și mai sus că este canonic și azi.

A.2. Noul Testament

În Noul Testament apare Botezul – adevărata Tăiere Împrejur, nu după trup, ci după duh și în Duhul. De asemenea, apare, pentru Biserica lui Christos, o constelație sau un cer de constelații de nume noi (față de cele vechi-testamentare). Acestea sunt de două feluri.:

  • Acvila, Andrei, Ampliat, Andronic, Corneliu, Crescent, Lidia, Luciu, Petru, Pavel, Ruf, Sila, Ștefan, Timotei, sunt doar câteva dintre numele „neamurilor” care, niciodată înainte folosite de oameni sfinți, sunt totuși păstrate la Botez și asumate; și sfințite prin sfințirea purtătorilor
  • Apolo (F.A. 18.24), Aristobul (Romani 16.10), Dionisie (F.A. 17.34), Febe (diaconița – Romani 16.1), Hermas și Hermes (Romani 16.14), Nereu (Romani 16.15) etc. sunt denumiri de zeități păgâne; dar purtătorii lor au fost botezați cu ele, cu numele purtate până atunci, nu cu nume ale sfinților vechi-testamentari sau ale martirilor creștini, și le-au sfințit prin viața lor.

Se vede, prin urmare, că Dumnezeu nu s-a scârbit de asemenea nume. Deși acestea, toate, țineau de culturi și religii străine Evreilor și păgânești. Dimpotrivă, a vărsat harul Său peste purtătorii acestor nume, cu belșug și bucurie. Iar ei au sfințit numele păgânești, astfel încât astăzi strălucesc în Calendarele Bisericii.

B. Istoria Bisericii

În Istoria Bisericii apar iar și iar nume din culturi și religii străine, care sunt folosite ca atare la Sfântul Botez. Și care, iarăși, sunt sfințite de purtătorii lor. Aproape totdeauna practica este ca numele primit de la părinți sau tutori să se păstreze la Sfântul Botez. Ca urmare, calendarul creștin se îmbogățește cu noi și noi nume – de origine necreștină, dar sfințite prin sfințirea oamenilor ce le-au purtat.
Amintim aici despre Ignatie Teoforul, despre Ducele Sărunei Dimitrie (Izvorâtorul de Mir), despre sfinții cu numele Teodor, de Mucenicul Sava Gotul, despre Sfântul Betranion, de Ioan Casian Romanul, despre Constantin cel Mare, de Elena, maica sa, de Efrem Sirul, despre Macarie Egipteanul și nenumărați alții.
Cu toate că numele lor nu erau biblice, cu toate că nu erau de sfinți, cu ele au fost botezați și le-au sfințit ei, prin viața lor.

Avem aici mărturia Duhului Sfânt, că primește numele oamenilor după neamul și limba lor și cultura din care vin, așa cum le-au avut înainte de Botez, prin acesta și Mirungere – și celelalte lucrări ale Bisericii – dăruindu-le har spre a se și a le sfinți.
Repetăm: Niciodată în Sinoadele Ecumenice sau în sinoadele locale, în Învățătura Bisericii sau în tradiția liturgică sobornicească nu a existat această contrazicere cu Sfintele Scripturi, prin care s-ar cere schimbarea numelui la Botez pe motiv că nu ar fi fost purtat mai înainte de vreun sfânt.

Bineînțeles, apare altă întrebare:

Dacă Biblia, Istoria Bisericii și lucrarea lui Dumnezeu mărturisesc atât de clar adevărul, de ce mulți Creștini, inclusiv clerici, spun că trebuie să (te) botezi doar cu nume de sfinți?

Pentru că așa au apucat… și nu au cercetat.
Această eroare teologică se găsește și la unii sfinți (de aceea am amintit Canoanele 114 și 115 Cartagina VIII la început!). Ceea ce arată răspândirea și răutatea acestei greșeli.

Dar de unde apare această eroare teologică, după care e musai să dai nume de sfinți la Botez?

Din extremismul etnofiletist (adică rasist) grecesc.
Această greșeală apare ca mijloc pentru grecizarea (elenizarea) naționalităților din Romania – adică din Imperiul Roman cu capitala la Constantinopole (poreclit astăzi „Imperiul Bizantin”). Convingându-i să adopte nume grecești, misionarii asimilării etnice prin Biserică (adică ereticii etnofiletiști) deschideau calea grecizării acelor oameni. Chiar și atunci, practica era folosită mai ales pentru neștiutori și neîntăriți. Căci îi stăteau împotrivă și Scripturile, și toată Istoria Bisericii.

De pildă, atunci când domnitorul de origine varegă (vikingă) al Kievului, Vladimir, se botează, Grecii nu îndrăznesc să îl boteze Vasilios, Gheorghios, Dimitrios ori cu alt asemenea nume grecesc. Și, iată, Vladimir este sfânt, este în calendar, cu numele său de origine păgână sfințit de viața sa creștină.

Deci este greșit să botezăm pe Francezi, Irlandezi, Chinezi, Japonezi, Indieni, Azteci etc. cu nume de sfinți creștini?

Depinde de pricina alegerii numelor!
În primul rând va trebui amintit că există sfinți ortodocși cu nume apusene ori orientale. Și, dacă vreun misionar ortodox are acolo lucrare, este canonic să le dea întâietate acestora în alegerea numelor de botez pentru Francezi, Irlandezi, Chinezi, Japonezi, Indieni etc.
În al doilea rând, atunci când catehumenul (cel care se pregătește pentru Botez) vrea el (și) numele unui sfânt din altă parte, pentru evlavia față de acel sfânt, se poate folosi (și) acest nume. Dar dacă misionarul îi spune catehumenului că trebuie să ia un nume din calendar, face un mare păcat. Impunerea numelor străine pentru Creștinii dintr-o țară este o practică necreștină! Și este și una din pricinile înstrăinării Creștinilor din multe țări față de concetățenii lor, este un instrument de deznaționalizare și este o tristă despărțire de Învățătura lui Dumnezeu.

Canonic, pentru Creștinii care se creștinează se folosesc nume din propria lor țară, cultură, limbă – bineînțeles, dacă nu sunt nume de rușine, blasfemice, excesiv de lungi etc. Orice adaptare pentru ultimele probleme se va face ținându-se seama de specificul național al catehumenilor.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Câinele moare de grija stăpânului. Prostia care smintește

De multe ori înțelepciunea populară taie mai adânc decât pare.

Câinele moare de grija stăpânului și prostul de grija altuia.

Acest cuvânt românesc vechi așează prostul care moare de grija altuia mai jos decât pe câine. De ce?

Pentru că stăpânul este datoria câinelui. Murind pentru stăpân, câinele își face datoria, face ceea ce trebuie.

Dar acel altuia sau vecinului, după cum se întâmplă, din proverb, este chiar cineva în ale cărui treburi nu se cuvine să te bagi. Mai ales peste măsură.

Ei bine, la noi au început să se frământe unii și alții de grijă.
De grija Rusiei, de grija Ucrainei.

Printre prostiile din ultima vreme amintesc:

1. Biata Ucraină a fost invadată pe nedrept. Nici vorbă, și-o merită din plin, Ucraina a fost și este un stat genocidar, care persecută cu bestialitate pe cei care nu sunt Ucraineeni, care ocupă fără rușine teritorii străine și încă mai vrea, care abia așteaptă să invadeze alte țări.

2. Biata Rusie este nedreptățită de comunitatea internațională. Nici vorbă, și-o merită din plin, Rusia a fost și este un stat genocidar, care persecută cu bestialitate pe cei care nu sunt Ruși, care ocupă fără rușine teritorii străine și încă mai vrea, care abia așteaptă să invadeze alte țări.

3. Trebuie să ajutăm Ucraina. Nici vorbă. Întâi să dea înapoi ce ne-a furat și să își ia coloniștii din teritoriile noastre. Pe urmă mai vorbim.

4. Trebuie să ajutăm Rusia. Nici vorbă. Întâi să retragă Armata a 14-a din Transnistria, cu tot cu regimul criminal de la Tiraspol și coloniștii străini pe care i-a adus în Moldova, să dea drepturi reale, nu de spectacol, Românilor din cuprinsul său, să ne înapoieze Tezaurul etc. Pe urmă mai vorbim.

5. Putin este un criminal dement pentru că amenință cu folosirea armamentului nuclear. Ei, nu se poate, floricica moșului! Chiar așa face Putin? Și eu care credeam că țările cu armament nuclear îl au de podoabă, nu ca să îl folosească la nevoie, fie și pentru descurajare nucleară! Ce nenorocit și Putin ăsta, să amenințe că folosește armamentul din dotare! În loc să invadeze și el, politicos, cu patine cu rotile și trotinete!

6. Ucraineeni m-au dezamăgit, folosesc populația civilă ca scut uman. Ei, nu se poate, floricelul moșului! Chiar așa fac Ucraineenii? Făpturile alea blânde care se omorau între ele în stradă și în Parlament chiar, acum câțiva ani? Care au grupări mafiote mai violente decât Albanezii? Care ucid civili în Donbas de vreo zece ani? Nu-mi vine să cred! Sigur e propagandă rusească!

7. Statul român trebuie să intervină! Cine? Statul român! Cine e ăla? Cel care a desființat Armata Română până a ajuns o umbră de armată – exceptând unitățile NATO care cică sunt românești dar sunt sub comandă străină? Care lasă Românii să ardă de vii în spitale? Care le bagă la intubare doze de oxigen și de peste o sută de ori mai mari decât necesarul, arzându-le plămânii? Care calcă și Constituția, și legile obișnuite, fără nicio rușine? Care e condus de Arafat și Johannis, cei mai verzi Români din Sahara? Și să intervină ca să ce? Să facă praf și alte locuri, cum fac praf România?

Genial. Pur și simplu genial.

V-ați lăsat păcăliți în Decembrie 1989, în 1990, în 1996 și de atâtea ori, și încă o faceți.
Știți că televiziunile mint, știți că sursele oficiale mint, știți că oficialii mint.
Și îi credeți.

Mântuiește, Doamne, Poporul Tău,
Și binecuvântează moștenirea Ta!
Biruință dreptcredincioșilor conducători
Asupra celor potrivnici dăruiește,
Și cu Crucea Ta păzește
Pe poporul Tău.

Mihai-Andrei Aldea

Ochi au și nu văd. O știre din Kiev

Știri pe surse redă pe Instagram un videoclip din Kiev. Știre preluată mai apoi și de multe alte posturi, site-uri etc. de știri.

În videoclip este întregistrat un conflict între un blindat ușor ucrainean și un blindat port-rachetă rusesc. Conflict ce constă în trei rafale de mitralieră trase de primul asupra celui de-al doilea.

Atât textul știrii „românești”, pe mai multe site-uri, cât și al unor comentarii, vorbește despre „duelul” dintre „două blindate”.

Este vorba, de fapt, despre următoarele mașini de luptă

1. Kozak-2M, adică un fel de dubă 4×4 cu blindaj ușor și o mitralieră deasupra. Este un blindat de sprijin pentru infanterie sau alte arme, eficient împotriva infanteriei inamice, împotriva vechiculelor fără armură sau slab înarmate, a unor vase fără armură aflată la mică distanță etc.

2. Probabil, un SA-13 GOPHER, după limbajul NATO, sau un 9K35 ”STRELA-10” după limbajul militar rusesc. Adică un blindat purtător de rachete ce pot lovi ținte de nivel jos ori de până la 3500 metri altitudine. Este posibil să nu fi văzut bine – nu este foarte clar videoclipul – și să fie un SA-10 sau chiar un SA-9. Ceea ce nu schimbă mult datele problemei.

Situația tactică:

Kiev, Cartierul Obolon, Strada Mareșal Malinovski, de la intersecția cu Bulevardul Obolon (Piața Obolon) la Muzeul Pompierilor (Str. Mareșal Malinovski nr. 6). Zonă locuită, pe amândouă laturile, incluzând numeroase instituții și magazine. La cca. 330 de metri de stradă este Școala nr. 225 (pe direcția N), la cam 75 de metri este Școala de Arte nr. 5, la cca. 260 de metri o grădiniță (toate pe aproximativ aceeași direcție nordică față de Str. Mareșal Malinovski, zona menționată). După instituțiile școlare se află alte blocuri,. Perpendicular pe stradă vine Bd. Obolon cu Piața Obolon (zisă și Piața Lacului), ocupată de un centru comercial foarte mare, situat între stațiile de metrou Minsk și Obolon. Mai departe, iar blocuri, școli, magazine etc.
La cotul dinspre Vest Străzii Mareșal Malinovski, înspre V(est), se află Muzeul Pompierilor și Stația de Pompieri, după care este Lacul Andreiescu.
În sudul Străzii Mareșal Malinovski se află Mall-ul Metropolis, zis și Piața Lacului, un bloc foarte înalt cu o școală de limbă engleză și numeroase apartamente, de asemenea locuri de joacă și două biserici.
Parcările sunt pline, trec autovechicule pe stradă – și pe străzile de intersecție sau paralele – și sunt pietoni pe trotuar.
Blindajul SA-13 GOPHER este conceput să reziste nu doar mitralierelor grele și grenadelor ci și unor proiectile mai puternice.

Situația strategică:

Zona nu prezintă interes trategic.

Acțiunea blindatului ucrainean:

Se retrage din fața blindatului rusesc, trăgând repetat rafale de mitralieră asupra lui. Nu pare preocupat de riscurile uriașe la care supune populația civilă și inutilitatea tactică și strategică a gestului. Dacă, prin absurd, ar arunca în aer blindatul SA-13 GOPHER, în cel mai fericit caz ar produce zeci, dacă nu sute de victime civile. Se pot observa ricoșee ale muniției blindatului ucrainean pe șosea. După trecerea blindatului rusesc mașina militară ucraineană se retrage într-o parcare sudică.

În sus, ușor dreapta, blindatul ucrainean care trage; în fața lui,
dincolo de blindatul rusesc, sunt mașini civile și blocuri civile – de unde se și filmează (țeava blindatului este spre „H”-ul blocului lung din harta de mai sus). În spatele blindatului ucrainean (la 20-30 metri) sunt trei civili care încearcă să se adăpostească. Fumul de pe asfalt este provocat de gloanțele blindatului ucrainean.

Acțiunea blindatului rus:

Înaintează fără să deschidă focul sau să schimbe viteza. Schimbă unghiul de mers pentru a încerca să mute tirul blindatului ucrainean dinspre mașinile care trec pe lângă el.

Concluzii

Nici vorbă despre un „duel”. Este o acțiune inutilă militar și interzisă de tratatele internaționale pe care o desfășoară militarii ucraineeni din blindat. Pare o încercare de provocare intenționată a forțelor rusești pentru a obține victime civile care să fie puse în spatele acestora. Sau un act de o incompetență deplină. Grija militarilor ucraineeni față de populația civilă ucraineană pare să fie mai mică decât a politicienilor zis români față de Români… și asta chiar este o performanță!

Iată și filmarea…