În faţa greutăţilor, nedreptăţilor şi necazurilor din jur există cinci răspunsuri mari; la ele se adaugă, desigur, nuanţe, dar acestea pot fi înţelese folosind cele cinci răspunsuri amintite:
– să munceşti şi să lupţi, acolo unde eşti, pentru a le învinge, pentru a îndrepta lucrurile; celor care fac asta li s-a spus în Biblie „Voi sunteţi lumina lumii!”; aceasta este Calea Eroilor.
– să te retragi într-un loc „adăpostit”, astfel încât să câştigi putere pentru a munci şi lupta ca să îndrepţi lucrurile; este Calea Strategilor.
– să fugi unde este mai bine (sau crezi că este mai bine); Antichitatea a definit această atitudine (cu dispreţ) în forme diferite, cea mai celebră ajunsă în contemporaneitate fiind „ubi bene, ibi patria” („unde este bine, acolo (îmi) este patria”); este Calea Profitorilor.
– să pleci capul şi să te supui greutăţilor, nedreptăţilor şi necazurilor, bombănind împotriva „sistemului” dar fără a te împotrivi real (de frică, de lene, din dependenţă etc.); este Calea Sclavilor.
– să te alături celor care lucrează greutăţile, nedreptăţile, necazurile etc., sperând că vei deveni părtaş la câştigul lor; este Calea Ticăloşilor.
Bineînţeles, există (am spus-o şi mai sus) nuanţe.
De pildă, uneori sunt oameni care o iau pe Calea Ticăloşilor pentru a doborî sistemul din interior. Este o cale extrem de grea, din toate punctele de vedere; extrem de puţini o pot urma fără a deveni răi sau a se distruge.
Dar dincolo de nuanţe, este bine să înţelegem principiile, astfel încât să putem vedea pe ce cale suntem şi cum ne putem îndrepta.
Pentru că, oricare ar fi calea sau căile pe care am mers în trecut, totdeauna există loc de îndreptare şi loc de strâmbare, totdeauna putem să ne ridicăm sau putem să cădem. Iar pentru a ne păstra – sau câştiga – discernământul şi puterea interioară avem nevoie să ne reamintim, iar şi iar, principiile.
Să câştigăm Cerurile!
Mihai-Andrei Aldea
P.S. În urma discuţiei cu unul dintre mulţii Români refugiaţi din faţa regimurilor comuniste (stalinist, ceauşist, iliescian etc.), cred că se cere această lămurire:
Din punctul meu de vedere avem o mulţime de Români care sunt cu adevărat REFUGIAŢI, adică retraşi din faţa unui genocid mult prea puternic. Spre deosebire de imigranţii înfăţişaţi drept refugiaţi, aceşti Români au fugit dintr-o ţară în care regimurile politice, doar teatral diferite, urmăresc sistematic distrugerea totală a Neamului Românesc. Să socoteşti această retragere, această refugiere, drept „Calea Profitorilor” este, delicat spus, ilogic. În cel mai rău caz este „Calea Strategilor”. Dar cel mai corect este să o vedem ca pe o stare excepţională, în care greutăţile, necazurile şi nedreptăţile trec dincolo de orice nivel firesc al acestei lumi. Căci regimurile care îi asupresc pe Români, de trei sute de ani încoace, au căpătat de la Carol al II-lea până în prezent accente paroxistice, care par fără sfârşit. De aici şi situaţia Românilor şi României, cu un număr de refugiaţi mai mare decât al Siriei, practic cel mai mare din Europa ultimului secol (cel puţin!).
