Romania, câteva menţionări la Iordanes

În secolul al VI-lea s-a născut, printre Goţii aşezaţi în Moesia, unul care, latinizat şi botezat, va purta numele Iordanes. Pe lângă meseria lui, de notar (lat. notarius), a fost şi cronicar. De la el ne rămân atât Faptele Romanilor [De suma temporum vel origine actibusque gentis Romanorum] cât şi Istoria Goţilor [De origine actibusque Getarum].

Ca mulţi Goţi românizaţi din acea vreme, încearcă să îşi marcheze latinitatea inclusiv revendicându-şi o origine getică. Atât pentru el, cât şi pentru toţi Goţii.
Geţii erau de multă vreme o parte a Romaniei. Fideli sau răsculaţi, asemenea altor popoare ce alcătuiau întinsa confederaţie romană – precum Celţii sau Cartaginezii – şi aceştia erau legaţi de secole de Istoria, Cultura şi întreaga viaţă romană. Prin revendicarea unei origini getice Goţii obţineau, de fapt, lipirea la o întreagă tradiţie romană, care îi dezlipea de grupul migratorilor barbari.

Ca urmare Iordanes îşi scrie cele două cărţi în calitate de roman, în înţelesul creştin al timpului. De aceea are o foarte mare greutate faptul că pentru Ţara în care trăia, numită astăzi Imperiul Roman Iordanes foloseşte repetat denumirea de Romania [Faptele Romanilor, 247, 313; Getica, 131, 266].

„Trimis la Dacii din Dacia de dincolo de Dunăre, care treceau deseori peste Dunărea îngheţată să jefuiască în Romania, Lentulus i-a învins, alungat sau¹ supus.” (Faptele Romanilor, 247)

„Neamul Hunilor năvălind asupra Goţilor pe o parte dintre ei îi supune, pe alţii îi pune pe fugă. Care [Goţi] venind în Romania sunt primiţi fără depunerea armelor…” (Faptele Romanilor, 313)

„Chibzuind mult timp ei [Vizigoţii] trimiseră în sfârşit, după o hotărâre comună, [de]legaţi în Romania, către împăratul Valens…” (Getica, 131)

„… mulţi Huni s-au predat în Romania devenind supuşi, dintre care sunt şi cei numiţi acum Sacromontizi şi Fosatizi.” (Getica, 266)

Este limpede că denumirea este comună, este folosită şi cunoscută de toţi: Iordanes o foloseşte natural, fără cea mai mică încercare de justificare sau lămurire. Desigur, termenii cei mai răspândiţi sunt „Pământul Romanilor„, „Ţara Romanilor” şi alţii asemenea, prin care se încerca sublinierea comunităţii cetăţenilor, faptul că pământul, Ţara, sunt ale tuturor. Dar şi termenul mai simplu, popular, Romania, era deja în uzul oficial şi literar (altfel, ne repetăm, Iordanes ar fi avut nevoie de justificări sau lămuriri pentru folosirea lui în operele sale).

Subliniem la sfârşit o realitate tristă, dar care trebuie adusă în ştiinţa şi conştiinţa Românilor: excluderea sistematică a termenului Romania din traducerile oficiale comuniste. După cum am mai spus, comunismul a încercat să propage o ruptură cât mai puternică între Români şi Romania (mai pe larg aici). Unul dintre mijloace a fost acela al „traducerii corectă politic”, impusă în unele locuri – ca cele în care apărea termenul Romania – şi în celebrele Fontes (aici este vorba despre FHDR II, unde apar citatele din Iordanes).
Astfel,

  • „ad furta in Romania” (Faptele Romanilor, 247), care înseamnă „la furt/jaf în Romania„, este „tradus” din ordinul cenzurii „a face prădăciuni în teritoriul roman
  • „Qui venientes in Romania” (Faptele Romanilor, 313), care înseamnă „care au venit în Romania„, devine în FHDR II „Aceştia venind în teritoriul roman…”
  • „legatos in Romania” (Getica, 131), care înseamnă „[de]legaţi/ambasadori în Romania„, este „tradus” drept „delegaţi în imperiu
  • „in Romania” (Getica, 266) devine parte a unei construcţii inovatoare, „au devenit supuşi romani”.

Recunoaştem că în ultimul caz structura frazei face complicată traducerea, iar o reducere a „Romaniei” la „romani” poate avea o justificare literară – deşi rigoarea academică impunea o notă lămuritoare pe temă. Dar pentru lipsa notei de subsol şi pentru forţarea evidentă şi total nejustificată a celorlalte traduceri există o singură scuză: cenzura comunistă, care impunea şi celor mai corecţi istorici anumite „ajustări”.

Dincolo de ele este limpede faptul că în vremea Împăratului Justinian, ultimul mare stăpânitor al Romaniei Mari – întinsă pe trei continente şi din vestul Europei în vestul Asiei, din Dacia nord-dunăreană în Egipt – se folosea în mod oficial, curent, numele de Romania pentru ceea ce astăzi cunoaştem sub numele de Imperiul Roman.

 

Mihai-Andrei Aldea

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

¹ Iordanes foloseşte termenul „atque”, care poate fi tradus şi ca „şi”, dar înseamnă, propriu-zis, „şi, de asemenea”, „şi, totodată”, „şi, la fel”. În acest caz „alungat şi, de asemenea, supus”, arată deosebirea dintre Dacii izgoniţi şi cei supuşi de Cornelius Lentulus – cel care construieşte primele fortificaţii romane la nord de Dunăre, conform lui Strabon.

6 gânduri despre “Romania, câteva menţionări la Iordanes

  1. Ce-i drept, istoricii şi-au luat revanşa în volumul III, la Kekaumenos (pag. 23) unde găsim tradus: „Doar aşa au pătruns în Romania* pecenegii”; iar în nota de subsol: „Romania= denumirea dată de bizantini şi occidentali Imperiului Bizantin”.
    Problema e alta: dacă „bizantinii” îşi numeau ţăra Romania, după cum arată istoricii ce au compus FHDR, atunci de ce aceştia, istoricii respectivi (sau chiar şi cei de astăzi împreună cu noi, oamenii de rând), folosesc în continuare termenul de „Imperiu Bizantin” pentru a denumi ceva ce ei au arătat că se cheamă Romania?
    Adică, e cam aşa: „Ţara asta era numită de oamenii ei Romania. Vecinii ei din occident o numeau tot Romania, dar noi o să-i spunem Imperiu Bizantin, deşi ştim, după cum am arătat, că ea nu se chema aşa”.
    Mă rog, poate doar atât de departe au putut să păşească peste hotarul ideologic impus de regim.

    Apreciază

  2. […]   Am arătat în alte părţi că Ţara cunoscută sub numele comun de Imperiul Roman avea ca nume întâi Terra Romanorum şi Senatus Populusque Romanum (Romanorum), iar din secolele II-III d.Chr., tot mai mult, numele de Romania, ce se va şi impune pentru peste o mie şapte sute de ani ca nume oficial al Ţării; am arătat şi apartenenţa Principatelor [Romane/Române] Dunărene la confederaţia de principate ce alcătuia Romania sau Imperiul Roman în secolele XI-XV (a se vedea aici, aici, aici, aici etc.) […]

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s