Categorie: Cetăţeneşti

Viața în Christos și mediul academic (I)

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Întreabă un abonat (Mihai):  

În condițiile în care instituțiile al căror rol era să păstreze moștenirea istorică a neamului sunt astăzi compromise ideologic, credeți că, în general, efortul Creștinesc ar fi mai roditor îndreptat pe alte căi decât cele convenționale, sau încă mai are rost intrarea în mediul academic – la Facultatea de Teologie, Facultatea de Istorie și așa mai departe?

Este o întrebare adâncă, de la un om de cultură și cu gândire adâncă, deci răspunsul trebuie să fie pe măsură.
Poate că e prea mult pentru mine, însă încerc.
Și s-ar putea să fie dureros pentru cititor.

Prima instituție ce are datoria sfântă de a păstra moștenirea istorică, teologică și culturală a națiunii este familia.

Copilul ar trebui să asculte din pântecele mamei cântece românești, basme, legende istorice, alături de rugăciuni, psalmi, Evanghelii etc.
Copilul ar trebui prevenit de mic asupra răutății lumii.
Ar trebui să știe de mic faptul că în lume necazuri va avea, dar cu Iisus Christos va birui tot răul.
Ar trebui să lucreze manual, astfel încât să păstreze cea mai puternică legătură cu realitatea și să fie păzit de iluzia „vieților de rezervă” și „reluării jocului” – iluzii ce otrăvesc astăzi nenumărate suflete.

Soții ar trebui să se hrănească din Învățătura lui Dumnezeu și să se odihnească în pildele Sfinților și Eroilor în fiecare zi.
Să folosească instrumentele electronice pentru a învăța, pentru a vedea și citi ceea ce este bun.
Soții ar trebui să îngrijească o grădină și niște vietăți în fiecare zi.
Implicându-și copiii, pe măsură ce cresc.
Soții care stau la bloc și nu au grădină în afară își pot lua, dacă urmăresc asta în loc de televizoare șmechere și mașini inutil de scumpe, dacă se păzesc de satanicele ispite ale jocurilor de noroc, băutului peste măsură și ale altor patimi de același fel.
Și dacă nu au și nu pot să ia – de pildă, muncind prea mult sau având venituri mici – își pot face ghivece și jardiniere cu pătrunjel, mărar și leuștean, cu cimbru și busuioc, roșii, ardei, ardei iuți, cu un lămâi sau un dafin etc. Care să fie mica lor grădină.

Familia ar trebui să meargă duminică de duminică la biserică, cel puțin la toată Liturghia.
Ar trebui să se spovedească măcar odată pe lună și să se împărtășească pe cât de des cu putință.
Ar trebui să aibă măcar câte o scurtă rugăciune împreună, și măcar cinci minute să citească, zilnic, din Biblie împreună.
Ar trebui să meargă împreună la antrenamente – box, kick-boxing, lupte libere, jiu-jitsu, karate etc., sau înot, handbal, oină și altele asemenea.
Ar trebui să facă pelerinaje împreună și la fel drumeții.

Familia este prima instituție în care și prin care trăiește orice națiune.
De aceea Marxismul urăște familia și vrea să o desființeze: fără idealul familiei omul este sclav1.
De aceea Marxismul induce ideea otrăvită a așteptării ca statul să facă ceea ce este treaba persoanei ori familiei: cine așteaptă ca statul să îi dea ceva este sclav.

A doua instituție ce are datoria sfântă de a păstra moștenirea istorică, teologică și culturală a națiunii este obștea sau comunitatea locală.

(poate va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Și pentru călugări există idealul familiei, doar că al familiei alcătuită de Biserica Biruitoare. ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei. VII. Engels, de la propagandă la realitate

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

(partea I, partea II, partea III, partea IV, partea V, partea VI)

După ce am văzut anti-iudaismul sau antisemitismul virulent al lui Karl Marx, am trecut la celălalt părinte fondator al Comunismului (și al Socialismului modern), Friedrich Engels.
Am observat xenofobia violentă a lui Engels, disprețul și ura sa, argumentate ideologic, față de Evrei, Români, Sloveni, Croați, Sârbi, Cehi etc. Deci am văzut și antisemitismul violent al lui Engels.
Am văzut acordul deplin dintre F. Engels și K. Marx, inclusiv în domeniu urii ideologice față de Evrei, inclusiv în domeniul îndemnurilor ideologice la exterminarea acestora.

Dar am amintit mai devreme și despre cosmetizarea lui Engels de către mass-media și mediul academic, politic sau intelectual din întreaga lume.
Cosmetizare ce ignoră deplina aderență a lui F. Engels la cererile de revoluționară eliminare a Evreilor din existență – drept premisă a victoriei Stângii în lume.
Care este pretextul acestei cosmetizări?

Ei bine, faptul că în 1890 Friedrich Engels începe să spună că și Evreii pot fi buni comuniști, că și Evreii pot fi real de Stânga. Ba chiar, ca o culme a tupeului nerușinat, că însuși Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.
Asta cu toate că Marx a urât Evreii și Iudaismul, dorind exterminarea lor totală!

Înainte de a trece mai departe, vom sublinia antisemitismul extrem al discursului aparent „pro-evreiesc” al lui Friedrich Engels din 1890 încolo: pentru Engels și Marxism singurii Evrei buni sunt cei comuniști.
Țineți minte această viziune!
Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vom întoarce la ea.

Acum revenim la discursul aparent pro-evreiesc al lui Friedrich E., respectiv la pretenția după care trecutul în genuni Karl Marx ar fi fost „Evreu pur-sânge”.

Ca o evidentă trădare și batjocură la adresa Iudaismului, Engels face apel în cazul lui Marx la un element care, evreiește, nu este definitoriu etnic: sângele.
Engels știa că atât Tora, cât și Talmudul arată foarte clar că un Evreu se definește în primul rând prin credința sa.

Din Biblie amintim doar cazuri precum Rut sau familiile lui Moise și Aaron, ori pasajul de la Estera 8:171, Isaia 56:6-7 și celebrul verset din Ieșirea (Exodul) 12:48.

Pentru Talmud amintim următoarele afirmații:

  • oricine respinge idolatria este numit Yehudi (Evreu) (Megillah 13a)
  • un goim care studiază Tora este la fel ca un Kohen Gadol (Sanhedrin 59a) (prin Kohen Gadol se înțeleg marii arhierei ai Vechiului Testament, precum Aaron)
  • Parabola primirii Torei (Avodah Zarah 2b) arată foarte clar că spiritualitatea rabinică privește evreitatea (iudaismul) ca pe o alegere conștientă și liberă a Torei.

De unde știa Friedrich Engels acestea toate?
Din studiile privind Iudaismul pe baza cărora și el, dar mai ales Karl Marx și următori ai acestuia își manifestau disprețul față de Evrei.
Studii care incluseseră cele două cărți amintite mai sus (Tora și Talmudul).
Știa acestea Engels și de la Evreii de altă origine etnică, primiți ca Evrei de cei de sânge, Evrei prezenți și în Marea Britanie, ca și în Germania. Absolut celebru fiind cazul fostului Lord George Gordon, devenit prin adoptarea Iudaismului Yisrael ben Avraham Avinu.
De asemenea, știa aceasta și de la Socialiștii sau Comuniștii de origine evreiască pe care îi avea aproape. Mulți dintre ei respinși de comunitățile evreiești tradiționale exact pentru abdicarea de la învățăturile iudaice (ca să nu spunem ostilitatea față de Iudaism).

Prin urmare, discursul așa-zis pro-semit al lui Engels este nu doar fățarnic și antisemit, ci și lipsit de orice bază logică reală.

Și cu această mențiune ajungem la cele două elemente care motivează trecerea lui Friedrich Engels de la convingeri antisemite și anti-iudaice virulent exprimate la un discurs aparent pro-semit:

  • moartea lui Karl Marx
  • nevoia convertirii Evreilor la doctrina de Stânga

Într-adevăr, moartea lui Karl Marx a lăsat mișcările de Stânga pe care acesta le controla fără un conducător carismatic.
Friedrich Engels era un foarte bun manager – spre deosebire de ”marele economist” Karl Marx, ce a fost permanent o catastrofă în finanțe și economie, invalidându-și practic în fiecare zi a vieții sale ”marile teorii economice” pe care le impunea lumii.
Engels era un foarte bun manager, dar era departe, foarte departe, de verbul și carisma lui Marx – verb și carismă ce îl cuceriseră încă de la Zur Judenfrage2…
Lipsit de persoane cu carismă în care să poată avea încredere, Friedrich Engels a fost lovit și de un fenomen neașteptat: preluarea discursului antisemit marxist de către grupări… antimarxiste!
Era un fenomen căruia K. Marx i-ar fi făcut ușor față, dar care pe Engels îl depășea.
Mai mult, fiica lui Marx, lipsită de educație iudaică, era convinsă că Evreii puteau să fie de Stânga, fără a-și contrazice ființial cultura și credința. Această idee, demolată repetat de Karl Marx, care cunoștea Iudaismul, a putut să fie propagată de fiica sa și de Engels după ce Marx murise.
Și a picat foarte bine această răsucire a Marxismului la 180°, deoarece erau tot mai mulți Evrei sărăciți care intrau în fabrici și uzine ca muncitori.
Adică exista o nouă țintă de convertire la Socialism.

A fost vreodată Friedrich Engels real interesat de Iudaism și simpatizant al acestuia? Niciodată.
Laudele lui Engels pentru Evrei de Stânga sunt laudele Evreilor pentru goimii convertiți: nu pentru ceea ce au fost, ci pentru ceea ce au devenit.
Iar procesul de convertire la Stânga este un proces de renunțare la Tora, de renunțare la Talmud, și de înlocuire a acestora prin cărțile lui Karl Marx și Friedrich Engels, mai târziu Stalin, Lenin și alții asemenea.
Deci convertirea Evreilor la doctrinele de Stânga este un proces de deznaționalizare (așa cum este, de fapt, pentru orice etnie de pe planetă, căci Stânga vrea o singură etnie și religie, ea însăși).

Au fost vreodată sincere aprecierile lui Friedrich Engels pentru Evrei? Niciodată.
Dovada absolută, clară pentru orice om rațional, este că niciodată Engels nu s-a lepădat de concepțiile marxiste antisemite.

Dar dacă este evident faptul că amândoi părinții fondatori ai Socialismului Modern și Comunismului au fost, până la capăt, anti-iudaici și antisemiți, asta înseamnă că și Marxismul fondat și zidit de ei este antisemit și anti-iudaic? Da, evident, pentru că, după cum chiar ei au arătat, există o contradicție ființială între Marxism și tradiția evreiască (iudaică)..

De ce?
Cu ajutorul lui Dumnezeu, răspund la această întrebare în

partea următoare

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Există, am spus, tone de scriitori care încearcă să îl albească pe Engels, ba și pe Marx. Din punctul meu de vedere, am arătat foarte clar de ce aceste încercări sunt foarte departe de a fi obiective, foarte departe de a fi morale și corecte.
Fără a intra în discuții filosofice – de obicei cel puțin inutile – am punctat fapte clare ce constituie mărturii invincibile privind anti-iudaismul și antisemitismul cuplului Marx/Engels, respectiv al doctrinei lor (Marxismul).
Evident, cine vrea să se piardă în speculații o poate face foarte ușor, dar astfel nu se ajunge în veci la adevăr.

Ca să satisfac și curiozitatea celor cu unele cunoștințe privind opera lui Engels, trebuie să subliniem că lucrarea sa Despre antisemitism (Über den Antisemitismus), publicată în Aprilie 1890, are același limbaj dogmatic (limbaj de lemn) ca și celelalte lucrări marxiste. Și apare după o viață întreagă de antisemitism feroce al lui Engels nu doar la nivelul discursului public, ci și în afara acestuia, în viața personală. Actul fiind un act de propagandă la fel de valid ca pretenția lui Nicolae Ceaușescu de a fi democrat, a lupta pentru democrație și a conduce o țară democratică.

P.P.S. Un exemplu de cosmetizare prin excluderea unor fapte esențiale sau reformularea lor altfel decât au fost sunt lucrările lui Edmund Silberner. Printre altele, autorul pretinde, ignorând realitatea, că Marx nu ar fi susținut „persecuția fizică”, ci „eliberarea evreilor prin abolirea capitalismului”. Pentru cine a văzut citatele din Karl Marx ori i-a citit Zur Judenfrage, este mai mult decât clar că Marx proclamă dispariția Evreilor și Iudaismul drept condiție a victoriei Stângii în lume.

Note

  1. Cităm: Chiar și dintre popoarele țării [Imperiului Persan, n.n.] mulți se făcută Iudei, pentru că îi cuprinsese frica de Iudei. (Estera 8:17). Aceștia sunt primiți între Evrei și devin parte a Poporului Ales, fără a mai fi excluși vreodată. ↩︎
  2. A se vedea părțile anterioare dedicate lui Karl Marx și lucrării în cauză. ↩︎

Gânduri. Despre uciderea sufletului

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Este cutremurător să vezi câte persoane plâng de mila urșilor agresivi, dar sunt gata să ucidă copii, sau să aplaude asemenea crime.

Sigur, o parte dintre ei tocmai de aceea plâng de mila urșilor agresivi, pentru că urăsc oamenii; așa încât sunt reflex de partea celor care ucid oameni.

De aici și tricourile cu Che Guevara sau alți criminali în masă, până la Karl Marx (primul VIP care a cerut exterminarea Evreilor).

Faptul că autoritățile atacă simbolurile și obiectele religioase (cruci, relicve, troițe etc.) arată complicitatea lor la acest ethos extremist, al urii față de oameni.

După faptele lor îi veți cunoaște. (Iisus Christos)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Despre Stânga, Comunism, Evrei. VI. Armonia xenofobiei în cuplul Marx/Engels

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

(prima parte)
(a doua parte)
(a treia parte)
(a patra parte)
(a cincea parte)

Când l-am vizitat pe Marx la Paris, în vara lui 1844,
acordul nostru deplin în toate câmpurile teoriei
a fost evident [s.n.] și împreună lucrarea noastră
începe de atunci.”
(Friedrich Engels, Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten)

Deși tema este Despre Stânga, Comunism, Evrei, vom ocoli, puțin, punând în paralel ceea ce pare o contrazicere între Karl Marx și Friedrich Engels în chiar perioada lor de armonie ideologică perfectă.
Armonie pe care o descrie, iată, chiar Friedrich Engels, în 1885 (când publică Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten).
Despre ce contradicție, aparentă sau reală, este vorba?

Avem, pe de-o parte, lucrarea lui F. Engels Der Magyarische Kampf (1849) în care Românii – și Evreii, ca și Slavii în general – sunt considerați deșeuri etnice, popoare fără istorie și altele asemenea, fiind condamnați la genocid ca parte a Revoluției Stângii.

Dar, pe de altă parte, în 1964 apare la București, în cadrul Editurii Academiei Republicii Populare Române, lucrarea K. Marx · Însemnări despre români · (manuscrise inedite), publicate de acad. prof. A. Oțetea și prof. S. Schwann.

Înainte de a trece la o analiză propriu-zisă, merită să ne oprim o clipă la o afirmație, întâmplător adevărată, din lucrarea amintită, privind situația Principatelor Române în umbra Rusiei:

A fi suspectat de sentimente patriotice era egal cu a fi exclus din funcții publice. Servilitatea față de interesele Rusiei era un titlu de promovare. (op.cit.:175)1

Lăsând cititorii să cugete asupra acestei stări de fapt – la care ar merita să revenim –, să mergem la lucrare și reacția stârnită în rândul Stângiștilor Regionaliști (căci a fi de Stânga și a fi naționalist este o imposibilitate absolută, deoarece Stânga, prin definiție, este antinațională)2.
Mulți au vorbit despre „Karl Marx, prietenul românilor”, mulți au pretins că, iată, Karl Marx ia apărarea Românilor, laudă Poporul Român etc.

Evident, toate aceste afirmații descriu o contradicție radicală între Marx și Engels:
Primul, este prieten, lăudător și susținător al Românilor, al doilea este dușman fățiș și disprețuitor al Românilor proclamând asupra lor sentința nimicirii.

Aceasta este păruta contrazicere asupra căreia merită să ne oprim.
Nu doar pentru că, vom vedea îndată, este o iluzie, dar mai ales pentru că este un pas înainte în lămurirea poziției lui Friedrich Engels față de Evrei.
(De la Români, la Evrei? Da, cu ajutorul lui Dumnezeu vom vedea ceva mai departe.)

Am citit lucrarea K. Marx – Însemnări despre români… și nu am putut găsi în manuscrisele lui nici măcar o singură frază pozitivă la adresa Românilor.
Și întăresc acest lucru: în toată opera discutată NU există nici măcar o singură frază laudativă sau apreciere elogioasă a lui Karl Marx la adresa Românilor.

Da, sunt critici la adresa Rusiei, descrieri ale genocidului desfășurat de aceasta, repetat, în Moldova și în Muntenia.
Și în conflictul dintre Sovieticii Reformați din Moscova post-stalinistă și Sovieticii Nereformați sau Staliniștii din România post-stalinistă critica Rusiei pare o susținere a Românilor.
Însă doar pare.
Și aceste critici ale Rusiei sunt singurele de care se pot agăța cei care pretind că Marx ar fi avut o părere bună despre Români.

Dar nici aceste critici ale Rusei nu sunt ale lui Karl Marx: sunt spicuiri din autori români (Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Eliade Rădulescu și A. Papiu-Ilarian) preluați de un autor francez3, respectiv dintr-un autor englez rămas necunoscut.
Repet:

Textele atribuite lui Karl Marx și declarate dovezi ale prieteniei și simpatiei acestuia față de Români nu îi aparțin!

Aparțin, repet, cel mult lui Elias Regnault, care preia, mai mult decât onorabil, mărturiile mai multor surse – independente – românești.

Cine aude de lucrarea în limba română poate avea ca primă critică față de ideea că Marx i-a simpatizat pe Români faptul că manuscrisele nu au fost niciodată publicate de Karl Marx.
Însă motivul este natural: manuscrisele conțin doar câteva cuvinte răsfirate ale lui Karl Marx, în rest fiind strict notițe informative sau note de lectură.
Tocmai faptul că din ele niciun cuvânt buni despre Români nu a ajuns în operele publicate de Karl Marx este de ajuns pentru a lămuri lucrurile.

Singurele și minorele aprecieri personale ale lui Marx față de textele conspectate ori copiate sunt câteva sublinieri în text sau pe marginea lui, respectiv câteva cuvinte ori sintagme.
Dar și acestea sunt străine interpretării (= răstălmăcirii) practicată de Comuniștii românofoni: niciuna dintre pozițiile personale ale lui K. Marx nu privește vreun aspect pozitiv privitor la Români ca etnie, nație, popor etc.
Dimpotrivă, toate sunt dedicate criticării – adesea îndreptățită – a Rusiei.

În concluzie, se poate vedea că menționarea Românilor este strict circumstanțială.
Și face parte din căutarea unor critici la adresa Imperiului Rus.

Constatarea bestialităților lui Kiseleff sau a Rusiei în general nu îl interesează pe Marx din vreo simpatie față de Români. Dimpotrivă, ea face parte strict din efortul său de a demonstra că orice „supra-stat”, orice structură confederală sau imperială care nu este de Stânga este rău/rea.

Și, ca să lămurim deplin așa-zisa contradicție, merită subliniat că articolele celebre în care Friedrich Engels declară pe Români, Evrei, Slavi etc. gunoaie etnice și îi condamnă la genocid au fost publicate în periodicul al cărui redactor era Karl Marx, după lectura și aprobarea acestuia.
Karl Marx fiind, reamintim, este primul ideolog și prima celebritate din istorie care cere exterminarea Evreilor. Ceea ce face natural acordul său pentru textele violente și genocidare ale lui Engels.

Astfel, pe de-o parte, putem constata deplina armonie a cuplului Marx/Engels în xenofobie extremă, dispreț rasist extrem și antisemitism și anti-iudaism.

Dar, totodată, vedem nonșalanța celor doi și

în folosirea popoarelor, istoriei și oricărui element pentru susținerea convingerilor și programelor lor.

Înțelegând aceste lucruri, ne vom întoarce la poziția lui F. Engels față de Evrei.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, partea a șaptea)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Frazele aparțin autorului necunoscut al broșurii anonime The Russians in Moldavia and Wallachia, Publisher James Ridgway, London, 1849, autor de asemenea socotit a fi fost din cercul diplomatului David Urquhart. Unul dintre cei suspectați ca autor a fost Consulul-General al Marii Britanii la București în 1848, Robert Gilmour Colquhoun, de altfel o sursă frecventă pentru Karl Marx și nu numai. ↩︎
  2. Am atras repetat atenția, și revin, asupra minciunii după care există Stângă naționalistă. Național-Socialiștii lui Hitler au urât esențele culturii germane, inclusiv credința în Dumnezeu – pe care voiau să o înlocuiască printr-o religie păgână de inspirație antică. Socialist-Naționaliștii lui Ceaușescu au urât (și urăsc) esențele culturii române, începând cu Biserica și credința în Dumnezeu. Etc. Este firesc, deoarece Stânga este organic împotriva structurilor naturale, istorice, tradiționale. Dar să fii împotriva a ceea ce își definește națiunea din care te tragi și să pretinzi simultan că ești naționalist (adică iubitor și apărător al națiunii în cauză) este fie o simplă minciună, fie o gravă lipsă de logică, fie patologie. ↩︎
  3. Histoire politique et sociale des Principautés Danubiennes, de Elias Regnault, Paris, 1855 ↩︎

Despre Stânga, Comunism, Evrei. V. Pozițiile lui Friedrich Engels

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

(prima parte)
(a doua parte)
(a treia parte)
(a patra parte)

Încercând să ne lămurim dacă sistemele de Stânga au fost făcute de Evrei (și pentru Evrei) am văzut în treacăt anti-iudaismul și antisemitismul lui Stalin; iar mai pe larg și clar, al lui Karl Marx.
Și a rămas să vedem care a fost poziția față de Evrei și Iudaism a lui Friedrich Engels.

Voi pleca de la faptul că există o largă și puternică exculpare1 a lui Friedrich Engels de antisemitism.
Exculparea în cauză este absolut necesară pentru Socialism și Comunism, care fără ea au ca antisemiți și anti-iudei pe amândoi părinții fondatori sau părinții reformatori (pentru Socialism).

Totuși, să vedem faptele în sine.
Și începem cu un citat pe care îl consider esențial pentru a-l înțelege pe Friedrich Engels și pozițiile sale:

„Când l-am vizitat pe Marx la Paris, în vara lui 1844, acordul nostru deplin în toate câmpurile teoriei a fost evident [s.n.] și împreună lucrarea noastră începe de atunci.” (Friedrich Engels, Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, 18852)

Citatul acesta este, după cum am spus, esențial pentru a-l înțelege pe Friedrich Engels și a înțelege pozițiile sale, inclusiv pe aceea privindu-i pe Evrei: întâlnirea are loc, iată, în vara lui 1844, după ce în Februarie 1844 apăruseră pozițiile lui Karl Marx din Zur Judenfrage!

Pentru cine a citit părțile anterioare ale eseului nostru e clar: pozițiile antisemite și anti-iudaice ale lui Karl Marx erau și ale lui Friedrich Engels.
Dincolo de părerile exprimate în afară de Engels, trebuie subliniat faptul că bogăția burghezului Engels l-a susținut sistematic pe Karl Marx (despre abilitățile economice și financiare ale lui Karl Marx poate vom reveni). L-a susținut și i-a finanțat ideologia, inclusiv în domeniul anti-iudaismului și antisemitismului marxist.

Reținând această realitate, să mergem la alt document esențial pentru înțelegerea lui Friedrich Engels și a pozițiilor sale: lucrarea Der Magyarische Kampf, Friedrich Engels, în Neue Rheinsche Zeitung. Organ der Demokratie, Nr. 194, Sâmbătă 13 Ianuarie 1849, Köln, p. 1-23.

Și aici ne izbim de cosmetizare, pentru că de obicei se pretinde că articolul „susținea revoluția maghiar și condamna popoarele antirevoluționare”, sau că declară acuză „slavii de sud (sârbi, croați, sloveni) că au trădat revoluția”.

Ca o primă notă de ridicol și absurditate, să observăm că periodicul în care apare textul se numește ”Organ al Democrației”. Dar, totodată, publică materiale în care condamnă popoarele (demos-ul) că nu se spune ideologiei câtorva deștepți.
Altfel spus, poziția diferită față de ”revoluție” nu este văzută ca parte a procesului democratic de alegere; nici măcar drept o îndoctrinare a popoarelor în cauză.
Ci, după cum ni se proclamă adesea, poziția amintită este declarată de Friedrich Engels drept trădare.

Și, totuși, avem de-a face cu o cosmetizare, cu o punere a unei măști umane peste textul lui Engels.

Pentru că în lucrarea citată

  • Evreii, Românii, Sârbii, Croații, Slovenii sau Cehii sunt declarați Völkerabfälle, ad-litteram „gunoaie etnice” sau „popoare/națiuni gunoi”4, precum și „popoare fără istorie” (și fără viitor), sau geschichtslose Völker; este, de fapt, exact ceea ce Adolf Hitler va numi rase inferioare
  • Evreii sunt văzuți și declarați de Engels drept slugi ale ”vechilor orânduiri”, slujitori ai banilor
  • Românii sunt văzuți și declarați de Engels drept „națiune degenerată” și „națiune fără istorie”
  • cu un total dispreț pentru istoria, cultura și condițiile de viață ale Evreilor, Românilor, Slavilor Sudici etc., Friedrich Engels proclamă obligația lor de a participa la ”revoluție”
  • în același fel, cu o ignorare deplin rasistă a realităților istorice și etnice, Friedrich Engels declară necesitatea exterminării Evreilor, Românilor, Slavilor Sudici…

Friedrich Engels îi declară pe Evrei, Români și Slavi, cu excepția Polonezilor, „forțe reacționare”. Și formulează concluzia despre necesitatea și, după el, legitatea istorică de a aduce „dispariția de pe fața pământului a unor întregi popoare reacționare”.

De ce sunt cosmetizate aceste realități?
Și de ce recurge Friedrich Engels la asemenea afirmații?

Dacă din descrierea articolului Der Magyarische Kampf (1849) sunt eliminați Evreii și Românii, se poate pretinde – evident forțat – că textul ar fi fost „o reacție geopolitcă izolată împotriva pan-slavismului” (ca și cum ar fi de acceptat să ceri exterminarea Slavilor!).
Dar din clipa în care se știe că Evreii și Românii au fost vizați de îndemnul la genocid al lui Friedrich Engels, lucrurile se schimbă total:

Der Magyarische Kampf (1849) apare, așa cum este, un text radical al urii etnice motivată ideologic.

Articolul afirmă, nu doar propune, o teorie genocidară, ce impune eliminarea fizică a oricărui grup etnic sau social care nu se conforma doctrinei de Stânga.

Se poate vedea astfel că fundamentul Marxismului, Comunismului sau Socialismului (născute din Marxism) include ca parte esențială violența de masă, genocidul cultural, religios și fizic împotriva unor popoare întregi pe criterii strict politice și etnice.
Desigur, oricare cititor va recunoaște aici o parte esențială a ideologiei naziste, dar este o altă temă.

Acum ne întoarcem la faptul că îndemnurile la genocid ale lui Friedrich Engels împotriva Evreilor, Românilor și Slavilor au fost sistematic ascunse ori edulcorate.

În blocul comunist, din Germania de Est până în Coreea de Nord și din Vietnam în Ungaria sau Iugoslavia, teoria exterminării popoarelor inferioare a lui Karl Marx și Friedrich Engels5 apărea strict în operele complete, nu și în alte editări ale celor doi autori.
Mai mult, ele erau ascunse în numeroase volume de doctrină, iar în manuale școlare, cursuri universitare, sinteze politice sau istorice, conferințe etc. nu erau niciodată amintite.
Dimpotrivă, Friedrich Engels era declarat „prieten al popoarelor asuprite”.
Pentru că, după Socialiști și Comuniști, exterminarea grupurilor opozante, inclusiv popoare întregi, este, iată, un gest de prietenie.

În mediul academic de inspirație vest-europeană, incluzând Americile, Australia, Oceania etc., se practică de asemenea fie ocultarea, fie cosmetizarea.
De exemplu, atunci când se prezintă articolul Der Magyarische Kampf (1849), se menționează cel mult Slavii Sudici. Evreii și Românii sunt lăsați deoparte, pentru ca cititorul să nu vadă textul ca un atac xenofob generalizat, așa cum în realitate este.
Sau, și mai radical, se pretinde că textul este o apologie a luptelor revoluționare germane, maghiare și polone, fără a se aminti niciun cuvânt despre împărțirea în popoare superioare și inferioare sau îndemnurile la genocid ale lui Engels.

Față de criticile aduse acestor cosmetizări ori minciuni prin omisiune, se invocă două așa-zise argumente, amândouă ușor de demontat:

  • Întâi, se pretinde că Friedrich Engels nu ar fi dorit „exterminarea fizică”, ci ”doar” genocidul cultural, etnic și religios prin asimilare forțată în valorile de Stânga și culturile popoarelor superioare6
  • Al doilea, se pretinde că nu se poate aplica termenul de genocid pentru principiile lui Engels și Marx, pentru că termenul genocid a apărut și s-a impus în și din 1944, astfel încât nu se poate aplica retroactiv

Primul ”argument” este ușor de demolat, de vreme ce textele lui Engels și Marx amintesc, cer și justifică, ba chiar obligă la folosirea violenței împotriva grupurilor „reacționare”, „inferioare”.
Al doilea ”argument” este și el ușor de demolat, deoarece folosirea unui termen nou pentru a descrie o realitate veche este o practică obișnuită.
De pildă, unii dintre autorii care invocă ultimul așa-zis argument nu au probleme în a scrie sau vorbi despre masacrul de la Masada, cu toate că termenul masacru apare în secolul al XVI-lea (cca. 1556), cu peste o mie de ani după evenimentul istoric în cauză.
La fel, alții vorbesc despre masacrele lui Genghis Han sau despre genocidul (genocidurile) făcute de acesta, deși amândoi termenii sunt ulteriori epocii acestuia (cu 300 de ani, primul, respectiv 700 de ani, al doilea).

Este evident că autorii în cauză nu au o capacitate de înțelegere atât de scăzută încât să nu vadă lipsa de substanță a ”argumentelor” invocate.
Dar le invocă permanent, ca și cum ar avea vreo urmă de validitate.

Merită subliniat faptul că Românii, ca națiune, nu au cunoscut poziția lui Engels vreme de 110 ani!

Erau, desigur, câțiva Români cunoscători de limbă germană totodată interesați de scrierile lui F. Engles ce s-a întâmplat să citească articolul în cauză.
Erau, de asemenea, câțiva Români cunoscători de limbă maghiară, ce au auzit despre aceste idei sau, după publicarea din 1909, au putut să le citească7.
Foarte interesant, nu au adus la cunoștința Națiunii Române felul în care o vedeau Friedrich Engels și Karl Marx.
Pentru că, să nu uităm, viziunile lui Engels despre Români sau Evrei sunt și viziunile lui Marx!

Rămâne însă să vedem de ce a făcut Friedrich Engels afirmațiile extreme și extremiste din articolul în cauză.
Iar pentru aceasta, avem nevoie de o foarte interesantă confruntare cu ceea ce PCR a numit cu mândrie K. Marx – Însemnări despre români8, Editura Academiei R.P.R., București, 1964.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, partea a șasea)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Exculparea este opusul inculpării, adică este scoaterea de sub acuzare. Așa cum inculparea nu înseamnă obligatoriu vinovăția, la fel exculparea nu indică obligatoriu nevinovăția. ↩︎
  2. Lucrarea citată este Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, de Friedrich Engels, apărută în Der Sozialdemokraten, Zurich, Noiembrie 12, 19 și 26, 1885. Prima traducere în limba română apare 80 de ani mai târziu, adică în 1965: Cu privire la istoria Ligii comuniștilor, în cadrul lucrării Karl Marx, Friedrich Engels – Opere, Volumul 21, Editura Politică, București, 1965, paginile 205-224. Traducerea fiind făcută (colectiv) după ediția germană a lui Zur Geschichte des Bundes der Kommunisten, Ed. Dietz, Berlin, 1962. ↩︎
  3. Fiind un ziar de format mare, articolul a încăput pe primele două pagini. ↩︎
  4. Deși s-a încercat repetat edulcorarea termenului (prin forme ca „resturi de popoare”, ceea ce are cu totul alt înțeles decât Völkerabfälle), în realitate înțelesul termenului german este acela de „gunoaie etnice”. Pentru a se înțelege mai bine termenul trebuie apelat la cel care l-a creat și introdus în filosofie și politică, deci la Hegel. Care, am putea spune rasist, a împărțit omenirea în popoare superioare („cu istorie” sau „cu misiune istorică” sau cu „Spiritul lumii”, adică Weltgeist) și popoare inferioare (Völkerabfälle, destinate genocidului cultural și etnic). ↩︎
  5. Reamintim aici armonia (răului) dintre cei doi, faptul că în tot cursul vieții lui Karl Marx, de la întâlnirea cu Friedrich Engels în vara lui 1844, textele publicate de oricare dintre ei au reflectat părerile amândurora – așa cum declară și Friedrich Engels în 1885 și mai târziu. ↩︎
  6. Paralela cu susținătorii lui Adolf Hitler este, iar, izbitoare. Desigur, mulți dintre cei care susțin această idee nu spun „genocid” (a se vedea următorul ”argument”) ci folosesc eufemisme care acoperă însă, ca descriere, exact definiția genocidului prin asimilare forțată. A se vedea în această privință Definitions of Genocide and Related Crimes, ONU (click aici pentru accesare), mai ales Art. II, pct. 1-5 (toate fiind implicate de textele marxiste, adică ale lui Karl Marx și Friedrich Engels). ↩︎
  7. Prima ediție în limba ungară este A magyar küzdelem (Lupta maghiară), Friedrich Engels în colaborare cu Karl Marx, Editura Bresztovszky Ernő, Budapesta, 1909. Evident că rasismul maghiar, boală grea și veche (a se vedea și aici), a primit laudele pentru Unguri și condamnarea Evreilor, Românilor, Slovenilor, Cehilor, Slovacilor și Sârbilor ca pe ceva corect, îndreptățit și motivator de mândrie națională. ↩︎
  8. Din 1964 se dăduse voie, ca abatere de la normele grafiei de tip sovieto-român, să se folosească â în loc de î pentru cuvintele din familia România, român. În rest, Sovieticii impuseseră pe î, deoarece îl socoteau slavizant, așa cum impuseseră Hristos în locul grafiilor tradiționale românești Christos ori Cristos (a se vedea și Dumned̦eieștile Liturghii…, Cu aprobarea Sântului Sinod al Sântei noastre Biserici Autocefale Ortodoxe Române, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1877, spre comparare cu grafia sovietică de după 1953). ↩︎