Manipulaţi poporul cu sirenele… de la FSN la PNL

Noapte de noapte, cei care au minte să priceapă, ascultă sirenele manipulării guvernamental-prezidenţiale: sirenele ambulanţelor/salvărilor.

După lege (aici Art. 61 din OUG 69/2007 – care modifică şi completează OUG 195/2002), sirenele se folosesc doar atunci când este nevoie de ele pentru a se obţine prioritatea de trecere.
Altfel spus, dacă nu există maşini sau pietoni care să blocheze ambulanţa/salvarea (sau maşina de pompieri), nu se poate folosi legal sirena.

Noapte de noapte, oraşele răsună de sirenele ambulanţelor/salvărilor. De când a început carantina.
Şi asta cu toate că străzile sunt goale.
Mulţi noctambuli au avut prilejul să urmărească maşinile cu crucea roşie pe ele fugind pe bulevardele goale ale oraşelor ţării… cu sirena urlând.
Manevră prin care se urmăreşte să se inducă oamenilor o teroare subliminală, să fie înfricoşaţi, să fie manipulaţi.

Sunt o mulţime de şoferi de ambulanţă oneşti. Care ştiu foarte bine cât rău face o asemenea manevră. Sunt oameni bolnavi de inimă, treziţi din somn, inutil, de sirenele ambulanţelor; noapte de noapte. Doar la ei dacă ne gândim şi este de ajuns să înţelegem crima unei asemenea manipulări.
Dar este ordin!
Deci… trebuie pornite sirenele, chiar dacă este drumul liber.

portrait watching dutch red cross

De unde ştiu că este ordin?
Pentru că altfel ar fi fost sancţionaţi şoferii şi practica abuzivă ar fi încetat.
Sub conducerea PNL, în frunte cu conducătorii săi de frunte, se practică, iată, forme de manipulare extrem de grave. Ca şi sub PSD. V-am mai spus că toate partidele parlamentare sunt pe linia FSN, adică pe linia Neocomunismului…

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Român, Românofon, Pseudo-Român. Şi Mihai Eminescu

De mai multă vreme am început a face deosebire între Român şi Românofon.

Chiar şi în lucrarea Cum luptau Românii? (2019, Ed. Evdokimos, Bucureşti), am amintit cele două cuvinte cu înţelesurile lor. Scriu, în Cum luptau Românii? II. Dicţionarul:

Român(i) – Populaţie (membru al acesteia) care duce mai departe moştenirea (v.) de sinteză creştină a Traco-Ilirilor, Scito-Sarmaţilor, Celţilor şi (bineînţeles) Romanilor. (p.382)

Românofon(i) – Persoană care vorbeşte limba română, fie ca limbă maternă, fie ca deprindere însuşită mai târziu, dar care nu cunoaşte şi nu trăieşte Legea Românească (v.). Românofonii nu cunosc (şi adesea nu recunosc) moştenirea (v.) românească, nu îi respectă pe Străbuni (v.), dispreţuiesc Biserica (1) (v.), inventează noi „tradiţii” (de obicei cu foarte slabe legături cu realităţile istorice şi culturale româneşti, născocesc noi origini şi denumiri ale Românilor (v.) („Daci”, „Geţi”, „Rumuni”, „Arimi”, „Vlahi” ş.a.a.), militează pentru „transformări” sau „reveniri” la ceea ce Românii nu au fost niciodată etc. Sau, dimpotrivă, sunt cu totul dezinteresaţi de orice ţine de Românime (1) (v.), de orice îi defineşte pe Români ca etnie sau naţiune.

foto 01b

Termenul de Românofon îmi aparţine în parte, noţiunea însă nu[1].
Noţiunea există de multă vreme.
Mihai Eminescu îi numea pe cei care s-au rupt, conştient sau nu, de moştenirea străbună Pseudo-Români. În vremea lui erau încă minoritari în Principatele Române / Regatul României. Însă o minoritate ce deţinea puterea, cu mult sprijin străin (sună cunoscut?).

Perioada de după 1848 a cunoscut o corupere a Românilor şi o distrugere a identităţii lor unică în istorie.
Toate celelalte coruperi şi distrugeri asemănătoare ca intensitate s-au făcut sub ocupaţii străine. Însă aceasta s-a făcut prin mâinile unor aşa-zişi Români.
Ca urmare, un Mircea Vulcănescu a putut spune România a avut o cultură, [18]48 a rupt-o.
Ca urmare, un Ernest Bernea a putut spune, la sfârşitul anilor ’50, Vechea cultură românească a pierit.

Într-adevăr, ce legătură este între slugile gata să pupe picioarele stăpânilor ce le pun botniţă şi străbunii gata să moară luptând pentru libertatea lor?
Ce legătură este între Româncele din Apuseni care cântau că mai bine mor decât să meargă după un bărbat de alt neam şi femeile vorbitoare de limbă română care pleacă vesele „la produs” în Cipru, Italia, Germania… şi tot restul lumii?
Ce legătură este între vechea familie românească, în care bătrânii erau veneraţi, erau inima şi sufletul familiei, şi familia de astăzi, în care bunicii sunt o povară şi copiii răzgâiaţi sunt zei?
Ce legătură este între Românul de altădată, care nu se socotea bărbat dacă nu ştia trânta, bătaia, răsucirea spadei, întinsul lăncii şi al arcului, călăria şi altele asemenea, şi, respectiv, fătălăii de astăzi, preocupaţi de epilare şi manichiură, freză şi ţoalele la modă?
Ce legătură este între bărbatul român de altădată, care muncea de mic şi era fericit ostenindu-se, şi mimozele pretins masculine de astăzi, care leşină dacă trebuie să facă muncă fizică?
Ce legătură este între Românca harnică de altădată şi uşuraticele care se freacă în faţa a mii de privitori ca să câştige bani pe care îi risipesc aiurea, ajungând la bătrâneţe frânte, stoarse, sterpe şi acrite?
Ce legătură este între bunica de altădată, cu privirea sfântă şi mânile muncite pline de har şi acriturile pline de venin ale maturelor sau senioarelor de astăzi?
Şi tot aşa.
(Desigur, nu cuprindem aici pe cei de astăzi care nu sunt aşa. Se înţelege de la sine.)
Răspunsul este:
Legătura dintre cele două părţi este (uneori) a originii fizice (genetic (uneori) au aceiaşi străbuni) şi a limbii vorbite (în parte aceeaşi).

Căci, da, dincolo de bunicii ori străbunicii comuni, rămâne faptul că toţi cei amintiţi vorbesc o limbă zisă românească.
Spun zisă, pentru că la mulţi nu mai este limba română, ci, ştiinţific vorbind, o creolo-română. O creolo-română în care nu doar vocabularul este împestriţat cu străinisme tâmpe, dar şi gramatica este strâmbată după forme străine.

Nu sunt toţi aşa! – vor spune unii cititori.
La Pungeşti au fost oameni ce au dat dovadă de bărbăţia românească de altădată – de pildă.
Şi?
Eroii de la Pungeşti au fost persecutaţi, bătuţi, amendaţi, arestaţi, hărţuiţi. De la preoţi până la bătrâni. Şi restul „Românimii” a dormit, a tăcut, şi-a văzut de manele, grătare, sex şi celelalte droguri.
Obştile de moşneni, mânăstirile de iubitori de Dumnezeu, obştile parohiale adevărate, tot ceea ce este comunitate românească în adevăratul înţeles… minoritate!
Majoritatea cetăţenilor Republicii România este alcătuită din Românofoni.

Românofoni, oameni care şi-au pierdut rădăcinile, sau nu le-au avut niciodată sau cu rădăcini anti-româneşti, dar vorbind (oarecum) româneşte.
Unii sunt din familii româneşti străvechi. Dar fie au fost rupţi de tradiţie prin valurile Comunismului şi altor duşmănii, fie au renunţat la ea „ca să le fie bine”.
Unii sunt la mijloc, între o moştenire şi alta, fără a avea tăria de a-şi asuma Românismul în care şi pentru care s-au născut.
Unii sunt duşmani veniţi aici ca să îi înlăture pe Români, indiferent de mijloace. Colonişti străini, agenţi străini (a se vedea cazuri precum Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman), oameni care vor să nimicească România şi Românii spre a le lua locul – ei sau comandanţii lor.

Existenţa Românofonilor este un coşmar şi pentru unii dintre ei, şi pentru Români.
Este un coşmar pentru aceia dintre ei care îşi caută rădăcinile – şi, într-o ţară controlată de anti-români, le este foarte greu să şi le regăsească.
Este un coşmar pentru aceia dintre ei care ajung să se ruşineze de moştenirea românească, sub apăsarea unui rasism anti-românesc feroce (exemple: „Românii nu se pot conduce singuri” [2], „România este o ţară frumoasă, păcat că este locuită” [3], „Ortodoxia este de vină pentru înapoierea României” [4] etc., etc.).
Este un coşmar pentru Românofonii care vor distrugerea Bisericii, tradiţiilor, culturii române… şi încă nu o obţin.

Pentru Românofonii din primele categorii ieşirea din coşmar este asumarea, firească, a moştenirii româneşti, a identităţii româneşti.

Pentru Români, ieşirea din coşmar este refacerea structurilor sociale româneşti, revenirea la obştea românească, revenirea la încrederea în Dumnezeu şi puterea Neamului Românesc, renunţarea la încrederii în partidele parlamentare – marionete ale puterilor străine.

Citez din scrierile lui Mihai Eminescu:

Dacă pe acest pământ va exista o civilizaţie adevărată, va fi aceea ce va răsări din elemente civilizatorii vechi.
Nu de greco-bulgara subţire şi nasalizată a secolului fanarioţilor se va lega progresul limbii noastre, ci de începuturile sănătoase ale unui Urechie sau Miron Costin; nu de traducerea de legi străine atârnă civilizaţia juridică, ci de perfecţionarea şi completarea vechilor şi propriilor începuturi de legislaţiune şi viaţă juridică. Din rădăcini proprii, din adâncimi proprii, răsare civilizaţia adevărat a unui popor; nu din maimuţărirea obiceiurilor străine, limbilor străine, instituţiilor străine.

Mihai-Andrei Aldea


[1] Noţiunea acoperă o realitate veche, a celor deznaţionalizaţi, a imigranţilor străini sau ostili tradiţiilor româneşti (deci care nu ar trebui primiţi niciodată ca cetăţeni ai ţării a căror cultură o dispreţuiesc sau urăsc). Forma – de Românofon(i) – mi-a fost inspirată de termenul basarabean pentru cei care îşi spun cetăţeni ai Republicii Moldova însă nu vor să vorbească româneşte: Rusofoni (oameni care nici în Rusia nu se duc, nici Români nu vor să fie, parazitând o ţară românească fără nicio ruşine). Cuvântul Românofon este astfel acoperitor pentru mai multe realităţi: şi pentru cei care fără voie sunt înstrăinaţi de moştenirea românească (şi până izbutesc să o regăsească de multe ori lovesc în ea şi în Români); şi pentru cei care se întâmplă să vorbească (oarecum) româneşte, dar nu au nicio dorinţă de a fi Români; şi pentru cei care deşi vorbesc (oarecum) româneşte urăsc istoria, cultura şi tradiţia românească.

[2] Expresia „Românii nu se pot conduce singuri” (sau „Românii nu sunt în stare să se conducă singuri„) este o expresie tipică rasismului fanatic, ce desemnează un popor sau o rasă ca inferioare. Expresia a fost folosită pentru a justifica toate formele de genocid ale secolelor XIX-XX. De la Hitler şi Stalin la ceea ce a făcut Japonia în China şi Indochina anilor 1940-1945, nenumărate sunt ororile ivite sub asemenea pretext.

[3] Am vorbit şi altădată despre oroarea unei formule care este o instigare directă la genocid. Şi a cărei folosire la adresa Românilor nu a fost pedepsită niciodată. Pentru conducătorii Republicii România doar alţii trebuie ocrotiţi – chiar când sunt invadatori ce au pe conştiinţă şiruri de crime odioase. Românii, după aceşti conducători, pot fi oprimaţi şi exterminaţi fără probleme. (Aştept să văd pedepsirea abuzatorilor din timpul carantinei!)

[4] Maica Neamului Românesc, după cum o numea Nicolae Iorga, cea care singură, a dat o limbă şi o cultură, Limba Română şi Cultura Română, este acuzată de rasişti fanatici ca fiind „vinovată de înapoierea României”. Pentru asemenea fiinţe iraţionale nu este de vină Catolicismul, care a dezlănţuit nesfârşite războaie şi prigoane împotriva Românilor (Ungaria şi Polonia fiind aici primele instrumente); nu este de vină Islamul, care din secolul al XIII-lea şi până astăzi poartă război împotriva Românilor (peste 600 de ani de atacuri, jafuri, măceluri, genocid, războaie etc. sunt ignorate!); nu este de vină Protestantismul, care prin Calvinism a prigonit cumplit pe Românii din Transilvania şi Ungaria, şi prin îndoctrinarea lui Petru a declanşat imperialismul rus în forma sa atroce. De vină, pentru ei, este Ortodoxia, este Biserica Ortodoxă, cea care a ţinut Neamul Românesc în vâltori, făcându-l să treacă peste toate răutăţile aduse de „civilizatorii” catolici, musulmani, protestanţi etc.

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Omul de azi. Lecţia COVID-19

Spuneam cândva:

Omul de azi este atât de lipsit de duh încât încercând să fie profund este doar confuz.

Adaug:

Omul de azi primeşte ca fireşti cele mai mari restrângeri ale libertăţii sale, ale libertăţii copiilor lui, ale libertăţii oricui, de frica unei gripe. În faţa ameninţării politicienilor cu gripa aplaudă până şi bătaia celoralţi oameni pe stradă de către jandarmi şi poliţişti. De frica gripei.
Ca şi cum nu ar şti că cel mai sigur lucru în viaţă este moartea: vei muri, este absolut sigur.
Însă acelaşi om de azi respinge cu putere şi chiar duşmănie rânduielile sfinte de curăţare a sufletului, gândirii, simţămintelor, cuvintelor şi faptelor, date de Dumnezeu prin Biserica Sa. Cu toate că acestea sunt singurele ce preschimbă moartea în viaţă, trecând omul din iad în Veşnicia luminii, adevărului, bucuriei, dragostei.
Primele restrângeri şi alarme ajung la omul de astăzi de la politicieni: pe care îi ştie mincinoşi, dar îi crede.
Rânduielile Bisericii ajung la omul de astăzi prin cuvântul sfinţilor: pe care îi ştie curaţi şi adevăraţi, dar nu îi crede.

Sfântul Antonie cel Mare a spus, acum peste 1600 de ani:

Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

Mihai-Andrei Aldea

sfinţii închisorilorAll-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Manipularea „Cuie PSD” şi feţele Comunismului

România este condusă de străini, duşmănoşi faţă de Români, Cultura Română Veche, Biserica Românească etc. Aceşti străini se împart în patru mai grupe:
a) urmaşii jefuitorilor fanarioţi şi post-paşoptişti,
b) urmaşii agenţilor sovietici veniţi pe tancurile sau trenurile militare (sau infiltraţi anterior, ca bunicul şi tatăl lui Ion Iliescu),
c) feluriţi agenţi ai altor puteri şi urmaşii lor,
d) feluriţi fripturişti.
Se întâmplă să ajungă în straturile puterii şi Români, patrioţi adevăraţi. Cu toate limitele lor – suntem oameni, avem limite – au încercat să îşi facă datoria. Asemenea oameni sunt Ioan Alexandru, George Pruteanu, Grigore Vieru şi alţii. Tipic este faptul că orice măsură puternic folositoare a lor a fost blocată.
De pildă,
Ioan Alexandru a putut pune Crucea pe peretele Parlamentului, sub blestem pentru cine ar da-o jos. Să ai Crucea pe peretele Parlamentului, deasupra parlamentarilor, este frumos, înălţător, este un lucru drept şi cuviincios într-un stat românesc. Dar faptul că a fost pusă cu forţa şi de o persoană, sub blestem pentru cine ar da-o jos, deja arată faptul că avem o ocupaţie străină şi o rezistenţă românească în luptă directă. Şi, esenţial, acelaşi Ioan Alexandru nu a putut opri, nici prin cuvinte, nici cu lacrimi, nici cu blesteme, cedarea teritoriilor româneşti către Ucraina!
Tactica comunistă obişnuită: cedează în cele mici ca să poţi să le iei pe cele mari.
O tactică pe care ar trebui să o folosim şi noi.
Revenind, contradicţia dintre reuşita simbolică, dar minoră practic, şi nereuşita majoră, simbolic şi practic, a lui Ioan Alexandru este paradigmatică: aşa li se întâmplă tuturor politicienilor patrioţi din România post-decembristă.

Una din mişcările prin care (Neo)Comuniştii ţin sub cizmă pe Români este dezbinarea, dar mai ales dezbinarea dirijată.
Va rămâne clasică în manualele de istorie manipularea „Cuie PSD!„. (Bineînţeles, este sub demnitatea mea să redau forma reală, mizerabilă, a acestei lozinci comuniste.)
O manipulare ieftină, grotescă, josnică şi de mare succes. Care arată unde au ajuns cetăţenii Republicii România cu decăderea.
Şi sunt aici trei aspecte ce trebuie reţinute:

Întâi, faptul că lozincile vulgar-violente sunt tipice Comunismului. Nu există om de dreapta care să se preteze la asemenea josnicii. Părintele Nicolae Steinhardt arată, în Jurnalul fericirii, faptul că omul ancorat în tradiţii, cu atât mai mult fiind şi Creştin, are firescul demnităţii. Şi, aş adăuga eu, şi datoria demnităţii. Coborârea la folosirea ca lozincă politică a unor perversităţi sexuale, evident jegoase, înseamnă căderea din demnitate. Din demnitatea de Om, din demnitatea de Creştin, din demnitatea de Român. Ţine de patologia comunistă convingerea că poţi fi creştin dar să foloseşti lozinci politice obscene. Icoana sfinţilor şi eroilor Neamului Românesc ne arată incompatibilitatea totală între cele două stări: aceea de Român şi aceea de „cuist politic. Dacă ducem comparaţia la Fiul lui Dumnezeu şi Apostoli, Părinţii Neamului Românesc şi, desigur, ai Bisericii, avem aceeaşi incompatibilitate totală.

Al doilea, nu PSD este de vină pentru situaţia din România. PSD este un produs al situaţiei din România, o situaţie a cărei răutate a fost doar adâncită prin campania „Cuie PSD!„. Care este această situaţie?
Din păcate, Republica România, cea de după 1990, este dominată de mafia generalizată a eşaloanelor superioare ale Securităţii şi Partidului Comunist. Conturile personale ale Ceauşeştilor, cu miliarde de dolari, se volatilizează. Flota se volatilizează. Industria se volatilizează. Etc., etc.
În acest context lumea politică este controlată de aceşti agenţi străini; sunt persoane fără demnitate (necunoscând noţiunea, în fapt), extrem de încrezute şi agresive, fără niciun dumnezeu, gata oricând să lingă pantofii şefilor şi să-i calce în picioare pe cei aflaţi în puterea lor. De la Lucian Boia, turnător comunist ce a ţinut lecţii de onestitate studenţilor naivi, până la Silviu Brucan, Ion Iliescu, Petre Roman şi alte beizadele ale agenţilor Uniunii Sovietice în România.
Folosind principiul devide et impera au creat sau au preluat partidele politice care puteau avea priză la public. Cele prea autonome – sau cu sprijin extern neagreat – au fost decapitate, orbite, trecute pe linie moartă.
În toate aceste partide favorizate, găsim nenumăraţi foşti. Fie că este vorba despre PSD, PNL, PMP, ALDE sau UDMR, chiar şi „curatul” USR (care scapă de foşti doar dacă sunt semnalaţi în presă). Toţi cei care au ajuns la conducerea Republicii România de după 1989 au un trecut comunist reproşabil (delicat spus), în vreme ce niciun fost deţinut politic nu ajunge în vreo funcţie esenţială în Republica România. Chiar şi aşa-zisa „condamnare a Comunismului” este făcută fără a se ţine seamă de punctele de vedere ale foştilor deţinuţi politic.
Aceste feţe ale Comunismului, aceste măşti, sunt adorate de cei manipulaţi. Unii, anti-PSD, alţii pro-PSD, unii anti-PMP, alţii pro-PMP, unii anti-USR, alţii anti-USR etc., etc. Şi astfel cei din spatele marionetelor numite partide politice duc mai departe Republica România spre noi culmi ale jafului şi decăderii morale.

Al treilea, faptul că patimile orbesc. Văd oameni, cândva anti-comunişti, care acum susţin proiectele neocomuniste ale unor partide politice doar pentru că acestea se declară anti-PSD. Campania de abrutizare – sufletească şi intelectuală – „Cuie PSD!” are o mare contribuţie la această orbire. Este o superficialitate cruntă, ce va fi plătită cumplit. Acum este doar începutul.

Mihai-Andrei Aldea

Dreptăţii lui Dumnezeu ei nu s-au supus

Magazin DSV

The Way to Vozia…

Îndem la luptă