Despre genii şi talentele de curte

Se spune că în (Republica) România geniile sunt preţuite doar după ce mor. Artiştii de curte, intelectualii de curte şi alţii asemenea acoperă cu îndârjire orice talent real (mai ales liber). Chiar şi atunci când au parte de ceva recunoaştere în viaţă aceasta este totdeauna umbrită de gloria celor protejaţi (şi promovaţi) de politicieni.
Dovezi ale acestei realităţi se găsesc mereu.
Eminescu a murit sărac, internat pe motive politice şi asasinat (accidental sau nu…).
Caragiale a fost persecutate politic (pe motiv de… naţionalism).
Coşbuc a fost persecutat politic (printre altele pentru poezia „Noi vrem pământ”).
Toţi trei au avut parte de felurite campanii de calomniere, atât în viaţă, cât şi după moarte. Printre acuzele comune sunt unele ca: „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”.
La un secol (şi ceva) depărtare, cei trei rămân unele dintre cele mai mari genii ale Românimii. Doi, poeţi excepţionali, unul, dramaturg excepţional, unul, analist (politic şi nu numai) de excepţie, toţi trei patrioţi adevăraţi.
Comparaţi sprijinul pe care l-au avut cei trei din partea statului cu premiile, bursele şi alte ajutoare de stat acordate unor „promiţătoare” nulităţi. O să vedeţi în epocă felurite recenzii literare, premii şi felicitări aduse unor opere cel mult mediocre. Şi, revin pentru că este nevoie, nenumărate atacuri la care au fost supuşi cei trei.
Astăzi politicul sprijină – şi a sprijinit – o mulţime de literaţi şi intelectuali de curte. Scriitori cel mult mediocri – mereu în alergare după premii -, poeţi pe care nu îi apreciază decât rudele şi feluriţi cointeresaţi, filosofi fără filosofie etc., etc.
Talente mari, chiar uriaşe, de la Radu Gyr şi Nicolae Steinhardt la Demostene Andronescu şi Bartolomeu Anania sunt îngropate în uitare; dacă nu în atacuri şi calomnii (precum „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”).
Se pare că unele dintre cerinţele esenţiale pentru a fi politician de frunte este imbecilitatea: indivizii de astăzi nu conştientizează că peste veacuri vor fi priviţi cu aceeaşi scârbă totală, istorică, precum corupţii secolelor trecute.
Iar geniile, talentele, oamenii de valoare vor fi recunoscuţi ca atare. Volens, nolens.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Noi suntem de vină, nu politicienii! Ieşirea din Matrix

Milioane de oameni şi-au pus, în alegerile care au trecut, speranţe. Milioane de oameni şi-au tot pus speranţe în alegeri din 1990 şi până astăzi. Mereu înşelate. De ce?

De ce România, la trei decenii după căderea unei teribile dictaturi, este atât de rău? Atât de rău încât mulţi se întreabă dacă nu e mai rău acum decât atunci!
De ce?

De ce avem o clasă politică aflată sub control străin? De ce instituţiile de stat îi persecută făţiş pe Români în favoarea străinilor? De ce un medic american de origine română, cu renume mondial, este şicanat ani de zile de autorităţi până să primească dreptul de practică? De ce în acelaşi timp un străin care se pretinde medic practică liniştit ani de zile fără să fie supărat de autorităţi? De ce un Român bătrân ce ia un braţ de uscături să se încălzească iarna este amendat aspru? De ce tâlharii ce rad pădurile de pe faţa pământului şi le vând străinilor nu sunt prinşi niciodată? De ce se plătesc taxe şi impozite la stat ce se duc spre Ministerul Transporturilor, în paralele cu accize la carburanţi, rovignete şi alte şi alte dublări ale taxelor şi impozitelor pentru drumuri? De ce deşi avem cele mai multe impozite şi taxe de pe planetă, inclusiv pentru drumuri, avem drumuri atât de proaste? De ce este Republica România atât de rău?

În primul rând, din vina noastră!
Nu (doar) politicienii îşi fac nevoile în văzul lumii, la marginea drumului, chiar şi atunci când există în apropiere benzinărie cu toaletă, sau măcar o acoperire naturală – tufe, copaci. Nu, este un act, ruşinos, pe care îl fac foarte mulţi oameni obişnuiţi.
Nu (doar) politicienii aruncă sticle, doze de suc sau de bere, plastice şi alte gunoaie oriunde se nimereşte: în mijlocul pădurii, pe malul râurilor, pe plajă, în parc etc. Nu, este un gest pe care îl fac o mulţime de oameni obişnuiţi.
Nu (doar) politicienii vorbesc extrem de vulgar absolut gratuit. Nu, (şi) oamenii obişnuiţi sunt cei care au organele sexuale în gură la orice fleac. Şi li se pare amuzant!
Nu (doar) politicienii sunt atât de preocupaţi de beţie, sex şi alte droguri încât uită de îndatoriri, de răspunderi. Nu, este un lucru pe care îl fac o mulţime de oameni obişnuiţi.
Şi din ei ies politicienii! Din aceşti oameni obişnuiţi. Şi sunt asemenea lor.

Ca România să iasă din hăul în care se zbate, pentru ca Românii să iasă din Matrix, este nevoie ca fiecare să îşi asume răspunderea pentru faptele şi cuvintele lui.
Toţi spun că au un Dumnezeu în Ceruri – fie că se declară ai Bisericii ori supăraţi pe ea. Şi mai toţi mint! Căci dacă ai un Dumnezeu în Ceruri NU vorbeşti ca un neom fără niciun dumnezeu! NU înjuri de grijanie (adică Împărtăşanie), de Adam, de Eva, de morţi, de vii, de mamă sau de orice altceva. NU te repezi să judeci şi să osândeşti. NU arunci gunoaiele unde se nimereşte, murdărind cu bestialitate Creaţia lui Dumnezeu, grădina pe care El ţi-a dat-o SĂ O ÎNGRIJEŞTI ŞI SĂ O APERI!
Dacă ai un Dumnezeu ştii că vei răspunde în faţa Lui pentru ce faci tu!
Poţi să minţi pe cei din jur că faci rele „pentru că aşa fac toţi”. Dar Dumnezeu ştie şi ştii şi tu: faci rele pentru că eşti rău! Cel bun face binele chiar dacă este înconjurat numai de răi! Deci faci răul nu din vina celor din jur, ci pentru că aşa vrei tu!

De multe ori am avut la spovedanie bărbaţi şi femei care încercau să-şi găsească scuze. De pildă, pentru avort: „aşa fac toţi”!
Şi am avut un caz în care tocmai spovedisem o femeie care a fost bătută de mama ei, a fost bătută de bunica ei, a fost părăsită de prietenul ei pentru că rămăsese însărcinată şi voia să păstreze copilul. Tată nu mai avea, murise de ani de zile. Şi fata a rămas în stradă, însărcinată, dată afară din casă că „ne râde mahalaua că avem fată cu burta la gură”. Şi a plecat. Şi a muncit. Şi şi-a crescut copilul. Singură. Şi nu a făcut avort. I-a fost greu. Foarte greu. Dar şi-a apărat copilul până la capăt.
Şi după ce spovedesc această femeie, vin unul după altul câţiva – bărbaţi şi femei – care, pe rând, spun „ei, am făcut avort; ştiu că nu e bine, dar aşa fac toţi!”…

Nu, nu fac toţi. Şi chiar dacă ar face toţi, tu să nu faci! Dacă eşti bun.
Iar dacă eşti rău, nu te mai plânge de politicieni: sunt după chipul tău!
În clipa în care dai drumul la muzica ta să bubuie în capul vecinilor şi nu îţi pasă, ba chiar îţi place că îi tulburi, eşti rău. Şi meriţi politicieni care să îţi bubuie capul după cum le place.
În clipa în care arunci gunoaie pe stradă, pe râu, în pădure şi nu îţi pasă că îţi murdăreşti Ţara, mama pe care Dumnezeu ţi-a dăruit-o, eşti rău. Şi meriţi politicienii care să te otrăvească prin poluare, prin e-urile din mâncare, prin reţele 5G şi altele asemenea.
În clipa în care „faci pe ea de morală creştină”, că tu vrei să… îţi faci plăcerea şi ţi-o faci, eşti rău. Şi meriţi politicienii care să-şi facă plăcerea oricât de imorală ar fi.

Iar votul, dacă suntem răi, nu rezolvă nimic!
Degeaba vrem să votăm „împotriva corupţiei”, câtă vreme corupţia e în noi!
Singurul lucru pe care îl putem obţine astfel este să înlocuim corupţii vechi cu corupţi noi. Ca noi.

Ieşirea din Matrix este în fiecare dintre noi!
Este în întoarcerea la demnitatea de a fi bun!
Este în lupta de fiecare zi şi de fiecare minut cu poftele noastre ele, cu lenea noastră, cu plăcerile care ne stăpânesc.
Este în lupta noastră de a fi buni… de a deveni buni. De a face binele pe care îl putem face.

Acela care se străduieşte să facă binele – oricât rău ar face cei din jurul lui – începe să fie liber.
Liber este doar cel care este gata să moară pentru libertate.
Cel care face răul sau binele pentru că îl fac cei din jurul lui este rob al societăţii.
Cel care face răul este robul patimilor.
Binele este greu de făcut pentru că este o alegere liberă, de fiecare dată. Şi, fireşte, cere o voinţă liberă, puternică, statornică.
De aceea cel care vrea să fie liber trebuie să fie hotărât să facă binele chiar dacă îl costă viaţa.
Liber este doar acela care este gata să moară pentru libertate.
Cunoaşteţi adevărul, şi adevărul vă va face liberi.
Şi adevărul este că pentru a avea o conducere bună, trebuie să avem un popor bun.
Iar poporul suntem noi.
Noi suntem vinovaţi pentru cum este România de astăzi, noi suntem soluţia pentru ieşirea din Matrix.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Revelații literare cu asasini și mama lui Ștefan cel Mare

Stelarium | Ana-Maria Negrila

Seara trecută am avut o revelație – nu legată de furtună, ci de ce editurile din România se înghesuie să publice traduceri. Este vorba despre calitatea acelor texte, fără doar și poate.

Și ca să mă credeți, vă dau și un exemplu din ultima carte citită ca să vedeți rețeta succesului: se ia un asasin pe numele lui Christo, un polițist alcoolic și Armata Salvării și se amestecă bine.

Fotografie de Pixabay pe Pexels.com

Asasinul este croat, dar e trimis la Oslo să omoare pe cineva. Asasinul are însă principii – a se citi „nu omoară pe alții, doar pe cel pentru care a fost plătit.” Asasinul plătit cam trage cu ochiul după bărbați și într-o scenă se duce în apartamentul polițistului (alcoolic) se culcă în patul acestuia și are o ,,revelație” de natură sexuală – ca să zic așa. Din fericire, polițistul, om serios și alcoolic, nu era acasă…

Vezi articolul original 216 cuvinte mai mult

De la „Ortodoxia şi artele marţiale” la „Cum luptau Românii?”

În 2014 apărea, sub editura Episcopiei Giurgiului, Ortodoxia şi artele marţiale.
O carte foarte urâtă de cei care adoră prejudecăţile; laolaltă, din Biserică şi din afara – sau dimpotriva – acesteia. Lucrarea a fost verificată înainte de apariţie de mai mulţi teologi de frunte – unul semnând chiar prefaţa, altul fiind episcopul ce a dat binecuvântarea. Cu toate acestea, la nivelul… şoaptelor – ca să nu zicem bârfelor – au fost destui cei care au atacat-o pe motiv că nu ar fi teologic corectă; fără argumente reale, dar adeseori veninos. Este doar un exemplu din tulburările pe care le-a stârnit. Totdeauna pe baza unor prejudecăţi rănite. Însă au fost şi foarte mulţi cei care s-au folosit de Ortodoxia şi artele marţiale. Cei care au găsit în ea echilibrul de care are nevoie un om pentru a fi luptător fără să fie bătăuş sau ceva mai rău. Cei care au găsit în ea legătura cu spiritualitatea ce i-a condus pe Constantin cel Mare şi cei ce l-au urmat, pe Mircea cel Bătrân şi poporul ce i-a fost alături, pe Ştefan cel Mare şi Ţara pe care a ridicat-o, pe Mihai Viteazul şi luptătorii săi etc., etc. Cei care au găsit în ea Învăţătura Ortodoxă despre luptă, război, pace, viaţa aceasta, Veşnicie şi alte noţiuni şi rânduieli esenţiale.

Ortodoxia si artele martiale 01 editat.jpg

Ortodoxia şi artele marţiale este parte a unui proiect de cercetare conceput de Părintele Iustin Pârvu şi autorul cărţii, Mihai-Andrei Aldea. Următoarea etapă în acest proiect este lucrarea Cum luptau Românii?
Aceasta face trecerea de la analiza mai generală din Ortodoxia şi artele marţiale la ceea ce ar fi un caz particular: Românii. Doar că acest caz particular se dovedeşte mult mai mare decât s-ar putea crede. Mult mai mare.

Pentru Cum luptau Românii? s-au folosit, firesc, şi sursele întrebuinţate în scrierea lucrării Ortodoxia şi artele marţiale. Sau altele, pentru lucrări istorice, etnologice şi teologice mai vechi. Dar şi multe alte surse. Cercetarea pentru Cum luptau Românii?, începută în 2014, a continuat din 2017 în paralele cu primele forme al cărţii. Doar că în 2018 ceva s-a schimbat.

 

În discuţiile purtate de autor cu mai mulţi cunoscuţi şi prieteni s-a ivit, repetat, problema unor termeni, unor noţiuni, unor concepte ale Culturii Româneşti Vechi. Termeni, noţiuni şi concepte aproape necunoscute sau total necunoscute astăzi. Ori cunoscute într-o formă radical schimbată. Întâi Oliviu Crâznic, mai apoi şi Nicolae Pârlog, au cerut elaborarea unui „mic vocabular” final, care să ofere definiţia acestor noţiuni.

Termenul de apariţie a lucrării fusese 1 Octombrie 2018. Din Iunie 2018 a început lucrul şi la „micul vocabular”, în paralel cu şlefuirea cărţii. Doar că „micul vocabular” a refuzat cu îndărătnicie să fie mic. A crescut. Şi Cum luptau Românii? a ajuns, la începutul lui 2019, să aibă două manuscrise: Cartea şi Dicţionarul.

O muncă enormă, ce a inclus numai pentru elaborarea textului mult peste 3.000 de ore, a fost încheiată – mai ales prin persuasiunea câtorva persoane. În Sâmbăta Mare, 27 Aprilie 2019…

 

Publicarea a fost asumată de Editura Evdokimos, cea care a scos şi a doua ediţie pentru Ortodoxia şi artele marţiale. După încă o lună de pregătiri, Cum luptau Românii? se află acum, 29 Mai 2019,la ultimii paşi înainte de apariţie. Coperţile sunt la ultimele retuşuri, corectura este încheiată – dacă se poate spune că vreodată este încheiată corectura… În curând Cum luptau Românii? intră în lume. Şi trece de la munca şi lupta conceperii la întâlnirile cu cititorii – scopul existenţei oricărei scrieri. Să fie cu folos!

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă