Unele dintre cele mai sfinte cuvinte sunt Ţară, ţarină, ţăran, ţărână.
De obicei se spune că toate acestea sunt parte din familia lexicală a cuvântului Ţară, deşi există o mare problemă: dacă din Ţară vine ţarină, este greu de justificat cum ar putea veni tot din Ţară şi cuvântul ţărână, care având aceeaşi structură consonantică (ţ-r-n) este vocalizat atât de diferit.

Amintesc aici faptul că există nu doar o bogată familie lexicală atribuită cuvântului Ţară, dar şi că această bogăţie a fost preluată în alte limbi.
Astfel, Rutenii au preluat ţarină – în forma [ţarina], scrisă carina – cu înţelesul de ogor. Sub exact aceeaşi formă – de „carina” în scriere şi ţarina în pronunţie – apare cuvântul şi la Sârbo-Croaţi, cu înţelesul de taxă pentru trecerea dintr-o ţară în alta (mai ales a unor mărfuri). O formă similară a fost preluată şi în Bulgara Veche (Slavonă) şi Bulgara Nouă (vorbită şi astăzi în Bulgaria şi Macedonia).
Cuvântul ţăran a fost preluat de Ruteni sub forma caranin, pronunţat ţaranin (sau asemănător, după dialect), şi de Ruşi, sub o formă similară, amândouă cu sensul de cultivator, lucrător de pământ (pentru obţinerea de recolte), adică într-un înţeles mai restrâns decât în limba română.
Cuvântul Ţară a fost adoptat şi de Ruteni şi de Polonezi (cara), cu înţelesul de mulţime (de oameni) sau populaţie/gloată etc. (înţelesurile sunt diferite în cadrul unor dialecte sau graiuri locale).

În acest context o situaţie specială o are cuvântul ţelină.
Există, pe de-o parte, rădăcina denumită ţelină, iar pe de altă parte, ţelina ca păşune, fâneaţă, câmpie sau câmplung cu vegetaţie sălbatică, ţarină nelucrată sau care, deşi lucrată odată, s-a înţelenit, adică a fost năpădită de vegetaţie sălbatică.
Se crede că denumirea rădăcinoasei ţelină ar veni din neogrecescul selinon, deşi după umila mea părere este exact invers, Grecii moderni preluând cuvântul de la Români.
Mai straniu este că se consideră că termenul de ţelină în înţelesul de pământ nelucrat, păşune sau fâneaţă, ar veni din Bulgară sau Sârbo-Croată.
Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că Slavii Sudici reprezintă o parte a masei slave, care nu a fost niciodată despărţită radical. Altfel spus, între Slavii Sudici, Slavii Apuseni şi Slavii Nordici sau Răsăriteni au fost totdeauna legături vii. Ori în clipa în care Slavii Sudici au un cuvânt ce nu se regăseşte în restul lumii slave există doar două posibilităţi: este „inventat” (creat) local, sau este împrumut dintr-o limbă învecinată.
Adăugăm la această realitate simplă şi faptul că grupul ţ-l-n este identic cu grupul ţ-r-n, trecerea din r în l – şi invers – mai ales în asemenea grupuri, fiind foarte des întâlnită.
Prin urmare, avem un termen ţ-l-n, care apare într-o zonă în care există o limbă – Limba Română – cu o bogată prezenţă de tip ţ-r-n şi cu numeroase cazuri de trecere a lui r în l (uneori şi invers).
Este mult mai logic să presupunem o origine românească a cuvântului ţelină într-o formă similară cu regionalul ţerină (pentru ţarină).

De ce, însă, lingviştii se feresc, de obicei, de o asemenea atribuire (din punct de vedere istoric şi etnologic mai mult decât naturală)?
Pentru că oricum este greu de explicat cum se ajunge de la Ţară la forme precum ţăran, ţarină şi ţărână, care presupun un traseu diferit pentru acelaşi grup fonetic în cadrul unei singure limbi. Adăugarea formei ţelină – cu greutatea pe care o dă şi regionalismelor ţerină sau ţeran (pentru ţăran) încurcă lucrurile prea mult. Aşa că s-a preferat atribuirea acestei forme unui împrumut străin – destul de în afara logicii istorice şi etnologice.

Propun o explicaţie a acestei situaţii, o explicaţie care aşează şi formele ţelină sau ţerină, ţarină, ţărână etc. în cadrul Limbii Române într-un context logic.
Ipoteza mea este aceea a unui dublet lingvistic, a existenţei unor cuvinte cu (aproape) acelaşi înţeles, dar cu deosebiri fonetice, în Latină şi în Tracă (Dacă). Până la urmă, deşi din grupe diferite (centum şi respectiv satem), amândouă sunt limbi indoeuropene, deci existenţa unor dublete lingvistice este naturală.
De-a lungul timpului mulţi istorici şi lingvişti au consemnat doi termeni dacici, Costobostes şi tarabostes, pentru care a fost asociat totdeauna înţelesul de „luminos”, „strălucitor”, „plin de lumină”. Dar este evident că între cele două cuvinte există prea mari deosebiri pentru o sinonimie de acest tip. Şi, de asemenea, este evident că sunt două cuvinte compuse, având o parte comună şi o parte diferită.
Presupunerea mea este că lumină – sau un înţeles similar – poate avea doar partea comună a celor doi termeni (bostes), în vreme ce „costo” şi, respectiv, „tara„, sunt termeni diferiţi.
Din această perspectivă, nobilii Daci aveau, foarte probabil, un supranume de tipul „străluciţii Ţării” sau „străluciţii pământului„. Expresii ca „Luminăţia Ta” sau „Strălucirea Ta” s-au păstrat în Limba Română, pentru conducători, până în vremurile noastre (chiar dacă se folosesc tot mai puţin şi adesea ironic). Asemenea expresii există şi în multe alte limbi şi culturi, din întreaga lume, constituind apelative aristocratice comune. Este de aşteptat, prin urmare, să fie găsite şi în Limba Tracă, inclusiv la Daci.
Existenţa acestui Tara dacic, în paralel cu Terra, latin, primul însemnând, foarte probabil, Ţară, iar al doilea, după cum se ştie, Pământ/Ţarină, explică formele aparent contradictorii ale unor cuvinte din Limba Română precum Ţară, ţarină, ţărână, ţerină, ţăran, ţelină, ţeran etc.

Ipoteza mea este că întâlnirea lingvistică dintre Romani şi Traci, desfăşurată iniţial pe fondul alianţei anti-greceşti a celor două popoare, iar apoi în procesele complexe de colaborare militară, comercială, administrativă etc., a cuprins şi o serie de dublete lingvistice precum Terra-Tara, care explică unele fenomene etimologice care par contradictorii.
Şi că în cuvintele sfinte Ţară, ţarină, ţăran, ţărână, ţelină, Străbunii noştri sunt împreună, uniţi, aşa cum trebuie să fie în sufletul nostru. Căci, după cum spunea Mihai Eminescu,
Limba Română este floarea sufletului românesc.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă