Ţară, ţarină, ţăran, ţărână – o ipoteză etimologică

Unele dintre cele mai sfinte cuvinte sunt Ţară, ţarină, ţăran, ţărână.
De obicei se spune că toate acestea sunt parte din familia lexicală a cuvântului Ţară, deşi există o mare problemă: dacă din Ţară vine ţarină, este greu de justificat cum ar putea veni tot din Ţară şi cuvântul ţărână, care având aceeaşi structură consonantică (ţ-r-n) este vocalizat atât de diferit.

Amintesc aici faptul că există nu doar o bogată familie lexicală atribuită cuvântului Ţară, dar şi că această bogăţie a fost preluată în alte limbi.
Astfel, Rutenii au preluat ţarină – în forma [ţarina], scrisă carina – cu înţelesul de ogor. Sub exact aceeaşi formă – de „carina” în scriere şi ţarina în pronunţie – apare cuvântul şi la Sârbo-Croaţi, cu înţelesul de taxă pentru trecerea dintr-o ţară în alta (mai ales a unor mărfuri). O formă similară a fost preluată şi în Bulgara Veche (Slavonă) şi Bulgara Nouă (vorbită şi astăzi în Bulgaria şi Macedonia).
Cuvântul ţăran a fost preluat de Ruteni sub forma caranin, pronunţat ţaranin (sau asemănător, după dialect), şi de Ruşi, sub o formă similară, amândouă cu sensul de cultivatorlucrător de pământ (pentru obţinerea de recolte), adică într-un înţeles mai restrâns decât în limba română.
Cuvântul Ţară a fost adoptat şi de Ruteni şi de Polonezi (cara), cu înţelesul de mulţime (de oameni) sau populaţie/gloată etc. (înţelesurile sunt diferite în cadrul unor dialecte sau graiuri locale).

În acest context o situaţie specială o are cuvântul ţelină.
Există, pe de-o parte, rădăcina denumită ţelină, iar pe de altă parte, ţelina ca păşune, fâneaţă, câmpie sau câmplung cu vegetaţie sălbatică, ţarină nelucrată sau care, deşi lucrată odată, s-a înţelenit, adică a fost năpădită de vegetaţie sălbatică.
Se crede că denumirea rădăcinoasei ţelină ar veni din neogrecescul selinon, deşi după umila mea părere este exact invers, Grecii moderni preluând cuvântul de la Români.
Mai straniu este că se consideră că termenul de ţelină în înţelesul de pământ nelucratpăşune sau fâneaţă, ar veni din Bulgară sau Sârbo-Croată.
Din acest punct de vedere trebuie subliniat faptul că Slavii Sudici reprezintă o parte a masei slave, care nu a fost niciodată despărţită radical. Altfel spus, între Slavii Sudici, Slavii Apuseni şi Slavii Nordici sau Răsăriteni au fost totdeauna legături vii. Ori în clipa în care Slavii Sudici au un cuvânt ce nu se regăseşte în restul lumii slave există doar două posibilităţi: este „inventat” (creat) local, sau este împrumut dintr-o limbă învecinată.
Adăugăm la această realitate simplă şi faptul că grupul ţ-l-n este identic cu grupul ţ-r-n, trecerea din r în l – şi invers – mai ales în asemenea grupuri, fiind foarte des întâlnită.
Prin urmare, avem un termen ţ-l-n, care apare într-o zonă în care există o limbă – Limba Română – cu o bogată prezenţă de tip ţ-r-n şi cu numeroase cazuri de trecere a lui r în l (uneori şi invers).
Este mult mai logic să presupunem o origine românească a cuvântului ţelină într-o formă similară cu regionalul ţerină (pentru ţarină).

De ce, însă, lingviştii se feresc, de obicei, de o asemenea atribuire (din punct de vedere istoric şi etnologic mai mult decât naturală)?
Pentru că oricum este greu de explicat cum se ajunge de la Ţară la forme precum ţăranţarină şi ţărână, care presupun un traseu diferit pentru acelaşi grup fonetic în cadrul unei singure limbi. Adăugarea formei ţelină – cu greutatea pe care o dă şi regionalismelor ţerină sau ţeran (pentru ţăran) încurcă lucrurile prea mult. Aşa că s-a preferat atribuirea acestei forme unui împrumut străin – destul de în afara logicii istorice şi etnologice.

Propun o explicaţie a acestei situaţii, o explicaţie care aşează şi formele ţelină sau ţerinăţarinăţărână etc. în cadrul Limbii Române într-un context logic.
Ipoteza mea este aceea a unui dublet lingvistic, a existenţei unor cuvinte cu (aproape) acelaşi înţeles, dar cu deosebiri fonetice, în Latină şi în Tracă (Dacă). Până la urmă, deşi din grupe diferite (centum şi respectiv satem), amândouă sunt limbi indoeuropene, deci existenţa unor dublete lingvistice este naturală.
De-a lungul timpului mulţi istorici şi lingvişti au consemnat doi termeni dacici, Costobostes şi tarabostes, pentru care a fost asociat totdeauna înţelesul de „luminos”, „strălucitor”, „plin de lumină”. Dar este evident că între cele două cuvinte există prea mari deosebiri pentru o sinonimie de acest tip. Şi, de asemenea, este evident că sunt două cuvinte compuse, având o parte comună şi o parte diferită.
Presupunerea mea este că lumină – sau un înţeles similar – poate avea doar partea comună a celor doi termeni (bostes), în vreme ce „costo” şi, respectiv, „tara„, sunt termeni diferiţi.
Din această perspectivă, nobilii Daci aveau, foarte probabil, un supranume de tipul „străluciţii Ţării” sau „străluciţii pământului„. Expresii ca „Luminăţia Ta” sau „Strălucirea Ta” s-au păstrat în Limba Română, pentru conducători, până în vremurile noastre (chiar dacă se folosesc tot mai puţin şi adesea ironic). Asemenea expresii există şi în multe alte limbi şi culturi, din întreaga lume, constituind apelative aristocratice comune. Este de aşteptat, prin urmare, să fie găsite şi în Limba Tracă, inclusiv la Daci.
Existenţa acestui Tara dacic, în paralel cu Terra, latin, primul însemnând, foarte probabil, Ţară, iar al doilea, după cum se ştie, Pământ/Ţarină, explică formele aparent contradictorii ale unor cuvinte din Limba Română precum Ţară, ţarină, ţărână, ţerină, ţăran, ţelină, ţeran etc.

Ipoteza mea este că întâlnirea lingvistică dintre Romani şi Traci, desfăşurată iniţial pe fondul alianţei anti-greceşti a celor două popoare, iar apoi în procesele complexe de colaborare militară, comercială, administrativă etc., a cuprins şi o serie de dublete lingvistice precum Terra-Tara, care explică unele fenomene etimologice care par contradictorii.
Şi că în cuvintele sfinte Ţară, ţarină, ţăran, ţărână, ţelină, Străbunii noştri sunt împreună, uniţi, aşa cum trebuie să fie în sufletul nostru. Căci, după cum spunea Mihai Eminescu,
Limba Română este floarea sufletului românesc.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

4 gânduri despre “Ţară, ţarină, ţăran, ţărână – o ipoteză etimologică

  1. Iertaţi și binecuvântaţi !!! Sărutăm dreapta părinte !!! Și mai este și cuvântul ţar/ ţarină (ţarul/ţarina Rusiei de exemplu) la Slavii nordici .Mai poate fi și cuvântul ţărmure,foarte probabil un cuvânt compus din alte două cuvinte.Și acestea pot proveni din aceeași rădăcină. Mai este și cuvântul tărâm,chiar dacă fără consoana „ţ”,probabil mai vechi decât cele cu consoana „ţ” și vocala „ă”(„ţ” și „ă” preluate foarte probabil în vorbirea populară pe filieră slavă).Evident,pentru a emite niște păreri mai apropiate de adevăr este necesară cunoașterea a câtor mai multe limbi ,iar aici nu excelez din păcate (puţină franceză, germană, latină și evident, română).Intuitiv putem totuși presupune că dacă terra denumea un teritoriu (ter + itoriu ?) mai mare, ţară (a Bârsei etc), terina putea fi un diminutiv (sinonim cu actualul teren) pentru ogor,teren arabil,care sub influenţă slavă a putut deveni ţelină,sau regional tărâm (tărâm având parcă consonanţă turcească).Într-un cuvânt,având în vedere înţelepciunea și demnitatea strămoșilor noștri,sunt convins că aceste cuvinte ,chiar dacă au suferit diferite influenţe sunt de natură a demonstra statornicia acestui popor în păstrarea limbii ,a credinţei și obiceiurilor strămoșești, a hărniciei și a evlaviei faţă de Bunul Dumnezeu și faţă de memoria înaintașilor.

    Apreciază

  2. In timpul războiului sfânt, un militar român, de profesie învățător, a observat că Doina românească, precum și Iia (bluza românească) în forme asemănătoare, sunt prezente până la Don (cotul donului)
    Eu tind să cred că măcar o parte din limbajul proto-slav și cel geto-tracic ar fi fost comun un timp îndelungat, până la formarea comunicării slave distincte (intruziunea migratoare din stepă și a nucleelor comerciale ale varegilor nordici înspre Caspica și ținuturile persane)
    Deasemenea cred că „țară” (țeară) ar putea proveni din proto-latina „terra” (teara?)
    Si imprejmuirea „țarinei” poate fi „țarc” ?
    Limita neîmprejmuită e un „țărm”? … așa o „țărmuire”
    Nelimitarea nu e oare …. „nețărmuire” , care merge spre infinit ?

    Apreciază

  3. 1. Limbile slave sunt limbi de tip satem, așa cum pare să fi fost și traca. Deși în multe locuri idiomurile tracice par să fi fost la hotarul dintre satem și centum. Bineînțeles, și idiomurile slave, și cele tracice, sunt indo-europene. Acest lucru le aduce multe elemente comune (și lexical, și gramatical).

    2. Conlocuirea dintre Traci și ProtoSlavi este o realitate în anumite locuri. Însă nu există o suprapunere masivă (precum la Scito-Sarmați cu Tracii, la Gali/Celți și Traci, sau la aceste trei neamuri cu Romanii).
    3. Există o veche și vastă conlocuire între Români și Slavi, din Moreea până în codrii Pripi(a)tului, din Alpi și Boemia până la bazinul Volgăi. Această conlocuire (pentru care avem studiile unor Golopenția, Burada, Nistor, Dragomir etc. pentru vremuri mai noi) nu a fost studiată serios și mai ales nu din perspectiva (sistematică) a influențelor reciproce. Ca urmare, este nevoie de multă prudență pentru a nu ne hazarda.
    (O mică sinteză, cu doar puține greșeli, aici: https://www.napocanews.ro/2018/06/radacini-romanesti-ale-novorusiei-cazacii-romani-de-dincolo-de-nistru.html)

    3. Nu există ”proto-latină”, există ”proto-italică”. Iar proto-italica este o ipoteză în forma actuală. Deci este nepotrivit să spunem că forma latinească ”terra” este proto-italică, și cu atât mai puțin ”proto-latină” (termen foarte greșit).
    Mai mult, în proto-italică lat. terra devine terzā.

    4. Țarina este, prin definiție, un loc agricol ce poate să fie foarte bine neîmprejmuit ,sau o moșie, sau tot pământul unui sat (moșia satului) etc. Țarcul este o împrejmuire pentru vite, nu pentru culturi, case, oameni. Deci legătura semantică este o ipoteză greu de susținut. Mai mult, lingvistic nu se poate proba în niciun fel trecerea de la țarc la țarină, care implică și căderea lui „c” din țarc, și aparția lui „i”, și apariția lui „n”, și trecerea la femini (cu „ă” final). Nu există un asemenea proces lingvistic atestat în limba română, deci ipoteza este extrem de improbabilă. Și asta încercând să facem legătura între formele actuale. Dar acestea nu sunt formele originale!
    De pildă, este posibilă o formă originală pentru țarină de tipurile
    – tarina
    – dzarina
    – carina
    Iar dacă pentru țarc avem forme inițiale precum
    – tarc
    – dzarc
    – carc
    deosebirea este și mai evidentă.
    Practic suntem aici într-o zonă în care speculațiile sunt inutile: fără noi descoperiri de izvoare scrise nimic nu este sigur.

    5. Nu înțeleg frazele despre „țărm”, „limită”, „nelimitare”, „nețărmurire”.
    Țărm vine din latina populară, dintr-o formă apropiată de cunoscutul „termen”.
    Limită vine din franțuzescul ”limite”, care la rândul său vine din latinescul limes (hotar, țărm). Nu înțeleg ce este de speculat sau întrebat pe temă, deci nu pot să răspund.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s