Legătura sau Așezământul lui Mihai Viteazul

Mihai-Viteazul – portet de epocă

Cunoașteți Adevărul, și Adevărul vă va face liberi!

Mitologia masonică și comunistă cuprinde nu doar originile Neamului Românesc, ci și multe alte aspecte istorice. Practica de a schimba istoria „pe ici, pe colo, prin punctele esențiale”, ca să se potrivească propagandei, este veche și continuă. Căutarea adevărului, cu dorința cinstită de a-l găsi, face deosebirea dintre cel înrobit de minciună și cel care urcă spre Libertate.

Printre miturile vechi ale Stângii este și feudalismul românesc, o construcție fantasmagorică însă foarte bine înfiptă în creierele cetățenilor – e drept, după mai mult de un secol de propagandă. Fără acest feudalism, nu exista lupta de clasă imaginată de Stânga (și indusă, prin propagandă, pretutindeni). Ca urmare, era nevoie de crearea acestui feudalism românesc, oricât de imaginar.
Aici intră și mitul legării de glie a Țăranilor de către Mihai Viteazul.

Acest mit pretinde că, pe la 1595, are loc un act foarte important pentru istoria românească, pentru societatea românească; cităm:

Legătura lui Mihai Viteazul desființează dreptul de strămutare al țăranilor și transformă în șerbi pe oamenii liberi fără pământ.” [ILD: 139]

Istoria lumii în date, din care dăm citatul, este o lucrare esențială a istoriografiei comuniste (ceaușiste). În acestă privință (a „Legăturii lui Mihai Viteazul”) ea reflectă un punct de vedere paradigmatic pentru istoriografia comunistă din România anilor 1848-2022. Aceeași viziune apare și în creațiile artistice de factură comunistă. Conform ei, Mihai Viteazul a introdus „legarea de glie a țăranului român”, stare care se va numi vecinie (vicinie) sau rumânie. Sau cel puțin a generalizat-o, spun unii istorici mai îndrăzneți. Dar mitul Legăturii lui Mihai nu aparține doar Comunismului!

Primul care vine cu această idee este Nicolae Bălcescu, mason celebru, în Magazin Istoric pentru Dacia, t. II, București, 1846, p. 236-2371. El afirmă că „acest act barbar” al Prințului Mihai ar fi legat „vecinic” de moșie pe „țăran”. Și că ar fi fost făcut pentru că „aristocrația” l-ar fi „silit la aceasta”. Dincolo de justificarea tipică Stângii – prin „oprimarea poporului de aristocrație” –, mitul vecinirii, adică șerbirii sau iobăgirii „țăranului” român, de către Mihai Viteazul se va păstra în istoriografie. De la Catargiu la Iorga, numeroase personalități repetă și propagă acest mit [Giurescu, 2011:44-45 ș.cl.]. Singura nuanță este, la unii istorici, ideea că nu Mihai Viteazul ar fi întemeitorul veciniei (rumâniei), ci acela care ar fi generalizat-o.

Totuși, în 1915, este prezentat studiul academic al lui Constantin Giurescu ce dovedește că sursele istorice

  • atestă existența veciniei (sau rumâniei) cu mult înainte de Mihai Viteazul și cel puțin din secolul al XIV-lea [Giurescu, 2011:46-47]
  • vecinii sau rumânii erau un fel de arendași care puteau să plece de pe moșie dacă nu aveau datorii către proprietar (ceea ce este de bun simț!) și erau aduși înapoi pe moșie dacă fugeau fără să își plătească datoriile (ceea ce este tot de bun simț); ca urmare, era o stare deosebită de aceea de șerb
  • că Mihai Viteazul prin așezământul său de fapt a oprit aducerea vecinilor înapoi pe moșiile de pe care fugiseră (fără să își plătească dările!)

Ca urmare, departe de a fi o legătură sau un așezământ într-un înțeles negativ pentru vecini (rumâni), dimpotrivă, Așezământul lui Mihai Viteazul este o ștergere a vechilor datorii ale vecinilor (rumânilor) fugiți.
Dragostea populară foarte mare pentru Mihai Viteazul, atât la Românii de la Nord și Sud de Dunăre, cât și la Secui, Sârbi, Albanezi, Bulgari, Greci etc. s-a datorat și dreptății și milei înțelepte ce îl însoțea pe principele român. Nenumărați eroi populari s-au ridicat la luptă alături de Mihai Viteazul, inclusiv (sau, mai ales) din 1595 încolo. Ștergerea datoriilor rumânilor (vecinilor) a fost unul dintre argumentele forte ale domnitorului român.

Tot această așezare sau legătură eliberatoare explică și entuziasmul țăranilor din Ardeal față de venirea lui Mihai, încrederea în eliberarea pe care acesta o va aduce.
Din păcate, încrederea aceasta a fost trădată; și aici avem cea mai mare greșeală a lui Mihai Viteazul, care îi va aduce și moartea: încrederea în aristocrația apuseană.

Mihai-Andrei Aldea


1. Tot acolo Nicolae Bălcescu face o afirmație esențială pentru a înțelege Evul Mediu românesc. După ce prezintă Așezământul lui Mihai Viteazul așa cum îl vede el (ca înrobire, și prima înrobire, a țăranilor români în vecinie/rumânie/șerbie), Bălcescu adaugă „De atunci să desăvârși regimul feudal în țara noastră.” (Magazin istoric pentru Dacia, II, 1846, p. 237). Este o afirmație esențială deoarece în lipsa unei mase de șerbi sau iobagi nu se poate vorbi despre un regim feudal real. Deoarece, în realitate, vecinii sau rumânii nu erau șerbi sau iobagi, rezultă că cel puțin până la instalarea Fanariotismului Principatele Române Dunărene (Muntenia și Moldova) nu erau state feudale în înțelesul propriu al cuvântului.

Bibliografie selectivă

  1. *** Istoria lumii în date, elaborată de Horia C. Matei, Florin Constantiniu, Marcel D. Popa, Nicolae C. Nicolescu și Gheorghe Rădulescu sub conducerea Acad. Prof. Andrei Oțetea, Ed. Enciclopedică Română, București, 1969 (citată în text în forma [ILD: p.], unde „p.” este pagina)
  2. Giurescu, Constantin C. (2011) Probleme controversate în istoriografia română, Ed. Scripta, București
  3. Giurescu, Constantin C. și Dinu C. (1976) Istoria românilor, vol. 2, De la mijlocul secolului al XIV-lea până la începutul secolului al XVII-lea, Ed. Științifică și Enciclopedică, București (la paginile 372-375 pentru subiectul de față)

Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni

Pentru Horia Pop, erou contemporan
al libertății și identității Românilor Ardeleni,
trecut în Veșnicie în 2020

Am crescut în București, dar am și străbuni din Ardeal – din Ținutul Codrenilor, din Cluj sau Alba, din Țara Bârsei etc. Unul dintre cei mai apropiați prieteni de familie a fost marele patriot Horia Pop, din vechea familie memorandistă Pop, familie cu străvechi tradiții patriotice – și, necesar, eroice – în istoria Transilvaniei. Mai mult, am avut bucuria de a străbate întreaga Transilvanie, din văile Râului Negru în Apuseni, din Parâng în Călimani. Am cunoscut și prețuit – cunosc și prețuiesc, de asemenea – numeroși Români din Transilvania; și, bineînțeles, oameni din familii mixte, dar și oameni de omenie din alte etnii, dar nu despre ei vorbesc acum.

Vreau să spun că Românii Ardeleni sunt minunați.
Au, ca toți oamenii, slăbiciunile și neputințele lor. Dar și calități neprețuite.
Poți vedea în ei frumoasa moștenire a Românilor din vechime, cu unirea creștină a Romanității, a Celtismului, Traco-Ilirismului și elementelor scitice locale. Vezi și unele influențe pozitive ungurești (ca, de pildă, unele cântece foarte frumoase), germanice sau, mai rar, de altă origine.
Și poate cea mai mare calitate a Românului Ardelean – adevărat – este dragostea față de Părinți și meleagurile natale, dorul de Patrie și de Părinți, dar și o anume Credință adânc așezată, o nevoie de legătură cu rosturile firii… și ospitalitatea, bineînțeles. Ca în cele mai multe părți românești, la Românii Ardeleni găsești atâta ospitalitate că poate să devină foarte ușor copleșitoare.

DAR, tot în Ardeal, găsești și alt fel de oameni. O altă rasă, aș putea spune, cel puțin spiritual – căci aparținătorii ei pot fi ieșiți chiar din cele mai românești familii ardelene. Definiți prin mândria de a fi fost sub ocupație multă vreme, ei pot fi caracterizați prin fraza

Noi nu suntem Mitici, noi suntem rasa superioară a Ardeleanului călărit de Unguri și Nemți!”.

Și, nu, nu este o glumă (proastă), nici o ironie (răutăcioasă), ci este exact cum se definesc ei, fără să conștientizeze, însă, ridicolul definirii.

Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Mitici – adică față de locuitorii din Vechiul Regat (adică Moldova, Muntenia și Oltenia). Acești Sclavi Ardeleni sunt tot timpul disprețuitori față de Balcanici – adică față de toți cei de peste Carpați.
Desigur, ei uită cât de mult au condus Ardelenii și România Interbelică, și România PostDecembristă – fără ca asta să fi dus România pe un drum bun.
Ei uită cei peste 800,000 (opt sute de mii) de Români Regățeni morți în Primul război mondial în luptele pentru eliberarea lor, a Românilor din Transilvania, Banat, Maramureș etc.
Ei uită că în secolele în care Ungurii și Austriecii îi călcau în picioare, le furau averile, le violau femeile, surorile și fiicele, singura lor scăpare era peste Munți, în Moldova, Muntenia și Oltenia.
Ei uită că „civilizatorii” Unguri și Nemți au distrus nenumărate biserici și mânăstiri românești, au ars nenumărate manuscrise și documente românești, au săvârșit genociduri crunte împotriva lor.
De la raderea Românilor din Banat – spre a face loc coloniștilor Austrieci, Sârbi, Unguri etc. – și până la Ip și Trăznea, paginile de genocid anti-românesc ale „civilizatorilor” Unguri și Austrieci sunt nesfârșite. O bună parte dintre ele apar în lucrările unor Bartolomeu (Valeriu) Anania, Ioan-Aurel Pop, Mircea-Gheorghe Abrudan și foarte mulți alții.

Să îi vezi pe cei care ți-au înrobit Străbunii, ți-au distrus cultura, ți-au furat averile, ți-au violat femeile, surorile, fiicele, ți-au ucis eroii și sfinții, ți-au nimicit bisericile, ți-au schimbat Credința prin forță etc., etc., drept „civilizatori”;
Să îi vezi pe frații tăi, pe cei de același neam, de multe ori cu rădăcini ardelene și ei, care s-au jertfit pentru libertatea ta, drept „necivilizați” și „rasă inferioară” asta înseamnă să fii sclav.
Iar să te crezi „rasă superioară” pentru că te tragi din cei înrobiți de asupritori, de coloniști criminali și genocidari, asta înseamnă să fii Sclav Ardelean.

Cine are urechi de auzit și suflet de trezit, să audă și să se trezească!

Mihai-Andrei Aldea

De ce minte iar Dr. Fauci?

Ca să parafrazez un titlu, Doctorul Fauci se va retrage în Decembrie 2022 după mai mult de cincizeci de an de deserviciu public.

Cine este Fauci, sau, mai complet, Anthony Stephen Fauci?
Este unul dintre principalii producători ai stării de sănătate actuale în SUA și în întreaga lume.
Altfel spus, dacă cineva caută vinovații pentru crimele și abuzurile din medicina americană a ultimelor decenii poate să înceapă, cu toată încrederea, de la Doctorul Fauci.
Ca o paranteză, individul are în propriul birou un uriaș portret ce îl reprezintă (da, chiar pe el!) și, de asemenea, o figurină Dr. Fauci… apropo de megalomanie și narcisism patologic.

Dr. Fauci, un personaj deja istoric, și Dr. Mengele, un alt personaj istoric, ce este văzut de mulți ca un fel de prototip pentru Dr. Fauci

Dar astăzi ne vom opri la o minciună recentă a celebrului personaj.

Întrebat Regretați, mai ales ultima și extinsa carantină?

Dr Fauci răspunde Eu nu am carantinat nimic!

Din fericire, nu toți oamenii sunt uituci sau leneși. Ca urmare, există videoclipuri, precum acesta, youtube.com/shorts/k46aQh7rhP4, în care se redau declarațiile Dr. Fauci de recomandare a carantinei către Președintele SUA, de proclamare a carantinei naționale drastice ca esențială etc. Recomand celor care cunosc limba engleză să urmărească acest videoclip (de altfel foarte scurt).

Bineînțeles, întrebarea esențială este de ce minte Dr. Fauci?
Desigur, un răspuns simplist ar fi ca să scape de răspundere pentru carantină.

  • Deși, evident, în situația în care Președintele SUA nu este medic, sfatul Directorului Institutului Național de Sănătate al SUA (NIH) devine esențial. Dr. Fauci a ocupat și această funcție, și a condus și Forța de Acțiune pentru Coronavirus a Casei Albe. Din această poziție a dat nu doar un sfat, ci direct o recomandare, peste care Președintele nu poate trece în lipsa unei alte recomandări semnate de medici din funcții importante. Ghinion – vorba altui ins celebru și făcător de carantină -, Dr. Fauci are cele mai importante funcții, din care practic dictează celorlalți medici din SUA direcția de mers. Așa că nu a existat altă recomandare. Prin urmare, Dr. Fauci are toată răspunderea pentru carantinarea SUA în general, dar și pentru carantinele extremiste din New York, Detroit, California etc. pe care le-a sprijinit direct și public.

Dar de ce ar vrea Dr. Fauci să scape de răspundere pentru carantină?
Până de curând se mândrea cu faptul că este răspunzător pentru carantină! Explica pe larg și faptul că prin carantina lui a salvat nenumărate vieți, și faptul că orice ușurare a carantinei ar fi o adevărată crimă!

De ce face asta acum, când se pregătește de retragerea din funcțiile esențiale pe care le-a ocupat?
Oare nu ar fi cea mai bună clipă să își pregătească recunoștința pentru binele pe care l-a făcut prin carantină?
Și atunci, de ce să spună că nu a carantinat nimic, de vreme ce poartă răspunderea pentru carantina din SUA, dacă nu și din țările satelit ale SUA?

Poate pentru că, halucinant, chiar și presa de Stânga începe să recunoască, public, morțile produse de carantină? (În Occident, nu la noi! La noi Comuniștii așteaptă să fie siguri de linia corectă politic indicată din străinătate.) Aceeași presă de Stânga începe să recunoască, șovăitor, fie și cu „s-ar putea”, că morțile produse de carantină sunt mai multe decât cele produse de coronavirus… Oare asta să ducă la noua, strania și stângacea minciună a lui Anthony Fauci?

Pentru că, să recunoaștem, presa, mai ales de Stânga, publică doar la porunca stăpânilor.
Au de gând aceștia să sacrifice câțiva țapi ispășitori pentru a acoperi crimele ultimilor ani? Și Dr. Fauci vrea să nu fie printre aceștia?
Iar, dacă da, de ce?
E limpede că nu de frica mulțimilor.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Știați că Tăticul Carantinei SUA, Dr. Fauci, este cel mai bine plătit funcționar public din SUA? El are un salariu de la stat mai mare decât salariul Președintelui SUA.

Gânduri despre stat

– Din secolul al XVIII-lea încolo statul a fost schimbat tot mai mult după dorințele Stângii; pas cu pas a devenit o armată de tâlhari.

Statul adevărat este cel care e stăpânit de popor; statul care stăpânește poporul este o armată de tâlhari, este un sistem de ocupație, exploatare și distrugere (morală, socială și fizică) a oamenilor obișnuiți.

– Deosebirea dintre statul care este al oamenilor și statul care este al tâlharilor se vede în nenumărate fapte de zi cu zi; dar trebuie să vrei să vezi.

– Statul care impune taxe și impozite duble – sau multiple – și care nu le justifică extrem de transparent cetățenilor este un stat tâlhăresc.

– Un stat cinstit va lua toate măsurile ce schimbă viața cetățenilor doar cu voia acestora.

Referendumurile sunt ușor de făcut, fără cheltuieli mari, cel puțin de peste o jumătate de secol; statele care pretind că este greu sau costisitor să faci referendumuri sunt state tâlhărești.

– Un stat care pretinde că apără sau protejează ori garantează proprietatea, dar introduce impozit pe proprietate, este un stat mincinos, tâlhăresc și, desigur, comunist; impozitul pe proprietate înseamnă că de fapt proprietatea este a statului, iar „proprietarul” este doar un chiriaș (ce va dispune de „proprietatea” sa doar atâta vreme cât plătește proprietarului real, statul tâlhăresc).

– Un stat cinstit va pune taxe și chiar impozite* doar pe venituri – ceea ce nu este totdeauna drept, dar lasă loc demnității și, bineînțeles, proprietății; altfel spus, este forma cea mai decentă a susținerii financiare automate a statului cinstit de către cetățeni.

– Ideal, statul cinstit va pune taxe doar pe veniturile la a căror realizare are un merit, sau pentru serviciile pe care le prestează.

Impozitul este un permanent abuz atunci când nu este
a) justificat absolut clar în fața cetățenilor
și
b) aprobat oficial de cetățeni (printr-o formă sau alta, totdeauna clară, de referendum).
Impozitul poate fi îndreptățit atunci când statul (cinstit) sau puterile locale trebuie (cinstit!) să facă față unor cheltuieli ce le depășesc bugetul: calamități naturale mai mari decât cele prevăzute sau neprevăzute, războaie mai grele decât cele pentru care s-au pregătit etc. Dar toate aceste trebuințe de stat sau locale vor fi totdeauna înfățișate cinstit cetățenilor – și, pe cât se poate, vor fi aprobate de aceștia.

– Statul tâlhar se va ascunde mereu în spatele „excepțiilor” ce îi îngăduie să ocolească cetățenii.

– O dovadă simplă a cinstei unui stat o aflăm în purtarea dregătorilor, adică funcționarilor publici, față de cetățeni: în orice stat cinstit ei sunt numiți prin concursuri cinstite și se poartă cu demnitate și dăruire față de cetățenii pe care îi slujesc.

– Un stat cinstit este alcătuit nu doar din instituțiile de stat, care sunt, după dreptate, simple unelte ale voinței cetățenilor, ci și din toți cetățenii cu drepturi depline; acest ideal realizabil este prins în denumirea oficială a Statului Roman, adică Senatus Que Populus Romanus ori Senatus Populus Que Romanus (S.P.Q.R. = Senatul Și Poporul Roman) – în Evul Mediu Românesc în forma Sfatul Țării și Țăranii**.

– O deosebire simplă și clară între un stat cinstit și un stat tâlhar este datoria de a purta arme pe care o au toți cetățenii cu drepturi depline: dacă un om are (are?) discernământul necesar pentru a alege și a fi ales, are și discernământul necesar pentru a purta arme ca să își apere libertatea, familia, Țara; bineînțeles, dacă nu are unul dintre aceste două discernăminte, nu îl are nici pe celălalt – deci acela care nu are dreptul să poarte arme nu are dreptul nici să aleagă sau să fie ales, nici să ocupe funcții publice etc. În Româniile vechi, un țăran (=cetățean) dezarmat era un trădător ce ce nu voia să își apere Țara.

– Statul care se teme de înarmarea cetățenilor săi este un stat tâlhar, ce
a) fie recunoaște drept cetățeni cu drepturi depline oameni iresponsabili (ca să se folosească de aceștia împotriva celor sănătoși la cap și cinstiți)
b) fie recunoaște că este un sistem de ocupație ce se teme de împotrivirea poporului.
Un stat cinstit este expresia poporului și nu se poate teme de acesta (evident, poporul este alcătuit din oamenii sănătoși la cap, adică oameni cu discernământ).

Mihai-Andrei Aldea

====================================================================

* Taxele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) ca plată pentru servicii oferite (prestate) sau pentru beneficiile obținute din acestea [de către beneficiari, evident]. Impozitele sunt sume ori produse cerute de stat (sau puteri locale) pentru nevoile sale, chiar dacă cetățenii nu beneficiază cu nimic de pe urma satisfacerii acelor nevoi (de exemplu, posturi inutile în Guvern, Administrație sau alte instituții de stat); impozitul se numea în trecut și bir sau tribut. Delimitarea dintre taxe și impozite se șterge tot mai mult în statul de stânga (comunist) în care cetățeanul nu are dreptul să dispute mulgerea sa de către „autorități”.

** În Limba Română țăran înseamnă om al Țării cu drepturi depline; din clipa în care cetățile și orașele au fost ocupate de străini, țăranii au devenit cei din afara cetăților și orașelor, adică păstorii, plugarii, țapinarii, stăvarii, olarii, pietrarii, grădinarii, pescarii și ceilalți Români de prin târguri, sate, cătune, triburi călătoare etc.

Thoughts. Morality

One of the greatest triumphs of Leftism against sane thinking is the absurd idea the morality (ethics) can exists outside of a religious system. The truth is that is no morality outside Theology and religious thinking. The Communist morality (ethics) is not just a political fabrication, but a religious one in the first place; as is based on the religious convictions of absolute ideological superiority, absolute truth of Communist hypothesis etc. There isn’t – and never was – a moral code, a morality or ethics that could be (or was) deduced on through a thinking or a assessment system that eludes or ignore the transcendent. A very direct and invincible proof is the multitude of „moral” systems that the Left proclaimed and proclaim to be absolute.

Coming back: Morality is always religious.
Even immorality is always religious.

As a logical consequence, any political system that proposes or proclaims an „independent morality” is, in fact, a disguised religious system.

Mihai-Andrei Aldea