Testament

20180427_183127 (1)

Testament

Atâtea stele mi-au zâmbit în cale
şi peste ape negre de noroi
mi-au arătat
minuni
şi altă cale
şi ploile tăcerii
peste zori.
Atâtea stele, flori şi răsărituri,
atâtea începuturi de lumină,
atâtea străluciri de-mbrăţişare
atâta soare,
dor,
pace deplină.

Să nu mă plângeţi c-am trăit,
Să nu mă plângeţi c-am răbdat,
Să nu mă plângeţi c-am murit,
Să nu mă plângeţi că-s uitat,
Să nu mă plângeţi c-am ţinut
Dureri, trădări şi suferinţă,
C-am fost lovit, urât, mânjit,
Înconjurat de rea-voinţă:
M-am bucurat de fiecare floare,
de fiecare frunză,
răsărit,
de cântecul luminii-n asfinţit
de fiecare pată de culoare.
M-am bucurat de fiecare bucurie
ce îmi zâmbea în chipuri,
amintiri,
priviri,
De fiecare geană de lumină
ce strălucea în lacrimi
şi gândiri,
De fiecare pui
în care firea
îşi arăta blândeţea
şi-nceputul,
De fiecare şopotit de ape,
de fiecare
zbor de vultur;
De caii alergând în zbor de iarbă,
de lupii umbrei
tainic strecuraţi,
De cerbi şi de cerboaice laolaltă,
De iepurii viteji,
De bourii uitaţi;
De fragii strălucind în rouă
blândă,
ciuperci, alune,
mure şi bureţi,
şi păstrăvii lucind în străvezime,
De tainicele
Codrului poteci.

M-am bucurat de fiecare zâmbet,
De fiecare chiot de copil,
De fiecare clopot care cheamă
şi trup, şi suflet,
către Veşnicii.
M-am bucurat de bătrâneţea sfântă,
cu vorbă înţeleaptă
şi poveţe
din care tinereţea
soarbe aur
şi Veşnicia
poate s-o înveţe.
M-am bucurat
De cei ce-au dus războiul
şi viaţa
Rostului şi-au închinat,
ce peste răutăţi, neguri şi umbre
ne stau ca pildă,
şcoală,
ne-ncetat.

M-am bucurat de-atâtea lucruri sfinte
că în războiul vieţii ce am fost
am strălucit de bucurie sfântă
şi mi-am găsit şi linişte
şi rost.
Şi pentru că sunt daruri peste daruri
iar
Cel ce este bun dăruitor
mi-a însoţit
– uimire, bucurie –
paşii,
cu
El trăiesc,
până şi atunci când mor.
Şi pentru că războiul vieţii duse
l-am dus cu bucurie
cât am stat,
Cel ce mi-a dat putere
şi-ndrumare,
mă va primi în
Plaiul Luminat.

Deci nu mă plângeţi,
lumea-i din Lumină,
şi în Lumină vreau să mă petrec,
Mă duc
prin bucurie
în Lumină,
şi-apoi pe voi
în Pace
vă aştept.

Mihai-Andrei Aldea

DSCN0616 Troiţă Borca

2 gânduri despre “Testament

  1. Sărutăm dreapta părinte !!! La mulți ani cu sănătate, pace și bucurie alături de toți cei dragi, la prăznuirea Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil !!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s