NĂDEJDE
Când stelele răsar
și azi, ca prima oară,
nu-i încă noapte,
nu, nu-i încă noapte,
și dincolo de zări mai curge soare,
lumina-i blândă –
peste depărtare
se văd întunecate degete de seară.
Tăcerea se coboară pas cu pas
și noaptea se coboară-ncet, încet,
din tot cea fost
doar umbre palide-au rămas
și în tăcere
numai eu aștept.
Se sting în brazi
alunecări de vânt,
miroase a pământ,
și a pădure,
trec nevăzute vietăți
și șoapte
și tot mai multe stele
strălucesc în noapte.
O clipă
o lumină
taie cerul drept,
ca tainic semn a ce a fost,
ori o să fie,
și în tăcere
eu doar
doar eu aștept
chiar dacă știu
că poate n-o să vie.
Dar peste noapte,
şi peste tăcere,
răbdarea ţese
(slabă)
mângâiere,
căci nimeni viitorul nu îl ştie
şi
poate
poate să însemne
c-o să vie.
Mihai-Andrei Aldea
Rima goală, rima seacă
Pe un deal venea pisica,
Riguros mâncând un cal
Cerul nopții joacă hora
Văilor răsună zarea
Și la poartă la mamaia
Furie roasă de furnici,
Noaptea ploii, noaptea caldă,
Cântecul de aspru nor
Așteptând o împlinire
Care vine niciodată.
Albatroșii albastru
Albatroși în pierd
albastru
alabastru rând cu rând
printre
ziduri fără varuri
albul astru
gând cu gând
până când
pe sus Luna trece moale
norii
picuri trec
și
încet prin zidul nopții
albatroși
în pierd se pierd.
A mor t
Ce dacă taci
iubire cine are
Cu taine ce să
tainice secrete
În razele de rouă
însorite
Curg norii de arome
suple bete.
Portret
Să râzi de lamele ce cad
în șiruri peste chipuri de beton
Cu dâre ard, șopron vuind a moarte
Un gând ce trece, răsucind aripa
Și-mi zise, clătinând din cap
Rămâne
Pe stâlpi cresc fructele mâniei
de mult moartă
Se scurg și curg și văluresc în noapte
în șiruri printre răni și crestături
Demult îmi spuse,
iar tăcerea urlă
luminilor pictate pe asfalt,
în pete de ulei
ce joacă raze
Să râzi de lamele ce cad într-una.
Decident
Clatină-mi îmi zise
gândul
Se lăsa încet spre sat
verde-nchis
Primăvăratec nori
de codri
Înnoptând printre dealuri
netezire
Și departe,
Și urcând,
vântul
Ziduri scorojite
înflorite
Flori de câmp.
Mihai-Andrei Aldea
P.S. Am fost provocat de un prieten să produc poezii în stilurile pe care nu pot să le sufăr. Nu trageți în pianist, i s-a cerut muzica contemporană. Am denumit grupul de creații, după cum se vede, Rima goală, rima seacă.
Ce cad
Ce urcă
Valurile trec
în colți de nopți
Tăcerea se adună
și valuri vin
și frunzele răsună
ce cad
ce vin
o lume
împreună.
Mihai-Andrei Aldea
Chemarea Vieții
Cu fiecare vreme ce se cerne,
Cu fiecare stea ce-a răsărit,
Cu fiecare noapte ce apune,
Lumini șoptesc urcând spre nesfârșit.
Sub fiecare piatră e o floare
Sub fiecare frunză e un dor
Se-nalță visele plutind spre depărtare
Și urmele de lut înmuguresc ușor.
Cu fiecare pas genunea piere
Și relele sunt slabe licăriri
Cu fiecare floare care cere
Culori de zbor plutit spre nesfârșit.
În fiecare boare e un înger,
În fiecare spin un trandafir,
În fiecare ochi este un cer
Și calea scânteiază a safir.
Sub fiecare pas e început,
Sub orișice sfârșit e viitor.
E un câștig în tot ce ai pierdut
Cât încă știi că îți mai este dor.
Peste cetăți de nouri și negreală
Peste furtuni ce rostul și-au pierdut
Peste uitări, căderi, voită amețeală
Mai strălucește noul început.
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 