"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
De ce m-ai născut din carne când aș fi putut repeta piatra când aș fi putut fi copac sau spumă de mare și suferința ar fi locuit departe de mine? Poate tu ai vrut să mă naști stea și iată-mă doar un trist adevăr care umblă prin lume licurici al nesfârșitelor grelelor nopți. Pentru cântec și moarte m-ai născut mamă înveșmântat în viitorul meu de stele căzătoare n-am contenit să-mi hrănesc propriul gol și să mângâi pământul de sub pleoape. De ce m-ai născut de carne, mamă când aș fi putut repeta piatra când aș fi putut fi copac sau spumă de mare și suferința ar fi locuit departe de mine și n-aș fi simțit cum ne-acoperă plânsul
Înseninat e cerul zilelor pierdute noros și furtunos în zile bune, Peste tăceri, căderi, urcușuri, cu bârfe și uimiri ziua apune.
Ce lațuri lanțuri fire de păpușă în ascultări E gura tuturor! Ce singură e calea spre lumină spre răsărit spre pace către zbor!
În umbra neștiinței sfinte dracii viermuind în norii luminoși legiuni de îngeri apusul strălucind raze de sângeri și stele nopții cale răsărind.
Cu pasul greu, cu suflet însetat de apa ce durerile alină prin viermuiri și mlaștini și furtuni, trecând pietrișuri lame și genuni, pășind trudit pe calea spre lumină.
Te caut în zâmbet și lacrimi E pace târziul sărut Și peste oglindă sau ape Sfârșitul e doar început.
Te caut în șoapte și strigăt Cuvântul și vorba se-ngână Tăcerea se lasă, bătrână, Prin colb desenată o mână.
Târzie venirea devreme, Devreme plecarea târzie În noaptea pierdutelor gene Doar șoapta luminii o știe.
Te caut în zi, și cu soare Pe norii apusului cald, Sub stelele aprigei ore În ochi strălucirile ard.
Te caut afară în mine Pământul e aspru și greu, Sclipesc înserările lucii, Te caut, te caut mereu.
( Te caut în zâmbet și lacrimi E pace târziul sărut Și peste oglindă sau ape Sfârșitul e doar început.)
Mihai-Andrei Aldea
Mi-era atât de dor de Dumnezeu, că nu mai știam de mine. Și am scris. În afară de Carte populară, care și ea a curs, este poezia care cel mai repede s-a așternut pe hârtie și în suflet. Apoi am încercat să-i fac o melodie, care să oglindească mai bine sufletul cuvintelor, trăirii, dorului. Dar nu mergea. Până într-o zi, când îmi era atât de rău, încât credeam că plec dincolo (doar tensiunea era ceva de felul 23 cu 15). Și am zis, ”Dacă tot plec, să las cântecul ÎnCheieRe!”. Pentru prima oară, a ieșit ce trăiam. Aveți aici ghidul melodiei, pieptănată (de, înregistrare cu telefonul!) de C.J., care i-a pus și acordurile (și care vrea să rămână, deocamdată, anonim). Dacă vă bucură, să știți că există și varianta orchestrată, dar nu am putut găsi sprijin pentru un mic video, cu care să poată fi lansată.
ÎnCheieRe – ghid; versuri, muzică și voce, Mihai-Andrei Aldea; prelucrare și acorduri, C.J.
România Străveche - Ancient Romania 