Etichetă: poem

ÎnCheieRe

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

ÎnCheieRe

Te caut în zâmbet și lacrimi
E pace târziul sărut
Și peste oglindă sau ape
Sfârșitul e doar început.

Te caut în șoapte și strigăt
Cuvântul și vorba se-ngână
Tăcerea se lasă, bătrână,
Prin colb desenată o mână.

Târzie venirea devreme,
Devreme plecarea târzie
În noaptea pierdutelor gene
Doar șoapta luminii o știe.

Te caut în zi, și cu soare
Pe norii apusului cald,
Sub stelele aprigei ore
În ochi strălucirile ard.

Te caut afară în mine
Pământul e aspru și greu,
Sclipesc înserările lucii,
Te caut, te caut mereu.

( Te caut în zâmbet și lacrimi
E pace târziul sărut
Și peste oglindă sau ape
Sfârșitul e doar început.)

Mihai-Andrei Aldea

Mi-era atât de dor de Dumnezeu, că nu mai știam de mine. Și am scris. În afară de Carte populară, care și ea a curs, este poezia care cel mai repede s-a așternut pe hârtie și în suflet.
Apoi am încercat să-i fac o melodie, care să oglindească mai bine sufletul cuvintelor, trăirii, dorului.
Dar nu mergea.
Până într-o zi, când îmi era atât de rău, încât credeam că plec dincolo (doar tensiunea era ceva de felul 23 cu 15). Și am zis, ”Dacă tot plec, să las cântecul ÎnCheieRe!”. Pentru prima oară, a ieșit ce trăiam.
Aveți aici ghidul melodiei, pieptănată (de, înregistrare cu telefonul!) de C.J., care i-a pus și acordurile (și care vrea să rămână, deocamdată, anonim).
Dacă vă bucură, să știți că există și varianta orchestrată, dar nu am putut găsi sprijin pentru un mic video, cu care să poată fi lansată.

ÎnCheieRe – ghid; versuri, muzică și voce, Mihai-Andrei Aldea; prelucrare și acorduri, C.J.

/

Merg și aștept

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Merg și aștept

să urc încă o treaptă

(prea des în răutate

uneori cobor)

Merg și aștept

să urc, să urc odată,

mai sus de ieri,

de plâns, de vis,

de dor.

Ce țepi, veninuri,

bârfe și puroaie,

ce curse, piedici,

sterpe deznădejdi?

Merg și aștept

cu fiecare nor,

cu fiecare ciripit

și înălțare,

să merg mai sus

de plâns, de vis,

de dor.

Dar lumea te tot cheamă

zice dânsul,

și pentru ea

tu te mai ostenești.

Merg și aștept,

făcând ce pot aicea,

să cuceresc

minunile cerești.

Căci merg și-aștept,

cu fiecare muncă,

prin fiecare pas

în trecător

de plâns, de vis,

să urc tot mai departe,

de așteptare,

trecător

și dor.

Mihai-Andrei Aldea

O noapte ca o piatră despletită

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu
O noapte ca o piatră despletită, de Marin Sorescu

Nădejde

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

NĂDEJDE

Când stelele răsar
și azi, ca prima oară,
nu-i încă noapte,
nu, nu-i încă noapte,
și dincolo de zări mai curge soare,
lumina-i blândă –
peste depărtare
se văd întunecate degete de seară.
Tăcerea se coboară pas cu pas
și noaptea se coboară-ncet, încet,
din tot cea fost
doar umbre palide-au rămas
și în tăcere
numai eu aștept.
Se sting în brazi
alunecări de vânt,
miroase a pământ,
și a pădure,
trec nevăzute vietăți
și șoapte
și tot mai multe stele
strălucesc în noapte.

O clipă
o lumină
taie cerul drept,
ca tainic semn a ce a fost,
ori o să fie,
și în tăcere
eu doar
doar eu aștept
chiar dacă știu
că poate n-o să vie.

Dar peste noapte,
şi peste tăcere,
răbdarea ţese
(slabă)
mângâiere,
căci nimeni viitorul nu îl ştie
şi
poate
poate să însemne
c-o să vie.

Mihai-Andrei Aldea