Ne vom întoarce într-o zi

Ne vom întoarce într-o zi,
Ne vom întoarce neapărat.
Vor fi apusuri aurii,
Cum au mai fost când am plecat.

Ne vom întoarce neapărat,
Cum apele se-ntorc din nori,
Sau cum se-ntoarce, tremurat,
Pierdutul cântec, pe viori.

Ne vom întoarce într-o zi…
Și cei de azi cu paşii grei
Nu ne-or vedea, nu ne-or simţi,
Cum vom intra încet în ei.

Ne vom întoarce ca un fum,
Uşori, ţinându-ne de mâini,
Toţi cei de ieri în cei de-acum,
Cum trec fântânile-n fântâni.

Cei vechi ne-om strecura, tiptil,
În toate dragostele noi
Și-n cântecul pe care şi-l
Vor spune alţii, după noi.

În zâmbetul ce va miji,
Și-n orice geamăt viitor,
Tot noi vom sta, tot noi vom fi,
Ca o sămânţă-n taina lor.

Noi cei pierduţi, re-ntorşi din zări,
Cu vechiul nostru duh fecund,
Ne ‘napoiem şi-n disperări
Și-n răni ce-n piepturi se ascund.

Și-n lacrimi ori în mângâieri,
Tot noi vom curge zi de zi.
În tot ce mâine, ca şi ieri,
Va sângera sau va iubi…

Radu Gyr

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s