Etichetă: Sarmat; Sarmaţi

Este adevărat că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani”?

Mihai-Andrei Aldea6 comentarii

Este adevărat că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani”?

S-a răspândit mult vorba că „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani„. Este adevărat? Să ne uităm la hartă!

Dacia Burebista Decebal Romana 02
Hotarele nord-dunărene ale stăpânirii lui Burebista, Decebal şi Traian

Hotarul verde închis este al stăpânirii lui Burebista. Unii numesc stăpânirea acestuia imperiu, deoarece a ocupat ţări şi popoare străine. Alţii o numesc regat, deoarece chiar Burebista este denumit în vremea sa „cel mai mare dintre regii Traciei”. Alţii îi neagă denumirea de imperiu sau regat deoarece nu a avut o structură statală coerentă, propriu-zisă (şi de aceea a şi dispărut la moartea lui Burebista). Oricum ar fi numită această stăpânire, ea se întindea la sud până la Munţii Hem (Haemus, azi Balcani) şi în Munţii Timocului de astăzi. Ea cuprindea şi teritoriul dintre Tisa şi Dunărea de Mijoc (apoi ocupat de Sarmaţii Iazigi). La nord hotarul exact nu se cunoaşte, dar se ştie că şi Costobocii, şi Carpii (se pare şi Carpianii) au fost în afara stăpânirilor lui Burebista şi Decebal.

Hotarul auriu-închis este al stăpânirii lui Decebal. Acesta urcă pe tronul regatului clientelar Dacia, regat care avea relaţii privilegiate cu Romania (Imperiul Roman) în schimbul obligaţiei de a asigura pacea în zona de frontieră comună. Din pricini încă necunoscute (dincolo de închipuirile fierbinţi ale unora şi altora), Decebal va invada repetat ţara aliată (Romania/Imperiul Roman). În apus (vest) ţara sa se învecina cu Regatul Iazigilor Metanaşti, de asemenea stat clientelar roman. Iazigii erau Scito-Sarmaţi. În miazănoapte (nord) şi nord-est, Dacia lui Decebal se învecina cu triburile Costobocilor şi Carpilor (ramuri tracice nordice, poate dacice). Hotarul era undeva în sudul Maramureşului istoric şi pe Carpaţii Răsăriteni. În est, vecinii erau în primul rând Bastarnii şi Roxolanii, care stăpâneau colţul dinspre Dacia al Sciţiei Europene. Bastarnii erau un amestec sarmato-traco-germano-celtic, iar Roxolanii erau scito-sarmaţi (cu elemente tracice nordice). Hotarul era pe Carpaţi şi pe sudul Sub-Carpaţilor. Oltul se afla, se pare, în întregime în Dacia.

Hotarul purpuriu (roşu-închis) este al stăpânirii lui Traian. Acesta va pedesi repetatele invazii ale lui Decebal, alipind într-un prim război teritoriile Dacilor pro-romani (cu linii purpurii pe hartă) şi cucerindu-le pe cele ale aliaţilor regelui dac (Bastarnii şi Roxolanii). Deoarece Decebal a încălcat iarăşi atât hotărârile de pace cât şi datoriile de aliat, are loc un al doilea război, în care Traian cucereşte restul Daciei (şi finalizează cucerirea teritoriilor Bastarnilor, se pare). Legăturile Dacilor cu Romanii sunt foarte vechi, în timpul lui Burebista existând deja apropieri puternice între familiile nobililor daci şi respectiv romani. 

Deci, dacă hotarul statului lui Burebista i-ar fi inclus şi pe Costoboci şi Carpi ar fi însemnat că a intrat sub stăpânire romană între 75 şi 90% din acest stat. Fără ei, sub stăpânire totală intră cam 99% din statul lui Burebista (practic tot teritoriul dacic, plus altele).  
Din Dacia lui Decebal a intrat sub stăpânire romană 100% (tot teritoriul). 
Afirmaţia „Doar 14% din Dacia a fost ocupată de romani” este o aberaţie totală.
(Iar când vine de la cei care spun că dacii şi romanii erau de fapt un singur popor ce vorbea aceeaşi limbă trece de orice limită a iraţionalului.)

Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Două hărţi folositoare: întinderile maxime ale Romaniei (zisă şi Imperiul Roman) şi, respectiv, harta limes-ului roman şi valurilor de pământ iazigo-romane înspre Dacia, reperele întinderii minimale a Regatului Iazig.

Romania 01
Romania a.k.a. Roman Empire
Limes Iazigi 02
Teritoriul Regatului Iazigilor (cu galben-auriu)

În această ultimă hartă se pot vedea hotarele Regatului Iazigilor (Metanaşti) pe baza limes-ului roman şi a valurilor de pământ ridicate de Iazigi cu ajutorul Romanilor înspre Dacia (înainte ca aceasta să devină stat clientelar roman). Se poate vedea că mai mult de jumătate din Banat şi aproape toată Crişana făceau parte din Regatul Iazig.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Districtul Dacilor sau Istoria Românilor cu iubire şi adevăr

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Districtul Dacilor

sau

Istoria Românilor cu iubire şi adevăr

Poate de mii de ori am repetat că nu există adevăr fără dragoste şi nici dragoste fără adevăr. Iubirea fără adevăr este patimă; cu cât adevărul este mai puţin, cu atât iubirea devine o patimă tot mai oarbă şi mai bolnavă. Adevărul fără iubire este patimă; este justiţiarism şi superficialitate, căci fără iubire nimic nu are valoare, deci cumpăna dreptăţii nu mai poate măsura.

Iubindu-i pe Daci, atât de importanţi pentru Românii nord-dunăreni, trebuie să aşezăm iubirea noastră în adevăr. Să ne amintim că sunt o parte a Tracilor, o parte specifică. Să ne amintim că pentru Românii sud-dunăreni, mai ales de la Munţii Hem (Balcani) spre sud şi răsărit, Tracii sudici şi Ilirii sunt mai importanţi. Că mulţi dintre Traco-Iliri, inclusiv dintre Daci, au luptat alături de Romani împotriva Grecilor, sau în luptele dintre Romani, sau împotriva Germanicilor etc. Că legăturile traco-romane, traco-germanice, traco-greceşti etc. sunt complexe şi simplificările de tip roman ieftin – de dragoste şi ură, de capă şi spadă – sunt minciuni, falsificări ale istoriei. Şi că dacă vrem să găsim adevărul trebuie să privim cât mai obiectiv către Străbuni. Luându-i aşa cum sunt: complicaţi, cu bune şi rele, cu lucruri pe care le ştim şi pe care nu le ştim.

Folositoare în această privinţă este pilda pe care o avem în Districtul Dacilor.
Ce este Districtul Dacilor?
Este un teritoriu, o diviziune administrativă… în Marea Britanie! Mai precis, în Anglia!

Primele diviziuni administrative ale Angliei se numesc counties, ceea ce s-ar traduce corect în limba română prin comitate. Un comitat era condus, cândva, de un comite sau conte. Dar în epoca modernă este tradus prin judeţ.

La nord de Great London, diviziunea administrativă a capitalei Angliei, Marii Britanii şi Commonwealth-ului, există un comitat numit Hertfordshire. Mai puţin cunoscut Românilor, el este „prins” între mai celebrele Essex, Cambridgeshire şi Buckingamshire, învecinându-se la nord cu Bedfordshire – iarăşi un comitat mai puţin celebru în România.
Comitatele engleze au ca subdiviziuni districtele.
Comitatul Hertfordshire are zece districte. Districtul zece din Comitatul Hertfordshire este District Dacorum, adică Districtul Dacilor.
Da, Districtul Dacilor.
A cărui stemă cuprinde şapte frunze de stejar…

V-aţi aprins?
Desigur, este o bucurie pentru orice Român să regăsească, mai ales la cca. 1500 de kilometri de Braşov, o denumire atât de românească. E bine să gustăm această bucurie, dar cu măsură! Pentru că originea denumirii nu este chiar atât de simplă pe cât am crede! Vă amintiţi că simplificările sunt minciuni?

Dacorum_Flag

Stema Autoguvernării Dacorum, District Dacorum, County Hertfordshire, Anglia1

Numele acestui district este înţeles de Englezi ca însemnând „Sute de Daci”. În realitate Dacorum înseamnă, în latină, „al Dacilor”. Iată cum o simplificare – o etimologie populară neverificată – devine afirmaţie falsă dacă este preluată fără cernere. Etimologia populară nu este însă cu totul ilogică. Ea îşi are izvorul în ceva.

Explicaţia obişnuită a denumirii este următoarea:

Undeva prin secolul al IX-lea s-a făcut o înţelegere între Vikingii Danezi şi Saxonii din zona Comitatului Hertfordshire de astăzi. Un teritoriu avea să rămână câtorva sute de Danezi care îl cuceriseră, celălalt rămânea Saxonilor. Hotarul ar fi fost aşezat pe Râul Lea.
Aici am putea face o paranteză, pentru că numele acesta care, printre altele, se poate pronunţa şi Lia („Lie, Lie, ciocârlie”), însemna în Celta Britonă străveche „lumină” sau „strălucire”. Dând o posibilă legătură între Celţii care au trăit în Dacia până prin secolul I d.Chr. cel puţin şi o denumire populară românească încă disputată.

Dar să revenim la Sutele de Danezi.
În Evul Mediu Danezii îşi revendicau adesea o origine dacică. Exista această idee că Străbunii lor, cei care ajunşi în Peninsula Yutlanda au dat, amestecându-se cu Yuţii, pe Dani, ar fi fost originari din Dacia. Aceeaşi Străbuni s-au amestecat, mai la nord, cu Scanii, dând Vikingii din Scandinavia propriu-zisă, inclusiv pe cei din Gotland – care îşi revendică şi astăzi rădăcini dacice. Ideea, cu largă răspândire populară, a fost în timp respinsă ori cel puţin mult discreditată de studiile ştiinţifice. De ce? Pentru că limba vorbită de Vikingi este foarte departe de tot ceea ce cunoaştem din idiomurile tracice şi scito-sarmatice – principalele vorbite în Dacia şi în jurul ei. Şi, bineînţeles, este departe şi de latină. De asemenea, foarte multe din elementele culturale aduse de Dani în Yutlanda ţin de culturile germanice şi alte culturi nordice.
Dar în Evul Mediu convingerea originii dacice a Danezilor era puternică. Şi nu de puţine ori în loc de Danemarca sau Dania se mai folosea şi forma Dacia, iar în loc de Dani aceea de Daci.
Ca urmare, teritoriul numit „al Danilor” sau „sute de Dani” a devenit în latina cancelariilor engleze medievale şi în vorbirea comună totodată „Districtum Dacorum”. Adică Districtul Dacilor.
District care, cu acest nume, există şi astăzi.

Cineva s-ar putea să fie dezamăgit că nu este vorba despre nişte Daci propriu-zişi care au întemeiat districtul, preferabil trăind ca Daci până astăzi. Dar adevărul este că bucuria de a vedea un nume străbun păstrat la mare depărtare de Dacia ar trebui să rămână pentru orice Român. Căci, până la urmă, esenţial este că în Anglia, la nord de Londra, există un teritoriu în al cărui nume cumva ne regăsim: Districtum Dacorum.

Sigur, am fi putut încheia aici. Dar istoria nu este simplă, vă amintiţi?

Adevărul este că amintita revendicare daneză a unei ascendenţe dacice nu este cu totul nejustificată. Unele din elementele culturale vikinge – nu foarte multe, dar general folosite – îşi au originea în cultura scito-sarmată şi se regăsesc şi la Daci. Primul şi cel mai evident este acela al balaurului. Acesta apare ca simbol al Sciţilor din Asia cel târziu în secolul IX î.Chr., pentru ca peste cca. cinci secole, în urma conlocuirii dintre Sciţi şi Daci, să fie preluat şi de aceştia din urmă. Balaurul dacic, atât de vestit la noi, are ca particularitate capul de lup. La Sciţi existau multe forme – de la balaur cu cap de pasăre la cel cu cap de leu sau de lup. Dacii îşi individualizează opţiunea.

Deşi Vikingii au mai multe forme de balaur, modelele apropiate de cap de lup sunt frecvente. Este atestată existenţa unor „contra-migraţii” dinspre Dacia şi Sciţia Mică spre nord şi nord est, în contra-balanţă cu migraţiile germanice. Aceste „contra-migraţii” se fac într-un context germanic, ceea ce face logică dominanta culturală germană. Dar şi posibilă o parţială şi îndepărtată origine dacică – geografic în primul rând, însă şi cultural – a celor care au iniţiat mişcarea ce s-a încheiat cu naşterea Vikingilor.

Complicat?
Desigur. Pentru că viaţa nu este simplă, are tot felul de schimbări neaşteptate. „N-aduce anul ce aduce ceasul”, zice înţelepciunea populară.

Ca să complicăm şi mai mult lucrurile, aducem aminte că trupe scitice şi dacice au luat parte la administrarea şi apărarea Britaniei latine. La Valul lui Adrian se păstrează până astăzi elemente ale culturii Dacilor care au trăit şi luptat aici. Şi care, în cele din urmă, s-au unit cu populaţia locală. Filmul „Ultima legiune” este inspirat din această realitate.

Ca urmare, chiar dacă denumirea de Districtum Dacorum se bazează pe o confuzie medievală între Danezi şi Daci, confuzia aceasta are o sămânţă de adevăr… sau chiar două. „Ceva” de origine dacică există şi în cultura daneză, şi în cultura britanică. Şi a rânduit Dumnezeu să se păstreze o amintire a acestei legături străvechi.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

1Conform https://upload.wikimedia.org/wikipedia/en/b/be/Dacorum_Flag.svg

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Ajutor pentru filmul românesc. Andrei Negoiţă Zagorodnâi şi trăirea românească… fără hotare!

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Să lăsăm banii pe mâna mafiei politice, sau să-i dăm pentru cei care ţin în viaţă ceea ce este românesc?

american-story-123Andrei Negoiţă Zagorodnâi,
o strălucită poveste româno-americană…
ca şi Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa – fiecare cu rostul şi drumul de Dumnezeu lăsate

Andrei Negoiţă Zagorodnâi este, ca mulţi mari români, o figură uimitoare.
La o primă auzire cuvintele sale, îmbibate de catifelarea graiului moldovenesc şi de un alt accent, greu de dibuit, par să oglindească o blândeţe profundă – pentru zilele noastre, adesea – greşit sau nu? – socotită soră cu slăbiciunea. Dar Andrei Negoiţă Zagorodnâi este autorul teribilului filme 7 Cuvinte, o fereastră către eroul, martirul şi dumnezeiescul părinte Gheorghe Calciu-Dumitreasa. Un film zguduitor, puternic, străin oricărei iluzii de slăbiciune a regizorului (dar şi a sufletului românesc, în general).

Născut la Iaşi, Andrei Negoiţă Zagorodnâi va creşte la Bârlad, străvechea capitală a urmaşilor Scito-Sarmaţilor, Românii Berladnici, aceia care vor stăpâni o ţară paradoxală, întinsă din Codrii Carpaţilor şi până în stepele de dincolo de Nipru. Aici, la Bârlad, Andrei Negoiţă Zagorodnâi va urma şcoala primară şi gimnazială, precum şi cursurile Şcolii de Muzică. Dar, neaşteptat, după liceu se îndreaptă, cu mult succes, către medicină! Absolvă Facultatea de Medicină din Iaşi, apoi lucrează ca medic rezident şi, în sfârşit, ca medic generalist (chiar în Bârladul copilăriei).
Medicina îl aduce în Statele Unite ale Americii, la spitalele Cardiology Research Foundation George Washington Hospital (Washington DC), Lenox Hill Hospital (Manhattan, New York) și Columbia University (Manhattan New York). Dar, în acelaşi timp, urmează şi School of Visual Arts (SVA, Manhattan, New York), devenind în 2005 regizor „cu acte în regulă”.

Cetăţean american, Andrei Negoiţă Zagorodnâi este unul din oamenii pe care îi visăm, pe care ni-i dorim:
iubirea de neam fără extremisme, fără etno-filetism;
capacitate profesională unind ceea ce au mai bun România şi străinătatea – în acest caz, SUA;
Credinţa asumată firesc, fără complexe, ca mod de viaţă (un ethos pe care mulţi Români Actuali îl invidiază la alţii fără a şi-l putea însuşi).

Despre filmul 7 Cuvinte s-a scris mult; de la Cluj la Vatra Dornei, de la comentariile de pe Război întru Cuvânt… scuze, Cuvântul Ortodox, la cele de la Familia Ortodoxă, avem destul pentru a înţelege că este un film ce trebuie văzut (dacă nu trăit). Este un film ce prezintă un episod al istoriei româneşti necunoscut multor Români şi, astfel, valoarea lui creşte. Dar dacă mai adăugăm şi interesul străinilor pentru film, înţelegem dintr-o dată că Andrei Negoiţă Zagorodnâi nu doar că redescoperă istoria – şi o istorie zguduitoare şi eliberatoare – dar şi face istorie, chiar prin filmele sale.

De aceea simt ca pe o datorie îndemnul de a-l sprijini în realizarea următoarelor sale filme.
Un sprijin la îndemână pentru fiecare: 2% din banii pe care ni-i iau politicienii pot fi îndreptaţi de noi către proiecte de valoare, către oameni de valoare! În loc să-i lăsăm corupţiei ce parazitează România, putem să-i investim în viitorul nostru, al copiilor noştri, ai Ţării.
E simplu: se descarcă formularul, se scoate la o imprimantă, se completează, semnează şi trimite. Şi astfel banii care s-ar pierde prin buzunarele totdeauna găurite ale politicii şi administraţiei ajung la un proiect minunat. Un proiect ce va aduce istoria salvării a peste o mie de copii în multe suflete, deschizând porţile pentru salvarea şi mai multor copii!
E simplu, e în puterea noastră, nu ne ia nici măcar o oră.
E dovada că putem face ceva, că putem schimba ceva în România, în lume!

 

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Vă rog distribuiţi mai departe (daţi share), ca să ajungă la cât mai mulţi dintre noi!

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…