Rușii la Odesa. Haz de necaz

Vis pace, para bellum

De multă vreme tot atrag atenția că suntem vecini cu Rusia prin Marea Neagră, fapt pe care lumea pare să îl ignore. Și prin Armata a 14-a, respectiv prin Regimul de la Tiraspol, care este la vreo câteva ore de România – cu tancurile turate.

Ei, la vreo 24 de ore de la intrarea trupelor rusești de menținerea păcii (declarația lui Putin) în Lugansk și Donețk, aflăm că aceste trupe – sau altele, de sprijin probabil – au pus stăpânire pe baza militară ucraineană de la Odesa.

Ca să vă faceți o idee, iată după tovarășul GugleMaps distanța dintre Donețk și Odesa (Luganskul e și mai la Est decât Donețul, mai puneți vreo 100 de kilometri).

De la Donețk la Odesa sunt vreo 590-600 de kilometri în linie dreaptă, sau vreo 860-960 de kilometri pe drumuri

S-ar zice că s-au mișcat destul de repede trupele rusești, mai ales că teoretic au avut de înfruntat – sau ar fi trebuit să aibă de înfruntat – și Armata Ucraineană.
Care armată este, comparativ cu a noastră, chiar armată: cu soldați, cu armament, cu muniție. Și pregătită și înzestrată chiar de NATO și de Familia Biden… scuze, am vrut să spun de consilierii militari ai lui Biden-Kamala (da, ăia care nu sunt siguri dacă să poarte fustă sau pantaloni pentru că nu sunt siguri dacă sunt bărbați, femei, bi, tri, zero sau altceva). În sfârșit, ideea este că Armata Ucraineană are o dotare și o pregătire de luptă la cel puțin două clase peste Armata Română (armată? română?).

Da, sunt specialiști de înaltă clasă precum Gen. Victor Strâmbeanu, care tot atrag atenția, de ani de zile, de liniile pe care ar trebui să lucreze Ministerul Apărării ca să avem, măcar cât de cât, o armată.
Mai sunt și amatori, ca mine, care tot aduc aminte de nevoia de rachete, de existența cavaleriei mecanizate și altor arme și unități moderne, de nevoia unor (mini)submarine de luptă etc., etc. Că tot ne învecinăm prin Marea Neagră cu țări prietenoase, frățești, ca Rusia și Turcia, care doar ce așteaptă să ne ia în brațe…
Însă Ministerul Apărării are de importat rugină, cauciuc ars și alte comori ecologice.

Ca să ne veselim puțin, apropo de distanța Donețk – Odesa, să vedem și distanța Odesa – Galați.

De la Odesa la Galați distanța în linie dreaptă este de cca. 230 de kilometri, pe drumuri cca. 280

Da, vedeți bine: distanța dintre Odesa și Galați este de peste două ori mai mică decât dintre Donețk și Odesa. Simpatic, nu-i așa?

De ce vă spun asta?

Ca să fac haz.
Să râd de cei care au zis „Nu ne pregătim de război, că dacă vine războiul facem rugăciune și așa trecem peste toate!”. O erezie extremist-neo-protestantă, promovată de unii în numele Ortodoxiei. Aștept să-i văd mergând să despartă trupele rusești și ucraineene cu rugăciunea lor. Că doar nu o să-i lase să se omoare între ei, câtă vreme pot să îi despartă, nu?

Pui de vipere! Farisei fățarnici! Voi, care v-ați ascuns lenea și lașitatea sub citate biblice și patristice și ați aruncat la gunoi Istoria Bisericii, Dogmele Bisericii și toată învățătura ei despre datoria patriotică a fiecărui om al Țării! Nici voi nu v-ați pregătit pentru apărarea Patriei, nici pe ații nu i-ați lăsat să se pregătească! Ați otrăvit sufletele tinerilor încurajându-i în pasivism, în lene, în lașitate, în resemnare. Ce veți face acum? Veți înmulți prefăcătoria voastră? Veți pretinde iarăși că vorbiți în numele blândeții, deși sunteți gata să bateți și ucideți pe cei care nu spun ca voi? Vă veți tupila pe sub sutane pretinzând că fiind călugări și clerici nu aveți dreptul la luptă, dar veți lăsa fiii duhovnicești pe care i-ați ținut nepregătiți să devină carne de tun?

Așa, de dragul discuției, să observăm că blindatele ușoare și rachetele auto-purtate (de le-am tot cerut unii și alții, zadarnic, pentru Armata Română) au fost masiv folosite de Rusia în această acțiune. Viteza lor medie de deplasare este pe teren natural de dificultate normală sau medie de cca. 100 km/h. Adică în cam 2-3 ar ajunge de la Odesa la Galați. La Tulcea mai devreme – au capacități amfibii, fiți pe pace! Iar la Constanța sau Mangalia, din Sevastopol sau Odesa se face o debarcare directă, după o vizită a unei flote militare rusești (ca să-i zicem vizită).

Ia ziceți, v-ați întărit la rugăciune, voi cei care spuneați că opriți glonțul și obuzul cu duhovnicia? Sau nu știți cum să o ștergeți în Grecia – da, la Athos, la slujbe și rugăciune, sigur! – sau în Occident – în misiune, bineînțeles! -, ia ziceți?

Am glumit!
Am glumit, liniștiți-vă!

Nu au ajuns Rușii atât de repede din Donețk la Odesa!
La Odesa au venit din Crimeea, nu de la Donețk.
Iar din Republica Crimeea la Odesa sunt tot vreo 230 de kilometri în linie dreaptă (plus, minus ceva).
Adică e mult mai ușor ca Odesa să primească întăriri direct din teritoriile bine organizate de Ruși din Crimeea. Nu au nevoie să străbată peste 600 de kilometri. Le aduc pe mare, de la Sevastopol, în câteva ore.
Acum v-ați liniștit?

Sevastopol-Constanța, sub 400 km; Sevastopol-Odesa, sub 300 km; Sevastopol-Sulina, sub 300 km; Odesa-Sulina, sub 200 km; cu roșu este subliniat Armeansk, localitate de hotar a Republicii Crimeea, la cca. 200 km de Odesa (pe uscat sau pe apă)

După cum se vede limpede, accesul trupelor rusești este mult mai ușor în România decât în Ucraina.
Acum v-ați liniștit?
Nu?
Mai bine citiți articolul dinainte să mai prindeți inimă.
Ori poate încercați să vă aduceți aminte că suntem în NATO, că avem baze americane pe teritoriul nostru și că nimeni nu vrea, totuși, un război nuclear.
Este o bază la Câmpia Turzii, este o bază la Deveselu, este una la Mihai Kogâlniceanu, este Comandamentul NATO de la Constanța etc.
Nu vin Rușii peste noi așa cum au mers în Ucraina, nu vă faceți grijă. Nu vor război cu NATO.
Am glumit, liniștiți-vă.

Ce?
Dacă ne trădează – adică, mai rău – Germania și ceilalți aliați UE?
Păi bazele noastre sunt americane.

Ce?
Dacă ne trădează – adică, mai rău – Familia Biden/Clinton?
Și se retrag de la noi cum s-au retras din Afganistan?

Stați liniștiți, nu se prea întrevede posibilitatea.
Acolo a fost o înțelegere – cu China, mai ales – care aici nu există.
China nu vrea ca Rusia să înghită România. Nici Turcia – care socotește România fief turcesc, rezervat pentru viitorul mare stat islamic otoman.

Ce?
Dacă, totuși, se retrag Americanii ca din Afganistan?
Asta e, vitejii mei!
Se poate întâmpla asta, că la câți luptători are România, un județ din Albania este mai impresionant decât toată Republica Română.
V-ați bucurat că s-au desființat Gărzile Patriotice.
V-ați bucurat că s-a desființat PTPAP-ul.
V-ați bucurat că nu s-au reînființat milițiile populare dinainte de Comunism.
V-ați bucurat că s-a desființat serviciul militar obligatoriu.
V-ați bucurat că art. 55 din Constituția României este literă moartă și nu aveți habar cum v-ați putea apăra Patria (și cu ce), dar nici nu vă pasă.
Nu v-a intereat decăderea Armatei sub fiecare regim marionetă.
Nu vă pasă că adăposturile anti-bombardament sunt niște ruini nefuncționale.
Nu v-ați gândit să faceți niște cursuri de supraviețuire, de tir, de auto-apărare, așa, pentru că paza bună trece primejdia rea.
Etc., etc.
Știți vorba aia, cum îți așterni, așa dormi?

Bietul Voievod al Ortodoxiei Românești!
Bietul Părinte Iustin Pârvu!
De câte ori a spus: Nu dormiți pe voi! Privegheați! Nu vă lăsați înșelați, că dușmanii nu dorm! Pregătiți-vă de luptă, pregătiți-vă de război! Doar cine e pregătit de război poate avea pace!
El a spus, el a auzit.
Mi-a poruncit: Părinte, scrie cărți despre spiritul luptător al Creștinului, al Românului de altădată! Să înțeleagă și cei de astăzi că nu se poate să fie cârtițe cu capul în pământ! Să stea demni, cu fruntea sus, gata de luptă și de jertfă pentru Credință, pentru Neam, pentru Țară! Ca răzeșii lui Ștefan, ca moștenii lui Mircea, ca toți Românii lui Mihai Viteazul! Arată cum a binecuvântat Biserica pe eroii căzuți în luptă și pe cei întorși – biruitori sau înfrânți. Arată că sunt martiri. Arată cum au fost străbunii noștri și cum trebuie să fie cei care vin după noi. Scrie, să își aducă aminte! Scrie!

Am scris, Părintele meu iubit! Am scris și scriu.

mulți chemați, puțin aleși

Cine va lupta, chiar singur, pentru Dumnezeu și Neamul său, chiar și de va fi ucis tot va birui!

Mihai-Andrei Aldea

România Mare 1919. Politicienii deja pierduseră teritoriile de peste Nistru și aveau să mai piardă altele din Apus. Dar această Românie Mare s-a făcut de Popor, Rege și Regină, cu 800.000 de morți și în plină epidemie de gripă spaniolă, fără ca Poporul, Regele sau Regina să dea înapoi. Așa au biruit

Rusia contra Ucraina. Prostia care smintește

Se coace, de ceva vreme, un război în care să fie implicată Rusia.
Nu a vrut Putin să mai invadeze ceva după alegerea lui Biden de Soroș, Gheiț și alți mafioți, se merge pe provocare, manevră, manipulare.

Să fim serioși:
Rusia deține în clipa de față Părțile Donețului – „Regiunea Doneț” în descrierea presei inculte – și Crimeea. Teritorii ce, etnic, sunt majoritar rusești.
Ca urmare, nu există niciun interes rusesc pentru invadarea și/sau cucerirea sărăciei de Ucraina.

Dar există interesul lui Biden sau, mai precis, a lui Vânător și celor din spatele lui – cine știe, știe – ca Rusia să fie atrasă într-un conflict. Cât mai mare.
Astfel încât să se acopere abuzurile nesfârșite ale Plandemiei, crimele împotriva umanității săvârșite de conducerea Canadei și Australiei, Austriei sau Germaniei, Italiei ori Franței, Chinei, Spaniei, Marii Britanii etc., etc.

Neînțelegerile, conflictele și istoria ruso-ucraineană constituie un pretext potrivit.

Doar că Putin nu joacă așa cum i se cere.

Nu pentru că ar fi băiat bun – cum cred naivii, ca să nu spunem proștii – ci pentru că are prea mult de pierdut.

Rusia este chiar indignată!
Ucraina atacă Republica Donețk, masacrează civili, săvârșește crimă după crimă. Iar Occidentul urlă că Rusia este agresor!

Rusia este chiar indignată!
Când părți din Iugoslavia au cerut independență, chiar fără referendum, SUA și alte puteri au pus bombele pe Belgrad și Serbia ca să sprijine „voința populară”.
Când Rușii, majoritari în Crimea și Donețk, supuși genocidului de Ukraina, cer independență, Occidentul sprijină masacrarea lor ca să sprijine „unitatea statului ucrainean”.

Ale dracului* principii democratice, nu-i așa?
Se schimbă cum bate vântul prin cancelariile sau mai bine zis prin capul miliardarilor din spatele cancelariilor occidentale.

Și ce dacă?

Pun această întrebare pentru Românii naivi – ca să nu spunem proști** – care se implică de o parte sau alta.

Sunt unii care susțin Ucraina, sunt unii care susțin Rusia.
Sunt unii convinși că Putin este omul lui Dumnezeu, alții convinși că este omul Satanei.
Sunt unii convinși că Ucraina trebuie apărată, alții că Rusia trebuie apărată.

Adevărul este că sunt două state satanice care merită să se bată între ele până se alege praful de amândouă.

Da, nu se va întâmpla, știu asta. Dar amintesc principiul fundamental, mereu uitat de sentimentaliști – mereu ușor de manipulat.

Ucraina este agresorul, invadatorul și criminalul în acest caz, spun cei care se uită la datele istorice și la voința populară:
1. Ucraina nu are niciun drept istoric în Donețk sau Crimeea.
2. Uriașa majoritate a populației din Donețk și Crimeea a vrut și vrea să țină de Rusia.
3. Comunitatea internațională a pecetluit prin Războaiele din Iugoslavia, susținerea Kosovo și alte asemenea acte principiul auto-determinării pe criterii etnice.

Da, spun eu, dar Ucraina a fost născocită de Rusia!

Din secolul al XV-lea până în secolul al XVIII-lea Ucraina a fost un fel de n-ar mai fi. Cum îi zice și numele – „La Sfârșit” („U Kraina”) – era regiunea de la capătul Poloniei și Lituaniei. Nu era o țară, nu era o națiune, era partea de frontieră a Regatului Poloniei și Lituaniei.

Iată două dovezi istorice:

Hartă a Regatului Poloniei și Lituaniei la 1500
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev
Hartă Germană a împărțirii Regatului Poloniei și Lituaniei în secolul al XVIII-lea
Ucraina (Ukraina) este o regiune măruntă (și nedelimitată) la sud de Kiev

Niciodată până în secolul al XVIII-lea Zaporojenii sau Cazacii de pe Nipru – și cu atât mai puțin cei de pe Doneț -, nici Rușii Albi (Bielorușii), Rusinii, Huțulii, Rutenii sau alte ramuri slave nu au avut ideea că ar fi „Ucraineeni” sau ar ține de „Ucraina”.
O asemenea idee le-ar fi părut fie simplă prostie – că doar nu locuiau în Ucraina! -, fie chiar insultă – pentru mulți Ucraina fiind un fel de pușcărie, un loc pentru ticăloși, nebuni și condamnați.

„Națiunea” Ucraineană și „Țara” Ucraina au fost create de imperialismul rusesc.

Pentru a se întinde în teritorii în care Rușii nu existau – sau erau extrem de puțini, dacă erau pe acolo – Rusia a născocit o „națiune soră”. Pe care, evident, să o elibereze de „bestiile de ocupanți”.

Și pentru că păcăleala trebuia să poarte un nume, s-a numit Ucraina.

Această încropeală, menită să adune Slavii Vestici în brațele „Maicii Rusia” și să nimicească băștinașii Români sau Lituanieni a avut succes.
Pas cu pas au fost slavizate Zaporojia, Podolia, Chersonezul, Cimeria (Molojna), Azovul sau Meotia, Crimeea, Vozia, chiar și Țara Fagilor, Bucovina, cel puțin în partea nordică.

Ce nu s-a așteptat inteligența rusească a fost ca națiunea artificială și țara artificială să se întoarcă împotriva Rusiei!

Dar acest lucru s-a întâmplat!

În 1918 născocirea rusească a cerut nu doar independența – act deja șocant pentru Rusia – ci și teritorii inimaginabil de largi. Cele mai „modeste” „revendicări” ale Radei de la Kiev mergeau de la Carpați la Don. Altele ajungeau din Germania, Austria și Grecia în Caucaz și dincolo de Volga.
Da, Ucraina pretindea și pretinde că Moldova este teritoriu ucrainean ocupat de Români și care trebuie eliberat. A pretins în 1918, 1919, 1920, 1921 etc., pretinde și astăzi.
Dar și că largi teritorii polone, bieloruse, rusești, ungurești, slovace, bulgărești etc. sunt de fapt ucraineene.

Motivul este simplu: creată ca o adunare a Slavilor ne-ruși, Ucraina poate pretinde – și pretinde! – orice teritoriu pe care a trăit vreodată o comunitate slavă ne-rusă… ori chiar rusească. Pentru că dacă Rusia poate cere, de ce nu și Ucraina?

Da, Ucraina practică genocidul etnic: împotriva Românilor, Ungurilor, Rușilor, Polonezilor și oricăror alți minoritari.

Da, Occidentul știe și, pentru că are anume afaceri în Ucraina, tace din gură.

Pe scurt, Rusia se înfruntă cu monstrul pe care l-a născut.

O fi Donețkul, după principiile pecetluite de UE și NATO, îndreptățit la independență sau unirea cu Rusia. Dar există acolo resurse pe care Vestul le vrea.
Și, mai ales, e nevoie de Rusia ca dușman, pentru ca nazismul Canadei sau Australiei, Austriei, Germaniei sau Guvernului Biden-Kamala să fie băgat sub preș.

Deci se va face tot ce e posibil să iasă război și să se dea vina pe Rusia.

Dar nu plângeți Rusia! Ea însăși a făcut asta de nenumărate ori! Acum doar are parte de ceea ce a făcut altora, iar și iar.

Cine seamănă vânt culege furtună, spune un vechi proverb românesc.

Și înainte să vă îngrijorați pentru Rusia ori Ucraina, îngrijorați-vă pentru Țara voastră.

Prostul moare de grija vecinului, spune alt proverb românesc.

Mai bine ne-am uita că soluția „iubiților conducători” ai României la scăderea natalității și fuga Românilor din Țară este colonizarea cu muncitori străini aducerea a o sută de mii de muncitori străini în România.
Nu încurajarea natalității, nu sprijin pentru angajarea Românilor în propria Țară – prin scăderea fiscalității demente (scădere practicată pentru străini!) sau prin scăderea birocrației demente (scădere practicată pentru străini!) și alte măsuri elementare. „Soluția” acestui Guvern – ca și a altora – este aducerea de străini.

Lăsați sentimentele duioase pentru agresorii noștri și gândiți-vă ce puteți face pentru Țară și Neam.
Sau lăsați-vă duși de prostia care smintește. Alegerea e a voastră – dar și răspunderea înaintea Judecății lui Dumnezeu.

Pr. Mihai-Andrei Aldea


* Dumnezeul nostru nu este al neorânduielii, iar Satana este tatăl minciunii.

** Umblă zvonuri despre Români care luptă, ca voluntari, de partea Ucrainei și respectiv Rusiei în Donețk. Asta ar fi chiar prostie în stare pură.