În fața morții. Noi.

Ecaterina Teodoroiu

În urmă cu peste o sută de ani străbunicul meu intra în Marele război, cum era denumit pe atunci Primul război mondial. Învățător ce făcuse școala militară, adică sublocotenent și instructor de premilitară, a primit pe mână întâi un pluton. Apoi o companie de mitraliere pe care a trebuit să o rânduiască, adică să o organizeze. Adică să îi învețe pe țăranii din Vlașca și Teleorman, ce îi fuseseră vărsați în companie, să folosească aceste arme, aruncătoarele de grenade și tacticile specifice armei.

Din viața lui în linia întâi, în fața morții, a ieșit o carte: În fața morții
În această carte eroul este, în primul rând, Românul obișnuit.
Străbunicul era hotărât să lupte până la capăt: rănit de trei ori se întoarce de-a dreptul în linia întâi din spital, respingând refacerea, de teamă să nu ajungă ostașii săi pe mâna vreunui ofițer incompetent, corupt, fără suflet și minte – căci erau, prea destui, și din aceia.
El se știa pe sine – lupta sa de învățător, de dăruire totală, îi arătase cine este.
Dar uimirea plină de cea mai adâncă cinstire i-a fost adusă de ostașul român, de țăranul român.
Cel disprețuit de toți, dar care s-a ridicat peste umbra războiului cu o măreție de necrezut:

Atunci când oamenii politici erau stăpâniți de panică, intelectualii erau isterizați și chiar din Biserică se iveau trădători, poporul a stat neclintit în lupta pentru Marea Unire, cu o credință totală în Victoria Finală.

Am putea spune, cu Eminescu, „de-așa vremi se-nvredniciră cronicarii și rapsozii”.

Astăzi, deși își spun Creștini – adică ucenicii Domnului! – mulți au uitat cuvântul lui Dumnzeu care zice:

Iar când veți auzi de războaie, și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuie să fie, dar încă nu va fi sfârșitul!” (Matei 13.7)

Au uitat ce suntem – sau ce credeau mulți că sunt, dar numai până ieri:

Suntem Creștini, suntem Români, suntem ucenicii Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi.
Ce ne poate speria?
Doar despărțirea de Dumnezeu.

Icoana Sfinților Români
Împreună, Împărați, ostași, mireni, călugări, preoți, episcopi

Și mă întreabă cineva: E adevărat, dar copiii?

Ca și noi: Creștini, Români, ucenici ai Sfinților din Prigoanele Comuniste și urmașii generațiilor de sfinți și eroi. Și pentru ei strălucește România Cerească, și cu ei este Dumnezeu totdeauna.

Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate, totdeauna, și să mergem cu El înainte, lăsând toate cele din urmă, ca să dobândim Împărăția Cerurilor!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

Voievodul Ortodoxiei Românești,
Sfântul Sfințit Mucenic Iustin Pârvu

P.S. Uitați-vă la aceste chipuri și să vă purtați cum s-au purtat ei: cu cinste, credință, dăruire, curaj și tărie, toate până dincolo de capăt. Pe lași îi va mânca Iadul… (Apocalipsa 21.8)

2 gânduri despre “În fața morții. Noi.

  1. Creștinul nu cunoaște frica. Singura frică creștinească este cea de a nu te lipsi de Dumnezeu și de a nu pierde mântuirea.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s