Etichetă: Constituția României

Prostia care smintește. România, stat suveran ȘI independent

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Și pe unii, șovăitori, mustrați-i;
pe alții, smulgându-i din foc, mântuiți-i;
de alții, însă, fie-vă milă cu frică,
urând și cămașa spurcată de pe trupul lor.
Duhul Sfânt
(prin Sfântul Apostol Iuda – Ruda Domnului – 1:22-23)

România este sub dictatură cel puțin din 1930, de la așezarea pe tron a lui Carol al II-lea Trădătorul, rușinea cea mai mare a Casei Regale – a reușit să pună în umbră prin mizeria sa realizările excepționale ale lui Carol I și Ferdinand Întregitorul.
Dictatura a fost rareori numită sau recunoscută ca atare.
Fie că dictatorii, ori reprezentanții dictaturii, au fost Carol al II-lea Trădătorul, Ion Antonescu, Ocupația Sovietică, Ana Pauker, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Iliescu, Constantinescu sau oricare altul, toți și-au prezentat regimul în cele mai sclipitoare imagini și culori.

Din păcate, oamenii erau mai conștienți de dictatură sub Gheorghiu-Dej ori Ceaușescu decât după Decembrie 1989.

Încercările mele de a preveni Românii în 1990 asupra preluării puterii de oamenii Sovieticilor – de la Ion Iliescu la Silviu Brucan și alte nomina odiosa – au avut, firește, un rezultat aproape nul. Până la urmă, nici Ion Rațiu, Constantin Voicescu, Justin Pârvu și nenumărate alte personalități nu au reușit să îi trezească pe Români din somnul cel de moarte. Ce putea face un tânăr necunoscut?

Căci oamenii vor să nu vadă.

Pe o linie similară s-au purtat Românii în 1997, când am fost doar câteva zeci de mii de oameni care am protestat în toată Țara împotriva trădării mizerabile săvârșită de Emil Constantinescu, Victor Ciorbea și toți trădătorii din Parlament ce au votat cedarea teritoriilor românești ocupate către Ucraina și Rusia. Blestemați sunt ei în vecii vecilor, căci ceea ce au făcut este păcat împotriva Duhului Sfânt. Și, după cum Dumnezeu Însuși spune, blestemul rămâne pe toți urmașii lor – adică pe toți cei care le continuă ideile și lucrarea.

Dar oamenii vor să nu vadă.

Asta cu toate că prostia promovată sistematic ajunge la un nivel atât de ridicol încât nu are limite.

De exemplu, în Constituția României aflăm că, printre altele, statul român ”este… suveran și independent”.

Doar că suveran este cel care are putere sau autoritate absolută; independența este o caracteristică a suveranității.

Sau, altfel spus, nu poți să ai suveranitate fără să ai independență.
Este ca și cum ai spune că cineva stăpânește limba română dar nu știe niciun cuvânt românesc. Este o absurditate absolută.

Celebrul judecător Max Huber spunea

Suveranitatea în relațiile dintre state înseamnă independență.

Deci raporturile dintre cei doi termeni – de altfel, neologisme – sunt același nu doar în română, ci și în franceza din care provin, în engleză și alte limbii care i-au preluat.

Suveranitatea implică obligatoriu independența

Deci, exprimarea conform căreia România „este stat… suveran și independent” este de un agramatism feroce, este un pleonasm ridicol, este o dovadă a incompetenței în cunoașterea limbii române și a limbajului juridic din partea celor care au scris Constituția României.
Pe care, totuși, oamenii i-au votat, inclusiv prin abținerea de la votul ce trebuia dat patrioților români.

Pentru că oamenii vor să nu vadă.

Și, totuși, dacă așa agramată cum este, această prevedere ar fi luată în serios, cel puțin câteva sute de ”politicieni” s-ar fi aflat de mult în fața plutonului de execuție.
Însă, oricum, îi așteaptă cu nerăbdare Iadul, să îi înghită și să le spulbere toate iluziile privind mărirea lor sau felul în care l-ar putea păcăli pe Dumnezeu.

Cât despre noi, așteptăm, potrivit făgăduințelor Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Christos, ceruri noi și pământ nou, în care, în sfârșit și pentru totdeauna, locuiește dreptatea.
Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Pușcăria digitală. Date personale publice și programări medicale STRICT online

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

pamflet

Regimul neonazist al UE este un regim la care o mare parte a clasei politice din România (nicidecum românească) a aderat cu zel fanatic.
Îi spun regim neonazist, dar la fel de bine i se poate spune comunism cu față umană sau regim neobolșevic.

O nouă măsură a acestui regim este „portalul național e-SănătateaMea”, o mizerie finanțată prin PNRR, adică prin banii noștri trecuți prin multe mâini și jefuiți repetat.

Ce este „portalul național e-SănătateaMea”, dincolo de formularea de tip propagandă nazistă ori bolșevică?

Este IMPUNEREA de către mafia politică UE a postării datelor medicale în baze de date internaționale, cu o afișare și în România sub masca unui portal poreclit „SănătateaMea” (adică sănătatea buzunarelor mafiei politico-medicale).

Mai mult, „pentru binele cetățenilor” (precum Hitler, Stalin și Pol-Pot), se vor aduna aici toate datele medicale ale tuturor cetățenilor români și se vor IMPUNE accesări fără de care se interzice orice act medical mediat de stat.
Adică și firmele private de sănătate – clinici, spitale ș.a.a. – vor fi obligate să raporteze toate acțiunile care implică asigurări de sănătate sau alte interacțiuni cu sistemul de stat amintitului sistem IT de control politic al sănătății cetățenilor.

Desigur, mâncătorii de promisiuni electorale ai clasei politice neonaziste ne promit că vor realiza un „sistem de acces strict securizat”.
La fel cum au promis și că „cardul de sănătate salvează vieți”, deși doar a chinuit viețile cadrelor medicale și pacienților.
La fel cum au promis și că „cardul de sănătate face parte dintr-un sistem sigur”, dar sistemul a picat de sute de ori.
Circa jumătate de miliard de euro s-a dus pe gârlă cu sistemul, cardurile, întreruperile și alte binefaceri promise de clara politică.

La fel de sigur este, sunt sigur, și acest sistem IMPUS Românilor fără cea mai mică informare și consultare, fără aviz liber și informat, dar cu încălcarea Constituției României.
Ca de obicei, încălcare în care clasa politică joacă un rol esențial.

Atât pentru că această clasă politică neonazistă IMPUNE publicarea datelor personale, cât și pentru că IMPUNE folosirea sistemelor IT.

Voi sublinia faptul că postarea datelor personale medicale în baze de date IT este echivalentă cu publicarea lor, deoarece sunt la îndemâna tuturor persoanelor implicate în administrarea bazelor de date.
Pe când datele medicale aflate în dosare sunt accesibile STRICT personalului medical competent: niciun îngrijitor, electrician, mecanic etc. nu are acces legal la ele.
Deosebirea este uriașă, dar este departe de a fi singura.
Pentru că este comun în zona IT transferul bazelor de date de pe un server pe altul – sau dintr-o fermă de servere în alta. Ceea ce înseamnă că oricând bazele de date personale medicale pot ajunge în state care, delicat spus, au o politică permisivă în privința administrării acestora.

Un alt abuz în afară de cele amintite, de asemenea evident anti-constituțional, este IMPUNEREA folosirii de către cetățeni a unui sistem IT în orice domeniu al vieții de stat.
Pentru că o asemenea IMPUNERE include, evident, IMPUNERE către cetățean a instruirii IT și a deținerii de dispozitive IT – sau, respectiv, dependența totală, la nivel de iresponsabilitate, de cineva care posedă asemenea lucruri.
Asta cu toate că, trecând peste alte prevederi constituționale, se pretinde în Constituția României că statul nu ar face deosebiri „de opinie, … de avere sau de origine socială” (Art. 4, pct. 2).

Legea care promovează neonazistul sistem „e-SănătateaMea” INTERZICE accesul demn și egal la servicii medicale de stat pe criterii de avere și statut social.

Pușcăria Digitală înaintează, iar lumea doarme.
Sau, și mai rău, votează mafia politică ce o instaurează.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Două alte întrebări pentru Nichifor Crainic

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Revenim cu două întrebări pentru Nichifor Crainic. Și reluăm începutul de la foarte scurtul interviu publicat acum câteva zile.

Nichifor Crainic (1889-1972) și-a însușit teologia și implicit gândirea ortodoxă între cele două războaie mondiale. Vreme de mare însemnătate: pe de-o parte, se începuse ieșirea de sub dictaturile religioase ale fanatismului etnic grecesc sau rusesc, ale fanatismului imperialist catolic sau protestant; pe de altă parte, încă nu se intrase în dictatura Stângii (fie că este numită Socialism, Comunism, Bolșevism, Nazism, Fascism, NWO sau oricum altcumva).
Avem, prin urmare, o teologie și gândire ce se eliberează de felurite rătăciri și străinisme. O teologie și gândire ce caută cu stăruință, cu dârzenie, cu sfântă încăpățânare, întoarcerea la izvoare. La Sfintele și Dumnezeieștile Scripturi, la Sfânta și Dumnezeiasca Tradiție Apostolică.
Prin urmare, ne-am hotărât să îi punem câteva întrebări!
Am început cu două întrebări, prima fiind ce înseamnă a fi naționalist? iar a doua ce înseamnă a fi naționalist în România?
Răspunsurile au fost clare, dar în ceea ce privește naționalismul în România s-a înfățișat o stare dureroasă, tristă, bolnavă: iubirea de neam și țară este prigonită în România până la nimicire fizică.

Prin urmare, am revenit cu două noi întrebări, ce ni se par de mare greutate.

Noi: Dat fiind că prima afirmație din Constituția României e aceea că „România este stat național”, dat fiind că sunt proclamate și apărate de aceeași constituție suveranitatea națională, simbolurile naționale, securitatea națională, cultura națională și alte noțiuni naționaliste; dat fiind că aceeași constituție interzice defăimarea națiunii și ura națională, ar trebui să avem sprijinul deplin al statului pentru naționalism. Și totuși, dimpotrivă, naționalismul românesc cel mai curat, cel mai îndreptățit, cel mai legal și decent, este, cum ați spus, prigonit. De unde această contrazicere extremă între Constituția României și practica autorităților de stat?

Nichifor Crainic: Constatările acestea duc la una și aceeași concluzie: că pătura noastră conducătoare e coruptă până în măduva oaselor. În suprastratul conducător s-a încuibat un virus permanent, care roade energia morală a celor care se ridică sus. E adevărat că acest suprastrat a fost alcătuit multă vreme din scursura Levantului. Seminția aceea a dispărut [oare? n.n.] dar virusul a rămas.
Optimiștii au sperat că forțele ridicate din sănătatea țărănească vor schimba fața lucrurilor cu vigoarea lor morală, proaspătă. Dar s-au înșelat. Am urmărit ani de zile procesul de transformare a național-țărăniștilor, bunăoară. Oameni ridicați din popor în cea mai mare parte, fii și nepoți de țărani. Avalanșa lor în loc să schimba fața morală a statului a sfârșit printr-o asimilare a oamenilor acestora în structura coruptă a statului. Din exponenți ai țărănimii, au devenit uzurpatori și dușmani ai românismului.
Pentru oamenii de felul acesta drumul puterii trece prin complicitatea cu străinismul parazitar.
A conduce România în sensul curent presupune condiția prealabilă de a trăda.
Politicianul se simte puternic numai în actul de prigonire a românismului și înțelept numai în lepădarea de specificul spiritual al strămoșilor lui.
Români deznaționalizați – iată ce sunt în majoritatea lor conducătorii noștri politici. Puși în fața naționalismului, au îndată sentimentul intim al propriei turpitudini [mârșăvii n.n.]; și ca să se elibereze de această stare sufletească îi prigonesc pe naționaliști cu zvăpăială de apostoli. Căci numai apostazia cunoaște înverșunarea nimicitoare împotriva credinței părăsite, și numai trădarea alimentează ura împotriva celor trădați. Prigonitorii naționalismului sunt unelte ale străinismului împotriva propriului neam.

Noi: Și ce rămâne de făcut unui Român (unei Românce) în aceste împrejurări?

Nichifor Crainic: A face naționalism în asemenea condiții implică două sarcini deopotrivă de grele. Una, să lumineze necontenit pe consângeni în propria istorie. Și alta, să te aperi necontenit de loviturile apostaților și trădătorilor. Cu o mână să arăți drumul spre zorile neamului, cu cealaltă să ții spada împotriva loviturilor din spate. Din punct de vedere omenesc, în sensul obișnuit, evident nu e o existență de invidiat. Dar din clipa în care te simți Român, și nu altă lighioană sub soarele lui Dumnezeu, ai datoria să porți această existență cu sudoare de sânge. Descriind oricât de palid neplăcerile îndurate, nu-mi vin nici lacrimile babei în gene, și nici regretul că n-am trăit altfel decât am trăit.

Răspunsurile lui Nichifor Crainic sunt culese din memoriile sale. Se spune că Istoria este învățătorul vieții. [Historia magistra vitae est.] Și iată, se pot găsi răspunsuri uimitor de actuale și de interesante, la întrebări de azi, în trecut.
Acum, desigur, este în puterea fiecărui cititor să cearnă și aleagă. Să cântărească, adică, în ce măsură aceste răspunsuri îl limpezesc ori ba. În ce măsură i se par adevărate, iar calea zugrăvită în ele, de urmat.
Noi, ne-am făcut și ne facem, după putință, datoria. Mărturisind și trăind ceea ce știm că este Adevărul sau adevărul.
A consemnat pentru dumneavoastră răspunsurile martirului și eroului Nichifor Crainic, din lucrarea sa postum apărută – „Zile albe, zile negre. Memorii” –

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Crucea e singura cale către Lumină, Înviere, Fericire
foto: Mihai-Andrei Aldea

Suferințele AUR, Constituția României și visul libertății de gândire și exprimare

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Comunismul muncește și luptă de câteva secole spre a construi omul nou.

Printre altele, acest om nou este caracterizat prin ura față de cei care sunt altfel, care gândesc altfel. Totul în numele toleranței! (Așa cum nesfârșita incitare de și la violență armată a Comuniștilor se numea „luptă pentru pace”!)

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Partidul AUR, aflat sub prigoana directă a clasei politice pe motiv de exprimare liberă, este o demonstrație perfectă a Comunismului instituționalizat!

Constituția României pretinde că

România este patria comună a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4, pct. (2))

de asemenea, pretinde că

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertaea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (Art. 29, pct. (1))

și că

Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (Art. 29, pct. (2))

mai pretinde Constituția României și că

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (Art. 30, pct. (1))

Cenzura de orice fel este interzisă. (Art. 30, pct. (2))

Dar, chiar Constituția României limitează (violează, am putea spune) aceste drepturi „inviolabile”, tot în Art. 30, la punctele (6) și (7), introducând cenzura, astfel

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În Ferma animalelor, creația lui Orwell, Comuniștii – simbolizați prin noua conducere a fermei – adaugă la principiul

Toate animalele sunt egale

o mică precizare

dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Ceea ce au făcut Năstase, Iorgovan și ceilalți autori comuniști ai Constituției prin precizările de la punctele (6) și (7) ale Articolului 30.

Ce înseamnă demnitatea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă onoarea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30 al Constituției României?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă prejudicierea vieții particulare, menționată în același loc?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă dreptul la propria imagine, tot de acolo?

Ce vrea legiuitorul!

Altfel spus, într-un singur punct din Articolul 30 părinții Constituției dau legiuitorului patru instrumente prin care să anuleze „inviolabilitatea libertății de exprimare” din pct. (1) al aceluiași articol! Patru, nu unul singur!

La fel putem atrage atenția asupra întrebării esențiale ce înseamnă? pentru termeni esențiali de la pct. (7)!

Este critica răspândirii perversiunilor în România o „defăimare a țării”?

Este critica corupției instituționale, a prezenței masive a infractorilor în Parlament și Guvern, sau a slugărniciei politicienilor față de străini „defăimări ale țării”?

Este un eventual îndemn la război pentru eliberarea teritoriilor românești ocupate, sau pentru apărarea Românilor persecutați de alte țări, un „îndemn la război de agresiune”?

Este critica față de abuzurile unor organizații etnice, sau cu tentă etnică, „îndemn la ură națională” sau „incitare la discriminare”?

La toate aceste întrebări – și multe altele identice – există un singur răspuns:

Cum vrea cheful legiuitorului.

Legiuitor care poate să fie Parlamentul – da, cel dominat de corupție –, Guvernul – cel pe care imensa majoritate a populației îl socotește un jeg –, Arafat sau alt individ ce controlează politicul.

Pe scurt, însăși Constituția României deschide larg numeroase porți pentru ca dreptul la gândire, la opinie, la credință și la exprimare să fie sugrumat de clasa politică.

Ceea ce așteptăm de la o adevărată opoziție care ar ajunge la putere este în primul rând revizuirea Constituției pentru ca libertatea gândirii, libertatea cuvântului, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare să fie reale. Adică într-adevăr inviolabile.

Pr. Mihai-Andrei Aldea