Comunismul muncește și luptă de câteva secole spre a construi omul nou.

Printre altele, acest om nou este caracterizat prin ura față de cei care sunt altfel, care gândesc altfel. Totul în numele toleranței! (Așa cum nesfârșita incitare de și la violență armată a Comuniștilor se numea „luptă pentru pace”!)

Ceea ce se întâmplă în aceste zile cu Partidul AUR, aflat sub prigoana directă a clasei politice pe motiv de exprimare liberă, este o demonstrație perfectă a Comunismului instituționalizat!

Constituția României pretinde că

România este patria comună a tuturor cetățenilor săi, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială. (Art. 4, pct. (2))

de asemenea, pretinde că

Libertatea gândirii și a opiniilor, precum și libertaea credințelor religioase nu pot fi îngrădite sub nicio formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credință religioasă, contrare convingerilor sale. (Art. 29, pct. (1))

și că

Libertatea conștiinței este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranță și de respect reciproc. (Art. 29, pct. (2))

mai pretinde Constituția României și că

Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credințelor și libertatea creațiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin mijloace de comunicare în public sunt inviolabile. (Art. 30, pct. (1))

Cenzura de orice fel este interzisă. (Art. 30, pct. (2))

Dar, chiar Constituția României limitează (violează, am putea spune) aceste drepturi „inviolabile”, tot în Art. 30, la punctele (6) și (7), introducând cenzura, astfel

(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lege defăimarea țării și a națiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură națională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violență publică, precum și manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.

În Ferma animalelor, creația lui Orwell, Comuniștii – simbolizați prin noua conducere a fermei – adaugă la principiul

Toate animalele sunt egale

o mică precizare

dar unele animale sunt mai egale decât altele.

Ceea ce au făcut Năstase, Iorgovan și ceilalți autori comuniști ai Constituției prin precizările de la punctele (6) și (7) ale Articolului 30.

Ce înseamnă demnitatea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă onoarea persoanei, menționată în pct. (6) al Art. 30 al Constituției României?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă prejudicierea vieții particulare, menționată în același loc?

Ce vrea legiuitorul!

Ce înseamnă dreptul la propria imagine, tot de acolo?

Ce vrea legiuitorul!

Altfel spus, într-un singur punct din Articolul 30 părinții Constituției dau legiuitorului patru instrumente prin care să anuleze „inviolabilitatea libertății de exprimare” din pct. (1) al aceluiași articol! Patru, nu unul singur!

La fel putem atrage atenția asupra întrebării esențiale ce înseamnă? pentru termeni esențiali de la pct. (7)!

Este critica răspândirii perversiunilor în România o „defăimare a țării”?

Este critica corupției instituționale, a prezenței masive a infractorilor în Parlament și Guvern, sau a slugărniciei politicienilor față de străini „defăimări ale țării”?

Este un eventual îndemn la război pentru eliberarea teritoriilor românești ocupate, sau pentru apărarea Românilor persecutați de alte țări, un „îndemn la război de agresiune”?

Este critica față de abuzurile unor organizații etnice, sau cu tentă etnică, „îndemn la ură națională” sau „incitare la discriminare”?

La toate aceste întrebări – și multe altele identice – există un singur răspuns:

Cum vrea cheful legiuitorului.

Legiuitor care poate să fie Parlamentul – da, cel dominat de corupție –, Guvernul – cel pe care imensa majoritate a populației îl socotește un jeg –, Arafat sau alt individ ce controlează politicul.

Pe scurt, însăși Constituția României deschide larg numeroase porți pentru ca dreptul la gândire, la opinie, la credință și la exprimare să fie sugrumat de clasa politică.

Ceea ce așteptăm de la o adevărată opoziție care ar ajunge la putere este în primul rând revizuirea Constituției pentru ca libertatea gândirii, libertatea cuvântului, libertatea de conștiință, libertatea de exprimare să fie reale. Adică într-adevăr inviolabile.

Pr. Mihai-Andrei Aldea