Când au venit şi când s-au retras Romanii din Dacia? (II)

În prima parte a acestui articol am văzut că administraţia romană apare în Dacia, la Nord de Dunăre, adică, la începutul secolului I d.Chr. Prima oară între Prut şi Nistru, unde se construieşte un val de apărare pentru Sciţia Mică (Dobrogea de astăzi). Apoi prin Regatul Iazigilor Metanaşti, devenit stat clientelar roman în primele decenii ale aceluiaşi secol. Apoi prin Regatul Daciei, care se aliază cu Roma cel târziu în anul 50 î.Chr.
Deci, dacă din punct de vedere cultural şi comercial Romanii apar în Dacia undeva în secolul II î.Chr. (cel mai târziu), din punct de vedere administrativ apar aici în prima jumătate a secolului I d.Chr.
Dar
Când s-au retras Romanii din Dacia?

Aici se invocă mereu, cu multă convingere, aşa-numita Retragere Aureliană, care ar fi avut loc în anii 271/273 d.Chr. Dar ce a fost, de fapt, Retragerea Aureliană?

În articolul „Retragerea Aureliană între minciună şi adevăr” am arătat o serie de fapte care sunt fie necunoscute publicului, fie ascunse ori ignorate de majoritatea lucrărilor. Pe scurt,

  • în anul 269 Împăratul Marcus Aurelius Claudius (268-270) obţine la Naissus (Nişul de astăzi) o victorie strălucitoare împotriva celei mai mari alianţe gotice care atacase Imperiul Roman; capătă supranumele de Claudiu al II-lea Goticul
  • în anul 270 Împăratul Aurelian (270-275) îi zdrobeşte pe Goţii care se aliaseră cu Iazigii Metanaşti pentru o nouă campanie de jaf în Romania
  • în anul 271 Împăratul Aurelian (270-275) îi zdrobeşte pe Goţi în Moesia şi în Dacia nord-dunăreană, ucigându-l în luptă pe Canabaudes, Regele Goţilor
  • înţelegerea de pace dintre Împăratul Aurelian şi Goţii înfrânţi prevede ca Goţia să devină regat clientelar roman, preluând apărarea Dunării în numele Romei
  • trupele romane sunt retrase din ceea ce acum este organizat, sub îndrumare romană, ca Goţia
  • regiunile sudice ale Daciei Traiane, din Estul Banatului (Vestul ţinea de Regatul Iazigilor Metanaşti, stat clientelar roman) până la Nistru, sunt mai departe parte a provinciilor romane (Dacia Aureliană sau Moesia, mai târziu şi Sciţia Mică).

Departe de a fi o „ieşire” a Daciei nord-dunărene din sistemul roman, departe de a fi o „plecare a Romanilor din Dacia”, Retragerea Aureliană din 271-273 este în fapt o transformare a unor teritorii provinciale romane în parte a unui nou regat clientelar roman.
Teritorial, Romania nu pierde nicio palmă de pământ în urma Retragerii Aureliene. Câştigă teritoriile gotice adăugate Daciei Traiane, mută trupele din Carpaţi la Dunăre şi câştigă noi aliaţi.

Aurelian nu doar că nu pierde teritorii romane, ci, dimpotrivă, restabileşte conducerea romană atât în aşa-zisul „Imperiu Celtic” (o structură autonomă romano-celtică din Galia şi Britania), cât şi în Imperiul Palmirei (Palmyrei) – pe care îl va recuceri la un an după supunerea Goţilor. Aurelian este denumit Restitutor Orbis (Restauratorul Lumii)!

Vreme de patruzeci şi patru de ani, din 271 până în 315, Goţii încetează orice incursiune de jaf în Sudul Dunării!
Îşi respectă, adică, statutul de foederaţi romani mult mai bine decât o făcuse Regatul Daciei în secolul I d.Chr.

Romania sub Aurelian 270 275

După 315-316, când pentru prima dată după peste patru decenii Goţii se alătură Carpilor în campaniile de jaf sud-dunărene, Sfântul Împărat Constantin cel Mare începe pedepsirea Goţilor şi Carpilor.
Într-o serie de campanii, el întăreşte stăpânirea romană în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei, supune Regatul Iazigilor (Sarmatia) şi include în Romania Sud-Vestul Transilvaniei. Goţia este reconfirmată drept regat clientelar roman.

Dacia sub Constantin cel MareAdministraţia romană în spaţiul carpatic în vremea Sfântului Constantin cel Mare

Constantin cel Mare (305-337) nu doar că realizează aceste reorganizări administrative şi militare, nu doar că reface Podul lui Traian, dar construieşte un nou pod peste Dunăre!
Acest pod era necesar pentru că exista, de asemenea Valul lui Constantin cel Mare, numit şi Brazda lui Novac, un val de apărare întins din părţile Drobetei până la Nord de Cetatea Albă (atunci Tiras). Aceste valuri de apărare erau un sistem socio-militar şi economic-administrativ complex. Construite de cetăţeni romani aflaţi sub arme, aşa-numitele miliţii populare, erau apărate de aceeaşi cetăţeni romani aflaţi sub arme. Satele (fossatum) din regiunea valurilor de apărare erau nu doar fortificaţii ele însele, ci şi surse de trupe – miliţii – pentru zona valurilor de pământ şi/sau piatră. Sistemul, cu bune corespondenţe în sistemele defensive tracice (inclusiv dacice), era, după cum am arătat, nu doar unul militar, ci şi unul socio-cultural şi economic-administrativ. Dacă mai amintim că, în fapt, nu era vorba despre „un val”, ci de mai multe (precum AlutanusTransalutanus etc.), care sunt fie construite, fie refăcute în vremea lui Constantin cel Mare, avem un tablou mai larg al bogăţiei vieţii romanice în Dacia acelor vremuri.

Costantin_nord-limes_png - b micRomania sub Constantin cel Mare (fără sudul Orientului Apropiat, Egipt şi alte părţi africane)

Avem, prin urmare, în primele decenii ale secolului IV d.Chr., o viaţă romană puternică, bine închegată, la Nordul Dunării.
Războiul din 331-332 confirmă statutul de foederaţi romani al Goţilor. Aceştia ajung chiar să se amestece în luptele pentru succesiune la tronul Constantinopolului, susţinându-l în anii 60 ai secolului IV pe Procopius, rivalul lui Valens (364-378). Acesta din urmă va fi nevoit să vină în Goţia pentru a-şi înfrânge rivalul şi susţinătorii.

Ajungem astfel în anul 376 d.Chr., când are loc Marea Invazie Hună.
Strecuraţi în grupuri mici de câteva decenii în zona Daciei/Goţiei, Hunii devin dintr-o dată nu ameninţători, ci distrugători. Înfrânţi cumplit, Goţii vor primi, ca foederaţi romani, refugiu în Sudul Dunării.
Vreme de multe decenii au loc lupte între Romanii din Dacia nord-dunăreană şi Huni.
În timpul Împăratului Teodosie al II-lea (408-450) Romania va pierde cele mai multe teritorii nordice, păstrând numai cetăţile de pe Dunăre. Valul lui Constantin cel Mare şi populaţia stră-română ce locuia în zonă intră sub stăpânire hună. Dar numai pentru cca. 10 ani!

Romanii vor folosi, ca mijloc de luptă împotriva Hunilor, o nouă alianţă: cu Gepizii.
Aceştia vor fi sprijiniţi pentru a se răscula împotriva Hunilor şi în 454 alianţa câştigă: Imperiul Hun este sfărâmat.
Romania, slăbită, lasă Gepizilor administrarea – şi, implicit, paza – celei mai mari părţi a Daciei ptolemaice. Păstrează, mai departe, zona riverană de la Dunăre, prin cetăţile şi castrele de pe malul nordic.
Însă Împăratul Iustinian (527-565), Străromân din Macedonia (să ne amintim că Slavii încă nu ajunseseră acolo), vine pe urmele Sfântului Constantin cel Mare şi reia sub stăpânirea Constantinopolului ţinuturile pe care le stăpânise şi acesta. Se refac cetăţile şi castrele, podurile şi Valul lui Constantin cel Mare.

Şi atunci, când se retrag Romanii din Dacia?

Nicolae Iorga vorbeşte repetat despre „veşnica revenire” a Împărăţiei la Nordul Dunării.
Într-adevăr, această idee nu dispare niciodată din gândirea constantinopolitană, nici măcar atunci când Romania devine de limbă greacă. Nici din gândire, nici din practică. Prezenţa Ducilor nord-dunăreni în sistemul confederat al Imperiului Roman în secolele IX-XI este o dovadă absolut clară în această privinţă.

Am putea spune că avem o retragere începând cu 602 d.Chr., când are loc Marea Invazie Slavă, care aduce populaţiile slave până în Sudul Greciei de astăzi.
Dar în această invazie StrăRomânii sunt aliaţi cu Slavii împotriva Grecilor care preluaseră controlul Constantinopolului. Mai mult, au deja propriile structuri, care se vor evidenţia mai târziu sub forma Ducatelor Româneşti, din care se nasc şi Principatele Romane (Române) Dunărene.
Şi din punct de vedere lingvistic limba română, în ceea ce are esenţial, era atunci deja formată (altfel am fi vorbit astăzi o limbă slavă, nu limba română).
Însă cum o limbă nu poate să existe fără purtătorii ei, nici limba română nu exista fără Români.
„Retragerea Romanilor din Dacia” nu există ca fenomen istoric.
Există schimbări administrative, militare, economice, solidare schimbărilor ce au loc în întreaga Romanie şi cu particularităţile locale fireşti.
Dacă se consideră simbioza româno-slavă din secolele VII-VIII drept „retragere romană”, înseamnă să ignorăm romanitatea şi românitatea Românilor.
Merită să observăm, în încheiere, că „mileniul de tăcere” atât de vehiculat este, în fapt, un mit. În cel mai rău caz, dacă alegem să ignorăm prezenţa românească în Balcani şi Carpaţi alături de Slavii veacurilor VII-VIII (bine atestată arheologic şi clar atestată documentar), am avea cel mult două secole de aşa-zisă „tăcere”.

Când s-au retras Romanii din Dacia?
Niciodată! Alături de Traco-Iliri, Celţi şi Scito-Sarmaţi au format, din Munţii Alpi în Caucaz şi de la Nord de Carpaţi la Marea Mediterană Neamul Românesc. Au devenit Românii. Cu ţări româneşti, urmaşe directe ale Romaniei şi multă vreme parte a acesteia, ba chiar continuatoarele ei după căderea Constantinopolului. Cu Legea Românească, dezvoltare – şi uneori scădere – a celebrului Codex Iustinianus, lucrarea fundamentală de Drept Roman creată de Împăratul Iustinian, StrăRomân din Macedonia. Cu tot ceea ce îi defineşte fundamental pe Români, cu tot ceea ce defineşte fundamental România.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

Când au venit şi când s-au retras Romanii din Dacia? (I)

Întrebările pot să pară ciudate.
„Tot internetul ştie” (deci, în lumea superficialităţii, „este adevărat”) că „Romanii au venit în Dacia în 106″ şi că „Romanii s-au retras din Dacia în 271/273” (aşa-zisa „Retragere Aureliană„).
Minciuni, amândouă afirmaţiile.
Romanii nu au venit în Dacia în 106 (d.Chr.).
Romanii nu s-au retras din Dacia în 273/275 (d.Chr.).

Să începem cu o mică lămurire!
Deşi exprimarea de internet este adeseori argotică, ca să fim în adevăr avem nevoie de o vorbire clară.
„Când au venit Romanii în Dacia?” şi „Când s-au retras Romanii din Dacia?” sunt două exprimări argotice, foarte neclare.
Cei care le pun au în minte imagini foarte diferite, dar exprimate identic.
Ce înseamnă, de fapt, „Când au venit Romanii în Dacia?”?
Depinde!
Unii se întreabă când au ajuns prima dată Romanii în Dacia ca persoane cu o anume identitate. Alţii se întreabă când au ajuns Romanii prima oară în Dacia ca purtători ai unei influenţe politice, culturale etc., ca reprezentanţi ai Imperiului Roman. În sfârşit, mulţi se întreabă de fapt, prin aceleaşi cuvinte, „Când a devenit Dacia parte a Imperiului Roman?”
La fel stau lucrurile şi cu întrebarea „Când s-au retras Romanii din Dacia?”, care de asemenea are în spatele său aceste trei forme largi, cu multe nuanţe, în funcţie de fiecare persoană.

Dacă vrem să aflăm când au venit, ca persoane, primii Romani în Dacia, evident, nu ştim. Legăturile dintre populaţiile şi triburile din Panonia (Ungaria de astăzi) sau Noricum (Austria de astăzi) şi Romani, respectiv Daci, sunt străvechi. Datând cel puţin de la începutul secolului III î.Chr. în forme instituţionale, ceea ce împinge contactul iniţial şi mai departe. Însă fără să existe o dată clară.
În secolul I î.Chr. deja influenţa romană în Dacia este foarte puternică. Monezile greceşti, care erau folosite şi copiate de Daci, sunt masiv înlocuite de monezile romane, care sunt folosite şi copiate de Daci. De fapt sunt copiate atât de bine, încât până la relativ recenta găsire a unor matriţe dacice pentru denari romani (de argint), se credea că „denarii romani dacici” sunt chiar romani!
Desigur, folosirea şi copierea denarului roman este doar un exemplu – chiar dacă, prin amploarea uriaşă a fenomenului, este unul foarte important. Însă influenţa romană se manifestă în multe aspecte, de la metalurgie până la legăturile dintre nobilii daci şi nobilii romani, chiar din Roma. Legături ce stârnesc discuţii şi în vremea lui Burebista, şi mai târziu.
Dar, şi aici, nu avem o dată clară.
Nu ştim când au venit primii Romani, ca persoane, la Dunărea cuprinsă între Panonia şi Marea Neagră. Nici când au sosit primii negustori, când s-au stabilit primele legături economice, militare şi culturale. Cu siguranţă, înainte de anul 100 î.Chr., dar o dată anume nu poate să fie indicată.

În sfârşit, dacă ne referim la intrarea Daciei în sistemul roman, avem unele indicaţii istorice puţin mai exacte.
Astfel, la începutul secolului I d.Chr. (între anul 10 şi 30 d.Chr.), are loc preluarea de către Romani a sudului Basarabiei, dintre Prut şi Nistru. Zona era una de trecere dinspre Sciţia Mare către Sciţia Mică (Dobrogea); şi era folosită de Sciţi, Geţi şi alte neamuri pentru năvăliri de jaf în sudul Dunării. Ca urmare, Romanii construiesc un val de apărare între Prut şi Nistru. O lucrare defensivă admirabilă, care constituie începutul administraţiei romane la Nordul Dunării.
Tot în această perioadă devin foederaţi romani şi Iazigii Metanaşti, care stăpâneau ţinuturile dintre Dunărea de Mijloc şi Carpaţi. Întinşi din inima Ungariei de astăzi până la poalele Munţilor Apuseni şi Carpaţilor Bănăţeni, Iazigii Metanaşti se treziseră prinşi între două puteri: Romanii şi Dacii.
I-au ales ca aliaţi pe cei dintâi, ajungând parte – ca stat clientelar roman – a sistemului de provincii şi state ce alcătuia confederaţia cunoscută astăzi drept Imperiul Roman. Ca urmare, au primit ingineri şi fonduri pentru a ridica întărituri pe frontieră. Şi avem, de la cotul Dunării dinspre Slovacia de astăzi până aproape de Moldova Veche, patru şiruri de valuri de apărare. Este a doua prezenţă administrativă romană la Nordul Dunării, ceva mai puţin directă decât prima.
Ca urmare, stăpânirea romană în Dacia (dintre Tisa şi Nistru) începe în primele decenii ale secolului I d.Chr.

Dacia Decebal 01

Între Tisa, Dunăre şi Nistru, în secolul I d.Chr. există mai multe state – dacă le putem numi state şi nu teritorii. De la Apus la Răsărit avem:
Regatul Iazigilor Metanaşti, stat clientelar roman (care deţinea regiunile de câmpie, colinare şi deal ale Crişanei şi Banatului de astăzi);
Regatul Daciei, devenit între anii 50-70 d.Chr. aliat al Romei, apoi stat clientelar roman (care deţinea Transilvania, Estul Banatului, Oltenia şi Nordul Munteniei de astăzi)
Ţinutul Costobocilor, posibil regat sau confederaţie de triburi, sau altă structură (care deţinea Maramureşul, Pocuţia, nordul Bucovinei de astăzi şi poate şi alte ţinuturi nordice – nu există o delimitare clară spre nord a acestei zone)
–  Ţinutul Carpilor, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Moldova nordică, între Costoboci şi Bastarni)
– Carpianii, aflaţi la sud de Carpi, nu sunt amintiţi ca putere de sine stătătoare; fie fuseseră înglobaţi de Carpi şi/sau Bastarni, fie au făcut parte dintre Geţii trecuţi în Sudul Dunării, devenind Romani, la începutul secolului I d.Chr.
Bastarnii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sudul Moldovei, între Ţinutul Carpilor, Roxolani, teritoriul roman din Basarabia şi, se pare, Nistru)
Roxolanii, trib sau regat sau confederaţie de triburi (aflat în Sud-Vestul Moldovei, Estul şi Sud-Estul Munteniei)

Dintre aceste şase state principale intră în sistemul roman – ca state clientelare – în secolul I d.Chr. întâi Regatul Iazigilor Metanaşti, apoi Regatul Daciei. Acesta din urmă apare în anii 60 ai acestui secol deja ca aliat al Imperiului Roman – în care, totuşi, Dacii fac incursiuni de jaf ca cea din 69 (cf. Tacit). Şi Iordanes menţionează că la venirea la putere a lui Duras (68-87 d.Chr.), urmaşul lui Scorilo pe tronul Regatului Daciei, exista o veche alianţă între acest stat dacic şi împăraţii romani. Pluralul ne duce cel mai târziu în vremea lui Claudius (41-54 d.Chr.), dacă nu mai înainte. Este vremea în care cca. 100.000 de bărbaţi „transdanubieni” (din Câmpia Română şi Sudul Moldovei de astăzi) primesc voie să treacă Dunărea şi să se aşeze în Imperiul Roman împreună cu familiile lor.

Ca urmare, constatăm că începutul stăpânirii romane în Dacia este în prima jumătate a secolului I d.Chr.

Dar când are loc retragerea Romanilor din Dacia?
Încercăm să răspundem în partea următoare a acestui articol.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă