Etichetă: Biserica Ortodoxă

Despre neîntemeierea unui „Sinod panorotodx”

Mihai-Andrei Aldea9 comentarii

În urmă cu peste opt ani de zile, pe 2 Februarie 2016, apărea un material scris de mine despre ciudățenia fanariotă zisă „Sinod panortodox”.
După atâta vreme, încă nu s-a revenit la gândirea sănătoasă, la bunul-simț ortodox. Și încă se flutură momâia Sinaxei din Creta, cu același nume fanariot și rătăcit de „Sfânt și Mare Sinod”, din care abia de a căzut termenul „panortodox”.
Ca urmare, postez iarăși acel material, căci văd încă actuale cele mărturisite în el.

materialul a fost publicat pentru prima dată pe 2 Februarie 2016 în Revista Atitudini, întemeiată de Părintele Iustin Pârvu (link aici). Iată cuvintele:

Despre Adunarea din Creta

Mă tot întreabă fii și fiice duhovnicești, precum și alții, care este părerea mea despre numitul „Sfântul și Marele Sinod Panortodox” ce ar urma să se adune în Creta în acest an.
Părerea mea este prea puțin importantă, fiind eu neînsemnat și cel din urmă dintre clericii Bisericii lui Dumnezeu.
Dar, chiar și așa fiind, am datoria să răspund la întrebare, mai ales că este stăruitoare, spre a nu fi numărat cu cei care tac atunci când li se cere să mărturisească.
Nu există în toată Istoria Bisericii lui Dumnezeu vreo adunare a clericilor de orice fel care să se numească „sinod panortodox”. Un asemenea organ al Bisericii nu a existat niciodată.
Este adevărat, Biserica are puterea de a institui multe lucruri noi, ca de pildă sărbători, timpuri ale întrunirii sinoadelor, îndreptări ale calendarului și altele asemenea. Dar numai într-un sinod canonic! Fie el local – pentru sărbători locale și alte asemenea lucruri -, fie sinod ecumenic pentru chestiunile ce privesc întreaga Biserică – precum îndreptarea calendarului sau altele probleme universale.
Iar canonic, un nou fel de sinod al întregii Biserici se poate înființa numai și numai într-un sinod ecumenic!
Or, cum nu există un sinod ecumenic ce să fi înființat tipul de întrunire clericală numit „sinod panortodox”, în Biserică nu există așa ceva („sinod panortodox”).
Deci întrunirea unui „sinod panortodox” nu este ortodoxă. Este doar o adunare politică, după cum vom dovedi îndată.
Negarea canonicității unui așa-zis „sinod panortodox” „doar” pe baza lipsei oricăror canoane care să îl aducă la ființă din neființă poate părea, unora, un formalism. Eventual exagerat. Însă întreaga lucrare a Bisericii se realizează în temeiul unei depline organicități, în care nu există rupturi, salturi mortale, mutații genetice. Dimpotrivă, totul se întemeiază și crește printr-o dezvoltare continuă, coerentă, neîntreruptă, armonică (simphonică). Nu sunt îngăduite în Biserica lui Dumnezeu contradicții doctrinare, nu se îngăduie în Biserica lui Dumnezeu acceptarea de „adevăruri” ce stau împotriva Adevărului revelat și mărturisit de veacuri, sau alte asemenea abateri și auto-contraziceri.
Din acest punct de vedere așa-zisul „sinod panortodox” suferă de o profundă necanonicitate și ne-ortodoxie încă din titlu. Titlu care, trebuie să o spunem cu maximă tristețe, este ne-ortodox. Sau, ca să fim pe deplin în adevăr, este eretic.
Afirmația este extrem de grea și o facem cu mare durere, după ani de zile în care am tăcut și ne-am rugat să nu fie nevoie să o facem.
Dar de ce spunem că este eretic titlul de „Sfântul și Marele Sinod Panortodox”?
Pentru că „pan-ortodox” înseamnă „a tot ceea ce este ortodox”. Deci un asemenea sinod ar fi unul al întregii Ortodoxii.
Ceea ce înseamnă că:
1. Dacă Biserica Ortodoxă în întregul ei este Biserica lui Dumnezeu, un asemenea sinod este pur și simplu sinod ecumenic şi ar fi trebuit numit ca atare.
2. Dacă un asemenea sinod nu este ecumenic, atunci Biserica Ortodoxă nu este Biserica lui Dumnezeu, ci este o erezie.

Prin urmare, ortodocșii care acceptă denumirea de „sinod panortodox” săvârșesc o greșeală uriașă, negând ortodoxia Bisericii de care aparțin!
Faptul că, de fapt, această rătăcire animă pe unii dintre cei care au produs, impus și/sau susținut o astfel de ciudată denumire se vede și prin justificările absurde pe care le dau poziției lor.

Trecem peste faptul că nu văd – așa cum se întâmplă adesea cu cei orbiți de învățături străine – contradicția logică elementară prezentată mai sus.
Trecem peste acest fapt deoarece „scuzele” pentru o asemenea purtare şi stranie denumire sunt cele care arată limpede rătăcirea. Și se împart, din câte am văzut noi, în două:
1. Spun unii că sinodul nu se poate denumi ecumenic pentru că „lipsește Biserica Romei”.
Afirmația este neadevărată de două ori.
În primul rând, pentru că Biserica Romei nu lipsește, de vreme ce la Roma există biserici ortodoxe și clerici ortodocși, ce vor fi reprezentați în Creta. Ba chiar există Episcopia Ortodoxă Română a Italiei, având sediul episcopal… la Roma!
Deci, în chip categoric, Italia în general și Roma în particular nu lipsesc din adunarea clericală denumită „sinod panortodox”.
În al doilea rând, pentru că niciodată nu a fost condiționată canonic ecumenicitatea unui sinod ecumenic de prezența unei episcopii, fie ea a Romei, Constantinopolului sau Ierusalimului, chiar dacă este foarte bine să fie prezente cât mai multe dintre ele, iar acceptul lor ulterior – chiar și în lipsa reprezentanților la sinod – este vital.

  1. Spun unii că sinodul nu se poate numi ecumenic pentru că „există o ruptură în Biserică”.
    Prin „ruptură” înțeleg acești „unii” faptul că o serie de grupări ce se bazează într-o măsură mai mare sau mai mică – dar niciodată deplină – pe Sfânta Scriptură nu sunt în comuniune cu Biserica lui Christos. (Aici intră, după ideologiile ecumeniste ale acelor „unii”, ba Papalitatea, ba unele sau altele din grupările protestante ori neoprotestante, ba copții sau iacobiții etc.)
    Dar niciodată nu au fost toți cei care se revendică ai Scripturii în comuniune!
    În vremea Întrupării Domnului nostru Iisus Christos cei care se revendicau ca fiind ai Scripturii erau împărțiți în farisei, saduchei, esenieni și alții asemenea. Dar nu formau, nici pe departe, un întreg.
    În vremea creșterii Bisericii şi propovăduirii apostolice erau pe lângă adevărații creștini și nicolaiții, simoniştii și alții asemenea. Care se revendicau a fi ai Scripturii, dar nu erau.
    La fel a fost și în timpul Sinoadelor Ecumenice, când grupări mai multe sau mai puține, mai largi sau mai restrânse, după epocă, pretindeau a fi ale Scripturii, fără să fi fost.
    Fie în vremea Sfinților Apostoli, fie în vremea Sinoadelor Ecumenice, orice sinod ortodox a fost sinod deplin fără participarea celor care se pretindeau ai Bibliei deși o încălcau! Cu atât mai mult Sinoadele Ecumenice au fost depline şi ecumenice indiferent de lipsa unora sau altora din grupările eterodoxe.
    De fapt și prima grupă de pretexte pentru denumirea eretică „sinod panortodox”, și a doua grupă de pretexte țin de una și aceeași rătăcire, aceea care confundă Biserica și ucenicii lui Christos cu toți cei care se pretind a fi așa ceva.
    Pare greu de crezut că un om logic poate să facă o asemenea confuzie.
    Dar acolo unde sentimentalismele și interesele subiective domină, orice confuzie devine posibilă.
    Desigur, se poate pretinde că eu sunt cel care greșește (și cei care au aceeași părere cu mine). Că fie sentimentalismele, fie interesele subiective mi-ar putea întuneca discernământul, astfel încât eu să fiu cel confuz.
    Și, desigur, o asemenea ipoteză trebuie acceptată ca probabilă pentru oricare părere personală.
    Doar că se poate vedea în ceea ce am prezentat nu doar o logică foarte clară – ceea ce este insuficient într-un asemenea caz – ci și mărturia Bisericii de-a lungul veacurilor. Care constituie o mărturie invincibilă!
    Cei numiți „creștini” sociologic sau social – cum vrem să spunem -, adică indiferent de apartenența lor la Biserică sau la alte grupări, erau în jurul anului 300 sub 10% din populația Romaniei (denumită astăzi „Imperiul Roman”).
    În vremea unor sinoade ecumenice membrii Bisericii alcătuiau o minoritate din masa „creștinilor după nume”.
    Și totuși niciodată Biserica nu s-a împiedicat de problema raportului numeric, teritorial, de prestigiu etc. între ea și eterodocși.
    Nici una dintre cele două tipuri de scuze pentru denumirea „sinod panortodox” nu există în Istoria Bisericii!
    Există cel mult texte ale eterodocșilor (ereticilor) care se plâng împotriva Sinoadelor Ecumenice sau împotriva Bisericii în baza unor asemenea scuze…
    De aceea, de altfel, nici nu a existat vreodată în Istoria Bisericii ideea sau termenul de „sinod panortodox”, pentru că nicicând nu a fost primită în Biserică ideea eretică a „lipsei” sau „mutilării” Bisericii prin faptul că există eterodocși (în afara ei, unde le este, logic, locul).
    O a treia grupare de scuze vede în denumirea necanonică de „sinod panortodox” un fel de „pogorământ” pentru cei din afara Bisericii. Care, pentru mulți din cei afectați de rătăcirea ecumenistă, sunt mai importanți în neadevărul lor decât ortodocșii sau Adevărul Dumnezeiesc.
    Pentru că, de fapt, nu ascunzând lumina sub obroc sau adevărul sub denumiri „diplomatice” îi putem ajuta pe cei din afara Bisericii. Dimpotrivă, trebuie să trăim în Lumină astfel încât să fim lumină, spre a-i putea elibera pe cei care vor să vadă Adevărul și să fie în Lumină. Aceasta este datoria Bisericii și a ucenicilor lui Christos. Iar diplomația iubirii, deși necesară în lucrarea misionară, devine rătăcire atunci când afectează Învățătura Bisericii sau organicitatea ei. Ceea ce denumirea de „sinod panortodox” o face din plin.
    Pentru toate aceste pricini socotesc, plin de tristețe, că întrunirea sau adunarea din Creta nu este de fapt un sinod, ci o adunare politică, sortită eșecului. Am spus acest lucru în particular de câte ori am fost întrebat și, iar fiind întrebat, o spun din nou și public.
    De altfel, dată fiind pretenția de sobornicitate și unanimitate a adunării din Creta denumită „sinod panortodox” putem vedea că a eșuat deja! Nu doar pentru faptul că din ultra-clericalism a închis dintru început porțile fundamentalei deschideri către plinătatea Bisericii (în limba română nici astăzi majoritatea documentelor nu au fost măcar traduse, cu atât mai puțin să fie cercetate de întreaga Biserică). Nu doar prin disprețul arătat față de toți creștinii și clericii ne-înregimentați administrativ, care nu au avut nici un cuvânt de spus pe temă – atitudine total necanonică ce adaugă la necanonicitatea așa-numitului „sinod panortodox”.
    Mai mult decât atât, opoziția Patriarhiei Georgiei (Gruziei), dar și a multor ierarhi a căror ortodoxie și jertfelnicie creștină este binecunoscută, au făcut din această adunare un copil mort înainte de a se naște.
    Din fericire, spun eu, pentru că astfel se ușurează durerile cumplite prin care, altfel, ar fi trecut Biserica. Și care, de altfel, nu sunt încă îndepărtate cu totul, deși sunt mari șanse ca adunarea din Creta să rămână, asemenea altor pseudo-sinoade și întruniri necanonice, doar sursa unor documente sterpe, diplomatice și pseudo-teologice, și un exemplu despre cum nu trebuie să lucreze ortodocșii.
    Ultra-clericalismul, monahomania, ecumenismul, etnofobia și filetismul sunt câteva din rătăcirile ce au dus izvodirea unui asemenea mutant eterodox denumit „sinod panortodox”. Nu am atins această problemă, așa cum nu am atins nici problema convocării canonice a unui sinod ecumenic – ceea ce ar fi fost adunarea din Creta dacă era canonică – și nici alte probleme foarte grave ce ar fi trebuit lămurite de foarte multă vreme. Și care au fost acoperite de cele cinci rătăciri amintite mai sus, cele mai grave, din câte știu eu, din toate cele care luptă Biserica din interior în aceste vremuri.

Îmi cer iertare înaintea lui Dumnezeu pentru tot ceea ce nu am izbutit să exprim îndeajuns de limpede şi adevărat!
Îmi cer iertare înaintea celor care citesc ori aud aceste cuvinte pentru orice supărare pe care ele le-ar pricinui-o!
Dar cred întru Dumnezeu că acesta este adevărul, oricât de neplăcut sau dureros ar fi de auzit şi asumat!

Preot al lui Christos,
Mihai-Andrei Aldea

Ortodoxul în faţa încercărilor de azi. O părere, un sfat

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Am fost rugat să îmi spun părerea, să dau un sfat, în ceea ce priveşte încercările de astăzi şi poziţia faţă de ele. 

Criza acestor zile arată mai mult decât oricând şi câtă manipulare există, şi câtă corupţie există, şi câţi oameni sunt proşti, sclavi, ticăloşi, răi1, şi cât de greu este să păstrezi calea cea dreaptă în furtună.

Am putut vedea în aceste zile oameni – cel puţin biologic oameni, chiar dacă nu mereu şi moral – intraţi în isterie, în panică, dominaţi de dorinţă de a face rău, de a ucide. S-au putut vedea la aceşti oameni manifestări tipice ale unor patimi josnice: laşitatea, lăcomia stupidă, prostia arogantă, fanatismul susţinerii unor idei primite din mass-media pe care o recunosc totuşi ca mincinoasă etc., etc. Mulţi „viteji” de ieri sunt astăzi fleşcăiţi de groază…

În toată această nebunie un frumos şir de ortodocşi practicanţi a arătat ce înseamnă valoarea Credinţei. Scăderi şi păcate avem toţi, dintre oameni doar nebunii se cred fără păcat. Dar puterea de a trece peste păcate din dragoste de Dumnezeu şi oameni este cea care îl defineşte pe adevăratul ortodox. Gigi Becali „a spart banca”, după cum spunea un titlu, ca să salveze cât mai mulţi oameni. Simona Halep a făcut un gest similar. Biserica a sărit în ajutorul celor loviţi de boală şi criză cu o dăruire unică: peste o mie de locuri gratuite şi bune pentru cei care trebuie să intre în carantină, mese gratuite, aparate de oxigen, medici voluntari etc., etc. Tinerii demni din organizaţia NeamUnit au sărit în ajutorul bătrânilor şi bolnavilor care nu îşi pot face cumpărături. Cu respectarea normelor sanitare necesare ei au deschis calea pilduitoare a ajutorării aproapelui în plin izolaţionism. Felurite parohii, organizaţia Frăţia Ortodoxă şi multe ale grupuri ortodoxe lucrează în acelaşi fel, din plin.

În acelaşi timp activiştii (neo)comunişti, care nu mişcă un deget spre a ajuta, sar la gâtul mirenilor, preoţilor, călugărilor, ierarhilor. O abjecţie ce îşi păstrează doar fizic aparenţa umană jubila la gândul că s-ar putea îmbolnăvi şi ortodocşii practicanţi, cerându-le acestora – tipic stalinist – să se trateze cu rugăciune, aghiasmă şi „ulei de la maslu”. Ignorând intenţionat, conştient, din spurcăciunea inimii, faptul că în vreme ce Statul a desfiinţat aproape 100 de spitale, Biserica a înfiinţat peste 60 de spitale, hospisuri, azile cu tratament, clinici şi alte asemenea unităţi. Cele mai multe fiind deschise gratuit săracilor, în ciuda costurilor uriaşe ale actului medical. A ignorat de asemenea – din incultură arogantă sau răutate abisală – şi alte fapte: că Ortodoxia a cinstit totdeauna pe medici, că în Calendarul Ortodox există o frumoasă constelaţie de medici sfinţi (Doctorii fără de arginţi), că în Ortodoxie totdeauna medicina şi doctorii au avut locul lor (din nou, de cinste). Acest neom este doar unul dintre comuniştii care, stând liniştiţi în vilele sau apartamentele lor, pe averi jefuite – direct sau indirect –, atacă furibund pe cei care fac binele.

Desigur, este de aşteptat. Clasa politică de astăzi este alcătuită covârşitor din (neo)comunişti de diferite orientări. Deci şi intelectualii de curte sunt asemenea lor, la fel şi propagandiştii media şi toate „dezvoltările multilaterale” ale clasei politice. Dar!

Dar tocmai datorită acestor neîncetate atacuri comuniste împotriva Bisericii măsurile luate de Stat par Ortodocşilor cel puţin suspecte. Dar oare este aşa?

În Grecia, de pildă, măsurile ce au fost luate sunt pur şi simplu demente, abuzive, evident anti-creştine. Trebuie să observăm că pentru prevenirea contaminării cu coronaviruşi (precum SARS-CoV-2, care dă gripa COVID-19) este de ajuns respectarea unor măsuri sanitare. Se putea cere ca preoţii, diaconii, episcopii etc. să fie testaţi pentru SARS-CoV-2, iar participanţii la slujbe să poarte măşti sanitare. Era de ajuns pentru a împiedica o eventuală răspândire a virusului. Or se putea lua măsura limitării numărului de participanţi la slujbă, cu păstrarea unei distanţe de un metru între aceştia. Nu a fost aşa. Dimpotrivă, conducerea Greciei acţionează cu un radicalism totalitar de tip comunist.
Libertatea de conştiinţă nu poate fi suprimată, legal, de niciun regim legal (atenţie, aici nu este o repetiţie inutilă, dimpotrivă!). Poziţia conducerii Greciei este una strict dictatorială, strict totalitaristă. Şi care, pentru orice om raţional, are ca singură justificare ura faţă de Ortodoxie. Cel puţin în acest caz pandemia este doar un pretext.

Situaţia din Grecia – şi din alte ţări –, alături de amintitele atacuri abjecte împotriva Ortodocşilor (niciodată sancţionate legal!), sunt izvorul unei neîncrederi teribile în măsurile luate de Stat la noi. Am vorbit despre greşelile făcute – şi încă menţinute – de actuala conducere a Republicii România. Poate voi mai vorbi. Dar trebuie să recunoaştem că măsurile luate la noi sunt, cel puţin deocamdată, în nişte limite de înţeles.

Trebuie să spun că ideea săvârşirii slujbelor în curtea sfintelor locaşuri este greşită în condiţiile în care temperaturile scad sub 14-15º Celsius. O asemenea temperatură, în bătaia vântului, face ca slujbele să fie mult mai sigure, medical vorbind, în interior. Cu o eventuală respectare a distanţei de 1 metru, cu o eventuală folosire a măştilor sanitare, dar în interior. Din punct de vedere medical slujbele în afara locaşului de cult devin de preferat atunci când temperaturile trec de 15º, preferabil chiar de 20º.

Însă acest aspect ţine de o flexibilitate în gândire, de o adaptabilitate la condiţii trecătoare, ce întrece capacităţile de gândire comune ale birocraţiei.

Am auzit că ar exista dorinţa unei opoziţii masive faţă de această măsură de scoatere a slujbelor în exteriorul lăcaşurilor de cult. Sub ideea că dacă o sută de mii de oameni sunt arestaţi, sistemul se prăbuşeşte şi este nevoit să cedeze. Cred că ar fi o acţiune foarte greşită, din multe puncte de vedere. Şi că, dimpotrivă, lucrurile stau mult mai bine decât par (în această privinţă). O să încerc să explic de ce.

⊕   În primul rând, măsurile generale luate de conducerea Republicii România sunt, din punct de vedere economic şi social, falimentare. Dacă se vor aplica fără ajustările absolut necesare, mai ales pe o perioadă mai mare de o lună, vor duce literalmente la faliment. Prin simplă oprire a lucrului, fără măsuri de compensare, cel puţin un milion de Români vor ajunge în câteva luni în şomaj fără plată. Fără plată, pentru că nu vor mai exista surse financiare pentru ajutorul de şomaj. O măsură absolut necesară este amânarea plăţii ratelor la bancă pentru persoanele fizice în primul rând, însă şi pentru cele juridice care se implică în susţinerea populaţiei şi a Ţării în timpul crizei. Evident, se impune amânarea sau supendarea plăţii impozitelor cel puţin până la câteva luni după ieşirea din criză. Sunt şi altele, nu mai stărui aici asupra lor. Chiar şi cu aceste măsuri ieşirea Republicii România din criză va fi una grea şi plină de traume şi răni. Fără ele, se va ajunge la disponibilizarea a peste un milion de oameni, la imposibilitatea de plată a pensiilor etc. Altfel spus, în loc de 2-4% victime, câte ni se spune că provoacă epidemia, vom avea 10-20% victime – în funcţie de durata de calcul2. Altfel spus, structurile româneşti sunt acum pe sârmă deasupra prăpastiei. Încercările de sabotare a sistemului pot duce la catastrofe teribile, inacceptabile pentru orice om decent.

⊕   În al doilea rând, pentru că slujbele se pot face. Staţi aproape de preoţii voştri. Informaţi-vă de la ce oră se face slujba şi la ce biserică. Spovediţi-vă, împărtăşiţi-vă. Ieşirea slujbelor în afara zidurilor deschide calea unei re-sfinţii a Ţării pe care Comunismul a tot pângărit-o şi o tot pângăreşte. Folosiţi cu înţelepciune acest prilej.

⊕   În al treilea rând, pentru că lucrarea creştină cuprinde mult mai mult decât slujbele. Staţi aproape de preoţii voştri. Dacă sunteţi tineri şi vă puteţi mişca, urmaţi pilda NeamUnit şi a celorlalţi asemenea: sunaţi la preot şi oferiţi-vă să mergeţi o dată sau de două ori pe săptămână să faceţi cumpărături pentru cei bătrâni. Desigur, aveţi grijă să respectaţi şi normele de igienă pentru prevenirea contaminării. Staţi aproape de preoţii voştri. Rugaţi-i să facă măcar odată pe lună câte o cateheză online, pe care să o puteţi urmări cât mai mulţi. Să vă ajute să înţelegeţi Scripturile ori alte cărţi sfinte pe care le citiţi. Sunt multe lucruri pe care le puteţi face împreună cu cei din obştea creştină din care faceţi parte! Totul este să începeţi… şi să vă ţineţi de treabă.

⊕   În al patrulea rând, pentru că aveţi prilejul să învăţaţi, foarte concret, din pilda Sfinţilor din Prigoanele Comuniste. Vă amintiţi cum au făcut ei celulele şcoli şi altare? Aveţi prilejul să vă (re)faceţi casele şcoli şi altare. Să jucaţi şah sau go sau alte jocuri de gândire, strategie, cultură, cu cei din familie. Să urmăriţi împreună piese de teatru de calitate sau filme bună. Să ascultaţi împreună muzică bună – veche şi nouă. Să citiţi şi să vorbiţi între voi despre cărţile citite. Să folosiţi postul ca să creşteţi în stăpânirea pântecelui şi în stăpânirea faţă de toate patimile. Să faceţi împreună rugăciuni. Puteţi face asta împreună cu cei din familie, cu alte rude, cu prietenii, cu fraţii din obştea creştină.(A se vedea şi folositorul cuvânt al Mitropolitului nostru Teofan!, aici pe youtube).

Făcând acestea toate – şi celelalte asemenea – veţi ieşi din această încercare mai buni, mai întăriţi, mai luminaţi, mai puternici. Cu Dumnezeu înainte!

Pr. Mihai-Andrei Aldea

20171210_145139 mic

P.S. Acestea sunt părerea mea şi sfatul meu în împrejurările de acum. Dacă împrejurările se schimbă… trebuie să avem înţelepciunea să schimbăm ce trebuie schimbat.

P.P.S. Amintesc şi faptul că măsurile pe care le respectă, înţelept, Biserica Ortodoxă Română sunt respectate şi de toate celelalte culte. Deci ideea că ele ar fi anti-ortodoxe este, evident, falsă.

P.P.P.S. Ştiu că sunt unii care cred că epidemia nu există, că virusul este o propagandă etc. Este credinţa lor, înţeleg asta. I-aş ruga totuşi să se gândească la două lucruri. Întâi, dacă totuşi este adevărată? Atunci nerespectarea normelor sanitare îi poate transforma în ucigaşi. Deci, este mai sănătos să le respecte chiar dacă le cred inutile. Al doilea, dacă majoritatea oamenilor este panicată, a nu respecta normele sanitare poate duce la incidente extrem de grave. Absolut inutil. Deci, este mai sănătos să fie respectate aceste norme. Şi să ne rugăm să se termine toată tulburarea cât mai repede şi cât mai bine.

1 Aduceţi-vă aminte: „Intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află. Şi strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află.” (Matei 7.13-14). Aduceţi-vă aminte: „Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” (Romani 3.12). Văzând că sunt, totuşi, unii care fac binele, înţelegem că, totuşi, suntem mai bine decât pare.

2 Cei care cunosc istoria crizelor economice (de la cea din 1929 la cele moderne) ştiu că procentele prezentate sunt, pentru o populaţie îmbătrânită ca a României, chiar optimiste. Desigur, dacă nu se iau măsuri care să prevină această situaţie. Dacă se iau, putem spera la ceva mai bun…

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă