În prima parte am amintit despre principiul traduttore, traditore (traducătorul (este) trădător).
Aici doresc să dau o pildă a răutății unor traduceri, printr-un text care ar trebui să fie ortodox, și ar trebui să fie o parafrază biblică.
Mergem, deci, la una dintre cântările unei mari sărbători ortodoxe, Buna Vestire (Buna-Vestire).
Înainte de toate, voi aminti faptul că sărbătoarea Bunei Vestiri este biblică, fiind (re)trăirea de către Creștini a întâmplărilor înfățișate de Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Luca 1.26-38 ș.cl.). Ca urmare, firește, cântările ce însoțesc slujbele creștine de Buna Vestire sunt în acord cu Scripturile și mai ales cu amintitele întâmplări din Evanghelia după Luca.
Totuși, în foarte multe biserici din Patriarhia Română, există o cântare de Buna Vestire, numită Irmos la Cântarea a 5-a a Catavasiilor Bunei Vestiri, cunoscută și cântată de foarte mulți Creștini evlavioși. Cunoscută și cântată cel mai adesea cu următorul text (în care se află strecurată o erezie!):
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta;
că(ci) tu, Fecioară neispitită de nuntă [s.n.],
ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate
și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani,
Cel ce dăruiește pace tuturor
celor ce te laudă (pe tine).
După Învățătura lui Christos, nunta este cinstită de Dumnezeu.
Ca urmare, este erezie să pretinzi că nunta ar fi ispită.
Și, într-adevăr, textul original al acestui irmos (așa se numește acest fel de mic poem cântat) este ortodox. Adică folosește cuvântul απειρόγαμοζ, sau cu grafie latină „apeirogamos”, care înseamnă, ad-litteram, „care nu știe/cunoaște despre căsătorie” (a = fără; peira = experiență, cunoaștere (proprie, directă); gamos = căsătorie, cununie, împerechere).
Ori „care nu știe de nuntă” este, evident, cu totul altceva decât „care nu este (a fost) ispitit de nuntă”!
În textul original avem un cuvânt aflat în armonie cu Scripturile, oglindind realitatea biblică.
Prin urmare, traducerea dreaptă, atât după original, cât și după Biblie, este
(În)Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta;
că(ci) tu, Fecioară neștiind de nuntă [s.n.],
ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate
și ai născut pe Fiul (pe) Cel fără de ani,
Cel ce dăruiește pace tuturor
celor ce te laudă (pe tine).
Deocamdată, însă, deși – după cum am arătat prin paranteze – textul irmosului are mai multe forme în care circulă, cel mai adesea cuprinde erezia după care „Fecioara nu a fost ispitită de nuntă”; adică erezia după care nunta ar fi rea, ar fi o ispită.
De unde vine această falsificare a traducerii?
De la vreun călugăr influențat de cine știe ce rătăcire bogomilă, catară, gnostică sau de altă natură?
De la vreun călugăr influențat de monahomania ce bântuie, din nenorocire, Biserica, de (prea) multe secole? (Pentru lămurirea pe scurt a ceea ce este monahomania, și pentru alte rătăciri din Biserica de azi a se vedea aici.)
De la vreun traducător ce a confundat apeirogamos (neștiutor de nuntă) cu apeirasmogamos (neispitit de nuntă)?
Sau de la vreun traducător ispitit de cel rău, care a simțit el că „sună bine” acel cuvânt?
Adevărul este că, oricare ar fi sursa greșelii, răutatea traducerii rămâne.
Și otrăvește, de multă vreme, sufletele Creștinilor.
Punând în lăuntrul minții lor, în inima lor, în sufletul lor, ideea mincinoasă după care nunta, atât de binecuvântată și de iubită de Dumnezeu, ar fi „ispită”, adică ceva rău.
De câte ori aceștia ascultă traducerea rea în limba română, de câte ori o cântă – adesea și fără să își dea seama – de atâtea ori repetă erezia strecurată în cântare.
Și alături de cele bune ale cântării se picură în ei otrava unei învățături ce stă împotriva lui Dumnezeu!
Vedem, prin urmare, cât de mare este răspunderea unei traduceri teologice. Cu atât mai mult traducerea Bibliei cere o răspundere pe măsură.
De asemenea, putem înțelege o lege a traducerii Bibliei:
Traducerea trebuie în primul rând să respecte înțelesurile biblice, Învățătura lui Dumnezeu; valoarea estetică este secundară, obișnuința cu o formă înseamnă și mai puțin.
Se aplică și aici, ca în toată lucrarea creștină, îndemnul să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
După cum am arătat și în prima parte, pentru orice încercare de traducere a Bibliei esențială este lucrarea harului lui Dumnezeu. Iar această lucrare are loc doar atunci când traducătorul muncește, luptă chiar, ca toată osteneala lui să fie supusă deplin lui Dumnezeu.
Căci, după cum se vede și din această pildă rea, de prea multe ori ideile greșite pe care le avem – conștient sau nu –, fie ele estetice sau teologice sau de alt fel, pot strica traducerea. Și doar supunerea fiecărei idei unei cercetări cât mai sincere, în lumina Adevărului Dumnezeiesc, poate să ne apere de asemenea alunecări.
(cu voia lui Dumnezeu, va urma)
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
P.S. Mii de mulțumiri și sinceră recunoștință Prof. Drd. Marian Maricaru pentru analiza textului original! Ajutorul său a fost neprețuit!
P.P.S. O veche provocare a traducătorilor din slavonă, greacă veche sau latină în română este o mare familiaritate cu limba străină și o prea puțină cunoaștere a limbii române – și mai ales a limbii române adevărate, vechi. Presiunea adusă de creolo-română este o parte dintr-un cerc vicios ce accentuează problemele. Am amintit mai demult despre deosebirea dintre a vrea și a voi, astăzi amestecate în creolo-română (a vrea = a fi hotărât să facă/spună ceva;; a voi = a avea intenția să facă/spună ceva). În ceea ce privește traducerea despre care discutăm, peira înseamnă „a știi/înțelege prin trăire sau încercare”. În creolo-româna de astăzi s-ar putea traduce prin a experia sau, mai ambiguu, prin a experimenta. În româna adevărată este a cunoaște. Pentru că a cunoaște înseamnă a știi prin trăire, încercare, „pe pielea ta”. Se prea poate ca răpit de posibilitatea de a traduce peira prin încercare sau experiment (în anumite contexte specifice!) autorul traducerii să fi pierdut din vedere că o asemenea traducere contrazice Scripturile, deci este greșită. Ceea ce l-a dus la „neispitită de nuntă”. Însă aceasta arată că nu a cernut traducerea prin sita fundamentală a Bibliei, a Învățăturii de Credință. Ca urmare, a neglijat celelalte nuanțe, pierzând din vedere și traducerea, de altfel folosită deja de Români, „necunoscătoare a nunții” sau, cum am spus mai sus, „neștiind de nuntă”.
România Străveche - Ancient Romania 
[…] (cu voia lui Dumnezeu, partea următoare este aici) […]
ApreciazăApreciază
Nu vreau sa va provoc dar daca sunt ispitit de o mancare de dulce acum in post este erezie? Mâncarea de dulce e buna si postul e bun dar gandul la un gratar acum e ispita. Nu imi interzice insa nimeni gratarul in afara vointei mele! Maica Sfânta o fi avut si ea gandul candva sa fie mama nu neaparat in sensul carnal! Mai ales ca nu stia ca o sa fie mama lui Iisus si cum! Cum i-am putea spune altfel decât „ispită”?
Adica ce vreau sa spun este ca aveti dreptate într-un fel desi „nestiind” după parerea mea arata faptul ca era curată/ peprihanita nu ca nu s-ar fi gandit la nunta ca posibilitate! De aceea neispitita chiar daca nu e traducerea corecta imi pare mai adecvata
Iertati!
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău, dar nu prea are logică acest comentariu.
În primul rând, și extrem de important: Teologia nu se face, niciodată, pe impresii și sentimente. Se face totdeauna pe Învățătura lui Dumnezeu, cu cea mai mare grijă pentru orice cuvânt și chiar orice formă a cuvântului. Căci, după cum arată Istoria Bisericii, de multe ori între Dreapta Credință și erezie deosebirea a fost de câteva cuvinte, de un cuvânt, și chiar de câteva litere.
Ca urmare, orice comparație pe care o facem în domeniul teologic trebuie făcută cu cea mai mare grijă, ca să nu ne ducă în rătăcire. La fel orice cuvânt folosit într-un text teologic, trebuie cântărit foarte bine. Etc.
În al doilea rând, comparația este total greșită.
Fecioara Maria NU era în niciun fel de ”post de căsătorie”. Desigur, viața unui om poate fi închinată lui Dumnezeu la fel de bine în căsătorie sau în monahism, dacă există chemare și dăruire adevărată. Doar că atunci nu exista ideea călugăriei, de pildă, sau a unei stări asemănătoare a femeii. Dorința Mariei de a-și trăi viața deplin întru Domnul, fericirea ei în Templu, apropierea ei de îngeri, NU aveau în niciun fel chipul respingerii căsătoriei. Care, căsătorie, de altfel, a și avut loc: Maria este Mireasa lui Dumnezeu, este Maica Fiului Tatălui Ceresc. Aceasta este cea mai înaltă și cea mai sfântă căsătorie. Buna Vestire este în sine o cerere în căsătorie, a lui Dumnezeu către Maria, și este o primire a cererii, de la Maria către Tatăl Ceresc. Dacă Maria nu ar fi Mireasa lui Dumnezeu ar însemna că Fiul este copil nelegitim! Ceea ce este blasfemie și erezie! Prin urmare, ideea acestei comparații este EXTREM de greșită.
În al treilea rând, comparația ridică o problemă extrem de gravă, a viziunii deformate despre căsătorie (și monahism), produsă de monahomanie – și de către unele influențe catolice, catare etc. Dar pentru că e prea mult de spus și scris pe temă, voi spune doar atât:
Căsătoria NU este „mâncare de dulce”.
ApreciazăApreciază
Bine parinte cum doresti matale! Eu unul nu mai zic nimic niciodata pe nicăieri pe unde ai zi matale ceva!
ApreciazăApreciază
Îmi pare rău pentru supărare, dar nu este, ca să citez, „cum dorești matale”, adică eu, ci cum a rânduit și învățat Dumnezeu.
M-am străduit și mă străduiesc din suflet să nu spun nimic de la mine în Teologie, fără să trec prin sita Învățăturii de Credință.
Căci tot ce nu trece prin această sită este rău.
Mulți au crezut că pot să o ocolească, și toți s-au osândit dacă nu și-au înțeles greșeala și nu s-au pocăit.
Din nenorocire, și în zilele noastre prea mulți cred că înțeleg Teologia fără să o fi studiat. Și se răspândește chiar și printre Creștini obișnuința vorbirii despre cele teologice ca despre fotbal sau vreme, În fapt, Însuși Domnul ne previne asupra celor care grăiesc învățături răstălmăcite, care scot sau adaugă din Scripturi etc.
Înțeleg întrebările care dovedesc necunoașterea Dogmaticii, Liturgicii, Istoriei Bisericii, Bibliei sau oricărei alte părți a Teologiei. Înțeleg nedumeririle celor care nu cunosc ce sunt asceza ortodoxă, ce sunt Dreptul Canonic sau Mistica Ortodoxă și altele asemenea.
Ce nu am înțeles niciodată este supărarea față de răspunsurile ce arată greșeala unei păreri, nedumeriri sau întrebări.
ApreciazăApreciază
Din p.d.v. literal ceea ce spuneți dvs. are sens. Înclin spre traducerea dvs. pt. că este mai lipsită de echivoc.
Însă n-aș cataloga imediat ca „erezie” varianta cealaltă.
Poate e doar o exprimare eufemistică pe care a gândit-o imnograful și a potențat-o traducătorul.
Din pudoare, din evlavie sau din alte motive. Pentru că ortodocșii și catolicii, spre deosebire de protestanți, au această sfială, această evlavie la Maica Domnului manifestată inclusiv prin limbaj. În Axion noi o numim „preanevinovată” (iar rușii „imaculată”), nu că nunta ar avea ceva vinovat sau maculat în ea.
În Scriptură de asemenea întâlnim exprimări eufemistice.
Bunăoară când „a cunoscut Adam pe Eva, femeia sa, şi ea, zămislind, a născut pe Cain”, e clar că nu a cunoscut-o în sensul că a făcut cunoștință cu ea ci că a făcut sex cu ea după rânduiala firii și i s-a născut astfel primul copil.
Când Noe „a băut vin şi, îmbătându-se, s-a dezvelit în cortul său, iar Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său şi, ieşind afară, a spus celor doi fraţi ai săi.” – pr. Petre Semen în „Studiul Vechiului Testament” comentează că nu e vorba doar că Ham și-a văzut tatăl dezbrăcat ci că a profitat de el pentru a săvârși un lucru mult mai grav și mai hidos.
Și, în fine, al treilea exemplu, când vorbim despre plecarea fiului risipitor, Biblia de la 1914 spune: „Și nu după multe zile, adunând toate, feciorul cel mai tânăr s’a dus într-o țară departe și acolo a risipit toată avuția sa, viețuind întru desmierdări”. Pe când același text, citat în Cazania Sf. Varlaam cu trei secole înainte, este mai explicit: „Și nu după multe dzile, strânsă tot feciorul cel mai mic și să duse într-o lature departe și acolo adăvăsi avuțiia sa petrecând cu curvele”.
Deci această „neispitire” de nuntă cum apare în cântarea de la Bunavestire sau „neispitirea” de bărbat dintr-un alt canon („Pe cea între maici Curată şi între fecioare Cinstită; pe cea Purtătoare de naştere şi Neispitită de bărbat…”) poate că vor ambele să accentueze caracterul suprafiresc al nașterii Domnului din Maica Domnului fără ca ea să fi avut contact trupesc.
Iertați dacă mă înșel.
ApreciazăApreciază
[…] (partea anterioară: Câteva gânduri despre traducerea Bibliei (II). O pildă pentru traducerile rele) […]
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Poate ați văzut, poate nu, dar deoarece răspunsul pe care voiam să vi-l scriu aici s-a dovedit lung, m-am gândit să îl postez ca atare.
Dacă nu doriți ca numele să vă fie menționat, îl pot șterge.
Și dacă vi se pare ceva greșit sau neclar în răspuns, vă rog să îmi spuneți.
Cu cele mai bune gânduri,
Mihai-Andrei Aldea
ApreciazăApreciază
Mulțumesc pt. osteneala depusă, să dea Domnul să fie de folos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Amin!
ApreciazăApreciază