Reîncarnarea ca tristă ilogică

Reîncarnarea este pentru mine una dintre cele mai cumplite şi mai ilogice idei.
Deşi îmi place melodia la Rugă pentru părinţi (versuri de Adrian Păunescu), textul nu îmi place. Înţeleg sentimentele de dincolo de ele, dar care e logica cererii „adă-i, Doamne, înapoi, că şi-aşa au dus-o prost”? Altfel spus, „adă-i, Doamne, înapoi, că şi-aşa au dus-o prost şi fă-i tineri cum au fost, să o ducă iarăşi prost”?!?
Este aceasta o dorinţă de bine, sau un blestem?

Străbunica – Măiţa de la Roşiori – avea peste o sută de ani când, ieşind într-o dimineaţă în grădină, a văzut că nu mai poate lucra. Avea reumatism poliarticular şi discurile deveniseră atât de mari încât nu mai putea apuca buruienile să le smulgă (aceasta devenise, de ani de zile, principala ei muncă la grădină). A venit în casă, şi-a chemat nepotul şi i-a spus să adune, duminică, „copiii” (adică nepoţi, strănepoţi, nurori, gineri, răspândiţi prin toată Ţara, pe unde îi duseseră studiile, locul de muncă etc.). Uimit, acesta a întrebat „De ce?”. „Plec!”, i-a răspuns Măiţa, simplu şi hotărât. „Unde pleci?” s-a mirat el, cu strângere de inimă. Măiţa a arătat spre tavan. Asta însemna „în Cer”. „De ce să pleci?” a stăruit el. I-a arătat mâinile „Nu mai pot să muncesc.”. „Nu-i nimic, Măiţă! Atunci te odihneşti!”. Ea la privit cu ochii ei bătrâni de înţelepciune şi i-a răspuns blând, însă tot hotărât: „Aici munceşti, dincolo te odihneşti!” (şi la dincolo a arătat iarăşi spre Cer). S-a spovedit, iarăşi, s-a împărtăşit, din nou. Duminică la prânz erau adunaţi toţi: din Ardeal, din Oltenia, din Muntenia ş.a.m.d. O familie risipită de Comunism în patru vânturi şi reunită de acea blândă şi nesfârşită putere a moşilor. Apoi ne-a binecuvântat pe toţi. Şi am plecat. Luni toţi maturii erau la muncă. După ce am plecat, Măiţa s-a pus în pat, şi-a încrucişat mâinile pe piept şi a trecut în Odihna Veşnică. Adică a murit, cum se zice.

Linia aceasta, creştină, este minunată! Aici te osteneşti, lupţi să scapi de ispita răului şi să urmezi binele. Şi prin moarte intri în odihnă, în bucurie, în lumină, în fericire. Pentru totdeauna.
Dar ce presupune reîncarnarea?
Chiar dacă ai fost bun, dar nu ai ajuns la nu ştiu ce standard – în mod ilogic absolut şi fără autor în acelaşi timp – dacă nu ai ajuns la acel standard trebuie să te chinuieşti iarăşi, să te osteneşti şi să lupţi iarăşi. Şi iarăşi. Şi iarăşi.

Chiar şi în privinţa răilor este minunată linia creştină.
Aici ai ales răul, ai ales corupţia, perversiunea, plăcerile dezlănţuite, egoismul, împietrirea şi alte asemenea răutăţi. Prin moarte, ajungi în locul în care nu mai poţi face rău nimănui – şi eşti chinuit de poftele tale demente. Pentru totdeauna. Iar lumea a scăpat de tine! Pentru totdeauna!

Dar ce presupune reîncarnarea?
Că tocmai pentru că ai fost rău – nu ai atins acel straniu şi ilogic standard – trăieşti iar şi iar, chinuind şi făcând rău iar şi iar. Eventual toată eternitatea!

Deci, pe de-o parte, după reîncarnare, chiar dacă ai fost bun, dacă nu ai fost „destul de bun” (standardul cel straniu), o iei de la capăt cu ostenelile. Altfel spus, „adă-i, Doamne, înapoi, că şi-aşa au dus-o prost şi fă-i tineri cum au fost, să o ducă iarăşi prost”!
Pe de altă parte, după reîncarnare, dacă ai fost rău şi ai făcut rău o să mai faci rău câte vieţi ai chef! Idealul ticăloşilor, adică!

Ce bine este că Duhul Sfânt ne asigură: „Este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)!
Astfel că pot alege binele liniştit, acum, ştiind că ostenelile mele, chiar dacă nu îndeplinesc nu ştiu ce standard, vor fi primite de Dumnezeu. Şi voi putea intra în odihna Sa.

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă