Cum dărâmăm ori zidim viitorul copiilor noştri… 16.04.2019
Dor de natură şi Cer
Având astăzi drum printr-un oarecare mare oraş, am trecut pe lângă un parc. Aşezat chiar în latura unei grădiniţe. Părinţi, copii – era după ora de seară de ieşire de la grădiniţă, cam la o jumătate de ceas după.
Aproape de intersecţia micuţă învecinată cu parcul, un tătic vorbea la telefonul mobil; de mână cu un copil. Fiind în calea mea, i-am văzut de departe. Băieţelul, de vreo trei anişori, trăsese puţin de mâna tatălui înspre parc. Acesta părea însă înfipt în loc. Resemnat, copilul privea copacii, frunzele, cerul, cumva cucerit, cumva însetat, cu o bucurie contemplativă impresionantă.
Încheind conversaţia chiar atunci când eram la doi paşi de ei, tată îi spune copilului:
– Hai să mergem acasă!
Acesta s-a întristat deodată şi a dat din căpşor: „Nuuu!”
Tatăl nu l-a forţat. Fizic. I-a spus:
– Vrei să se supere mama că pierzi vremea pe stradă? Şi să nu te mai lase la desene animate?
Copilul nu voia să plece.
Tatăl a reluat:
– De ce să pierzi timpul aici? Uite, a început să bată şi vântul!
Foarte plăcut, de altfel.
Tatăl a insistat:
– Hai la desene, altfel n-o să te mai las! De ce să pierzi vremea afară? Ai acasă tot ce-ţi trebuie! Ne uităm la ceva frumos…
Copilul, şovăitor, cedase.
Şi-a însoţit tatăl care continua să-i explice cât de frumos este în casă şi cât de inutil, ba chiar rău, este afară.
La început crezusem că este o glumă. Nu prea frumos din partea mea, chiar mă oprisem să văd dacă tatăl glumeşte sau e beat. Nu glumea, nu era beat. Era foarte convins. Şi îşi convingea şi copilul. Peste 10-12 ani, dacă nu are loc nicio trezire, copilul va fi obez, dependent de internet, incapabil să facă vieţii din afara zidurilor casei. Şi părinţii, în frunte cu tatăl (poate fi numit tată??) vor da vina pe Dumnezeu, pe Biserică şi pe popi pentru starea „băieţelului lor”. Am mai văzut asta, nu o singură dată.
În următorul parc, alături de copii, un tată se juca vesel şi foarte sportiv cu fetiţa lui. Tot de vreo trei anişori. Cu părul în vânt şi fericirea în ochi. Mi-a mai mângâiat puţin inima. Şi mai mult când li s-a alăturat încă o fată, ceva mai mare. Zâmbind veselă.
Apoi, cumva, o altă durere m-a încercat: ce fel de bărbaţi vor întâlni aceste fete, crescute sănătos, în România de mâine?
Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 
[…] La început crezusem că este o glumă. Nu prea frumos din partea mea, chiar mă oprisem să văd dacă tatăl glumeşte sau e beat. Nu glumea, nu era beat. Era foarte convins. Şi îşi convingea şi copilul. Peste 10-12 ani, dacă nu are loc nicio trezire, copilul va fi obez, dependent de internet, incapabil să facă vieţii din afara zidurilor casei. Şi părinţii, în frunte cu tatăl (poate fi numit tată??) vor da vina pe Dumnezeu, pe Biserică şi pe popi pentru starea „băieţelului lor”. Am mai văzut asta, nu o singură dată. În următorul parc, alături de copii, un tată se juca vesel şi foarte sportiv cu fetiţa lui. Tot de vreo trei anişori. Cu părul în vânt şi fericirea în ochi. Mi-a mai mângâiat puţin inima. Şi mai mult când li s-a alăturat încă o fată, ceva mai mare. Zâmbind veselă. Apoi, cumva, o altă durere m-a încercat: ce fel de bărbaţi vor întâlni aceste fete, crescute sănătos, în România de mâine? Mihai-Andrei Aldea […]
ApreciazăApreciază