Un soldat în căutarea… Referendumului

În 1978 apărea, la 100 de ani de la Războiul de Independenţă, un roman excepţional semnat Petru Vintilă: „Un soldat în căutarea patriei”.
Sincer, puternic şi dureros, romanul vede Austro-Ungaria şi Regatul României prin ochii unui ardelean. Ofiţer în armata austro-ungară, acesta simte nevoia de a ieşi de sub teribila, rasista şi xenofoba opresiune austro-maghiară împotriva Românilor – şi altor ne-maghiar şi ne-germani -, de a găsi PATRIA, un loc în care să poată fi Român fără să fie oprimat pentru această „vină”.
Trece în Regatul României. Ajunge într-o ţară în care, minunat, nu este silit să vorbească în maghiară sau germană pentru a fi tratat ca om. Ajunge într-o ţară românească, într-o ţară în care Românii sunt liberi… până la un punct. Punctul din care începe CORUPŢIA. O corupţie vastă, la fel de vastă ca cea din Austro-Ungaria părăsită. Doar că în vreme ce aceea era motivată esenţial prin aroganţă şi xenofobie, aceasta este motivată esenţial prin aroganţă şi lăcomie.

Răutăţile şi greutăţile celor două regimuri – austro-ungar şi masono-român – sunt înfăţişate extrem de documentat. Precum „Caietele locotenentului Florian” a lui Ştefan Fay (apărută câţiva ani mai târziu) şi „Un soldat în căutarea patriei” se întemeiază pe izvoare până la nivelul citării. Fără a pierde ceva din puterea literară a cărţii – dimpotrivă.
Ardeleanul venit în Regatul României are parte de aceeaşi obtuzitate politicianistă pe care o cunoaştem şi astăzi. Chiar dacă nu ajunge la monstruozităţile rasiste ale politicianismului austro-ungar pare cumva la fel de greu de răbdat tocmai pentru că este de dus „în Patrie”, într-o ţară ce ar trebui să fie a Românilor, să fie condusă de popor, nu de o pătură deznaţionalizată (într-o parte a Carpaţilor, austro-ungară, în cealaltă parte, franţuzito-englezită). Corupţia pare cu atât mai urâtă cu cât are ca ţintă poporul de care teoretic aparţin politicienii care o practică.

Ardeleanul alege să îşi facă datoria fără şovăire.
Merge în Războiul de Independenţă, luptă cu desăvârşit curaj şi pricepere, îşi pune viaţa şi onoarea în joc pentru a repara efectele laşităţii şi corupţiei unor superiori. Are de suferit, însă realitatea concretă îl scoate la liman.
Se şi căsătoreşte. Cu o femeie cu care vrea copii, cu o femeie care vrea copii cu el.
Ştiţi, familia aceea care a fost singura familie românească de la începuturi şi până astăzi.
Şi merge înainte, în ciuda tuturor răutăţilor.
Aşa cum au făcut-o Românii mereu, sub orice regim, de la începuturi şi până astăzi.

Că nu îmi place clasa politică actuală este puţin spus.
Am demascat de nenumărate ori răutatea şi corupţia ei, neo-comunismul ei, laşitatea şi incompetenţa, oportunismul şi neruşinarea ce o caracterizează.
Şi am luptat şi lupt să îmi fac datoria, aşa cum au făcut-o Românii mereu, sub orice regim, de la începuturi şi până astăzi.
Neamul merge înainte, Patria merge înainte, nu prin cei care cedează, abandonează, renunţă, ci prin cei care ţin steagul sus indiferent de epocă, regim, încercări.

Dacă Străbunii se dădeau bătuţi de corupţie, dacă se lăsau manipulaţi să renunţe la iubirea de familie, de patrie, de neam, de Dumnezeu, din pricina corupţiei politice şi administrative, de mult am fi dispărut ca naţiune! De mult am fi dispărut ca limbă şi cultură, ca neam, ca ţară!
„Un soldat în căutarea patriei” şi-o găseşte, în cele din urmă, în Românii de bun-simţ, care ţin tradiţiile româneşti şi luptă să le ducă mai departe.
Nu o găseşte în clasa politică. O găseşte în cei alături de care luptă pe front, în omul obişnuit care, cu toate lipsurile şi limitele lui, îşi găseşte puterea de a-şi face datoria – faţă de familie, faţă de patrie, faţă de neam, faţă de Dumnezeu.
Eroii anonimi – pentru oficialităţi – şi atât de binecunoscuţi de Dumnezeu ai nesfârşitului război pentru bine, pentru românitate, pentru frumos, pentru patrie. Un război de rezistenţă, din nenorocire, chiar împotriva clasei politice care ar trebui să fie românească. Dar nu este.

Sunt soldat în rezervă; grănicer.
Dar sunt soldat nu doar pentru că am făcut armata. Căci, după Constituţie, fie că a fost sau nu în armată, paradoxal însă constituţional, fiecare cetăţean al României este un soldat.
În căutarea Patriei, fiecare dintre noi, sub acelaşi acoperiş ciuruit şi murdar al corupţiei politice. La unii, ca U.D.M.R.-iştii, separatiştii şi alţii asemenea, o corupţie motivată în primul rând printr-o aroganţă rasistă, xenofobă, anti-românească fără limite. La alţii, ca în partidele zis româneşti, o corupţie motivată în primul rând printr-o aroganţă de complexaţi disperaţi după recunoaşteri ieftine şi lăcomie fără margini.
Şi totuşi, mergem înainte.
Asemenea eroilor din cartea lui Petru Vintilă – sau a lui Ştefan de Fay.
Asemenea bunicilor şi străbunicilor, stră-străbunicilor şi stră-stră-străbunicilor, până la începuturile Neamului Românesc.
Fiecare generaţie cu luptele sale, cu încercările sale.
Regăsind Patria în cei care ţin steagul sus, indiferent de epocă, regim, încercări.
Regăsind Patria în cei care nu dezertează şi nu trădează sub pretext de corupţie politică, presiuni externe, singurătate sau frică.
Regăsind Patria în cei care, cu toate lipsurile şi limitele lor, îşi găsesc puterea de de a lupta mai departe pentru bine, pentru românitate, pentru frumos… pentru Patrie!

Dacă Străbunii ar fi cedat în faţa politicianismului, corupţiei şi presiunilor externe nu ar fi existat Unirea din 1859, nu ar fi existat eroismul nesfârşit din 1877-1878, nu ar fi existat Războiul de Reîntregire, nu ar fi existat Marea Unire… nu am fi existat noi.
Dar Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor!
Mergem înainte, făcându-ne datoria.
Plevna noastră este Referendumul.
Putem să trădăm, să dezertăm, să trecem la inamic – sub pretextul corupţiei politicianiste sau oricare alt pretext.
Ori putem să ne alăturăm bunicilor şi străbunicilor, eroilor anonimi pentru oficialităţi şi atât de binecunoscuţi lui Dumnezeu, celor care au fost şi sunt esenţa Neamului Românesc.
Suntem şi noi soldaţi în căutarea Referendumului prin care ne regăsim Patria.

Tricolorul

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

18 gânduri despre “Un soldat în căutarea… Referendumului

  1. Ca unul care am „tradat” va spun ca aveti dreptate dar nu intru totul. Eu nu am fugit de guvern si tara ca cuvinte abstracte ci de oamenii care formeaza guvernul si multi din cei care formeaza poporul ne-tradator! Ca după ce spuneti cei corupti si cei ramasi sunt românii care duc patria mai departe! Nu nu am fuit de politicianul corupt doar ci si de taranul care traieste din social in timp ce pamantul se umple de maracini! De vanztorul care vinde painea altuia in magazinul altuia de parcă ar fi a lui in magazinul lui! De medicul care se crede Dumnezeu și pretinde de la mine sa o fac si eu! De preoți care de imi cer una in timp ce ei fac alta! De lasitatea de a deschide gura cand e nevoie! Ca sa pui mana pe bata nici vorba! De o gramada de oameni ne-trădători care vor duce Romania mai departe decat au dus-o deja! Sunteti un visător parinte dar orice vis e limitat in timp si cândva veți fi obligat să vedeți realitatea. Dumnezeu ne va judeca pe fiecare si de cât de români suntem sau am rămas acolo unde suntem!

    Apreciază

  2. Dumnezeu să vă miluiască!
    Vă scriu cu drag, înţelegându-vă durerea. Încercaţi să priviţi, deci, şi rândurile de acestea, şi cele care v-au tulburat, ca pe o mărturie iubitoare.

    În primul rând, acea dezertare despre care am vorbit este, cu toată durerea, un fapt care trebuie înţeles şi asumat ca atare. Sunt dezertări din care unele naţiuni câştigă enorm – prin aşa numitul „import de creiere” (aş spune de suflete chiar) – şi care uneori ajung să fie plătite sau compensate prin binele pe care îl fac acolo. Dar asta nu înseamnă că sunt o (mai) mică pierdere pentru naţiunea şi ţara de origine.
    Trebuie să vedem aici un fapt: putem lupta pentru Neam şi Ţară ORIUNDE AM FI!
    Am spus şi repet:
    „Este o Românie oriunde este un Român!”
    Este un fapt ce ar trebui bine însuşit de fiecare.
    În secolul al XIX-lea peste 10.000 (zece mii) de Români s-au aşezat în Detroit, muncind mai ales la uzinele metalurgice de aici. Şi totuşi urmele lor sunt extrem de greu de găsit, pentru că nu au ştiut că este o Românie oriunde este un Român, pentru că au ales acea dezertare din Neamul lor, câştig pentru USA, pierdere pentru Românime.
    În vreme ce în alte părţi chiar puţini Români au lăsat urme puternice, pentru că au ştiut să ţină vie România din ei.
    Sunt lecţii de viaţă şi ce înţelegem din ele şi alegem să facem este după vrerea noastră.

    În al doilea rând, nici vorbă să fie spus de mine că „cei corupţi sunt românii care duc patria mai departe”! Este atât de pe dos această afirmaţie faţă de ceea ce am spus eu încât nu pot decât să fiu uimit total că puteţi spune aşa ceva! Recitiţi!
    Dimpotrivă, eu am subliniat că „Patria este poporul, nu tagma jefuitorilor!”
    Cum de nu aţi văzut aceasta – şi celelalte lămuriri pe temă – nu înţeleg. Cum aţi putut crede că aş zice că „cei corupţi sunt românii care duc patria mai departe”, ceva total împotriva a tot ceea ce mărturisesc de o viaţă întreagă, mă depăşeşte total.
    Însă mirarea şi tristeţea mea faţă de această greşeală nu contează: esenţial este că am spus şi că textul spune cu totul altceva.

    În al treilea rând, da, sunt un visător, dar unul care vede realitatea şi lucrează la împlinirea viselor.
    Aşa cum au fost Românii care au visat Unirea Moldovei şi Munteniei în ciuda politicianismului, corupţiei şi răutăţii interne şi externe; iar visul a devenit realitate.
    Aşa cum au fost Românii care au visat Unirea cea Mare în ciuda politicianismului, corupţiei şi răutăţii interne şi externe; iar visul a devenit realitate.
    Eşti un visător şi realitatea te va doborî! – mi s-a spus de câte ori m-am apucat să lucrez la refacerea sau ridicarea unei biserici sau mânăstiri, la ctitorirea unora de la zero, la înzestrarea unor secţii de spital, la susţinerea unui spital falimentar (tot din corupţie politică), la ajutorarea comunităţilor româneşti din Republica Moldova, Ucraina şi alte ţări străine, la înzestrarea şi înfiinţarea unor biblioteci din ţară şi străinătate etc., etc., etc.
    Sunt atât de visător încât dacă mor acum, în afară de ceea ce am scris ori rostit rămân în urma mea cel puţin şapte biserici şi mânăstiri la care sunt ctitor, altele la ridicarea sau refacerea cărora am ajutat, două biblioteci la înfiinţarea cărora am contribuit, câteva şcoli refăcute în foarte mare parte şi alte câteva înzestrate cu cărţi, aparatură şi alte asemenea lucruri, peste o mie de orfani ajutaţi, o agresiune ucraineană împotriva României blocată şi multe alte asemenea fapte. Realitate.
    Fapte făcute sub acoperişul găurit şi împuţit al corupţiei politice naţionale şi internaţionale, în ciuda tuturor răutăţilor interne şi externe.
    Pentru că viaţa noastră oricum trece; poate să treacă urmărindu-ne cu pragmatism şi dârzenie neînfrântă idealurile, ori să treacă degeaba.
    Eu am ales să fiu un visător pragmatic. Mi-a ieşit, îmi iese. Am FĂCUT, cu mila şi ajutorul lui Dumnezeu, cu îndrumarea unor duhovnici minunaţi, lucruri ce rămân.
    Aceasta este lupta de rezistenţă, acesta este războiul nostru împotriva corupţiei şi distrugerii, acestea sunt bâtele noastre: ei distrug, noi construim; ei îmbolnăvesc, noi ajutăm la însănătoşire; ei murdăresc, noi curăţăm; ei întunecă, noi luminăm.
    Este lupta între diavol şi om, lupta între rău şi bine, care se dă de la începuturi.
    O luptă care ne urmăreşte şi în care suntem parte oriunde am fi şi oricât am încerca să fim „neutri”, retraşi, ascunşi.
    Pragmatic: orice cale alegem, vom avea de suferit.
    Putem să suferim orbeşte ori putem să visăm şi să facem din suferinţă scară către Cer. Pentru noi şi pentru Neamul nostru.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Sărutăm dreapta părinte !!! Emoţionantă evocare, emoţionante cuvinte !!! N-am avut deosebitul prilej de a citi niciuna din cărţile menţionate mai sus, dar am citit, spre exemplu, „Hotarul cu cetăţi”, „Oranki”, „Satul blestemat”, „Viforniţa cea mare” și „Bucuriile suferinţei” ale vrednicului de pomenire părinte Dimitrie Bejan, de la a cărei plecare la Domnul se împlinesc astăzi douăzecișitrei de ani… S-avem parte de binecuvântarea și de rugăciunile lui !!!
    Am avut apoi binecuvântarea de a-l cunoaște pe, la fel de vrednicul de pomenire părinte Iustin Pârvu, atât personal, cât și prin cele spuse sau scrise de sfinţia sa, precum și de a găsi la pangarul Mănăstirii de la Petru Vodă, o mulţime de volume despre pătimirile sfinţilor și eroilor acestui neam, în lagărele, în închisorile, în minele comuniste, la Canal sau în Bărăgan cu domiciliu forţat, sau acasă, dar permanent supravegheaţi de securitate. Ei au dat bune mărturii, mărturisindu-L pe Domnul Iisus Hristos cu preţul propriei libertăţi și mulţi dintre ei, cu preţul vieţii. Nouă nu ni se cer asemenea jertfe, ci doar rugăciune și voinţă sinceră de a urma Domnului Iisus Hristos, discernământul și dorinţa sinceră de a afla Adevărul și de a-L mărturisi și celorlalţi, care caută sincer Adevărul, precum și de a ne ruga pentru cei aflaţi pe cărări greșite. Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe noi pe toţi !!!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Parinte am inteles foarte bine ce ati spus! Dar dumneavoastra ca visător, vedeti tagma negustorilor ca politicieni/intreprinzatori si restul lumii români verzi drepți ca brazii cinstiti si frumoși! Eu din pacate vad altceva si nu doar ca fiind rau vad raul! Socialismul ne-a învățat să ne descurcăm si asta facem mai toți! Decurcatul asta are multe nume: coruptie, furt, lene, neomenie, invidie, delapidare, nepotism, minciuna samd. Eu m-am descurcat de minune in socialism( fara sa fiu in nomenclatură si nici informator) spre rusinea mea! Dar a venit o zi când mi-a fost prea sila de mine si am spus de acum pun inceput bun. Problema mare este ca in Romania nu se putea sau daca se putea cu pierderi planificate si cu mare chin! Intre lupi urli ca lupii! Am plecat si am reusit sa traiesc cinstit din munca mea și să asigur traiu copiilor tot cu o pâine, poate nu foarte albă, dar cinstită. Nici un copil de al meu nu se gândește să înșele statul la impozit sau pe altcineva. Nici unul nu ia un creion de la servici! La toți da e da! Nici unul nu injură!Nu ma laud cu asta dar a fost mult mai usor si cu mine si cu ei aici ca in Romania. Sigur mai sunt oameni cinstiti in tara numai ca eu unul nu dau de ei. Toti „invartesc” ceva mai mic sau mai mare! M-as bucura sa ma înșel si dumneavoastra sa nu vizați la un popor care nu suntem.( O spun intre romani si nu as spune-o unui strain) De 30 de ani aproape venin contact cu nația mea aici sau acasa si nu vad schimbări majore! Vorbiti de eroi. Unde sunt?Unde este cel pe are sa-l urmăm? Suntem un popor dezbină cel mai dezbină din cate cunosc! Cei din tara dispretuiesc diaspora. Cei de aici se fereresc unul de altul. Cei din Ro funcționează după cum le cântă postul preferat TV. Niciodată nu exista o direcție in care sa mergem toti (majoritatea) nici in societate nici in ortodoxie nicăieri.
    Vi le spun cu tristețe toate astea. Văzute nu de o personalitate cunoscută ca data cu care oamenii se poartă altfel si (dar nu numai)datorită satanei ci cum le vede un Ioan oarecare. Circulația pe șosele. Vi se pare normal modul sinucigași in care circula șoferul roman? Sunteti preot. Vi se pare normal sa fie biserici goale in zi de sărbătoare? Suntem declarati ortodocsi. Vi se pare normal sa avem o conducere care doreste musulmani, homosexuali, si tot poporul sa accepte lucru asta ca si orice altceva impotriva existenți lui? Romania e tara mea si nu ma dezic nici de ea nici de poporul meu dar schimbarea incepe cu recunoașterea greselilor! Noi nu facem lucru asta! Ne credem buricul pământului și am ajuns străini în propria tara, datori si disprețuiți de toți. Noi știm totdeauna mai bine! Ne pricepem la toate! Numai ca pomul se cunoaste dupa roade iar roadele noastre….

    Apreciază

  5. Dumnezeu să fie cu noi!
    Fiţi fără griji pentru autocorectura telefonului, ştiu cum lucrează. Mie îmi este aproape imposibil să comentez ceva de pe telefon.

    Cât priveşte cele spuse… citindu-vă rândurile parcă auzeam glasul Proorocului Ilie strigând:
    „Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, că au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale şi pe proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!”
    Şi Dumnezeu i-a răspuns, nu doar arătându-i ce avea de făcut, ci şi:
    „mi-am oprit dintre Israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!”

    Ar fi multe de spus, dar înainte de toate voi spune iar: Păstraţi România în voi, acolo unde sunteţi, şi v-aţi făcut datoria!

    Cât priveşte felul în care văd Românimea… ştiu că e greu de înţeles.
    Cunosc societatea românească din canale şi gropi, din cârciumi şi lupanare până dincolo de Preşedinţie şi Parlament. Am văzut, am auzit, cunosc abuzuri greu de descris. Dar văd şi dincolo de acestea.
    Christos ne-a spus: pomul se cunoaşte după roade!
    O fi România plină de corupţie, dar este şi plină de sfinţenie!
    Îmi aduc aminte de uimirea enoriaşilor când le-am propus pelerinaje… în Bucureşti!
    Au fost şi mai uimiţi când au cunoscut duhovnici minunaţi în Bucureşti, despre care nici măcar nu auziseră, când au văzut minuni de arhitectură, pagini înalte de istorie, icoane minunate, biserici de mare frumuseţe…
    Toate erau lângă ei. Unii erau de-a dreptul şocaţi să vadă că lucraseră ani de zile, chiar decenii, la câţiva paşi de locuri sfinte despre care nu ştiuseră nimic.
    Aşa e România.
    Se văd numai relele, dar binele nu se cunoaşte, nu se vede.
    Însă există.
    De la lupta împotriva documentelor cu cip – un pas important către înregimentarea şi înrobirea oamenilor – şi până la acest referendum pentru sănătatea căsniciei şi societăţii, multe sunt bătăliile grele, foarte grele, pe care România le-a dat şi chiar le-a câştigat.
    Paradoxal, în ciuda clasei politice şi a statutului său de colonie.

    Sunt multe lucruri rele în România.
    E drept, biserici goale în zile de sărbătoare am văzut doar prin Mureş, Harghita şi Covasna, acolo unde genocidul anti-românesc a înaintat cutremurător de mult. Însă nu neg, or fi şi biserici goale de sărbători prin alte locuri… Deşi peste tot pe unde am fost de sărbători era copleşitor de multă lume.
    Totuşi.
    Aşa cum sunt Românii, cu toată isteria din trafic – oribilă şi criminală – şi cu toate răutăţile lor – de la beţii la desfrânări – sunt minunat de buni.
    Cunosc istorie şi cunosc oamenii.
    Am sfătuit şi spovedit peste 20.000 (douăzecidemii) de Români – şi ceva străini – în anii mei de preoţie. Români din Ţară, Români din afară. Cu bune şi rele.
    Cu ce naţiune pot să-i compar?
    Masacrele japoneze din Nanjing ar fi de ajuns pentru a-i pune pe Români deasupra Naţiunii Nipone, cu tot respectul mare pe care îl port acesteia.
    Purtarea Germanilor în Regatul României în Primul Război Mondial este atât de ruşinoasă încât nu are comparaţie cu nimic din ce fac sau au făcut Românii.
    Şi câte asemenea fapte nu au naţiunile care par la o primă vedere superioare Românilor! Sunt masacrele americane împotriva Amerindienilor, genocidul britanic împotriva Irlandezilor, Burilor sau Hinduşilor, masacrele franceze din America de Sud ori Africa, purtarea Italienilor în coloniile africane pe care le-au avut pentru o vreme, purtarea Suedezilor faţă de Finlandezi, Danezi sau Norvegieni, purtarea Norvegienilor faţă de copii, a Danezilor faţă de Creştini etc., etc., etc.
    În afară de Gruzini şi alte câteva naţii „mici”, nu găsesc popoare şi ţări care să nu fie pătate de vinovăţii cumplite, teribile, faţă de care păcatele şi patimile Românilor sunt nişte copilării.
    O, da, asta nu înseamnă că sunt de acceptat – aceste păcate şi patimi! Nu! Trebuie luptat împotriva lor!
    Dar fără deznădejde!
    Cu înţelegerea faptului că dincolo de cinstea aparentă a cetăţeanului „civilizat” stă biciul autorităţii; iar odată acesta oprit, lucrurile se schimbă, în rău, cu o viteză ameţitoare. S-a văzut lucrul acesta de nenumărate ori.
    Când civilizaţii Francezi au ieşit din Al doilea război mondial au comis atrocităţi teribile împotriva propriilor cetăţeni – ca să nu mai amintesc de ce au făcut la Revoluţia Franceză.
    Greci şi Bulgari, Croaţi şi Unguri, Austrieci sau Polonezi, toţi au pe conştiinţă fapte NAŢIONALE de o urâţenie aproape inimaginabilă pentru Români.
    Ceea ce arată cât de bine suntem, în ciuda răutăţilor noastre!
    Adevărul este că trăim într-o vale a plângerii, în latura şi în umbra morţii.
    Păcatul şi pactul cu diavolul domină această lume, oricât am încerca să negăm această evidenţă.
    Singura lumină adevărată a acestei lumi este Biserica.
    Iar inima Bisericii, înţelegem sau nu, bate în România.
    Nu spun mai mult. Vă las doar două videoclipuri grăitoare – mi se pare mie – pentru câteva din lucrurile minunate, minunate la propriu, despre care nu se ştie aproape nimic. Desigur, ele nu acoperă cumva răutăţile din România. Dar ne descoperă o altă Românie, despre care pare că ştim prea puţin… dacă ştim ceva:

    Fie să vă aducă mângâiere şi încredere în viitorul Neamului Românesc!
    Mergem înainte, cu Dumnezeu, oricât am fi de puţini, oricât s-ar ridica Iadul împotriva noastră!
    Cu Dumnezeu înainte!

    Apreciază

  6. Sărutăm dreapta părinte !!! Am postat primul comentariu fără să văd comentariul postat
    de @ioansperling…

    Legat de acesta și de răspunsurile pe care i le-aţi oferit, mărturisesc că îl înţeleg până la un punct. Și eu am trăit pe vremea „răposatului” departe de Biserică și vedeam în jurul meu predominând răutatea oamenilor (eu îi ajutam la nevoie, dar când aveam eu nevoie, ei îmi întorceau spatele) și ajunsesem să cred că majoritatea celor din localitatea unde locuiam sunt răi și profitori. Am făcut armata și am lucrat apoi ca muncitor necalificat șase ani, doi la pădure și doi la mină, în subteran. Din mila Domnului, pentru rugăciunile mamei (Bunul Dumnezeu s-o ierte!) și a surorilor mele,studente la Iași pe acea vreme, decembrie ’89 m-a prins ca student la Iași, în orașul Cuvioasei Parascheva. Aveam o părere foarte bună faţă de învăţământul superior (în general) și eram sigur că la facultate voi afla răspunsul la întrebarea :”Omul provine din maimuţă sau nu ?” Și nu era singura de fapt … Dacă totul este materie, cum, de unde apar sentimentele ? În fine eram, fără să știu, pe drumul cel bun :”Căutaţi și veţi afla…” Căutam Adevărul cu toată sinceritatea inimii mele și din marea milă a Domnului, L-am aflat prin mijlocirea Maicii Domnului, a Cuvioasei Parascheva, a Cuviosului Părinte Cleopa Ilie. Dar, l-am aflat pentru că El mi-a dăruit această dorinţă de căutare și eu doar L-am ascultat și mi-am urmat inima, împlinind porunca :”Căutaţi mai întâi Împărăţia Cerurilor și dreptatea Lui Dumnezeu și restul se va adăuga vouă.” Cum ar putea găsi cineva Împărăţia Cerurilor fără să O caute ? Slavă Domnului că a făcut cu mine cum a voit și să ne lumineze pe toţi pe calea mântuirii !!!
    Dacă vom înţelege că trebuie să căutăm :”mai întâi Împărăţia Cerurilor”, vom înţelege apoi că oriunde este Domnul Iisus Hristos cu noi, acolo este și patria noastră !!! Dar, pentru că la Dreapta Judecată vom fi judecaţi ca neamuri, avem o mare datorie înaintea Bunului Dumnezeu ca neam. Dacă am primit deosebitul dar de a ne fi născut români ortodocși, cum am putea renunţa atât de ușor la acest dar ??? Să nu fie !!!
    P.S.Îmi cer iertare, dar scriu de pe telefon și nu mai am nici timp acum pentru a continua, dar las mai jos un link, pentru cei care vor mai intra pe blog, pentru a înţelege adevărata miză a referendumului !!!

    https://rezistentacrestinablog.wordpress.com/2017/07/19/john-milbank-casatoria-gay-este-o-miscare-strategica-si-nu-are-nimic-de-a-face-cu-drepturile-homosexualilor/

    Apreciază

  7. In primul rand va mulțumesc ca ….existati! Rar mi-a fost dat să văd un om care își iubeste patria/neamul cu adevarat! Spun cu adevarat pentru că iubirea adevărată nu tine de reprocitate si presupun ca Romania nu va ofera altceva decât mi-a oferit mie sau lui Gheorghe!
    Este însă nevoie sa se vada oameni ca dumneata sau sfintii de care vorbiti. E nevoie de un contrabalans la cei care ne fac de rusine si la mass-media!
    In privinta mustrarilor de conștiință pentru trădarea de tara….nu le am! Duhovnicul meu de pe vremea când am emigrat, care va seamănă (Dumnezeu sa-l ierte), mi-a dat binecuvântare sa o fac si a considerat totdeauna ca suntem ambasadori ai ortodoxiei in lume. Trădător ma simt pentru părinții mei lăsați în grija surorii!
    Am fost de curând in Sibu (chiar odată cu tineretul ortodox din lume) iar de Ziua Crucii biserica de cartier era mai goală!!!
    Explicati-mi si mie de ce credeti ca inima ortodoxiei bate in Romania. Și în care piepturi. In cele stiliste, în celălalte, în cei care sunt impotriva asa-zisului sinod din Creta , sau in a celor care il accepta? In cele ecumeniste, care au primit tineretul ortodox in Sibiu, sau in altele? Imi dau seama ca va cer sa va asumati un risc cu raspunsul dar ma intereseaza sincer parerea d-vstra!
    Vă doresc numai bine!
    Doamne ajută!

    Apreciază

  8. @ioansperling
    Mai întâi de toate îmi cer iertare că vă răspund eu în locul părintelui, dar sunt convins că o va face și sfinţia sa. Înainte de întoarcerea mea la Domnul, credeam că oamenii din jur sunt preponderent răi (mai corect, șmecheri, a se vedea la vrednicul de pomenire părinte Nicolae Steihardt definiţia șmecherului !). Dar vinovatul eram eu, cel care înafara locului de muncă (lucram în minerit) frecventam barurile, restaurantele, magazinele alimentare, cinematografele unde mă întâlneam cu foști colegi de generală, cunoscuţi care se foloseau de mine pentru „una mică”, pentru câștiguri materiale. Ajunsesem să cred că sinceritatea inimii e o greșeală și trebuie să fii diplomat („șmecher”, „descurcăreţ”), astfel încât să nu te păcălească celălalt (fie el fost coleg, fie simplu cunoscut). După reîntoarcerea la Domnul, am început să frecventez slujbele Bisericii și am avut plăcuta surpriză să văd că în aceeași localitate unde locuiam sunt și o mulţime de oameni buni !!! Spunea părintele Teofil Părăian de la Sâmbăta :”Pe om dacă-l cauţi de bun, bun îl găsești, iar dacă-l cauţi de rău, rău îl găsești”, iar sfântul Serafim de la Sarov spunea :”Caută pacea și dobândește-o și mii se vor aduna în jurul tău.” Sigur, nu sunt la măsura sfântului ca să pot da eu sfaturi și nici nu doresc asta, ci scriu aceste lucruri cu dorinţa sinceră de a încuraja, după umilele mele puteri, dorinţa de a căuta Împărăţia Cerurilor, care se află „înăuntrul nostru”, pentru că doar după ce ne descoperă Domnul sensul vieţii și rostul nostru pe pământ vom putea înţelege cele ce se petrec în jurul nostru. Altfel totul este vânare de vânt… Iertare și Doamne ajută tuturor !!!

    Apreciat de 1 persoană

  9. Prietene daca ai fi citit primul meu mesaj, acolo spuneam „nu doar pentru ca sunt eu rau vad raul” Deci tot ce mi-ai spus dumneata e adevarat, dar stiam. Sigur un om sfant vede doar binele din celalalt si pe el cel mai rau. Eu nu sunt sfânt ! Daca vad raul il recunosc (eu fiind rau) dar chiar dacă nu as face-o eu el ar exista independent de mine! Putem „face” pe sfintii si sa spunem ca raul nu e rau dar ne mintim doar si nu suntem de loc mai buni mințind. Imi vine in minte povestea cu cainele mort , Mohamed si Iisus. Chiar dacă Iisus a vazut doar dintii frumoși ai cadavrului putoarea exista ca atare.
    Nu poti face pe sfântul pe smeritul samd. Esti sau nu Esti! Eu spun cinstit ca nu sunt si trebuie sa traiesc cu invaliditate asta si nu ma face mai fericit sa ma dau ce nu sunt pentru că nu-ti poti minți contiinta!
    Vă doresc numai bine!

    Apreciază

  10. „Nu poti face pe sfântul pe smeritul samd. Esti sau nu Esti! Eu spun cinstit ca nu sunt si trebuie sa traiesc cu invaliditate asta si nu ma face mai fericit sa ma dau ce nu sunt pentru că nu-ti poti minți contiinta!
    Vă doresc numai bine!”

    Tocmai „cu invaliditatea asta” trăiesc și eu !!! Ba, îndrăznesc să spun că toţi oamenii… Dar Domnul Iisus Hristos tocmai din acest motiv S-a întrupat, a suferit și S-a răstignit pentru noi, a coborât la iad și apoi a Înviat, „cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viaţă dăruindu-le, și nouă ne-a dăruit viaţă veșnică, închinămu-ne Sfintei Învierii Lui celei de a treia zi !”, după cum frumos și duios cântă Biserica.
    Atât de limpede ne spunea vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu, citând din Paul Claudel :” Domnul Iisus Hristos n-a venit în lume pentru a eradica suferinţa umană, nici pentru a o eradica, ci a venit în lume pentru a umple suferinţa umană de prezenţa Lui” !!! Asta înseamnă „Eu sunt Calea (prin suferinţă n.m), Adevărul și Viaţa”, pentru că ne-a prevenit „În lume necazuri (suferinţă) veţi avea, dar îndrăzniţi (rugaţi-mă și vă voi ajuta și veţi deveni sfinţi, dumnezei după har, asemenea Mie), (căci) Eu am biruit lumea.”
    Ce rost ar mai avea această viaţă dacă nu ne-am strădui să urmăm Domnului ? Urmează o veșnicie care poate fi fericire veșnică sau osândă veșnică. Putem sta nepăsători „cu invaliditatea asta” ? Știm că „Fără Mine nu puteţi face nimic.” Nu avem altă scăpare, decât la Domnul, prin participarea la Sfânta Liturghie, unde Domnul se jertfește nesângeros în timpul fiecărei Sfinte Liturghii, prin mărturisirea păcatelor în taina Sfintei Spovedaniu, prin primirea Sfintei Împărtășanii (atunci când primim dezlegare de la duhovnic), prin împlinirea canonului primit, printr-o stare de trezvie, de atenţie la viaţa noastră zilnică, prin rugăciune pentru noi, pentru familia noastră, pentru duhovnic, pentru binefăcătorii noștri, dar și pentru „cei ce ne urăsc și ne prigonesc pe noi”. Rugându-ne pentru aceștia din urmă, ne vom elibera treptat sufletul de ură, făcând loc Duhului Sfânt în sufletul nostru. De fapt, tocmai din acest motiv (pentru binele sufletului nostru) ne-a poruncit Mântuitorul „Rugaţi-vă pentru vrăjmașii voștri.” Făcând aceste lucruri cu sinceritate, din toată inima, vom observa că nu putem singuri. Mărturisindu-i Domnului acest lucru și rugându-L din inimă să ne ajute, vom primi ajutorul (Harul) Lui. După o vreme, acest Har va fi luat, tocmai pentru a nu ne mândri, dar și pentru a ne vedea „invaliditatea” și pentru a fi din nou, mai smeriţi și mai stăruitori în rugăciune. Este nevoie să parcurgem aceste etape, pentru ca Domnul să ne poată curăţi trupul și sufletul de păcate și să ne dea mai multă înţelepciune și putere, pentru a ne sfinţi sufletul și trupul, astfel încât după moarte să fim împreună cu Domnul în veșnicie.
    Desigur, Domnul poate hotărâ, ca după aceasta (după curăţirea sufletului și a trupului), să arate și altora faptele noastre bune și astfel, răul din lume va fi mai mic.
    Participarea la referendumul din 6-7 octombrie, este ,implicit, o faptă de mărturisire a drepteicredinţe, astfel încât o neprezentare la acest referendum și/sau a vota răspunsul NU, sau a boicota participarea la referendum, constituie dezertare, lepădare de la mărturisi ceea ce Bunul Dumnezeu a făcut și care „erau bune foarte”, după cum ne spune Sfânta Scriptură. Tocmai de aceea, prima minune a Domnului Iisus Hristos, a avut loc la nunta din Cana Galileii, la rugămintea Maicii Domnului, care a spus (și ne-a spus implicit și nouă), „Faceţi ce vă va spune El.” Așa să facem și noi cu ajutorul Lui. Amin.
    Iertare și Doamne ajută tuturor.

    Apreciază

  11. „Nu poti face pe sfântul pe smeritul samd. Esti sau nu Esti! Eu spun cinstit ca nu sunt si trebuie sa traiesc cu invaliditate asta si nu ma face mai fericit sa ma dau ce nu sunt pentru că nu-ti poti minți contiinta!
    Vă doresc numai bine!”

    Tocmai „cu invaliditatea asta” trăiesc și eu !!! Ba, îndrăznesc să spun că toţi oamenii… Dar Domnul Iisus Hristos tocmai din acest motiv S-a întrupat, a suferit și S-a răstignit pentru noi, a coborât la iad și apoi a Înviat, „cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viaţă dăruindu-le, și nouă ne-a dăruit viaţă veșnică, închinămu-ne Sfintei Învierii Lui celei de a treia zi !”, după cum frumos și duios cântă Biserica.
    Atât de limpede ne spunea vrednicul de pomenire părinte Gheorghe Calciu, citând din Paul Claudel :” Domnul Iisus Hristos n-a venit în lume pentru a eradica suferinţa umană, nici pentru a o explica, ci a venit în lume pentru a umple suferinţa umană de prezenţa Lui” !!! Asta înseamnă „Eu sunt Calea (prin suferinţă n.m), Adevărul și Viaţa”, pentru că ne-a prevenit „În lume necazuri (suferinţă) veţi avea, dar îndrăzniţi (rugaţi-mă și vă voi ajuta și veţi deveni sfinţi, dumnezei după har, asemenea Mie), (căci) Eu am biruit lumea.”
    Ce rost ar mai avea această viaţă dacă nu ne-am strădui să urmăm Domnului ? Urmează o veșnicie care poate fi fericire veșnică sau osândă veșnică. Putem sta nepăsători „cu invaliditatea asta” ? Știm că „Fără Mine nu puteţi face nimic.” Nu avem altă scăpare, decât la Domnul, prin participarea la Sfânta Liturghie, unde Domnul se jertfește nesângeros în timpul fiecărei Sfinte Liturghii, prin mărturisirea păcatelor în taina Sfintei Spovedanii, prin primirea Sfintei Împărtășanii (atunci când primim dezlegare de la duhovnic), prin împlinirea canonului primit, printr-o stare de trezvie, de atenţie la viaţa noastră zilnică, prin rugăciune pentru noi, pentru familia noastră, pentru duhovnic, pentru binefăcătorii noștri, dar și pentru „cei ce ne urăsc și ne prigonesc pe noi”. Rugându-ne pentru aceștia din urmă, ne vom elibera treptat sufletul de ură, făcând loc Duhului Sfânt în sufletul nostru. De fapt, tocmai din acest motiv (pentru binele sufletului nostru) ne-a poruncit Mântuitorul „Rugaţi-vă pentru vrăjmașii voștri.” Făcând aceste lucruri cu sinceritate, din toată inima, vom observa că nu putem singuri. Mărturisindu-i Domnului acest lucru și rugându-L din inimă să ne ajute, vom primi ajutorul (Harul) Lui. După o vreme, acest Har va fi luat, tocmai pentru a nu ne mândri, dar și pentru a ne vedea „invaliditatea” și pentru a fi din nou, mai smeriţi și mai stăruitori în rugăciune. Este nevoie să parcurgem aceste etape, pentru ca Domnul să ne poată curăţi trupul și sufletul de păcate și să ne dea mai multă înţelepciune și putere, pentru a ne sfinţi sufletul și trupul, astfel încât după moarte să fim împreună cu Domnul în veșnicie.
    Desigur, Domnul poate hotărâ, ca după aceasta (după curăţirea sufletului și a trupului), să arate și altora faptele noastre bune și astfel, răul din lume va fi mai mic.
    Participarea la referendumul din 6-7 octombrie, este ,implicit, o faptă de mărturisire a drepteicredinţe, astfel încât o neprezentare la acest referendum și/sau a vota răspunsul NU, sau a boicota participarea la referendum, constituie dezertare, lepădare de la mărturisi ceea ce Bunul Dumnezeu a făcut și care „erau bune foarte”, după cum ne spune Sfânta Scriptură. Tocmai de aceea, prima minune a Domnului Iisus Hristos, a avut loc la nunta din Cana Galileii, la rugămintea Maicii Domnului, care a spus (și ne-a spus implicit și nouă), „Faceţi ce vă va spune El.” Așa să facem și noi cu ajutorul Lui. Amin.
    Iertare și Doamne ajută tuturor.
    P.S.Am corectat comentariul și-l trimit din nou. Îmi cer iertare, și-l rog pe părintele să-l șteargă pe primul (le-am scris de pe telefon).

    Apreciat de 1 persoană

  12. Frate Romil eu ti-as raspunde dar siner nu inteleg nici unde bati nici ce legatura are tot ce-mi spui dumneata cu discuția anterioara. Imi pare (iarta-ma daca ma insel) ca dumneata te-ai hotarat ca eu sunt ateu care trebuie convertit si care nu înțelege importanța Referendumului! Amandoua supozitiile sunt false! Multumesc de sfaturi daca sunt doar citite atunci va spun ca le-am citit ( de multă vreme) si eu daca sunt trăite atunci rugati-va si pentru mine!

    Apreciază

  13. Frate Ioane,
    „Poate că cele mai teribile cuvinte rostite de Mântuitorul sunt la Luca, 22 cu 67 :”DACĂ VĂ VOI SPUNE NU VEŢI CREDE”. Aceasta-i CONDIŢIA umană. NU-L CREDEM. Nu ne credem unii pe alţii. NU VREM, NU PUTEM, NU ȘTIM, NU CUTEZĂM, NU NE STRĂDUIM să-i credem pe ceilalţi : EXPERIENŢELE SUNT INTRANSMISIBILE. Ajungem să pricepem unele lucruri – la ce bun ? Nu suntem crezuţi.Putem vorbi, dar nu putem stabili comunicaţia, (nu putem) obţine legătura (frecvenţa). Ce ne rămâne de făcut decât, urmându-i pilda, să tăcem, neîncruntaţi ?”
    (Jurnalul fericirii,Nicolae Steinhardt)
    Mi-am amintit aceste cuvinte ale vrednicului de pomenire părinte Nicolae, citind ultimul comentariu @ioansterling. Îmi cer încă o dată iertare, iar Bunul Dumnezeu să aibă milă de noi toţi, ca un bun și de oameni iubitor !!! Amin și Doamne ajută !!!

    Apreciat de 1 persoană

  14. Hristos a înviat!
    Cuvintele de mai sus puteau sa-mi aparțină mie si cam la majoritatea oamenilor. Nu fiecare are darul de a fi inteles si da a da cuiva din ce a inteles el mai departe! Probabil fiecare trebuie sa-si duca crucea lui si rareori este ajutat de pe marginea drumului de experienta altuia! Cu același drum dar cu o altă cruce, cu alte răni….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s