PAGINI DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ. NOI SUNTEM NEMURITORI

În toată purtarea Românilor de-a lungul Istoriei există o convingere care i-a scos din minţi pe toţi duşmanii lor: convingerea că vor trece peste orice urgie, că dincolo de orice s-ar întâmpla vor fi biruitori.

În bestiala asuprire ungurească, în satanicele lagăre sovietice, în cumplitele deportări ruseşti, în Iadul de la Piteşti, Aiud, Gherla etc., în genocidul sistematic săvârşit de Austria asupra Românilor din Moravia, în masacrele greco-islamice din Epir, Tesalia sau Macedonia, în măcelurile războaielor mondiale, în toate încercările şi răutăţile prin care au trecut, Românii au avut mereu această convingere:

„Orice ar fi, vom face faţă, Noi, cei care suntem cu adevărat Români.
Şi, de dincolo de hotarele lumii, Străbunii, sfinţi şi eroi, ne vor fi alături.
Când va suna trâmbiţa Judecăţii de Apoi peste ruinele lumii Românii – câţi vor fi rămas – vor fi acolo, printre ruine, cu fruntea sus, ţinând sus Crucea şi Steagul împotriva întregului Iad. Noi suntem nemuritori.”

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Cine citeşte Epistola către Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, scrisă către străbunii traco-romani din această parte a Macedoniei, vede nu doar dragostea mare a Apostolului Neamurilor către străbunii noştri, ci şi o proorocie:
„Sunt încredinţat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun îl va duce la capăt, până în ziua lui Hristos Iisus.”

CEL care începuse în străbunii noştri lucrul cel bun era Duhul Sfânt, Dumnezeu, care îi adusese din întuneric la Lumina cea Veşnică.
Făgăduinţa acestei rămâneri în lucrul cel bun până în Ziua de Apoi i-a preschimbat pe Românii vechi din ostaşi ai unor ţări trecătoare în ostaşi ai Împărăţiei Cerurilor.
Şi cei care sunt, cei care vor să fie Români, se împărtăşesc de această datorie şi făgăduinţă în fiecare generaţie: că vor duce mai departe lucrul cel bun început de Dumnezeu cu strămoşii, până în Ziua lui Hristos Iisus.

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă

O mărturie despre Românii din Florina, Macedonia, din Tesalia şi alte ţinuturi sudice

„… îl întrebai ce sate române se află în jurul acelui sat [Forina].
La aceste vorbe hangiul clătină din cap şi se gândi, apoi zise, cu oarecare mirare:
– Care sunt pădurile locuite de vânat? Totuna este! Toate satele sunt locuite de Români. Dar în unele sate sunt şi Bulgari, în altele şi Albanezi; de mă întrebai astfel în ţara grecească, aş fi răspuns aestaaela; de mă întrebai în Tesalia, aş fi zis: ţinutul aesta, ţinutul aela sunt tot Români. De la Vlaco-Livada la Bolianu şi Vlaco-Iani şi până la Poiana şi Vlaco, treci tot printre Români, ca printr-o pădure. Dar poci să-ţi spui sate cu sutele până la Atena, care au numiri româneşti ca cele ce am zis: Duminica, Geogiţa, Cărpeniş, Vălemisti, Flamuristi, Creţianu… Prin Tesalia, dar prin Macedonia!

Toate aceste pretenţiuni îmi răspundeau foarte mult la dorinţele mele, dar trebuia a cerceta lucrurile prin mine însumi. Mă decisei, odată la Monastir, a pleca în toate satele cu oameni de acolo şi a constata adevărul asupra acestui lucru. Însă pe atât cât văzusem prin mine însumi, era destul ca să crez că acest popor român nu poate să piară. Îmi era destul ca să mă mir cum atâţi călători au trecut printr-o ţară de Români şi nu i-au văzut, nu i-au auzit, sau i-au luat de Greci, Albanezi, Bulgari. În ziua următoare plecai către Monastir.”

Dimitrie Bolintineanu (în Clătorii. Florina; 1858)

Cele mai multe dintre aceste sate de Români astăzi sunt grecizate. Nu doar că au fost aşezaţi acolo Grecii aduşi din Turcia în vremea dintre primele două războaie mondiale, însă Statul grecesc a impus ca singură limbă şi etnie în Grecia pe cea grecească, interzicând oricare alta. La deznaţionalizarea ne-grecilor – Români, Bulgari, Albanezi – au lucrat mulţi clerci şi călugări etnofiletişti Greci (şi lucrează, unii, şi astăzi). Printre altele, ei s-au străduit din răsputeri să-i convingă pe Românii din Macedonia, Albania şi Grecia, asemenea Ruşilor şi Ucraineenilor pe Românii din nordul Mării Negre şi Moldova, că ar fi altceva decât ceilalţi Români; şi mai ales că sunt străini de Românii din România, care chiar ar fi primejdie pentru ei, în timp ce Grecii (respectiv Ruşii sau Ucraineenii) le sunt ocrotitori şi binefăcători…