Câteva adevăruri

Adevărul este că Al treilea război mondial a avut loc între 1946 şi 1988. A produs mai multe victime decât Al doilea război mondial (majoritatea victimelor produse prin crimele Socialiştilor /Comuniştilor împotriva populaţiei cucerite). Denumirea de Război rece este sinteza victoriei uluitoare a manipulării mediatice împotriva contactului cu realitatea al oamenilor.

Adevărul este că nu există Socialism (Comunism) naţionalist. Naţionalismul are ca principiu fundamental iubirea faţă de naţiune, faţă de istoria, cultura şi tradiţiile ei. Toate sistemele Socialiste (Comuniste) din lume au avut ca prim obiectiv distrugerea tradiţiilor, culturii şi istoriei naţiunii ocupate. „Reconstruirea” naţiunii după modele socialiste (comuniste) este doar distrugerea naţiunii.

Adevărul este că fără Dumnezeu nu există morală adevărată. Fără autoritate divină orice morală este goală de sens şi autoritate: cel mult poate fi impusă cu forţa (armată, economică), dar asta o transformă într-o etică de partid ori de stat, anulându-i dimensiunea interioară voluntară esenţială moralei.

Adevărul este că după Decembrie 1989 conducerea României a rămas la agenţii sovietici şi ucenicii lor. Toţi preşedinţii României din 1989 şi până în prezent sunt Socialişti – unii globalişti, alţii regionalişti (aşa-zis „naţionalişti”).

Adevărul este că cei care nu îi respectă şi urmează pe eroii Rezistenţei Anticomuniste îi urmează pe ocupanţi, torţionari şi colaboraţionişti.

Adevărul este că România este dominată – prin grija conducătorilor neobolşevici – de intelectualişti sterpi. Nume goale, care produc o operă ce va fi uitată odată cu pieirea sistemului politic pentru care au apărut.

Adevărul este că numărul sinuciderilor din România lui 2020 a crescut enorm – după unele surse de peste patru ori (sau chiar mai mult!) faţă de 2019. Asta înseamnă că 4 sau 5 mii de Români au murit prin sinucidere în 2020 – în majoritate datorită măsurilor demente impuse (dement) de Arafat, guvernarea PNL, Iohanis şi alte structuri de ocupaţie. În acelaşi timp au murit de COVID 227 (douăsutedouăzecişişapte) de Români.

Adevărul este că o boală contagioasă pe care o poţi răspândi prin respiraţie se detectează printr-o mostră de salivă sau secreţii nazale. Adevărul este, prin consecinţă, că băgarea unui băţ în cap – prin nări – nu are rost într-o asemenea situaţie. Adevărul este că singura explicaţie logică a unei asemenea operaţiuni monstruoase – şi ca gest, şi ca uriaş număr de victime – este distrugerea demnităţii umane. Cine are minte şi suflet înţelege că gestul este un viol. Un străin îşi bagă un obiect în corpul unui om, prin forţă. Pentru că cine nu se supune are de suferit pe multe planuri.

Adevărul este că atunci când spitalele din Israel (peste 80% vaccinaţi!) sunt pline de vaccinaţi, este limpede că vaccinurile anti-covid sunt cel puţin un eşec.

Adevărul este că în caz de molimă cea mai importantă este imunitatea faţă de boală. Vă aduceţi aminte de filmele cu epidemii? În care se caută în disperare un om imun? De la care se obţin serul împotriva bolii şi tiparul de luptă al organismului cu boala? Adevărul este că atunci când îi declari pe cei imuni la virus drept „bolnavi asimptomatici” înseamnă că ai ejectat excremente pe ştiinţă şi că ai cu totul alte scopuri decât binele oamenilor.

Adevărul este că în orice epidemie reală se încearcă toate leacurile şi tratamentele posibile.
Adevărul este că atunci când doctori precum Raoult Didier sau Flavia Groşan au succese spectaculoase în tratarea sars-cov-2 autorităţile îi blochează, îi ameninţă (şantajează) şi refuză să preia tratamentul – fie şi experimental!
Adevărul este că în acelaşi timp se aplică tratamente cu rată de mortalitate extrem de mare şi, bineînţeles, se impun vaccinuri experimentale – acum deja dovedite ca profund ineficiente.

Adevărul este că în Australia este război civil. Sunt lupte de stradă, cu morţi şi răniţi, între agenţii Socialismului (poliţişti, jandarmi etc.) şi popor. Sunt greve, sunt blocate străzi şi cartiere. Poliţişii socialişti din Australia intră în case şi vaccinează cu forţa copiii. Pe scurt, Australia este imaginea Revoluţiei Bolşevice în Rusia sau, respectiv, a instaurării Regimului Nazist în Germania.

Adevărul este că în enormă majoritate mass-media din România ascunde Războiul Civil din Australia.

Adevărul este că în Franţa este război civil. Sunt lupte de stradă, cu morţi şi răniţi, între agenţii Socialismului (poliţişti, jandarmi etc.) şi popor. Liberte, egalite, fraternite se dovedeşte, ca de atâtea ori, o lozincă fără acoperire. Adevărul este că „apărătorii drepturilor femeilor” din Franţa – cum s-au prezentat repetat autorităţile din această răvăşită ţară – nu au nicio şovăire în a bate cu bestialitate femeile… dacă protestează împotriva „paşaportului verde” sau altor măsuri naziste. Adevărul este că Franţa se apropie cu paşi mari de colaps.

Adevărul este că în enormă majoritate mass-media din România ascunde Războiul Civil din Franţa.

Adevărul este că s-a atras atenţia că nu e normal ca forţele de interne din Australia să colaboreze strâns cu forţele similare din Indonezia. Adevărul este că s-a subliniat atunci că singurul domeniu real de expertiză al forţelor de interne indoneziene este oprimarea opoziţiei. Adevărul este că s-a strigat atunci că avertismentele şi îngrijorările pe temă sunt „teoria conspiraţiei”. Adevărul este că forţele de interne din Australia Socialistă aplică exact măsurile indoneziene de oprimare a opoziţiei.

Adevărul este că pe cei care fac aceste lucruri – în România, în Franţa, în Australia sau oriunde – o să-i mănânce Iadul. Veşnic. Şi pe ei, şi pe toţi cei din familia lor care îi sprijină, care colaborează cu ei. Şi care, implicit, sunt vinovaţi de complicitate la crimele acestora.

Mihai-Andrei Aldea

Îmi povestea, cândva, un fost deţinut politic, luptător în Rezistenţa Anticomunistă din România:
– Şi ăsta [un fiu al lui n.n.] s-a dus să se înscrie la Comunişti. Ca să poată face carieră, zicea el. Şi, după câteva săptămâni, vine la mine. Cu nişte sacoşe pline, ca să îmi arate ce deştept este el şi cât a câştigat. Nu l-am primit în casă! Am deschis puţin uşa şi i-am strigat „Te lepezi de Comunism?”. S-a uitat speriat în jur: „Tată, taci că te aude lumea!” şi a ridicat sacoşele „Ia uite cât am câştigat dacă m-am dat cu ei!”. L-am scuipat în faţă şi am închis uşa.
– Şi? – întreb eu.
– M-a sunat după câteva luni maică-sa. Care divorţase când am fost arestat şi s-a căsătorit cu securistul care mă arestase. Ea l-a învăţat să se dea cu Comuniştii! M-a sunat că cică să înţeleg, să mă trezesc. Zicea că lumea se schimbă şi trebuie să îl înţeleg pe băiat. Că nu poate trăi în trecut, trebuie să privească în viitor. Şi i-am zis: „În viitor vă aşteaptă Iadul. Şi pe tine, şi pe securist, şi pe fii’tu! Dacă nu vă pocăiţi, dracu’ vă mănâncă! Iar pe fii’tu îl primesc după ce îşi dă demisia din Partid.”
– Şi? S-au pocăit?
– Nici gând! Aşa au trăit, aşa au murit. Vai de capul lor!

În USA, Guvernul comunist Joe Biden – Kamala Harris vrea să facă vaccinul obligatoriu


În USA, Guvernul comunist Joe Biden – Kamala Harris vrea să facă vaccinul obligatoriu.
Se opun acestei încercări guvernamentale – un nou pas „genial” după criminala fugă din Afganistan – foarte mulţi cetăţeni americani şi multe organizaţii.

Candace Owens Telegram post

Candace Owens declară oficial:

Impunând introducerea de chimicale în corpul tău, împotriva voinţei tale, Guvernul te transformă în sclav.

Nu sunt un sclav şi, ca urmare, în nicio împrejurare nu voi primi vaccinul!

Candace Owens este o femeie de culoare inteligentă şi puternică, una din vocile foarte importante ale Partidului Republican.
Este un om care luptă de o viaţă întreagă pentru adevărata libertate – a femeii, a oamenilor în general.
Ca urmare, este urâtă şi atacată mereu de Stângişti.
Dar merge neîncetat înainte.

Candace Owens
Perechea comunistă Joe Biden şi Kamala Harris

Şi voi repeta faptul că este o femeie de culoare.
Normal, dacă o persoană de culoare din SUA spune „acest act guvernamental ne face sclavi” întreaga mass-medie sare să o sprijine şi să propage afirmaţia.

Doar că acest lucru se întâmplă doar când convine Stângii (aka Comuniştilor).

Atunci când un infractor de culoare a murit din pricina drogurilor poliţistul care îl aresta a fost condamnat pentru crimă iar criminalul hoţ şi drogat declarat erou.

Atunci când David L. Espinoza, un latino de 20 de ani, a fost ucis din pricina lui Joe Biden şi Kamala Harris nimeni nu a fost condamnat, iar „celebrarea” lui a fost o farsă (desigur, nu din partea camarazilor lui, ci din partea Guvernului SUA).

Acum, când Guvernul SUA transformă în sclavii săi pe toţi cetăţenii SUA – albi, galbeni latino, negri, roşii, metişi, mulatri – cine se ridică să îi apere?

Şi cine celebrează eroismul unei Candace Owens, unui Ben Shapiro, unui Michael Knowles ş.a.md.?
Apropo, aţi auzit măcar de ei? Sau presa românească este covârşitor comunistă?
Întreb pentru un prieten…

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Sunteţi conştienţi că, după datele oficiale, anul trecut au murit de gripa SARS-COV-2 cam 227 oameni? Că au murit de boli circulatorii peste o sută şaizeci şi două de mii de oameni? Da, mai exact 162.780! Pentru care „statul iubitor” şi „partidele omenoase” (PNL, PSD, USR-PLUS, PMP, ALDE) nu suferă absolut deloc! Aşa cum nu suferă pentru zecile de mii de Români care se sinucid… Apropo! Datele pentru sinuciderile din România anului 2020 sunt ascunse în clipa de faţă de autorităţi! Unele surse spun că motivul este dublarea sinuciderilor faţă de 2019. Când s-au sinucis cca. două mii de Români, aproape de zece ori mai mulţi decât au murit de covid în 2020! Dacă ne gândim la cca. patru mii de sinucideri în 2020, faţă de două sute morţi de gripa sars-cov-2, înţelegem tot ceea ce contează. Dacă vrem.