Etichetă: nepriceput

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. III

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

(prima parte)
(a doua parte)

După un cuvânt de deschidere și o oprire la înțelesurile cuvântului neștiutor ajungem astăzi la acela de nepriceput.

În sine, acest cuvânt are la Românii Vechi mai ales înțelesuri legate de lipsa de talent sau de lipsa de pregătire nevinovată.

Unui copil care doar ce a început să învețe Călușul sau aruncarea lațului, încrustarea lemnului ori mulsul, cititul sau recitatul, este urât să îi ceri prea mult: încă este nepriceput.
Adică încă nu le-a învățat, pentru că nu a avut vreme să le învețe.
Că este nepriceput e, prin urmare, o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi prea mari, adică necuvenite).

Unui om care, oricât se străduiește, dă cu ciocanul pe lângă cui, ori desenează de nu se cunoaște dacă este om, pasăre ori copac, este urât să îi ceri ori să îl mustri: este nepriceput.
Dacă Dumnezeu nu i-a dat darul, omul nu poate zice nimic: De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Că este nepriceput se arată, și aici, a fi o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi ce, desigur, nu i se cuvin).

Bineînțeles, în primul caz, al nepriceperii începătorului, apărarea dată de stare ține doar o vreme: în timp urmează a se vedea în ce măsură începătorul va ajunge la pricepere ori la nepricepere din lipsei harului (talentului) sau, foarte rău, la nepricepere din lenevie, risipire sau alte patimi.
Dar, până a se trage linie, se păstrează dezvinovățirea și scutirea pe care – în Cultura Română Veche – le aduce cuvântul nepriceput față de cererile prea mari de la cineva.

Însă, va spune un cititor,

dacă omul e nepriceput pentru că nu a vrut să învețe, deși putea.

În asemenea împrejurări, însă, omul nu este numit nepriceput, ci netot, neghiob, sau prost dinadins (prost cu dinadinsul).

Despre acestea, însă, în

partea următoare.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, Nepriceput, Prost. I

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Prostul care tace nu e prost.
(zicere populară)

În limba română veche, prin mijloace lexicale diferite, s-a obținut o detaliere deosebit de interesantă a capacităților intelectuale (sau lipsei acestora).
Astăzi se practică o simplificare excesivă ce este înlocuită prea des doar de o revărsare de insulte, înjurături, blesteme și alte prostii.

O zicere des folosită până acum câteva decenii era

Prostul dacă nu-i fudul,
încă nu e prost destul1.

Se vede aici o legătură între prostie și fudulie (= trufie, aroganță) care este deosebit de importantă.
În Vest a fost teoretizată relativ recent și parțial sub numele de Efectul Dunning-Kruger2.

Acest ultim termen descrie fenomenul prostiei fudule: cu cât un om cunoaște mai puțin despre subiect, cu atât crede că îl cunoaște mai bine.
Există excepții, desigur, iar Efectul Dunning-Kruger descrie o tendință, nu o regulă absolută.
Doar că oamenii care își înțeleg și recunosc neștiința sunt din păcate mult mai puțini decât ar fi sănătos pentru omenire.
O problemă care, de altfel, domină și distruge România – dar acesta este alt subiect.

Întorcându-ne la România Străveche, merită să cercetăm puțin un trio lexical: neștiutor, nepriceput, prost3.

Pentru cocolirea sufletelor delicate (= a celor afectați de Efectul Dunning-Kruger), am fi putut vorbi despre neștiință, nepricepere, prostie.
Dar pentru o înțelegere cât mai bună a cercetării, pentru a ne deschide către adevăr – dacă avem cu ce – este nevoie de concret, de realitate, de ceea ce atinge direct. Ca urmare, vom pleca de la neștiutor, nepriceput, prost.

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Se poate vedea o mare deosebire între cele două definiții.

A doua descrie o stare în care suntem toți de multe ori în viață.
În primul rând în ceea ce privește teologia, adică legătura vie cu Dumnezeu, dar și în foarte multe alte domenii.
Ea poate să fie cu totul nevinovată, ori să fie legată de o oarecare vinovăție (prostie): lipsa de prevedere, uitarea unor pași necesari ș.a.a.

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

(partea a doua)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Cu forme diferite, precum: prostul care nu-i fudul, parcă nu e prost destul; prostul care nu-i fudul, încă nu e prost destul; prostul dacă nu-i fudul, nu e încă prost destul; prostul care nu-i fudul, nu e încă prost destul etc. Sau fără mândrie (fudulie) prostia nu doare; fudulia e sora geamănă a prostiei; prostul bate toba ca să se audă; prostul care tace nu e prost; cel mai fudul este prostul etc. ↩︎
  2. În mai multe materiale pe subiect, de întindere semnificativă (un exemplu aici), se ocolește ori se redă prin eufemisme realitatea din spatele Efectului Dunning-Kruger, adică trufia. ↩︎
  3. Uneori cuvintele întrebuințate astăzi nu corespund înțelesurilor vechi. De pildă, prost însemna în trecut foarte simplu, foarte sărac ori, pentru obiecte, de calitate inferioară – de unde s-a dezvoltat și sensul de astăzi al cuvântului. Cuvântul corect pentru Româna Veche este nătărău (cu nuanțe ca neghiob și nătăfleț) sau netot. Doar că (a) sună mult mai urât astăzi decât prost și (b) dacă în loc de prostie grăim despre nătărie o să încurcăm cititorul. Ca urmare, voi întrebuința cuvintele actuale de prost și prostie pentru a descrie ceea ce în trecut se numeau nătărău și nătărie sau netot și netoție. Dacă rânduiește Domnul, poate vom reveni și la ele. ↩︎