Intelectualii de curte și istoria se repetă

În 1954, Constantin Daicoviciu, într-o lucrare cu subtitlul Monografie arheologică, avea o prefață în care spunea:

Mulțumită eforturilor de a-mi însuși adevărata concepție științifică despre legile de desvoltare a societății omenești, materialismul istoric, m-am străduit în lucrarea de față să mă desbăr de rămășițele concepției burgheze idealiste de a trata fenomenele social-istorice și să mă sprijin pe bazele sigure ale concepției materialiste despre lume și societate a partidului clasei muncitoare. În această direcție, de un neprețuit ajutor mi-au fost și literatura de specialitate sovietică și unele lucrări recente ale istoricilor români.
Așa se explică, deci, că în multe privințe, în lucrarea de față eu susțin un punct de vedere modificat și chiar opus față de părerile exprimate în lucrările mele anterioare
.”

Această sucire radicală, chiar la 180° (după propria mărturisire) avea să îi aducă intrarea în Academia Republicii Populare Române un an mai târziu. Precum și nenumărate privilegii.

În paralel, Sfinți precum Arsenie Papacioc, Ilarion Felea, Dumitru Stăniloae, Iustin Pârvu, Constantin Sârbu, Arsenie Boca și mulți, mulți alții erau torturați în pușcării, împinși către moarte cu toată forța Partidului pe care îl slujea Constantin Daicoviciu.

Social, Constantin Daicoviciu era un om de mare succes, parte a „elitei sociale”. Doar că, murind în religia comunistă, s-a dus în Iad.
Social, Părinții Arsenie Papacioc, Ilarion Felea, Dumitru Stăniloae, Iustin Pârvu, Constantin Sârbu, Arsenie Boca și mulți, mulți alții, erau pleava societății, dacă nu mai puțin decât atât. Doar că, murind în ascultare de Dumnezeu, s-au dus în Rai.

Astăzi istoria se repetă.
Pentru că în 1990 oamenii au votat „Comunismul cu față umană”.
A fost sincer Iliescu: doar fața poate fi umană la Comunism.
Și este umană până își revine la normala-i monstruozitate.

Și astăzi avem filosofi de curte, scriitori de curte, intelectuali de curte. Care se cred și sunt crezuți parte a „elitei sociale”. Doar că, dacă vor muri în religiile mamonice1 în care se află, se vor duce în Iad.
Și astăzi avem iubitorii de Dumnezeu care sunt persecutați, insultați, torturați, declarați „pleava societății” (dacă nu mult mai rău). Doar că, dacă vor ține ascultarea de Dumnezeu până la capăt, se vor duce în Rai.

Ce zice înțelepciunea populară?

Cum îți așterni, așa dormi!

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Mamonic = ceea ce ține de Mamona, dracul sau zeul lăcomiei, zgârceniei, iubirii de bani și de putere. ↩︎