Etichetă: Decembrie 1989

Câteva adevăruri

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Adevărul este că Al treilea război mondial a avut loc între 1946 şi 1988. A produs mai multe victime decât Al doilea război mondial (majoritatea victimelor produse prin crimele Socialiştilor /Comuniştilor împotriva populaţiei cucerite). Denumirea de Război rece este sinteza victoriei uluitoare a manipulării mediatice împotriva contactului cu realitatea al oamenilor.

Adevărul este că nu există Socialism (Comunism) naţionalist. Naţionalismul are ca principiu fundamental iubirea faţă de naţiune, faţă de istoria, cultura şi tradiţiile ei. Toate sistemele Socialiste (Comuniste) din lume au avut ca prim obiectiv distrugerea tradiţiilor, culturii şi istoriei naţiunii ocupate. „Reconstruirea” naţiunii după modele socialiste (comuniste) este doar distrugerea naţiunii.

Adevărul este că fără Dumnezeu nu există morală adevărată. Fără autoritate divină orice morală este goală de sens şi autoritate: cel mult poate fi impusă cu forţa (armată, economică), dar asta o transformă într-o etică de partid ori de stat, anulându-i dimensiunea interioară voluntară esenţială moralei.

Adevărul este că după Decembrie 1989 conducerea României a rămas la agenţii sovietici şi ucenicii lor. Toţi preşedinţii României din 1989 şi până în prezent sunt Socialişti – unii globalişti, alţii regionalişti (aşa-zis „naţionalişti”).

Adevărul este că cei care nu îi respectă şi urmează pe eroii Rezistenţei Anticomuniste îi urmează pe ocupanţi, torţionari şi colaboraţionişti.

Adevărul este că România este dominată – prin grija conducătorilor neobolşevici – de intelectualişti sterpi. Nume goale, care produc o operă ce va fi uitată odată cu pieirea sistemului politic pentru care au apărut.

Adevărul este că numărul sinuciderilor din România lui 2020 a crescut enorm – după unele surse de peste patru ori (sau chiar mai mult!) faţă de 2019. Asta înseamnă că 4 sau 5 mii de Români au murit prin sinucidere în 2020 – în majoritate datorită măsurilor demente impuse (dement) de Arafat, guvernarea PNL, Iohanis şi alte structuri de ocupaţie. În acelaşi timp au murit de COVID 227 (douăsutedouăzecişişapte) de Români.

Adevărul este că o boală contagioasă pe care o poţi răspândi prin respiraţie se detectează printr-o mostră de salivă sau secreţii nazale. Adevărul este, prin consecinţă, că băgarea unui băţ în cap – prin nări – nu are rost într-o asemenea situaţie. Adevărul este că singura explicaţie logică a unei asemenea operaţiuni monstruoase – şi ca gest, şi ca uriaş număr de victime – este distrugerea demnităţii umane. Cine are minte şi suflet înţelege că gestul este un viol. Un străin îşi bagă un obiect în corpul unui om, prin forţă. Pentru că cine nu se supune are de suferit pe multe planuri.

Adevărul este că atunci când spitalele din Israel (peste 80% vaccinaţi!) sunt pline de vaccinaţi, este limpede că vaccinurile anti-covid sunt cel puţin un eşec.

Adevărul este că în caz de molimă cea mai importantă este imunitatea faţă de boală. Vă aduceţi aminte de filmele cu epidemii? În care se caută în disperare un om imun? De la care se obţin serul împotriva bolii şi tiparul de luptă al organismului cu boala? Adevărul este că atunci când îi declari pe cei imuni la virus drept „bolnavi asimptomatici” înseamnă că ai ejectat excremente pe ştiinţă şi că ai cu totul alte scopuri decât binele oamenilor.

Adevărul este că în orice epidemie reală se încearcă toate leacurile şi tratamentele posibile.
Adevărul este că atunci când doctori precum Raoult Didier sau Flavia Groşan au succese spectaculoase în tratarea sars-cov-2 autorităţile îi blochează, îi ameninţă (şantajează) şi refuză să preia tratamentul – fie şi experimental!
Adevărul este că în acelaşi timp se aplică tratamente cu rată de mortalitate extrem de mare şi, bineînţeles, se impun vaccinuri experimentale – acum deja dovedite ca profund ineficiente.

Adevărul este că în Australia este război civil. Sunt lupte de stradă, cu morţi şi răniţi, între agenţii Socialismului (poliţişti, jandarmi etc.) şi popor. Sunt greve, sunt blocate străzi şi cartiere. Poliţişii socialişti din Australia intră în case şi vaccinează cu forţa copiii. Pe scurt, Australia este imaginea Revoluţiei Bolşevice în Rusia sau, respectiv, a instaurării Regimului Nazist în Germania.

Adevărul este că în enormă majoritate mass-media din România ascunde Războiul Civil din Australia.

Adevărul este că în Franţa este război civil. Sunt lupte de stradă, cu morţi şi răniţi, între agenţii Socialismului (poliţişti, jandarmi etc.) şi popor. Liberte, egalite, fraternite se dovedeşte, ca de atâtea ori, o lozincă fără acoperire. Adevărul este că „apărătorii drepturilor femeilor” din Franţa – cum s-au prezentat repetat autorităţile din această răvăşită ţară – nu au nicio şovăire în a bate cu bestialitate femeile… dacă protestează împotriva „paşaportului verde” sau altor măsuri naziste. Adevărul este că Franţa se apropie cu paşi mari de colaps.

Adevărul este că în enormă majoritate mass-media din România ascunde Războiul Civil din Franţa.

Adevărul este că s-a atras atenţia că nu e normal ca forţele de interne din Australia să colaboreze strâns cu forţele similare din Indonezia. Adevărul este că s-a subliniat atunci că singurul domeniu real de expertiză al forţelor de interne indoneziene este oprimarea opoziţiei. Adevărul este că s-a strigat atunci că avertismentele şi îngrijorările pe temă sunt „teoria conspiraţiei”. Adevărul este că forţele de interne din Australia Socialistă aplică exact măsurile indoneziene de oprimare a opoziţiei.

Adevărul este că pe cei care fac aceste lucruri – în România, în Franţa, în Australia sau oriunde – o să-i mănânce Iadul. Veşnic. Şi pe ei, şi pe toţi cei din familia lor care îi sprijină, care colaborează cu ei. Şi care, implicit, sunt vinovaţi de complicitate la crimele acestora.

Mihai-Andrei Aldea

Îmi povestea, cândva, un fost deţinut politic, luptător în Rezistenţa Anticomunistă din România:
– Şi ăsta [un fiu al lui n.n.] s-a dus să se înscrie la Comunişti. Ca să poată face carieră, zicea el. Şi, după câteva săptămâni, vine la mine. Cu nişte sacoşe pline, ca să îmi arate ce deştept este el şi cât a câştigat. Nu l-am primit în casă! Am deschis puţin uşa şi i-am strigat „Te lepezi de Comunism?”. S-a uitat speriat în jur: „Tată, taci că te aude lumea!” şi a ridicat sacoşele „Ia uite cât am câştigat dacă m-am dat cu ei!”. L-am scuipat în faţă şi am închis uşa.
– Şi? – întreb eu.
– M-a sunat după câteva luni maică-sa. Care divorţase când am fost arestat şi s-a căsătorit cu securistul care mă arestase. Ea l-a învăţat să se dea cu Comuniştii! M-a sunat că cică să înţeleg, să mă trezesc. Zicea că lumea se schimbă şi trebuie să îl înţeleg pe băiat. Că nu poate trăi în trecut, trebuie să privească în viitor. Şi i-am zis: „În viitor vă aşteaptă Iadul. Şi pe tine, şi pe securist, şi pe fii’tu! Dacă nu vă pocăiţi, dracu’ vă mănâncă! Iar pe fii’tu îl primesc după ce îşi dă demisia din Partid.”
– Şi? S-au pocăit?
– Nici gând! Aşa au trăit, aşa au murit. Vai de capul lor!

Aş merge din nou (II)

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

Tricolorul

(partea întâi aici)

Sunt, astăzi, 30 de ani de când a izbucnit Revoluţia Română din Decembrie 1989 şi la Bucureşti.
Am fost în stradă, am strigat din tot sufletul Jos Ceauşescu, Jos Comunismul, Libertate şi Vom muri şi vom fi liberi.
Aş merge din nou.

Sunt unii – şi, din păcate, nu puţini – cei care spun că nu a fost revoluţie. 
Una dintre uriaşele patimi comuniste a fost ceea ce putem numi „valoarea de clasă”. Adică măsura omului după apartenenţa de clasă, nu după ceea ce era el – după priceperea lui, hărnicia lui etc.
Ceauşescu a fost icoana comunistă a acestei patimi: era „primul inginer” (deşi era bâtă în domeniu), „primul miner” (deşi era bâtă în minerit), „primul constructor” (deşi era bâtă în domeniu), „primul agricultor” (deşi era bâtă în domeniu) etc., etc.
Este adevărat, Ceauşescu avea talent de conducător, talent prelucrat în Uniunea Sovietică după Al doilea război mondial şi folosit pentru propriile pofte megalomanice. Dar acest talent nu poate ţine loc priceperii într-o meserie sau alta, într-o ştiinţă sau alta, în artă sau morală sau religie. Ca urmare, cu tot talentul său de conducător, Ceauşescu a săvârşit crime uriaşe: a nimicit satul românesc (un genocid tot mai uitat!), a distrus bălţi şi lacuri şi alte zone de luncă vitale pentru piscicultura românească, a otrăvit aerul cu o poluare aproape unică, a prăbuşit moralitatea socială (fără de care nicio societate nu poate funcţiona bine) etc. Ca urmare, a izbutit să transforme România într-o ţară impunătoare extern, însă distrusă interior. Şi s-a prăbuşit.

Şi astăzi, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, foarte mulţi urmează modelul comunist, modelul ceauşist.
Fraze precum „în Decembrie ’89 nu a fost revoluţie, ci lovitură de stat„, ţin de incultura arogantă comunistă.
Care ne poate bântui uneori – şi în unele privinţe – pe toţi; dar împotriva căreia trebuie să luptăm cu toată fiinţa noastră.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române:

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. 2. (Pop.) Răscoală, revoltă. 3. Fig. Schimbare, transformare radicală într-un anumit domeniu. ◊ Revoluție industrială = procesul înlocuirii radicale a producției manufacturiere (manuale) cu producția bazată pe mașini. II. 1. Mișcare periodică continuă a unui corp având ca traiectorie o curbă închisă. ◊ Perioadă de revoluție = timpul necesar unui corp (ceresc) pentru a parcurge întreaga sa orbită. 2. (Geom.) Mișcare de rotație a unui corp în jurul unei drepte fixe. ♦ (Mec.) Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. [Var.: (înv.) revoluțiune s. f.] – Din fr. révolution, lat. revolutio, -onis, germ. Revolution.

Să vedem definiţia cuvântului „revoluţie” în Micul Dicţionar Academic:

revoluție sf [At: LEON ASACHI, B. 72/10 / V: (înv) ~iune, (îvr) răzv~, ~lâție, rivoluție, rivul~ / Pl: -ii / E: lat revolutio, -onis, ger Revolution, fr révolution] 1 (Șîs ~ socială) Proces de transformare prin care se realizează înlocuirea unui anumit mod de organizare economică, socială, politică etc. cu o altă formă de organizare. 2 Mișcare colectivă organizată care are ca scop cucerirea puterii politice într-un stat Si: insurecție. 3 (Pop) Răscoală (1). 4 (Fig) Schimbare, transformare radicală (într- un anumit domeniu). 5 Schimbare geologică a scoarței terestre. 6 (Ast; șîs mișcare de ~) Mișcare periodică a unui corp ceresc care parcurge o traiectorie închisă, o orbită. 7 (Îvr) Mișcare de rotație a unui corp ceresc împrejurul axei sale. 8 (Gmt) Mișcare de rotație a unei figuri împrejurul unei axe. 9 (D. suprafețe sau corpuri geometrice; îla) De ~ Care este generat prin rotația unei drepte, a unei curbe sau a unei figuri geometrice în jurul unei drepte fixe. 10 (Fiz) Mișcare a unui corp care parcurge o curbă închisă. 11 Rotație completă a unei roți în jurul osiei sale. 12 (Sil) Perioadă de timp de la nașterea unei păduri până la exploatare.

Dacă trecem peste definiţiile din ştiinţele naturii, vedem că revoluţie este orice proces de înlocuire – puternică – a unui sistem social, politic sau economic printr-un alt sistem, o altă formă.
Ceea ce s-a şi întâmplat în Decembrie 1989!
Deci, a fost revoluţie!

Ceea ce vor de fapt să zică cei care nu cunosc înţelesul cuvântului „revoluţie” este că au ajuns la putere alţii decât ar fi vrut ei.
Că în loc să vină un anumit curent politic – după înclinaţiile politice personale ale vorbitorului – au venit bolşevicii lui Brucan, Iliescu şi Roman (toţi vinovaţi de crime cumplite împotriva României şi a poporului român).
Dar asta nu înseamnă că nu a fost revoluţie!
Revoluţia Franceză de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, paradigmatică pentru revoluţii în general şi pentru cele comuniste, bestiale, inumane, în special, a avut numeroase schimbări de conducere. Şi, implicit, de politică internă şi externă, de politică economică şi culturală etc. Aceste schimbări ţin de definiţia revoluţiei, ca urmare nu pot fi folosite pentru a nega revoluţia căreia îi aparţin. Decât prin folosirea total greşită a termenului.

Desigur, neştiinţa nu este un mare păcat, sau chiar nu este păcat, dacă (a) nu este însoţită de trufie (aroganţă) şi (b) nu este din vină proprie acolo unde nu are voie să fie.

Altfel spus, dacă cineva nu ştie cum se taie lemnele, nu are un mare păcat, ba chiar niciun păcat, dacă (a) nu se apucă să explice cum se taie lemnele şi, (b), nu este tăietor de lemne.
Pentru că, evident, în cele două cazuri deja face un (mare) păcat.

Comunismul i-a învăţat pe oameni că părerea lor este un adevăr absolut, atâta vreme cât nu contrazice Conducerea (pe atunci Partidul Comunist, astăzi U.S.R., P.S.D, Iohannis şi alţii asemenea).
Această idee comunistă domină majoritatea sufletelor din Republica România.
Şi face ca cercetarea lucrurilor (poruncă biblică!), sincera căutare a adevărului, să fie un fel de legendă, eventual lozincă, dar niciodată practică reală.
Şi, tot comunist, vinovaţii sunt alţii. 

Mă aştept ca tot mai mulţi să ne acuze, pe cei care am fost la Revoluţia din Decembrie, vii sau morţi, pentru toate relele post-decembriste.
Aşa cum tot mai mulţi spun că nu a fost revoluţie.
Deja s-a început.
Deja se dă vina pe dărâmarea dictatorului scelerat Nicolae Ceauşescu pentru ceea ce s-a întâmplat cu România după aceea. De parcă plecând paşnic s-ar fi schimbat ceva în bine! Dimpotrivă, s-ar fi schimbat în rău!
Dacă nu se ieşea în stradă în Decembrie 1989, dacă se lăsau „mişcările” pe seama zecilor de mii de agenţi străini, România ar fi fost în mai puţin de o lună sfărâmată, împărţită între statele vecine, distrusă.
Ieşirea în stradă a Românilor, rezistenţa lor faţă de chemarea trupelor sovietice, rezistenţa lor chiar în faţa manipulărilor şi loviturilor F.S.N. a salvat România!
De frica unui necontrolabil război civil, care s-ar fi putut extinde ca focul în U.R.S.S. şi Peninsula Balcanică, cei care plănuiseră distrugerea României… au amânat-o. Şi încă este amânată, nu s-a renunţat la ea.

Am avut prilejul să citesc, printre altele, reproşurile diasporei maghiare faţă de conducerea Ungariei pentru că nu a invadat Ardealul, aşa cum era planul.
Am avut prilejul să văd harta în care Dobrogea trecea la Bulgaria, Moldova şi Maramureşul care ne-au mai rămas la U.R.S.S., Crişana şi Transilvania la Ungaria, Banatul fiind împărţit între Iugoslavia şi Ungaria etc.
Şi ies la iveală tot mai multe documente despre acest plan genocidar, de distrugere a României, pregătit încă înainte de anii ’80 şi pus în mişcare prin 1985.

Dar chiar şi dacă nu ar fi existat acest plan, dacă nu ar fi existat această implicare externă, tot merita ieşit în stradă. Cu toată primejdia.
De ce?
Pentru libertate, pentru Ţară, pentru Neam, pentru Dumnezeu.

Noi, atunci, ne-am făcut datoria.
Restul ţine de ceea ce a făcut – mai ales la vot – majoritatea.
Şi pentru că atunci mi-am făcut datoria, aş merge din nou.
Dacă eu fac ce trebuie, dacă fac binele pe care îl pot face, răul pe care îl fac alţii este vina lor; iar eu am sufletul curat şi împăcat.

Mihai-Andrei Aldea

Icoana Craciun 01

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

 

În memoria martirilor Revoluţiei Române – Neamunit România 21 Decembrie 2019

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Pe 21 Decembrie 2019, la 30 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989, va avea loc un scurt marş comemorativ pentru cinstirea memoriei martirilor căzuţi atunci pentru libertate, demnitate şi Credinţă.

Marşul va începe din Piaţa Revoluţiei, cu depunerea de flori şi candele la monumentul din faţa Ministerului Afacerilor Interne.

Se vor citi o parte dintre numele celor care şi-au pierdut viaţa în evenimentele de acum 30 de ani.

Urmează o oprire în faţa Sălii Dalles, unde au cazut primii eroi pe 21 Decembrie 1989.

Marşul se va încheia la crucile din Piaţa Universităţii, loc încărcat de semnificaţii pentru lupta pentru libertate, unde alături de Seniorii Ligii Studenţilor vom depune flori şi candele, iar mai apoi se va desfăşura o slujbă, parastas, în memoria şi pentru sufletele celor căzuţi la Revoluţia din Decembrie 1989, eveniment organizat de Seniorii Ligii Studenţilor.

Vă invitam să participaţi, îmbrăcaţi cu haine de culori închise, cu steaguri tricolore, flori şi candele.

Dumnezeu să îi ierte şi odihnească în cetele drepţilor pe toţi eroii noştri din Decembrie 1989. Iar noi, cei de azi, le datorăm respect, recunoştinţă şi neuitare.

#neamunit #fiiairomaniei #far
#revolutie #eroiinumorniciodata

20171210_145045

Aş merge din nou (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Se apropie luna Decembrie 2019.
Adică sunt trei decenii, 30 de ani, de la Revoluţia din Decembrie 1989.
Şi văd că apar întrebări precum:

„Ai mai merge din nou, ştiind ce distrugere vine în deceniile de după?”
„A avut vreun rost ieşirea în stradă, jertfa celor care atunci au luptat să înlăture Dictatura?”
„Ai mai merge, ca să mori pentru o Ţară în halul în care este, cu oameni atât de corupţi, alcoolici, drogaţi, curvari etc.?”

Da, aş merge din nou. Fără şovăire.
Am fost atunci şi aş merge şi acum, dacă ar fi să o iau de la capăt.
În primul rând, pentru că încerc să fac bine, să fac binele ce-mi stă îmi puteri. Să îmi fac datoria.
Dacă alţii nu şi-o fac, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Dacă alţii trădează, se trădează, ne trădează, este treaba lor. Ei vor răspunde înaintea lui Dumnezeu.
Renunţând să fac binele devin rău. Devin asemenea celor zugrăviţi, acuzator şi chiar osânditor, de cei care pun asemenea întrebări.

Răutatea altora este o scuză pentru a face răul dacă suntem răi.
Cel care vrea să fie bun merge pe drumul binelui orice ar fi.
Dacă toţi ar merge pe drumul binelui Sfinţii şi Eroii nu ar mai fi atât de preţioşi.
Sau, şi mai bine, am fi toţi Sfinţi şi Eroi.

Dar este rânduit oamenilor ca o dată să moară, apoi urmează judecata.” (Evrei 9.27)
Adică avem o viaţă şi doar una.
Şi dacă am doar o viaţă, vreau să fie cât mai demnă, cât mai aproape de înălţimea Sfinţilor şi Eroilor.
Nu pretind că am ajuns acolo; dar dacă nu încerc, sigur nu voi ajunge niciodată.

Deci, da, aş ieşi din nou în stradă în Decembrie 1989, chiar dacă aş ştii ce au făcut unii şi alţii din Ţară.

Aşa cum şi Brâncovenii şi Ianache au mărturisit, deşi ştiau ce vor face unii şi alţii mai departe.

Aşa cum au ieşit la luptă Înaintaşii apropiaţi, din ultimele generaţii, chiar dacă ştiau că nu vor doborî Hidra Comunistă. 

Aşa cum trebuie să facem, dacă suntem Români adevăraţi, dacă suntem Creştini adevăraţi.

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

Mihai-Andrei Aldea

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă

Şi laşii scuipă pe bravi

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Un deţinut politic, Nicolae Steinhardt, observa că cele mai mari ticăloşii, păcate şi patimi sunt cele care par mărunte. Cele care, otrăvind sufletul până în străfunduri, minor în aparenţă, dar definitiv, aduc omul şi societatea într-o stare de răutate fundamentală. Aici intră laşitatea, lipsa de demnitate, meschinăria şi multe altele.

Una dintre cele mai scârbavnice răutăţi ale lumii a fost veşnica grabă a laşilor de a-i scuipa pe bravi.
„Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?„, întreba retoric Mihai Eminescu. El cunoscuse reflexul ticălos al decăzuţilor de a încerca să-i tragă în mlaştina cu rahat pe cei care se înalţă.

Acelaşi reflex îl vedem în jurul lui 21 Decembrie la foarte mulţi care scuipă pe jertfa celor care au ieşit atunci în stradă.

Fac un mic exerciţiu de analiză istorică şi politică: ce se întâmpla dacă nu ieşeau în stradă, dacă nu luptau şi chiar mureau cei care au făcut-o?
Ce se întâmpla dacă am fi stat acasă?

FSN-ul exista deja – i-am auzit primul comunicat cu câteva luni înainte de Congresul PCR, comunicat difuzat la Radio Europa Liberă şi/sau Vocea Americii.
Ar fi preluat puterea uşor, folosindu-se de agenţii strecuraţi să simuleze mişcările populare. Pentru că, în acest exerciţiu, Românii ar fi stat toţi acasă, nu ar fi existat sutele de mii de nebuni care au ieşit în stradă.
În stradă, prin urmare, ar fi fost doar „ei”: agenţii Securităţii, KGB-ului, AVO etc., care ar fi îndeplinit planul pentru România.

Deci, ar fi preluat puterea în ţară şi, simulând lupte cu „forţele teroriste ceauşiste”, i-ar fi chemat în ajutor pe Sovietici. Ceea ce, credincios planului iniţial şi comandanţilor de la Moscova, Ion Iliescu a încercat, de fapt, să facă. Doar că strada şi Guşe i-au dat planul peste cap.
Dar în exerciţiul nostru NU există Români în stradă, nu există nimeni care să fie gata să intre în Palat şi să-i sfâşie pe cei care îi cheamă pe Sovietici, nu există nimeni care să-l sprijine pe Guşe. Există doar conspiratorii şi oamenii lor. Guşe, dacă scoate un cuvânt împotrivă, se trezeşte arestat şi executat drept „contra-revoluţionar” şi „terorist ceauşist”.

Trupele sovietice intră în România, „ca să apere populaţia de terorişti”.
Să crezi că s-ar mai fi retras înseamnă să fi desprins de realitate: Armata a 14-a este şi acum în Transnistria.
Trupele ungureşti intrau şi ele, „să-i apere pe etnicii Unguri şi pe toţi Transilvănenii de teroriştii ceauşişti”.
Conform planului, în Dobrogea Sovieticii s-ar fi întâlnit cu „fraţii Bulgari”.
Răzbunarea pentru 1968 ar fi fost deplină, iar Ceauşescu ar fi fost executat doar după ce vedea România cucerită şi împărţită de cei pe care îi sfidase la invadarea Cehoslovaciei.

Planul – devenit public încă în 1990, dar încă ignorat de mulţi – era ca România să fie prima împărţită.
Moldova, Maramureşul şi Delta Dunării treceau la URSS, Dobrogea la Bulgaria, Transilvania şi Crişana la Ungaria, pentru Banat se certau Ungaria şi Iugoslavia.
Desigur, era doar prima parte a proiectului, pentru că ar fi urmat împărţirea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei etc.
Dar vorbim despre România!
Care ar fi fost redusă cel mult la Muntenia şi Oltenia şi ar fi devenit lagărul de „refugiaţi” al Europei.
Pentru ceea ce ar fi suferit Românii atunci, ceea ce trăim noi ar fi părut fericire…
Românii ar fi fost mai puţin în Europa decât sunt Kurzii pe pământurile lor străbune, împărţite între ţări străine.
Ne este rău, dar ar fi fost de mii de ori mai rău.
Asta s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi ieşit în stradă sute de mii de Români.

Da, România suferă.
Da, România nu o duce bine.
Dar dacă acei nebuni nu ieşeau în stradă, nu ar mai fi existat România, iar suferinţele Românilor ar fi fost de mii de ori mai mari.
URSS-ul, conform planului, a fost destructurat, desfiinţat.
Iugoslavia, conform planului, a fost destructurată, desfiinţată.
Cehoslovacia, conform planului, a fost destructurată.
Germania, conform planului, s-a unit şi a devenit prima putere europeană.
Crimeea, conform planului, a fost separată de Ucraina şi a căpătat un statut special.
Toate acestea – inclusiv schimbările din Caucaz – erau figurate pe o hartă apărută public în 1990.
Cu o singură excepţie: România!
Prima programată să fie destructurată, desfiinţată.

Doar că România era (este) o naţiune, nu o alcătuire artificială. Şi a avut sutele de mii de nebuni care au ieşit în stradă.

Ar fi putut România să meargă mai bine?
Să nu rateze Unirea din 1990, blocată de Ion Iliescu?
Să nu aibă trădătorul tratat cu Ucraina, impus de Emil Constantinescu şi Victor Ciorbea?
Să nu ajungă la peste cinci milioane de Români daţi afară din Ţară? (etc., etc.)
Da.
Dacă ar fi fost ascultaţi cei care au ieşit în stradă şi au supravieţuit.
Dacă poporul i-ar fi urmat pe ei, în loc să urmeze Comuniştii din eşaloanele doi şi trei care s-au cocoţat la putere (din păcate, asta a mers conform planului…).
Dacă se respecta măcar punctul 8 de la Timişoara.
Dacă poporul i-ar fi urmat pe eroi, în loc să-i urmeze pe vânduţi, dacă gloata nu şi-ar fi vândut şansele istorice pe ţoalele şi mărgelele colorate ale străinilor.

Însă asta nu este vina sau problema celor care am ieşit în stradă atunci.
Este vina celor care au (aţi) votat cu FSN-ul, Ion Iliescu, Petre Roman…
Cei care au luptat şi au murit la Revoluţie şi-au făcut datoria faţă de Ţară.
Lupta lor şi jertfa lor este respectată de către orice om cu demnitate, dar este scuipată de către cei care ştiu că nu şi-au făcut datoria.
Pentru că laşii scuipă pe bravi.
Pentru că este mai uşor să-ţi baţi joc de cei care au făcut ceva, decât să recunoşti că nu ai făcut şi nu faci ceea ce trebuie.
Ticăloşiţii nu înţeleg existenţa cimitirelor militare, acolo unde sunt onoraţi cei care au avut curajul să-şi pună viaţa pentru un crez, fie şi greşit. Ei îşi îndreptăţesc laşitatea cu pretexte filosofice şi scuipă mormintele luptătorilor.
Dar asta nu schimbă măreţia jertfei eroilor!
Eroii de la Revoluţie au oferit României şansa de a mai exista încă trei decenii, a oferit Românilor mii şi mii de şanse de a îndrepta lucrurile, de a face o Românie mai bună.
Ce au izbutit Românii să facă din aceste şanse oferite de Eroii de la Revoluţie?
E o întrebare la care nu Eroii de la Revoluţie trebuie să răspundă, ci aceia care au votat cu cine nu trebuie; şi cei care ştiind că se merge pe o linie greşită nu au făcut tot ce puteau pentru a îndrepta lucrurile.
Cei care au făcut – şi fac – ceea ce puteau şi pot, chiar dacă nu au izbutit să îndrepte mult, tot au dat o mărturie bună; ceea ce înseamnă enorm.
Pentru că pe munca şi jertfa aceasta, de a face binele şi în cel mai cumplit vifor, şi în cea mai cumplită mocirlă, se construieşte tot ce înseamnă eroism şi sfinţenie.

Sfinţii Prigoanelor Comuniste nu sunt oameni care au izbutit să alunge Comunismul din România.
Sfinţii Prigoanelor Comuniste sunt martirii ce au izbutit să fie Români şi Creştini în vreme ce majoritatea cârtea între Cerbul de Aur şi cozile la iaurt, fără să îndrăznească nimic mai mult.
Asta nu face jertfa sfinţilor amintiţi vrednică de dispreţ ci, dimpotrivă, cu atât mai măreaţă.

În Decembrie 1989 nu credeam că vom scoate România din Comunism.
Dar ştiam că merită să încercăm, ştiam că pentru şansa României la libertate şi viitor merită să lupţi.
Pentru această credinţă disperată, unii dintre noi au murit, mulţi au fost răniţi.
Jerfa lor este nobilă şi măreaţă, ca a oricărui luptător pentru o cauză înaltă, mai ales atunci când înfruntă forţe copleşitoare, ştiind că nu are nicio şansă de izbândă.
Stând pentru ceea ce crezi, stând pentru libertate, în ciuda tuturor şanselor, proiectelor, conspiraţiilor, ştii că ai făcut ceea ce trebuie.
Laşii scuipă pe bravi.
Ceea ce arată cât de ticăloşi sunt, cât de murdari sunt, cât de goi sunt. Şi, desigur, cât de sus sunt cei bravi.

Cei căzuţi la Revoluţie au dat României şi Românilor, prin sângele lor, mii de şanse. Care există şi astăzi, întemeiate pe acelaşi sânge, pe aceleaşi jertfe.
Şi fiecare poate să aleagă ce face mai departe.
Filosofează de pe margine? Scuipă pe bravi? Închide ochii? Fuge?
Sau se ridică, munceşte şi luptă.
Chiar dacă nu vei izbuti să schimbi o Ţară sau o lume aşa cum ar trebui, te vei schimba pe tine! Este de ajuns.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…