Despre Stânga, Comunism, Evrei. II. Paradigma Karl Marx

(partea întâi)

În prima parte am ajuns la problema clarificării unei întrebări:

În ce măsură sistemele politice de Stânga sunt fundamental anti-iudaice sau antisemite ori nu?

Am amintit pe scurt de Stalin1, care încă în 1913 publica o lucrare (Marxismul și problema națională2) în care prezintă Evreii drept o „națiune pe hârtie”, îi desparte în felurite „grupuri etnice” după locul în care se află, îi consideră parte a aceea ce trebuie să dispară.
Și că această doctrină a avut consecințe practice puternice – asupra cărora voi reveni mai jos, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Dar, ne întrebăm, de unde această poziție a lui Stalin?

Și, dacă mișcările de Stânga erau ale Evreilor, cum de nu a fost eliminat Stalin după exprimarea unei asemenea doctrine?

Pentru a înțelege atât poziția lui Stalin, cât și a Comuniștilor care, în masă, au aprobat afirmațiile sale, trebuie să revenim o clipă la primul cuvânt din titlu: Marxismul.
Denumire pentru doctrina profesată de Karl Marx.

Acesta fiind un excelent punct de plecare în lămurirea adevărului:

  • părinții lui Karl Marx erau Evrei care se creștinaseră
  • părinții lui Karl Marx erau Evrei ce păstrau legături frumoase cu conaționalii care țineau de o ramură sau alta a Mozaismului
  • părinții lui Karl Marx i-au asigurat acestuia resursele financiare ce i-au permis lui Karl Marx să nu muncească niciodată pentru a trăi și să se ocupe de filosofie, politică și altele asemenea
  • Karl Marx este, alături de Friedrich Engels, unul dintre cei doi părinți ai Comunismului clasic (Comunismul Marxist ori, pe scurt, Marxismul)

Altfel spus, Karl Marx este și de origine evreiască, și unul dintre cei doi părinți fondatori ai Comunismului.

La prima federe, după aspect, ar părea că acest fapt susține ideea că sistemele de Stânga și mai ales Comunismul au fost create de Evrei pentru Evrei.

Dar, păstrându-ne obiectivitatea, să trecem de aparențe!

Și să vedem care a fost poziția lui Karl Marx (1818-1883) față de Evrei!

(cu ajutorul lui Dumnezeu, partea următoare)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea


Note

  1. Numele original al acestuia este Ioseb Besarionis Dze Jugashvili, porecla fiind Koba (a se vedea și nota următoare). Își va schimba numele întâi în Iosif Vissarionovici Djugașvili, pentru ca în 1913 să își ia numele de Stalin (Oțel). Sub acest nume a făcut parte din conducerea URSS în timpul lui Lenin, sub acest nume a condus Uniunea Sovietică, sub acest nume și-a publicat majoritatea lucrărilor (și și-a republicat lucrările mai vechi), sub acest nume este global cunoscut astăzi, deci pe acesta îl folosim. ↩︎
  2. În original Марксизм и национальный вопрос (Marcsizm i naționalinâi vapros), în revista Просвещение (Proseveșcenie), Nr. 3-5, Petrograd, 1913. Semnătura din acel an a fost К. Сталин (K. Stalin), marcând atât trecerea la numele Stalin, cât și păstrarea pentru o vreme a poreclei (supranumelui) Koba. Se spune că lucrarea a fost scrisă între sfârșitul lui 1912 și Ianuarie 1913 (la Viena).
    Prima traducere în limba română a fost Marxismul și chestiunea națională (1913), de I. V. Stalin, Издательство Литературы на Иностранных Языках (Editura în Limbi Străine), Moscova, 1945, ca parte a procesului de impunere a doctrinei comuniste în România ocupată. Comuniștii din România o vor reedita în același an și în următorii, schimbând titlul în Marxismul și problema națională (sub care apar celelalte ediții). Ultima ediție de sine stătătoare în limba română este Marxismul și problema națională, de Iosif Vissarionovici Stalin, Editura Partidului Muncitoresc Român, București, 1952. ↩︎

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (III)

partea dinainte aici

Totdeauna Stânga a depins de existența dușmanilor.
Fără dușmani, Stânga nu are pe cine să dea vina.
Stânga speculează lenea, invidia, lăcomia, răutatea oamenilor. Și face din persoanele, sistemele sau comunitățile de succes „vinovații” lipsurilor și suferințelor celor bântuiți de lene, invidie, lăcomie, răutate.

La început, Stânga „americană” (specific regional, nu etnic, național sau cultural) a găsit ca „dușmani” pe „Negri”, pe „Evrei”, pe „Indieni” etc. Această ideologie a marcat discursul și activitatea politică a Partidului Democrat din SUA vreme de cam două secole (secolul al XIX-lea și secolul XX).
Partidul Democrat a luptat împotriva Amerindienilor, a promovat sclavia, a provocat Războiul Civil pentru a păstra sclavia, a promova discriminarea rasială și legile Jim Crow, a stat la baza apariției și funcționării Ku Klux Klan etc., etc.

Dar această Stângă ce ține de secolele XVIII-XIX a fost treptat infiltrată și completată (în rău) de Comunism. Mai ales în formele Bolșevismului.

În perioada interbelică Uniunea Sovietică (URSS, U.R.S.S., Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) a investit sume uriașe în bolșevizarea Vestului.
Germania și Austria au fost principalele centre de răspândire a sexualității bolșevice, care promova practicile LGBT, incestul și pedofilia. Prin aceste centre s-a realizat apoi infiltrarea Statelor Unite (SUA, S.U.A., Statele Unite ale Americii) inclusiv din perspectiva sexualității bolșevice.
Alt clișeu bolșevic este lupta împotriva imperialismului. Acest „principiu” venind dintr-un imperiu al răului ce ținea sub knutul bolșevic (precum țarii din Imperiul Rus) nenumărate etnii și popoare: Români, Georgieni, Cerchezi, Komi, Laponi, Tătari, Germani, Ceceni, Alani, Găgăuzi, Tuvani, Nanai, Suomi (Finlandezi), Eveni, Svani etc., etc.
Prin filiere ca Franța sau Spania, antiimperialismul bolșevic, centrat pe ura față de Imperiul Britanic și Statele Unite ale Americii, a devenit după 1948 predominant antiamerican. Aceasta deoarece prăbușirea (aparentă a) Imperiului Britanic (dar și bolșevizarea școlilor britanice) a înlăturat acest dușman din preocupările centrale sovietice.
De aici izvorăște și rasismul bolșevic. Ura bolșevică, dorința clară și exprimată ca atare de nimicire a celor care nu acceptă Comunismul, e definită de propaganda comunistă drept „luptă pentru pace”. În același fel, ura ființială față Europenii Vestici și urmașii/frații lor Americani a fost definită ca antirasism. Asta cu toate că este rasism clar, conform definiției clasice a termenului! Ei bine, și acest rasism „împotriva omului alb” a fost promovat de URSS și a ajuns să fie preluat de Stânga din America. (Dacă numim Stânga „americană”, „rusească”, „italiană” etc., denumirea este de obicei strict geografică; după cum am mai amintit, Stânga este ființial antinațională.)
Vocile împotriva rasismului sistematic bolșevic, promovat astăzi de Guvernul SUA, sunt ignorate sau reduse la tăcere. Să ne gândim că oameni de cea mai înaltă calitate, precum Thomas Sowell, Candace Owens ori Jordan Peterson, Dinesh D’Souza, Matt Walsh, Ben Shapiro, Michael Knowles, Dennis Prager, Charlie Kirk etc. au fost și sunt declarați „rasiști” peste noapte, cu cele mai aberante pretexte. Iar aceștia sunt oameni care sunt, social, sus; pentru cei de jos prigoana rasistă este și mai dură. O femeie însărcinată care și-a apărat bicicleta de o bandă de tâlhari a fost concediată și terfelită în ultimul hal de mass-media. Asta pentru că ea era albă iar tâlharii erau negri! Absurditatea situației a depășit de multă vreme limitele patologicului, ajungând la formele cele mai negre ale Bolșevismului și Nazismului.

Această bolșevizare a fost prevăzută și descrisă de mulți. Amintesc aici de Iuri Bezmenov (Ю́рий Безме́нов): un jurnalist sovietic de maximă încredere pentru URSS, adică lucrător pentru NOVOSTI, Agenția de Presă a URSS. Pentru a lucra aici trebuia să (a) ai un dosar perfect (din punct de vedere comunist) și (b) să ai un grad în sistemele de informații sovietice.
Trecut în tabăra vestică în 1969, acesta a încercat zadarnic să prevină Occidentul asupra masivei infiltrări bolșevice. Ideea că Sovieticii au pus stăpânire, direct și mai ales indirect, dar esențial, pe Educația și Cultura din țările N.A.T.O. a fost luată în râs ori ignorată.
Aveți aici unul dintre interviurile date de Iuri Bezmenov la începutul anilor ’80 (click pentru vizualizare). Interviu(ri) în care explică limpede procesul de infiltrare și cucerire bolșevică a Vestului. Totul este arătat clar, profesional, sistematic.
Ascultați (cei care cunoașteți limba engleză) și gândiți-vă în ce măsură are dreptate.

Ca să facem un salt, să mergem la o comparație între valorile occidentale dinainte de bolșevizare și, respectiv, de astăzi!
Uitați-vă la valorile din „Cronicile din Narnia” sau din scrierile lui Dickens și comparați-le cu valorile „britanice” de acum!
Uitați-vă la valorile din scrierile lui Fenimore Cooper, sau chiar din cele ale lui Jack London (un stângist naiv și bine intenționat, distrus de ruptura dintre visele sale și realitatea Stângii), de pildă din Valea Lunii (The Valley of the Moon), și comparați-le cu valorile „americane” de acum!
O să vedeți că existau două culturi anglo-saxone diferite, cea britanică și cea americană, dar cu valori comune în privința patriotismului, cu o viziune diferită asupra libertății religioase, dar nu chiar atât de diferită pe cât s-ar crede etc.
Acum există o viziune comună, neocomunistă, anti-națională, rasistă (împotriva „omului alb” și a „Creștinului”, în primul rând), „anti-imperialistă” (dacă imperiul nu este comunist!, atunci brusc devine „bun”!), cu aceleași concepții sexuale bolșevice ca în Uniunea Sovietică a începutului anilor ’20, există acum o viziune comună, neocomunistă, împotriva celor ce reușesc social sau cultural prin propriile eforturi (adică în afara sistemului, cunoscut în trecut ca Partidul), împotriva celor care sunt autonomi față de sistem sau încearcă să fie ș.a.m.d.
S-a trecut de la valorile tradiționale vestice (cu relele și bunele lor) la o viziune nivelată, 100% comunistă și 100% rea.
Q.E.D.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Documentul de „defectare” a lui Iuri Bezmenov, în sfârșit desecretizat de Canada