Christos a înviat!
Am primit de la Mihai următoarea întrebare plecată de la eseul Românii au rostit totdeauna Cristos ori Christos. Până la ocupații străine, precum cea sovietică:
Vă mulțumesc tare mult pentru răspuns. Foarte luminător cum descrieți că esența problemei este infinita distanța dintre trăirea Credinței și mărturisirea trăirii Sfinților, pe de o parte, și cohortele de laureați cu diplome, titluri și prestigiu, pe de alta. Între mândria antiromânească ca reacție față de propria nevrednicie și asumarea aceleiași nevrednicii ca temei în adorarea Sfintei Treimi.
Dacă înțeleg bine, diferența de grafie este încă o manifestare a trădării intelectualiste care de secole ne infectează patria, cum spune Mihai Eminescu: “cuvinte nouă fără cuprins, oameni noi fără trecut și fără valoare, o limbă păsărească în locul vrednicei limbe a strămoșilor (…) au rupt fir cu fir toate tradițiile istorice, au risipit piatră cu piatră vechea comoară a averei sufletești și materiale a poporului românesc”.
Credeți, Părinte, România fiind aproape complet înstrăinată de gândirea creștină adevărată, e înțelept să tragem paralelele cu prăbușirea Imperiului Roman de Vest, pe care le trage MacIntyre? Putem spune că instituțiile morale și culturale ale modernității nu mai pot fi reformate din interior, pentru că nu sunt recipiente neutre care ar putea fi umplute cu un conținut mai bun, ci sunt ele însele structurate după logica care a respins adevărul?
O răscruce a venit la vremea aceea, când oamenii de bună credință, urmând Sfântului Cuvios Benedict, s-au întors de la sarcina de a sprijini Imperiul Roman, au încetat să identifice continuarea civilizației cu menținerea lui și au construit în schimb forme noi de comunitate în care au trăit Credința prin noile epoci de barbarie.
Iar în cazul nostru, barbarii nu mai așteaptă dincolo de graniță, ei ne guvernează de destulă vreme.
Vă mulțumesc încă o dată pentru răspunsul luminător! Sărut mâna, Părinte, să ne trăiți!
Voi începe amintind că pentru o gândire sănătoasă trebuie să știm foarte bine înțelesul cuvintelor și numelor pe care le folosim.
Ce înseamnă România?
Frate Mihai, chiar în răspunsul tău ai folosit expresia „trădarea intelectualistă care ne infectează patria”.
Asta înseamnă că patria noastră este altceva decât patria lor, chiar dacă geografic și administrativ se suprapun.
Deci, avem Români, care iubesc pe Dumnezeu și moștenirea sfinților noștri strămoși, precum și Românofoni. Aceștia din urmă vorbesc o limbă oarecum română, dar sunt străini de sufletul națiunii noastre.
În același fel, avem România Creștină, care trăiește din România Străveche, și România Creolă, care este sclavă unor gândiri și trăiri străine Învățăturii lui Christos.
Sau, altfel spus, România Barbară, condusă de acei „barbari (care) ne guvernează de destulă vreme”.
Ce avem noi de făcut?
Să trăim în toate după Iisus Christos, Împăratul nostru, Arhiereul nostru cel Mare și Marele Învățător al nostru.
Dar, concret, trebuie să luptăm pentru ca Republica România, neocomunistă, să fie cât de cât, sau cât mai mult, creștină?
Ori să luptăm pentru a avea obștile/comunitățile noastre creștine române, în care să păstrăm și să creștem moștenirea sfinților înaintași?
Da!
Trebuie să le facem pe amândouă, după puteri.
Căci așa poruncește Domnul:
Pe acestea trebuia să le faceți, și pe acestea să nu le lăsați! (Matei 23:23)
Și, de asemenea, Duhul Sfânt ne poruncește,
Ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți! (I Corinteni 10:31) Și toate să le faceți fără cârtire și fără de îndoială, căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi (Filipeni 2:12-16)
Se cuvine deci, fiind sfânta noastră datorie, să trăim întru Christos Iisus totdeauna, plângând toate căderile noastre și slăvind harul lui Dumnezeu care ne ridică și ne ține.
Iar trăirea întru Iisus Christos în primul rând în dragostea de frați se arată, căci acela care nu iubește pe fratele lui, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să Îl iubească! (I Ioan 4:20)
Și cine sunt frații noștri?
Aceia care caută sincer să facă voia lui Dumnezeu! (Matei 12:48-50)
Dar ceilalți?
După cum spune Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului,
pe unii, șovăitori, mustrați-i, pe alții, smulgându-i din foc, mântuiți-i; de alții, însă, fie-vă milă cu frică, urând și cămașa spurcată de pe trupul lor! (Iuda 1:22-23)
Ca urmare, ne vom aduna în jurul preoților care cu sinceritate Îl caută și Îl slujesc pe Domnul.
Și vom fi frați și surori, lucrând împreună spre binele comunității, Bisericii, neamului.
Comunitatea noastră fiind în primul rând cei care suntem copiii aceluiași părinte duhovnicesc, apoi toți cei credincioși dintr-o localitate sau dintr-un cartier, apoi toți cei din episcopie, regiune, Țară, națiune.
Și iată cum dragostea de frați ne duce la dragostea de națiune și de Țară.
Dar ceilalți? – va întreba Românul, mereu îngrijorat de ceilalți, până la a uita, nepotrivit, de sine.
Cea mai bună mărturie este trăirea creștină.
Căci iată ce spune Mântuitorul nostru Iisus Christos:
Cel ce crede în Mine, izvoare de apă vie vor curge din pântecele lui. (Ioan 7:38)
Iar cum pântecele este locașul celor mai lumești nevoi și funcții ale omului, cuvântul arată că la cel care crede cu adevărat în Iisus Christos fiecare gest ajunge să fie izvor de har luminător, vindecător, curățitor, întăritor, mântuitor și sfințitor.
Așa cum au văzut, de altfel, aceia care au stat pe lângă sfinți.
Căci izvora har neîncetat din făptura unora ca Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, iubitorul de Dumnezeu Valeriu Gafencu, Sfântul Sofian Boghiu, cel între sfinți Iustin Pârvu și mulți alții asemenea.
După cum și eu am văzut la unii ca aceștia, dar și mai mult au văzut mulți alții.
Ca urmare, primul pas pentru binele celor de aproape și de departe, primul pas pentru binele Bisericii și al națiunii, este trăirea întru Dumnezeu.
Să ne deschidem sufletul înaintea Sfintelor Scripturi, pe care să le citim însetați de Dumnezeu zi de zi.
Să ne deschidem sufletul înaintea cuvântului proorocesc mai întărit (II Petru 1:19), adică a Sfintei Predanii – Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Omilii la Matei a Sfântului Ioan Gură de Aur, Omilii la Ioan a Sfântului Chiril al Alexandriei, Pidalionul și toate celelalte. Și să citim și din acest cuvânt proorocesc mai întărit zi de zi.
Să ascultăm Sfintele Scripturi și tâlcuirea lor în fiecare slujbă la care luăm parte.
Dar, mai mult decât atât, să măsurăm fiecare gând, cuvânt și faptă prin ceea ce am citit din Sfintele Scripturi și din Sfânta Predanie.
Doar muncind să împlinim cele citite sau auzite învățăm cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu și ajungem să Îl cunoaștem.
Aceasta este România cea adevărată, și cei care trăiesc astfel sunt Românii adevărați.
Români pentru care Duhul Sfânt a proorocit că vor înfrunta Iadul până la A Doua Venire. După cum este scris în Epistola către Filipeni, Filipenii fiind Traco-Romanii creștinați în Filipi, adică primii noștri strămoși deplini:
Sunt încredințat de aceasta, că Cel ce a început în voi lucrul cel bun, îl va duce la capăt până în Ziua lui Christos Iisus (Filipeni 1:6)
Ca urmare, știm că Românii vor fi în Ziua lui Iisus Christos.
Că vor fi puțini sau mulți, că vor avea Țara la vedere sau că aceasta va trăi – ca sub ocupațiile ungurească, austriacă, rusească ori otomană – prin Românii care o păstrează în sufletul și viața lor, nu știm.
Dar știm că este datoria noastră să fim Români, să păstrăm și înflorim Credința și roadele cele frumoase ale acesteia născute de trăirea strămoșilor.
Și dacă instituțiile se pot reforma, se vor reforma prin trăirea noastră întru Domnul.
Iar dacă nu se vor reforma, se vor prăbuși de la sine, iar din trăirea noastră în Domnul se vor reface acelea românești.
Dar merită să spun că singurele state care au propriile instituții morale sunt cele rătăcite, ca să nu spun satanice. Pentru că orice stat moral își trage moralitatea din Biserica lui Dumnezeu.
Deci, să ne zidim în Credința noastră întru Duhul Sfânt, ferindu-ne de orice înfățișare a răului, cercetând toate – și în primul rând duhurile – ca să păstrăm ce este bun. Să ne încredințăm harului lui Dumnezeu, care poate să ne păzească de toată ispita și să ne însoțească în lucrarea noastră de înaintare, prin noi începuturi către noi începuturi, în Lumina Învierii lui Christos.
Și prin Dumnezeu, toate se vor lămuri.
Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 
Christos a înviat, părnte! „Dar merită să spun că singurele state care au propriile instituții morale sunt cele rătăcite, ca să nu spun satanice.” Te rog să clarifici puțin afirmația aceasta, altminteri ablsolut de acord cu toate cele revelate/scrise.
ApreciazăApreciază
Adevărat a înviat! Sărut mâna, Părinte! Vă mulțumesc foarte mult pentru răspuns. Cât de frumos ați lămurit separarea dintre patria noastră și patria lor! Și cum ceea ce avem noi de făcut este să trăim urmând România Străveche a Învățăturii lui Christos, întocmai cum spune Sfântul Augustin. „Astfel, două cetăți au fost formate de două iubiri: cea pământească, de iubirea de sine până la disprețul lui Dumnezeu; cea cerească, de iubirea lui Dumnezeu până la disprețul de sine. Cea dintâi se slăvește pe sine însăși, iar cea de-a doua se slăvește în Domnul.”
Dacă vă urmăresc bine explicația, Părinte, când ne spuneți Sfinția Voastră să le facem pe amândouă, după puteri, înseamnă că nu suntem încă într-un moment benedictin, ci în unul augustinian ca atunci când, Imperiul Roman de Apus, deși zguduit de invazii barbare, mai păstra încă o speranță de reformă morală din interior (nădejde care se va fi stins cu totul cincizeci de ani mai târziu, în vremea Sfântului Benedict). Iar toate le vom face împlinindu-ne sfânta noastră datorie de a trăi întru Christos. Anume având insetoșare de Dumnezeu, dragoste de frați și urmând pǎstorilor Lui – strângându-ne in jurul preoților care cu sinceritate Îl caută și Îl slujesc pe Domnul.
Cu deosebitǎ recunoștință vă mulțumesc pentru răspuns, Părinte! Dacă în vreun fel vǎ pot fi de folos, ar fi o bucurie fără margini sǎ fiu în jurul Sfinției Voastre întocmai dupǎ rânduiala descrisǎ: urmându-vă și lucrând împreună spre binele comunității, Bisericii, neamului, spre înflorirea Credinței și a roadelor cele frumoase ale acesteia, născute din trăirea strămoșilor.Sărut mâna, Părinte, să ne trăiți!
ApreciazăApreciază
De fapt împărțirea în liniile benedictină și augustiniană este, văd eu, străină Bisericii. Ea ține de gândirea apuseană, înstrăinată de Ortodoxie.
De aici și trista confuzie între cuvântul Domnului (Împărăția Mea nu este din lumea aceasta) și ideea de Extremă-Stânga după care cei ai Bisericii nu au niciun amestec în ”cele ale lumii”, adică în organizarea societății, alegerea conducătorilor etc.
Întreaga istorie a Bisericii stă împotriva acestei confuzii.
Iisus Christos a zis Împărăția Mea nu este din lumea aceasta pentru că Sfânta Treime respectă libertatea de alegere a creaturilor raționale (precum îngerii sau oamenii); iar oamenii aleg, sistematic, să fie cu Satana. Deci spusa Mântuitorului este o tristă acceptare a lepădării lumii (= omenirii) de Dumnezeu și o făgăduință a unui Cer nou și pământ nou în care locuiește dreptatea; nu este, adică, o cerere pentru ucenicii Săi de a se despărți de lume. Căci tot El a spus voi sunteți lumina lumii, și iarăși, tot ucenicilor Săi, nu poate cetatea aflată pe vârf de munte să se ascundă, nici nu aprinde cineva făclie ca să o pună sub obroc, ci în sfeșnic, să lumineze tuturor celor din casă.
Ca urmare, cred că fiecare dintre ucenicii Domnului are datoria de a aduce, prin adorarea lui Dumnezeu, Împărăția Sa aici, pe pământ. Cum ne spune, de altfel, și Rugăciunea Domnească.
Desigur, pentru unii dintre călugări există și o altă cale, de retragere; sau, mai bine zis, exista cândva. Oricum, nu constituie norma, nu este felul de viață obișnuit al ucenicilor Domnului.
Ca urmare, văd dihotomia amintită ca fiind străină Bisericii lui Christos.
ApreciazăApreciază
Adevărat a înviat!
Un stat care nu este rătăcit își are ca instituție morală Biserica. Iar aceasta nu este o instituție a statului, ci una superioară acestuia din punct de vedere moral (și, desigur, hieratic).
Orice stat este o structură omenească. Orice structură omenească ce își are propria instituție morală (sau propriile instituții morale) este împotriva lui Dumnezeu, Instituția Morală Adevărată și Absolută.
ApreciazăApreciază
Așa se înțelege bine, Părinte. În fapt este gândirea pe care au avut-o Nihifor Crainic și Mitropolitul Irineu Mihălcescu, de ex. în perioada interbelică și în timpul RM2, cum că Biserica este coloana vertebrală a statului român sau singurul rol de menținere a moralei poporului român îl are Biserica Ortodoxă Română.
La fel gândea și Părintele Profesor Ilie Moldovan în contemporaneitate- profesor de Morală- cum că poporul român nu există decât în jurul Potirului, deci numai în legătură cu Sf Euharistie.
Altminteri erau cu toții de părere, că un popor fără morala creștină își pierde identitatea.
ApreciazăApreciază