Iubirea Străbunilor este o frumoasă şi sfântă datorie.
Dar iubirea Străbunilor, nu doar a unuia sau unora dintre ei!

Dacismul este o lucrare de înstrăinare a Românilor de toţi Străbunii cu excepţia unor „Daci” sau „Geţi” mai mult imaginari decât reali, înfăţişaţi de propaganda dacistă mult altfel decât au fost.
Mihai Eminescu a arătat că Dacismul îşi are izvoarele în lupta Rusiei şi Austriei împotriva Românilor.
Această luptă ideologică, deznaţionalizatoare şi anti-ortodoxă continuă şi astăzi. Folosind nenumărate minciuni.
Am amintit despre Ovidius Publius Naso, un poet latin ce este mincinos invocat de Dacism drept susţinător al pretinsei identităţi dintre limbile latină şi tracă/dacă/getă. Cine vrea să citească dă un click pe cuvintele subliniate şi poate vedea eseul.
O altă minciună des întâlnită este una care se foloseşte de Petru Maior, un învăţat de religie greco-catolică, deci mare susţinător al latinităţii românilor.
Acesta ajungea până la extrema deplină a pretenţiei că Dacii au fost complet exterminaţi, Românii trăgându-se, după el, exclusiv din cetăţenii romani colonizaţi în Dacia.
De asemenea, el spunea că limba română este limba latină vulgară, cu – pretindea el – foarte puţine schimbări. Şi, discutând despre comparaţia între latina cultă bisericească din vremea lui şi limba română, zicea

„Aceasta, este adevărat, precum văzum deasupra, că nu limba latinească cea proastă [latina vulgară sau româna după autor n.n.] s-au făcut din limba latinească cea corectă [latina cultă, bisericească, din acea vreme n.n.]; ci aceasta din ceea. De aceea, măcar că n-am deprins a zice că limba românească e fiica limbei latineşti, adică ceei corecte [latinii culte n.n.]; totuşi, de vom vrea a grăi oblu, limba românească e mama limbei cei latineşti [culte n.n.].” (Petru Maior, Istoria pentru începutul Românilor în Dakia, Buda, 1812, p. 316)

Aici Petru Maior trage concluzia firească a tezei sale după care limba română ar fi, aproape integral, latina vulgară veche, aproape neschimbată. Se ştie, desigur, că din limba populară se formează, în timp, limba cultă. La fel, din latina vulgară s-a format, prin contribuţia a nenumăraţi scriitori – dar şi a activităţilor publice care cereau scriere – latina cultă. Declarând limba română ca fiind una şi aceeaşi cu latina vulgară, Petru Maior putea pretinde că latina cultă este fiica aceleia.

Propaganda dacistă a trunchiat scrierile şi a denaturat gândirea lui Petru Maior. Un susţinător exagerat al latinismului românesc devine, în Dacism, un susţinător al Dacismului! În textele daciste se pretinde că Petru Maior ar fi susţinut că româna – identificată de dacişti cu „limba dacă” (de fapt, dialectul dacic al limbii trace) – este mama limbii latine… în general. Se sugerează, adică, susţinerea de către Petru Maior a faptului că limba latină s-a trage din „limba dacă” (de fapt, dialect tracic).

Se foloseşte pentru aceasta o singură frază, scoasă din context:

„De aceea, macar ca ne-am deprins a zice ca limba româna e fiica limbii latinesti, adeca ceei corecte, totusi, daca vom vrea a grai oblu, limba românească e muma limbii ceii latinesti.„

Uneori se foloseşte această frază chiar în forma

„De aceea, macar ca ne-am deprins a zice ca limba româna e fiica limbii latinesti,  totusi, daca vom vrea a grai oblu, limba românească e muma limbii ceii latinesti.„

După cum se poate vedea, în prima formă sintagma „adecă ceei corecte” pare să nu aibă logică. Mai ales când fraza este folosită într-un text dacist, cele trei cuvinte sunt practic trecute cu vederea. Dacă sunt şi scoase, este şi mai greu pentru cititor să îşi dea seama că ceva nu este în regulă. Şi astfel un latinizant exagerat devine în textele daciste, ca prin farmec, „susţinător al Dacismului”…

Este drept, aici există şi vina cititorilor: nu cercetează, nu verifică.
Viaţa lui Petru Maior şi învăţăturile lui sunt uşor de găsit. Se poate constata şi ceea ce a adus corect – rolul latinei vulgare în formarea limbii române –, cât şi ceea ce a greşit. Şi se poate vedea că numai dacist nu a fost. Iar fraza este trunchiată intenţionat.
Iarăşi se vede însemnătatea nemărginită a discernământului, a reflexului necesar de a cerne, de a cerceta, de a verifica un lucru din surse cât mai corecte. În acest caz, scrierea propriu-zisă este, fireşte, cea mai bună sursă. Şi se găseşte, în întregime, în biblioteca virtuală Google, de pildă.

Mihai-Andrei Aldea

P.S. Trebuie să fac o observaţie. Poate secundară, dar necesară. Cel care a lansat înşelăciunea cu această frază a citit, cu siguranţă, întreaga lucrare. Ştia foarte bine ce a vrut să spună Petru Maior. Şi a vrut, conştient, să înşele oamenii. A făcut, conştient, un fals grosolan, mizerabil. Acest lucru arată şi ce fel de caracter are, dar şi lipsa de argumente a tezei pe care o propagă (Dacismul). Dacă avea argumente reale, solide, nu avea nevoie să vină cu asemenea escrocherii.

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndem la luptă