La arme, de Mihai Eminescu

La arme

Auzi!… Departe strigă slabii
Şi asupriţii către noi:
E glasul blândei Basarabii
Ajunsă-n ziua de apoi.
E sora noastră cea mezină,
Gemând sub cnutul de Calmuc,
Legată-n lanţuri e-a ei mână,
De ştreang târând-o ei o duc.
Murit-a? Poate numai doarme
Şi-aşteaptă moartea de la câni?
La arme!
La arme dar, Români!

Pierit-au oare toţi vultanii
Şi şoimii munţilor Carpaţi?
Voi, fii ai vechii Transilvanii,
Sunteţi cu totul supăraţi
Şi suferiţi în înjosire
De la Braşov pân’ la Abrud,
Ca să vă ţină în robire
Fino-Tătarul orb şi crud.
Şi nimeni lanţul n-o să farme,
Nu aveţi inimi, n-aveţi mâini?…
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români.

Maghiar, tătar cu cap de câine
De noi şi azi îţi baţi tu joc…
Sub pumnul nostru vii tu mâine
Strămutăm fălcile din loc,
Şi limba ta muiată-n ură
Ţi-om smulge-o, câne tu, din gât,
Ţi-om băga pumnul nostru-n gură
Căci, câine, te iubim atât!
Şi braţul nostru-o să vă sfarme
Şi robi veţi fi, măriţi stăpâni,
La arme, la arme,
La arme, fraţi Români!

Iar tu, iubită Bucovină,
Diamant din stema lui Ştefan,
Ajuns-ai roabă şi cadână
Pe mâni murdare de jidan.
Ruşinea ta nu are samăn,
Pământul sfânt e pângărit…
Mişel şi idiot şi famăn
Cine-ar mai sta la suferit…
De-acuma trâmbiţi de alarme!
Nălţaţi stindardul sfânt în mâni,
La arme!
La arme dar, Români!

Pierduţi sunteţi pe Criş şi Mureş…
E moarte, e leşin, e somn?
Au Dragoş nu-i din Maramureş,
Au n-a fost la Moldova Domn?
N-au frânt a duşmanilor nouri,
N-au frânt pe Leşi şi pe Tătari,
Au Dragoş, vânător de bouri,
N-o să vâneze şi maghiari?
Ruşine pentru cel ce doarme,
Sculaţi ca să nu muriţi mâini.
La arme,
La arme dar, Români!

Din laur nemuritoare ramuri,
O, Ţară!, pune-n frunte azi,
Şi-n tricolor şi a lui flamuri
Să-nfăşuri pieptul tău viteaz,
Şi smulge spada ta din teacă
Şi-ţi cheamă toţi copiii tăi
Şi la război cu dânşii pleacă –
Cu fii de şoimi şi fii de smei,
În valuri crunte să se farme
Calmuci, tătari, duşmani, stăpâni…
La arme, la arme!
La arme, fraţi Români!

Mihai Eminescu

Poemul La arme este alcătuit de Mihai Eminescu după modelul unui cântec de luptă francez: La Marseillaise. Ori, cum este numită de Români, Marseieza. La origine, acest cântec francez a fost Cântecul de război al Armatei Rhinului. Versurile, războinice, se înţelege, deplâng ocuparea Patriei de „cohortes étrangères” (cohorte de străini), starea de robie, umilinţele etc.
După cum se poate vedea, există o mare similitudine între cele două opere – franţuzească şi românească.
Mihai Eminescu începe scrierea poemului La arme în timpul şederii sale la Viena (1869-1872). Probabil conştient de obedienţa creaţiei faţă de sursa de inspiraţie franţuzească – ori nemulţumit de calităţile ei poetice – nu o publică nici după venirea în Principatele Române Unite.
După purtarea mizerabilă a Rusiei şi Germaniei, dar şi a celorlalte puteri, în cadrul Tratatului de la Berlin (1878), Mihai Eminescu reia lucrarea la această poezie. Printre altele, adăugându-i versurile dedicate Basarabiei. Căci sudul acesteia, recăpătat de Români în urma Războiului Crimeii, fusese iarăşi ocupat de Rusia. Cu sprijinul direct al Germaniei şi Austro-Ungariei şi complicitatea laşă a Franţei şi Marii Britanii.
Totuşi poemul nu va fi publicat, autorul părând să fie nemulţumit de el până la capăt. Fără a discuta alte aspecte, secundare în context, La arme este o mărturie categorică a conştiinţei unităţii naţionale româneşti. Revendicarea lui Mihai Eminescu de ardeleniştii care fac jocul duşmanilor noştri, de moldoveniştii care slujesc altor duşmani este, şi prin acest poem, imposibilă. Aşa cum este şi prin poeme ca Doina şi Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?.

Doina, de Mihai Eminescu

Doina

De la Nistru pân’ la Tisa
Tot Românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate.

Din Hotin şi pân’ la mare
Vin muscalii de-a călare,
De la mare la Hotin
Mereu calea ne-o aţin;
Din Boian la Vatra-Dornii
Au umplut omida cornii,
Şi străinul te tot paşte
De nu te mai poţi cunoaşte.
Sus la munte, jos pe vale
Şi-au făcut duşmanii cale,
Din Sătmar pân’ în Săcele
Numai vaduri ca acele.

Vai de biet Român săracul!
Îndărăt tot dă ca racul,
Nici îi merge, nici se-ndeamnă,
Nici îi este toamna toamnă,
Nici e vară vara lui,
Şi-i străin în ţara lui.
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;
Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier,
Zboară păsările toate
De neagra străinătate;
Numai umbra spinului
La uşa Creştinului.

Îşi dezbracă ţara sânul,
Codrul – frate cu Românul –
De secure se tot pleacă
Şi izvoarele îi seacă –
Sărac în ţară săracă!

Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Şi neamul nemernicia!

Ştefane, Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta!
Lasă-arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija sfinţilor
În sama părinţilor,
Clopotele să le tragă
Ziua-ntreagă, noaptea-ntreagă,
Doar s-a-ndura Dumnezeu,
Ca să-ţi mântui neamul tău!
Tu te-nalţă din mormânt,
Să te-aud din corn sunând
Şi Moldova adunând.
De-i suna din corn o dată,
Ai s-aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îţi vin codri-n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Şi spânzurătorile!

Mihai Eminescu

Poezia Doina, de Mihai Eminescu, a apărut pentru prima dată în Revista „Convorbiri literare” din 1 Iulie 1883. Fusese însă citită public mai devreme, la Iaşi, cu puţin înainte de arestare. Doina este o continuare spirituală a poeziei La arme – pe care o veţi vedea în zilele următoare pe acest site. Şi o exprimare a durerii pe care Eminescu o avea faţă de colonizarea cu străini a pământurilor româneşti, în paralel cu persecutarea sistematică – religioasă, culturală, economică, politică, administrativă şi militară – a Românilor. Preluarea conducerii politice, administrative, economice şi militare a României de către străini este încă în vremea lui Eminescu o realitate. Pe care acesta o arată clar, în ciuda încercărilor oficiale de mascare. După cum arată şi roadele otrăvite ale acestui fenomen. Poezia Doina marchează clipa din care eliminarea politică a lui Mihai Eminescu devine iminentă. Va fi arestat abuziv şi internat forţat, fără niciun temei legal sau medical, într-un ospiciu psihiatric destinat dizidenţilor. Se va încerca – şi se încearcă – denigrarea sa, de asemenea sistematică (precum este şi denigrarea Românilor ca neam, cultură, credinţă etc.). Cea mai blândă formă a denigrării este închiderea lui Eminescu în sintagme precum poet sau poet nebun sau geniu nebun. Prin care toată opera sa ştiinţifică – în primul rând istorică, etnologică şi politică – este aruncată la gunoi.

Merită să observăm că după 136 de ani de la apariţia poeziei Doina situaţia pare să fie exact aceeaşi – deosebirile fiind strict tehnologice.
Şi astăzi Eroii şi Sfinţii ne sunt batjocoriţi public. Şi astăzi extrema-stângă (pe atunci Partidul Liberal, astăzi într-o gamă largă de la PSD la USR) îi denigrează, în cel mai bun caz îi foloseşte electoral, îi declară vinovaţi pentru suferinţele îndurate din partea clasei politice şi trepăduşilor acesteia.
Şi astăzi pământurile româneşti sunt colonizate masiv cu străini. De la Nistru pân’ la Tisa există ţinuturi întregi în care Românii au devenit minoritate. Adeseori o minoritate în pragul dispariţiei (precum în Vestul Crişanei sau Banatului, în Nordul Maramureşului, în Harghita şi Covasna, în Sudul Basarabiei etc.).
Şi astăzi Codrul, frate cu Românul, este ras – ce-i drept, cu drujbele sau utilaje masive, nu cu securea.

Această imagine cumplită a unei persecuţii anti-româneşti sistematice îl cutremura, acum peste un secol, pe Jules Verne. Care prevestea, cu durere şi neputinţă, dispariţia acestei „ramuri a Romanităţii” sub apăsarea genocidară a Ungurilor, Austriecilor, Ruşilor, Germanilor etc.
Şi totuşi,
Românul nu piere!
Destinaţi dispariţiei de fanatismul rasist al vecinilor apropiaţi şi îndepărtaţi, rămânem, dăinuim şi ctitorim.
Noi biserici şi mânăstiri, noi poezii, noi cântece, noi opere literare, noi picturi, noi sculpturi, tot ceea ce putem. Şi, cu darul lui Dumnezeu, putem infinit mai mult decât se aşteaptă duşmanul, duşmanii.

Despre genii şi talentele de curte

Se spune că în (Republica) România geniile sunt preţuite doar după ce mor. Artiştii de curte, intelectualii de curte şi alţii asemenea acoperă cu îndârjire orice talent real (mai ales liber). Chiar şi atunci când au parte de ceva recunoaştere în viaţă aceasta este totdeauna umbrită de gloria celor protejaţi (şi promovaţi) de politicieni.
Dovezi ale acestei realităţi se găsesc mereu.
Eminescu a murit sărac, internat pe motive politice şi asasinat (accidental sau nu…).
Caragiale a fost persecutate politic (pe motiv de… naţionalism).
Coşbuc a fost persecutat politic (printre altele pentru poezia „Noi vrem pământ”).
Toţi trei au avut parte de felurite campanii de calomniere, atât în viaţă, cât şi după moarte. Printre acuzele comune sunt unele ca: „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”.
La un secol (şi ceva) depărtare, cei trei rămân unele dintre cele mai mari genii ale Românimii. Doi, poeţi excepţionali, unul, dramaturg excepţional, unul, analist (politic şi nu numai) de excepţie, toţi trei patrioţi adevăraţi.
Comparaţi sprijinul pe care l-au avut cei trei din partea statului cu premiile, bursele şi alte ajutoare de stat acordate unor „promiţătoare” nulităţi. O să vedeţi în epocă felurite recenzii literare, premii şi felicitări aduse unor opere cel mult mediocre. Şi, revin pentru că este nevoie, nenumărate atacuri la care au fost supuşi cei trei.
Astăzi politicul sprijină – şi a sprijinit – o mulţime de literaţi şi intelectuali de curte. Scriitori cel mult mediocri – mereu în alergare după premii -, poeţi pe care nu îi apreciază decât rudele şi feluriţi cointeresaţi, filosofi fără filosofie etc., etc.
Talente mari, chiar uriaşe, de la Radu Gyr şi Nicolae Steinhardt la Demostene Andronescu şi Bartolomeu Anania sunt îngropate în uitare; dacă nu în atacuri şi calomnii (precum „nu e român (adevărat)”, „e agent străin”, „e plagiator”, „e naţionalist” şi, bineînţeles, „scrie (foarte) prost”).
Se pare că unele dintre cerinţele esenţiale pentru a fi politician de frunte este imbecilitatea: indivizii de astăzi nu conştientizează că peste veacuri vor fi priviţi cu aceeaşi scârbă totală, istorică, precum corupţii secolelor trecute.
Iar geniile, talentele, oamenii de valoare vor fi recunoscuţi ca atare. Volens, nolens.

Mihai-Andrei Aldea

 

Magazin DSV                                                                                                        The Way to Vozia…

Îndemn la luptă

SCRISOARE DESCHISĂ către cetăţenii României şi consângenii noştri din întreaga lume. 21 Octombrie 2017

citiţi şi daţi mai departe, răspândiţi cât mai mult!
poate cineva dintre cei care pot ajuta politic va ajuta!
până atunci, puteţi ajuta răspândind scrisoarea şi implicându-vă în acţiunile de voluntariat pentru Românii de peste hotare!

Bucovina.jpg

DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!

Facem acest apel la adeziunea dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru comunitatea noastră din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul neantului însăşi existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte, la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte la 25 septembrie. Ea prevede, printre altele, excluziunea învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în limba noastră natală, română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar în ciclul primar. În clasele a 5-a – a 9-a toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca obiect de studiu aparte, iar în clasele a 10 – a 12 învăţământul se va efectua doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi din ea … ucraineni.

În decursul secolelor strămoşii noştri din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat sub diverse regimuri de ocupaţie, însă nimeni dintre intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea populaţia băştinaşă. După raptul nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei, buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan, pământul şi agoniseala de-o viaţă le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre nu ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul într-o haină insolită , însă vorbeam şi studiam cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină.

Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a obţinut independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum limba noastră a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii ei, care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este conştientizat doar de ultrapatrioţii ucraineni care, în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne.

Astfel, procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat cu 10-15 ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum în faza finală – punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem vreo ţară în lume care să interzică unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa în limba maternă. Or, toată lumea ştie că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş, care a început să funcţioneze cu mai bine de 200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.

Cinismul conducătorilor Ucrainei depăşeşte orice limită atunci când ei încearcă să demonstreze lumii întregi că, încălcând Constituţia, au procedat în felul acesta din grija părintească ce ne-o poartă. Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la şcoală în limba maternă, ne obturează orizonturile civilizaţiei, mijloacele fireşti pentru…a ne asigura un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm mai temeinic în societate. De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că suntem băştinaşi dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar cuveni să ne bucurăm de toate drepturile aposteriori.

Dragii noştri fraţi şi surori!
Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României, unor instanţe internaţionale, iar acum vă cerem dumneavoastră sprijinul efectiv în demersul nostru pentru prezervarea limbii materne şi a spiritualităţii româneşti. Vă implorăm: nu ne lăsaţi singuri în faţa pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor personalităţi marcante ale culturii noastre şi ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.

Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în lupta noastră vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

Cernăuţi, 17 octombrie 2017

Alexandrina CERNOV,
redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”,
membru de onoare al Academiei Române,

Vasile TĂRÂŢEANU,
preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,

Mircea LUTIC,
scriitor, laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

Ilie T. ZEGREA,
preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;

Vasile BÂCU,
preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;

Mircea PILAT,
preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul” din regiunea Cernăuţi;

Iurie LEVCIC,
preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Româneşti

Vitalie ZÂGREA,
președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți

Marin GHERMAN,
președintele Centrului Media BucPress

Scrisoare preluată de pe pagina de facebook Arboroasadedicată Românilor din Ucraina

Magazin DSV                                                                                                         The Way to Vozia…

Îndem la luptă