"În tot ceea ce sunt, în faptă sau în cuvânt, trăiesc, aşa cum pot, moştenirea străbunilor. Cei care au construit o cultură, o istorie şi o lume astăzi aproape uitată: România Străveche." "In all that I am, through my deeds and my words, I live, the best I can, the heritage of our forefathers – those who built a culture, a history, and a world that is nearly forgotten today: Ancient Romania." Mihai-Andrei Aldea
Am fost întrebat de unii cititori care ar fi sensul termenului Dacism în textele mele istorice. Deşi mi se păruse că am construit un context destul de lămuritor… pentru unii nu este de ajuns. Deci, în ce înţeles folosesc termenul de Dacism? Sensul este acela de Dacomanie, doar că sunt politicos şi încerc să las loc revenirii la firesc.
Pe scurt, avem următorii termeni esenţiali
Dacologie = Discipline ştiinţifice care au ca domeniu de lucru istoria, cultura şi idiomurile dacice.
Altfel spus, Dacologia cuprinde în ea istorie, arhivistică, numismatică, arheologie, etnologie, filologie etc., în măsura în care acestea sunt legate de Daci.
Dacism = (1) (înv.) Pasiunea faţă de Daci şi cultura sau/şi istoria lor. (2) (şt.) Element lingvistic ori cultural tipic dacic. Termenul este folosit rar şi doar în lucrări de specialitate. (3) (depr., şt.) Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, negându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc.; dacomanie.
După cum se poate vedea, termenul de dacism poate avea înţelesuri foarte diferite. Înţelesul (1) este învechit şi, în fapt, ieşit din uz. A fost întrebuinţat mai ales între anii ’70-’90 ai secolului XX. Înţelesul (2) este ştiinţific şi se foloseşte doar în lucrările de specialitate, lipsind în limbajul curent. Înţelesul (3) este depreciativ şi ştiinţific. El desemnează în limbajul politicos înclinaţiile de falsificare agresivă a istoriei, culturii şi idiomurilor Dacilor. Altfel spus, este o denumire politicoasă pentru dacomanie.
Dacomanie = Manie prin care se exagerează prezenţa, rolul, rostul, cultura sau/şi istoria Dacilor, ignorându-se adevărul, nedându-se izvoarele istorice, numismatice, arheologice etc. Ca în orice tulburare maniacală cei afectaţi sunt ilogici fără să poată vedea acest lucru, sunt foarte violenţi faţă de cei care îi contrazic şi au o purtare oscilantă – trec foarte uşor de la un limbaj civilizat la unul suburban, de la o purtare elegantă la mojicie şi violenţă. Concepţiile despre Daci ale celor afectaţi de dacomanie sunt extrem de diverse şi adeseori contradictorii; totuşi cei mai mulţi dacomani sunt uniţi între ei de adoraţia faţă de Daci (oricât de diferit concepuţi) şi de ura faţă de istoria bazată de izvoare.
Pentru a constata lipsa de logică a dacomaniei, să consemnăm aici doar şapte dintre tezele preferate ale dacomanilor:
şapte teze daciste (dacomaniacale) A.1 şi A.2 Romanii şi Dacii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă. B. Dacii erau un popor avansat, spiritual, viteaz dar lipsit de agresivitate, urând imperialismul. C. Romanii erau nişte bestii primitive, violente şi invadatoare. D. Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia şi unele părţi din Africa. E. Decebal a fost un erou care s-a opus intrării Daciei în statul roman. F. Romanii au fost nişte invadatori nenorociţi ai Daciei.
Acum, desigur, a) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor înseamnă că aveau, în mare, aceeaşi cultură[1]; deci erau cam la fel de buni sau răi; b) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor şi vorbeau aceeaşi limbă înseamnă că ar fi trebuit să fie uniţi; c) dacă Traian era din acelaşi popor cu Decebal, dat fiind că el conducea cam 80 de milioane de Romani=Daci, iar Decebal cam 1 milion de Daci=Romani, înseamnă că Decebal era un separatist; d) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (după unii dacişti… toată Europa şi Asia!) şi ceva din Africa înseamnă că erau războinici cuceritori (=invadatori) şi nu paşnicii apărători ai gliei părinteşti cum îi proclamă dacomanii; e) dacă Dacii au cucerit cea mai mare parte din Europa şi Asia (plus părţi din Africa) înseamnă că au cucerit teritorii de cel puţin zece de ori mai mari decât Romanii; f) dacă Dacii şi Romanii erau acelaşi popor cucerirea Daciei nu a fost o invazie, ci o reîntregire naţională.
Sunt doar câteva din fracturile logice fundamentale ale Dacismului/Dacomaniei. Dar pentru adepţi nu contează logica: precum în orice manie, convingerea este dincolo de raţiune.
Nădăjduiesc să fi lămurit pe nelămuriţii cititori.
Dr. Mihai-Andrei Aldea
[1] Pentru cine nu ştie voi sublinia faptul că un popor se defineşte esenţial prin cultură şi secundar prin limbă. De exemplu, Brazilienii şi Elveţienii sunt popoare ce vorbesc limbi diferite (Brazilienii – portugheză şi spaniolă; Elveţienii – franceză, germană, italiană şi retroromană). Alt exemplu, Bolivienii, Argentinienii, Chilienii, Ecuadorienii etc. sunt popoare diferite deşi vorbesc aceeaşi limbă.
Sfântul Împărat Constantin cel Mare (227-337), primul împărat creştin al Romaniei, străromân în toate înţelesurile termenului (se naşte în Moesia Superior, Prefectura Dacia, este vorbitor nativ de latină, construieşte un pod peste Dunăre şi poartă de grijă nu doar teritoriilor provinciale nord-dunărene ci şi cetăţenilor romani din Goţia, stat clientelar roman din vremea lui Aurelian).
Despre viața romană sau vechi-românească în Basarabia. De reținut descoperirile arheologice romane din Soroca (la cam 300 sute de kilometri nord de Dunăre).
O luam rau de cap, fratilor, cu Covidul asta! A innebunit toata Romania, dar ce zic eu Romania, “tot mapamondul lumii” – vorba Imparatului Iulian al Rromilor.
Nu se mai moare de nimic altceva in tara, decat de Covid 19. Ti se prinde un biletel de degetul mare de la picior pe care scrie “covid” si gata esti bifat pe raboj la Grupul de Comunicare Strategica. Fara nicio pompa, sfarsesti intr-un sac mare de plastic. Esti livrat familiei sigilat, pentru a fi dus la groapa, pe ultimul drum, nespovedit, neprimenit, cu maxim opt “cavaleri de onoare”. Fara pantofi de lac, fara costum de friptura, fara pieptene in buzunar. E prea multa discriminare in tara asta! Nu se mai moare decat de Covid!
Pai exact asa zicea deunazi si emeritul doctor Emilian Imbri, managerul Spitalului de Boli Infectioase Victor Babes: “Fac un apel la dumneavoastra: sa cereti oficialitatilor acestei tari sa anunte zilnic cate decese se produc in Romania, Covid si alte diagnostice. In momentul de fata, sunt 92 de decese din cauza Covidului in Romania. Cineva de la Suceava a spus ceva:nu mai face nimeni niciun diagnostic, se pune un biletel si scrie: ‘Covid’. Asa ceva s-a intamplat si in Italia, si in China. Toti cei care au murit au murit de Covid? Desi poate ca au fost si alte diagnostice. Inainte de a ajunge la aceasta cifra, poate ca ar fi salvator si mai optimist pentru Romania sa se afle ca in Romania decesele in momentul de fata sunt datorita unor cauze, si din cauza Covidului, pentru ca altfel totul se pune pe seama Covidului si incepe isteria care a inceput in toate tarile din jurul nostru “.
Poate vreti sa ascultati o marturie vie a unui stralucit student la Drept, Stefan Paraschiv, de la Universitatea de stat Bucuresti, despre cum sunt declarati mortii de Covid: “Facebook – 3 aprilie 2020 – Statistica: Un var al bunicii locuia la Galati. A facut infarct acum doua zile seara spre creierul noptii si, dus la spital de fiica
Vă aduceţi aminte că m-am temut că „măsurile” pe care le iau politicienii noştri vor ucide mai mulţi oameni decât virusul SARS-CoV-2?
Iată, suntem în plină desfăşurare a unui plan de otrăvire masivă a României şi a Românilor. Se numeşte „dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice”.
Evident, niciuna dintre organizaţiile pretins ecologiste nu protestează, niciuna dintre organizaţiile pentru protecţia mediului sau a sănătăţii nu protestează.
Dar poate credeţi că este o glumă proastă din partea mea, sau că am eu ceva cu bieţii politicieni iubitori de cetăţeni! Hai să vedem faptele!
De pildă, Primăria Sectorului 1, conform propriilor declaraţii, dezinfectează străzile, parcurile şi interioarele blocurilor „o dată la 7 zile„. Cu ce? Cu Virkon spaţiile publice şi străzile şi cu Halamid scările blocurilor. O dată la şapte zile! Câtă grijă patriotică!
Dar hai să ne uităm pe fişele celor două produse, ca să vedem dacă folosirea lor este corectă sau nu, ajută la sănătate sau la distrugerea sănătăţii.
Virkon este o substanţă folosită pentru dezinfectarea unor zone industriale, respectiv a instalaţiilor şi anexelor folosite în zootehnia şi agricultura industrială. Este eficientă împotriva bacteriilor, fungilor (ciuperci, mucegaiuri) şi, da, împotriva viruşilor. Deci este bine că se foloseşte la dezinfectarea spaţiilor publice şi străzilor? Nu! Nu! Nu!
De ce?
Pentru că este extrem de toxic!
Este extrem de toxic pentru mediu, este extrem de toxic pentru animale, este extrem de toxic pentru oameni.
De fapt imediat în dreapta pe etichetă sau prima foaie a fişei de prezentare scrie, mare (vă rog citiţi cu multă băgare de seamă!):
„Prim ajutor Dacă ajunge în ochi: ţineţi ochii deschişi curăţându-i continuu şi delicat cu apă 15-20 de minute. Dacă există lentile de contact după primele 5 minute îndepărtaţi-le şi continuaţi curăţirea. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Dacă ajunge pe piele sau haine: Îndepărtaţi hainele contaminate. Curăţaţi îndată piele cu multă apă vreme de 15-20 de minute. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Dacă este înghiţit: Chemaţi pe loc un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Ajutaţi persoana să înghită un pahar cu apă dacă mai poate înghiţi. Să nu încercaţi să induceţi vomă dacă nu vă cer acest lucru centrul sau doctorul. Nu administraţi nimic oral unei persoane inconştiente [deci nici apă n.n.]. Chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament. Să aveţi un recipient cu această substanţă sau eticheta lui atunci când chemaţi un centru împotriva otrăvirilor sau un medic pentru tratament.„
Aţi citit?
Aţi citit bine, cu băgare de seamă?
Să mai citim din prospect!
„Substanţa este corozivă. Produce rănirea ireversibilă a ochilor sau a pielii. Dăunează dacă este înghiţită sau absorbită prin piele [subl.n.].”
şi, sărind peste alte fraze ce repetă faptul că dăunează, că trebuie ochelari de protecţie, haine de protecţie etc. în prezenţa substanţei, că trebuie spălată foarte bine orice urmă de substanţă etc., ajungem la avertismentele
„Primejdii pentru mediu Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în lacuri, cursuri de apă, iazuri, estuare, oceane sau orice alte ape…” „Nu aruncaţi resturi (scurgeri) ce conţin această substanţă în sistemul de canalizare fără a anunţa în prealabil direcţia de epurare a apelor uzate.„
Altfel spus, staţiile de epurare nu pot curăţa în mod normal apele contaminate cu Virkon. Iar contaminarea apelor cu Virkon este extrem de gravă pentru toate apele.
Aceasta este substanţa din care Primăria Sectorului 1 varsă în fiecare săptămână mii şi mii de tone de apă contaminată pe străzile şi parcurile Sectorului 1.
De acum înainte, ani de zile, pământul, lemnul şi alte materiale vor conţine Virkon, substanţa care trebuie să NU intre în contact cu omul.
„A nu se respira praful/spray-ul.
A se purta haine de protecţie/mânuşi de protecţie/ochelari de protecţie/mască de protecţie.” etc.
Practic, sunt aceleaşi sfaturi ca la Virkon.
Simplul fapt că este nevoie de o protecţie totală a celor care îl folosesc arată gradul ridicat de toxicitate.
Singurul avantaj este că e biodegradabil şi în câteva zile se descompune, încetând să mai fie activ. Altfel spus, după ce este aplicat în bloc este toxic încă 2-3 zile.
Imaginea reală a „dezinfectării” este, ecologic şi medical, un dezastru în cel mai literar înţeles al cuvântului.
Ceea ce se întâmplă acum aminteşte de demenţa folosirii DDT-ului şi de cumplitele urmări ale acesteia.
Să nu se creadă că am ceva cu Primăria Sectorului 1! Primăria Sectorului 2 foloseşte zilnic clor în spaţiile centrale şi cel puţin o dată pe săptămână pe străzile secundare.
Voi cita o informaţie de acum 26 de ani:
„Chlorine is a naturally occurring substance. Its manipulation and use in forming artificial chemical products has had devastating effects on the environment which we are only now beginning to understand.” (cf. Chlorine, pollution and the environment WEN Trust)
tradus:
„Clorul este o substanţă naturală. Manipularea şi folosirea în formarea substanţelor chimice artificiale poate avea efecte devastatoare asupra mediului pe care doar acum începem să le înţelegem.”
Pentru dezinfectarea spaţiilor interioare Primăria Sectorului 2 colaborează cu C.M.E., care utilizează Aldezin. Din informaţiile pe care am reuşit să le obţin, reiese că Aldezin este mai toxic decât Halamid, însă ceva mai puţin agresiv decât Virkon. Altfel spus, trebuie manipulat cu maximă protecţie şi orice contact este primejdios.
Ceea ce înrăutăţeşte lucrurile este faptul că Aldezin a mai fost folosit masiv în 2006, astfel încât avem de-a face cu un nou val de contaminare chimică. De pildă, în Bucureştiul anului 2006, într-o singură noapte, într-un singur cartier, s-au folositpeste 100.000 de litri de soluţie dezinfectantă Aldezin.
În Sectorul 3 Primăria foloseşte cloramină – a cărei toxicitate ar trebui să fie binecunoscută –, Halamid – pe care l-am amintit deja – şi, ni se spune, Bedo BIO, care este de fapt o firmă!
(S-ar putea să fie vorba despre Bedo BIO Care, un dezinfectant ecologic de excepţie, ne-toxic pentru mediu şi om, dar care distruge bacteriile, viruşii etc. Dacă este vorba despre el, ar fi fost bine şi de laudă să fie folosit exclusiv, nu alături de substanţe toxice.)
Primăria Sectorului 4 a folosit o dată hipoclorit de sodiu, un produs larg folosit în curăţarea hainelor, dar foarte toxic. Citez din fişa prezentată de Oltchim:
„Provoacă arsuri grave ale pielii şi lezarea ochilor. Foarte toxic pentru mediul acvatic. [s.n.]
Nu inspiraţi vaporii. Evitaţi dispersarea în mediu. [s.n.]”
Etc., etc., etc., indicaţiile sunt aproape identice cu cele pe care le-am văzut, mai sus, la Virkon.
Dezinfectare străzi şi spaţii publice Bucureşti 2020
Foarte corect, Primăria Sectorului 4 a precizată că a folosit o singură dată hipocloritul de sodiu, după care a trecut la folosirea continuă a peroxidului de hidrogen.
Cu observaţia că ar fi fost bine să nu se folosească deloc hipocloritul de sodiu, eficient în clădiri şi instituţii (medicale), nu în spaţii deschise, voi sublinia că, da, peroxidul de hidrogen este o substanţă ecologică, ce nu otrăveşte mediul. Prima din listă.
Primăria Sectorului 5 ţine secrete substanţele folosite, chiar şi pe pagina de facebook a primarului. Ceea ce este profund incorect pentru o societate deschisă şi acceptabil doar pentru dictaturi. După cum bine observa o comentatoare (Roxana Daniela)
„Bune practici inseamna comunicare corecta privind actiunea de dezinfectie : denumirea comerciala a dezinfectantului; timpul de contact evidentiat in Avizul produsului ref virusuri (anverlopate sau nu); dilutia utilizata. Anuntul este o mizerie. Daca este un dezinf pt suprafete, DE ce trebuie sa stea scara blocului inchisa? In caz ca are impact gazos, aerul ar trebui sa se recupereze prin ventilatie. Documentele dezinf si procedura de lucru trebuie sa se regaseasca la fiecare echipaj. Rog transmiteti public detaliile necesare unei astfel de actiuni.„
Mi se pare foarte probabil ca Primarul Sectorului 5 să fie conştient de toxicitatea dezinfectanţilor folosiţi şi de faptul că au fost aprobaţi iniţial pentru interiorul anumitor clădiri, nu pentru spaţii publice.
Primăria Sectorului 6foloseşte pentru curăţarea străzilorhipocloritul de sodiu, după propriile declaraţii, ceea ce este total aberant. După cum am arătat mai sus, O.M.S. a precizat că acesta poate fi folosit o singură dată, exact datorită gradului foarte mare de toxicitate pentru om şi mediu.
De asemenea, Primăria Sectorului 6 ne anunţă că foloseşte Suma Tab D4, adică o formă de cloramină. Aceasta este întrebuinţată în spălarea industrială a legumelor, a fabricilor de conserve etc., etc. Este toxică pentru om şi pentru mediu.
În sfârşit, mai spune că foloseşte şi „Aquazidplus„, un produs pe care nu l-am putut găsi cu motoarele de căutare de care am dispus… Primăria Sectorului 6 pretinde că ar fi pe bază de peroxid de hidrogen, ceea ce ar însemna că ar putea să nu fie toxic… dar numai dacă între celelalte substanţe din compoziţie nu sunt şi unele toxice. Oricum, fără un prospect plutim în incertitudine.
Concluzia mea
Avem excepţia Primăriei Sectorului 4, care a otrăvit o singură dată pământul, asfaltul, canalizarea etc., trecând apoi la o substanţă care nu otrăveşte mediul.
În rest, toate celelalte cinci primării ale Bucureştiului otrăvesc oraşul, sistematic, săptămânal şi chiar zilnic, până în străfundurile lui.
De ce?
Degeaba!
Cum degeaba? Nu fac asta ca să ne salveze de virus?
Nu. Pentru că 1. Nu era nevoie să facă asta. 2. Puteau folosi substanţe care nu distrug mediul şi nu otrăvesc oamenii pe termen lung.
Bun, înţeleg punctul 2. Puteau folosi peroxid de hidrogen sau alte substanţe care nu otrăvesc mediul. Dar era nevoie să dezinfecteze, nu? De ce să fie nevoie?
Ca să omoare virusul! Nu-l omoară.
Cum adică „nu-l omoară”?? Dezinfectarea străzilor şi spaţiilor publice nu are niciun efect semnificativ asupra răspândirii virusului. Cel puţin aşa spune… Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Care mai atrage atenţia şi asupra distrugerii mediului.
Nu se poate! Cum? Dezinfectarea străzilor, spaţiilor publice şi scărilor de bloc nu ne apără împotriva virusului? Nu. Este constatat.
În schimb otrăvirea repetată a pământului, apei şi implicit a roadelor lor, a aerului şi a întregului mediu urban cu substanţe toxice, va produce boli, malformaţii şi decese. Dar se vor fi vândut deja, doar în Bucureşti, zeci sau sute de milioane de litri de substanţe dezinfectante peste consumul normal în vreme de epidemie; de zeci de ori mai multe milioane la nivel naţional. Banii curg spre unele buzunare. Şi asta este tot ce contează. Pentru unii.
S-a întâmplat în adolescenţa mea – în anii în care Ceauşescu încă stăpânea România – să merg într-o tabără în care erau şi copii din alte ţări. Propriu-zis, nu erau în tabăra noastră, dar locurile de joacă erau comune. Desigur, erau copii tot din ţări socialiste, ca şi noi. Unii din Polonia – stăteau mai departe de noi. Unii, se zicea, din Bulgaria, dar cumva nu i-am întâlnit. Poate nici nu erau şi doar aşa se spunea. În sfârşit, mai erau unii din Cehoslovacia – astăzi împărţită în Cehia şi Slovacia. Aceştia erau mai aproape de noi şi am început să vorbim între noi într-un amestec între propriile graiuri şi, respectiv, rusă, franceză şi engleză. Mai vorbeam, mai ne jucam, fiecare cu ale lui.
În tabăra noastră, de Români, am văzut şi un grup mai mic ce părea să stea departe de noi, ceilalţi. „Ce-i cu ei?” – am întrebat. Mai erau pe acolo unii copii de nomenclaturişti ce stăteau cu nasul pe sus şi se deosebeau de restul. Doar că ei nu stăteau în grup… Cei care se puteau aduna cu alţii ajungeau oricum să stea cu noi toţi. Băiatul pe care l-am întrebat, mai mare, mi-a răspuns: „Sunt Unguri. Din Mureş, Harghita şi Covasna.”. „Bine„, m-am mirat eu, „dar de ce stau aşa, deoparte?„. „Nu ştiu româneşte.” mi-a răspuns el. „Sau nu vor să vorbească româneşte.” a adăugat.
Curiozitatea m-a chinuit toată viaţa. Aşa că m-am dus la ei şi i-am salutat aşa, mai ardeleneşte. „Servus!„. „Servus!” au răspuns ei, în cor. „Ön magyar?„, mă întreabă ei. Eu, convins că m-au întrebat dacă ştiu limba maghiară, răspund „Nu ştiu!„. Ei încep să râdă în hohote. De fapt mă întrebaseră dacă sunt Ungur… 😀
Unul dintre ei, un blonduţ de undeva din sau de pe lângă Vlăhiţa – dacă îmi mai aduc bine aminte – a binevoit să-mi explice întrebarea şi răspunsul. Am râs şi eu. Vorbea foarte greu limba română şi era singurul care putea să spună o frază în română. Ceilalţi doar înţelegeau. Bine şi aşa! Am început să discut cu ei folosind un amestec de cuvinte din ce limbi se nimerea – şi o gramatică, bineînţeles, extrem de originală. Până la urmă, am ajuns să tot stau de vorbă cu băieţelul blonduţ – iartă-mă, frăţioare, nu mai ştiu cum te cheamă! Era şi el pasionat de exploratori, ca şi mine, doar că în vreme ce eu ştiam exploratori români, francezi sau britanici, el ştia doar exploratori unguri. Dar mulţi şi grozavi! Cei mai grozavi, după el.
Ne întâlneam câte o oră, la amiază, când ar fi trebuit să dormim. Şi cumpăram – azi eu, mâine el – nişte bomboane cu mentă ca să ne împăcăm limba înnodată de atâtea străinisme. Ne mai certam pe cine a fost primul în Transilvania, ne împăcam visând la călătorii pe Amazon sau în insulele din Chile, în Tibet sau pe urmele lui Mowgli…
Într-o zi, spre seară, mai pe la sfârşitul taberei, aud nişte exclamaţii şi icnete care, deşi într-o limbă străină, erau uşor de recunoscut: unii se băteau. Curios – v-am spus că am o prea mare curiozitate încă de mic? – desigur că m-am dus să văd ce e. Şi mi s-a suit sângele la cap. Câţiva din băieţii din Cehoslovacia îl înghesuiseră pe blonduţ şi îi cărau „castane”, ghionturi şi chiar şuturi. „Ce faceţi, bă?!!” – am urlat furios. În româneşte. Se pare că m-au înţeles şi probabil că eram vânăt de furie, că s-au speriat. Au încercat să-mi explice că e Ungur şi au ei ceva cu Ungurii. Şi că eu sunt Român, deci de ce apăr un Ungur? Nu mai ştiu în ce limbă le-am zis, nu ştiu dacă au înţeles, dar le-am spus aşa: „Aici e România, nu Cehoslovacia! O fi el Ungur, dar e Ungurul nostru, nu al vostru. Căraţi-vă!” Au plecat. Blonduţul se ţinea tare, ochii încă îi scânteiau de mânie. Mic, dar bărbat. Trebuia să mergem în taberele noastre, că se apropia masa de seară. L-am salutat şi i-am zis „Nu uita că azi am luat eu bomboanele, mâine e rândul tău!”. A râs, nu ştiu exact de ce, dar mi-a părut bine.
Au trecut de atunci ani, decenii. Şi am aceeaşi convingere că fiii României trebuie să fie uniţi, să se ajute între ei. Dacă unii uită lucrul acesta este prostia lor. Dacă unii se întorc împotriva fraţilor lor Români e prostia lor. Şi prostia se plăteşte. Totdeauna, fie că ne dăm seama ori ba.
Spun asta pentru că în tot programul sau proiectul de grijă a Guvernului pentru Români, dincolo de tot felul de promisiuni cu taxele şi IMM-urile (o să vedem ce se va materializa şi ce nu), dincolo de alte subiecte, nu am văzut nimic despre Românii din străinătate şi despre Românii veniţi înapoi în Ţară.
Unii s-au întors pentru a-şi îngriji copiii sau părinţii rămaşi aici. Sau pentru a fi cu cei dragi în faţa unei calamităţi ce, conform presei de scandal, va nimici Omenirea. Alţii, în nădejdea că Ţara le poate fi adăpost – aşa cum este firesc.
Românii de aici, cei mai mulţi, i-au primit cu drag. Fraţii, copii, părinţi, prieteni plecaţi – uneori de multă vreme – şi regăsiţi, acum, la vreme de prigoană.
Au fost şi alţii – mai puţini, e adevărat – care au crezut că e acum clipa de miştouri, insulte şi şopârle. Uitând că picăturile de bani trimise de unul şi altul celor din ţară s-au adunat de-a lungul anilor într-un fluviu ce a ţinut România atunci când unii voiau s-o scufunde economic.
Chiar şi Ţiganii noştri, de ale căror „palate cu turnuleţe” (adeseori replici ale unor kitsch-uri apusene) le place unora să râdă, au adus tone de bani în Ţară. Inclusiv pentru a-şi construi şi lustrui palatele.
Nu voi sta acum să judec pe unii şi alţii care îşi varsă durerea apăsării venită de sus pe cei de alături.
Vreau doar să subliniez că în afară de cei cca. 300.000 de Români înregistraţi, cunoscuţi ca fiind în şomaj ca urmare a crizei, mai sunt cca. 900.000 de Români întorşi în Ţară. Statul trebuie să se ocupe de ei. Nu doar pentru că sunt cetăţeni români. Dar şi pentru că – cinic spus – dacă ei ajung la disperare toată societatea va fi sfărâmată de efectul disperării lor.
Aşa că, domnilor de sus, vedeţi că trebuie să aveţi grijă de toţi Românii, nu doar de cei care erau în Ţară la 1 Februarie 2020.
Uite, vă mai dau un motiv: şi ei votează.
Da?
Poate vă amintiţi şi de ei în măsurile pe care le luaţi.
România Străveche - Ancient Romania 