Statul comunist versus statul natural

Mihai-Andrei Aldea16 comentarii

De fapt titlul ar fi trebuit să fie „Statul stângist” ori „Statul de Stânga”, pentru că este vorba despre concepția Stângii (politice) despre stat. Doar că în clipa de față ”Stânga = (Neo)Comunism” este o realitate foarte clară. Și, prin urmare, mult mai ușor de înțeles. Pentru că, în fapt, dincolo de filosofări sterpe, Stânga se reduce, real, la Comunism (acesta este fie ținta, fie chipul de după mască al formelor de Stânga ce pretind a nu fi comuniste).

Rândurile mi-au fost inspirate din încercarea unui ziarist de a vorbi despre „statul minimal”. Persoana în cauză a început cu afirmația extrem de gravă (și tipică gândirii comuniste)
„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri”.
Înainte de a replica la această afirmație, să redăm întregul paragraf din care face parte:

„Ca orice alt tip de stat, statul minimal este un furnizor de bunuri. El oferă tuturor cetățenilor săi două tipuri distincte de bunuri: protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva comunității tuturor cetățenilor săi și, pe de altă parte, protecție față de agresiunile care pot fi comise împotriva fiecărui cetățean luat ca individ distinct de toți ceilalți. Cu alte cuvinte, statul minimal își derivă legitimitatea din chiar dubla sa funcție de protecție: clasa tuturor indivizilor este protejată de agresiune cu ajutorul unei armate, iar indivizii, fiecare în parte, sunt protejați prin sistemul de legi și de tribunale, ca și prin serviciile de poliție.”

Acest text, inclusiv prima afirmație, constituie viziunea Stângii asupra statului și asupra raporturilor dintre Stat și cetățeni: contractul social.
Doar că totdeauna conceputul este prezentat ca un fel de realitate (evidentă), ca un „adevăr absolut”, și nu, așa cum este, ca viziune politică stângistă/comunistă (excepțiile de prezentare, extrem de rare, confirmă regula).

Repet aici realitatea și previn împotriva propagandei de Stânga:
Statul nu este „un furnizor de bunuri”, statul nu „oferă cetățenilor săi” nimic, statul nu deține armata, statul nu deține puterea legislativă, statul nu deține justiția, statul nu deține serviciile de poliție ș.a.m.d. decât în gândirea și practica politicianistă a Stângii, a Comunismului.

În realitate,

Statul este forma de (re)prezentare a comunității umane dintr-un anume loc, atât față de membrii săi, cât și față de oamenii și comunitățile din afară.

Prin membrii comunității se înțeleg atât oamenii, cât și comunitățile mai mici, care împreună alcătuiesc acea comunitate.

De pildă, județele și plaiurile românești vechi, ducatele sau voievodatele românești vechi, cnezatele sau jupanatele etc. sunt toate „țări” în limba română veche.
Atât în înțelesul de locuri (cu o anume încărcătură culturală, emoțională etc.), dar și în înțelesul de state.

Concepția Culturii Române Vechi, după care

O țară este alcătuită din multe țări, cea mai mică fiind familia.

este și singura concepție adevărată, naturală și coerentă asupra statului.

Ca o paranteză, merită observat că întemeietorii SUA (Părinții Fondatori) au căutat cea mai firească, adică cea mai naturală formă de stat. Menită să asigure maximul de demnitate personală și comunitară în paralel cu unitatea națională.
Ca rezultat, au creat o federație de state egale (indiferent de populație sau dimensiuni), în care au o mare libertate (de tip statal!) „orașele” (de multe ori cătune sau sate) și „comitatele” (county = comitat, adică teritoriul condus de un comite, după româna veche, sau conte astăzi). Repetăm faptul că „orașele” și „comitatele” americane au, conform Constituției SUA, o mare libertate de tip statal: au dreptul la propriile legi, fapt de multe ori privit strict anecdotic sau exotic, dar prea puțin înțeles ca semnificație profundă.

Ca și în cazurile americane și românești vechi (tradițional românești!), statul natural este însuși poporul. Este totalitatea obștilor, mici și mari, este numele dat exprimării publice a poporului. De pildă,

Armata și poliția sunt cetățenii în orice stat natural, în orice țară liberă.

Acolo unde forțele armate sunt ale unor structuri autonome față de voința populară avem o dictatură, o tiranie, un despotism. Acestea pot fi într-o fază de început, de uzurpare, adică de preluare vicleană, ascunsă, treptată, a puterii de la popor către mafia numită „stat”. Sau pot fi într-o fază avansată, în care mafia tâlharilor numiți „funcționari de stat și politicieni” a preluat deja puterea de la cei pe care ar trebui, teoretic, să îi reprezinte.

În orice țară liberă, în orice stat liber, cetățenii sunt înarmați (și liberi să se înarmeze).

Prin contrast,

În orice dictatură cetățenii sunt dezarmați iar puterea armată aparține strict dictatorilor.

O altă deosebire clară, evidentă, absolută, între statul natural și statul comunist este impozitul/taxa pe proprietate.

O proprietate nu poate fi impozitată sau taxată, pentru că atunci nu mai este proprietate, ci un bun închiriat (arendat).

Altfel spus,

Într-un stat liber nu există impozit sau taxă pe proprietate; proprietarul este stăpânul proprietății sale.

Prin contrast,

Într-un stat comunist, dictatorial, sclavagist, există taxe și/sau impozite pe așa-zisele proprietăți, care sunt astfel însușite de „stat” (= mafie), „proprietarii” devenind chiriași sau arendași ai acelor proprietăți.

Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor taxe; taxele se plătesc pentru servicii primite, iar pentru simpla existență nimic și nimeni nu poate fi considerat ca primind un serviciu. Cu excepția situației în care cineva (= statul tâlhăresc) se substituie lui Dumnezeu, Dătătorul de viață!
Este mai mult decât de la sine înțeles că o proprietate în sine nu poate fi subiectul unor impozite: existența impozitului pe proprietate anulează dreptul de proprietate (și îl transformă într-un drept de chirie/arendă).

Toate aceste principii și realități pot fi constatate factual: într-o privire asupra formelor vechi de stat sau țară. La Români, dar și la celelalte popoare.
Sau printr-o cercetare deschisă, obiectivă, științifică, asupra principiilor fondatoare ale Statelor Unite ale Americii. Părinții Fondatori ai SUA au revenit la principiile naturale, la statul natural, pe cât le-a fost cu putință.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Dacă am vorbi de stat în afara cetățenilor (ceea ce deja înseamnă că nu mai este stat natural!), am putea, cel mult, să vedem statul ca prestator de servicii pentru cetățeni. În niciun caz statul nu este și nu a fost vreodată „furnizor de bunuri”, așa cum nu a fost niciodată „producător de bunuri”. A pretinde că statul este furnizor de bunuri este la fel de (i)logic cu a pretinde că vânzătorul de la magazin este furnizor de bunuri. Totuși apare această pretenție, că statul ar fi furnizor și chiar producător de bunuri, pentru că pretenția justifică tâlhărirea cetățenilor.
Funcționează aici extrem de bine o strategie bipolară ori schizoidă a Comunismului: ceea ce și când convine mafiei este al poporului, ceea ce și când convine mafiei este al statului.
De exemplu, hotărârile („deciziile”) sunt luate de tâlhari (= funcționarii de stat și politicienii statului comunist), dar vina pentru rezultate este atribuită poporului. Un exemplu simplu și recent este cumpărarea produselor „medicale” de extrem de proastă calitate zise „vaccinuri Pfizer”; o „decizie” a unor funcționari și politicieni ai statului tâlhăresc, pe care trebuie să o plătească cetățenii.
Se poate vedea astfel că statul nu „furnizează bunuri”, că nici nu are de unde: tot ce deține statul este furat de la cetățeni.
Iar apoi statul „vinde cetățenilor” ceea ce a obținut de la ei!
Această schemă tâlhărească este esența statului comunist.

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (II)

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

prima parte aici

Cine cunoaște începuturile SUA știe că ideile fundamentale ale întemeietorilor au fost libertatea religioasă, libertatea de conștiință și prosperitatea economică.
Prin urmare, apar în documentele fondatoare, de multe ori, credința în Dumnezeu, libertatea credinței, libertatea conștiinței, Dumnezeu (așa cum era înțeles de primii coloniști și de Părinții Fondatori ai SUA) etc.

Prin contrast, în clipa de față SUA pretinde, prin Președinție și alte instituții de maximă putere, că libertatea Credinței există doar pentru cei care nu sunt Creștini. Și, în trepte „de castă”, pentru ceilalți.
Dacă un Musulman, Mozaic, Hindus, Animist etc. „insultă” Biblia, Creștinismul în general sau o religie creștină, o doctrină creștină, o comunitate creștină etc., conform autorităților SUA face un lucru bun.
Dacă un Creștin „insultă” o carte fundamentală musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., dacă un Creștin „insultă” o religie musulmană, mozaică, hindusă, animistă etc., sau vreo doctrină ori comunitate de acest fel, conform autorităților SUA săvârșește un act „de ură” ce trebuie oprit, împiedicat și pedepsit „cu maximă asprime”.

Este un dublu standard absolut evident și monstruos, care se extinde pe foarte multe planuri.
Este un rasism sistemic, atât împotriva Creștinilor în general (automat văzuți și tratați oficial ca rasă inferioară, persecutați oficial de SUA la nivel federal dar și local – pretutindeni unde Democrații domină politic), dar și împotriva „Albilor”, iar mai nou și împotriva „Galbenilor” (= Asiaticilor). („Vina” acestora din urmă fiind… succesul pe care îl au în SUA, pentru că spre deosebire de „alte minorități”, muncesc în loc să își plângă de milă și să stea la pieptul „Stângii părintești”.)

Mai mult, există un rasism sistematic împotriva celor care păstrează valorile Părinților Fondatori, celor care țin la Constituția SUA așa cum a fost gândită și exprimată.

Aici ne oprim pentru câteva lămuriri:
– am pus în ghilimele cuvântul „insultă” pentru că ceea ce înseamnă „insultă” în practica Partidului Democrat de astăzi depinde strict de ce vrea Partidul (practică tipic dictatorială, abuzivă, monstruoasă, adică practică tipică Stângii); în esență, „insultă” este orice critică la adresa doctrinelor stângiste, implicit orice critică la adresa valorilor proclamate „bune” de Stânga; deci orice critică a unei religii sau comunități proclamate „bună” de Stânga este, în doctrina Stângii, „insultă”.
– am pus în ghilimele „insultă” pentru că este un cuvânt extrem de subiectiv; atâta vreme cât nu se folosesc cuvinte vulgare, îndemnuri la violență sau acte extremiste, insultele trebuie acceptate ca parte a libertății de exprimare. Cum reacționa Românul din vechime la insultă? Dovedind prin faptele sale că insulta este mincinoasă! („Ne dase nume de curcani/ Un hâtru bun de glume,/ Noi am schimbat lângă Balcani/ Porecla în renume!”)
– am pus în ghilimele „de ură”, pentru că a pretinde că o critică este automat „act de ură” este fals, este patologic, este dictatorial; în cazul de față, este un mijloc de acumulare a puterii și interzicere a opoziției, un mijloc de instaurare a tiraniei Stângii.
– am folosit termenul de rasism într-un înțeles lărgit, care nu se limitează la termenii biologici (de obicei oricum fantasmagoric definiți), ci la orice comunitate umană ce este prigonită nu pentru fapte rele reale, ci pentru apartenență.

Căderea SUA din paradigme precum „Țara libertății” și „pământul celor bravi” este încheierea unui război foarte lung.
În care un dușman al SUA foarte puternic și foarte insidios a fost și este Stânga Politică.

Mulți vor să nu înțeleagă un adevăr clar și absolut: Stânga este dușman ființial și absolut al oricărei națiuni, al oricărei țări, al oricărei etnii.
„Naționalismul de Stânga” este o contradicție de termeni: Stânga urăște tradițiile naționale, religioase, culturale, valorice etc.; ergo, Stânga urăște orice țară, etnie sau națiune, indiferent de declarațiile electorale, propagandistice sau de circumstanță.
„Naționalismele” de Stânga, fie că s-au numit Nazism, Fascism, Maoism, Ceaușism sau oricum altfel, au inclus nimicirea națiunii așa cum era ea și înlocuirea ei cu o „națiune nouă”. Este o absurditate să numești naționalism o mișcare ce pleacă de la distrugerea națiunii în numele căreia acționează! Iar această idee, de „nimicire a vechiului”, este baza oricărei acțiuni politice a Stângii. Este inclusiv baza așa-ziselor „mișcări naționaliste de Stânga”.
Națiunea se definește prin sfinții și eroii care arată calea de aur a neamului.
Prin ei se construiește și definește ceea ce este național cu adevărat.
În rest, pot exista constructe temporare (precum „moneda națională”), dar care nu pot să fie definitorii.
Iar dorința Stângii de „demolare a idolilor” (neconvenabili politic), de „înlăturare a tradițiilor învechite” (neconvenabile politic) etc., este luptă directă împotriva esenței naționale.
Ca urmare, ființial, Stânga este anti-națională, indiferent cât de patriotică sau naționalistă s-ar pretinde.

Din acest punct de vedere, Stânga a fost totdeauna dușmanul ființial al Statelor Unite ale Americii.
Dar această dușmănie și războiul anti-american al Stângii a căpătat noi dimensiuni odată cu apariția URSS („Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice”).

(cu ajutorul lui Dumnezeu, va urma)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Despre libertate. Un cântec

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Cine își vinde libertatea pentru siguranță
le pierde pe amândouă.

În Plandemie, unii nemernici și mulți lași au lansat/preluat/promovat lozinca:

Sănătatea este adevărata libertate.

Nemernicii sunt cei care au lansat-o, știind 1000000000000% că este o minciună totală: nenumărați oameni sănătoși au făcut pușcărie, au fost închiși în lagăre de concentrare, au fost puși în lanțuri sau în butuci etc. Faptul că erau sănătoși nu i-a făcut liberi!

Lașii sunt cei care au preluat și promovat lozinca pentru că erau (sunt) stăpâniți de groaza în fața bolii sau a morții. În Decembrie 1989 strigam

Vom muri și vom fi liberi!

În Plandemia 2020 se striga

Primim orice sclavie în numele feririi de boală și/sau moarte!

Această gândire și purtare de sclavi activiști ai sclaviei este, din păcate, des întâlnită.
În clipa de față WEF, UE, Rusia, SUA, China, OMS etc. acționează clar ca instituții dictatoriale, virulent și/sau violent anti-creștine, lucrând clar împotriva demnității și libertății umane în general și a Creștinilor în special.
În fața acestui val de persecuții, care în lumea islamică (și, pe alocuri, chiar și în cea hindusă) îmbracă forme de o violență extremă, cei mai mulți tac, pretind că nu văd; tac, pretind că nu văd și nu fac nimic, sperând că astfel vor amâna clipa în care vor alege între Credință și regim, între conștiință și supunerea în fața unui regim demonic. Ceea ce, de fapt, deschide larg porțile apostaziei în sufletele lor.

Pentru toți aceștia, ca și pentru cei care încă vor libertate, încă o iubesc, încă lucrează și luptă să fie liberi, amintim un cântec. Întâi, prin versuri, apoi printr-un link înspre acel cântec.

Textul în limba italianăTraducerea în limba română
 Libertà

Scende la sera sulle spalle di un uomo che se ne va.
Oltre la notte nel suo cuore un segreto si porterà.
Tra case e chiese una donna sta cercando
Chi non c’è più.
E nel tuo nome quanta gente non tornerà.
 
Libertà, quanti hai fatto piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Libertà, quando un coro s’alzerà
Canterà per avere te. (coro)
 
C’è „carta bianca” sul dolore, sulla pelle degli uomini.
Cresce ogni giorno il cinismo nei confronti degli umili.
Ma nasce un sole nella notte, nel cuore dei deboli.
E dal silenzio un’amore rinascerà.
Cercando te!
 
Libertà, quanti hai fatto piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Avere te!
Libertà, senza mai più piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.

Avere te…		Libertate

Coboară seara pe umerii unui om ce piere
Dincolo de noapte în inimă poartă un secret
Între case și biserici do doamnă stă căutând
Pe cel ce nu mai e.
Și în numele tău câți oameni nu se întorc!

Libertate, pe câți îi faci să plângă!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?
Viețuiesc pentru a te avea!
Libertate, când un cor se înalță
Câtă pentru a te avea! (refren)

Pe pielea oamenilor este o „carte albă” a durerii.
Crește în fiecare zi cinismul înfruntării celor umili.
Dar răsare un soare în noapte, îi inima celor slabi.
Și în tăcere o dragoste renaște.
Căutându-te!

Libertate, pe câți îi faci să plângă!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?
Viețuiesc pentru a te avea!
A te avea!
Libertate, când un cor se înalță
Câtă pentru a te avea!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?

A te avea…

Poate că versurile nu sunt perfecte, poate că videoclipul nu vă place, poate melodia nu e stilul preferat… dar ideile fundamentale sunt veșnice!
Fără libertate există doar o aparență a vieții, dincolo de care sufletele sunt moarte.
Viața este libertate.
Libertatea este viață.
Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi.
Și veți trăi!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cele mai bune lucrări despre Istoria Veche a Românilor

Mihai-Andrei Aldea19 comentarii

Am fost întrebat repetat care ar fi cărțile bune privind Istoria Românilor.
Este o întrebare grea și la care am chibzuit mult.
Răspund acum în primul rând privind Istoria Veche a Românilor, cu două lucrări ce mi se par fundamentale pentru a înțelege și istoria noastră, și ce înseamnă a fi Român:

Istoria literaturii dacoromane, scrisă de marele, extraordinarul și infinit de puțin apreciatul geniu și patriot Mihail Diaconescu.
Lucrarea este o sinteză enciclopedică a izvoarelor istorice și a adevărurilor istorice punctate cândva de Părintele Ioan G. Coman, Mitropolitul Nestor Vornicescu, scriitorul Artur Silvestri, marele patriot Hristu Cândroveanu etc. Lucrarea are foarte puține (și cu adevărat minore) greșeli, dar cuprinde foarte mult adevăr istoric esențial, de lipsă în uriașa majoritate a scrierilor despre începuturile Neamului Românesc.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să cunoască Istoria Veche a Românilor.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să înțeleagă sufletul Neamului Românesc.

Patericul românesc, scrisă de marele patriot și cel între sfinți părintele nostru Ioanichie Bălan.
Lucrarea este un tezaur neprețuit al Sfinților Neamului Românesc.
Deși tezaurul cuprinde chiar și sfinți din ultimele secole, este esențială în primul rând pentru a înțelege și începuturile, și continuitatea Românilor: în, prin, întru și pentru Biserica lui Christos Iisus.
Extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu este salvare/mântuire), spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei – și întreaga Biserică i-a dat dreptate.
Extra Ecclesiam nulla Natio Romana, adică În afara Bisericii nu există Națiune Română, spunem noi, în fața mărturiei clare a Istoriei: prin Biserică s-a format Neamul Românesc, toți cei care au rămas ai Bisericii au rămas Români, cei care au căzut din Biserică au ieșit și din Neamul Românesc.
Patericul românesc este o lucrare fundamentală pentru înțelegerea acestui adevăr, și a multor alte adevăruri (de obicei ascunse ori pur și simplu necunoscute de autorii lucrărilor de istorie românească).

Desigur, mai sunt și cele patru volume ale lucrării numite, familiar, Fontes, adică Fontes Historiae Daco-Romanae, despre care am vorbit repetat și pe care le-am oferit cititorilor și în format pdf.

Aș mai adăuga aici patru lucrări prețioase pentru istoria noastră, chiar dacă nu sunt (neapărat sau integral) de Istorie Veche.
Romanitatea românilor. Istoria unei idei, de Adolf Armbruster. Ușor pedantă, față de cele două lucrări de mai sus și cu unele lipsuri, cartea este totuși foarte folositoare din multe puncte de vedere. Merită citită și, pentru cine poate, avută în bibliotecă.
Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și imperiul mongol, de Șerban Papacostea (se găsește și în forma Românii în secolul al XIII-lea : între cruciată și imperiul mongol). Cred că această lucrare este esențială pentru o viziune mai adevărată asupra Istoriei Medievale a Românilor.
A treia lucrare a apărut de-a lungul vremii sub mai multe titluri, precum „Originea și conștiința națională a Aromânilor” sau „Geneza și evoluția conștiințe naționale la macedoromâni”, sub toate titlurile fiind munca aceluiași autor, Constantin Papanace.
În sfârșit, mai consemnăm aici lucrarea Studii istorice asupra Aromânilor din Peninsula Balcanică de Ioan Caragiani (aici o versiune pdf din 2002).
Ultimele două lucrări sunt foarte folositoare pentru o vedere mai largă asupra istoriei noastre, nu mărginită (după cum doresc forțe străine anti-românești) la, cel mult, Românii dintre Tisa și Nistru.

Desigur, sunt și multe alte lucrări și mulți alți autori care merită amintiți, dar aceste lucrări constituie un foarte bun început.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Războiul porcului. 04. Un răspuns către alt cititor

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Am scris și publicat un material privind războiul porcului (purtat de stat împotriva cetățenilor pe care ar trebui să îi reprezinte). Acest material a inspirat un răspuns intitulat File din războiul porcului; venit de la un cititor, acest răspuns a fost publicat pe site (se poate da click pe linkul de mai sus pentru a fi citit). La răspunsul semnat Outis a făcut unele observații Apatrid a.k.a. Adevăruldespredaciști, după cum se poate vedea aici (click pentru citire). Spre bucuria mea, disputa a continuat, cu replica de față din partea lui Outis. Socotesc deosebit de folositor această dispută, deoarece arată felul în care trebuie să aibă loc un schimb de idei contradictorii: civilizat, argumentat, la subiect.
Mulțumesc din suflet celor doi cititori pentru pilda cea bună pe care o dau celorlalți!

Menționez (și) aici că nu preiau decât excepțional linkuri către site-uri sau surse pe care le consider profund dăunătoare (precum wikipedia, din punctul meu de vedere un instrument de propagandă neocomunistă profund subiectiv și dăunător). Prin urmare, rog autorii preluați să folosească ori să îmi indice alte linkuri pentru temele respective (către surse mai decente). Mulțumesc!

1. “Tot revoluția agrara a adus si înrobirea pe scara larga a omului fata de stat (cronologie oficiala, tabel; revizie neomologata in urma de date majore noi)”
Paranteza cuprinde legături justificative care, așa cum a fost notat, lipsesc din text.
https://grahamhancock.com/badrinaryanb1/
Învățătura de manual trebuie luată cu mult mai mult simț critic. E vorba de suprapuneri de procese, nu știm cu ce toleranțe de timp.

2. Nu ați citit atent sau/și fraza e prea lungă. Surplus de hrană -> eliberare de timp, energii creatoare, acumulare de bogăție -> apariția de prădători specializați în extracție. Popoarele migratoare în evul mediu timpuriu nu au făcut altfel. Acestea sunt pattern-uri comportamentale care apar regulat din natura umana când condițiile se repetă.

3. Aici datele sunt clare. “O comentatoare imaginativa l-a numit World War 0, ‘războiul mondial zero’ (dar, vezi interpretarea politic-corecta).”
imaginativa = https://www.youtube.com/watch?v=1z4PAeh9LrA
interpretarea = www.sciencealert.com/neolithic-y-chromosome-bottleneck-warring-patrilineal-clans
Uciderea selectivă a bărbaților e un proces intuitiv: bărbați supuși sunt buni de lucru, cei care iscă scandal sunt buni de ucis. Femeile sunt necesare pentru reproducerea sistemului parazitar (de aceea semnalul genetic nu le include). Lucrurile pe care le concedeți în secolul XX nu au apărut din neant. Vezi mai sus 2: ne gândim la regularități comportamentale adaptate la condiții probabil asemănătoare. Nu știm întotdeauna care anume din condiții sunt determinante (cu alte cuvinte, nu știm prin ce 1917 a semănat cu condiții neolitice).

4. Evident, e vorba de minarhism, de statul limitat, statul mic și acesta este baseline-ul folosit in ruminație. Este o problema nerezolvata însă în teoria politica libertariană cum acesta poate fi menținut. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 în America, furtul alegerilor, scara sistemică la care acest lucru s-a produs, eșecul total al instituțiilor judiciare și de ordine în a se sesiza și repara – toate acestea obligă revederea fundamentelor teoriei politice. Nu există document mai strict în privința măsurilor structurale împotriva tiraniei comparabil cu constituția americana. Și, cu toate acestea, 2020 a însemnat prăbușirea mecanismelor de cercetare și verificare și revenirea ei [a tiraniei n.red.].
Așa că, da, milităm pentru statul mic dar, parafrazând-l pe Ben Franklin, nu știm nici dacă și, din 2020, nici cum îl putem păstra…

Acestea fiind zise, anarhismul nu înseamnă ‘dispariția oricărei autorități’ ci descentralizarea, multiplicarea și diseminarea de centre multiple de autoritate (exista autoritate socială fără forță coercitivă, de pildă, cea care mă împinge pe mine să răspund obiecțiilor din respect pentru gazdă, vizitatorii săi și oricine se va întâmpla pe aici in viitor, datorita preocupării mele pentru ceva numit ‘reputație’ deși semnez cu pseudonim). Rușinarea, sensibilitatea la învinovățire, nevoia de aprobare sunt astfel de modalități de control social – după cum ‘obrajii care ard’ și ‘înroșitul până în vârful urechilor’ sunt semnul biologic a cât de profund e mecanismul social. Apoi sunt autoritatea parentală, autoritatea preoților, a bătrânilor, a înțelepților. Oamenii nu sunt născuți sociopați – politicienii probabil ca da…

Și acestea fiind zise, anarhismul nu e utopie. Cea mai mare parte din istoria evoluționară a omului a avut loc astfel. Statul este un pleosc de câteva mii de ani (vezi mai sus, 5000 de ani sau până spre 10,000). Prejudecățile acestea trebuiesc reevaluate, după 150 de ani de statism [etatism? n. red.] atroce.

Mulțumesc pentru atenție.

Outis,
22 Ianuarie 2024

P.S. A, da, pentru completitudinea enumerării formelor de ‘autoritate’ non-etatica:
– procesul stadial de dezvoltare morala descris de Kohlberg
– procesul de constituire a supraeului (pentru cum acesta e colonizat de stat, cu trimitere la procese contemporane, vezi ‘Supraeul etatizat și creșterea copiilor’,  teletype.in/@unaltnimeni/IOPaiaT2zo-)