Despre libertate. Un cântec

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Cine își vinde libertatea pentru siguranță
le pierde pe amândouă.

În Plandemie, unii nemernici și mulți lași au lansat/preluat/promovat lozinca:

Sănătatea este adevărata libertate.

Nemernicii sunt cei care au lansat-o, știind 1000000000000% că este o minciună totală: nenumărați oameni sănătoși au făcut pușcărie, au fost închiși în lagăre de concentrare, au fost puși în lanțuri sau în butuci etc. Faptul că erau sănătoși nu i-a făcut liberi!

Lașii sunt cei care au preluat și promovat lozinca pentru că erau (sunt) stăpâniți de groaza în fața bolii sau a morții. În Decembrie 1989 strigam

Vom muri și vom fi liberi!

În Plandemia 2020 se striga

Primim orice sclavie în numele feririi de boală și/sau moarte!

Această gândire și purtare de sclavi activiști ai sclaviei este, din păcate, des întâlnită.
În clipa de față WEF, UE, Rusia, SUA, China, OMS etc. acționează clar ca instituții dictatoriale, virulent și/sau violent anti-creștine, lucrând clar împotriva demnității și libertății umane în general și a Creștinilor în special.
În fața acestui val de persecuții, care în lumea islamică (și, pe alocuri, chiar și în cea hindusă) îmbracă forme de o violență extremă, cei mai mulți tac, pretind că nu văd; tac, pretind că nu văd și nu fac nimic, sperând că astfel vor amâna clipa în care vor alege între Credință și regim, între conștiință și supunerea în fața unui regim demonic. Ceea ce, de fapt, deschide larg porțile apostaziei în sufletele lor.

Pentru toți aceștia, ca și pentru cei care încă vor libertate, încă o iubesc, încă lucrează și luptă să fie liberi, amintim un cântec. Întâi, prin versuri, apoi printr-un link înspre acel cântec.

Textul în limba italianăTraducerea în limba română
 Libertà

Scende la sera sulle spalle di un uomo che se ne va.
Oltre la notte nel suo cuore un segreto si porterà.
Tra case e chiese una donna sta cercando
Chi non c’è più.
E nel tuo nome quanta gente non tornerà.
 
Libertà, quanti hai fatto piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Libertà, quando un coro s’alzerà
Canterà per avere te. (coro)
 
C’è „carta bianca” sul dolore, sulla pelle degli uomini.
Cresce ogni giorno il cinismo nei confronti degli umili.
Ma nasce un sole nella notte, nel cuore dei deboli.
E dal silenzio un’amore rinascerà.
Cercando te!
 
Libertà, quanti hai fatto piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.
Avere te!
Libertà, senza mai più piangere.
Senza te, quanta solitudine!
Fino a che avrà un senso vivere
Io vivrò per avere te.

Avere te…		Libertate

Coboară seara pe umerii unui om ce piere
Dincolo de noapte în inimă poartă un secret
Între case și biserici do doamnă stă căutând
Pe cel ce nu mai e.
Și în numele tău câți oameni nu se întorc!

Libertate, pe câți îi faci să plângă!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?
Viețuiesc pentru a te avea!
Libertate, când un cor se înalță
Câtă pentru a te avea! (refren)

Pe pielea oamenilor este o „carte albă” a durerii.
Crește în fiecare zi cinismul înfruntării celor umili.
Dar răsare un soare în noapte, îi inima celor slabi.
Și în tăcere o dragoste renaște.
Căutându-te!

Libertate, pe câți îi faci să plângă!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?
Viețuiesc pentru a te avea!
A te avea!
Libertate, când un cor se înalță
Câtă pentru a te avea!
Fără tine, atâta singurătate!
Până când are un sens viețuirea?

A te avea…

Poate că versurile nu sunt perfecte, poate că videoclipul nu vă place, poate melodia nu e stilul preferat… dar ideile fundamentale sunt veșnice!
Fără libertate există doar o aparență a vieții, dincolo de care sufletele sunt moarte.
Viața este libertate.
Libertatea este viață.
Cunoașteți Adevărul și Adevărul vă va face liberi.
Și veți trăi!

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Cele mai bune lucrări despre Istoria Veche a Românilor

Mihai-Andrei Aldea19 comentarii

Am fost întrebat repetat care ar fi cărțile bune privind Istoria Românilor.
Este o întrebare grea și la care am chibzuit mult.
Răspund acum în primul rând privind Istoria Veche a Românilor, cu două lucrări ce mi se par fundamentale pentru a înțelege și istoria noastră, și ce înseamnă a fi Român:

Istoria literaturii dacoromane, scrisă de marele, extraordinarul și infinit de puțin apreciatul geniu și patriot Mihail Diaconescu.
Lucrarea este o sinteză enciclopedică a izvoarelor istorice și a adevărurilor istorice punctate cândva de Părintele Ioan G. Coman, Mitropolitul Nestor Vornicescu, scriitorul Artur Silvestri, marele patriot Hristu Cândroveanu etc. Lucrarea are foarte puține (și cu adevărat minore) greșeli, dar cuprinde foarte mult adevăr istoric esențial, de lipsă în uriașa majoritate a scrierilor despre începuturile Neamului Românesc.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să cunoască Istoria Veche a Românilor.
Este o lucrare absolut esențială pentru cei care vor să înțeleagă sufletul Neamului Românesc.

Patericul românesc, scrisă de marele patriot și cel între sfinți părintele nostru Ioanichie Bălan.
Lucrarea este un tezaur neprețuit al Sfinților Neamului Românesc.
Deși tezaurul cuprinde chiar și sfinți din ultimele secole, este esențială în primul rând pentru a înțelege și începuturile, și continuitatea Românilor: în, prin, întru și pentru Biserica lui Christos Iisus.
Extra Ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu este salvare/mântuire), spunea Sfântul Ciprian al Cartaginei – și întreaga Biserică i-a dat dreptate.
Extra Ecclesiam nulla Natio Romana, adică În afara Bisericii nu există Națiune Română, spunem noi, în fața mărturiei clare a Istoriei: prin Biserică s-a format Neamul Românesc, toți cei care au rămas ai Bisericii au rămas Români, cei care au căzut din Biserică au ieșit și din Neamul Românesc.
Patericul românesc este o lucrare fundamentală pentru înțelegerea acestui adevăr, și a multor alte adevăruri (de obicei ascunse ori pur și simplu necunoscute de autorii lucrărilor de istorie românească).

Desigur, mai sunt și cele patru volume ale lucrării numite, familiar, Fontes, adică Fontes Historiae Daco-Romanae, despre care am vorbit repetat și pe care le-am oferit cititorilor și în format pdf.

Aș mai adăuga aici patru lucrări prețioase pentru istoria noastră, chiar dacă nu sunt (neapărat sau integral) de Istorie Veche.
Romanitatea românilor. Istoria unei idei, de Adolf Armbruster. Ușor pedantă, față de cele două lucrări de mai sus și cu unele lipsuri, cartea este totuși foarte folositoare din multe puncte de vedere. Merită citită și, pentru cine poate, avută în bibliotecă.
Românii în secolul al XIII-lea. Între cruciată și imperiul mongol, de Șerban Papacostea (se găsește și în forma Românii în secolul al XIII-lea : între cruciată și imperiul mongol). Cred că această lucrare este esențială pentru o viziune mai adevărată asupra Istoriei Medievale a Românilor.
A treia lucrare a apărut de-a lungul vremii sub mai multe titluri, precum „Originea și conștiința națională a Aromânilor” sau „Geneza și evoluția conștiințe naționale la macedoromâni”, sub toate titlurile fiind munca aceluiași autor, Constantin Papanace.
În sfârșit, mai consemnăm aici lucrarea Studii istorice asupra Aromânilor din Peninsula Balcanică de Ioan Caragiani (aici o versiune pdf din 2002).
Ultimele două lucrări sunt foarte folositoare pentru o vedere mai largă asupra istoriei noastre, nu mărginită (după cum doresc forțe străine anti-românești) la, cel mult, Românii dintre Tisa și Nistru.

Desigur, sunt și multe alte lucrări și mulți alți autori care merită amintiți, dar aceste lucrări constituie un foarte bun început.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Războiul porcului. 04. Un răspuns către alt cititor

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Am scris și publicat un material privind războiul porcului (purtat de stat împotriva cetățenilor pe care ar trebui să îi reprezinte). Acest material a inspirat un răspuns intitulat File din războiul porcului; venit de la un cititor, acest răspuns a fost publicat pe site (se poate da click pe linkul de mai sus pentru a fi citit). La răspunsul semnat Outis a făcut unele observații Apatrid a.k.a. Adevăruldespredaciști, după cum se poate vedea aici (click pentru citire). Spre bucuria mea, disputa a continuat, cu replica de față din partea lui Outis. Socotesc deosebit de folositor această dispută, deoarece arată felul în care trebuie să aibă loc un schimb de idei contradictorii: civilizat, argumentat, la subiect.
Mulțumesc din suflet celor doi cititori pentru pilda cea bună pe care o dau celorlalți!

Menționez (și) aici că nu preiau decât excepțional linkuri către site-uri sau surse pe care le consider profund dăunătoare (precum wikipedia, din punctul meu de vedere un instrument de propagandă neocomunistă profund subiectiv și dăunător). Prin urmare, rog autorii preluați să folosească ori să îmi indice alte linkuri pentru temele respective (către surse mai decente). Mulțumesc!

1. “Tot revoluția agrara a adus si înrobirea pe scara larga a omului fata de stat (cronologie oficiala, tabel; revizie neomologata in urma de date majore noi)”
Paranteza cuprinde legături justificative care, așa cum a fost notat, lipsesc din text.
https://grahamhancock.com/badrinaryanb1/
Învățătura de manual trebuie luată cu mult mai mult simț critic. E vorba de suprapuneri de procese, nu știm cu ce toleranțe de timp.

2. Nu ați citit atent sau/și fraza e prea lungă. Surplus de hrană -> eliberare de timp, energii creatoare, acumulare de bogăție -> apariția de prădători specializați în extracție. Popoarele migratoare în evul mediu timpuriu nu au făcut altfel. Acestea sunt pattern-uri comportamentale care apar regulat din natura umana când condițiile se repetă.

3. Aici datele sunt clare. “O comentatoare imaginativa l-a numit World War 0, ‘războiul mondial zero’ (dar, vezi interpretarea politic-corecta).”
imaginativa = https://www.youtube.com/watch?v=1z4PAeh9LrA
interpretarea = www.sciencealert.com/neolithic-y-chromosome-bottleneck-warring-patrilineal-clans
Uciderea selectivă a bărbaților e un proces intuitiv: bărbați supuși sunt buni de lucru, cei care iscă scandal sunt buni de ucis. Femeile sunt necesare pentru reproducerea sistemului parazitar (de aceea semnalul genetic nu le include). Lucrurile pe care le concedeți în secolul XX nu au apărut din neant. Vezi mai sus 2: ne gândim la regularități comportamentale adaptate la condiții probabil asemănătoare. Nu știm întotdeauna care anume din condiții sunt determinante (cu alte cuvinte, nu știm prin ce 1917 a semănat cu condiții neolitice).

4. Evident, e vorba de minarhism, de statul limitat, statul mic și acesta este baseline-ul folosit in ruminație. Este o problema nerezolvata însă în teoria politica libertariană cum acesta poate fi menținut. Ceea ce s-a întâmplat în 2020 în America, furtul alegerilor, scara sistemică la care acest lucru s-a produs, eșecul total al instituțiilor judiciare și de ordine în a se sesiza și repara – toate acestea obligă revederea fundamentelor teoriei politice. Nu există document mai strict în privința măsurilor structurale împotriva tiraniei comparabil cu constituția americana. Și, cu toate acestea, 2020 a însemnat prăbușirea mecanismelor de cercetare și verificare și revenirea ei [a tiraniei n.red.].
Așa că, da, milităm pentru statul mic dar, parafrazând-l pe Ben Franklin, nu știm nici dacă și, din 2020, nici cum îl putem păstra…

Acestea fiind zise, anarhismul nu înseamnă ‘dispariția oricărei autorități’ ci descentralizarea, multiplicarea și diseminarea de centre multiple de autoritate (exista autoritate socială fără forță coercitivă, de pildă, cea care mă împinge pe mine să răspund obiecțiilor din respect pentru gazdă, vizitatorii săi și oricine se va întâmpla pe aici in viitor, datorita preocupării mele pentru ceva numit ‘reputație’ deși semnez cu pseudonim). Rușinarea, sensibilitatea la învinovățire, nevoia de aprobare sunt astfel de modalități de control social – după cum ‘obrajii care ard’ și ‘înroșitul până în vârful urechilor’ sunt semnul biologic a cât de profund e mecanismul social. Apoi sunt autoritatea parentală, autoritatea preoților, a bătrânilor, a înțelepților. Oamenii nu sunt născuți sociopați – politicienii probabil ca da…

Și acestea fiind zise, anarhismul nu e utopie. Cea mai mare parte din istoria evoluționară a omului a avut loc astfel. Statul este un pleosc de câteva mii de ani (vezi mai sus, 5000 de ani sau până spre 10,000). Prejudecățile acestea trebuiesc reevaluate, după 150 de ani de statism [etatism? n. red.] atroce.

Mulțumesc pentru atenție.

Outis,
22 Ianuarie 2024

P.S. A, da, pentru completitudinea enumerării formelor de ‘autoritate’ non-etatica:
– procesul stadial de dezvoltare morala descris de Kohlberg
– procesul de constituire a supraeului (pentru cum acesta e colonizat de stat, cu trimitere la procese contemporane, vezi ‘Supraeul etatizat și creșterea copiilor’,  teletype.in/@unaltnimeni/IOPaiaT2zo-)

Amurgul unei lumi. Cazul SUA (I)

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Toate construcțiile omenești au un început și un sfârșit.
În încercarea de a împiedica (sau amâna) sfârșitul, oamenii caută felurite soluții: de la contracte sau tratate cu Dumnezeu, ori cu diavolii, ori cu felurite puteri lumești, până la felurite instrumente sau mijloace cât mai durabile (piatră de granit sau bazalt, bronz, oțel etc.).

Așa este situația SUA, care a încercat, inclusiv prin actele sale constitutive, să obțină un contract sau tratat între sine și Dumnezeu (sau unele contracte/tratate cu Dumnezeu).
Așa este situația Forumului Economic Mondial (World Economic Forum), care a încercat repetat, inclusiv în acest an, să obțină sprijinul dracilor pentru scopurile sale.
Așa este situația Aztecilor, care prin smulgerea inimilor din piepturile unor prizonieri (în viață și fără nicio anestezie), au încercat să obțină puterea, bogăția și înveșnicirea de la demoni.
Așa este situația dictatorilor comuniști, care prin construcții uriașe au încercat să obțină înveșnicirea sistemului diabolic din care făceau parte.
Așa este situația faraonilor din Egipt, care au sperat că piramidele le vor asigura veșnicia.
Etc., etc.

Din nefericire pentru oameni, aceste mijloace nu au funcționat niciodată.
Instrumentele sau mijloacele „durabile” pot ține foarte mult, raportat la durata vieții omului; dar dăinuirea lor este, în fapt, prea puțin legată de sistemul ce le-a produs. Egiptul Faraonic s-a prăbușit de mult. Piramidele sunt doar obiect turistic. Regimul Ceaușescu și, respectiv, sistemul comunist sovietic ce l-a adus și l-a ținut la putere pe dictatorul Nicolae Ceaușescu s-a prăbușit. „Marile ctitorii” ale vremii s-au prăbușit și se prăbușesc, ori sunt vestigii folosite în scopuri total diferite de intențiile regimului. 

Mai rău, contractele cu demonii sunt totdeauna sortite eșecului: ființial dracii sunt mincinoși, ființial diavolii înșeală, nu se pot ține de cuvânt nici dacă ar vrea (dar nu vor!).
Pe vremuri, când Românii voiau să arate pe cineva care se crede viclean, dar este prost, spuneau că „se face frate cu dracul până trece puntea”; povestea din spatele expresiei arătând că dracul îl aruncă pe prostul care se încrede în el în apă (sau îi face ceva și mai rău), de multe ori chiar atunci când s-a ajuns la ultimii pași ai „contractului”.
De toate grupurile sau comunitățile ce au ales această cale s-a ales praful.

Foarte trist, contractele cu Dumnezeu sunt totdeauna încălcate de oameni.
Deși nu se coboară (în cea mai mare parte) la prăbușirea demonilor, oamenii sunt, din păcate, obișnuiți să mintă. Să se mintă pe ei înșiși, să îi mintă pe ceilalți. Și chiar să Îl mintă pe Dumnezeu, chiar și atunci când știu că Dumnezeu nu poate fi mințit.
Ca urmare, oamenii încalcă înțelegerile lor cu Dumnezeu mai totdeauna (de aceea existând și Spovedania; și, da, există excepții: care întăresc regula).

Soluția adevărată a înveșnicirii este ascultarea sinceră și deplină de Dumnezeu.
Dar aceasta, fiind alegere liberă personală, nu poate fi transmisă!
Ca urmare, sunt sfinți ce au copii foarte păcătoși, sunt păcătoși care au copii sfinți ș.a.m.d.
Ceea ce face ca această soluție să fie foarte mult particulară sau personală și mult prea puțin sistemică.

De pildă, Legea Românească este atât de bine așezată în Scripturi și Sfânta Tradiție, încât pentru străini cele două au fost, de-a lungul Istoriei, identice. Aceasta pentru că Legea Românească a fost creată și trăită (= ținută vie) de nenumărați trăitori ai Credinței, de nenumărați mucenici și martiri, cei mai mulți dintre ei luptători cu armele (mireni, de obicei căsătoriți), dar și de mulți călugări (români).
Totuși acest lucru nu a oprit la nesfârșit trădarea Credinței prin cei care, deși din părinți Români, au trecut la Catolicism în Epir, Dalmația, Iliria, Crișana, Transilvania etc. La fel, Legea Românească nu a oprit pe cei care s-au lepădat de Neamul Românesc din care se trăgeau, devenind Unguri, Turci, Bulgari, Sârbi, Greci, Austrieci, Germani, Cehi, Slovaci, Ruteni, Ruși ș.a.m.d. (adeseori purtându-se ca cei mai mari dușmani ai neamului pe care îl părăsiseră!).

Același lucru se întâmplă, de câteva decenii, cu SUA:
Întemeiată pe principiul libertății și demnității omului întru Dumnezeu (așa cum L-au înțeles feluriții Protestanți fondatori), devine tot mai mult o pușcărie în care libertatea și demnitatea omului sunt urâte și prigonite, la fel Dumnezeu și orice legătură cu El.

(cu ajutorul lui Dumnezeu, continuarea aici)

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea

Războiul porcului. 03. O replică la Războiul porcului

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

După ce am publicat unele gânduri privind războiul porcului purtat de stat împotriva cetățenilor, am primit un eseu pe temă (drept comentariu, preluat și postat). La acest ultim material, un (alt) cititor răspunde cu câteva observații. Deoarece îmi face plăcere să încurajez discuțiile ori disputele sau dezbaterile, atâta vreme cât sunt raționale, politicoase, preiau și aceste observații. Precum și, într-o postare viitoare, răspunsul la ele! Ca și la alte materiale preluate de mine, rog cititorul să nu presupună că am aceleași păreri. Oricât de neobișnuit ar fi, preiau și alte păreri decât cele personale. Criteriul fundamental (și foarte personal) este prezentarea și argumentarea: dacă mi se par (prezentarea și argumentarea) interesante și folositoare, trec peste deosebirea de idei. Uneori contra-argumentez, alteori las cititorului misiunea de a descoperi adevărul prin propria muncă.

Menționez (și) aici că nu preiau decât excepțional linkuri către site-uri sau surse pe care le consider profund dăunătoare (precum wikipedia, din punctul meu de vedere un instrument de propagandă neocomunistă profund subiectiv și dăunător). Prin urmare, rog autorii preluați să folosească ori să îmi indice alte linkuri pentru temele respective (către surse mai decente). Mulțumesc!

Câteva observații:

1. Nu se poate vorbi de existența statului în Neolitic. Statele, ca formă superioară de organizare socio-politică, se formează abia în Antichitate, odată cu apariția vieții urbane, a stratificării societății ş.a.

2. Surplusul de hrană (apărut ca urmare a descoperiri și practicării agriculturii), departe de a înrobi omul, l-a făcut mult mai liber decât era înainte. Omul, nemaifiind dependent de hrana culeasă/vânată/pescuită în cadrul comunităților mici (din perioada Paleolitică), a putut (dacă a vrut lucrul ăsta) să își producă singur hrana, independent de restul membrilor comunității sale și să capete un grad sporit de independență fată de comunitatea unde mâncarea era distribuită în funcție de necesitățile tuturor. Mai pe scurt: “statul” (i.e. comunitatea/societatea Paleolitică) nu mai putea să îi impună fiecărui individ din cadrul său cât poate să mănânce sau nu (implicit cât să se dezvolte), în condițiile în care fiecare membru al comunității/societății putea să își ia lumea în cap, să se așeze pe o bucată de pământ, să îl cultive, să trăiască de capul lui acolo și să mănânce atât cât poate să producă singur; și în funcție de cât de eficient putea să îi oprească pe alții să îl jefuiască și/sau omoare.

3. Sincer îmi vine greu să cred că pe la sfârșitul Epocii de piatră existau conducători (politico-) militari dispuși să ucidă DOAR bărbați care trăiau în afara grupurilor/comunităților pe care aceștia le conduceau, pentru “vina” că respectivii indivizi extracomunitari nu voiau să se integreze societății; lucruri de genul ăsta au început să se petreacă în istoria lumii mai ales de prin martie 1917 d. Hr în colo (înainte de Revoluția Bolșevică, despre ea e vorba, nu știu să fi avut loc asemenea drăcovenii). Eventuale genociduri desfășurate în perioada Neolitică cred că ar fi avut scopuri mai pragmatice de atât, ca, de pildă, ucidere pentru resurse, ceea ce implica uciderea și restului familiei (femei și copii) a bărbatului extracomunitar ucis. Mai putini supraviețuitori însemnau mai puține guri de hrănit, ceea ce însemna mai multe resurse ptr. ucigători/”stat”.

4. Nu văd cum instaurarea unei utopii anarhiste (prin eliminarea oricărei forme de autoritate socială şi ,prin extensie, statală) ar elimina problema tendinţelor dictatoriale ale conducerii statelor actuale. Soluţia împotriva dictaturii de stat nu este desfiinţarea statului cu totul, ci impunerea de către naţiune (singura autoriate supremă a unui stat legitim) a unei forme de guvernământ limitat, adică un stat minimal.

Ar mai fi și alte lucruri, dar nu vreau să mă întind prea mult.

Adevăruridespredaciști,
22 Ianuarie 2024