1. CEI TRIMIŞI LA VESTIREA EVANGHELIEI
Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
Sfânta Scriptură (Galateni 1.8)
Cui nu i s-a întâmplat să zărească prin oraşele (ba chiar şi satele) ţării noastre oameni care, îndeobşte câte doi, aţin calea altora, cu broşuri şi cărticele în mână? Sau care le bat la uşi, cu aceleaşi broşuri şi cărticele în mână? Aceşti oameni se numesc pe ei înşişi „vestitori ai Evangheliei” sau „vestitori ai Cuvântului lui Dumnezeu” ori cu alte cuvinte ce simbolizează de fapt acelaşi lucru: propovăduirea învăţăturii creştine. Şi, indiferent ce reacţii stârnesc la prima vedere, prezenţa lor rămâne ceva cu totul uimitor, într-o ţară cu atât de vechi rădăcini creştine cum este România.
Căci orice om cu bun-simţ se întreabă, pe bună dreptate, de ce trebuie să fim evanghelizaţi din nou, după două mii de ani de creştinism, după atâţia şi atâţia martiri şi sfinţi daţi de Neamul nostru lui Dumnezeu? Şi dacă putem găsi o părelnică motivaţie în decăderea morală a societăţii, ori în anii de ateism şi comunism, apare iar o întrebare foarte importantă: de ce ei?
Chiar aşa, de ce să ne (re)evanghelizeze ei şi nu alţii? De ce i-am urma pe unii şi nu pe ceilalţi? „Oferta” este – după cum ştim cu toţii – foarte largă: sunt „vestitorii evanghelişti”, „miniştrii iehovişti”, „misionarii baptişti” şi mulţi, mulţi alţii. Doctrinele sau învăţăturile lor de credinţă sunt diferite, deşi atitudinea lor este foarte asemănătoare. Pe care să-i asculţi? Pe care să-i urmezi? Şi, în definitiv, să-i urmezi, sau nu? De ce să nu mergi – dacă tot te interesează subiectul religie – la strămoşeasca Biserică Ortodoxă Română şi să-i urmezi pe ei?
Haideţi să vedem care este lămurirea pe care ne-o dă Dumnezeu!
Acum aproape 2000 de ani, pe un munte din Galileea, un Învăţător cu totul deosebit, unic, stătea în faţa ucenicilor Săi cei mai apropiaţi, în faţa Apostolilor. Aceştia, care nu demult se îndoiseră de El, se închinau acum la pământ înaintea Lui. Şi El le-a zis: „Datu-Mi-S-a toată puterea, în cer şi pe pământ. De aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 16-20).
Iată! Vestirea învăţăturii date de Hristos este poruncă dumnezeiască. Adresată însă cui? Apostolilor! Iată pe cei trimişi de Dumnezeu la propovăduirea Cuvântului Său.
S-au îngrijit Apostolii de misiunea dată lor?
Desigur. S-au îngrijit de aceasta atât de mult, încât, atunci când grijile administrative ale Bisericii le primejduiau libertatea slujirii, au rânduit diaconi pentru treburile interne ale Bisericii, păstrându-şi pentru ei propovăduirea (Fapte 6, 1-4). S-au îngrijit de misiunea lor, ştiind că de la Dumnezeu li s-a rânduit această misiune, precum şi alţii au primit alte misiuni (I Cor. 12, 28). Dar au fost oare Apostolii singurii propovăduitori? Nu!
După cum ne arată cuvântul lui Dumnezeu, au mai fost şi alţi vestitori ai Evangheliei. Desigur, în primul rând au fost cei şaptezeci de ucenici ai Domnului (Luca 10, 1), dar au fost şi alţii, dintre cei convertiţi mai târziu.
Poate cel mai mare dintre convertiţi s-a arătat a fi prigonitorul Saul, devenit apoi Apostolul neamurilor. El a vestit pe Fiul lui Dumnezeu din Arabia în Spania, având una din cele mai profunde activităţi misionare cunoscute. Este însă de observat un fapt foarte important: deşi a fost adus la Adevăr printr-o minune, printr-o intervenţie directă şi personală a Marelui Arhiereu Iisus Hristos (Fapte 9, 1-6), botezul, instruirea şi trimiterea sa la propovăduire s-au desfăşurat întâi prin intermediul lui Anania – unul din cei 70 de apostoli – (Fapte 9, 6-20) iar apoi prin trimiterea şi hirotonia primite de la Apostolii cei vechi (Fapte 9, 26-28; 11, 22-26; 13, 1-3). Văzând acest lucru, ajungem la o întrebare fundamentală:
De ce, dacă a fost convertit direct de Hristos, nu a fost trimis la propovăduire tot direct de El? Era oare nevoie ca toţi cei care propovăduiau să fie trimişi de Apostoli?
Da!
Avem această dovadă atât prin mărturiile deja amintite, cât şi prin altele, din care cităm chiar cuvântul întărit de autoritatea unei vieţi extraordinare, cuvântul spus în Duhul Sfânt de… însuşi Sfântul Apostol Pavel:
Cum vor chema numele Aceluia în Care încă n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela de Care n-au auzit? Şi cum vor auzi fără propovăduitor? Şi cum vor propovădui dacă nu vor fi trimişi? (Romani 10, 14-15).
Şi întărind şi mai mult acest cuvânt este mărturia Sinodului Apostolic din Ierusalim, cel dintâi sinod cunoscut al Bisericii lui Dumnezeu1. Despre ce este vorba? Este vorba de rezolvarea tulburărilor provocate de cei ce, după cum spune Scriptura, vestesc pe Hristos din pizmă şi duh de ceartă (Filipeni 1, 15). Asemenea tulburători apăruseră într-o vreme în Siria şi Cilicia. Ei, fără a fi trimişi de Apostoli, încercau să iudaizeze Biserica, forţând prin propovăduirea lor pe fraţi să primească tăierea împrejur şi legea lui Moise (Fapte 15, 1; 5). Fraţii dintre neamuri, chemaţi la libertatea lui Hristos, erau foarte tulburaţi de această cerere iudaizantă, care dispreţuia nu numai tradiţiile lor ci şi puterea Legii Noi. La această tulburare s-a dat răspuns cu putere multă, căci Sinodul Apostolic a trimis fraţilor tulburaţi scrisoare, zicând:
Apostolii şi preoţii şi fraţii, fraţilor dintre neamuri, care sunt în Antiohia şi în Siria şi în Cilicia, salutare!
Deoarece am auzit că unii dintre noi, fără să fi avut porunca noastră, venind, v-au tulburat cu vorbele lor şi au răvăşit sufletele voastre, zicând că trebuie să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi legea, noi am hotărât, adunaţi într-un gând, să trimitem la voi oameni aleşi … pentru că părutu-s-a Duhului Sfânt şi nouă să nu vi se pună nici o greutate în plus în afară de cele ce sunt necesare:
Să vă feriţi de cele jertfite idolilor şi de sânge şi de sugrumate şi de desfrâu, de care ferindu-vă, bine veţi face. Fiţi sănătoşi! (Fapte 15, 23-29).
Iată însă că se găsesc şi astăzi unii asemenea acelor tulburători. Şi ei vin fără să fie trimişi, tulburând şi răvăşind sufletele oamenilor cu tot felul de învăţături false. De ce oare?
Ei bine, pentru că întotdeauna în Biserică trebuie să fie ispită, atât din afară cât şi din lăuntru. Este absolută nevoie de ispită, pentru ca cei care sunt ai lui Dumnezeu să se curăţească, iar cei care nu sunt, singuri să iasă dintre cei credincioşi. Să iasă, arătându-se astfel că nu erau ai noştri (I Ioan 2, 19) şi să se alăture sectelor sau ereziilor de care, de fapt, ţin2.
Vom vedea în paginile care urmează felul în care feluriţii tulburători luptă împotriva Adevărului. Desigur, nu analizăm aici toate răstălmăcirile adventiste sau neoprotestante. Acestea sunt extrem de multe, iar unele dintre ele duc atât de departe, încât cei care cred în ele cu greu mai pot fi consideraţi a avea ceva în comun cu învăţătura creştină. Vom vedea însă principalele înşelări răspândite de propovăduitorii adventismului şi cât de mult se deosebesc de mărturia plină de lumină a Adevărului.
Note
1 Sinodul se va arăta de altfel ca mijlocul de cârmuire a Bisericii de către Dumnezeu, el rămânând pentru totdeauna autoritatea bisericească vizibilă supremă, având asupra sa doar pleroma Bisericii – prin care înţelegem pe toţi cei ai Bisericii – şi, bineînţeles, pe Domnul şi Dumnezeul nostru.
2 Schisma este separarea administrativă a unei (unor) părţi din Biserică, dar fără o despărţire dogmatică (de învăţătură). Erezia este o cădere mult mai gravă, deoarece pe lângă separarea administrativă mai cuprinde şi deosebiri în învăţătura de bază a grupului care s-a separat faţă de învăţătura de bază (dogmatică) a Bisericii. Cuvântul sectă denumeşte un grup de oameni despărţiţi de autoritatea oficială (în acest caz religioasă, dar poate fi şi de altă natură), cu o învăţătură separată de cea oficială; din punct de vedere creştin cuvântul sectă, deşi are un înţeles mai social, este echivalent cu cel de erezie, care are un caracter mai mult spiritual. Adică termenul sectă se referă mai ales la oamenii despărţiţi de Biserică, iar cel de erezie mai ales la învăţătura greşită pe care o au.
<Lumina Adevărului. Cuvânt către cititori
[…] (va urma…) […]
ApreciazăApreciază
[…] <(II) Cei trimişi la vestirea Evangheliei […]
ApreciazăApreciază