Acest articol a fost publicat pe activenews, fiind preluat şi pe alte site-uri. Îl reiau aici, cu unele mici completări şi corecturi. Nu doar pentru că este un material folositor, ci şi pentru că, din păcate, rătăcirea sau rătăcirile despre care vorbim aici încă tulbură lumea…
Una din marile catastrofe produse de internet este confuzia între uşurinţa de a obţine informaţii şi starea de om informat, de om care cunoaşte un domeniu. Pentru că foarte mulţi oameni au ajuns de-a dreptul cuceriţi de această confuzie, ei fiind oricând gata să se bată cu oricine în… căutări pe net! Şi susţin cu tărie textele pe care le-au găsit întâmplător, cu toate că sunt neştiutori în domeniul în cauză. Mai mult, asemenea oameni devin adepţi, chiar fanatici, ai unor idei superficiale, preluate din lipsă de pregătire şi discernământ. Dar, desigur, susţinute cu „dovezi clare” adunate „de pe net”. Desigur, fără discernământ.
(De obicei „dovezile” sunt „la fel de (ne)clare” ca cele ale preopinenţilor, dacă şi aceştia sunt adepţii culturii de internet; mai grav este când opun asemenea idei specialiştilor şi studiilor de calitate…)
Rezultatul?
Şi mai mulţi dezinformaţi şi, cu un termen teologic, şi mai multă sminteală.
Mânăstirea Voroneţ, pictură în frescă realizată în jurul anului 1547
Un exemplu ce ne-a fost readus de curând la cunoştinţă este un videoclip cutremurător – dar, desigur, depinde şi în ce sens cutremurător. Un videoclip despre, nici mai mult, nici mai puţin, „prezenţa crucii lui Baphomet pe bisericile ortodoxe”!
Am urmărit cele câteva minute de imagini asistate de muzica pătrunzătoare din „Carmina Burana”.
Evident, autorul videoclipului, desigur auto-considerat creştin, habar nu are ce este „Carmina Burana”, o colecţie de cântări „profane” cu titlul „Cântece păgâne/seculare pentru cântăreţi şi cor spre a fi cântate cu instrumente şi imagini magice”. Carl Orf compune muzica acestei părţi din „Triumf”-ul său, care mai include poemele erotice – în special lesbiene – ale lui Catullus şi partea finală, „Triumful Afroditei”. „Roata Fortunei”, care domină structura din „Carmina Burana”, este înconjurată de expresia „Regnabo, Regno, Regnavi, Sum sine regno” – „Voi domni, domnesc, am domnit, sunt fără regat”. Cine doreşte să se informeze mai departe despre mistica total păgână a acestei compoziţii o poate face. Semnificativ este că autorul videoclipului o pune ca fundal protestului sau avertismentului său faţă de ceea ce numeşte „crucea lui Baphomet(Satan)pe turlele bisericilor românești”.
Videoclipul începe cu o imagine simplă, a Crucii cu trei braţe. Pe care o declară „Crucea lui Baphomet”. Era de aşteptat ca această afirmaţie să fie susţinută de dovezi. Până la urmă, chiar şi doar să pretinzi că diavolul ar avea vreo cruce este inovator, cu atât mai mult să îi atribui una care este folosită de Creştini de vreo două mii de ani încoace!
„Dovezile” care urmează sunt însă de o lipsă de valoare uluitoare. Prima este… folosirea acestei cruci de către „The Royal Order of the Red Branch of Eri”, un „vechi” ordin masonic; vechi, adică ivit pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Ori această întrebuinţare a Crucii cu trei braţe, evident, nu dovedeşte nimic, ştiut fiind că ordinele masonice au preluat o mulţime de simboluri creştine, vechi-mozaice şi altele. Aici intră felurite forme ale crucii, de la crucea latină la crucea treflată, dar şi Biblia şi altele asemenea. Dacă am lua o asemenea folosinţă drept criteriu, am pierde rapid tot ceea ce înseamnă simboluri creştine, ba chiar şi Scriptura însăşi. Asta chiar că l-ar bucura pe diavol! Dar, revenind, subliniem faptul că „dovada” e orice, numai dovadă nu.
Urmează, la acelaşi nivel de lipsă de seriozitate – ca să fim delicaţi – o altă stemă masonică, după care un titlu mare: „Crucea lui Baphomet folosită în masonerie”! Adică autorul nu ştia că primele două steme pe care l-a arătat sunt masonice?? Căci, după titlu, ar fi doar cele care urmează… Şi de ce ar fi acea cruce „a lui Baphomet”??
Nu este clar ce a gândit autorul, dacă a gândit, dar prezintă mai departe un şir de masoni în uniformă, având şi crucea cu trei braţe între însemne. Prezentaţi cu mare pompă de videoclip. Evident, mai au şi frunze – oh, şi ele prezente în bisericile ortodoxe! –, vulturi – şi ei prezenţi în bisericile ortodoxe – dar şi alte simboluri. Care, totuşi, nu-l interesează pe autor! „Alea”, se pare, nu au devenit masonice… În schimb ni se prezintă drept „cruce cu trei braţe” şi o cruce „cu ramuri”.
Rostul prezentării folosirii acestei cruci – dar şi a altor cruci, simboluri creştine, a Bibliei etc. – de către masoni nu este explicat în videoclip. S-ar înţelege, simplu: masonii folosesc simbolul deci simbolul e rău/necreştin. Dar, după cum am arătat, o asemenea „logică” este cu totul absurdă. Însă, repetăm, autorul nu îşi explică „logica”…
Doar trece, direct, la asocierea „Crucea cu trei ramuri” – „Baphomet”.
Cum?
Întâi, prin însoţirea pe un document satanist între o semnătură a lui Aleister Crowley, care se auto-denumise Baphomet (precizare lipsă în videoclip), şi Crucea cu trei ramuri. E drept că dedesupt aceeaşi cruce însoţeşte alt nume, dar cum nu este cel vizat de autor, nu este băgat în seamă. Alte două documente sunt aduse ca exemplu, după care urmează „dovada supremă”: un afiş cu un demon, poreclit de desenator „Baphomet”, şi incluzând două „Cruci cu ramuri” cu trei braţe. Afişul este prezentat apoi şi alb-negru, după care urmează explicaţia: un fundal alb, cu trei cruci (simplă, cu două braţe şi cu trei braţe), însoţite de „explicaţii” în limba engleză. Care ar fi explicaţiile? Le cităm ca atare:
„Crucea simplă” = „Single Cross = Single strand of DNA that we symbolically recive from Christ after death. This is the „Arms of Jesus”.”
„Crucea cu două braţe” (poreclită în imagine şi „Cross of Lorraine”) = „Double Cross = Two strands of DNA. You are HERE. Caught between Heaven and Hell. Choose one: the arms of Jesus of the arms of Satan”.”
„Crucea cu trei braţe” (aici simplă, fără ramuri, şi poreclită „Crucea lui Baphomet”) = „Triple Cross = Three strands of DNA that we PHYSICALLY recive through Transhumanism. This is the „Arms of Satan”.”
(Am păstrat aici coloritul şi „caps lock”-ul original.)
După această „explicaţie” urmează încă una, în care un „slash” – o liniuţă aplecată spre dreapta – tăiat(ă) de trei linuţe orizontale este declarat(ă) a fi „Cross of baphomet” (cu „b” mic, de această dată): „This is the symbol of baphomet or mendes. It was worn by top occultists such us satanist Albert Pike and appears on much Freemasonry 33rd degree note paper in slightly modified form”.
Ne oprim puţin aici, pentru că merită să observăm profunda lipsă de logică a autorului videoclipului.
Vedem că, după autor, „Crucea simplă” ar însemna <<Unică şuviţă ADN pe care am primit-o simbolic de la Christos după moarte. Aceasta este „Braţele lui Iisus”>>.
Evident, explicaţia este cel mult neoprotestantă, venită de la o sectă măruntă (eventual cu un singur membru) şi nu are legătură cu Ortodoxia! Această „interpretare” a Crucii nu are nicio legătură cu Biserica lui Christos din primul veac şi până în prezent. Prezentarea braţului orizontal drept „simbol al ADN-ului” este cu totul străină întregii Teologii. Dar, paradoxal – ca să nu spunem mai rău – această inovaţie teooloagă e prezentată drept „argument creştin”. Însă autorul merge şi mai departe cu lipsa de raţiune!
În primul rând, pe de-o parte se pretinde că prin „Crucea cu două braţe” s-ar simboliza prinderea omului între Cer şi Iad, între „braţele lui Iisus” şi „braţele lui Satan”. Ceea ce ar însemna că Satan are parte lui din Cruce! O idee pe care cel mai delicat o putem numi aberantă, total străină întregii gândiri creştine. Trecem acum peste absurdul acestei (răs)tălmăciri a Crucii cu două braţe. Dar nu putem să nu ne mirăm că dacă în această cruce „braţele lui Satan” sunt, în viziunea autorului, semnificate printr-o linie – cealaltă aparţinând, după el, „braţelor lui Iisus” – în „Crucea cu trei braţe” dintr-o dată toate trei liniile simbolizează, netam-nesam, „braţele lui Satan”; devenite, dintr-o linie, trei! Cum? De ce? Că aşa vrea autorul! Nicio logică, nicio motivare, iar autorii videoclipului preiau aberaţia drept adevăr absolut!
O altă contradicţie evidentă este între afirmaţiile din cele două definiţii succesive. Prima dată se pretinde, atenţie!, că Transumanismul este cel care „fizic” a dat lumii „Crucea cu trei braţe”. Concepţia numită „Transhumanism” apare cel mai devreme în 1923, şi doar în fază incipientă, fiind dezvoltată real şi pe larg mult mai târziu (din 1957 încolo). Albert Pike, pe de altă parte, moare cu peste trei decenii mai devreme, în 1891! Iar folosirea Crucii cu trei braţe de către masonerie este mult mai veche! Ceva mai apoi videoclipul îi atribuie acelaşi semn şi lui Aleister Crowley, mort şi el cu zece ani înainte de lansarea termenului de „Transhumanism”, chiar dacă puţin mai apropiat temporal de el decât Albert Pike sau ordinele masonice de secol al XVIII-lea. Oricum, contradicţia dintre toate aceste elemente nu este observată nicio clipă de autorul (autorii) videoclipului. Nici măcar atunci când prezintă, chiar ei, o poză a lui Albert Pike cu acea cruce, în plin secol al XIX-lea, cu 100 de ani înainte de apariţia „Transumanism”-ului…
Merită observat aici faptul că nu toate datele sunt parte ale unei culturi generale normale. Ca urmare, nu este o vină sau o crimă să nu le cunoşti. Vina – care poate deveni, uneori, crimă1 – este să nu verifici datele! Iar să nu observi contradicţiile imediate între afirmaţii este extrem de grav. Şi nu mai ţine de cultura generală, ci de capacitatea minimală de a gândi, de a analiza. Lipsa acestei capacităţi poate fi o vină – dacă nu a fost dezvoltată din nepăsare sau lenevie – dar poate fi suplinită prin bun-simţ: nu mă arunc la concluzii, cu atât mai mult la răspândirea concluziilor, ci apelez la cei care au discernământul necesar.
Întorcându-ne la videoclip, putem constata că autorul, fără a observa nimic din contradicţiile cele mai flagrante ale prezentării, fără a cerceta fie şi puţin originea reală a Crucii cu trei braţe, trece direct la altă afirmaţie „bombă”: „Crucea clasică a fost înlocuită treptat cu cea a lui Baphomet”. Urmată de altă afirmaţie „bombă”: „Francmasoneria s-a infiltrat adânc în ierarhia şi structurile Bisericii„. Şi altă afirmaţie „bombă”: „Masonii au introdus treptat simboluri sataniste în Biserică”. Teribil! Cutremurător! Nemaivăzut!
Dar dovezi, ceva dovezi, există?
„Dovezile” prezentate de videoclip mai departe sunt într-adevăr cutremurătoare. Pentru că nu există! Pentru că ceea ce dovedesc aşa zisele „dovezi” sunt lipsa de bun-simţ şi discernământ a autorului videoclipului şi privitorilor ce au acceptat ideile prezentate (eventual dând şi like):
Pe aceeaşi melodie păgână, care însoţeşte tot videoclipul, se prezintă… cruci de pe biserici şi mânăstiri ortodoxe. Inclusiv de pe Mânăstirea Antim sau Curtea de Argeş! Adică locaşuri de cult construite cu sute şi sute de ani ÎNAINTE de apariţia masoneriilor, a lui Albert Pike, a transumanismului şi altor manifestări de acest fel!!!
Adevărul?
Crucea cu trei braţe şi crucea cu două braţe sunt simboluri creştine vechi.
Crucea cu două braţe are mai multe simboluri, unul dintre ele fiind acela al celor două firi ale Mântuitorului: Dumnezeu şi om.
Prima formă a crucii cu trei braţe este o variantă a hrismei, o unire între „Crucea Sfântului Andrei” („X”) şi „Crucea latină” (simplă), formă în care cele trei braţe sunt încrucişate.

Ea rămâne prezentă în imagistica ortodoxă, în multe forme. Cea alăturată este de la Muzeul Ţăranului Români, fiind o cruce realizată din lemn de tei la anul 1787.
O altă formă a crucii cu trei braţe este des întâlnită, mai ales pentru crucile de mână, dar nu numai, prin exinderea plăcuţei de deasupra capului lui Iisus şi a locului unde au stat picioarele lui.
Crucea cu trei braţe are şi ea mai multe simboluri:
-
lemnul pe care au stat braţele lui Hristos, lemnul pe care au stat picioarele Lui şi plăcuţa de deasupra capului Său;
-
prin Sfânta Treime a venit (şi vine) mântuirea şi harul;
-
„Unul din Treime s-a răstignit pentru noi”;
-
„Dumnezeu s-a întrupat şi s-a răstignit pentru noi”;
-
„Cel ce s-a răstignit (pentru noi) este Împărat, Arhiereu şi Învăţător”;
etc.
Această ultimă interpretare a făcut din Crucea cu trei braţe o preferată a Catolicismului sau, mai bine zis, a Papalităţii, care a preluat-o pentru sine şi a folosit-o masiv de-a lungul veacurilor2.
Ca urmare, Crucea cu trei braţe a intrat în tradiţia locală a multor ţări, ca Irlanda sau Scoţia, de pildă, fiind ulterior preluată şi de masoneriile zonale.
În spaţiul românesc şi Crucea cu două braţe şi Crucea cu trei braţe au fost bine reprezentate, mai ales în troiţe, dar şi prin crucile bisericilor, proclamându-se astfel şi deplinătatea Ortodoxiei.

Troiţă veche, românească, ortodoxă; ajunsă în Occident ar fi subiectul unor „interpretări” total aberante, total străine Credinţei crucerilor ce au făurit-o.
Merită făcută aici o observaţie simplă: interpretările aberante ale Crucii cu două braţe şi respectiv ale Crucii cu trei braţe sunt fireşti unei lumi neoprotestante în care Crucea este un exotism puţin cunoscut. Dar pentru lumea ortodoxă, în care Crucea este o permanenţă, asemenea răstălmăciri sunt mai mult decât ridicole.
O simplă vizitare a expoziţiei „Puterea Crucii” ori, şi mai uşor, o căutare pe Google (ex.: „troiţă”) este de ajuns pentru a arăta bogăţia uluitoare de reprezentări ale Crucii în cultura română profundă şi în Ortodoxie în general. Reprezentări care, ajunse în Occidentul desacralizat, pot căpăta, evident, cele mai aberante „interpretări”.
De asemenea, folositoare ar fi şi o vizită pe site-ul cimec.ro, spre a se vedea acolo forme ale crucilor de mână – şi nu numai – atestate de-a lungul istoriei românilor.
La Mânăstirea Putna există, de pildă, o cruce de mână cu trei braţe realizată pe la 1566 (http://www.putna.ro/Cruce-s3-ss5-c1-cc2.php), adică înainte cu două secole de înfiinţarea masoneriei. Alte asemenea cruci – din vremea lui Petru Rareş – există în Muzeul de la Putna (fie cu trei braţe paralele, fie cu două paralele şi unul înclinat), putând fi văzute de orice vizitator.
În acelaşi muzeu se găsesc broderii bisericeşti inclusiv de secol XV şi XVI în care modelul Crucii cu trei braţe apare alături de alte modele de cruce. Cu sute de ani înainte de masonerii şi alte asemenea curente!
Cei drept, sunt mulţi cei care dau mii şi mii de lei pe un calculator spre a juca noi jocuri pe el, dar nu ar da câţiva bani pe tren şi microbuz ca să viziteze Mânăstirea Putna, leagănul străvechii Academii Domneşti a lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, locul în care se află mormântul sfânt al Domnului Ştefan Vodă…
Revenind, arătăm că în jur de 1600 este datată crucea de masă – folosită în Sfântul Altar – pe care o deţine Muzeul Naţional de Istorie şi o prezentăm alăturat.
(Poate fi văzută şi pe internet, pe site-ul oficial al Institutului Naţional al Patrimoniului, la adresa http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Cruce-Cruce-de-altar&k=5D59CE55448D4BB19C6860D6DCA4FD60).
Crucea cu două braţe este purtată de Domnul nostru Iisus Hristos în celebra Scenă a Judecăţii de pe biserica Mânăstirii Voroneţ. Pe aceeaşi frescă apar şi alte forme ale crucilor „criticate” de „curentul bafometic”. În centrul imaginii apare Crucea cu trei braţe prezentată de noi chiar la începutul acestui material.
Desigur, ne-am trezit şi cu iraţionala încercare a unor ortodocşi de a apăra punctul de vedere sectant. Unul dintre „argumente” fiind că o parte din crucile cu trei braţe au al treila braţ – cel mai de jos, înclinat. Cum schimbă asta numărul braţelor, cum anulează prezenţa crucilor cu trei braţe paralele în aceeaşi epocă şi în aceleaşi locuri, nu au putut explica. Nici de ce trei braţe paralele ar fi bafometice, iar unul strâmb ar (re)sfinţi crucea…
Desigur, pentru sectantul care a născut acest scandal, tocmai strâmbătatea acelui braţ ar naşte noi rătălmăciri pro-sataniste. Dar suntem în situaţia paradoxală în care există ortodocşi ce îşi apără cu îndârjire spaimele ne-ortodoxe.
Revenim, adăugăm aici o imagine a Răstignirii de la Mânăstirea Dragomirna, dintr-o pictură de aproape aceeaşi vechime cu cea de la Voroneţ.
Pe linia înţelesului ortodox al Crucii cu trei braţe (Arhiereu, Împărat, Învăţător), avem o Cruce cu trei braţe (din păcate pentru bafometişti, paralele), şi cruci cu două braţe pentru cei doi tâlhari. Totul într-o simbolistică în care dogmatica este armonizată cu materia (propteaua de jos devine braţ al crucii, la fel plăcuţa de sus pentru Mântuitorul). 
Pe linia mărturiilor din întreaga Ortodoxie, vom merge întâi la un exemplu rusesc, apoi la două de la Muntele Athos.

Avem mai sus Mânăstirea Optina, inima isihasmului rusesc de origine paisiană.
Se vede şi aici faptul că mânăstirea avea mai multe tipuri de cruci cu trei braţe. Întrebarea de bun simţ este dacă păgânii şi neoprotestanţii ce au născut toată ameţeala cu „crucea lui Baphomet” şi altele asemenea sunt mai ortodocşi decât sfinţii de la Optina secolului al XIX-lea. Dacă aceştia, folosind asemenea cruci, s-au sfinţit, este limpede că toată ameţeala este inutilă, absurdă, este o capcană pentru ortodocşi. Iar dacă cineva crede că aceşti sfinţi se închinau la diavol, categoric nu este în Ortodoxie.
În sfârşit, adăugăm mai jos două picturi atonite.
În prima este Sfântul Alexie, într-o frescă de la Dionisiu (Muntele Athos), din secolul al XVI-lea (din aceeaşi epocă a Voroneţului şi Dragomirnei, cu peste o sută de ani înainte de inventarea Masoneriei). Sfântul Alexie poartă o formă de Cruce cu trei braţe în care braţul cel mai de jos reprezintă forma stilizată a literei „omega”, arătând atât alergarea sa întru Hristos până la capăt („omega” e ultima literă a alfabetului antic, simbolizând încheierea, sfârşitul), dar amintind şi de Cel Care a zis „Eu sunt alfa şi omega, începutul şi sfârşitul” (Apocalipsa 1.8; 21.6; 22.13).
A doua reprezintă o frescă de la Mânăstirea Marea Lavră din Athos, în care după o veche tradiţie ortodoxă, apare ochiul lui Dumnezeu, prin care se arată vegherea, atotştiinţa şi purtarea de grijă a Acestuia. Şi acest simbol, preluat de grupările masonice, a făcut pe unii să-l considere simbol masonic, neştiind că este folosit în Creştinism încă din secolele I-II d.Chr.

Tot pe mai sus amintitul site cimec.ro3 poate fi admirată şi această originală cruce cu trei braţe, realizată la 1624 şi aflată în muzeul Mânăstirii Dragomirna din Jud. Suceava.
În concluzie, putem observa că avem numeroase cruci cu două şi trei braţe, din diferite părţi ale Românimii şi lumii Ortodoxe, cruci evident ortodoxe şi străine de răstălmăcirile neoprotestante preluate orbeşte de „apărători ai Ortodoxiei” de la noi.
(Care, cu această ocazie, fac şi deliciul celor care au cultură istorică dar şi prejudecăţi anti-creştine. Unii dintre aceştia realizează materiale pretins ortodoxe, dar pe stil alarmist neoprotestant, amuzându-se apoi de preluările orbeşti – şi alarmiste – ale ortodocşilor… pripiţi.)
După cum se poate constata chiar şi din această sumară prezentare, crucea cu trei braţe4 şi crucea cu două braţe există în Ortodoxie de foarte multă vreme. Şi, evident, sunt mult anterioare prostiilor apusene de secol XX (de gen „Transhumanism” sau Aleister Crowley), şi chiar înfiinţării masoneriilor5.
De altfel până şi videoclipul amintit dovedeşte acest fapt, contrazicându-se singur, atunci când prezintă crucile unor biserici şi mânăstiri monument istoric, vechi de sute şi sute de ani6.
*
Este de remarcat, vorbind pe faţă despre stupiditatea izbitoare a videoclipului, faptul că nici o clipă nu se încearcă vreo incursiune istorică serioasă şi nici cea mai mică argumentare pentru vreo legătură între „Baphomet” şi cruce.
Dacă autorul voia să caute adevărul, ar fi aflat că singura legătură între „Baphomet” şi cruce până în atât de bolnavul secol XX au fost acuzaţiile aduse în secolul al XIV-lea Cavalerilor Templieri de a-l venera pe „Baphomet” şi a scuipa şi urina pe cruce în cadrul ritualurilor lor. Nici vorbă de vreo „cruce a lui Baphomet” ci, dimpotrivă, despre o excludere categorică între cei doi termeni.
Pe scurt, niciodată până în secolul al XX-lea nu a existat vreo asociere a vreunui tip de cruce cu diavolii, de orice fel; simplul gând al unei asemenea asocieri – altfel decât în zona ostilităţii totale între diavoli şi cruce – este un nonsens pentru gândirea teologică.
Folosirea unor forme ale crucii drept simboluri sataniste ţine de incultura şi superificialitatea profundă a secolului XX. Acesta este momentul când unele tipuri de cruce sunt preluate din diferite motive de satanişti. De exemplui Aleister Crowley va prelua Crucea cu trei braţe exact pentru a se pretinde pe el „domn, învăţător şi preot”, substituindu-se lui Christos! În acelaşi fel, grupări de inculţi proclamă „crucea întoarsă” sau „crucea inversă” drept „cruce satanistă”, deşi în fapt ea este Crucea Sfântului Apostol Petru. Acesta a cerut, în secolul I d.Chr., să fie răstignit cu capul în jos, socotindu-se nevrednic de a fi răstignit asemenea Domnului de care se lepădase cândva. Cererea lui, fiind acceptată de către Romani, a pecetluit apariţia „Crucii întoarse” în simbolistica creştină. După cum am arătat, ea mai era numită şi Crucea Sfântului Apostol Petru. Declararea ei drept „simbol satanist” ţine de o inversare ineptă a unei lumi în care incultura e tot mai agresivă şi absurdă.
Pe aceeaşi linie se află şi confuzia între „Ochiul Atoatevăzător” în iconografia creştină şi respectiv în cea masonică. Deşi nu este un simbol des folosit, acest „ochi” este totuşi o prezenţă constantă în iconografia creştină încă de la începuturi, în diferite forme.
Astfel, în primele secole creştine el apare mai ales prin reprezentarea păunului, un simbol paleocreştin astăzi aproape uitat.
Erau două pricini pentru care păunul devenise un semn al creştinilor, alături de peşte, cruce şi altele asemenea: mulţimea ochilor din coada păunului, simbolizând atotcunoştinţa şi purtarea de grijă (pronierea) lui Dumnezeu şi, de asemenea, opinia după care carnea de păun nu ar putrezi (amintind astfel de faptul că Hristos nu a gustat stricăciune). Existau, totodată, şi temeiuri biblice, începând cu strigătul lui Moise „Deci, de am aflat bunăvoinţă în ochii Tăi, arată-Te să Te văd, ca să cunosc şi să aflu bunăvoinţă în ochii Tăi şi că acest neam e poporul Tău” (Ieşirea 33.13) prin care se răscumpără cumva ascunderea lui Adam şi Eva de Dumnezeu (Facerea 3.8). Avem, pe de-o parte, dorinţa creştinilor de a fi înaintea lui Dumnezeu, în vederea lui Dumnezeu, iar pe de altă parte, mărturisirea faptului că Dumnezeu este atotvăzător, atotştiutor şi proniator.
Fără a face aici o prezentare exhaustivă a subiectului, menţionăm că „Ochiul lui Dumnezeu” apare de-a lungul veacurilor în iconografia creştină, devenind tot mai popular de la sfârşitul secolului al XVII-lea. Ca urmare, este preluat şi de masoni, începând cu anul 1797, când este acceptat pentru prima oară ca simbol masonic. În creştinism „Ochiul lui Dumnezeu” apare într-un nor, sau/şi înconjurat de raze, ori într-un triunghi cu sau fără raze (simbol al Treimii). În masonerie se preferă includerea într-o piramidă, fără ca celelalte variante să lipsească, însă.
O prezenţă semnificativă a „Ochiului lui Dumnezeu” o constituie însemnul heraldic pe care şi-l alege oraşul Braslau (Breslau) – ortodox pe atunci, într-o ţară dominată de catolicism – la anul 1500. Semnul este acceptat şi de ortodocşi şi de catolici, deoarece, asemenea altor simboluri creştine, era folosit în iconografie de ambele părţi. Dar Ochiul lui Dumnezeu este prezent în iconografia creştină din toată Ortodoxia, de foarte multă vreme.
Pretenţia de a se renunţa la el pentru că a fost preluat şi de masonerii, sau încercarea de a-l declara „simbol masonic” şi în context ortodox ţine de o rătăcire cumplită.
Sunt, toate acestea, doar câteva exemple ale conflictului dintre realitate şi prostia care sminteşte.
Agitaţia teribilă a unora, nopţile nedormite din pricina presupuselor comploturi care „introduc simboluri satanice în Biserică pe ascuns”7, neputinţa de a se mai duce la biserică a altora8 şi multe altele asemenea sunt roadele unor asemenea pripeli, în care aroganţa – „eu ştiu!” – a înlăturat porunca sfăturirii, întrebării, cercetării.
Sub unul dintre videoclipurile despre aşa-zisa „cruce a lui Baphomet” de pe bisericile ortodoxe se află un text remarcabil prin combinaţia între pretenţia de ortodoxie şi ereziile promovate:
„Acest clip nu este o propagandă sectară! Feriți-vă de penticostali, protestanți, mormoni și alte secte pseudo-creștine, care duc la pieirea sufletului. Autorii acestui clip sunt ortodocși, botezați din naștere, și nu doresc sub nicio formă denigrarea ortodoxiei, ci doar prezentarea unor simple observații cu privire la noile cruci montate pe turlele Sfintelor Biserici Ortodoxe și implicarea francmasonilor în renovarea lor, introducând simboluri cu caracter ocult și ezoteric. Vă mulțumim!
Crucea clasică a Mântuitorului Iisus Hristos fost înlocuită cu cea a lui Baphomet, ca să ne închinăm diavolului fără voia noastră.
O puteți vedea pe turlele bisericilor renovate sau recent construite.
Deși poate avea diferite stilizări, crucea lui Baphomet este reprezentată de intersecția unui braț vertical cu trei brațe orizontale, cel din mijloc fiind mai mare decât celelalte două, care sunt egale.”
Poate că autorii videoclipului respectiv nu au dorit denigrarea Ortodoxiei, nu avem cum să ştim, dar asta au făcut! Au denigrat Ortodoxia, au denigrat un străvechi simbol creştin, Crucea cu trei braţe, au aruncat acuzaţii în spatele Bisericii şi a constructorilor de biserici ortodoxe, au aruncat cu noroi în preoţii bisericilor care au Crucea cu trei braţe, au proclamat drept adevăruri minciuni.
Lipsa lor de discernământ şi de pregătire teologică se vede şi din afirmaţia „botezaţi din naştere„, o afirmaţie care ţine de curente teologice eretice şi care este respinsă de Ortodoxie. Probabil că autorii au vrut să spună „botezaţi din pruncie„, dar au spus, din nefericire pentru ei, cu totul altceva. Aşa cum şi în rest, au spus lucruri ce sunt în afara Ortodoxiei, tulburând pe alţi neştiutori şi împingând lumea în rătăcire şi răzvrătire.
Totul bazat pe ce?
Pe o preluare fără cercetare, fără discernământ şi fără sfătuire a unor aşa-zise informaţii („simple observaţii”) culese de pe internet. De origine evident ne-ortodoxă, neo-protestante sau chiar neo-păgâne. Adesea de o absurditate evidentă, contrazicându-se radical şi dovedind o lipsă profundă a gândirii şi a seriozităţii. Dezinformări.
Această atitudine ne-ortodoxă, lipsită de discernământ, duce la noi forme de iconoclasm, de denigrare a simbolurilor creştine. Spre auto-distrugere, spre bucuria unor răuvoitori, spre smintirea multora. Pentru că aplicarea reflexului internaut „am văzut/citit/auzit pe net, deci aşa este”, nu poate să conducă decât la rătăcire şi sminteală.
Soluţia?
Destul de simplă!
În locul aruncării în căutări pe internet spre a „descoperi” acolo conspiraţii şi acţiuni oculte de tot felul, să ne cheltuim timpul învăţând serios.
De la „Sfânta Scriptură” şi „Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă” – cărţi fundamentale pe care mult prea mulţi dintre ortodocşi nu le cunosc decât cel mult după nume sau copertă – până la muzeele de istorie şi etnografie, sunt nenumărate surse serioase. Din care putem să culegem învăţătură, cu discernământ şi duhovnicească sfătuire, după îndemnul Sfântului Vasile cel Mare: după cum aleg albinele nectarul şi polenul din flori. Căci strigă încă străbunilor noştri Sfântul Apostol Pavel, cu glas ce şi azi se aude pentru cine ascultă Scriptura:
„Aceasta mă rog, ca iubirea voastră să prisosească tot mai mult şi mai mult, întru cunoştinţă şi întru orice pricepere, ca să cercaţi voi cele ce sunt mai de folos şi ca să fiţi curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos plini de roada dreptăţii, care este prin Iisus Hristos, spre slava şi lauda lui Dumnezeu.” (Filipeni 1.9-11)
şi
„Toate să le cercaţi, ţineţi ce este bine!” (I Tesaloniceni 5.21)
Ce deosebire între această poruncă de „a cerca toate” – a pune la încercare, a verifica dacă este bun şi adevărat – şi graba unora de a primi fanteziile şi bârfele de pe internet, din presă, din televiziune etc.!
Şi cum ai putea să deosebeşti ce este bine de ce este rău, ce este adevărat de ce este minciună, fără să cunoşti Binele şi Adevărul?
Deci, din nou o spunem, să ne aplecăm asupra „Sfintei Scripturi” şi patristicelor sale tâlcuiri – începând cu „Omiliile la Matei” ale Sfântului Ioan Gură de Aur şi „Tâlcuirile la Psalmi” ale Sfântului Vasile cel Mare –, să ne aplecăm asupra „Învăţăturii de Credinţă Creştină Ortodoxă” şi celorlalte comori de spiritualitate şi istorie ortodoxă. Vom căpăta astfel, cu binecuvântată osteneală, acea cunoaştere şi pricepere plină de har care poate să ne ţină curaţi şi fără poticnire în ziua lui Hristos, plini de roada dreptăţii care este prin Iisus Hristos, spre slava lui Dumnezeu.
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
1 De pildă, vina de a nu cunoaşte devine crimă atunci când fără verificare – judecător nedrept – preiei informaţiile şi le foloseşti pentru acuzaţii şi insulte. Ceea ce poate duce la lucruri extrem de grave, de la sminteli, certuri şi ură până la atacuri violente şi chiar ucideri.
2 Aceasta deoarece pretenţia de a fi „locţiitorul Fiului lui Dumnezeu” aducea papilor şi pretenţia de a deţine cele trei funcţii hristice: de învăţător, arhiereu şi împărat. Legătura cu cele trei coroane papale este evidentă. O formă a Crucii cu trei braţe, dar cu cel de jos înclinat, apare preferenţial în spaţiul rusesc.
3 http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?tit=Cruce–Moesiu-Gligorie-atribuit–Cruce-de-procesiune&k=732624C551CB493882CB6A132BC35D4B
4 Nu am amintit aici despre „Crucea romană”, o formă de cruce cu trei braţe pe amândouă dimensiunile, orizontală şi respectiv verticală. Formă şi mai răspândită în cultura profundă românească…
5 Dincolo de pretenţiile aberante ale unor masoni de a găsi originile masoneriei în Avraam, piramidele egiptene, Solomon, Hiram, Cavalerii Ioaniţi etc., adevărul este că prima masonerie din lume, masoneria britanică, se înfiinţează la 1717, iar primele loji sunt înfiinţate de fanarioţi în Ţările Române pe la 1734-1735.
6 Şi crucea cu două braţe, şi crucea cu trei braţe – pe nedrept numită „papală” – au fost folosite în arhitectonica bisericească şi arta religioasă a Ţărilor Române în secolele XIV-XVII. Alături de crucea treflată, crucea romană, crucea rusească şi multe alte tipuri ale Crucii, într-o bogăţie nespus de mare de forme şi tipuri. Din care, de altfel, s-a inspirat şi Horia Bernea în realizarea uluitoarei expoziţii „Puterea Crucii” de la Muzeul Ţăranului Român.
7 Uitându-se că diavolul doreşte lepădare directă, pentru că ceea ce este din neştiinţă cu uşurinţă este acoperit de iubirea lui Dumnezeu (I Timotei 1.13).
8 Adevărată despărţire de Dumnezeu din pricina smintelilor! Ce înseamnă să crezi fără să cercetezi!

Pai, daca masoneria foloseste acest simbol(si sincer, nu prea conteaza cine a fost primul in a-l folosi) noi de ce nu putem impodobi bisericile noastre cu crucea simpla, din 2 bucati a Hristosului nostru sfant?? Ce ne opreste sa ne delimitam cu toata forta de orice rit pagan??
ApreciazăApreciază
Am explicat în text. Dacă am face o asemenea greşeală am ajunge să nu mai avem nici acea cruce şi niciun simbol creştin. Este o absurditate totală să renunţ la un simbol străvechi ce îmi aparţine doar pentru că şi-l însuşeşte, hoţeşte, altul. Să renunţe el, nu eu. Cei care se tem de masonerie la asemenea nivel au o credinţă foarte slabă.
ApreciazăApreciază
Există undeva în canoanele Bisericii ( sau în Tradiția Bisericii ) stabilite criteriile de realizare a unei cruci ortodoxe sau de diferențiere a unei cruci ortodoxe de alte așa zise cruci ?
Doar faptul că spui unui simbol cruce, nu înseamnă neapărat că este cruce ortodoxă, nu ?
Să luăm ca exemplu crucea egipteană, simbol păgân. Deși îi zice cruce nu se sperie cel rău
de ea, nu ?
Acuma, dacă iei o cruce ortodoxă și o stilizezi puternic cu multe elemente ( brațe și altele ) mai
este ea cruce ? Dacă, din cauza stilizării, crucea apare ca o altă formă, mai este ea cruce ? Mai se
sperie cel rău de ea ? El se sperie de semnul crucii, nu? Să luăm ca exemplu crucea patriarhală. Aceasta apare ca o formă de romb. În cazul Mânăstirii Optina, pe care ați dat-o exemplu, semnul crucii, forma de cruce, este vizibilă de la distanță.
Crucile cu 3 brațe pe care le-ați dat ca exemplu au cele 2 brațe de deasupra și de dedesubtul celui de mijloc semnificativ mai mici decât brațul de mijloc. Unele dintre crucile pretins sataniste au cele 3 brațe aproape egale.
Argumentul cu vechimea bisericilor nu mai ține dacă crucile de pe ele au fost schimbate recent, câțiva ani, zeci de ani.
Cu nădejde în Dumnezeu !
ApreciazăApreciază
Sărut mana , părinte . Erau niste video ale unor sectari sau ale unor necunoscători ,hulitori de biserica (neortodocsi ) despre crucea lui Baphomet .
Crucile prezentate de Dvs sunt exact ceea ce ați spus , articolul este unul foarte bun , insa , căutând am găsit cu totul altceva si anume CRUCEA SALEM sau CRUCEA PONTIFICALĂ care seamănă cu cea patriarhală ( ce este o distincție , deci nu pe turle) . Nimeni nu zice nimic despre aceasta .
https://en.m.wikipedia.org/wiki/Cross_of_Salem
Doamne, ajuta !
ApreciazăApreciază
Crucea cu două brațe, simple, înmugurite sau înflorite este și ea un chip vechi al crucilor ortodoxe. Ca și alte simboluri creștine a fost declarată de unii sau alții din afara Bisericii drept simbolul lor. După cine ne luăm, după Biserică sau după rătăciți?
ApreciazăApreciază
[…] Am avut parte și pe această platformă de felurite atacuri, insulte, revărsări de ridicolă indignare din partea unor asemenea trufași. De obicei nu public acele comentarii, pentru ca acest loc să rămână unul creștin: cu exprimare decentă, cu contraziceri politicoase, cu discuții logice, cuviincioase. Dar poate merită, uneori, să comentăm câte un comentariu trufaș, spre a înțelege căderea, spre a întări adevărul. Iată un asemenea comentariu (din 31-X-2021), drept „replică” la un articol despre prostia care smintește: […]
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Citesc abia acum acest articol și observ lipsa de discernământ analitic a celor implicați în discuție (fie pro sau contra). Desigur, discuția este bine venită dar șchioapătă prin neatingerea esenței. Deși tardiv răspunsul meu, încerc să lămuresc lucrurile pe scurt: problema nu se pune dacă este corectă sau nu Crucea cu două sau trei brațe, nu aici e buba (aspecte indiscutabile); problema se pune prin faptul că, în erminia veche a Bisericii Ortodoxe, brațul de sub picioarele Mântuitorului este înclinat, sugerând simbolic starea celor doi tâlhari răstigniți alături de Mântuitor (cel din dreapta Mântuitorului, care se va mântui, în sus, și cel din stânga Mântuitorului, care se va pierde, în jos; bineînțeles, noi, ca privitori în fața Crucii, observăm invers semnul/ înclinația). Așa apare corect și pe pictura de la Voroneț și în multe alte părți. Îndreptarea acestui semn până la orizontala perfectă este o încălcare a erminiei Bisericii apostolice de veacuri și acest derapaj este numit de unii așa-zisă crucea lui Baphomet. Derapajul a trecut neobservat de către Biserica ortodoxă (cel puțin de la noi) nu de azi de ieri, ci de câteva sute de ani, ca urmare a concesiilor făcute Occidentului, prin influența Uniației de exemplu, ori pur și simplu din neglijență. Astăzi, acest derapaj a ajuns la apogeu. Nu este în sinea mea să critic Biserica Ortodoxă, fiind mădular al ei, dar mă îngrozesc atunci când compar, de pildă, cazul pictorului Irineu Protcenco, cel care a realizat vestitele icoane de la Mănăstirea Sihăstria, care nu picta decât cu post negru, pe de o parte, și, pe de altă parte, cazul unor pictori actuali, pe care i-am văzut cu ochii mei, pictând catapeteasma sau icoane în altar cu țigara în gură. Revenind la problema cu nerespectarea erminiei, discuția nu are sens pe partea de masonerie sau mai știu eu ce chestiune recentă. Adevărul este că, prin inovația papistă ce a generat Marea Schismă, simbolul Crucii cu brațul de sub picioarele Mântuitorului adus la orizontală este folosit de Apus de peste o mie de ani, dar în contra Bisericii Ortodoxe. Poate că singura care s-a dovedit mai conservatoarea în acest sens, așadar mai tradiționalistă, respectând erminia Sfinților Părinți, a fost Biserica Ortodoxă Rusă.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Mă bucur pentru tonul decent folosit.
Dar, trebuie să subliniez următoarele:
1. Crucea despre care vorbiți, cu un braț strâmb, se mai numește și cruce rusească, deoarece apare în secolul al XVI-lea în cnezatele rusești. Este mult mai recentă decât formele cu brațe egale și cele cu trei brațe paralele. Și, în realitate, partea strâmbă nu este sprijinul (suportul) de la picioarele Mântuitorului… care era dreaptă, nu strâmbă.
2. Crucea Mântuitorului are trei linii paralele: inscripția superioară (INRI), brațul pe care stau brațele Mântuitorului și suportul pe care stau picioarele Mântuitorului. Ceea ce ar trebui să încheie orice discuție pe temă.
Așa apare, de altfel, și Crucea Răstignirii zugrăvită în anii 500 la Mânăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai.
3. Apariția ideii cu brațul înclinat ce ar arăta urcarea tâlharului din dreapta Mântuitorului în Rai și coborârea celuilalt în Iad este de secol XVIII, lipsind în erminiile vechi. Forma veche (zis bizantină) a unei cruci cu trei brațe, cel de jos în urcare (nu în coborâre, ca la Ruși) apare în secolul VIII cu înțelesul „Crucea ne urcă de pe Pământ la Cer”. Ideea după care Crucea (sau o parte din ea) ar coborî cu unul dintre tâlhari în Iad este foarte târzie și departe de a fi în consonanță cu erminiile vechi (acestea fiind mult dinainte de secolele XVII-XVIII). În fapt, tâlharul a coborât în Iad de pe propria cruce, nu de pe cea a Mântuitorului și nu prin aceea, ci prin respingerea ei.
4. Printre formele vechi ale Crucii care astăzi stârnesc indignarea necunoscătorilor grabnic osânditori este și Crucea cu Ancoră, o formă cu două sau trei brațe, cel mai de jos fiind fie drept cu capetele arcuite în sus, fie arcuit în sus. Prima variantă este una dintre formele vechi (secolele I-III) ale Crucii cu trei brațe. La fel Crucea ierusalimiteană și altele asemenea. Pentru că mulți nu înțeleg faptul elementar că
Nu există formă necanonică a Sfintei Cruci. Încă din primele secole creștine s-au folosit nenumărate forme. De la Crucea Sfântului Apostol Petru, întoarsă invers și interpretată de neștiutori drept „satanistă”, până la cruci înflorate incredibil de complexe ori Crucea Georgiană extrem de asemănătoare formei simple a Crucii Celtice sau Crucea Sfântului Constantin, în multe forme identică tipului cu cerc a Crucii Celtice, ca să nu mai amintesc de zvastică etc.
Aici nu este vorba despre condițiile în care pictează X sau Y, ci despre atestări foarte clare și străvechi.
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Probabil vorbim despre erminii și erminii, pentru că nimic nu mai este cum a fost. Istoria e complicată. E mult de discutat în acest sens, dar nu mi-am propus să fac un studiu aplicat și nu am nici timpul necesar. Am, totuși, câteva observații la observațiile dvs.
Ceea ce numiți dvs. „cruce rusească (sec. 16)” se folosea în Bizanț pe vremea când poporul rus nu era nici măcar format.
Inscripția superioară (INRI) este necanonică și de proveniență papistașă, ortodocșii au folosit dintotdeauna „IC XC”.
Vrăjmașul nevăzut al omului nu este o chestiune recentă, ci a acționat încă din perioada apostolică. Arianismul, ca și alte erezii, au fost prezente încă din primele secole creștine, iar un „arianism” al iconografiei a fost posibil înainte de momentul Sinai (500) despre care vorbiți. Faptul că însuși semnul Sfintei Cruci pe care-l facem pe chip este schimbat ar trebui să ne dea de gândit. În primele veacuri creștine, semnul Sfintei Cruci se făcea doar cu două degete (cu degetul mijlociu și cu arătătorul; nu cum facem noi astăzi cu trei degete unite), mai precis în felul cum ține preotul degetele când binecuvântează. Adeverește despre acestea Pidalionul din 1841, Sf. Petru Damaschinul și Sf. Ioan Gură de Aur. Când și dacă schimbarea a fost făcută revelatoriu (de către Sfinții Părinți) nimeni nu știe. Însăși faptul că folosim astăzi troparul Sfintei Cruci în mod greșit și necanonic dă mărturie despre capacitatea noastră grosieră de a interpreta simbolurile cum ne taie capul. Dar această schimbare o știm, e doar de vreo sută de ani. Troparul actual greșit: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor creștini asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Troparul corect: „Mântuiește, Doamne, poporul Tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruință binecredincioșilor Împărați asupra celor potrivnici dăruiește și cu Crucea Ta păzește pe poporul Tău”. Desigur, la noi, până la Hohenzollerni, termenul încetățenit era cel de Domnitor. Ca și psalmistul David, Domnitorul este „unsul” lui Dumnezeu și el va da seama la Judecata de Apoi de sufletele supușilor săi. Că astăzi suntem conduși de președinți atei este altceva. Folosim troparul corect al Sfintei Cruci întocmai poveței Mântuitorului împotriva saducheilor: „Dumnezeu nu este Dumnezeu al morților, ci al viilor” (Luca 20, 38). Așadar, ne rugăm (cerând „biruință”) pentru toți domnitorii noștri „binecredincioși” care sunt vii în Ceruri, pentru că ei veghează asupra noastră și asupra urmașilor noștri și au sufletele Neamului în grijă pe veci, pe de o parte, iar pe de alta, ne rugăm pentru toți domnitorii care vor fi binecredincioși (adică ortodocși adevărați) dar care nu s-au născut încă, dacă se vor mai naște, ori care, teoretic, s-au născut dar încă nu au primit îngăduința lui Dumnezeu să ne stăpânească.
Cred că, oricâtă intenție bună am avea, și nu vorbesc despre dvs., ci la modul general, astăzi suntem supuși riscului de a ne informa din surse care au fost modificate (nici nu mă refer la sursele AI care sunt pervertite în mod intenționat), de la texte istorice până la texte dogmatice sau însuși textul biblic. De pildă, ca să mă rezum la un singur exemplu, Psalmul 90, care se folosește și la slujba Ceasului al 6-lea, spune astăzi într-unul din pasajele sale (versetele 5 și 6): „Nu te vei teme de frica de noapte, de săgeata ce zboară ziua, de lucrul ce umblă în întuneric, de molima ce bântuie întru amiază”. În mod normal, așa cum este în Biblia de la 1688, dar și în cea de la 1914, textul corect este „de dracul cel de amiază zi” în loc de „de molima ce bântuie întru amiază”. Prin urmare, schimbarea este nouă (doar de vreo sută de ani) și înlocuiește cuvântul „drac” (de parcă cineva s-ar feri de el) cu „molimă” care nu are nici un sens în context, mai precis molima în amiază. De ce au rânduit oare Sfinții Părinți acest psalm la Ceasul al 6-lea? Pentru că există un drac al ceasului al 6-lea (numit clar de psalmistul David „dracul cel de amiază zi”) dintotdeauna și împotriva lui se face această slujbă la momentul respectiv, nu altcândva. La fel cum se face și pentru celelalte ceasuri, la momentul lor, din aceeași pricină (al existenței unui drac pentru fiecare ceas în parte).
Recomandarea mea (pentru toată lumea) este de a merge la texte vechi și foarte vechi, care nu au fost modificate, ca sursă de informare. Pentru că, altfel, vorba lui Solomon „Eclesiastul”, totul se rezumă la „bâlciul deșertăciunilor”.
Iertare!
ApreciazăApreciază
Doamne ajută!
Să știți că vă prețuiesc dorința de a păstra Ortodoxia așa cum se cuvine. Vă îndemn însă la prudență, pentru că otrăvirea surselor de informare este un lucru vechi, nu un lucru nou. Este dezbătut și în Vechiul Testament, nu doar în zilele noastre. O să vă punctez câteva aspecte cu dorința de a vă folosi:
1. Termenul erminie are mai multe înțelesuri, dar în context liturgic și mai ales iconografic acoperă modelele vechi și consacrate pentru veșminte, arhitectură, icoane etc. Din acest punct de vedere erminiile cuprind atât lucrări tematice (ex.: descrieri ale icoanelor) cât și mărturia directă a izvoarelor materiale.
În răspunsul anterior, ca și în eseul propriu-zis, v-am citat erminii directe, respectiv izvoare materiale clar atestate, mai vechi decât cele la care v-ați referit. Ceea ce ar trebui să lămurească lucrurile (a se vedea și Galateni 3:17).
2. Crucea rusească nu este de secol XVI, ci de secol XVII. Și, nu, nu este crucea despre care vorbiți. Aceea este o cruce cu o înclinare opusă și cu o teologie diferită, după cum am arătat deja. Iar între ea și crucea rusească există un gol de sute de ani, timp în care nu a fost folosită în Rusia. Această discontinuitate, prin urmare, este atât materială cât și spirituală. Încercarea de a lega crucea rusească ce se vrea cumpănă a dreptății de crucea ridicătoare de la Pământ la Cer din Roma Nouă este nedreaptă: nu există legătură între ele nici material, dar mai ales nu există legătură din punct de vedere duhovnicesc (exceptând apartenența generală, care nu este aici în discuție). Legătura în cauză este la fel de nedreaptă precum legătura făcută de unii între Crucea creștină și felurite simboluri păgâne asemănătoare ca formă, dar străine ca duh și legătură materială.
3. Apelul la speculații și presupuneri ne duce în afara Ortodoxiei. Traducerile în limba română, mai ales cele vechi, nu sunt dovadă a (ne)canonicității unui cuvânt sau semn: au o grămadă de greșeli, atât prin sursele folosite (adesea la a patra sau a cincea mână), cât și prin lipsa obișnuinței multor traducători ai vremi pentru demersul numit traducere. Când spun surse „la a patra sau a cincea mână” mă refer la faptul că multe traduceri s-au făcut după variante slavone (re)făcute local după alte variante slavone ce fuseseră făcute după alte variante slavone sau grecești care erau făcute fie după original, fie după alte variante. Spre exemplu, nu exista în secolul al XIX-lea un corpus al variantelor de limbă greacă ale Bibliei la dispoziția Românilor, traducerile fiind adesea făcute după intermediare slavone sau neogrecești, latine sau chiar din alte limbii moderne (ale vremii). Așa cum nici astăzi traducătorii români nu au la dispoziție vreun corpus al vechilor manuscrise biblice de limbă siriacă, armeană, georgiană, coptă etc. Prin urmare, e important să nu absolutizăm (= idolatrizăm) vechile traduceri: au meritele lor, este adevărat, dar și multe greșeli.
Ca o paranteză, pe această linie mai corect și folositor ar fi să vă implicați în ortografia corectă Cristos ori Christos în locul celei impuse de Sovietici, cu Hristos. Căutați materialele pe subiect de pe acest site și căutați manuscrisele unor sfinți ca Dumitru Stăniloae sau Ioan Ianolide și vă veți lămuri.
Revenind la traduceri, la Psalmul 90:6 textul original, adică din Septuaginta, spune „ἀπὸ πράγματος ἐν σκότει διαπορευομένου, ἀπὸ συμπτώματος καὶ δαιμονίου μεσημβρινοῦ”. Expresia „δαιμονίου μεσημβρινοῦ” poate fi tradusă prin „amiaza demonică”, „demonismul de amiază”, „demonismul de miez de zi” ori, puțin interpretativ, „demonul de amiază”. Problema este că în textele slavone după care s-au făcut unele traduceri din aceeași vreme (dar pe care nu le citați) traducătorii au interpretat „δαιμονίου μεσημβρινοῦ” conform expresiei grecești contemporane lor, prin care „δαιμονίου” desemna o plagă, o molimă demonică.
Desigur, „demonismul de miez de zi” înseamnă exact arătarea nerușinată a diavolilor (prin ispite clare și directe), în comparație cu „φόβου νυκτερινοῦ”, „teroarea nopții”, adică formele ascunse ale ispitirii drăcești; respectiv și ispitele de dreapta în paralel cu cele de stânga. Forma „molima ce bântuie întru amiază” a fost aleasă inclusiv în dorința de a exprima asemenea idei, căci prin „molimă” se înțelegeau și patimile care bântuie, nu doar bolile fizice (pe atunci oricum legate direct de spiritual). Din acest punct de vedere traducerea „demonul de amiază” este neclară, deși pentru limbajul actual este de preferat, evident, celei de „molimă”, care a căpătat alt sens decât în trecut.
Am făcut un rezumat al temei pentru a vă arăta că multe dintre schimbările de traducere, fie ele corecte sau greșite, nu țin de conspirații sau de răutăți, ci de problemele uriașe de care se izbesc traducătorii în încercarea de a reda idei care apar în original însă nu totdeauna pot fi cuprinse în traducere.
În sens invers, Părintele Rafail Noica a subliniat repetat traduceri greșite (sau foarte greșite!) din versiuni vechi pe care unii le idolatrizează.
În realitate, traduttore traditore a fost și rămâne o realitate involuntară, dar pregnantă.
Până și Grecii au tradus greșit, fără intenții rele, felurite scrieri vechi-eline, pentru că nu au putut vedea deosebirile de sens între cuvintele și expresiile antice, respectiv contemporane lor. Așa cum multă vreme Grecii au susținut cu foarte multă tărie că pronunția modernă ar fi aceeași cu cea antică, lucru între timp dovedit fals.
Revin la principiu: feriți-vă de a absolutiza traducerile vechi și de a atribui automat intenții rele greșelilor de traducere, indiferent de timp.
Ca să vă dau un exemplu personal, privesc traducerea biblică a lui Gala Galaction ca deosebit de proastă. Dar nu presupun intenții rele (indiferent de tarele personale ale traducătorului); și nu doar pentru că este evident că în multe locuri Gala Galaction a fost răpit de simțurile și reflexele literar-poetice, de exemplu (și nu de apartenențe ideologice nefaste, deși le-a avut și pe acelea). Ci mai ales pentru că eventualul subiectivism programatic este lipsit de importanță, de vreme ce nu sunt chemat să judec persoana, ci să cercetez lucrarea (opera). Astfel că prefer să spun „traducerea lui Gala Galaction este atât de poetic-literară încât alterează textul biblic” (în loc de atacuri la persoană).
4. Ideea după care semnul Crucii se făcea altfel în primele secole este protestantă și se bazează pe dorința de separare radicală de Catolicism (respectiv Ortodoxie) și absolutizarea particularului (tipic eterodoxă). Cum stăteau de fapt lucrurile? Așa cum Nașterea Domnului era sărbătorită diferit (în Apus pe 25 Decembrie, în Răsărit împreună cu Boboteaza), la fel și semnul Crucii avea mai multe variante locale. Sfântul Ioan Gură de Aur este unul dintre marii susținători ai trecerii de la tradiția veche locală spre practica mult mai corectă a sărbătoririi Nașterii Domnului pe 25 Decembrie.
Revenind la semnul Crucii, bunul simț ortodox lămurește lucrurile: Biserica de pretutindeni a primit semnul Crucii făcut cu trei degete unite și două strânse. Aceasta înseamnă că plinirea Bisericii sau pleroma s-a pronunțat întru Duhul Sfânt arătând că acesta este semnul canonic și firesc în Ortodoxie. Restul sunt speculații intelectualiste, care ignoră principiul fundamental al canonicității ortodoxe: primirea de către întreaga Biserică.
=========
Închei prin acordul deplin privind îndemnul de a merge la „textele vechi și foarte vechi”… pentru cine are timp și energie spre a-și însuși cu adevărată limba greacă veche (mult mai diferită de cea de astăzi decât s-ar crede), limba latină veche (și mai ales latina dunăreană pentru scrieri ca ale Sfântului Niceta de Remesiana), armeana veche etc. Pentru că „traducerile de secol XIX” nu sunt nici „texte vechi și foarte vechi”, nici originalele, ci niște traduceri care au avut și au nevoie de îmbunătățiri. Nu totdeauna se reușește, iar influențele intelectualiste bagă în seamă pentru Vechiul Testament textele masoretice (de secol XII sau mai noi) ce ar trebui ignorate, după părerea mea. Dar, repet, asta nu ține de conspirații sau rea voință, și nu transformă traducerile vechi în repere esențiale.
ApreciazăApreciază