Ortodoxia păstrează neschimbată Învăţătura lui Christos, de la Venirea Lui şi până astăzi. Pricină pentru care unii o iubesc şi o respectă, alţii o hulesc şi o atacă (socotind-o fie înapoiată, fie încuiată etc.). Există însă două pricini mari pentru care Biserica nu schimbă şi nu poate schimba Învăţătura lui Christos.

1. De vreme ce este a lui Christos, adică a lui Dumnezeu (Întrupat sau nu, tot Dumnezeu rămâne), a o înlocui cu o învăţătură omenească sau a o schimba după mintea omului, oricât de avantajos ar părea, este de fapt o împotrivire faţă de Dumnezeu. Chiar şi cei care nu aceeptă că Iisus Christos este Dumnezeu Întrupat ar trebui să recunoască faptul că este decent, pentru cei care cred că Iisus este Dumnezeu Întrupat, să Îl asculte deplin. A-L declara Dumnezeu şi, totodată, a-L „corecta”, a-I schimba învăţătura etc. este ori nesinceritate (fariseism), ori împotrivire directă, voită, faţă de Dumnezeu (ceea ce, desigur, anulează calitatea de creştin, adică de „ucenic al lui Christos” – Faptele Apostolilor 11.26).

2. Orice sistem religios – ori filosofic –, orice religie, se defineşte prin confesiunea sa, prin mărturisirea sa de credinţă; altfel spus, învăţătura defineşte religia (filosofia). Acest lucru este mai greu de înţeles pentru cei nereligioşi, căci acolo domeniul este cel prin care se defineşte un sistem. De pildă, mecanica se ocupă cu studiul mişcărilor (şi repausului) corpurilor; descoperirile ce schimbă perspectivele asupra mişcării nu o transformă în altă ştiinţă, ea rămâne mecanică atâta vreme cât se ocupă de respectivul domeniu de cercetare. Schimbarea domeniului de cercetare înseamnă trecerea la altă disciplină ştiinţifică. Spre deosebire de această perspectivă, religiile şi sistemele filosofice se ocupă toate de unul şi acelaşi domeniu – viaţa spirituală şi materială a omului – dar se definesc prin doctrină sau învăţătură. Altfel spus, felul în care privesc viaţa spirituală şi materială a omului, regulile de viaţă şi gândire pe care le propun (sau impun) sunt definitorii pentru sistemele religioase şi filosofice; în esenţă, toate acestea sunt denumite învăţătură sau doctrină (fie ea religioasă, filosfică, mixtă). Ca urmare, dacă schimbi învăţătura schimbi religia sau sistemul filosofic. Pentru a rămâne într-o religie – sau într-un sistem filosofic – trebuie ca toate dezvoltările existente să fie conforme cu bazele vechi; schimbările duc la apariţia altei religii, altei filosofii. Deci, evident, pentru ca Ortodoxia să rămână ea însăşi trebuie să îşi păstreze neschimbată învăţătura. Iar, din acest punct de vedere, „setul” de percepte esenţiale, dumnezeieşti, – numite dogme – este în Ortodoxie mult mai mare decât cel din Catolicism, Protestantism şi alte grupări de inspiraţie biblică. Ceea ce îi conferă acesteia o stabilitate doctrinară – o consecvenţă a învăţăturii de credinţă – foarte mare.

De aceea din secolul I d.Chr. şi până astăzi Ortodoxia rămâne aceeaşi, deosebiri ivindu-se doar la nivelul de înţelegere a doctrinei (mereu mai profund) şi în formele de manifestare a cultului (mai bogate, mai rafinate, sau mai sărace, în funcţie de epocă).
Şi tot de aceea Ortodoxia nu îşi va schimba niciodată Învăţătura de Credinţă. Din fidelitate faţă de Dumnezeu, care i-A dăruit-o, din sinceritate faţă de ceea ce este de la început şi până la sfârşit.
Desigur, într-o lume în care schimbarea este motorul economiei – consumerismul nu poate supravieţui altfel – este greu de înţeles (şi cu atât mai greu de acceptat) o statornicie atât de mare, o asemenea consecvenţă. Poate, însă, mica noastră lămurire va ajuta măcar pe unii cititori să înţeleagă de ce Ortodoxia păstrează fără schimbare Învăţătura lui Christos din secolul I şi până astăzi, de ce Ortodoxia nu poate primi nicio schimbare a acesteia.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea