Românii vechi îşi cunoşteau neputinţele, limitele, nepotrivirile; le luau ca atare şi trăiau, împreună, ţinând seama de ele. Petreceau sau munceau recunoscându-şi limitele, nepotrivirile şi neputinţele, glumind pe seama lor, chiar (era un mijloc de blândă şi puternică acceptare a hotarelor fireşti). Lucrau împreună acolo unde puteau, singuri acolo unde aşa era mai bine. Ştiau că e mai bine să ai un prieten alături când poate decât să fi totdeauna singur. Astfel au făcut istorie, au împlinit lucruri ce par unora legende sau chiar născociri.

Românofonii* de azi vor o unire prin identitate (celălalt trebuie să aibă exact aceleaşi păreri/principii/purtări etc.), altfel privindu-l pe celălalt drept duşman. Cum identitate nu există, Românofonii se privesc unul pe altul – făţiş ori pe ascuns – ca duşmani. Dezbinarea devine astfel un fel de viaţă, însingurarea – chiar şi în mijlocul celor mai mari mulţimi – o permanenţă, drogurile – de la fumat şi sex nonafectiv (şi niciodată împlinitor, desigur) până la etnobotanice, iarbă, zăpadă, ciuperci şi ce-o mai fi – o necesitate (chiar şi emisiunile tv, telenovelele, chat-urile etc. împlinesc aceeaşi funcţie).

Ieşirea din puşcăria românofonă – ieşirea din „matrix” – este simplă: adunarea împreună pe principii româneşti. Înţelegând că nu suntem şi nu vom fi la fel, că unii sunt vegetarieni, alţii omnivori, că unii iubesc fotbalul, alţii trântele, alţii oina, alţii şahul, că unii beau ceai, alţii bere, alţii vin etc. Să ne bucurăm de ceea ce găsesc ceilalţi bun în noi, oricum este mai bine decât să nu fie nimeni care să găsească ceva bun în noi! Şi dacă ne doare că nu preţuiesc din noi tot ceea ce preţuim noi, să ne amintim că, pe de-o parte, nici noi nu preţuim în ei tot ceea ce li se pare lor că merită, iar pe de altă parte, că oamenii se descoperă şi preţuiesc mai bine în timp. Doar că trebuie să fie un timp împreună, în unire, iar nu unul în dezbinare.

Pr. Mihai-Andrei Aldea

* Prin Românofoni se înţeleg vorbitorii de oarece limbă română – cetăţeni sau nu ai Republicii România – care nu cunosc şi nu duc mai departe moştenirea Sfinţilor şi Eroilor Neamului Românesc (singura prin care ne putem defini ca Români).