Puţin despre Sfântul Mare Mucenic Alexandru şi artele marţiale

Textul este preluat din „Ortodoxia şi artele marţiale„, carte în curs de reeditare şi care poate fi găsită online aici, pe site-ul academia.edu (gratis, e nevoie doar de un cont pe site).

[…]

Acesta [Sfântul Mare Mucenic Alexandru] era „creştin încă din copilărie şi temător de Dumnezeu1. Dar, în acelaşi timp, era un luptător atât de bun şi de respectat încât făcea parte dintre cei aleşi şi de încredere. De aceea s-a şi numărat printre ostaşii care urmau să aducă jertfă lui Jupiter (Zeus) la templu împreună cu împăratul. Şi, dincolo de cele obişnuite sau tipice martiriului ostaşilor creştini2, credem că se cuvine să arătăm aici ca o mărturie pentru ceea ce căutăm noi să aflăm următoarele: în toate cuvintele prin care Sfântul Mucenic Alexandru a mustrat pe prigonitori şi rătăcirile lor nimic nu a fost spus împotriva ostăşiei! În tot ceea ce a spus el nu a existat vreun cuvânt împotriva pregătirii de luptă ce se făcea în taberele romane – prin acele arte marţiale romane pe care le-am înfăţişat mai înainte – sau împotriva mersului la război şi altor asemenea lucruri. Ceea ce a osândit mărturisitorul lui Hristos fie la ostaşi, fie la împărat, fie la oricine altcineva au fost închinarea la zei, minciuna, desfrânarea şi toate celelalte păcate binecunoscute. Între care păcate, nicio clipă Sfântul Mucenic Alexandru nu a socotit nici pregătirea de luptă, nici armata, nici ostăşia în întregul ei. Aici poate este potrivit să arătăm un cuvânt din martiriul sfântului, care ne poate spune multe despre anumite rânduieli ale vremii:

Văzând Tiberian cum se roagă sfântul, a zis către ai săi: ‹‹Iarăşi îşi face rugăciunile lui vrăjitoreşti3. Mă tot mir de unde a învăţat aceste graiuri pline de înţeles, căci doar înaintea ochilor mei a crescut şi eu sunt cel ce l-am instruit în rânduiala ostăşească, dar niciodată nu mi-am dat seama c-ar putea cunoaşte astfel de deprinderi vrăjitoreşti. Mult mă mir de unde le-a învăţat!›› (PSB 11, p. 275)

Vedem aici şi uimirea păgânilor în faţa rugăciunilor pline de putere ale creştinilor, putere pe care ei, păgânii, nu erau în stare să o înţeleagă şi de aceea o numeau vrăjitorie. Dar mai de folos pentru cercetarea noastră sunt alte trei aspecte, a căror valoare istorică şi teologică este mare.

Întâi, acela al instruirii ostăşeşti de care Alexandru a avut parte de mic. Se arată şi aici ceea ce am subliniat şi în scurta incursiune istorică în începuturile artelor marţiale în Europa şi în lume: faptul că pregătirea de luptă a Romanilor începea încă de foarte devreme, adesea din copilărie. Aceasta era regula vieţii pentru toţi cetăţenii romani, căci toţi aveau aceeaşi datorie de apărare a patriei.

Al doilea, faptul că în toată vremea acestei instruiri Alexandru nu s-a deosebit prin nimic de ceilalţi luptători. Adică nu a dat înapoi nici de la pugilat, nici de la pancraţiu, nici de la lupte, nici de la scrimă, de la folosirea suliţei sau de la vreuna din artele marţiale romane ce constituiau temelia instrucţiei militare. Ceea ce înseamnă, evidentă, că niciuna dintre acestea nu i s-a părut în esenţă incompatibilă cu Credinţa lui Hristos.

Al treilea aspect este al instruirii sau supravegherii instruirii ostaşilor de către Tiberian. Într-adevăr, toţi cei care aveau ostaşi în grijă supravegheau instruirea lor, după cum şi ei fuseseră instruiţi în tinereţe. Desigur, nu toţi aveau priceperea necesară spre a instrui ei îşişi pe soldaţi, aşa încât era nevoie de un ofiţer sau un instructor – adesea un veteran – care să facă această muncă. Dar ea să făcea sub conducerea nobilului sau ofiţerului care avea ostaşii.

Acest aspect poate părea o simplă notă istorică. În realitate însă, spune multe despre dimensiunea creştină a ostăşiei, după cum vom arăta în altă parte. Până atunci, dragi cititori, vă rugăm doar să ţineţi minte aspectul acesta dovedit (şi) de documentele de sfârşit de secol III ale martiriului Sfântului Alexandru4.

Şi, ca o încununare a argumentaţiei noastre, încununare pe care chiar martiriul sfântului ne-o impune, cităm două părţi din încheierea acestui document istoric:

Iar după ce a grăit acestea către mulţime [Alexandru] s-a adresat ostaşului, zicând: ‹‹Frate, mai ai puţină răbdare până îmi spun ultima rugăciune››. Şi căzând în genunchi, s-a rugat, zicând: ‹‹Doamne Iisus Hristoase, auzi rugăciunea robului Tău, care s-a nevoit pentru numele Tău şi dă această mângâiere trupului meu ca acolo unde va fi aşezat el să se facă semne şi minuni şi vindecări în locul acela5››. Şi îndată ce şi-a terminat rugăciunea s-a făcut glas din cer zicând: ‹‹tot ce-ai cerut, iubitorule şi viteazule mucenic Alexandre, se va face aşa ca să nu te mai superi de nimic. Vino, dar, şi bucură-te de odihnă împreună cu părinţii tăi, aşa cum ţi-a fost ea gătită în împărăţia cerurilor, iar acum iată că te ia în primire arhanghelul Mihail, care-ţi aduce cununa pe care ţi-ai dorit-o atâta››.
Auzind dar glasul Domnului, fericitul s-a ridicat şi a zis către călău: ‹‹Vino, frate, şi fă ce ţi s-a poruncit››!
Iar Celestin, unul dintre ostaşii care urmau să-l ucidă, a zis către sfânt: ‹‹Mucenice al lui Hristos, mie mi-au ieşit sorţii să te execut, roagă-te dar pentru mine să nu mi se socotească păcat acest lucru››. La aceasta, a răspuns Sfântul Alexandru: ‹‹Vino, fiule şi fă-ţi datoria căci nu al tău este păcatul, dacă împlineşti ce ţi s-a poruncit››. După ce a grăit acestea, Celestin şi-a suflecat mâinile, a luat sabia şi spintecând o pânză l-a legat la ochi pe fericitul Alexandru. Dar, când a voit să-i reteze capul, a văzut o putere îngerească, înfăţişându-se înaintea lui, aşa că n-a mai avut curajul să s-atingă de mucenic. Atunci a zis fericitul Alexandru: ‹‹Împlineşte, frate, ceea ce ţi s-a poruncit!››. Ostaşul, însă, a răspuns: ‹‹Mă tem, robule al lui Dumnezeu, pentru că văd o mulţime de bărbaţi ameninţători aşezaţi în jurul meu››. Atunci Sfântul Alexandru s-a rugat din nou zicând: ‹‹Doamne, Iisuse Hristoase, învredniceşte-mă să sfârşesc cu viaţa în ceasul acesta››. Şi după ce şi-a încheiat ruga, îngerul s-a depărtat puţin de la el, iar ostaşul, izbind tare cu spada, i-a tăiat capul, dar îngerii luând sufletul fericitului Alexandru s-au ridicat cu el la cer, preamărind pe Dumnezeu în auzul tuturor celor de faţă.6

Cât de departe este această scenă de tot ceea ce zugrăveşte pietismul eretic!
În locul „îngeraşilor” bucălaţi şi zulufaţi avem îngeri oşteni, înfricoşători la vedere chiar pentru hârşiţii luptători ai armatelor romane. Ceea ce, de altfel, este cu totul pe linia Sfintelor Scripturi.
În locul ostăşiei de tip pietist, privită ca parte a căderii lumii acesteia, ca o activitate ruşinoasă, urâtă şi necreştină, avem o ostăşie veşnică, cerească. Ostaşul Alexandru, sfinţit prin martiriu ca ostaş al lui Hristos, este primit în ceruri de Sfântul Arhanghel Mihail, mai marele oştilor cereşti, şi de alţi îngeri purtători de arme.
În locul osândirii uciderii indiferent de împrejurări avem un cuvânt martiric – rostit chiar în pragul morţii! – care adevereşte spunerea Sfântului Vasile cel Mare: Părinţii nu au socotit uciderile cele din războaie între ucideri.

De asemenea, avem o nouă întărire a cuvântului din Scriptură ce îndreptăţeşte stăpânirea să folosească sabia – dar şi o mărturie a răspunderii ce însoţeşte această folosire.
Repetăm: Cât de departe este această scenă de tot ceea ce zugrăveşte pietismul eretic!

[…]

Mihai-Andrei Aldea

1 Ibidem, p.261

2 Merită consemnat şi faptul că Martiriul Sfântului Mare Mucenic Alexandru este unul dintre documentele vechi ce atestă tradiţia cinstirii moaştelor sfinţilor de către creştini, precum şi obiceiul de a le unge cu untdelemn (moaştele) odată ce sunt luate spre cinstire (PSB 11, p. 269).

3 Păgânii numeau adesea creştinismul vrăjitorie, căci nu puteau înţelege minunile ce se făceau adesea de Dumnezeu prin creştini, nici răbdarea supraomenească a sfinţilor.

4 Un alt aspect ce apare în martiriul Sfântului Alexandru este legat de un nume de râu, aflat la hotarul dintre vechile ţinuturi tracice ale Traciei şi Europei, râu numit de localnici Şoricel (în versiunea greacă este scris Τζιοριχέλλος adică „Şoricelos”). Este una din cele mai vechi atestări ale particularităţilor idiomului străromân, ale dialectului sau limbii romanice vorbită de strămoşii noştri din Peninsula Balcanică şi nordul Dunării. Deşi de foarte mare însemnătate pentru istoria noastră, întrucât nu este legat direct de subiectul cărţii de faţă l-am trecut, cum se vede, în notă.

5 Asemenea rugăciuni sunt foarte des întâlnite la martiri, care doreau şi după moarte să mărturisească şi să vestească slava lui Dumnezeu şi puterea Lui cea mare.

6 PSB 11, p. 277-278; martiriul sfântului poate fi citit în întregime în Actele martirice, PSB 11, p. 260-279

Un gând despre “Puţin despre Sfântul Mare Mucenic Alexandru şi artele marţiale

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s