Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

27, iunie, 202627, iunie, 2026 Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Jurnalul fericirii: răspunsuri pentru azi

De multe ori, dar poate de prea puține ori, am spus: Citiți Jurnalul fericirii! Pentru mine, este cea mai bună carte de teologie din ultimele secole.
Prea mulți au crezut – sau mai cred – că am vorbit ”simbolic” sau ”metaforic” (după cum mi se plângea un copil duhovnicesc, ce nu a citit cartea, că ar fi înțeles).

Dar adevărul este că trăim într-o dictatură tot mai brutală. O dictatură cu față umană – după cum o descria senin și zâmbăreț un tovarăș de drum cu Nicolae Ceaușescu, după tipicul comunist fiind și cel care l-a ucis, că așa fac tovarășii când vor puterea.
Revin: trăim în dictatură, și într-o dictatură din ce în ce mai brutală.
Există o închisoare digitală, dezvoltată de UE după modelul Republicii Comuniste China.
Dar, tot ca în regimurile totalitare, nu este de ajuns pentru tovarăși.
Ca urmare, au loc arestări, percheziții care să ucidă bătrânii părinți ai țintei și alte mizerii tipic totalitare. Care aduc blestem pe săvârșitori, pe părinții acestora, pe partenerii de viață ai acestora, pe copiii lor și pe toți cei care se aliază cu ei – cel puțin dacă ne luăm după ce spun Sfintele Scripturi.

Dar ce are de făcut un Creștin, sau un om care vrea să fie ucenic al Domnului Iisus, trăind în această dictatură?

Răspunsurile se pot afla mai mult decât oriunde, mi se pare mie, citind cu sufletul deschis Jurnalul fericirii, de Nicolae Steinhardt.

Se găsesc acolo răspunsuri deosebit de folositoare: sunt răspunsurile date de cel care a trăit creștinește, demn și vesel în dictatură.
Așa cum ar trebui să vrem toți să trăim.

Jurnalul fericirii se găsește, din fericire, și în format pdf, liber, așa cum și-ar fi dorit și autorul.

Se poate ca unele dintre afirmațiile culturale, personale sau politice ale Jurnalului fericirii să fie diferite de cele ale cititorului – așa cum mi s-a întâmplat și mie, așa cum li s-a întâmplat și altora.
Dar chiar și aceste părți fac parte din libertatea pe care a trăit-o, sub o cumplită și deplin inumană dictatură, autorul. O libertate pe care putem să o învățăm și să o câștigăm prin lecțiile de libertate sub dictatură pe care le dăruiește, cu multă dărnicie, cartea.

Mi se pare cea mai bună carte de teologie din ultimele secole pentru că dă sfaturi practice, răspunsuri concrete.
Alte cărți de teologie te duc poate la regulile generale corecte, sau la aplicarea particulară – a autorului sau a personajului preferat de autor. Dar sunt departe de a constitui acel manual al mersului pe jos de care avem atâta nevoie.
Cred că pentru mireni, în clipa de față Jurnalul fericirii este cea mai apropiată carte de Patericul egiptean, așa cum îl vedea și descria marele Bartolomeu Anania: cititorul va fi poate scandalizat de prezența căderii (sau a altor lucruri neplăcute) dar va învăța și lecția ridicării, redresării, întăririi… până la urmă a libertății întru Christos.

Citiți Jurnalul fericirii, excepțională școală a libertății sub dictatură.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru cei care cred că nu suntem într-o dictatură, care cred că nu va veni nicio dictatură omenească, merită amintit că există mereu dictatura spirituală pe care caută diavolii și slujitorii lor să o instaureze. Amenințare pentru care, da, Jurnalul fericirii este o excepțională școală de apărare.

Prostia care sminteşte. Cât ne costă boicotul Referendumului?

9, octombrie, 20189, octombrie, 2018 Mihai-Andrei Aldea12 comentarii

Pentru oceanul de manipulare anti-referendum s-au folosit nenumărate stratageme. La fel cum a fost la alegerile din 1990, când oamenii urlau de fericire că îi pot vota pe Iliescu şi Roman, că sunt salvatorii Ţării făcând asta, că prin ceea ce fac se împotrivesc urii, conservatorilor, „cadavrelor ambulante”, retrograzilor, primitivilor, înapoiaţilor etc. Aceştia fiind noi. Noi, cei care fusesem la Revoluţie, cei care eram în Piaţa Universităţii, cei care îi susţineam pe Raţiu şi Câmpeanu.
Iliescu şi Roman au luat puterea, au chemat minerii, s-au răzbunat pe cei care îi contestaseră. Apoi s-au răzbunat şi pe cei care i-au votat. Au distrus România, pas cu pas. Exact după scenariul pe care îl demascasem noi în 1990! Scenariu despre care ni s-a spus că este „paranoia”, „mania conspiraţiei”, „gândire înapoiată”, „primitivism”, „anti-progresism” etc., etc.
Dar, iată, exact cum prevenisem atunci, industria a fost pusă pe butuci, s-a ajuns la interzicerea dezvoltării afacerilor româneşti peste un anumit plafon, România este statul european cel mai dependent de corporaţii – adică cel mai aservit unor puteri externe -, pământul este deja în mare parte proprietate străină etc., etc., etc.
Mai mult, milioane şi milioane de Români au plecat – şi pleacă! – în străinătate, în cel mai mare exod european de după 1945.
Şi mulţi sunt ruşinaţi că i-au votat pe Iliescu şi Roman, că mamele şi surorile lor au strigat „nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca Roman să…”, că au fost gata să-i bată pe cei care ţineau cu Raţiu sau Câmpeanu, că i-au înjurat, blestemat şi ocărât în fel şi chip.

Cine nu învaţă istoria este silit să o repete.
Manipulările de la Referendumul din 2018 au avut succes asupra multor oameni. Oameni care, după deviza comunistă, „au crezut fără să cerceteze”.
Ştiţi, deviza aceasta? Spuneau activiştii de partid (inclusiv unii care sunt astăzi mari profesori şi dau lecţii de democraţie) că „scrie în Biblie” asta: „Crede şi nu cerceta”. Minciună pe care mulţi au crezut-o şi o cred şi astăzi, fără să cerceteze. De fapt în Biblie scrie „toate să le cercetaţi, păstraţi ce este bun” (I Tesaloniceni 5.21). Dar mulţi au crezut minciuna comunistă, fără să cerceteze!
La fel au crezut şi acum, mulţi, tot felul de manipulări. În imensa lor majoritate la fel de prosteşti ca cele care „spuneau poporului cum vând Câmpeanu şi Raţiu România”. Pe care, desigur, Iliescu şi Roman – ca USR-ul şi Accept-ul de azi – o apără de „trădătorii” care „vor să ducă România înapoi în trecutul întunecat”.
În 1990 „înapoi în trecutul întunecat” însemna „în vremea burghezo-moşierimii”, în această campanie de manipulare a fost „în Evul Mediu”. Vom ajunge curând la Big-Bang sau înainte de el şi toţi se vor cutremura de groază că opoziţia îi duce acolo!

Dintre toate manipulările, mă opresc aici la una singură, extrem de idioată, dar care a fost şi este crezută de mulţi: „nu participăm la Referendum că se cheltuie banii aiurea”.
Nu o să discut acum despre felul în care este împărţit bugetul şi despre felul în care este cheltuit. Despre faptul că Ministerul Sănătăţii are bani din belşug, dar îi cheltuie… aiurea, aruncând din ţară medici şi asistente, infirmieri şi alt personal esenţial. Vreo 200 de milioane de euro s-au dat numai pe „cardurile de sănătate” care nu aduc absolut niciun avantaj, dar au provocat nenumărate blocaje ale sistemului de sănătate! Sau despre felul în care Ministerul Educaţiei zice că nu are bani pentru wc-urile şcolilor sau pentru încălzirea acestora, dar dă peste 80 de milioane de dolari pe an… ca să facă reeducarea sexuală a părinţilor. Pentru că, nu-i aşa, de aia nu merge bine România, de aia nu avem şosele, nu avem medici în spitale, de aia a închis Statul peste 70 de spitale, pentru că părinţii nu au fost reeducaţi sexual!
Dar, nu, nu despre asta discut acum.
Discut despre cele 30 sau 40 sau 50 de milioane de euro – nu s-a hotărât nimeni care ar fi cifra reală – care „s-ar irosi pe Referendum”. Sau, după aceeaşi manipulare comunistă ca cea din 1990, „s-au irosit pe Referendum”.

Însă nu o să stau să explic aici că democraţia costă, că referendumul este un drept esenţial şi costă infint mai puţin decât vor costa privilegiile absurde cerute de comunitatea lgbt. O să mă opresc la alt aspect al păcălelii uriaşe căreia i-au căzut victimă cei mai mulţi dintre Români. Un aspect care ţine de „crede şi nu cerceta”.
Căci mulţi au crezut că dacă boicotează „fac economie” sau „protestează”. Ca şi cum politicienii ar putea fi impresionaţi de asta. (Apropo, când boicotaţi autostrăzile despre care se ştie cu dovezi că au fost mijloc de jefuire a banului public? Niciodată, ştiu, logica cere discernământ.) Dar ce au făcut, de fapt?
Boicotul a dublat cheltuielile cu Referendumul.

Pentru că Legea 3/2000, după care s-a desfăşurat Referendumul din 2018, spune foarte clar, la Articolul 5, alineatul (2):

„Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puțin 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.„

Textul este foarte clar: dacă participarea este sub 30% Referendumul NU ESTE VALABIL.
Adică trebuie repetat.
Şocant?
Conform Legii 3/2000, Art. 4, alin. (2), dacă la Referendum nu participă cel puţin 30% dintre cei înscrişi pe liste… Referendumul nu este valabil! Juridic este ca şi cum nu ar fi avut loc. Adică trebuie repetat.
Trebuie repetat, deci trebuie aruncate alte 30 sau 40 sau 50 de milioane de euro! Iar şi iar, până când prostia cu boicotul este depăşită. Conform legii.

Să fie limpede: dacă se vota NU în majoritate, revizuirea Constituţiei era respinsă; dacă se vota DA în majoritate, revizuirea Constituţiei era aprobată; dacă participarea este sub 30%, Referendumul este invalidat şi trebuie repetat.
Odată ce iniţiativa a fost semnată de peste un milion de cetăţeni (peste trei milioane în acest context), iar Curtea Constituţională, Parlamentul şi celelalte instituţii au validat iniţiativa, singura încheiere este un Referendum valid.

Prin manipularea boicotului s-a izbutit crearea unei situaţii extrem de urâte:

ori se repetă Referendumul, pierzându-se o tonă de bani, ori se renunţă la democraţie, încălcându-se legea şi deschizându-se calea către dictatură.

Cât ne costă boicotul Referendumului?
Dacă suntem norocoşi, încă pe cât s-a plătit pe 6-7 Octombrie 2018.
Dacă nu suntem norocoşi, ne va costa câtă democraţie mai există (exista?) în România.

În rest, pace tuturor! Şi încercaţi să verificaţi „soluţiile salvatoare” pe care vi le oferă în zbor reţelele de socializare, televiziunile, minunaţii politicieni. E mai greu pe moment, dar e mai uşor pe termen lung.
Bună dimineaţa!

Mihai-Andrei Aldea

Tricolorul