În inima Carpaţilor, în Munţii Stânişoarei (o imagine, mai sus), există un sat cu nume de basm: Petru Vodă.
Acest sat a fost scena multor întâmplări istorice, de la unele străvechi şi până la altele destul de noi (precum confruntarea dintre Rezistenţa Anticomunistă şi colaboraţioniştii consăteni, de pildă).

Venind dinspre Târgul Neamţ, pe Valea Ozanei, se trece de Satul Plotun (incult rebotezat „Pluton”, bătrânii folosind încă numele vechi, care înseamnă elan – Alces alces – un animal pe care îl credem neapărat nordic, dar ce a trăit şi la noi…). Încă din acest sat încep curbe tot mai ascuţite, care continuă nu doar până sus – la Popasul Petru Neamţ – ci şi dincolo, în coborâre.

Şi se ajunge în satul Petru Vodă. În care primul drum la dreapta duce spre mânăstirile Paltin Petru Vodă (maici) şi Petru Vodă Deal (călugări).

Aceasta este o poză aproape de ieşirea din sat, înspre Mânăstirea Paltin Petru Vodă.

Drumul continuă într-un peisaj uluitor. Şi, după un anume urcuş (dacă mergeţi, o să-l ţineţi minte), coboară trecând pe lângă o troiţă, numită adesea „Troiţa Maicii Tatiana”.

Această troiţă este îngrijită de o călugăriţă născută în Siberia şi numită Tatiana. Mama ei, româncă din Basarabia, a fost deportată însărcinată fiind, aşa cum au fost deportate multe femei basarabence pentru „crima” de a fi românce. Soţii erau trimişi la Vorkuta, în minele de plumb de la Cercul Polar, sau în alte lagăre de muncă forţată şi exterminare sovietice. Prin minune, copilul a trăit. Şi poartă de grijă troiţei care, după o străveche tradiţie românească, arată şi apără izvorul de apă curată, de munte, din apropiere.

Mânăstirea Paltin Petru Vodă este o mânăstire destul de nouă şi deosebită.
Întemeiată de unul dintre martirii prigoanelor comuniste, Părintele Justin Pârvu (1919-2013), mânăstirea are, de fapt, două începuturi.

Locurile au fost adăpost al sihaştrilor din vremuri străvechi, ca toate locurile din jurul Ceahlăului. Munte care a fost un centru al isihasmului românesc din Moldova şi Transilvania Carpaţilor Răsăriteni.
Chiar numele satului se trage de la întâlnirea Domnitorului Petru Rareş (în 1538) cu sihaştrii de aici, în vremea în care, trădat de unii boieri şi vânat de turci, îşi căuta adăpost. Ei i-au prezis că va elibera ţara şi se va întoarce pe tron, aşa cum s-a şi întâmplat.
Biserica pe care acest domnitor a construit-o în munte a fost mutată mai târziu – în timpul prigoanelor anti-ortodoxe din vremea lui Cuza – în Satul Largu, unde există până astăzi.

Al doilea început al Mânăstirii Paltin, după cel al moştenirii sihăstreşti, este pus de Părintele Justin Pârvu.
Arestat şi torturat pentru iubirea sa, deschis mărturisită, pentru Dumnezeu şi Neamul Românesc, acesta va trece prin toate încercările cu demnitate deplină.
Chiar şi după lichidarea de către regimul ceauşist a sistemului „deţinuţilor politici”, şi „eliberarea sub supraveghere” a acestora, Părintele Justin Pârvu a continuat aceeaşi lucrare creştină. Spovedea şi sfătuia duhovniceşte, era aproape de oameni. Reţinut şi arestat în repetate rânduri, mutat de colo-colo de autorităţile comuniste, şi-a îndeplinit lucrarea de apostol fără oprire. În foame şi frig, în zdrenţe, în ciuda bătăilor şi batjocorilor suferite din partea comuniştilor.

După 1989 revine pe plaiurile natale. Şi vin la el mulţi, tot mai mulţi căutători ai trăirii sincere a Credinţei.
Pas cu pas, locul său de retragere devine o mică mânăstire.
Unii părinţi se sihăstresc în apropiere.
Preoţi care fuseseră şi ei în închisoare, dar şi ucenici ai acestora, vin alături de Părintele Justin.
Apare Mânăstirea Petru Vodă Deal (cu hramul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril), apoi Mânăstirea Paltin Petru Vodă (de maici), la câţiva km depărtare.

Aici se vede locul în care trebuie făcut la dreapta spre Mânăstirea Paltin Petru Vodă (de maici). Celălalt drum se opreşte la Mânăstirea Petru Vodă Deal (de călugări).

Părintele Justin Pârvu spunea:

„Credinţa este, până la urmă, puterea de a iubi.”

Mânăstirea Paltin Petru Vodă a fost dedicată împlinirii acestui ideal al iubirii creştine.

Se pot vedea aici, la cam 5 kilometri de sat, biserica mânăstirii – într-un stil arhitectonic românesc vechi – şi clădirea numită, de obicei, „Spitalul” sau „Azilul”.
Pentru că, de fapt, clădirea îndeplineşte şi aceste funcţii.
Aici sunt îngrijite de maici în jur de 40 de bătrâne.
Tot aici se află un cabinet medical şi unul stomatologic, asigurând primul ajutor atât de necesar.
Tot în această clădire, la etajul doi, se află chilia în care a trecut în Veşnicie în 2013 Părintele Justin Pârvu. Acum devenită, împreună cu camera alăturată, muzeu memorial. Care s-a extins prin adăugarea de obiecte ale sfinţilor din prigoanele comuniste (ca cele care au aparţinut lui Radu Gyr sau Ioan Ianolide).

Bătrânele din azil se bucură de o bucătărie în care maicile gătesc după cerinţele medicale ale fiecăreia dintre ele. Au o sală de mese comună, un paraclis, spaţii de întâlnire şi alte facilităţi. Cele care se deplasează greu sau sunt imobilizate sunt servite la pat.

În această fotografie avem în dreapta „Azilul”, mai în faţă biserica, iar dincolo de ele unele dintre chiliile maicilor. Aceleaşi pe care le vedem şi în poza următoare:

Făcută dinspre clopotinţă – biserica şi Azilul sunt undeva în stânga, sus – această imagine cuprinde nu doar munţii atât de frumoşi, cu pădurile lor de amestec (foioase şi conifere). Ci şi câteva clădiri, într-un foarte frumos stil arhitectonic românesc vechi – adaptat în parte la materialele de construcţie contemporane.
Avem întâi chilii, apoi o clădire care la etaj are chilii şi la parter bucătăria de obşte şi două trapeze (trapeză = sală de mese în mânăstire). Aici iau masa nu doar maicile, ci şi toţi pelerinii care poposesc la mânăstire.
Mai în spate sunt alte chilii şi brutăria – în care maicile fac pâine, plăcinte, cozonaci etc., spre bucuria pelerinilor. Apoi alte chilii, biblioteca, atelierul de icoane…

Nu am fotografiat aici „Şcoala” sau „Copiii”, clădirea în care mânăstirea poartă de grijă, cu multă dragoste, unor copii din familii care nu au posibilitatea să îi ţină în şcoală. Maicile îi îngrijesc, le asigură rechizite, haine, mâncare – au bucătărie proprie, singura în care apare şi carnea în meniu în mod constant, conform nevoilor copiilor aflaţi în creştere. Mânăstirea îi duce şi aduce de la şcoală, iar maicile cu pregătire pedagogică asigură şi meditaţiile necesare pentru teme şi pregătire suplimentară. În vacanţe copiii sunt, de obicei, în familiile lor, dar mânăstirea nu îi uită, asigurându-le excursii şi tabere.

Desigur, totul se face şi datorită unor mireni care au bucuria de a împlini cuvântul iubirii creştine. Un exemplu este acela al creştinilor din Judeţul Constanţa care asigură de ani de zile taberele la mare pentru aceşti copii din inima Carpaţilor. Dar mai sunt şi alţii care vin în ajutorul maicilor în această lucrare frumoasă.

Biserica

şi clopotniţa,

sunt exemple de arhitectură frumoasă, românească, după vechile noastre tradiţii.
Desigur, biserica este inima liturgică a mânăstirii, în vreme ce glasul clopotelor din clopotniţă cântă peste munţi, întregind simfonia Pădurii celei Mari.

În dreapta clopotniţei se află altă clădire, construită după acelaşi chip al arhitecturii româneşti tradiţionale:

La demisol ea are atelierele în care se fac tincturile din plante – se vând la parter, prima uşă în stânga. În afară de magazinul de tratamente tradiţionale – numai în ultimii ani s-au brevetat de către mânăstire cca. 30 de asemenea medicamente-leacuri – la parter se mai află atelierele de croitorie şi broderie. La etaj, alt atelier de icoane şi, de aşteptat, alte chilii.

Deşi de foarte mare ajutor, donaţiile pelerinilor şi ale iubitorilor Mânăstirii Paltin sunt departe de a putea asigura necesarul zilnic.
Mânăstirea are 130 de maici – călugăriţe, rasofore, surori -, bătrâne, copii etc., dar şi un număr mare de pelerini, la care se adaugă familii mai modeste pe care mânăstirea le sprijină.
Pelerinii sunt primiţi – în măsura locurilor libere, desigur – între una şi trei nopţi. Fără plată. De la curăţenia din camere şi până la spălarea aşternuturilor, de la obţinerea produselor de bază şi până la gătit, pusul şi strânsul mesei etc., totul este făcut de maici. Există şi voluntari care vin uneori să ajute.
Sunt tineri români care vin din felurite părţi ale ţării – de la Borsec, Târgu Mureş, Gherla, Cluj etc. şi până la cei din Moldova, Muntenia sau Dobrogea – şi simt nevoia să sprijine, fie şi o zi, lucrările ce se fac aici. De la tăiatul lemnelor şi până la grădini, este mereu mult de muncă.

Aici, de pildă, se văd caprele mânăstirii – aduse de la păscut.
De la ele şi de la vaci – care au alte grajduri – vin laptele, smântâna (atât de bună!) şi brânza pentru copii şi bătrâne.
Există şi grădini şi solarii, precum acestea:

Într-un cuvânt, se munceşte din greu. Căci, precum credinţa fără fapte, moartă este, la fel şi iubirea nelucrătoare.

Istorie, cultură, Credinţă, iubire, milostenie, muncă, rugăciune…
Mânăstirea Paltin Petru Vodă cuprinde toate acestea, şi încă multe altele.
Descrierea noastră, chiar dacă poate părea lungă, este, de fapt, extrem de scurtă.
Mai multe poate afla fiecare. Fie de pe site-ul mânăstirii (http://www.paltin-petruvoda.ro/) sau al revistei „Atitudini” (http://www.atitudini.com/), editată aici, fie, desigur, la faţa locului.

Mânăstirea Paltin Petru Vodă, aflată în inima Carpaţilor şi a Pădurii celei Mari, duce mai departe Vechea Cultură Românească, în tot ce are aceasta esenţial: Credinţă vie, lucrătoare, Învăţătura lui Hristos, milostenie, muncă, lupta de curăţare şi dezvoltare personală, dragostea faţă de tradiţie şi faţă de natură etc., etc.

Mihai-Andrei Aldea