Categorie: Istorie – History

Felurite fapte şi date din istoria României. Different facts and data from Ancient Romania history.

Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”

Cuvânt înainte

În această dimineață găsesc preluată de M.M. (un patriot sincer) o postare semnată G.A. (nu știu cine este).
Asemenea precizări („preluată de M.M.” ori „semnată G.A.”) au aici și rostul, impus de etica jurnalistică, de indicare a paternității textului (fie și vagă). Dar și pe acela de a propune o abordare obiectivă, în care textul este privit prin prisma a ceea ce conține (și nu, ca în practicile extremiste, prin prisma atacului la persoană).

În rândurile ce urmează vom face o analiză pe text – deci fără nicio implicare personală.
Și vom pune, apoi, textul în contextul unei rătăciri grave, despre care am mai vorbit, etnofobia.
Citatele largi din postare vor fi evidențiate prin fond albastru deschis (bleu).

I. Studiul de caz

I.1. Locuri: Suedia și România

I.2.a. Suedia. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk

Textul pare să fie apărut în Suedia; ori, mai bine zis, pare că este semnat de un trăitor în Suedia.
Un argument fiind un titlu în suedeză al pozei ce însoțește textul.
Dar și începutul acestuia:

Nu am văzut în Suedia celebrări ale uciderii lui Charlie Kirk, nici sondaje în media despre cine e de acord cu uciderea lui, nici măcar citate din Biblie care să justifice uciderea lui. Chiar și presa de stânga a tratat chestiunea cu respectul cuvenit defunctului și familiei sale.

Se poate să fie adevărat, nu am urmărit reacțiile din Suedia la asasinarea lui Charlie Kirk.
Pe de altă parte, a fost o vreme când eram preocupat de subiectul abuzurilor săvârșite de Musulmanii din Suedia. Bătăi, distrugeri, tâlhării, hărțuiri și agresiuni sexuale, violuri, crime. Și am putut constata o mare și sistemică tăcere a presei suedeze față de cazurile în cauză.
Ca urmare, este destul de îndoielnică atitudinea real respectuoasă a Suediei față de asasinarea lui Charlie Kirk.
Atitudine folosită de postare ca plecare într-o paralelă cu situația din România.

I.2.b. România. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk

Postarea trece la Republica România, pe care o descrie astfel:

Ce vedem în România e o cumplită dezumanizare, o cădere în regnul animal, mediul de baracude care-și găsesc plăcerea în devorarea prăzii sub pretenția unei superiorități închipuite.

Fraza începe bine, căci există, într-adevăr, în România de astăzi, o cumplită dezumanizare. Și ar fi bine de lămurit cum, de unde și în ce măsură atinge România lui Dumnezeu, România oamenilor buni.
Se trece însă în registrul liric și aici se pierde, aș zice eu, imaginea realității: și a României oamenilor buni, dar și a realităților biologice.
Căci foarte rar, cu totul excepțional, animalele practică uciderea de plăcere. Cu atât mai puțin există în regnul animal ideea pretextului pentru devorarea prăzii: la animale prada se devorează din motive practice, așa cum sunt ele în instinctul sau practica animală.
Îmi este cu neputință să găsesc o justificare pentru a atribui animalelor „pretenția unei superiorități închipuite” (indiferent că animalele sunt baracude, albine ucigașe sau urși canibali).
Avem de-a face în text, de fapt, cu o antropomorfizare1 nedreaptă a animalului: acesta nu se ridică la înălțimile oamenilor, dar nici nu coboară în abisurile acestora. Din fericire!

Mai mult, postarea generalizează (cel puțin), căci nu vede/prezintă în România pe cei care au fost întristați ori supărați de asasinatul în cauză. Nu vede (nu prezintă) pozițiile de susținere pentru Charlie Kirk și de condamnare a atrocității stângii (de la declarația oficială a Parlamentarului Mihail Neamțu până la cele ale unor comentatori minori, ca subsemnatul). Nu vede (nu prezintă) comentariile ce condamnă postările de care se indignează, nici numărul mare de Români înscriși pe platformele care îl susțin pe Charlie Kirk și care critică fervent asasinatul și adepții acestuia.
Ca urmare, se zugrăvește (intenționat sau nu) o Românie prăbușită in integrum în dezumanizare.

Însă hiperbolica antropomorfizare este o deschidere pentru textul care ne interesează cel mai mult în postare:

De altfel2 România comunistă a fost singura țară din Europa care:
1️⃣ Și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare și și-a deportat țăranii.
2️⃣ A inventat Fenomenul Pitești – un experiment de tortură unic prin bestialitate.
3️⃣ A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor.

Suntem aici în fața unui fenomen deosebit de interesant, pe care îl considerăm tragic prin efectele sinucigașe care îl însoțesc. De ce?
Să vedem punct cu punct!

1️⃣ Este, oare, România comunistă, unicul stat de Stânga din Europa care și-a distrus elita intelectuală și și-a deportat țăranii?

A. Distrugerea elitei intelectuale

Este locus communis (loc comun, fapt arhicunoscut) că
distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga.
Socialistul Hitler a practicat-o, la fel Stalin, alt socialist, la fel regimurile de stânga din Bulgaria, Albania, Polonia etc.

Ca exemplu, putem cita, pentru Bulgaria comunistă, sinteze ca Bulgaria under communist rule sau Communism in Bulgaria, ce-i drept în limba engleză. Cităm, traducând, din primul material menționat:

„Intelectualii și gânditorii progresiști, inclusiv profesori universitari și scriitori ca Petru Marinov, au fost atacați pentru nealinierea cu ideologia comunistă, ceea ce a dus la pușcărie sau mai rău. […]
Represiunea comunistă s-a extins la orice formă de disidență, etichetând pe cei cu vederi opuse ca anti-comuniști.” (Bulgaria under communist rule)

În istoria Bulgariei epoca este cunoscută drept „Teroarea Roșie” (după numele culorii preferate de Partidul Comunist).

Putem, în locul celor două scurte sinteze, să dăm liste de studii în bulgară sau alte limbi asupra amintitei persecuții. Ori să facem liste similare pentru persecutarea intelectualilor din celelalte state comuniste.
Suntem, însă, în zona tragi-comicului: este arhicunoscut faptul că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga.
A tuturor dictaturilor de Stânga, indiferent de continent!

Prin urmare, pretenția că România ar fi fost „singura țară [comunistă n.n.] din Europa care și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare” este absolut străină realității.

B. Deportarea țăranilor

La fel de străină realității este pretenția că România ar fi fost, iarăși, „singura din Europa care și-a deportat țăranii”.
Fenomenul distrugerii țărănimii, atât sub pretextul „luptei împotriva chiaburilor” cât și „pentru victoria clasei muncitoare” se regăsește, iarăși, în toate dictaturile de Stânga, sub cele mai diverse pretexte.
Primul caz este al Uniunii Sovietice, de unde s-a răspândit mai departe pretutindeni unde Socialismul și/sau Comunismul au ajuns la putere.
Dispariția țărănimii este un vis vechi al Stângii, promovat într-o formă sau alta de Karl Marx, Lenin, Stalin și alți ideologi similari.
Adică, departe de a fi un fenomen unic pentru România, este un fenomen tipic statelor de Stânga.

C. Concluzie

Pretențiile unicității României comuniste în distrugerea elitei intelectuale și deportarea țăranilor sunt 100% străine realității. Amândouă fenomenele sunt comune regimurilor de Stânga.

2️⃣ Este adevărat că România comunistă „a inventat Fenomenul Pitești” și că acesta a fost „un experiment de tortură unic prin bestialitate”?

A. Realitățile istorice

Din păcate pentru omenire, lucrurile stau altfel.
Reeducarea este un concept bolșevic, al cărui exponent interbelic principal a fost torționarul ucrainean și sovietic Anton S. Makarenko.
Anton S. Makarenko organizează în anii 20 ai secolului XX așa-numita Colonie Gorki, în care sunt încarcerați și reeducați copiii și adolescenții Revoluției Comuniste.
Cu părinții uciși de Armata Roșie sau structurile de represiune ale Stângii, lipsiți de orice direcție morală consecventă, acești copii și tineri formaseră bande pentru supraviețuire.
Anton S. Makarenko va folosi tineri deja reeducați, strecurați în clasele organizate în Colonia Gorki, spre a culege informații amănunțite: cine tânjește după libertate, cine vrea nesupunere, cine conduce asemenea mișcări. Apoi se organiza, peste noapte, „reeducarea”. Pe același sistem folosit mai târziu la Pitești.

Ca să nu lungim descrierea (mai ales că informațiile sunt comune pentru cei care au studiat fenomenul), să observăm că:
1. Reeducarea este un concept bolșevic, răspândit în lume de Moscova Sovietică și sub conducerea acesteia
2. Reeducarea de la Pitești a fost organizată sub directa îndrumare a cadrelor sovietice din Ministerul de Interne al României ocupate (pentru ce înseamnă aceste cadre a se vedea aici o modestă prezentare a prezenței lor).

De asemenea, trebuie subliniat că atunci când se vorbește despre torturile de la Lublianka sau din alte instituții sovietice, despre valurile de teroare ale Khmerilor Roșii sau altor grupări similare, se vor găsi practici foarte apropiate de cele ale Fenomenului Pitești – sau și mai rele, oricât de imposibil ar putea să pară acest lucru.

C. Concluzii

Ca urmare, este absurd, cu delicatețe spus, să pretindă cineva că Fenomenul Pitești ar fi o invenție a României comuniste – când este o expresie directă a „pedagogiei sovietice”, organizată direct de forțele sovietice de ocupație din România.
Cu tristețe spunem – căci este o mărturie a neomeniei omenești – Fenomenul Pitești nu este, din păcate, unic nici în privința „unicității prin bestialitate”, așa cum afirmă postarea pe care o analizăm.

3️⃣ Dar este, oare, România comunistă, singura țară din Europa care „A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor”?

Aici ne izbim de ignorarea crimelor altor dictatori de Stânga, precum Lenin, Stalin, Hitler sau Mussolini (pentru a cita doar patru cazuri europene). Dictatori ce au ordonat, chiar de mai multe ori, să se tragă în propriul popor.
Iarăși sunt fapte arhicunoscute oricui studiază istoria Stângii – fie și numai prin câteva sinteze pe subiect, cu atât mai mult în amănunțime.
Și iar textul postării se află în totală contradicție cu realitatea.

I.2. Concluziile postării

Redăm întâi, prin copiere și lipire din Telegram, concluziile postării:

❌ Cu un asemenea trecut, nu e de mirare că și azi prea mulți aplaudă ideea de a „lichida” pe cel care gândește altfel, in numele unei ideologii la fel de bizare ca și cea care a comis atrocitățile enumerate mai sus.

Să vedem care este adevărul!

Sunt țări care cu un trecut foarte rău încă aplaudă răul – de pildă, în Turcia se sărbătoresc anual masacrele și violurile în masă de la cucerirea Asiei Mici.
Sunt țări cu un trecut foarte rău care critică răul – așa cum face Polonia cu crimele ideologiilor de Stânga precum Comunismul sau Nazismul.
Ca urmare, trecutul nu garantează nici prezentul, nici viitorul.
Care țin enorm de mult de alegerile fiecărei generații.

De asemenea, acel „asemenea trecut” nu există în forma prezentată de postare, după cum am văzut.

Da, este adevărat că toate ideologiile de Stânga sunt ”bizare”, dacă folosim acea definiție pentru bizar a marelui Lazăr Șăineanu „fantastic și capricios”.
Și este adevărat că „atrocitățile enumerate mai sus” au fost săvârșite de și prin ideologia comunistă.

Ca urmare,

II. Concluziile studiului sau Etnofobia ca reflex

Textul pe care l-am analizat începe bine și are un punct de plecare moral ușor de susținut (indignarea față de bucuria în fața unei crime). Din păcate, postarea alunecă rapid într-o viziune cu totul sumbră asupra României, prezentată – probabil subconștient – in integrum (în întregime) ca plină de manifestări de ură stângiste față de Charlie Kirk (respectiv, plină de manifestări de bucurie față de uciderea acestuia). Și, mai mult, dă o listă în trei puncte cu cinci afirmații despre unicitatea manifestărilor extremiste și inumane din România comunistă.

Suntem aici în fața denigrării propriei Țări și a denigrării propriei Națiuni care constituie principalul motiv de dispreț al străinilor față de Români!

În îndoctrinarea lor de Stânga mulți cred minciuna după care disprețul masiv al străinilor față de Români ar fi dat de greșelile, scăderile, păcatele sau patimile Românilor. Aberație!
Francezii găsesc Germanilor de mii și mii de ori mai multe greșeli, scăderi, păcate sau patimi decât le găsesc Românilor. Dar îi disprețuiesc mai mult pe Români decât pe Germani, pentru că Românii își disprețuiesc Patria și Neamul.
Am văzut direct acest fenomen în Finlanda: Finlandezii îi disprețuiesc pe Românii care își denigrează Țara de origine și Națiunea și îi respectă pe Românii care și le respectă.
Am văzut aceeași atitudine la Ungurii din România, Ungaria, Slovacia: respect pentru Românii patrioți și dispreț total față de cei care își vorbesc de rău Patria și Națiunea.

În fapt, orice națiune sănătoasă își face și autocritica, dar și propriile laude.
La Români există însă o foarte întinsă ură față de propria națiune și față de propria țară.
Iar mulți dintre cei care își zic patrioți sau naționaliști nu iubesc și nu respectă România și Românimea. Ci, după caz, pe Romanii antici, pe Dacii antici, pe Sciții antici sau altă categorie mitică – pentru că în toate aceste cazuri avem de-a face cu idoli mitizați, nu cu o viziune cinstită, adevărată, asupra Romanilor, Dacilor, Sciților etc.

Fenomenul urii sau disprețului (silei) față de propria etnie sau patrie se numește etnofobie și este o erezie cumplită.

Cum se manifestă cel mai des etnofobia?
Dăm o mică listă graduală, cu câteva exemple.

  1. Prin (a) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi și lucruri rele.
  2. Prin (a) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi lucruri rele. De obicei la reacția de tip (a) manifestările includ atacuri (cu insulte și felurite acuzații) la adresa celui care a zis ceva de bine. La reacția de tip (b) asemenea atacuri sunt adesea parte a reacției.
  3. Prin reflexul de a generaliza ori universaliza relele particulare sau accidentale. De pildă, atunci când cineva tușește fără să pună mâna la gură etnofiletistul are reflexul de a sări cu ceva de tipul „Așa suntem noi, românii, bădărani/ nesimțiți/ prost crescuți!”.
  4. Prin convingerea că răul din România este mai mare decât oriunde în lume, respectiv că oriunde în lume este mai bine ca în România.
  5. Prin ascunderea apartenenței românești sau originii românești în fața străinilor. Sau, când nu se poate face, prin graba de a explica străinilor disprețul și ura față de ceea ce este românesc.

Este clar că toate aceste manifestări etnofobe constituie un rasism inversat. Dar rasism!
Căci rasismul clasic ori, teologic, etnofiletismul, constituie disprețul față de oamenii dintr-o categorie etnică, rasială, culturală, religioasă doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, disprețul organic față de categoriile în cauză.
La fel, etnofobia este disprețul față de oamenii care aparțin propriei națiuni și propriei țări, doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, este disprețul organic față de propria națiune și țară.

Deși etnofobia este un rasism clasic, având însă inversată ținta (de la o grupare exterioară la cea proprie), este mai greu de conștientizat și combătut… pentru că a devenit, cel puțin la Români, obișnuință.

Originea etnofobiei este ușor de găsit în formele incipiente ale Socialismului și Comunismului, respectiv în vechea obsesie masonică a ștergerii religiilor, țărilor și popoarelor.
Ca o paranteză interesantă, merită observat că (tot mai) multe grupări masonice au trecut spre forme de patriotism. Fenomenul apare încă în secolul al XIX-lea la Britanici (fiind consemnat, de pildă, subconștient, de Rudyard Kipling), iar la Români mai ales după 1989. Deși patriotismul masonic este implicit grevat de ideologiile globaliste masonice, prezența sa este un argument puternic pentru necesitatea naturală a iubirii națiunii și patriei. Necesitate care a dus chiar și la Socialiști sau Comuniști la manifestări dorite de patriotism sau naționalism3 – în fapt, bolnave, fiind puternic deformate de ideologia comunistă.

Dar o victorie mare a propagandei de Stânga este preluarea etnofobiei de grupări de Dreapta, care își spun chiar și conservatoare.
Desigur, confuzia între Stânga și Dreapta este practicată sistematic de la Al doilea război mondial până în prezent. Socialiștii și Comuniștii au vrut să ascundă faptul că acel război și ororile lui se datorează integral Stângii și luptelor intestine ale acesteia. Ca urmare, Socialistul Hitler și Comunistul Mussolini au fost declarați „de Extremă-Dreapta”, iar Stalin, mititelul, „de Stânga” (nu „de Extremă-Stânga”, termen practic inexistent în mass-media stângistă). Astfel și în zilele noastre grupările neofasciste și neonaziste Antifa își închipuie că sunt antifasciste și că Fascismul ar fi fost de Dreapta.
În fața acestor confuzii șocante, în care până și denumirea de „Socialist” este declarată „de Dreapta”, este de înțeles cum etnofobia ajunge să fie prezentă și la cei care se vor patrioți sau naționaliști.

Lipsa conștientizării acestei probleme transformă etnofobia într-un reflex pentru care nu există gândire critică.
Ajungându-se ca oamenii, inclusiv cei foarte culți sau foarte inteligenți, să preia denigrări izbitoare la adresa Patriei și Națiunii Române ca și cum ar fi adevăruri de la sine înțelese.
Un exemplu este minciuna aberantă după care Românii l-ar fi trădat pe Mihai Viteazul la Turda; alt exemplu este minciuna aberantă după care România ar fi trădat pe Aliați în Primul război mondial. Câteva asemenea exemple se pot vedea în eseurile Trădarea și Românii (I) sau Trădarea și Românii (II), sau în forma recorectată de aici. Un alt exemplu, aici, prin lucrarea Cum nu se scrie istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu.
Un șir de corectări ale denigrărilor la adresa Românilor ca națiune și țară se pot găsi în scrierile lui Ioan-Aurel Pop, în Transilvania Invincibile Argumentum, de Ion Coja sau în multe alte lucrări ale unor specialiști în istorie, arheologie, lingvistică etc.

Revenind la postarea amintită, credem că merită observat un fapt cu greutate:

Cei care practică ura de Stânga sunt urmașii ocupanților sovietici, sunt urmașii Sovieticilor din aparatul de stat, mediatic și cultural al României.
Delimitarea etnică de grupările lor și de ideologia sau sub-cultura pe care o propagă se arată astfel o necesitate științifică.
Și reprezintă, totodată, o lustrație culturală și spirituală de care avem, ca națiune, maximă nevoie.

Căci, de fapt, aici este rădăcina durerilor noastre: faptul că etnofobia înglobează automat în Românime pe cei care de fapt o urăsc și vor să o distrugă.
Aceștia au, ca urmași ai ocupației sovietice, o uriașă prezență în stat, implicit în mass-media, cultură, educație etc.
Dar adevărata putere le este dată, inconștient și implicit, de etnofobii care îi cuprind în Românime și, ca urmare, îi ascultă.
În acest fel vocile unor eroici sfinți ai Neamului Românesc devin tot mai greu de ascultat. Căci atenția nu doar că se îndreaptă către gălăgia mincinoșilor, dar se și obișnuiește cu ea.
În loc să citească ori să asculte pe Românii de ieri și de astăzi care iubesc Națiunea Română întru Dumnezeu și sub ascultare de Acesta, etnofobii citesc și ascultă minciuni peste minciuni. Tremurând de frica lor sau tremurând de indignare pentru existența lor.

Și apare, atunci, acest fenomen prezent și în postarea amintită: niciun cuvânt de apreciere pentru poziția unică în Parlament a AUR față de asasinarea lui Charlie Kirk; nicio laudă pentru apărătorii acestui martir al libertății de exprimare; nicio apreciere pentru Românii care i-au criticat pe apologeții crimei. Dimpotrivă, o imagine sumbră în care este exacerbat răul iar binele este ignorat.

Am primit, astăzi, putere să răspund la această postare – un răspuns pe care mi-am dorit de multă vreme să îl dau textelor sau discursurilor similare.
Este evident că analiza de față este o chemare la firescul legăturii noastre cu Sfânta Treime, Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Săi.
Legătura aceasta există doar împreună cu iubirea față de Sfinții și Eroii națiunii de care aparținem. Căci, după cum s-a scris, cine nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Iar noi și părinții noștri i-am văzut pe Sfinții lui Dumnezeu, i-am ajutat și am primit binecuvântarea lor.
Iar dacă nu ai făcut-o, acum este timpul cel bun să o faci.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note de subsol

  1. Antropomorfizare = Acțiunea de a atribui unor lucruri sau animale (din motive subiective sau/și literare) caracteristici și sentimente omenești. ↩︎
  2. Autorul folosește în original forma „Dealtfel” în loc de „De altfel”. Deoarece presupunem o scăpare, o apăsare prea slabă a unei taste (scăpări des întâlnite la mulți scriitori pe tastatură), am făcut îndreptarea după regulile academice. Dacă autorul a intenționat această formă, indiferent de ce, ne cerem scuze pentru schimbare! ↩︎
  3. Aici intră inclusiv Comunismul de tip Fascist, realizat de Mussolini (vicepreședinte al Partidului Comunist din Italia), Socialismul pretins Naționalist al lui Hitler sau Stalinismul zis Patriotic al lui Ceaușescu. ↩︎

Altă crimă a Stângii. Eroul Charlie Kirk devine martir

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii
Charlie Kirk, soția și copiii, 2025
preluare Real-Time Daily News Telegram

Prin filmele americane apar sistematic trei surse de inspirație ale crimelor motivate politic sau religios:

1. Credința de inspirație biblică în Dumnezeu
2. Politica de Dreapta
3. Politica rasială „albă”.

În realitate, crimele și tentativele de crimă motivată politic sau religios au, sistematic, trei surse de inspirație:

1. Credința în Islam și secundar în altă religie păgână
2. Politica de Stânga
3. Politica rasială împotriva Albilor.

Despre toate aceste realități am mai amintit.
Și, ca de obicei, oamenii preferă să se mintă și să se ascundă de adevăr: se uită la aceleași filme și seriale criminal-mincinoase, la aceleași televiziuni ale sistemului, la aceiași „formatori de opinie” care îi îndeamnă la ură în numele toleranței și la crimă în numele păcii.
Sau, chiar dacă știu adevăruri ca cele de mai sus, încearcă să se mintă că dacă tac și „își văd de treabă” (= sunt sclavi cuminți), va fi, magic, bine.

Astăzi, 10 Septembrie 2025 (în SUA; în România, 11 Septembrie),

Charlie Kirk, un campion al dreptului la dialog civilizat și dezbatere rațională a fost asasinat de Extrema Stângă în fața soției și copiilor săi.

Charlie Kirk, de religie neoprotestantă, a fost până acum principala voce a trezirii tinerilor americani (și a Americanilor în general) din propaganda Stângii – Partidul Democrat, Partidul Comunist din SUA, mișcările de supremație rasială etc.
Charlie Kirk se afirmă în aria largă a jurnalismului ca scriitor de articole/eseuri și om de radio încă de la 18 ani. De exemplu, în 2011 a scris un eseu despre susținerea doctrinelor Stângii în manualele școlare americane (care, legal, ar fi trebuit să fie neutre politic). Eseu care l-a făcut cunoscut prin argumentația clară și factuală, stilul direct și viguros.

În 2012, la numai 18 ani, Charlie Kirk devine unul dintre fondatorii mișcării și organizației Punctul Schimbării SUA (Turning Point USA).
Organizația a avut și are un rol esențial în susținerea Creștinilor din Statele Unite împotriva persecuțiilor Stângii. De asemenea, în apărarea drepturilor familiei naturale, a valorilor Declarației de Independență și Constituției SUA.

În 2019 același Charlie Kirk izbutește înființarea Acțiunii Punctul Schimbării (Turning Point Action), o grupare pentru legătura directă între candidații și aleșii politici (conservatori) și alegători. De altfel principiu fundamental al oricărei societăți libere (legătura directă dintre oamenii politici și alegători).
TPAUSA va urmări, printre altele, respectarea legalității proceselor de vot, confirmarea voturilor înregistrate voluntar, transparența în campaniile electorale, gradul de conformitate între promisiunile electorale și activitatea politică a aleșilor etc.
Înființarea și campaniile care urmează vor stârni valuri de ură din partea Democraților și altor grupări de Stânga.

Din 2020 până astăzi jurnalistul Charlie Kirk a realizat Emisiunea Charlie Kirk (Charlie Kirk Show) în rețeaua Răspunsul (The Answer) al grupului mediatic Salem Media (grup conservator, susținător al familiei și al valorilor creștine – unind reprezentanți și emisiuni din numeroase denominațiuni protestante și catolice).
Trei ore în fiecare zi Charlie Kirk a prezentat actualități, știri și păreri, a avut invitați și dezbateri.
În 2024 emisiunea a avut parte de peste 500,000 (cinci sute de mii) vizualizări/descărcări zilnic.

Charlie Kirk a devenit legendar prin campaniile Dovedește că greșesc (Prove me wrong). Campanii desfășurate fie pe străzile orașelor (mai ales în zonele de Stânga), cât și în campusurile universitare. Și plecate de la un punct de vedere socotit corect de cei urâți de Stânga: Creștini, conservatori, oameni care resping rasismul etc. Se așezau în stradă sau în campus o masă și două scaune, pe două părți ale mesei. Acel punct de vedere era afișat, fiind urmat de textul „Dovedește că greșesc”. Charlie Kirk stătea pe un scaun, invitând pe celălalt oamenii cu păreri opuse lui, ca să dezbată împreună, cu argumente, dacă afirmația este greșită sau corectă.

Printre altele, a combătut campaniile rasiste de Stânga, susținătoare ale supremației negre, BLM (Black Lives Matters), arătând că fiecare viață contează, că Americanii ar trebui să fie uniți indiferent de culoarea pielii sau a părului, că ar trebui ca la angajare să conteze competența, nu culoarea pielii etc.
Sau, ca alt exemplu, a combătut măsurile neștiințifice și dictatoriale din Plandemie, de la „distanțele sociale” ale lui Fauci (la noi, Arafat), până la impunerea de vaccinuri netestate.
Toate dezbaterile s-au bazat, din partea lui, pe argumente factuale și raționamente clare.

Replicile Stângii – Democrați, Comuniști, rasiști etc. – la activitățile lui Charlie Kirk au inclus denigrarea sa sistematică și incitarea la violență.
Paginile organizațiilor de Stânga și Extremă Stânga – inclusiv populare dar extremiste enciclopedii online – au refuzat sistematic folosirea link-urilor către sursele directe de informare privindu-l pe Charlie Kirk. Dimpotrivă, au direcționat publicul interesat de surse către articole anti-Charlie Kirk. Articole pline de dispreț, răstălmăciri, minciuni, manipulări și incitare la ură, inclusiv la uciderea lui Charlie Kirk.
O asemenea pagină îl prezintă, de pildă, pe Charlie Kirk drept „pro-Israel” și, totodată, „antisemit”; dar pune un șir de paragrafe între acuzațiile care se anulează reciproc, astfel încât cititorul să nu își dea seama de manipulare.

Un aspect tragic prin acțiunile violente ale Stângii, dar ridicol prin absurd este acuzația de „promovare de neadevăruri” și de „promovare a teoriei conspirației” pentru că

Charlie Kirk a susținut că multe dintre universitățile din SUA au devenit insule ale totalitarismului.

Asasinat într-un campus universitar din spatele unui grup de Stânga ce îi arunca injurii,

Charlie Kirk, în multe universități din SUA, a fost atacat repetat, fizic, și a fost supus unor numeroase abuzuri spre a fi împiedicat să se exprime liber.

Totuși, chiar și acum, după atâtea atacuri violente și după asasinarea sa, Charlie Kirk este încă prezentat pe paginile în cauză drept „mincinos” și „manipulator” pentru că a vorbit despre totalitarismul și intoleranța care l-au ucis.

Desigur, Charlie Kirk intră în rândul patrioților martiri ai căror sânge hrănește, se zice, arborele libertății americane.
Însă roadele jertfei sale uriașe vor putea fi gustate de urmași doar dacă se înțelege cu adevărat ceea ce este Stânga: politica jafului și crimei. Toate celelalte descrieri ale Stângii sunt păcăleală. O păcăleală ce duce la asasinate, crime, jafuri și alte grozăvii similare.

Charlie Kirk și-a încheiat la 31 de ani alergarea.
Alergarea sa pentru libertate reală, pentru dreptul la opinie, pentru dreptul la familie, credință, viață, pentru dreptul la alegere etc.
Alergarea sa pentru o țară liberă și demnă, pentru ca Statele Unite ale Americii să fie ceea ce au dorit eroii de pe câmpul de luptă și ceilalți fondatori: o țară a celor curajoși și liberi.
Charlie Kirk a trăit și a murit liber și curajos.

Este mare durerea familiei lui Charlie Kirk în aceste zile.
Și mare este și sentimentul de nedreptate: un om care și-a dedicat viața apărării libertății de exprimare este ucis pentru că s-a exprimat liber.
Însă așa este Stânga!
De la începuturi și până astăzi, Stânga s-a bazat exclusiv pe minciună și crimă.
Aici este și punctul slab în Condamnarea Comunismului în România sau în Uniunea Europeană: au fost și sunt acțiuni de formă, lipsite de fond.
În spatele pretenției de bucurie pentru înfrângerea Stângii în 1989-1990 Uniunea Europeană a hrănit Stânga.
Sutele de mii de violuri din Marea Britanie, milioanele de violuri din Germania, Suedia, Franța, Italia și alte țări europene sunt rezultatul politicii de Stânga.
La fel atentatele teroriste, crimele rasiale, persecutarea, încarcerarea și torturarea cetățenilor pentru păreri politice interzise de puterea politică de Stânga, etc.

Pentru cei care caută o ieșire, Iisus Christos oferă singura ieșire care duce la viață: adorarea lui Dumnezeu prin care adevărul și iubirea devin esențiale inimii, minții, cugetului și sufletului nostru. Astfel încât să trăim binele cu iubire și iubirea noastră să fie bună. Sau, în alte cuvinte, să trăim adevărul cu iubire și iubirea noastră să fie adevărată.
Credința fără fapte, moartă este! ne previne Duhul Sfânt.
De mă iubiți, păziți poruncile Mele! ne previne Mântuitorul.

Charlie Kirk nu a apucat să cunoască Ortodoxia.
Dar a fost mai aproape de ea decât majoritatea celor care se cred în Ortodoxie.
Care se cred în Ortodoxie pentru că au trecut printr-un Botez mai mult sau mai puțin canonic (deci mai mult sau mai puțin valid). Se cred în Ortodoxie pentru că au auzit despre ea, deși nu o cunosc. Ori care se cred în Ortodoxie pentru că au citit și auzit multe din învățăturile ei, deși nu le fac.

Charlie Kirk este descris adesea ca activist politic – desigur, cu inducerea ideii că ar fi ceva rău în asta, de vreme ce nu era de Stânga.
Charlie Kirk a fost un activist în înțelesul de promotor activ, în realitate, în fapte, concret al valorilor nobile despre care mulți vorbesc, dar puțini le urmează.

Charlie Kirk face de rușine uriașa majoritate a celor care își spun, în România, patrioți sau naționaliști, creștini de un fel sau altul.
Căci în vreme ce uriașa majoritate amintită își irosește viața și energia, Charlie Kirk a făcut ce trebuie pentru a transpune în viață lucrurile în care credea. Începând prin căsătorie și copii și terminând prin nenumăratele drepturi readuse la viață prin conducerea sa… și prin susținerea sa pentru oamenii politici care puteau face asemenea schimbări.

Înainte de a pleca din aceste rânduri și gânduri, cu o rugăciune ca Dumnezeu să aibă milă de Charlie Kirk, nu doar de mine, închei cu o chemare:
citiți Biblia, citiți Jurnalul fericirii sau Întoarcerea la Hristos, citiți sau ascultați cuvintele unor Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa ori Justin Pârvu,
dar mai ales faceți ceea ce ați citit sau ascultat că este bine.
Credința fără fapte, moartă este, și ne duce în Iad.
Credința adevărată, mântuitoare, se cunoaște prin roadele Credinței, adică prin faptele pe care Duhul Sfânt le rodește în cei care Îl iubesc cinstit pe Dumnezeu.
Moartea ne așteaptă pe toți, pe fiecare în parte.
Charlie Kirk a plecat dintre noi acum câteva ore.
Și, între timp, au mai plecat foarte mulți.
Urmăm și noi, azi, mâine sau peste câțiva ani. Câțiva, căci trec nespus de repede și ne trezim în fața Veșniciei.
Veșnicia Iadului, sau Veșnicia Raiului, după cum am lucrat.
Adevărul ni s-a dat, Calea ni s-a arătat, chemare ni se face zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Să răspundem acum!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am o presimțire că mass-media de Stânga va minimiza crima odioasă, tipică Stângii (ca și minimizarea). Că va da vina pe Donald Trump, pe armele deținute legal (deși cei care ucid le dețin și folosesc ilegal) sau, cel mai probabil, chiar pe eroul Charlie Kirk, martirizat astăzi. Vă îndemn să nu pierdeți timpul cu asemenea abjecții, ci umblați ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt!

Țiganul erou prigonit de trădători

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Țiganul erou prigonit de trădători

Mi-a trimis un prieten un text – puțind a rasism împotriva Țiganilor și a Românilor – apărut pe un site de scandal – care, bineînțeles, pretinde că ar fi serios. Dar prima observație pe care am făcut-o intrând pe site este senzaționalismul titlurilor, pline de epitete laudative la adresa birocraților UE și promotorilor războiului, respectiv pline de injurii la adresa celor care nu sunt aliniați globalismului (printre injurii cea de „extremist” fiind obsesiv folosită – fără nicio argumentare a folosirii1). Acesta este fondul pe care trebuie pus, după cum vom vedea, și textul pe care îl voi analiza mai departe.

Merită subliniat că textul este semnat, cu mult curaj, anonim: ”Redacția”.
Adică rasismul anti-țigănesc și anti-românesc este atribuit unei entități inefabile. Autorul real nu are curajul să își asume ceea ce a scris.

Titlul amintitului text este din start manipulator: se induc două tabere, respectiv Nepalezul și agresorul. Vom vedea mai jos că adevărul este că Nepalezul este agresorul, iar Țiganul este eroul care a salvat două minore de la viol.
Totuși titlul folosește expresia manipulatoare „muncitor nepalez”, ca deschidere.
Precizarea „muncitor” este lipsită de orice semnificație pentru contextul evenimentelor. Apelul la ea este menit să inducă în cititor imaginea unui om bun, muncitor, implicit să inducă ideea că Nepalezul este tabăra bună.
Deși titlul menționează de la început etnia agresorului real, Țiganul care și-a apărat de viol sora/ soția (articolul folosește amândoi termenii) – și pe prietena acestuia – este prezentat în titlu strict drept agresorul.

Aceeași dublă măsură, aceeași atitudine părtinitoare, apare direct în titlu la prezentarea faptelor.
Despre Nepalezul ce s-a vrut violator se spune că „ar fi acostat-o pe sora” eroului pozitiv al întâmplării.
Acest „ar fi acostat-o” devine către sfârșitul textului, cităm, „două minore de 14 și 16 ani… care mergeau pe stradă în zona Canonului din Cluj-Napoca… au fost abordate de doi nepalezi, care au fost atât de insistenți încât au tras de hainele lor” (s.n.).
Deci, dacă ”Redacția” era cinstită, ar fi trebuit să spună că Nepalezul agresor a făcut parte dintr-un grup de doi care a încercat violarea a două minore.
Nu că „ar fi acostat-o pe soră” (soție).

Deci, pentru Nepalez, ”Redacția” ascunde tentativa de viol, iar acțiunea de forțare a minorelor la acte sexuale e transformată într-o „acostare” pusă la îndoială (ar fi acostat-o).
Însă, pe de altă parte, ”Redacția” prezintă ca absolut sigure acuzațiile împotriva eroului care și-a apărat sora!
Astfel, Nepalezul violator a fost, zice ”Redacția” „bătut până la comă”.
Asta cu toate că nu a fost încă dovedit că Nepalezul agresor ar fi în comă din cauza loviturilor date de apărător.
Se încalcă și aici, radical, prezumția de nevinovăție, exclusiv pentru Țiganul erou. Răul făcut de Nepalezi (doi, nu doar unul!) este pus sistematic la îndoială sau minimizat. În schimb răul presupus a aparține fratelui care și-a salvat sora de viol (soțului care și-a apărat soția de viol) este și prezentat ca adevăr absolut, dar și amplificat masiv.

Concluzia logică a articolului este că Nepalezii au dreptul să violeze minore, iar cei care le apără sunt răi.
Implicit, că Nepalezii sunt rasă superioară, iar Românii și Țiganii (care aici sunt victimele agresiunii nepaleze), o rasă inferioară, care poate fi agresată legal.
Lucru evident și în conflictul din Baia Mare, plecat exact de la rasismul anti-românesc al Nepalezilor de acolo. Punct asupra căruia vom reveni.

Dar, până la urmă, care sunt faptele?

FAPTELE

Două minore, având 14 și respectiv 16 ani, mergeau pe stradă în Cluj-Napoca – zona Cantonului. Adică în apropiere de Aeroportul Avram Iancu, Serviciul Public Comunitar și felurite firme respectabile. O zonă ce ar trebui să fie mereu patrulată de Poliție. Și în care au început să apară, angajați de anumite firme, și Nepalezii; ceea ce ar fi trebuit să alarmeze deja Poliția2.
Din câte ne informează surse independente din Cluj-Napoca, una dintre fete, cea de 16 ani, este căsătorită, iar cealaltă este sora soțului celei dintâi. Dacă așa stau lucrurile, se explică oscilarea textului între soră și soție, ori frate și soț – fiind acestea aspecte pe care decența jurnalistică minimală le impunea lămurite de site-ul amintit (dacă nu era un site de scandal extremist și iresponsabil).
Revenim și subliniem că avem două minore care merg pe stradă într-o zonă în care Poliția ar fi trebuit să aibă o prezență semnificativă.

Doi asemenea etnici s-au apropiat de cele două fete și au început să le ceară să îi urmeze, inclusiv să le ceară relații sexuale.
Fetele au refuzat și le-au cerut să le lase în pace.
Nepalezii nu doar că au insistat, dar au început să tragă de ele, inclusiv de haine – este neclar în această clipă dacă Nepalezii au tras de haine ca să le rupă și să le violeze ori ca să le răpească spre a le viola.
Îngrozită, una dintre fete și-a sunat și chemat soțul aflat în apropiere.
Venit în fugă, soțul (totodată fratele fetei de 14 ani) le-a cerut Nepalezilor să lase fetele în pace.
Ca răspuns, unul dintre Nepalezi l-a atacat pe soțul venit să-și apere soția și sora!
Situația a devenit extrem de periculoasă: dacă atacul reușea, soția și sora i-ar fi fost răpite și violate!
Țiganul a apucat un lemn aflat pe jos și a început să își apere soția, să își apere sora și să se apere pe sine, prin oprirea violatorului violent.
Soțul îngrozit s-a oprit atunci când violatorul violent a fost imobilizat.
Și și-a luat soția și sora să le pună la adăpost.

Din punct de vedere juridic, situația este 100% în favoarea soțului și împotriva celor doi agresori Nepalezi.
Este evident că în clipa în care cineva încearcă să violeze soția, atacând și soțul, acesta, dacă poate, va acționa violent până se asigură că primejdia imediată a încetat.
De asemenea, că la încetarea primejdiei imediate își va pune soția/ familia la adăpost.
Este clar pentru orice magistrat cinstit că de la început și până la sfârșit soțul în cauză a acționat absolut previzibil pentru orice soț aflat într-o asemenea situație.
Mai merită subliniat faptul că până și Parchetul, în rasistul rechizitoriu dat presei, recunoaște faptele amintite, ca și că soțul/fratele atacat de Nepalezi a luat un lemn de pe jos. Fapt ce scoate din discuție orice premeditare a violenței din partea eroului pozitiv al întâmplării. Gestul încadrându-se într-un mecanism tipic de apărare a soției și surorii și de autoapărare.

Acestea sunt realități pe care textul rasist amintit le ignoră.
Minimizează inclusiv etnia soțului, adică faptul că acesta este Țigan/ Rrom.
Această apartenență este însă foarte importantă în context: cultura țigănească (rromă) impune soțului apărarea deplină a soției și surorilor în fața oricărei agresiuni exterioare. Iar când soția este minoră, soțul are o răspundere de multe ori mai mare.
Ca urmare, tentativa de viol însoțită de violență și de atac violent asupra soțului sau fratelui constituie în cultura țigănească un act ce se pedepsește cu moartea.
Este o realitate care dă acțiunii soțului/fratelui în cauză un caracter extrem de moderat/ decent.
Lucruri ascunse cititorilor de ”Redacția” care semnează anonim textul.

Desigur, la mizeria rasistă a articolului în cauză contribuie puternic Procuratura, care s-a aruncat într-un rechizitoriu total nedemn. Rechizitoriu care este, concret,
– un atac asupra familiei,
– un atac asupra dreptului la autoapărare,
– un atac la adresa culturii țigănești,
– un atac la adresa libertății și drepturilor femeilor,
– o încurajare a violurilor violente a Nepalezilor.

Nu vom intra aici în detalii suplimentare de jurisprudență – deși este ispititor să vedem dubla măsură a procurorilor în cazuri similare în care agresorii nu sunt Nepalezi.

Dar așteptăm să vedem reacția societății civile în apărarea minorelor agresate, în apărarea soțului ce și-a apărat soția, în apărarea fratelui care și-a apărat sora, în condamnarea Nepalezilor violatori.

O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că apără femeile vor interveni în acest caz critic pentru viitorul femeilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că susțin Țiganii/ Rromii vor interveni în acest caz critic pentru situația Țiganilor/ Rromilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură cei care au fost aleși de Români, Țigani, Unguri etc. vor susține cetățenii Țării pe care au jurat să o apere. Sau vor pactiza cu violatorii, pentru că aceștia sunt Nepalezi și, după o parte a presei și procurorilor „rasă superioară”.

Mă rog să lumineze Dumnezeu pe avocatul (avocata/ avocații) soțului erou și al (a/ ai) celor două minore agresate!

Iar ție, Samir Lakatos, îți trimit felicitări pentru curajul cu care ți-ai apărat soția și sora!
Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ocrotească!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Trei cazuri în care Parchetul a dat dovadă de multă îngăduință, nu ca la Cluj-Napoca, unde vrea să distrugă pe soțul ce și-a apărat soția și sora de doi violatori violenți

  1. Extremismul este folosirea unor mijloace extreme, implicit ilegale și violente, pentru atingerea unor țeluri politice, religioase, etnice etc. Asemenea mijloace sunt crima, șantajul, violul, genocidul sau dezumanizarea celor cu alte poziții decât ale extremiștilor. De exemplu, etichetarea ușuratică a celor cu alte poziții drept „extremiști” este în fapt extremism ideologic și propagandistic. Toate aceste manifestări sunt folosite conjunctural (după posibilități, adică) de către extremiști. De exemplu, Socialiștii lui Hitler sau cei ai lui Stalin au folosit sistematic dezumanizarea celor de altă părere (de la Conservatori la Evrei sau Țigani). Exact cum face și site-ul pe care a apărut articolul. După care, și Socialiștii lui Hitler, și cei ai lui Stalin, au trecut la jefuirea, persecutarea și masacrarea celor pe care îi dezumanizaseră repetat (inclusiv prin declararea lor ca „extremiști”.) ↩︎
  2. Există multe materiale privind cultura violului în Nepal. Sfătuim pe cei interesați să caute pe internet „rape in Nepal”, dacă știu engleza. Ori cazul Paul Shah și altele asemenea. Vor constata faptul șocant că în uriașă majoritate Nepalezii consideră violul normal și învinuiesc pentru el persoana violată, chiar dacă sau mai ales dacă este minoră. Un exemplu de studiu oficial pentru violurile din Nepal aici. ↩︎

Prostia care smintește. Retragerea Sovieticilor din România

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii

Cuvânt înainte

De mai mulți ani am un șir de materiale (eseuri, gânduri, articole) unite prin conceptul Prostia care smintește.
Conceptul poate să sune, ca multe adevăruri, foarte neplăcut, insultător, supărător.
Dar adevărul este că prostia ca ascunzătoare este o practică des întâlnită.
Mulți copii au făcut și fac pe proștii spre a scăpa de răspundere.
La fel fac și adulții.
Dar este o scăpare adevărată?
Foarte rar. Pentru că, aproape totdeauna, este o formă de autodistrugere. O formă de autodistrugere mai subtilă, însă eficientă.
Oarecum asemănătoare cu expresia „a băga capul în nisip”, după legenda privitoare la struți.
Însă prostia care smintește este o exprimare directă a consecinței ascunderii în prostie: smintirea (sminteala).

Dar ce este smintirea sau sminteala?
Este întunecarea minții, astfel încât nu vede adevărul, oricât de izbitor ar fi, ceea ce duce la fapte rele.

Retragerea Sovieticilor din România. Mitul comun

Subiectul de astăzi este acela al retragerii Sovieticilor din România sau, în forma sa specifică, al retragerii trupelor sovietice din România.

Oricine s-a interesat de acest subiect crede că știe că în 1958 are loc retragerea Sovieticilor și trupelor sovietice din România.

Luăm ca exemplu o instituție oficială a Statului (zis) Român, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, IICCMER – trecând peste denumirea cel puțin dubitabilă gramatical și semantic. Această instituție afirmă, pe site-ul propriu, că

”Retragerea trupelor sovietice din România” are câteva date esențiale:

  • 17 Aprilie 1958, când „Moscova anunțase Bucureștiul în mod oficial despre luarea acestei măsuri”
  • 24 Mai 1958, când „Comitetul consultativ al statelor semnatare ale Tratatului de la Varșovia aproba retragerea trupelor sovietice de pe teritoriul României”
  • Iunie-Iulie 1958, când „Retragerea celor aproximativ 25000 de soldați sovietici s-a produs”

Dincolo de alte detalii din material, privind politica sovietică sau acțiunile „regimului de la București”, observăm bibliografia textului: România și comunismul. O istorie ilustrată, de Dinu C. Giurescu, Alexandru Ștefănescu și Ilarion Țiu, Ed. Corint, București, 2010, respectiv O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu, Ed. Univers Enciclopedic, București, 2008.

Invocarea celor două lucrări, cu numele celebre care le semnează, ne plasează într-un context mai larg. Respectiv în acela al locului comun (locus communis): retragerea Sovieticilor sau soldaților sovietici din România este un fapt atât de cunoscut încât este de la sine înțeles.

Desigur, se poate reproșa lipsa din bibliografie a unei lucrări pe subiect extrem de importantă pentru orice istoric: România. Retragerea trupelor sovietice. 1958, coord. de Prof. univ. dr. Ioan Scurtu, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1996. Sau a altora asemenea.
Dar este un subiect fără greutate în ceea ce privește tema noastră.

Voi aminti doar despre faptul că ”retragerea sovieticilor din România” este una dintre exprimările comune pentru evenimentele din 1958.
Așa cum este comună și formula „retragerea trupelor sovietice din România”.

Ca o interesantă nuanțare merită consemnată poziția Cpt. Petre Opriș, în eseul 1958. Plecarea armatei sovietice din România – între mit și realitate1.
Textul amintit militează pentru mai multe deosebiri de substanță între poziția exprimată prin expresia retragerea trupelor sovietice și, respectiv, poziția exprimată prin plecarea trupelor sovietice.

În primul caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de elemente fundamentale:

  • imaginea conducerii comuniste a României care luptă pentru retragere (prin Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Botnăraș)
  • acceptul treptat și rezervat al Moscovei pentru această cerere
  • victoria conducerii comuniste a României exprimată direct prin retragerea trupelor sovietice în 1958

Acest prim caz corespunde atât poziției oficiale din Statul (zis) Român al anilor 1958-1989 cât și poziției oficiale de până astăzi – un exemplu paradigmatic fiind articolul IICCMER pe care l-am indicat mai sus.

În al doilea caz, ne arată Cpt. Petre Opriș, avem o serie de alte elemente fundamentale:

  • plecarea trupelor sovietice din România a fost dorită de Moscova
  • a făcut parte dintr-un plan atât intern (de reducere a cheltuielilor militare) cât și extern (pe mai multe planuri) al URSS
  • a fost acceptat ca atare de conducerea bolșevică a României

Sunt, evident, deosebiri semnificative.

Polemiștii care susțin prima interpretare – sovietică – a evenimentelor, argumentează prin citarea surselor bolșevice cu respect sacrosant.
De exemplu, Hrușciov îl primește pe Bodnăraș ceremonios și îl anunță că la cererea României URSS a hotărât retragerea trupelor sovietice – spun sursele bolșevice.
”Iată”, strigă amintiții polemiști, ”România avea o politică de independență față de Moscova și a obținut retragerea sovieticilor din România”.
Cu sau fără strigat, această idee revine mereu, în nenumărate materiale2.

Amintim faptul, evident, că organele de stat și locale ale Statului (zis) Român erau sub controlul total al Sovieticilor. Că încă din 1944 începuse decapitarea totală a Armatei, Siguranței (devenită Securitatea), Poliției (devenită Miliția), clasei politice, structurilor politice, administrațiilor locale, administrațiilor de stat etc., etc.
Că toți conducătorii de structuri de stat și locale erau, cel târziu în 1950, oamenii Moscovei.
Sunt realități extrem de bine documentate, inclusiv de către IICCMER. A se vedea, ca exemplu sintetic, Cronologia oferită de această instituție – document care, odată parcurs de la început până la 20-24 mai 1958 schimbă sensul termenului „retragere” folosit, ca unul ce exprimă o acțiune a Moscovei, nu vreo independență a aparatului bolșevic din România.

Prin urmare, ține 100% de o gândire în absurd (prostia care smintește) să crezi că oamenii Moscovei de la București, aflați sub controlul total al Moscovei, ar fi avut acțiuni și planuri independente.

Este o realitate ce susține nuanțarea importantă propusă de Cpt. Petre Opriș.
Însă este departe de a fi de ajuns această nuanțare.
De ce? Vom arăta mai jos.

Ce fel de trupe sovietice au luat parte la ocuparea României

Atunci când cineva citește ce fel de trupe au luat parte la ocuparea României îndată vede – sau se gândește la – infanterie și tancuri, eventual la grănicerii sovietici.
Alte arme, precum artileria sau aviația par secundare.
Este și firesc, deoarece contactul cel mai direct cu populația – adică jafuri, violuri, crime, torturi bestiale – a venit din partea infanteriei sovietice, sub umbra tancurilor sovietice.
Următorii pe lista ororilor fiind grănicerii sovietici.

Totuși, dincolo de această amprentă emoțională, sunt forțe esențiale de ocupație care sunt trecute cu vederea. Forțe armate sovietice, esențiale pentru ocupație.

Am putea să ne gândim, în primul rând, la specialiștii, în fapt comisari sovietici, impuși încă din 1944 în structurile de stat, în Armată, Poliție și Siguranță.
Impunere făcută la început sub chipul unor colaborări – în care să se facă ceea ce cereau Sovieticii, cât mai bine. Și a schimbării unor nume indezirabile.
Apoi, tot sub pretextul colaborării, s-a impus angajarea mai multor asemenea specialiști – de fapt, comisari sovietici – în amintitele structuri, la diferite niveluri.

Totuși, în această imagine mai largă lipsesc două elemente esențiale ale forțelor de ocupație sovietică:

  • serviciile secrete – și mai ales NKVD-ul
  • agenții sovietici infiltrați și în perioada interbelică, dar mai ales în anii 1944-1946 (și în următorii!)

În eseul România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, pe care l-am publicat în 20173, prezint fenomenul extrem de important al infiltrării a peste 100,000 (o sută de mii) de agenți sovietici în 1944-1945 (și în următorii ani).
Pe scurt, este vorba despre preluarea Căilor Ferate Române de către Sovietici, începută cu reocuparea Basarabiei și continuată cu fiecare înaintare în teritoriul românesc. CFR era, în acea vreme, o prestigioasă instituție, având până și capacitatea de eliberare de acte de identitate temporară pentru cetățenii români. Pentru NKVD și alte servicii secrete ale URSS, capturarea CFR asigura nu doar capacități superioare de transport a trupelor și materialului militar. Nu doar transportul ușor al celor răpiți de la casele lor sau a ceea ce jefuiau din România și alte țări. Ci și acte românești pentru agenții ruși.

Desigur, va veni și vremea în care controlul sovietic se impune asupra eliberării pașapoartelor sau altor acte civile.
Tatăl meu, Mihai Ion Petre Aldea, a cunoscut pe când lucra la Casa Scânteii (azi, Casa Presei Libere) un cetățean român, născut în Oltenia după acte, dar care era de pe Don de fel – fiind poreclit Cazacul. Omul povestea senin cât de greu i-a fost să învețe limba română, dar că „pentru Partid faci tot ce ți se cere”.
Situații asemănătoare cu acesta au avut mulți Sovietici.
Unii dintre ei, fiind puși în trecut să capete experiență în cartierele românești (bolșevic, molovinești) din Kiev, Moscova, Tiraspol, Odesa etc. Alții, fiind crescuți în România, fugiți în URSS ori alte țări și cărora li se schimba numele ca să li se uite trecutul.

Agenții infiltrați în România au avut mai multe tipuri de misiuni.
Unii, pe aceea de a intra între muncitorii din România, cunoscuți ca anticomuniști, cu puține excepții notabile. Aici ei aveau să aleagă cele mai de jos elemente – infractori mai ales –, preferabil de etnie străină și cât mai anti-Români.
Alții, pe aceea de a se infiltra în Armată, Biserică, administrațiile locale etc., sau în alte straturi ale societății. Unde urmau să supravegheze purtările, să ajute propaganda sovietică – sau să îi măsoare efectele –, să infiltreze mișcările de rezistență etc.
În sfârșit, mai erau cei care urmau să dețină deschis funcții permanente în structurile de stat – în ministere, în administrații, în prefecturi sau Armată etc. Spre deosebire de specialiștii (= comisarii) care au acționat numai o vreme (rareori mai mult de 6 ani), aceștia au rămas, în uriașă majoritate, până la moarte. S-au căsătorit aici – de multe ori cu soții sau soți născuți în România – și au avut copii care să le ducă mai departe misiunile4.

Putem trage aici un prim semnal de alarmă:

de vreme ce de la început Moscova a pregătit și plantat atât agenți temporari cât și agenți permanenți, este clar că s-a plănuit o anumită plecare sau retragere, cum vrem să îi spunem.

Apoi, suntem nevoiți să constatăm faptul că

există două tipuri de forțe ale ocupației sovietice, adică cele vizibil armate (precum infanteria sovietică, tancurile sovietice, grănicerii sovietici etc.) și cele care folosesc armele Statului (zis) Român (feluriți agenți cu funcții în Securitate, Miliție, Armată, Guvern, ministere, Parlament sau instituții similare ș.a.m.d.).

Și ar mai fi un element esențial: Comuniștii mint și când spun adevărul.
Poate părea o prejudecată, însă este constatarea mea după o viață de studiu.
Iar aici cred că argumentele vor fi evidente.

Ce trupe s-au retras (au plecat) și de unde s-au retras (au plecat) în 1958

a) Trupele vizibil armate

Cei care caută Tratatul de pace de la Paris România 1947 vor avea un șoc atunci când vor dori să consulte anexele.
Până și pe un site oficial al Guvernului României (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice), numit PORTAL LEGISLATIV, la pagina numită ”Tratat de pace din 10 februarie 1947 între România și Puterile Aliate și Asociate” Anexa I lipsește!!!
Nu lipsește de tot, are numele și descierea: „Anexa I (Vezi articolul 1) HARTA FRONTIERELOR ROMÂNE”

Dar, se întreabă cititorul, de ce a sărit eseul de la problema trupelor sovietice la Tratatul de Pace de la Paris din 1947?
Răspundem cu drag:
pentru a vedea frontierele României stabilite în 1947, ca să fim siguri că trupele sovietice s-au retras ori nu dincolo de ele.

Iar aici ne izbim de o realitate zguduitoare:

Conform tratatului amintit, în zona dintre gura Prutului și Marea Neagră frontiera dintre România și Uniunea Sovietică urma talvegul Dunării, urmat de talvegul Brațului Sulina.
Altfel spus, aparțin României

  1. Insulele Coasta Mare, Dalerul Mare, Dalerul Mic, Maican și Limba din Delta Dunării
  2. Insula Șerpilor din Marea Neagră

Aceste teritorii românești au rămas sub ocupația trupelor sovietice și după Iunie-Iulie 1958.
Fiind ocupate până astăzi, cu sprijinul direct al agenților Emil Constantinescu și Victor Ciorbea, trădătorii care au impus și semnat ilegalul și nulul tratat cu Ucraina din 1997. (Uitând că se vor duce, ca și Iliescu, în fundul Iadului, la moartea care pe toți ne așteaptă.)

Altfel spus, în 1958 a fost o plecare sau retragere a Armatei Sovietice „din cea mai mare parte a României”, dar nu din România.

Și ne izbim, iată, de încă o minciună a Comuniștilor, aceea a retragerii trupelor militare sovietice din România.

b) Trupele care folosesc armele Statului (zis) Român

Sunt incluși aici agenții ori reprezentanții Moscovei (același lucru) în orice structură a aparatului de stat, respectiv în partidele controlate de Moscova sau alte structuri similare.

De exemplu, Ion Iliescu și Nicolae Ceaușescu au făcut stagii de pregătire la Moscova, unul patru ani, altul trei. Ca și Nicolschi sau alții asemenea, după pregătire sunt trimiși în România spre a reprezenta interesele sovietice cu mască umană… românească, de fapt.
Se pot înșira aici foarte multe nume, mai mult sau mai puțin celebre.
Se poate aminti de faptul elementar că NKVD-ul este cel care a conceput, construit și controlat Securitatea5. Structură atât de fidelă Moscovei, încât atunci când Nicolae Ceaușescu s-a opus cu adevărat schimbărilor cerute de Gorbaciov, a fost atacat chiar de Securitatea pe care credea că o controlează.

Dar, ca să nu o lungim, subliniem că dincolo de agenții temporari (dintre care unii au ales, totuși, să rămână în România) și excepțiile dintre agenții permanenți, în esență

Agenții sau reprezentanții Uniunii Sovietice din structurile de stat NU au plecat niciodată din România.

Concluzie

Este mai mult decât evident faptul că

Sovieticii și trupele sovietice nu au plecat niciodată din România; doar s-au prefăcut că o fac.

Asumarea acestui fapt schimbă radical viziunea asupra istoriei din 1944 până astăzi.
Rezistența Anticomunistă devine de mii și mii de ori mai eroică.
Aparatnicii prezentați ca patrioți (gen Gheorghe Gheorghiu-Dej, Nicolae Ceaușescu, Ion Iliescu, Emil Constantinescu etc.) apar ca agenți străini – și cu totul străini de interesele românești.
Martirizarea Bisericii, urmată de înlocuirea clerului martiric de cel agreat de Securitate (sau de cel alcătuit din agenți ai Securității, precum Nicolae Corneanu) apare ca un proces de la sine înțeles.

Dar mai ales devine clar ca lacrima faptul că

Rezistența Anticomunistă este astăzi mai necesară ca oricând.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să înțelegem și, privind la Sfinții din Prigoanele Comuniste, să le urmăm Credința până dincolo de capăt!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Pentru o mai bună lămurire a gradului în care România a rămas sub ocupație sovietică după 1958, e nevoie să înțelegem în ce măsură directivele sovietice au fost respectate după 1958. Iar pentru a căpăta înțelegerea, trebuie să cunoaștem care sunt directivele sovietice. În această privință recomand articolul Manual: cum se destructurează un stat…, de Matei Udrea, Colecționarul de Istorie, 11 Februarie 2021 (click pentru accesare). Citind articolul veți înțelege care sunt directivele și, implicit, în ce măsură au fost respectate de Statul (zis) Român din August 1958 și până astăzi.

note de final

  1. Eseul este disponibil online aici (click pentru accesare). ↩︎
  2. Un exemplu paradigmatic poate fi Ocupația sovietică în România. Armata Română a încercat să opună rezistență Armatei Roșii, de Tudor Curtifan, Defense Romania (revistă online), accesibil online aici (click pentru accesare). Autorul preia idei precum „…în mai 1955, sovieticii… au semnat tratatul de pace cu Austria. Astfel Bucureștiul a ridica problema prezenței Armatei Roșii în România.” sau „Gheorghe Gheorghiu Dej a fost cel care i-a solicitat lui Bodnăraș să-i propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice” și „La început Hrușciov nu a fost încântat deloc de idee…” sau „Hrușciov a acceptat în cele din urmă solicitarea lui Dej…” ori „În tot acest timp, Dej, responsabil de stalinizare, a jucat rolul vasalului obedient…” etc. Textul urmează integral, din acest punct de vedere, linia susținută de PCR și PCUS. Există o încercare de delimitare, șubredă, prin care se susține că gestul lui Dej (prezumat realitate!) nu ar fi eroic ci contextual. Dar nu se ridică nici o clipă întrebarea dacă gestul a existat sau ține de propaganda moscovită a „fratelui mai mare grijuliu și înțelegător” – așa cum este logic să se întrebe orice om. ↩︎
  3. România sub Comunism. Votul liber de la Uzinele „Malaxa”, Februarie 1945, Mihai-Andrei Aldea, 7 Decembrie 2017, pe blogul România Străveche, eseul fiind disponibil online aici (click pentru accesare) ↩︎
  4. Merită subliniat că unii dintre acești agenți au fost plantați cel mai târziu în perioada interbelică. Am spus cel mai târziu pentru că în Răscoala din 1907 un rol important l-au avut, în agravarea situației sătenilor și în stârnirea lor la violență agenții socialiști, în mare parte veniți din Imperiul Rus. De asemenea, pentru că prezența agenților ruși în România datează din vremea Imperiului Rus – și mulți au fost preluați de Sovietici. ↩︎
  5. A se vedea, foarte pe scurt, O privire în interiorul aparatului de Securitate, de Marius Oprea, online pe site-ul IICCMER (click pentru accesare). Sunt multe alte lucrări pe temă ce dovedesc, științific, același lucru. De la cărțile pe temă semnate Marius Oprea sau Cristian Troncotă până la Securitatea română, un cal troian? de Adrian Kali, Ed. IRRD, București, 2016. Plus lucrările monumentale de tip Securitatea ale CNSAS și altele asemenea. ↩︎

Răspuns la o cerere de stricare a Bibliei

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Ce s-a întâmplat

Pe 24 Mai 2025 am primit pe mail un mesaj intitulat Cerere de retragere a scrierilor Aposolului Pavel din Biblie / Request for the Removal of the Writings of the Apostle Paul from the Bible, semnat de o doamnă D.B.
Am citit mesajul și am considerat că este bine să primească un răspuns din partea mea.
Răspunsul este în format pdf, atașat mai jos.
Poate fi descărcat, citit, printat sau răspândit liber, ca atare.

Să ne fie spre mântuire!

Răspuns unei cereri de stricare a BiblieiDownload