Categorie: Istorie – History

Felurite fapte şi date din istoria României. Different facts and data from Ancient Romania history.

Ziua lui Mihai Eminescu vs. Moldova Mare

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

Suntem Români și punctum! (Mihai Eminescu)

Ziua nașterii lui Mihai Eminescu este o zi esențială pentru cultură. Și este sărbătorită oficial atât în Republica România cât și în Republica Moldova.
Sărbătoarea ocolește însă, de obicei, acele puncte esențiale ale sufletului eminescian ce sunt trădate de autorități. Practică întâlnită de amândouă părțile Prutului.

De pildă, Mihai Eminescu a fost unul dintre susținătorii Românilor de la sud de Dunăre. Români „uitați” (a se citi, trădați) sistematic de autoritățile de la București sau Chișinău. De altfel amintitele autorități „centrale” își uită (= trădează) și localnicii – dacă nu fac parte din grupul particular de interese al acelor autorități.

O linie interesantă mai ales la est de Prut este așa-zisul moldovenism.
Este un sistem de gândire și trăire care, cu mărunte nuanțe, se regăsește și în alte părți ale Românimii.
La vest de linia principală a Carpaților se numește ardelenism.
Între Românii Sudici apare sub forma armânismului sau „limbii armâne/aromâne”.
Alte forme se găsesc și în Banat sau Timoc (aici știut și ca vlăhism), Moravia etc.

Ca să ne întoarcem la moldovenism, trebuie subliniat faptul că, asemenea armânismului, este un curent recent în raport cu populația și cultura pe care trăiește astăzi.
Așa cum toți Armânii mari din trecut s-au știut Români – de la Ioan Caragiani sau Pericle Papahagi la Sf. Sfințiți Mc. Haralambie Balamace și Atanasie Papanace –, la fel și marii Moldoveni din trecut s-au știut Români – de la Ștefan cel Mare până la Sf. Sfințit Mc. și Cuv. Iustin Pârvu.
Totuși, în Republica Moldova există unele grupări ce pretind că visează la „Moldova Mare”; pretind că nu ar sluji unor interese dușmane (ca cele rusești, de pildă); pretind că Moldovenii sunt altă națiune decât Românii și că vorbesc altă limbă.
Ei nu vor, ca Moldovenii din România, o Moldovă Mare ca parte a României Mari. Ci vor să își extindă puterea – căpătată prin înșelarea poporului și slujirea unor interese străine – asupra Moldovenilor din România ca să o distrugă pe aceasta.

Desigur, aceste grupări nu vor răspunde nimic, sau vor ocoli cu viclenie un răspuns deschis, la observații și întrebări anume lămuritoare.
De pildă, nu vor explica în ce fel patru milioane de oameni ținând de Republica Moldova ar avea dreptul să hotărască soarta celor cam zece milioane de Moldoveni care sunt cetățeni români din tată în fiu.
Nu vor explica de ce zic ei că există limba moldovenească, deși Moldovenii din România au același grai cu cei din Republica Moldova, și se înțeleg deplin cu restul Românilor.
Vor fugi de faptul că Gheorghe Sion, Moldovean din Ducatul Bucovinei (teritoriu al Moldovei ocupat de Austrieci) îndemna cu dor „Vorbiți, scrieți românește, pentru Dumnezeu!”.
Vor ascunde faptul că Părintele Mucenic Alexei Mateevici a spus clar și răspicat, în plină ocupație țaristă

„Da, suntem Moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al Românismului, așezat prin România, Bucovina și Transilvania. Frații noștri din Bucovina, Transilvania și Macedonia nu se numesc după locurile unde trăiesc, ci-și zic români. Așa trebuie să facem și noi!”

Mai urât decât atât, asemenea grupuri înșeală lumea cum că patrioți ca cei amintiți mai sus ar fi fost susținători ai moldovenismului. Mint anume despre marii creatori ai Moldovei, ca să păcălească pe cei care nu caută să cunoască adevărul.
Și despre Alexei Mateevici spun așa minciuni, dar fac asta până și cu Mihai Eminescu.
Așa că astăzi, de ziua nașterii marelui patriot, marelui jurnalist și politolog român Mihai Eminescu, poet național și chip al frumuseții sufletului românesc, redăm cititorilor o poezie esențială a acestuia. Care anulează dintru început și moldovenismul, și minciunile că Eminescu ar fi susținut moldovenismul. Și pune în loc adevărul acela pe care fiecare Moldovean trebuie să îl aibă adânc în suflet:

Suntem Români și punctum!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
de Mihai Eminescu

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!

Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Daca fiii-ți mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deși moare valul,
Dulce Românie, asta ți-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge dușman fumegând,
Și deasupra hidrei fluture ca vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,

Spună lumii large steaguri tricolore,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când se-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,

El pe sânu-ți vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n brațe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a’ nopții stele, ca ai zilei zori,

Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!

Few notes about Amory Stern’s Introduction at Poe’s Metzengerstein and Berenice

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

Few notes about Amory Stern’s Introduction at Poe’s Metzengerstein and Berenice

A few starting words

A very special intellectual and artist, Amory Stern, made me the honor to receive one of his latest works: a new print of the two earliest Edgar Allan Poe’s stories, Metzengerstein and Berenice. The opus was made in 20242, but it was printed, as shown on the last page, on 09 October 2025, Middletown, DE, USA.

In the beginning of these sixty pages there is the Editor’s Introduction: Poe’s Early Horror Stories and the History of Gothic Fiction (of course, signed by the named Amory Stern)3. This twenty page text starts with a very well and traditional placing of the two stories in Poe’s opera and life, in the Gothic genre… And from here we are gifted by the editor with a very particular approach.
Slowly from the term Gothic we are introduced to the forefathers of it: “the enigmatic ancient people” known (?) as Goths.
I used the “?” as the author of the Introduction… will not just use the word “enigmatic”, but it will highlight some of the Goths’ enigma that still stirs a lot of debate in the West Europe, USA or other parts of the world.

The spot on the Goths is skillfully connected not just with the genre of the named Poe’s stories, but with the place of Metzengerstein’s action, too: “the Danubian region, where the Goths roamed in late Roman times” (op. cit., p. 6).

Amory Stern’s presentation was an invitation and incitement for me, as a historian. The Goths are part of my special interest in Romanian History – the beginning of the Romanians.

I must say first that Amory Stern is one of the very few Western intellectuals I found to know what they are talking about Danubian region’s history. As both he is always looking for local sources that are mainly unknown – and even despised – by Western Europe. And he’s writing sine ira et studio, something that values more than the whole gold in the Universe.
Still, I hope that I can give a small contribution on his Introduction… by the notes I felt could be useful for some points. Points that were passed to briefly, for a person interested in details of that era – and people – as myself.

As parenthesis, I will say that the observations further given are based on today known archaeological and historical sources; if there will be new findings, that will change the knowledge on that issues, the notes can become obsolete. Is a risk always present in any discipline4.

So, for those interested in a little more intricate views on some topics, I wrote the following notes.

Note 1 Where Goths a branch of Northern Thracians known as Getae?

Amory Stern does not give a definite answer at this question. Still, his quote of Frederic Guillaume Bergmann shows a tendency to give credit to Jordanes’ claim (that Goths were Getae).
We think that there are some very interesting nuances of the original – Jordanes’ – claim. Nuances that can bring some light on the issue.

First of all, the term itself, belagines. We can use here the works on many authors, from Lehmann to Bennett, but a short approach seems more fit here: the word belagines is not a Gothic word, as it can’t be find in any other old Gothic text. Even in the Wulfila’s Bible, where is should necessary be – if it was a Gothic word. Still, Jordanes is using is at such, a fact that proves it was known in that time as the name of the Thracian laws that Jordanes sees as Gothic.

Second, the Gothic language is obviously Germanic, but Germanic words are hardly find in any of North Thracian (Getic, Dacian) lexicon. Is very clear that both Gothic, a centum language, and Thracian, a satem language5, were Indo-European languages, but not the same language, not even close ones.

Third, seems very clear that Jordanes knew the languages difference, but could not care less about it. This attitude is not unique in the Roman world Antiquity or Middle Ages, but not even today is missing. In today’s Greece, for example, the law does not care about the maternal language of the citizens: all are seen as Greeks, even if the maternal language is Romanian, Albanian, Turkish, Bulgarian etc. In today Switzerland the personal and cantonal language is important at some level, but without any change in nationality: Swiss. The Roman Empire was ruled in the second half of third century (A.D.) by emperors of thraco-illirian heritage – some, as Gallerius, known for the barbarian use of Latin. After that, and mainly form 602 further, Roman Empire will have Greek as main language of the ruling class. The Greek will call themselves Romaioi, to claim to be the new Romans; the state was called Romania or The Empire of Romans; the Christian-Latin heritage was claim to be theirs, and they claim to be the direct heirs of the Christian Roman Antiquity.

For all this – and other secondary reasons – there is in Romanian Orthodox historiography the view of Goths as the only ethnic group ever that received the North Thracian laws (belagines) becoming with this process part of the Thracian world.

In this view, Jordanes is 100% right in claiming the Goths were Getae; not as language, seen as of a minor importance in this matter, but in spirituality, the only important critter for ethnicity.

I would mention here that is the same view about the Church and Israel in New Testament, and from here the same view about ethnicity of the Church until the split between Papacy and Church in latter times6. As Jordanes was part of this culture – of the first seven Christian centuries – is something worth remembering.

Note 2 Some brief mentioning about the confluences on Germanic and Thracian populations and culture(s)

Just as a taste for the readers, and maybe a starting point for some researcher, I thought that some mention about a few know cases of confluence between the Germanic and Thracic worlds.
I wrote known cases, but this could be an overstatement. The cases that follows are mainly well-known in some archaeological and historical research circles in Romania. For the readers outside of this country the cases can be either hundred percent new, or from some very political bent presentation. As always in this pages, we will stay on facts, away of the unnecessary and unsavory political implications of any interpretations.

As such, we will mention the fact that Northern Thracians had deep and long time contacts with a lot of ethnic groups – many times both (the contacts and the groups) neglected in historical presentations. The connection with Baltic Sea, for example, is well-known just through amber and some other commercial exchanges (always briefly noted if at all).

Scythians and their special heirs, Sarmatians, have a presence of about two and a half millennia in today Romania. They settle in Dicia or south-eastern today Romania, in the Romanian Plain (a.k.a. Getic Plain or Danube Plain), in south and far north of Moldavia, in center of Transylvania, in the western parts of Dacia, in Pannonia etc.

A Bronze Age tumular culture, in some points even present in the Hallstatt age, was spread in the far north of Moldavia and Maramureș7. There are two aspects that we think deserve our attention here: the lack of luxury and the cultural amalgamation.
First aspect is important as shows it was a culture of the many, not of the few – fact that is supported by the frequency of findings.
Second, as the objects of this tumular culture are of Thracian, Germanic and Celtic influence or origin. This had lead to many debates. Is this culture a Thracian one, with Germanic and Celtic influences? Is this a Celtic culture with Thracian and Germanic influences? Or we have here a Germanic one with Thracian and Germanic influences?
Noteworthy is that the area of this tumular culture is the attested area – in written sources – for Northern Thracians known as Costoboces. And I will state again: all the now known historical sources of Antiquity and early Middle Ages present Costoboces as Northern Thracians. This should be enough to give light on the matter, and help us with a deep understanding of the fact that the named Costoboces are the first Thracians known to work and fight together with Goths.
When the Costoboces are lost from the historical sources we can’t find any reason for it. They have had not been butchered by Romans, massacred by Scythians or (other) Germans. They just fight together with Goths for a century. After that, their name just vanish from history.

Some other Northern Thracians, the Carps, that lived in Central Moldavia (from Carpathians until the east of Dniester River), will took the place as Goths’ allies. The process is simultaneous with the southern advance of Goths in the old Dacia.
When Goths moved south of Danube (and from there in the western parts of Europe and north-western parts of Africa), the Carps vanish too, in the same way as Costoboces earlier.

The presumption of a Thracian-Germanic synthesis, in which the Costoboces and Carps integrated in Gothic structures and Goths took (a part of) Dacian (Getae) heritage seems, in the view of this facts, a very reasonable one.

From the year 275 A.D. the Roman Empire had a treaty with Goths that marked the Goths as foederati (confederate subjects of Roman law). It was the year in which Gothia was born, as a Roman client state, that took over the greatest area of North Thracian Roman provinces.

The relation between the Roman client state of Gothia and Roman Empire was not a linear one: there were peace and collaborations times and there were war times.

Unhappy with Gothia involvement in Roman Empire – and mainly with pagan Gothic kings persecution of Christians – Constantine the Great took over the southern of Gothia. And it will revive for a while some north-Danube Dacian provinces. After a while, the greatest part of this territory will be again integrated in Gothia.
Gothia will have just a little over a century life: around 390 the Huns will make Gothic ruling and warrior class migrate in Roman Empire and the state Gothia become history.
Still, the name Gothia was the alternate name of the region together with Dacia even in the Middle or Modern Ages.

Two villages in the Romanian north-Danube have (today), a very special position.
We are talking about Ocland (in old times, Acland or Akland) in Transylvania, Oclanda on the Dniester River (today in Moldavia Republic, made-off by Moscow from ripping-off Romania).

The first one, Ocland, was the subject of my personal research in the past.
Very different from the other Germanic places in Transylvania, it has no year of settlement. And it must be mentioned that the other Germanic places in the Transylvania have the year of settlement, as are part of Hungary’s efforts to displace the Romanian population – efforts that starts as a mission for Papacy in 13th century and had become an (extremist) ethnic goal from 18th century until today.
Moreover, Ocland was in the beginning of 19th century a Romanian speaking place, a unique reality as there was no other only German named village in Transylvania8.
As such, the local Romanian folklore, that claims Ocland to be “the last Gothic village”, seems to have great chances to be true.

For Oclanda we can mention that there is no settlement year too, in any historical sources we could access.

Both villages are in the area that both Goths and Roman client Gothia have been.

We must emphasis on the fact that what we put in front of our reader are just some historical and ethnological facts – and a few credible hypotheses. We will not pretend that these facts are absolute proofs for Jordanes’ claims. Still, any light on the matter is better than none, and we believe that may ideas that historian take as truth have much less support. As such, is very well possible that Jordanes is right in this matter.

Note 3 About the political values of Getic identity of Goths

Amory Stern is approaching the political potential or values of Jordanes’ claims in a very synthetic way. For example, in Introduction… p. 7-8 he mention the special position between Barbarians that the Thracian identity brings to Jordanes’ Goths. Of course, and excursive approach in this matter would have been just a digression for Stern’s work. Still, we think that some readers can be interested by some facts that can open some very interesting knowledge doors.

We will start with something that can be seen as a truism: in the Jordanes’ time the Roman Empire was alive and well. This is a fact that many western scholars – and, with them, theirs readers – tend or likes to forget (if they ever knew it). But is a very important truth, because any understanding of Jordan’s positions starts from here. From the reality that he was a part of the Romania (Terra Romanorum), writing as a Roman in a Roman world.
So, Jordan’s work and his claims about Goths must be put in the proper context.

First, it should be mentioned that Emperor Justinian the Great is the one that had liberated the Italy, including Rome, from Germanic domination. And this was just a part of the conflicts between Germanic barbarians and Romans. Conflicts that in the said times already were almost a tradition – even if the synthesis between Germans and Romans was already very advanced.

Second, Emperor Justinian comes from a Roman family from Macedonia – and a Roman family with Thracian roots (or Thraco-Illirian roots). It will be enough to remember the despise he received from Greek language adepts in Constantinople, or the work he put in defending the Latin use in Constantinople, even in the Codex Justinianus – the founding code of modern national and international Law for almost every country on Earth.

Third, Thracians have been an important part of Roman root mythology. Eneas, the Thracian prince from Troy, is one of the legendary ancestors of Rome. And is a very important part of the Roman spiritual heritage. Some Thracian forces were very important in Roman fight against Greek invasion of Italy, and in the takeover of Epir or other Greek controlled states.9

Fourth, for the ancient sources it was a well known fact in that time that a big part of Dacians or Gets – the same North Thracians under different names10 – were supporters of Romania (Roman World). The 19th century have seen the rising of the legend of the opposition between Dacians and Romans. Still, the Dacians nobles were as close to the Roman nobles as possible. And Dacia was a client state of SPQR11 before Decebalus – the Dacian and Roman king of client kingdom of Dacia that starts the wars with Roman Empire under Emperor Trajan. Under the mythology of good barbarian the 19th century historiography will build patriot pretense for Decebalus uprising against Rome. There was no evidence to support it, but until know a great number of pages was written about the “heroic resistance” of Decebalus and Dacians against the Roman. Even if the named Romans have never been a threat to Decebalus or his kingdom. Even if they had been very good allies to the Dacian kingdom. Even if, in fact, the Decebalus himself started the wars by plundering incursion in the Thraco-Roman territories of Moesia! And, very important, even if in the two great wars against Decebalus the Trojan Emperor have had the support of more Dacians than Decebalus!

Here we will note that the Dacians from the Upper and Inferior Moesia, from Scythia Minor (today, Dobrogea12), Pannonia, the kingdom of Iazyg Sarmatians13 etc. all fought against Decebalus, supporting Trojan without fault.

Moreover, an important part of the Dacian nobles under Decebalus were opposing his adventure against Romans. They even give a discrete or open support to Roman forces. That’s why after the end of the war – and after Dacia was included in Roman state – the name Dacian was honored in the Roman Empire and were made a lot of the statues of Dacian nobles or theirs warriors that fought alongside with Roman legions. A fact ignored in 19th century, when the romanticized versions of “Decebalus and Trojan wars” were made. And still ignored by a great deal of the now days romanticized versions of the same events.

In short, the Thracian were in the fifth and sixth century AD part of the Roman culture and heritage. They were not barbarians per se, as much as an exotic part of the Roman world.
As such, the so-called confusion between Gets and Goths in Jordanes’ work can be easily seen as a way to defend the Gothic people in front of the Emperor and his people: the implicit claim was that Goths are Gets, ergo Thracians/Dacians, ergo a part of the Roman world, culture and traditions.

But is that all?
How could such a claim have any value in that time?

Now the reader can see why we start this note with the truism of Jordanes living in Roman Empire: because his work was for the people that knew both the Thracian heritage and the Roman world.
In our days Jordanes work is a piece of history. In his days it was a very actual work – like a today political study of a very active nation.
So, how could Jordanes pretend the Goths were Getae without becoming the target of ridicule?

Here we will come back to the fact that Goths were a Germanic population. We have Ulfila’s Bible that is very clear: Gothic idiom was very different from all we know about Thracian idioms. Both were Indo-European, of course, but very different indeed. And is not just about language! The Germanic origin of Gothic people was very well-known.

Still, Jordanes work was well accepted in his time.
And this means that beyond what we think we know, there was something about his claim that made it credible, or even normal.
How was it possible?

The fact that someone was well-versed in Latin, Greek or Persian was not a sign that he/she was Latin, Greek or Persian. And was not a sign that he or she was an/a supporter of Latin, Greek or Persian culture, ethnicity and so one. For example, many supporters of Roman culture, rulership, state(s) etc. were well-versed in Greek. In sixth century Armenia, many Armenian nationalist were well-versed in Persian. Many Greeks that fought against Rome were well-versed in Latin. Etc. Moreover, there were Thracians that were very kin on supporting either Greek or Latin world, Goths that served heroically in Roman Army and so on. And the Roman Empire becomes after The Great Slavic Invasion (602 AD) a Greek language state, even if the Greek population was so minor that the Greek language users called themselves Rhomaioi = Romans of Greek language.

This is a point in which the Western prejudices usually make the understanding of reality impossible.
I met a lot of Western people that in this point were overwhelmed and could not process the ideas.
An old propaganda made Roman Empire to be changed in a so-called “Byzantine Empire” starting with some years aleatory chosen by some western propagandists. Some of them are using year 325, others 330, others 395 etc. This differences have just one origin: there NEVER had been and “Byzantine Empire”!
The pejorative term “Byzantine Empire” was coined late in XVI (sixteen) century as a mean to deceive the readers to deny the continuity of Roman Empire after a chosen emperor (Constantine the Great, Theodosius the Great, Justinian the Great etc.).
If, for example, someone could travel in time and go on the streets of Constantinople in sixth or eight or fourteen century, he will find no one having the slightest idea about a “Byzantine Empire”. Even in the times of Greek language administration of the Empire, the official names, used in all the documents, were Romania or Roman Empire or Empire of Romans.

That Greek speaking people, even using Greek form generation to generation, were thinking themselves to be Romans seems absurd for the great majority of readers. Still, is a fact. And the main reason for such a fact is that the ethnicity or nationality is spiritual in the first place. Everything else is secondary.

For example, George Pomutz was Romanian by birth, religion, language. Still, he is a great American hero – no matter if you are for or against his political views. The same is true for many Americans, but not only. There are a lot of Hungarians that are from Romanian origin, a lot of Italians of German origin and so on.

As such, can be easier to understand the existence of the Rhomaioi or Greek speaking Romans.
And, in this view, can be easier to understand that Goths could have been seen as Gothic speaking Thracians, or specifically as Gets. Both by Jordanes and his readers.

An important mention here is about belagines, the Getic laws. We will not take the readers into a boring talk about the secrecy of law in Dacian world – those interested could start with Mircea Eliade’s mentions on the subject. So, let’s understand that the Dacians or Gets law is mainly unknown until today. And, very important, that belagines are not mentioned outside of Jordanes work. But in the same time there was no reserve in his times or latter about he’s use of belagines for Getic laws.
This means that, as much as we could know for now, belagines were a part of the Gothic traditions – that were a common knowledge in III-VI c. CE. This explains why nobody was indignant of the term – or of it’s use – from the Jordanes’ writing.
We can see belagines as a mostly occult spiritual term for the laws that indeed Goths inherited from Dacians (Gets).
This heritage is a good explanation for the largely accepted identity between Goths and Gets. An acceptation that is not found just at Jordanes.

Modern historian blamed Jordanes for this identity, like Jordanes have had the power to erase reality from the minds of his readers. Readers that, we must remember, were both not to many in that time and, simultaneously, have had a lot of direct and indirect knowledge about Gothic people – and about Germanic people in general, about Thracians and so on.
So, is not rational to believe that Jordanes have had the power to change the knowledge of all the people form either Romania (Roman Empire) and Latin territories under Germanic rulership. On the contrary, is logical to suppose that he wrote what was well-known, but was of little interest for other writers until him.
Indeed, he was not Ulfila, whose interest was on converting pagan Goths to Christianity. He was not a Greek or Latin culture focused person, as many others before or after him. He was a Roman Goth, and his work express his people view about theirs history, culture, ethnicity. And deserve, I would say, more respect.

Conclusions

Amory Stern’s Introduction… is a little great work. Little as is just about twenty pages long, great as it points a lot of important issues. Not just about Edgar Allan Poe – and I did not delve in it, as is not my area of expertise – or about Gothic style. But about the historic support of the culture, an issue of great significance.
The connections between Germanic and Thracian people are mostly unknown today. There are archaeologists with a lot of efforts in this research area. But theirs work is virtually invisible for the public.
Starting from Jordanes claim of Goth-Get identity it may be possible to build up an interest of great value. For history, for ethnology, for culture in general.
Just to give this example, there is a short but very deep gothic novel …Și la sfârșit a mai rămas coșmarul (…and in the end remains nightmare), 2010, by Oliviu Crâznic14. This novel can be seen as the end that begins, as I wrote about it. Because the novel is built in a way in which the end is a historical view that translate the readers from fantasy to facts – and gives to the whole novel a new perception.
This very gothic and very Romanian novel is a sample of what the confluence of cultures can bring: great horizons that are in the same time traditional and original.
Today Euro-American culture is in a deep need for originality rooted in tradition.
In Amory Stern’s Introduction… I see a lot of points from which this need can be fulfilled.

PhD. Mihai-Andrei Aldea1

Few notes about Amory’s Stern Introduction MAA 2026Download

1 Mihai-Andrei Aldea, born in 1973 in Galatzi (Romanian Moldavia), graduate the Orthodox Theology Faculty of Bucharest University in 1999 with the dissertation Imperiul Roman de Răsărit și romanitatea Românilor (Eastern Roman Empire and Romanians’ Romanity). In 2013 he received PhD. in Ethnology from Romanian Academy, Institute of Ethnology and Folklore “Constantin Brailoiu” (Bucharest). His work The Typology of Initiatory Journey is the first typology made on initiatory journeys in fairy tales (published in Romanian in 2007, in English in 2015). The theological, historical and ethnological synthesis Ortodoxia și artele marțiale (Orthodoxy and martial arts), 2014 and 2023, is, at least in Romanian, first systemic analysis of the relations between Christian Orthodoxy and martial arts. On the same domain,Cum luptau Românii? (How did Romanians fought?), 2018, is the first work about the Romanian traditional martial techniques before and until modern times. He is also known in Romanian culture as journalist, writer and poet. Aldea Family is a very old Romanian family, known for the dedication to work, liberty and culture. On his paternal grandmother side the family there is a dynasty of literate people – working in journalism, translations, theology, belletristic etc. – from at least two centuries.

2 In Montgomery County, Pennsylvania, cf. p. 1 of the cited work.

3 Cited further in our Notes… as Introduction…

4 I could give here a rich bibliography for all the points in the Notes…, but as the huge majority of it is in Romanian, it will be useless for most of the readers. Moreover, would make the reading very difficult. So, I choose to give at the end of the Notes… a list of some works that can be used for anyone interested on in-deep research (if he/she have the tools for translation).

5 In other views, a language at the border between centum and satem languages. Also, in some views, not a language, but a group of languages (with Bessic or Biston as southern idioms, with Dacian as a northern one, even with Dacian and Getic as different Thracian languages etc.). We will not enter in this debates, as not important on our subject(s).

6 The works of Vladimir Guettée about Church and Papacy are very enlightening on the subject.

7 An old Romanian country and region, at biggest extent from Cassovia or Cașovia in Romanian, Košice in Slovakia, to the Romanian Moldavia border, from northern border of Transylvania until north of Carpathian Mountains. Today the name is used either for a county in the north of Romania, or for the historical area above mentioned.

8 The practice of Germanic and Hungarian (Hungarized) names for Romanian places was common for the Hungarian-German ruling class in Middle and Modern ages in Transylvania and all the other Romanian parts under Hungary or Austria. But there was the Romanian name too, even if just in the local folklore. In Ocland case only, instead, the Romanian speaking population used and uses just this Germanic form.

9 For the Greeks all the territories north of Thessaly were part of Thracia – including Epir, Macedonia, Dardania, Moesia, Scythia Minor etc. The reason was that under different local names the mass of the people in all that area was Thracian. The Thracians were – in the Pausanias, Archemachus or Athaeneus (VI, 264) etc. views – the penestai or helots of the Greek states. They were majority of population and in a great part grecized. But those “from the mountains” were still seen by Greeks as barbarians even in III-II centuries BC, as they were still rejecting the Greek culture and language. They will become important allies to Roman forces when the Romans came to the said Greek states. For example, the Romanians called Fârșeroți (Pharsherots) claims even today they are

10 For this we can think at the names as Germans and Dutch for the same people, or even Goths, Visigoths, Vandals etc. In the same way, for the branches of North Thracians we have to general appellations, Dacians or Gets, outside of the expression North Thracians,and different more restrictive names, like Great Dacians (“Dacii Mari” in Romanian), Costoboces, Carps, Tyragetae etc.

11 SPQR or S.P.Q.R. or Senatus Populus Que Romanus, or, more correct, Senatus Que Populus Romanus is a Latin anagram or formula for the The Senate and Citizens of Romans. Other Latin name was Terra Romanorum, meaning Roman Land or The Land of Romans. Another name was Romania, mostly from the second century after Christ. All this appellations were used for what today is known as Roman Empire or, for his latter ages, Byzantine Empire.

12 With two județe (counties) in Romania – Tulcea and Constanța – and two in Bulgaria – Durostor and Caliacra. That little province, Scythia Minor, also named in Romanian Dicia (a name inherited from ancient Dacia) was many times included in Moesia Inferior.

13 The Kingdom of Iazyges or of Iazyg Sarmatians was a mixture between Sarmatians, North Thracians (Dacians), and some Celtic and Illyrian elements, under the ruler ship of the former ones. In the I century A.D. this kingdom becomes Roman client state. Dacia will follow.

14 Born in 1978 in Lupeni (Hunedoara County, Romania), Oliviu Crâznic is a Romanian literary critic, jurisconsult, journalist and writer. He is mostly known for his exceptional critical work in gothic, fantasy and sf. literature, and for his writings in the same area. Cited by Romanian Academy and other prestigious sources, he is respected as expert in vampirism history, expert in literary theory etc. His warm personality and love for culture made the writer Ciprian Mitoceanu to use him as a literary character in the short novel Ispășirea (2012).

Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Despre etnofobie. Mic studiu de caz. ”România, singura în care…”

Cuvânt înainte

În această dimineață găsesc preluată de M.M. (un patriot sincer) o postare semnată G.A. (nu știu cine este).
Asemenea precizări („preluată de M.M.” ori „semnată G.A.”) au aici și rostul, impus de etica jurnalistică, de indicare a paternității textului (fie și vagă). Dar și pe acela de a propune o abordare obiectivă, în care textul este privit prin prisma a ceea ce conține (și nu, ca în practicile extremiste, prin prisma atacului la persoană).

În rândurile ce urmează vom face o analiză pe text – deci fără nicio implicare personală.
Și vom pune, apoi, textul în contextul unei rătăciri grave, despre care am mai vorbit, etnofobia.
Citatele largi din postare vor fi evidențiate prin fond albastru deschis (bleu).

I. Studiul de caz

I.1. Locuri: Suedia și România

I.2.a. Suedia. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk

Textul pare să fie apărut în Suedia; ori, mai bine zis, pare că este semnat de un trăitor în Suedia.
Un argument fiind un titlu în suedeză al pozei ce însoțește textul.
Dar și începutul acestuia:

Nu am văzut în Suedia celebrări ale uciderii lui Charlie Kirk, nici sondaje în media despre cine e de acord cu uciderea lui, nici măcar citate din Biblie care să justifice uciderea lui. Chiar și presa de stânga a tratat chestiunea cu respectul cuvenit defunctului și familiei sale.

Se poate să fie adevărat, nu am urmărit reacțiile din Suedia la asasinarea lui Charlie Kirk.
Pe de altă parte, a fost o vreme când eram preocupat de subiectul abuzurilor săvârșite de Musulmanii din Suedia. Bătăi, distrugeri, tâlhării, hărțuiri și agresiuni sexuale, violuri, crime. Și am putut constata o mare și sistemică tăcere a presei suedeze față de cazurile în cauză.
Ca urmare, este destul de îndoielnică atitudinea real respectuoasă a Suediei față de asasinarea lui Charlie Kirk.
Atitudine folosită de postare ca plecare într-o paralelă cu situația din România.

I.2.b. România. Descrierea reacțiilor la asasinarea lui Charlie Kirk

Postarea trece la Republica România, pe care o descrie astfel:

Ce vedem în România e o cumplită dezumanizare, o cădere în regnul animal, mediul de baracude care-și găsesc plăcerea în devorarea prăzii sub pretenția unei superiorități închipuite.

Fraza începe bine, căci există, într-adevăr, în România de astăzi, o cumplită dezumanizare. Și ar fi bine de lămurit cum, de unde și în ce măsură atinge România lui Dumnezeu, România oamenilor buni.
Se trece însă în registrul liric și aici se pierde, aș zice eu, imaginea realității: și a României oamenilor buni, dar și a realităților biologice.
Căci foarte rar, cu totul excepțional, animalele practică uciderea de plăcere. Cu atât mai puțin există în regnul animal ideea pretextului pentru devorarea prăzii: la animale prada se devorează din motive practice, așa cum sunt ele în instinctul sau practica animală.
Îmi este cu neputință să găsesc o justificare pentru a atribui animalelor „pretenția unei superiorități închipuite” (indiferent că animalele sunt baracude, albine ucigașe sau urși canibali).
Avem de-a face în text, de fapt, cu o antropomorfizare1 nedreaptă a animalului: acesta nu se ridică la înălțimile oamenilor, dar nici nu coboară în abisurile acestora. Din fericire!

Mai mult, postarea generalizează (cel puțin), căci nu vede/prezintă în România pe cei care au fost întristați ori supărați de asasinatul în cauză. Nu vede (nu prezintă) pozițiile de susținere pentru Charlie Kirk și de condamnare a atrocității stângii (de la declarația oficială a Parlamentarului Mihail Neamțu până la cele ale unor comentatori minori, ca subsemnatul). Nu vede (nu prezintă) comentariile ce condamnă postările de care se indignează, nici numărul mare de Români înscriși pe platformele care îl susțin pe Charlie Kirk și care critică fervent asasinatul și adepții acestuia.
Ca urmare, se zugrăvește (intenționat sau nu) o Românie prăbușită in integrum în dezumanizare.

Însă hiperbolica antropomorfizare este o deschidere pentru textul care ne interesează cel mai mult în postare:

De altfel2 România comunistă a fost singura țară din Europa care:
1️⃣ Și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare și și-a deportat țăranii.
2️⃣ A inventat Fenomenul Pitești – un experiment de tortură unic prin bestialitate.
3️⃣ A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor.

Suntem aici în fața unui fenomen deosebit de interesant, pe care îl considerăm tragic prin efectele sinucigașe care îl însoțesc. De ce?
Să vedem punct cu punct!

1️⃣ Este, oare, România comunistă, unicul stat de Stânga din Europa care și-a distrus elita intelectuală și și-a deportat țăranii?

A. Distrugerea elitei intelectuale

Este locus communis (loc comun, fapt arhicunoscut) că
distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga.
Socialistul Hitler a practicat-o, la fel Stalin, alt socialist, la fel regimurile de stânga din Bulgaria, Albania, Polonia etc.

Ca exemplu, putem cita, pentru Bulgaria comunistă, sinteze ca Bulgaria under communist rule sau Communism in Bulgaria, ce-i drept în limba engleză. Cităm, traducând, din primul material menționat:

„Intelectualii și gânditorii progresiști, inclusiv profesori universitari și scriitori ca Petru Marinov, au fost atacați pentru nealinierea cu ideologia comunistă, ceea ce a dus la pușcărie sau mai rău. […]
Represiunea comunistă s-a extins la orice formă de disidență, etichetând pe cei cu vederi opuse ca anti-comuniști.” (Bulgaria under communist rule)

În istoria Bulgariei epoca este cunoscută drept „Teroarea Roșie” (după numele culorii preferate de Partidul Comunist).

Putem, în locul celor două scurte sinteze, să dăm liste de studii în bulgară sau alte limbi asupra amintitei persecuții. Ori să facem liste similare pentru persecutarea intelectualilor din celelalte state comuniste.
Suntem, însă, în zona tragi-comicului: este arhicunoscut faptul că distrugerea elitei intelectuale pre-comuniste a fost un deziderat și o practică tipică tuturor dictaturilor de Stânga.
A tuturor dictaturilor de Stânga, indiferent de continent!

Prin urmare, pretenția că România ar fi fost „singura țară [comunistă n.n.] din Europa care și-a distrus elita intelectuală în lagărele de exterminare” este absolut străină realității.

B. Deportarea țăranilor

La fel de străină realității este pretenția că România ar fi fost, iarăși, „singura din Europa care și-a deportat țăranii”.
Fenomenul distrugerii țărănimii, atât sub pretextul „luptei împotriva chiaburilor” cât și „pentru victoria clasei muncitoare” se regăsește, iarăși, în toate dictaturile de Stânga, sub cele mai diverse pretexte.
Primul caz este al Uniunii Sovietice, de unde s-a răspândit mai departe pretutindeni unde Socialismul și/sau Comunismul au ajuns la putere.
Dispariția țărănimii este un vis vechi al Stângii, promovat într-o formă sau alta de Karl Marx, Lenin, Stalin și alți ideologi similari.
Adică, departe de a fi un fenomen unic pentru România, este un fenomen tipic statelor de Stânga.

C. Concluzie

Pretențiile unicității României comuniste în distrugerea elitei intelectuale și deportarea țăranilor sunt 100% străine realității. Amândouă fenomenele sunt comune regimurilor de Stânga.

2️⃣ Este adevărat că România comunistă „a inventat Fenomenul Pitești” și că acesta a fost „un experiment de tortură unic prin bestialitate”?

A. Realitățile istorice

Din păcate pentru omenire, lucrurile stau altfel.
Reeducarea este un concept bolșevic, al cărui exponent interbelic principal a fost torționarul ucrainean și sovietic Anton S. Makarenko.
Anton S. Makarenko organizează în anii 20 ai secolului XX așa-numita Colonie Gorki, în care sunt încarcerați și reeducați copiii și adolescenții Revoluției Comuniste.
Cu părinții uciși de Armata Roșie sau structurile de represiune ale Stângii, lipsiți de orice direcție morală consecventă, acești copii și tineri formaseră bande pentru supraviețuire.
Anton S. Makarenko va folosi tineri deja reeducați, strecurați în clasele organizate în Colonia Gorki, spre a culege informații amănunțite: cine tânjește după libertate, cine vrea nesupunere, cine conduce asemenea mișcări. Apoi se organiza, peste noapte, „reeducarea”. Pe același sistem folosit mai târziu la Pitești.

Ca să nu lungim descrierea (mai ales că informațiile sunt comune pentru cei care au studiat fenomenul), să observăm că:
1. Reeducarea este un concept bolșevic, răspândit în lume de Moscova Sovietică și sub conducerea acesteia
2. Reeducarea de la Pitești a fost organizată sub directa îndrumare a cadrelor sovietice din Ministerul de Interne al României ocupate (pentru ce înseamnă aceste cadre a se vedea aici o modestă prezentare a prezenței lor).

De asemenea, trebuie subliniat că atunci când se vorbește despre torturile de la Lublianka sau din alte instituții sovietice, despre valurile de teroare ale Khmerilor Roșii sau altor grupări similare, se vor găsi practici foarte apropiate de cele ale Fenomenului Pitești – sau și mai rele, oricât de imposibil ar putea să pară acest lucru.

C. Concluzii

Ca urmare, este absurd, cu delicatețe spus, să pretindă cineva că Fenomenul Pitești ar fi o invenție a României comuniste – când este o expresie directă a „pedagogiei sovietice”, organizată direct de forțele sovietice de ocupație din România.
Cu tristețe spunem – căci este o mărturie a neomeniei omenești – Fenomenul Pitești nu este, din păcate, unic nici în privința „unicității prin bestialitate”, așa cum afirmă postarea pe care o analizăm.

3️⃣ Dar este, oare, România comunistă, singura țară din Europa care „A avut un dictator care a ordonat să se tragă în propriul popor”?

Aici ne izbim de ignorarea crimelor altor dictatori de Stânga, precum Lenin, Stalin, Hitler sau Mussolini (pentru a cita doar patru cazuri europene). Dictatori ce au ordonat, chiar de mai multe ori, să se tragă în propriul popor.
Iarăși sunt fapte arhicunoscute oricui studiază istoria Stângii – fie și numai prin câteva sinteze pe subiect, cu atât mai mult în amănunțime.
Și iar textul postării se află în totală contradicție cu realitatea.

I.2. Concluziile postării

Redăm întâi, prin copiere și lipire din Telegram, concluziile postării:

❌ Cu un asemenea trecut, nu e de mirare că și azi prea mulți aplaudă ideea de a „lichida” pe cel care gândește altfel, in numele unei ideologii la fel de bizare ca și cea care a comis atrocitățile enumerate mai sus.

Să vedem care este adevărul!

Sunt țări care cu un trecut foarte rău încă aplaudă răul – de pildă, în Turcia se sărbătoresc anual masacrele și violurile în masă de la cucerirea Asiei Mici.
Sunt țări cu un trecut foarte rău care critică răul – așa cum face Polonia cu crimele ideologiilor de Stânga precum Comunismul sau Nazismul.
Ca urmare, trecutul nu garantează nici prezentul, nici viitorul.
Care țin enorm de mult de alegerile fiecărei generații.

De asemenea, acel „asemenea trecut” nu există în forma prezentată de postare, după cum am văzut.

Da, este adevărat că toate ideologiile de Stânga sunt ”bizare”, dacă folosim acea definiție pentru bizar a marelui Lazăr Șăineanu „fantastic și capricios”.
Și este adevărat că „atrocitățile enumerate mai sus” au fost săvârșite de și prin ideologia comunistă.

Ca urmare,

II. Concluziile studiului sau Etnofobia ca reflex

Textul pe care l-am analizat începe bine și are un punct de plecare moral ușor de susținut (indignarea față de bucuria în fața unei crime). Din păcate, postarea alunecă rapid într-o viziune cu totul sumbră asupra României, prezentată – probabil subconștient – in integrum (în întregime) ca plină de manifestări de ură stângiste față de Charlie Kirk (respectiv, plină de manifestări de bucurie față de uciderea acestuia). Și, mai mult, dă o listă în trei puncte cu cinci afirmații despre unicitatea manifestărilor extremiste și inumane din România comunistă.

Suntem aici în fața denigrării propriei Țări și a denigrării propriei Națiuni care constituie principalul motiv de dispreț al străinilor față de Români!

În îndoctrinarea lor de Stânga mulți cred minciuna după care disprețul masiv al străinilor față de Români ar fi dat de greșelile, scăderile, păcatele sau patimile Românilor. Aberație!
Francezii găsesc Germanilor de mii și mii de ori mai multe greșeli, scăderi, păcate sau patimi decât le găsesc Românilor. Dar îi disprețuiesc mai mult pe Români decât pe Germani, pentru că Românii își disprețuiesc Patria și Neamul.
Am văzut direct acest fenomen în Finlanda: Finlandezii îi disprețuiesc pe Românii care își denigrează Țara de origine și Națiunea și îi respectă pe Românii care și le respectă.
Am văzut aceeași atitudine la Ungurii din România, Ungaria, Slovacia: respect pentru Românii patrioți și dispreț total față de cei care își vorbesc de rău Patria și Națiunea.

În fapt, orice națiune sănătoasă își face și autocritica, dar și propriile laude.
La Români există însă o foarte întinsă ură față de propria națiune și față de propria țară.
Iar mulți dintre cei care își zic patrioți sau naționaliști nu iubesc și nu respectă România și Românimea. Ci, după caz, pe Romanii antici, pe Dacii antici, pe Sciții antici sau altă categorie mitică – pentru că în toate aceste cazuri avem de-a face cu idoli mitizați, nu cu o viziune cinstită, adevărată, asupra Romanilor, Dacilor, Sciților etc.

Fenomenul urii sau disprețului (silei) față de propria etnie sau patrie se numește etnofobie și este o erezie cumplită.

Cum se manifestă cel mai des etnofobia?
Dăm o mică listă graduală, cu câteva exemple.

  1. Prin (a) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a spune ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi și lucruri rele.
  2. Prin (a) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte sau și prin (b) neputința de a asculta zicându-se ceva de bine despre națiunea sau patria din care faci parte fără să adaugi lucruri rele. De obicei la reacția de tip (a) manifestările includ atacuri (cu insulte și felurite acuzații) la adresa celui care a zis ceva de bine. La reacția de tip (b) asemenea atacuri sunt adesea parte a reacției.
  3. Prin reflexul de a generaliza ori universaliza relele particulare sau accidentale. De pildă, atunci când cineva tușește fără să pună mâna la gură etnofiletistul are reflexul de a sări cu ceva de tipul „Așa suntem noi, românii, bădărani/ nesimțiți/ prost crescuți!”.
  4. Prin convingerea că răul din România este mai mare decât oriunde în lume, respectiv că oriunde în lume este mai bine ca în România.
  5. Prin ascunderea apartenenței românești sau originii românești în fața străinilor. Sau, când nu se poate face, prin graba de a explica străinilor disprețul și ura față de ceea ce este românesc.

Este clar că toate aceste manifestări etnofobe constituie un rasism inversat. Dar rasism!
Căci rasismul clasic ori, teologic, etnofiletismul, constituie disprețul față de oamenii dintr-o categorie etnică, rasială, culturală, religioasă doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, disprețul organic față de categoriile în cauză.
La fel, etnofobia este disprețul față de oamenii care aparțin propriei națiuni și propriei țări, doar pentru că aparțin de aceasta; respectiv, este disprețul organic față de propria națiune și țară.

Deși etnofobia este un rasism clasic, având însă inversată ținta (de la o grupare exterioară la cea proprie), este mai greu de conștientizat și combătut… pentru că a devenit, cel puțin la Români, obișnuință.

Originea etnofobiei este ușor de găsit în formele incipiente ale Socialismului și Comunismului, respectiv în vechea obsesie masonică a ștergerii religiilor, țărilor și popoarelor.
Ca o paranteză interesantă, merită observat că (tot mai) multe grupări masonice au trecut spre forme de patriotism. Fenomenul apare încă în secolul al XIX-lea la Britanici (fiind consemnat, de pildă, subconștient, de Rudyard Kipling), iar la Români mai ales după 1989. Deși patriotismul masonic este implicit grevat de ideologiile globaliste masonice, prezența sa este un argument puternic pentru necesitatea naturală a iubirii națiunii și patriei. Necesitate care a dus chiar și la Socialiști sau Comuniști la manifestări dorite de patriotism sau naționalism3 – în fapt, bolnave, fiind puternic deformate de ideologia comunistă.

Dar o victorie mare a propagandei de Stânga este preluarea etnofobiei de grupări de Dreapta, care își spun chiar și conservatoare.
Desigur, confuzia între Stânga și Dreapta este practicată sistematic de la Al doilea război mondial până în prezent. Socialiștii și Comuniștii au vrut să ascundă faptul că acel război și ororile lui se datorează integral Stângii și luptelor intestine ale acesteia. Ca urmare, Socialistul Hitler și Comunistul Mussolini au fost declarați „de Extremă-Dreapta”, iar Stalin, mititelul, „de Stânga” (nu „de Extremă-Stânga”, termen practic inexistent în mass-media stângistă). Astfel și în zilele noastre grupările neofasciste și neonaziste Antifa își închipuie că sunt antifasciste și că Fascismul ar fi fost de Dreapta.
În fața acestor confuzii șocante, în care până și denumirea de „Socialist” este declarată „de Dreapta”, este de înțeles cum etnofobia ajunge să fie prezentă și la cei care se vor patrioți sau naționaliști.

Lipsa conștientizării acestei probleme transformă etnofobia într-un reflex pentru care nu există gândire critică.
Ajungându-se ca oamenii, inclusiv cei foarte culți sau foarte inteligenți, să preia denigrări izbitoare la adresa Patriei și Națiunii Române ca și cum ar fi adevăruri de la sine înțelese.
Un exemplu este minciuna aberantă după care Românii l-ar fi trădat pe Mihai Viteazul la Turda; alt exemplu este minciuna aberantă după care România ar fi trădat pe Aliați în Primul război mondial. Câteva asemenea exemple se pot vedea în eseurile Trădarea și Românii (I) sau Trădarea și Românii (II), sau în forma recorectată de aici. Un alt exemplu, aici, prin lucrarea Cum nu se scrie istoria. Studiu pe un text de Dan Ungureanu.
Un șir de corectări ale denigrărilor la adresa Românilor ca națiune și țară se pot găsi în scrierile lui Ioan-Aurel Pop, în Transilvania Invincibile Argumentum, de Ion Coja sau în multe alte lucrări ale unor specialiști în istorie, arheologie, lingvistică etc.

Revenind la postarea amintită, credem că merită observat un fapt cu greutate:

Cei care practică ura de Stânga sunt urmașii ocupanților sovietici, sunt urmașii Sovieticilor din aparatul de stat, mediatic și cultural al României.
Delimitarea etnică de grupările lor și de ideologia sau sub-cultura pe care o propagă se arată astfel o necesitate științifică.
Și reprezintă, totodată, o lustrație culturală și spirituală de care avem, ca națiune, maximă nevoie.

Căci, de fapt, aici este rădăcina durerilor noastre: faptul că etnofobia înglobează automat în Românime pe cei care de fapt o urăsc și vor să o distrugă.
Aceștia au, ca urmași ai ocupației sovietice, o uriașă prezență în stat, implicit în mass-media, cultură, educație etc.
Dar adevărata putere le este dată, inconștient și implicit, de etnofobii care îi cuprind în Românime și, ca urmare, îi ascultă.
În acest fel vocile unor eroici sfinți ai Neamului Românesc devin tot mai greu de ascultat. Căci atenția nu doar că se îndreaptă către gălăgia mincinoșilor, dar se și obișnuiește cu ea.
În loc să citească ori să asculte pe Românii de ieri și de astăzi care iubesc Națiunea Română întru Dumnezeu și sub ascultare de Acesta, etnofobii citesc și ascultă minciuni peste minciuni. Tremurând de frica lor sau tremurând de indignare pentru existența lor.

Și apare, atunci, acest fenomen prezent și în postarea amintită: niciun cuvânt de apreciere pentru poziția unică în Parlament a AUR față de asasinarea lui Charlie Kirk; nicio laudă pentru apărătorii acestui martir al libertății de exprimare; nicio apreciere pentru Românii care i-au criticat pe apologeții crimei. Dimpotrivă, o imagine sumbră în care este exacerbat răul iar binele este ignorat.

Am primit, astăzi, putere să răspund la această postare – un răspuns pe care mi-am dorit de multă vreme să îl dau textelor sau discursurilor similare.
Este evident că analiza de față este o chemare la firescul legăturii noastre cu Sfânta Treime, Dumnezeu cel minunat întru Sfinții Săi.
Legătura aceasta există doar împreună cu iubirea față de Sfinții și Eroii națiunii de care aparținem. Căci, după cum s-a scris, cine nu iubește pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească. Iar noi și părinții noștri i-am văzut pe Sfinții lui Dumnezeu, i-am ajutat și am primit binecuvântarea lor.
Iar dacă nu ai făcut-o, acum este timpul cel bun să o faci.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note de subsol

  1. Antropomorfizare = Acțiunea de a atribui unor lucruri sau animale (din motive subiective sau/și literare) caracteristici și sentimente omenești. ↩︎
  2. Autorul folosește în original forma „Dealtfel” în loc de „De altfel”. Deoarece presupunem o scăpare, o apăsare prea slabă a unei taste (scăpări des întâlnite la mulți scriitori pe tastatură), am făcut îndreptarea după regulile academice. Dacă autorul a intenționat această formă, indiferent de ce, ne cerem scuze pentru schimbare! ↩︎
  3. Aici intră inclusiv Comunismul de tip Fascist, realizat de Mussolini (vicepreședinte al Partidului Comunist din Italia), Socialismul pretins Naționalist al lui Hitler sau Stalinismul zis Patriotic al lui Ceaușescu. ↩︎

Altă crimă a Stângii. Eroul Charlie Kirk devine martir

Mihai-Andrei Aldea7 comentarii
Charlie Kirk, soția și copiii, 2025
preluare Real-Time Daily News Telegram

Prin filmele americane apar sistematic trei surse de inspirație ale crimelor motivate politic sau religios:

1. Credința de inspirație biblică în Dumnezeu
2. Politica de Dreapta
3. Politica rasială „albă”.

În realitate, crimele și tentativele de crimă motivată politic sau religios au, sistematic, trei surse de inspirație:

1. Credința în Islam și secundar în altă religie păgână
2. Politica de Stânga
3. Politica rasială împotriva Albilor.

Despre toate aceste realități am mai amintit.
Și, ca de obicei, oamenii preferă să se mintă și să se ascundă de adevăr: se uită la aceleași filme și seriale criminal-mincinoase, la aceleași televiziuni ale sistemului, la aceiași „formatori de opinie” care îi îndeamnă la ură în numele toleranței și la crimă în numele păcii.
Sau, chiar dacă știu adevăruri ca cele de mai sus, încearcă să se mintă că dacă tac și „își văd de treabă” (= sunt sclavi cuminți), va fi, magic, bine.

Astăzi, 10 Septembrie 2025 (în SUA; în România, 11 Septembrie),

Charlie Kirk, un campion al dreptului la dialog civilizat și dezbatere rațională a fost asasinat de Extrema Stângă în fața soției și copiilor săi.

Charlie Kirk, de religie neoprotestantă, a fost până acum principala voce a trezirii tinerilor americani (și a Americanilor în general) din propaganda Stângii – Partidul Democrat, Partidul Comunist din SUA, mișcările de supremație rasială etc.
Charlie Kirk se afirmă în aria largă a jurnalismului ca scriitor de articole/eseuri și om de radio încă de la 18 ani. De exemplu, în 2011 a scris un eseu despre susținerea doctrinelor Stângii în manualele școlare americane (care, legal, ar fi trebuit să fie neutre politic). Eseu care l-a făcut cunoscut prin argumentația clară și factuală, stilul direct și viguros.

În 2012, la numai 18 ani, Charlie Kirk devine unul dintre fondatorii mișcării și organizației Punctul Schimbării SUA (Turning Point USA).
Organizația a avut și are un rol esențial în susținerea Creștinilor din Statele Unite împotriva persecuțiilor Stângii. De asemenea, în apărarea drepturilor familiei naturale, a valorilor Declarației de Independență și Constituției SUA.

În 2019 același Charlie Kirk izbutește înființarea Acțiunii Punctul Schimbării (Turning Point Action), o grupare pentru legătura directă între candidații și aleșii politici (conservatori) și alegători. De altfel principiu fundamental al oricărei societăți libere (legătura directă dintre oamenii politici și alegători).
TPAUSA va urmări, printre altele, respectarea legalității proceselor de vot, confirmarea voturilor înregistrate voluntar, transparența în campaniile electorale, gradul de conformitate între promisiunile electorale și activitatea politică a aleșilor etc.
Înființarea și campaniile care urmează vor stârni valuri de ură din partea Democraților și altor grupări de Stânga.

Din 2020 până astăzi jurnalistul Charlie Kirk a realizat Emisiunea Charlie Kirk (Charlie Kirk Show) în rețeaua Răspunsul (The Answer) al grupului mediatic Salem Media (grup conservator, susținător al familiei și al valorilor creștine – unind reprezentanți și emisiuni din numeroase denominațiuni protestante și catolice).
Trei ore în fiecare zi Charlie Kirk a prezentat actualități, știri și păreri, a avut invitați și dezbateri.
În 2024 emisiunea a avut parte de peste 500,000 (cinci sute de mii) vizualizări/descărcări zilnic.

Charlie Kirk a devenit legendar prin campaniile Dovedește că greșesc (Prove me wrong). Campanii desfășurate fie pe străzile orașelor (mai ales în zonele de Stânga), cât și în campusurile universitare. Și plecate de la un punct de vedere socotit corect de cei urâți de Stânga: Creștini, conservatori, oameni care resping rasismul etc. Se așezau în stradă sau în campus o masă și două scaune, pe două părți ale mesei. Acel punct de vedere era afișat, fiind urmat de textul „Dovedește că greșesc”. Charlie Kirk stătea pe un scaun, invitând pe celălalt oamenii cu păreri opuse lui, ca să dezbată împreună, cu argumente, dacă afirmația este greșită sau corectă.

Printre altele, a combătut campaniile rasiste de Stânga, susținătoare ale supremației negre, BLM (Black Lives Matters), arătând că fiecare viață contează, că Americanii ar trebui să fie uniți indiferent de culoarea pielii sau a părului, că ar trebui ca la angajare să conteze competența, nu culoarea pielii etc.
Sau, ca alt exemplu, a combătut măsurile neștiințifice și dictatoriale din Plandemie, de la „distanțele sociale” ale lui Fauci (la noi, Arafat), până la impunerea de vaccinuri netestate.
Toate dezbaterile s-au bazat, din partea lui, pe argumente factuale și raționamente clare.

Replicile Stângii – Democrați, Comuniști, rasiști etc. – la activitățile lui Charlie Kirk au inclus denigrarea sa sistematică și incitarea la violență.
Paginile organizațiilor de Stânga și Extremă Stânga – inclusiv populare dar extremiste enciclopedii online – au refuzat sistematic folosirea link-urilor către sursele directe de informare privindu-l pe Charlie Kirk. Dimpotrivă, au direcționat publicul interesat de surse către articole anti-Charlie Kirk. Articole pline de dispreț, răstălmăciri, minciuni, manipulări și incitare la ură, inclusiv la uciderea lui Charlie Kirk.
O asemenea pagină îl prezintă, de pildă, pe Charlie Kirk drept „pro-Israel” și, totodată, „antisemit”; dar pune un șir de paragrafe între acuzațiile care se anulează reciproc, astfel încât cititorul să nu își dea seama de manipulare.

Un aspect tragic prin acțiunile violente ale Stângii, dar ridicol prin absurd este acuzația de „promovare de neadevăruri” și de „promovare a teoriei conspirației” pentru că

Charlie Kirk a susținut că multe dintre universitățile din SUA au devenit insule ale totalitarismului.

Asasinat într-un campus universitar din spatele unui grup de Stânga ce îi arunca injurii,

Charlie Kirk, în multe universități din SUA, a fost atacat repetat, fizic, și a fost supus unor numeroase abuzuri spre a fi împiedicat să se exprime liber.

Totuși, chiar și acum, după atâtea atacuri violente și după asasinarea sa, Charlie Kirk este încă prezentat pe paginile în cauză drept „mincinos” și „manipulator” pentru că a vorbit despre totalitarismul și intoleranța care l-au ucis.

Desigur, Charlie Kirk intră în rândul patrioților martiri ai căror sânge hrănește, se zice, arborele libertății americane.
Însă roadele jertfei sale uriașe vor putea fi gustate de urmași doar dacă se înțelege cu adevărat ceea ce este Stânga: politica jafului și crimei. Toate celelalte descrieri ale Stângii sunt păcăleală. O păcăleală ce duce la asasinate, crime, jafuri și alte grozăvii similare.

Charlie Kirk și-a încheiat la 31 de ani alergarea.
Alergarea sa pentru libertate reală, pentru dreptul la opinie, pentru dreptul la familie, credință, viață, pentru dreptul la alegere etc.
Alergarea sa pentru o țară liberă și demnă, pentru ca Statele Unite ale Americii să fie ceea ce au dorit eroii de pe câmpul de luptă și ceilalți fondatori: o țară a celor curajoși și liberi.
Charlie Kirk a trăit și a murit liber și curajos.

Este mare durerea familiei lui Charlie Kirk în aceste zile.
Și mare este și sentimentul de nedreptate: un om care și-a dedicat viața apărării libertății de exprimare este ucis pentru că s-a exprimat liber.
Însă așa este Stânga!
De la începuturi și până astăzi, Stânga s-a bazat exclusiv pe minciună și crimă.
Aici este și punctul slab în Condamnarea Comunismului în România sau în Uniunea Europeană: au fost și sunt acțiuni de formă, lipsite de fond.
În spatele pretenției de bucurie pentru înfrângerea Stângii în 1989-1990 Uniunea Europeană a hrănit Stânga.
Sutele de mii de violuri din Marea Britanie, milioanele de violuri din Germania, Suedia, Franța, Italia și alte țări europene sunt rezultatul politicii de Stânga.
La fel atentatele teroriste, crimele rasiale, persecutarea, încarcerarea și torturarea cetățenilor pentru păreri politice interzise de puterea politică de Stânga, etc.

Pentru cei care caută o ieșire, Iisus Christos oferă singura ieșire care duce la viață: adorarea lui Dumnezeu prin care adevărul și iubirea devin esențiale inimii, minții, cugetului și sufletului nostru. Astfel încât să trăim binele cu iubire și iubirea noastră să fie bună. Sau, în alte cuvinte, să trăim adevărul cu iubire și iubirea noastră să fie adevărată.
Credința fără fapte, moartă este! ne previne Duhul Sfânt.
De mă iubiți, păziți poruncile Mele! ne previne Mântuitorul.

Charlie Kirk nu a apucat să cunoască Ortodoxia.
Dar a fost mai aproape de ea decât majoritatea celor care se cred în Ortodoxie.
Care se cred în Ortodoxie pentru că au trecut printr-un Botez mai mult sau mai puțin canonic (deci mai mult sau mai puțin valid). Se cred în Ortodoxie pentru că au auzit despre ea, deși nu o cunosc. Ori care se cred în Ortodoxie pentru că au citit și auzit multe din învățăturile ei, deși nu le fac.

Charlie Kirk este descris adesea ca activist politic – desigur, cu inducerea ideii că ar fi ceva rău în asta, de vreme ce nu era de Stânga.
Charlie Kirk a fost un activist în înțelesul de promotor activ, în realitate, în fapte, concret al valorilor nobile despre care mulți vorbesc, dar puțini le urmează.

Charlie Kirk face de rușine uriașa majoritate a celor care își spun, în România, patrioți sau naționaliști, creștini de un fel sau altul.
Căci în vreme ce uriașa majoritate amintită își irosește viața și energia, Charlie Kirk a făcut ce trebuie pentru a transpune în viață lucrurile în care credea. Începând prin căsătorie și copii și terminând prin nenumăratele drepturi readuse la viață prin conducerea sa… și prin susținerea sa pentru oamenii politici care puteau face asemenea schimbări.

Înainte de a pleca din aceste rânduri și gânduri, cu o rugăciune ca Dumnezeu să aibă milă de Charlie Kirk, nu doar de mine, închei cu o chemare:
citiți Biblia, citiți Jurnalul fericirii sau Întoarcerea la Hristos, citiți sau ascultați cuvintele unor Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc, Gheorghe Calciu-Dumitreasa ori Justin Pârvu,
dar mai ales faceți ceea ce ați citit sau ascultat că este bine.
Credința fără fapte, moartă este, și ne duce în Iad.
Credința adevărată, mântuitoare, se cunoaște prin roadele Credinței, adică prin faptele pe care Duhul Sfânt le rodește în cei care Îl iubesc cinstit pe Dumnezeu.
Moartea ne așteaptă pe toți, pe fiecare în parte.
Charlie Kirk a plecat dintre noi acum câteva ore.
Și, între timp, au mai plecat foarte mulți.
Urmăm și noi, azi, mâine sau peste câțiva ani. Câțiva, căci trec nespus de repede și ne trezim în fața Veșniciei.
Veșnicia Iadului, sau Veșnicia Raiului, după cum am lucrat.
Adevărul ni s-a dat, Calea ni s-a arătat, chemare ni se face zi de zi, ceas de ceas, clipă de clipă.
Să răspundem acum!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

P.S. Am o presimțire că mass-media de Stânga va minimiza crima odioasă, tipică Stângii (ca și minimizarea). Că va da vina pe Donald Trump, pe armele deținute legal (deși cei care ucid le dețin și folosesc ilegal) sau, cel mai probabil, chiar pe eroul Charlie Kirk, martirizat astăzi. Vă îndemn să nu pierdeți timpul cu asemenea abjecții, ci umblați ca niște înțelepți, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt!

Țiganul erou prigonit de trădători

Mihai-Andrei Aldea3 comentarii

Țiganul erou prigonit de trădători

Mi-a trimis un prieten un text – puțind a rasism împotriva Țiganilor și a Românilor – apărut pe un site de scandal – care, bineînțeles, pretinde că ar fi serios. Dar prima observație pe care am făcut-o intrând pe site este senzaționalismul titlurilor, pline de epitete laudative la adresa birocraților UE și promotorilor războiului, respectiv pline de injurii la adresa celor care nu sunt aliniați globalismului (printre injurii cea de „extremist” fiind obsesiv folosită – fără nicio argumentare a folosirii1). Acesta este fondul pe care trebuie pus, după cum vom vedea, și textul pe care îl voi analiza mai departe.

Merită subliniat că textul este semnat, cu mult curaj, anonim: ”Redacția”.
Adică rasismul anti-țigănesc și anti-românesc este atribuit unei entități inefabile. Autorul real nu are curajul să își asume ceea ce a scris.

Titlul amintitului text este din start manipulator: se induc două tabere, respectiv Nepalezul și agresorul. Vom vedea mai jos că adevărul este că Nepalezul este agresorul, iar Țiganul este eroul care a salvat două minore de la viol.
Totuși titlul folosește expresia manipulatoare „muncitor nepalez”, ca deschidere.
Precizarea „muncitor” este lipsită de orice semnificație pentru contextul evenimentelor. Apelul la ea este menit să inducă în cititor imaginea unui om bun, muncitor, implicit să inducă ideea că Nepalezul este tabăra bună.
Deși titlul menționează de la început etnia agresorului real, Țiganul care și-a apărat de viol sora/ soția (articolul folosește amândoi termenii) – și pe prietena acestuia – este prezentat în titlu strict drept agresorul.

Aceeași dublă măsură, aceeași atitudine părtinitoare, apare direct în titlu la prezentarea faptelor.
Despre Nepalezul ce s-a vrut violator se spune că „ar fi acostat-o pe sora” eroului pozitiv al întâmplării.
Acest „ar fi acostat-o” devine către sfârșitul textului, cităm, „două minore de 14 și 16 ani… care mergeau pe stradă în zona Canonului din Cluj-Napoca… au fost abordate de doi nepalezi, care au fost atât de insistenți încât au tras de hainele lor” (s.n.).
Deci, dacă ”Redacția” era cinstită, ar fi trebuit să spună că Nepalezul agresor a făcut parte dintr-un grup de doi care a încercat violarea a două minore.
Nu că „ar fi acostat-o pe soră” (soție).

Deci, pentru Nepalez, ”Redacția” ascunde tentativa de viol, iar acțiunea de forțare a minorelor la acte sexuale e transformată într-o „acostare” pusă la îndoială (ar fi acostat-o).
Însă, pe de altă parte, ”Redacția” prezintă ca absolut sigure acuzațiile împotriva eroului care și-a apărat sora!
Astfel, Nepalezul violator a fost, zice ”Redacția” „bătut până la comă”.
Asta cu toate că nu a fost încă dovedit că Nepalezul agresor ar fi în comă din cauza loviturilor date de apărător.
Se încalcă și aici, radical, prezumția de nevinovăție, exclusiv pentru Țiganul erou. Răul făcut de Nepalezi (doi, nu doar unul!) este pus sistematic la îndoială sau minimizat. În schimb răul presupus a aparține fratelui care și-a salvat sora de viol (soțului care și-a apărat soția de viol) este și prezentat ca adevăr absolut, dar și amplificat masiv.

Concluzia logică a articolului este că Nepalezii au dreptul să violeze minore, iar cei care le apără sunt răi.
Implicit, că Nepalezii sunt rasă superioară, iar Românii și Țiganii (care aici sunt victimele agresiunii nepaleze), o rasă inferioară, care poate fi agresată legal.
Lucru evident și în conflictul din Baia Mare, plecat exact de la rasismul anti-românesc al Nepalezilor de acolo. Punct asupra căruia vom reveni.

Dar, până la urmă, care sunt faptele?

FAPTELE

Două minore, având 14 și respectiv 16 ani, mergeau pe stradă în Cluj-Napoca – zona Cantonului. Adică în apropiere de Aeroportul Avram Iancu, Serviciul Public Comunitar și felurite firme respectabile. O zonă ce ar trebui să fie mereu patrulată de Poliție. Și în care au început să apară, angajați de anumite firme, și Nepalezii; ceea ce ar fi trebuit să alarmeze deja Poliția2.
Din câte ne informează surse independente din Cluj-Napoca, una dintre fete, cea de 16 ani, este căsătorită, iar cealaltă este sora soțului celei dintâi. Dacă așa stau lucrurile, se explică oscilarea textului între soră și soție, ori frate și soț – fiind acestea aspecte pe care decența jurnalistică minimală le impunea lămurite de site-ul amintit (dacă nu era un site de scandal extremist și iresponsabil).
Revenim și subliniem că avem două minore care merg pe stradă într-o zonă în care Poliția ar fi trebuit să aibă o prezență semnificativă.

Doi asemenea etnici s-au apropiat de cele două fete și au început să le ceară să îi urmeze, inclusiv să le ceară relații sexuale.
Fetele au refuzat și le-au cerut să le lase în pace.
Nepalezii nu doar că au insistat, dar au început să tragă de ele, inclusiv de haine – este neclar în această clipă dacă Nepalezii au tras de haine ca să le rupă și să le violeze ori ca să le răpească spre a le viola.
Îngrozită, una dintre fete și-a sunat și chemat soțul aflat în apropiere.
Venit în fugă, soțul (totodată fratele fetei de 14 ani) le-a cerut Nepalezilor să lase fetele în pace.
Ca răspuns, unul dintre Nepalezi l-a atacat pe soțul venit să-și apere soția și sora!
Situația a devenit extrem de periculoasă: dacă atacul reușea, soția și sora i-ar fi fost răpite și violate!
Țiganul a apucat un lemn aflat pe jos și a început să își apere soția, să își apere sora și să se apere pe sine, prin oprirea violatorului violent.
Soțul îngrozit s-a oprit atunci când violatorul violent a fost imobilizat.
Și și-a luat soția și sora să le pună la adăpost.

Din punct de vedere juridic, situația este 100% în favoarea soțului și împotriva celor doi agresori Nepalezi.
Este evident că în clipa în care cineva încearcă să violeze soția, atacând și soțul, acesta, dacă poate, va acționa violent până se asigură că primejdia imediată a încetat.
De asemenea, că la încetarea primejdiei imediate își va pune soția/ familia la adăpost.
Este clar pentru orice magistrat cinstit că de la început și până la sfârșit soțul în cauză a acționat absolut previzibil pentru orice soț aflat într-o asemenea situație.
Mai merită subliniat faptul că până și Parchetul, în rasistul rechizitoriu dat presei, recunoaște faptele amintite, ca și că soțul/fratele atacat de Nepalezi a luat un lemn de pe jos. Fapt ce scoate din discuție orice premeditare a violenței din partea eroului pozitiv al întâmplării. Gestul încadrându-se într-un mecanism tipic de apărare a soției și surorii și de autoapărare.

Acestea sunt realități pe care textul rasist amintit le ignoră.
Minimizează inclusiv etnia soțului, adică faptul că acesta este Țigan/ Rrom.
Această apartenență este însă foarte importantă în context: cultura țigănească (rromă) impune soțului apărarea deplină a soției și surorilor în fața oricărei agresiuni exterioare. Iar când soția este minoră, soțul are o răspundere de multe ori mai mare.
Ca urmare, tentativa de viol însoțită de violență și de atac violent asupra soțului sau fratelui constituie în cultura țigănească un act ce se pedepsește cu moartea.
Este o realitate care dă acțiunii soțului/fratelui în cauză un caracter extrem de moderat/ decent.
Lucruri ascunse cititorilor de ”Redacția” care semnează anonim textul.

Desigur, la mizeria rasistă a articolului în cauză contribuie puternic Procuratura, care s-a aruncat într-un rechizitoriu total nedemn. Rechizitoriu care este, concret,
– un atac asupra familiei,
– un atac asupra dreptului la autoapărare,
– un atac la adresa culturii țigănești,
– un atac la adresa libertății și drepturilor femeilor,
– o încurajare a violurilor violente a Nepalezilor.

Nu vom intra aici în detalii suplimentare de jurisprudență – deși este ispititor să vedem dubla măsură a procurorilor în cazuri similare în care agresorii nu sunt Nepalezi.

Dar așteptăm să vedem reacția societății civile în apărarea minorelor agresate, în apărarea soțului ce și-a apărat soția, în apărarea fratelui care și-a apărat sora, în condamnarea Nepalezilor violatori.

O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că apără femeile vor interveni în acest caz critic pentru viitorul femeilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură ONG-urile care pretind că susțin Țiganii/ Rromii vor interveni în acest caz critic pentru situația Țiganilor/ Rromilor din România. Sau vor pactiza cu violatorii.
O să vedem în ce măsură cei care au fost aleși de Români, Țigani, Unguri etc. vor susține cetățenii Țării pe care au jurat să o apere. Sau vor pactiza cu violatorii, pentru că aceștia sunt Nepalezi și, după o parte a presei și procurorilor „rasă superioară”.

Mă rog să lumineze Dumnezeu pe avocatul (avocata/ avocații) soțului erou și al (a/ ai) celor două minore agresate!

Iar ție, Samir Lakatos, îți trimit felicitări pentru curajul cu care ți-ai apărat soția și sora!
Dumnezeu să te binecuvânteze și să te ocrotească!

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Trei cazuri în care Parchetul a dat dovadă de multă îngăduință, nu ca la Cluj-Napoca, unde vrea să distrugă pe soțul ce și-a apărat soția și sora de doi violatori violenți

  1. Extremismul este folosirea unor mijloace extreme, implicit ilegale și violente, pentru atingerea unor țeluri politice, religioase, etnice etc. Asemenea mijloace sunt crima, șantajul, violul, genocidul sau dezumanizarea celor cu alte poziții decât ale extremiștilor. De exemplu, etichetarea ușuratică a celor cu alte poziții drept „extremiști” este în fapt extremism ideologic și propagandistic. Toate aceste manifestări sunt folosite conjunctural (după posibilități, adică) de către extremiști. De exemplu, Socialiștii lui Hitler sau cei ai lui Stalin au folosit sistematic dezumanizarea celor de altă părere (de la Conservatori la Evrei sau Țigani). Exact cum face și site-ul pe care a apărut articolul. După care, și Socialiștii lui Hitler, și cei ai lui Stalin, au trecut la jefuirea, persecutarea și masacrarea celor pe care îi dezumanizaseră repetat (inclusiv prin declararea lor ca „extremiști”.) ↩︎
  2. Există multe materiale privind cultura violului în Nepal. Sfătuim pe cei interesați să caute pe internet „rape in Nepal”, dacă știu engleza. Ori cazul Paul Shah și altele asemenea. Vor constata faptul șocant că în uriașă majoritate Nepalezii consideră violul normal și învinuiesc pentru el persoana violată, chiar dacă sau mai ales dacă este minoră. Un exemplu de studiu oficial pentru violurile din Nepal aici. ↩︎