Pruncii uciși de Irod. Câteva cuvinte
Pe 29 Decembrie au fost cinstiți cei 14,000 de prunci uciși de Irod (sau, altfel spus, „din porunca lui Irod” – asta ca să nu se uite că poruncile nelegiuite nu scapă de osândă pe cei care le săvârșesc „pentru că așa mi s-a spus/cerut/poruncit”!).
Iar una dintre marile nedumeriri ale îndoielnicilor, sau una din marile „indignări” ale necredincioșilor este… numărul pruncilor. Da, pe ei nu-i interesează că Irod a ucis pruncii, sau că cei care săvârșesc avorturi sunt la fel de buni ca Irod! Pe ei îi preocupă de ard de curiozitate cum poate să fie un număr atât de mare în Tradiția Bisericii, de vreme ce Betleemul era un sat care nu avea el însuși 14,000 de locuitori! Cu atât mai puțin avea 14,000 de prunci care să fie uciși de Irod!
Acest fel de „preocupare” eu îl numesc filosofeală, ori intelectualism: o prostie ce vrea să pară deșteaptă prin care omul își acoperă goliciunea sufletească și fuga de adevăr.
Adevărul este că indiferent dacă cifra ar fi concretă sau simbolică, ideile fundamentale rămân aceleași: Irod a ucis pruncii Israeliților, aducând plângere și tânguire multă mamelor și taților ce își pierduseră copiii de doi ani și mai în jos; acest genocid s-a săvârșit de teama că unul dintre copiii uciși ar putea, cândva, să ia tronul pe care stătea Irod… cu toate că acesta nu avea cum să știe dacă va mai trăi până copilul ajunge măcar în pragul adolescenței!
Altfel spus, răutatea pe care mândria și lăcomia le aduc în sufletul omului este nemărginită. Cine se lasă prins de mândrie și lăcomie ajunge la cele mai cumplite crime – împotriva lui însuși, împotriva celorlalți. Cine se lasă dus de mândrie și lăcomie lucrează nebunește, împotriva lui Dumnezeu, adunându-și osândă peste osândă. Și își pierde cele mai fundamentale simțăminte omenești – precum acela de ocrotire a copiilor.
Dar, dincolo de aceste învățături ce rămân oricare ar fi numărul copiilor uciși de Irod, este cifra de 14,000 imposibilă și/sau incredibilă?
Sau avem de-a face cu o problemă de înțelegere, iar uneori și de traducere?
Textul biblic esențial pentru această întrebare este cel de la Matei 2.16 (capitolul 2, versetul 16):
„Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte și, trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi.”
În originalul vechi-grecesc al Evangheliei după Matei (căci originalul aramaic încă nu a fost regăsit), avem forma:
„Τότε Ἡρῴδης ἰδὼν ὅτι ἐνεπαίχθη ὑπὸ τῶν μάγων ἐθυμώθη λίαν, καὶ ἀποστείλας ἀνεῖλεν πάντας
τοὺς παῖδας τοὺς ἐν Βηθλέεμ καὶ ἐν πᾶσι τοῖς ὁρίοις αὐτῆς ἀπὸ διετοῦς καὶ κατωτέρω, κατὰ τὸν χρόνον
ὃν ἠκρίβωσεν παρὰ τῶν μάγων.”
Această formă se poate translitera în grafie latină, după felul în care se citea greaca veche în secolul I d.Chr., sub forma
„Tote Herodes idon hoti enepaixte hiupo ton magon etiumote lian, cai aposteilas aneilen pantas tus en Betleem kai en pasi tois horiois aiutes apo dietus cai catotero, cata ton hranon hon ecribosen para ton magon.”
(în vremea respectivă „οὺ” se citea deja „u”, dar „η” era încă „eta”, adică se citea „e”, accentul circumflex încă era un „h” ușor – care avea să dispară, mai apoi, din pronunție, deci și din citire – etc.)
Acum, dincolo de pronunție sau citire, important este înțelesul, de fapt! (Ca să nu cădem din interesul față de amănunte în pedanterie, intelectualism ori filosofeală!)
Iar aici ne izbim de o problemă!
În traducerea românească, foarte bine și adevărat, „ἐν Βηθλέεμ καὶ ἐν πᾶσι τοῖς ὁρίοις αὐτῆς” se traduce „în Betleem și în toate hotarele lui” (sau „hotarele sale”, ceea ce este același lucru).
Ceea ce poate să însemne, însă, două lucruri deosebite:
– în Betleem și în toate hotarele Betleemului
– în Betleem și în toate hotarele lui Irod („Iar când Irod a văzut… trimițând a ucis pe toți pruncii care se aflau în Betleem și în toate hotarele lui [adică în toate hotarele lui Irod, în toate hotarele stăpânirii lui n.n.]”
Care dintre aceste două variante este adevărată?
Aici ne ajută mult mai multe informații din Evanghelia după Luca (al doilea capitol).
Astfel, ni se arată că Nașterea lui Iisus a avut loc în vremea recensământului populației organizat de Cezar, acesta fiind pricina sosirii Fecioarei Maria la Betleem (Luca 2.1-5).
Vedem că Iisus se naște în iesle (Luca 2.7), unde îl găsesc și păstorii veniți în urma vestirii îngerilor (Luca 2.15-16). Și, foarte mare lucru, la patruzeci de zile Maria Fecioara și Pruncul merg la Templul din Ierusalim!
Aceste fapte ne arată că venirea magilor (crailor) la Betleem a avut loc după primele zile de la Naștere, dar înainte de Aducerea la Templu.
De ce?
Pentru că magii (craii) l-au găsit pe Prunc în casă, nu în iesle; dar tot în Betleem, nu la Ierusalim (Matei 2.8-11).
Altfel spus, atunci când ajung magii (craii) deja „era loc” pentru ca Fecioara Maria și Pruncul să fie în casă, nu în iesle (Luca 2.7 când s-a născut Iisus, Maica Sa „L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei”). Ceea ce fie adeverește legenda românească despre Moș Crăciun (Evreul care la început nu a vrut să îi primească pe Dreptul Iosif și Fecioara Maria, dar în urma minunilor de la Naștere și-a schimbat purtarea). Fie mărturisește că deja cei veniți pentru Recensământ plecaseră. Sau, mai curând, amândouă. Căci dacă ar mai fi fost cei veniți în Betleem numai pentru „înscriere”, aceștia ar fi dus și la Ierusalim, și în alte părți, vestea venirii magilor (crailor) cu alaiul lor; inclusiv despre casa în care au intrat și care este Pruncul pe care L-au cinstit ca Împărat.
Iarăși vedem și că după ce magii (craii) pleacă din Betleem, luminați de cinstirea Pruncului Ceresc, Acesta este adus la Templul din Ierusalim.
Prin urmare, în cele patruzeci de zile de la Naștere, au plecat din Betleem cei veniți pentru înscriere, ba chiar și Pruncul cu Maica Sa și tatăl său adoptiv, Dreptul Iosif.
Prin urmare, chiar dacă Irod știa că Împăratul vestit de prooroci s-a născut în Betleem, știa și că este posibil să fi fost născut într-una din familiile venite pentru recensământ. Și care, acum, erau răspândite prin țară.
Deci singura cale prin care putea să-și atingă dorința dementă de a-l ucide, era să acționeze la nivelul întregii țări!
A cărei populație în acea vreme este estimată la 1,2-1,5 milioane de locuitori. Dată fiind durata de viață de atunci, ca și natalitatea vremii, 14,000 de prunci „de până în doi ani” reprezintă o cifră extrem de probabilă ca segment demografic.
Deci, chiar și pentru cei pasionați sincer de asemenea amănunte, cifra nu este o problemă. Ea corespunde informațiilor istorice clare pe care le avem.
Chiar uciderea propriului copil de către Irod, din aceeași pricină, arată că trufia și lăcomia acestuia îi înlăturaseră omenia până la un nivel greu de închipuit.
Dar, dincolo de corectitudinea științifică a cifrei, lecția dată de Istorie este cea care trebuie reținută.
Și, de obicei, tocmai această lecție se dorește să fie acoperită prin asemenea căutări de nod în papură.
Noi ne întoarcem însă la învățăturile fundamentale:
– nimeni nu poate răsturna, prin forța sau priceperea sa, lucrarea lui Dumnezeu; doar capătă mai multă și tot mai multă osândă încercând așa ceva
– mândria și lăcomia nimicesc omenia și îl fac pe om în stare de fapte cumplite, neomenești
– filosofeala sau intelectualismul ne despart de adevăr, ne despart de Dumnezeu
Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!
Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea
România Străveche - Ancient Romania 