Am amintit în multe cuvinte publice – de la predici la interviuri sau emisiuni – despre deosebirea totală între fundamentalismul ortodox (real) și orice alt fundamentalism cunoscut în istorie.
Ca exemplu limpede am dat Principatele Romane Dunărene, care au avut acea conducere bicefală tipică monarhiei constantiniene: Domnul și Ierarhul (Episcopul). Se știe că domnitorii români îngenuncheau în fața duhovnicilor lor, că slujeau ca domnitori la Sfânta Liturghie, împărtășindu-se cu Sfintele Taine în altar, cu clericii (înaintea preoților!), că se conduceau după Pravila bisericească și Dreptul roman al lui Iustinian cel Mare etc. Fundamentul vieții lor era, evident, Credința și Biserica lui Dumnezeu. Altfel spus, erau fundamentaliști ortodocși, iar principatele erau state fundamental creștine (ortodoxe).
Și în aceste țări fundamental ortodoxe, conduse de domnitori fundamentaliști creștini (ortodocși), celelalte culte aveau libertatea religioasă de negăsit în Europa sau lumea musulmană.

S-a pretins de către unii, în ciuda izvoarelor, că nu ar fi adevărat. De către unii, chiar cu furie bolșevică. Pentru că în rasismul snob nu încape ideea unei superiorități morale a Românilor – în nicio privință – față de cei din afară.
Și totuși…

Cităm, pentru doritori, poziția lui Georgius Reichensdorfer din Moldavia elim Daciae pars Chorografia, Viena, Panonia, 1541 (poate fi consultată online aici). Autorul lucrase ca diplomat și iscoadă în Moldova, și spune că și-a scris lucrarea „Pentru ca această nobil regat al Moldovei să nu mai rămână necunoscut în privința așezării și frumuseții locurilor sale, cât și în privința datinilor și obiceiurilor […]”. După cum observă și Ioan I. Nistor:

„Reichensdorfer amintește că pe lângă Români mai trăiau în Moldova sub ascultarea voievodului diverse naționalități, ajunse aici din diverse regiuni, ca: ruteni, poloni, sârbi, bulgari, armeni, tătari și mulți sași, din Transilvania, fără ca în această varietate de rituri și dogme ele să se certe între ele. Fiecare sectă sau națiune își urma ritul și legea sa după bunul plac. De asemenea și călugării catolici din Moldova urmau ceremonialurile lor după regulile mânăstirii sau ordinului din care făceau parte.”
(cf. Ion I. Nistor, Istoria Românilor, I, Ed. Biblioteca Bucureștilor, București, 2002, p. 381)

O asemenea mărturie este 100% credibilă, atât prin coroborarea ei cu alte surse – care atestă aceleași fapte –, cât și pentru că autorul nu este Român, ci German, nu este ortodox, ci catolic, nu este supus al Moldovei sau altei țări românești, ci al Austriei, nu dă mărturia fiind în Moldova, ci în Austria etc.
Iar mărturia spune limpede că în Moldova fundamentalist ortodoxă exista deplină libertate religioasă. Un lucru la care celelalte țări din Europa sau lumea islamică puteau cel mult să viseze.

Q.E.D.

Pr. Dr. Mihai-Andrei Aldea