Autoapărare / Cetăţeneşti / Etnologie - Ethnology / Gânduri / Istorie - History

Dubla nevroza a Ardelenilor

Mihai-Andrei Aldea13 comentarii

Diferența comportamentală e reală, dar nu are deloc înțelesul care i se atribuie de regulă, inclusiv în aceste comentarii*, iar cazuistica (exemple pro/contra) se poate multiplica la nesfârșit. Altceva trebuie. Intră în scenă ”dubla nevroză a ardelenilor”.

Am fost eu însumi aderentul teoriei ”diferenței culturale” în ciuda faptului că ar fi trebuit să știu mai bine. Pe de o parte, eram absolut avertizat că piața concurențială, acolo unde oamenii se întâlnesc voluntar pentru a preschimba agoniseala (efort și timp de viată, adică muncă) pentru ceea ce își doresc (adică bunuri, servicii) este cel mai puternic sculptor al comportamentului în direcția virtuților și a inteligenței. Ori vinzi, ori împilezi și/sau furi, e atât de simplu. Cu cât mai libera piața și concurența mai mare, cu atât mai civilă și mai amiabilă socialitatea. Piața liberă elimină trântorii și șmenarii, laolaltă cu cartofii stricați și prețurile umflate. Cu toate acestea, în pofida faptului că orașul nostru din Ardeal (mijlociu -> mare) nu avea nici pe departe gradul de diversificare și adâncime de piață al Bucureștiului, susțineam noțiunea ”superiorității” vieții de acolo, pe baza acestor vagi caracteristici ”culturale” sau ”comportamentale”. Un caz tipic de disonanță cognitivă. La un moment dat, concitadini cu același tip de experiență de strămutare, dar cu mai puține prejudicii (tare), m-au forțat sa iau act de ea, prin afirmația simplă și adevărată: în București, viața e mai bună (social, economic, cultural – instituțiile statului sunt proaste oriunde).
Comportamentul din Ardeal doar pare mai civil si mai plăcut atâta vreme cât rămâi în superficialitatea lucrurilor: turism nostalgic în orașul natal, cumpărat langoșe la piață, ”bierfest” cu vechi prieteni din liceu. Dar dacă revii, și dacă intri în complexitățile tranzacționale ale vieții, atunci ești izbit de fricțiuni în funcționarea schimburilor voluntare (piața asta e), și de o incompetență în circumnavigarea asperităților, cum în București nu am mai întâlnit, poate, de la finele anilor 90. Înțelegerile, forma implicita a contractului, nu merg, merg greu sau merg o vreme după care, Dumnezeu cu mila!
Sub pojghița de civilitate și molcomie, fierbe o lava de frustrări, de conflicte nerezolvate și nerezolvabile, o căldare de agresiune latenta de dimensiunile unei Hiroshime, nu rareori debușând în alcoolism, relații toxice de familie sau de vecinătate, proiectate ca un fulger din senin în interacțiuni publice. Când capsa ardeleanului sare, ramii cu gura căscată: ea sare fără motiv decelabil, fără voia lui, cu întârziere, și face prăpăd. Nu știi că ceva vine, nu știi când vine, și efectele sunt ireparabile pentru ambele părți. Ardeleanul este un berserker: ceea ce poate fi bun la război, dar nu când vrei doar să îți repari acoperișul!

Și acum, prima teză: civilitatea din Ardeal este o forma de nevroză.
Eu o numesc ”nevroza habsburgică”.
Ea este varietatea care ”nu a prins” a nevrozei statiste germanice post-bismarkiene (statul ”providențial”). Și acesta e momentul în care vă invit sa vă gândiți atât la ”superioritatea tehnologiei germane”, la punctualitatea lor admirabila, la seriozitatea lor faimoasa – cât și la Auschwitz. ”Cum a fost posibil”, etc. aici își are explicația: nevroza ”civilizațională” (deși etatismul nu are nimic a face cu civilizația, dimpotrivă). Nu altul decât vienezul Freud ne pune pe calea corectă (Civilizația și neajunsurile ei). Și tot o germanică, elvețianca Alice Miller, descrie ”pedagogia neagra” prin care nevroza aceasta era însămânțată adânc în suflete din cea mai fragedă pruncie (recomand filmul lui Michael Haneke, Das weiße Band. Eine deutsche Kindergeschichte). Bănuiesc că în situația asta de ”nevroză incompletă” se află mai tot arealul fostului imperiu habsburgic: în primul rând ungurii, care au motive suplimentare de a avea capul tulbure, datorită asocierii lor mai strânse și de pe poziții subalterne la bombastica ”imperială”.
În Ardeal, ”civilizația” asta ”de fier”, represivă și ”afirmativă”, ”cu voie de la împărăție”, nu a prins: și aici survine momentul în care suntem recunoscători austro-ungarilor pentru discriminarea masiva împotriva românilor. Datorita ei, am rămas mai puțin afectați. Destul cât să ne dăm seama (mulțumiri acelui bănățean, oltean sau bihorean anonim!), de diferența dintre ”jugul de lemn turcesc” și ”jugul de fier austriac”. Buna ”mema”. Doamne ajută! Ea a intrat în conștiința românească precum o lecție a veacurilor. Pot germanii, austriecii, ungurii sa conceptualizeze o astfel de diferență, sa vadă măcar că e o problema acolo? Nu știu, dar nu cred. Românii au conceptul libertății: și pe acesta se poate clădi civilizația.
Nevroza nu se transmite de la tronul imperial la noi, 2-3 generații distanta, fără verigi intermediare. Nevroza politica se transmite inter generațional pe căi psihologice particulare: familie, vecini, concitadini, apoi iar, copii, cei șapte ani de-acasă, etc… Pentru a profita maxim de aceste rânduri, un exercițiu de auto-analiza se impune.

Un al doilea nivel al nevrozei este contemporan și auto-indus: uitarea forțată, capacul pus memoriei istorice. Nu a existat rezolvare, nici politica, nici morala, creștinească sau de alt fel, a vieților pe care românii, bunicii și străbunicii noștri, le-au avut de suferit ca popor împilat pe propriul pământ. Pentru o vreme, după trauma segregaționistă Târgu Mureș (1990), și după spaima secesionista Kosovo (1999), era justificabilă speranța că astfel de lucruri nu se vor mai întâmpla dacă doar am înceta să vorbim despre trecut și ne concentram pe o construcție europeană bazată pe subsidiaritate. Între timp, iredentismul oficial maghiar nu a încetat să crească, în vreme ce Guvernul român a abandonat de facto Ardealul, în special zonele foste secuiești (actualmente maghiarizate). Între timp, proiectul european a ajuns falimentar în criza financiara din 2011-2, anti-național după 2016 (Trump, brexit și neopoporanismul) și s-a întors decisiv împotriva popoarelor din 2020 încoace, într-un asalt aproape continuu asupra libertății (covid, decarbonizare cu tot ce presupune ea – acces la energie, carne, apoi stagflație = recesiune + inflație, ukrainizare propagandistică, supraveghere digitală). În drepturile încă ”permise” se pot ușor recunoaște ”libertățile” pe puncte pe care le ”acorda” kaizerul. Pe linia aceasta, nu mai e nimic de așteptat. Tot ce e ”nou” e deja vechi, și s-a dovedit deja că nu merge. Doar nebunii așteptă alt rezultat repetând același lucru (Einstein, apocrif). Dar, până una alta, inerțiile din anii 90 au funcționat și încă funcționează.
Mulți ardeleni sunt asemeni tefeleilor: ei cred că dacă poartă pantaloni roz, merg pe trotineta, vorbesc în romgleza, reciclează și, ultimul fad, se închină steagului curcubeu-multicolor, sunt occidentali. Nu. Sunt doar proști. De fapt, bolnavi și de aceea, proști. Sunt români bolnavi de alienarea propriei lor identități. Și unii, și alții, vor să își uite românitatea, pentru că ea doare. Ardelenii noștri își doresc, retroactiv, un rol în ”civilizația habsburgică” pe care nu l-au avut niciodată. Și atunci, o reinventează: ridică statui lui Brukenthal în loc de Horia, Cloșca și Crișan, demolează statuile lui Avram Iancu, Mihai Viteazul, Timișoara fudulă sub primar de import refuză accesul formației Phoenix la sărbătorile de capitală europeană… Durerea acestor ardeleni e de tipul nostalgiei, nostos + algos, durerea drumului înapoi spre casă. Doar că acea ”casa transilvană” nu a existat pentru ei, românii ardeleni nu au avut niciodată un loc în ea. De fapt, ceea ce doare este chiar efortul de uitare, de negare, de obliterare a acestui adevăr chinuitor: precum făt-frumos din Tinerețe fără bătrânețe…, tu ca român ardelean, nu ai la ce sa te întorci …

Dar nu de uitare e nevoie, ci de iertare: și ca sa ierți, nu e nevoie sa uiți. Iertarea e un proces separat, care decurge din înțelegerea propriei condiții, inclusiv istorice, și în urma căreia asertivitatea devine măsurată, precis calibrată provocărilor – nu ca mai sus, stil berserker. Ardelenii nu pot fi sănătoși la suflet decât ca români.
Una peste alta, complexele de superioritate ale ardelenilor nu sunt altceva decât reacții compensatorii de narcisism rănit, rezultat al etatismului habsburgic, al poziționării inferioare pe care au avut-o în el, precum și al negării acestei realități. Când am auzit, toamna trecută, un apropiat oarecare beștelindu-i pe ”mitici” atunci, într-un moment de clarificare, am întrezărit complexul ăsta în întreaga lui patologie, am înțeles că nu vreau să am nimic a face cu el, și m-am simțit eliberat de o obsesie de o viață.

Încă un lucru.
Iarna aceasta, așteptam pe cineva la tren; care, ca de obicei, întârzia – mult. La coborâre, aud beștelirea de rigoare a ”românilor”. De regula, reacția mea e tot de beștelire, dar a CFR-ului, a statului, a dispeceratului incapabil să gestioneze complexitate. Însă, de data, m-am trezit din nicăieri cu un alt gând în minte, scurt, clar și concis: “dacă nu poți să faci nemți din ei, măcar iubește-i”. Mi s-a părut că ”iubire” e prea mult, așa că, ulterior, am înlocuit pudic partea a doua cu ”măcar îndură-te de ei”. Desfăcând gândul acesta, și trăgând de diferitele lui fire, a dat cele de mai sus. Indurați-vă de românii voștri! Restul, examinați-vă: undeva, e o hiba afectiva adâncă, meșterită de mântuială cu povestea ”superiorității”.

Outis

* Acest material a fost postat drept comentariu la eseul Românii Ardeleni și Sclavii Ardeleni,
inclusiv drept răspuns pentru șirul de comentarii – ce merită citit – care au urmat.
Autorul a avut îngăduința de a lăsa să fie postat tot ca eseul, așa cum se vede.
Tot dorința autorului este de a folosi numele Outis, dorință pe care
o respectăm ca atare, cu mulțumire pentru material.

13 gânduri despre “Dubla nevroza a Ardelenilor”

  1. Nu mi se pare definitoriu comentariul/eseul pentru ardeleni. și călătoresc mult de mult timp prin Ardeal, dar și prin celelalte 2 provincii românești. Poate e caracteristic puțin pentru Cluj-Napoca și zona metropolitană, dar în rest….pauză. Diferențe între regățeni și ardeleni mai sunt, de bună seamă, dar nu tb generalizat.

    Apreciază

  3. Personal, ca Timișorean, ma surprinde (neplacut) tot timpul tendinta vizibila (a unei mai mari parti din societate) a sudistilor spre smechereala, spre lipsa de seriozitate, spre a întra în fața (de exemplu la rand în magazin sau pe sosele).
    De aici pornesc multe conflicte și raționamente mai mult sau mai puțin reala, mai mult sau mai puțin forțate.
    Nu cred ca tendința sudistilor, surprinzătoare pentru cei din Ardeal are scuza in secolul 21 sau are ceva de a face cu frustrările istorice ale ardelenilor. – pur si simplu e neplăcută și exista din păcate la prea mulți.

    Apreciază

  4. Stimate domn,
    Este a doua oară când postați aceeași andecdotică (=experiență personală declarată adevăr absolut).
    După cum v-am mai răspuns, nu se susține factual ceea ce spuneți dvs.
    Dacă este vorba despre ”șmechereală”, uitați-vă la Primarul Timișoarei și la ”șmecherii” care au pus stăpânire pe centrul Timișoarei.
    Sau la Primarul Cluj-Napocăi și la șmecherii care învârt imobiliarele în acest mare oraș, care se ocupă de Untold sau alte asemenea afaceri.
    Sau la faptul că Ardelenii perindați la conducerea Țării, de la Ciorbea la Johanis, au dovedit un nivel cel puțin egal de corupție și incompetență cu al ”sudiștilor”.

    Pe de altă parte, nu pot numi decât fantezie tristă ideile dvs. cu ”intratul în față”. Întâmplător sunt în București. De curând am fost la Brăila și Constanța. Nu am văzut pe nimeni intrând în față în vreun magazin. De intrat în față pe șosea am văzut o doamnă din jud. Călărași, un domn din jud. Mureș, doi domni din Sibiu, un domn din Prahova. Și a mai fost un caz cu o mașină care doar că nu a intrat peste mine (la Piața Presei Libere, cum veneam din Nord), pentru că voia de pe banda trei să facă dreapta (eu fiind pe banda 2 pentru că mergeam înainte). L-am lăsat să treacă – avea număr de Bihor. Lăsând la o parte doamna, căci suntem cavaleri, rezultă că din 5 persoane care au „intrat în față pe șosea” între Constanța și București trei aveau numere ardelenești. Totuși nu o să vedeți pe ”sudiști” trăgând concluzia că ”așa sunt Ardelenii”. Ceea ce dovedește realitatea faptului că percepțiile de tipul celei pe care o aveți sunt greșite și au cauze interioare pe care ar fi bine să le cântăriți cu ajutorul unui duhovnic sau psiholog, pentru că nu țin de fapt de cei din afară.

    Un indiciu clar este folosirea termenului absurd de ”sudiști” de către un Timișorean: Timișoara se află, geografic, în jumătatea sudică a Țării, în timp ce, de pildă, Pașcani, Vaslui sau Iași, Botoșani sau Suceava se află în jumătatea nordică a Țării. Ca urmare, termenul pe care îl folosiți este exprimarea unei viziuni atât de subiective încât răstoarnă însăși geografia.

    Apreciază

  6. Despre primarul Timișoarei și politica, aveți dreptate.
    Despre statuile străinilor în locul eroilor neamului, la fel.
    Pe sosele, surprizele apar intr-adevar de la mașini cu numere, în principal oltenești, dar si: hg, ms, uneori bh sau mm, dar când a fost sa merg la mare, localnicii de la sud de Carpati au fost mult mai grăbiți sau poate și mai „vocali” ca cei de la nord de Carpati (statistic vorbind).
    În București, personal nu am găsit nimic negativ în relațiile cu ceilalti, oameni, nici în Moldova. – nu am ce reproșa.
    Nu știu ce experienta aveți cu oamenii din Oltenia, ca eu am stat 6 ani coleg la facultate cu olteni, maghiari, ardeleni din mai multe regiuni, bănățeni, etc. Fiecare aveau un specific și mod de a fi al lor, cel puțin pana acum vreo 15 ani.
    Prejudecăți, bancuri, stereotipii mentale despre „ardeleni”, în București am întâlnit (va asigur ca exista: „ardelean” = lent, greu de cap, neperformant etc. Oricum nu ma consider/simt ardelean. Bancuri cu bănățeni nu am auzit în București, ci eventual în Moldova)

    Repet: atât la mine, cât și la alții (ardeleni și banateni) din cercurile în care am trăit și lucrat, nemulțumirea nu vine din istorie, ci dacă vine, ea e din cotidian și posibil dintr-o diferența culturala a valorilor și limbajului.

    Un rest, îmi place ce scrieți, va mulțumesc și va apreciez obiectivitatea și pasiunea în domeniile pe câte le abordați si care și pe mine ma atrag!

    Apreciat de 1 persoană

  8. Sau ca sa ma exprim cu alte cuvinte, ca traitor in Banat:
    Asa cum (1) pisica sta pe spate cand vrea sa se apere cu ghearele, iar cainele cand vrea sa se joace, iar cainele este surprins ca exact pisica care „da semne ca vrea sa se joace” de fapt il zgarie,
    Sau
    (2) Pentru un nemtean : Stupar = amator, iar Apicultor = mare profesionist bine scolit,
    iar pentru un banatean Stupar = profesionist cu mare experienta chiar din tata-n fiu si cu multe sute de stupi, iar Apicultor = posesor de cativa stupi prapaditi care cumpara mierea pentru familie de la „stupari”
    Perceptia mea este ca reactia „ardelenilor” este pentru ca sunt dezamagiti (fara vre-o vina reala a regatenilor) de catre interlocutorii lor regateni in asteptarile si obiceiurile pe care (fara vina lor, „ardelenii”) le au. – Chiar si Rebreanu a descris un asemenea episod.

    Pur si simplu, la timpul prezent, practic si cotidian, de vre-o 105 ani incoace, modul de a fi si de a relationa/comunica al celor din sud de Carpati nu se potriveste cu asteptarile sau obisnuintele de zi cu zi ale celor de la nord de Carpati. – Nu cred ca e cazul sa detaliez din considerente de timp.
    Si asta nu implica neaparat ingamfare, narcisisme, nevroze de vre-un fel, complexe, etc. Intr-adevar, unele reactii ale „ardelenilor” ajung sa fie de tipul pierderii increderii si chiar tradarii de neam, dar e vorba de o reactie la anumite clisee comportamentale, nicidecum de o „respingere din start” din nu stiu ce motiv cu radacini istorice sau din ingamfare.

    Nu stiu cat va mai dura, dar globalizarea va desfiinta pe nesimtite aceste diferente culturale de comunicare si asteptari nerealiste.

    Apreciază

  9. Trăind în Timiș, nostalgici dupa ce a fost acum 120 de ani NU cunosc, dar deranjați, cu mai multă sau mai putina dreptate, de clișee comportamentale (actuale) ale locuitorilor din sudul tarii cunosc o sumedenie (uneori și subsemnatul). Vinovata este pana la urma si în primul rand lipsa de pricepere în comunicare, nu persoanele.
    Diferențe ale felului de a fi, de a comunica și în scara de valori exista și de la un sat la altul aflat la 2-3 km, darămite de la o regiune la alta. De ex:
    Dacă în Timișoara au fost cozi sufocante în oraș intr-un an de Crăciun, prietenul meu din Craiova mi-a relatat: ” aici se cearta tot timpul. S-au și bătut de vre-o 3 ori azi în supermarket ca ai noștri au sângele fierbinte. Știu ca în Timisoara nu se bat”. La extrema opusa, suedezii o data în viata se cearta, apoi nu se mai impaca in veci. Pe când oltenii iuta cearta și bătaia în 5 minute.- diferențe ale modulul de raportare și de reacție la stres, care duce și la monștrii mentali în mintea celor care își judeca interlocutorii si/sau nu fac efort sa ii înțeleagă.

    Apreciază

  10. Din păcate, știu oameni din Timiș (sau alte ținuturi românești de la Vest de Carpați, ori din Transilvania) care au nostalgii habsburgice sau austro-ungare. Mai ales cei care sunt (au devenit) catolici ori protestanți; complexele despre care vorbește autorul Dublei nevroze a Ardelenilor par să fie cele mai puternice la aceștia (poate pe fondul vinovăției subconștiente pentru crimele religiei lor împotriva Românilor în general și Ortodocșilor în special).
    Pe de altă parte, există o uriașă problemă a falsificării prin simplificare, despre care am mai vorbit.
    Și Dubla nevroză a Ardelenilor, și alte asemenea materiale, vorbesc despre unii Ardeleni care au aceste (acele) tare. Nu ca și cum le-ar avea toți. Ceea ce mi se pare deosebit de însemnat într-o asemenea discuție.
    Așa cum este de mare greutate deosebirea dintre „Sudiști”, pe de-o parte, „Olteni”, pe de alta, „Doljeni”, pe a treia parte, și „Craioveni” pe a patra, ca să nu mai vorbim de cartierele Craiovei.
    Or problema ridicată de articol – și de mine în altă parte – este falsificarea prin simplificare ce se face mereu negativ de către unii – și tot mai mulți – Ardeleni, față de „Sud”, „Bucale”, „Mitici” etc.
    Outis, cum și-a spus Ardeleanul care ne-a dăruit acest articol, vede o dublă nevroză; iar argumentația sa mi se pare convingătoare, în temeiul a ceea ce am văzut și văd, constant, la o parte a Ardelenilor.
    Desigur, am întâlnit Ardeleni prea politicoși spre a-și manifesta aceste nevroze (fără o doză semnificativă de palincă intrată în sânge). Am întâlnit Ardeleni care nu au aceste nevroze. Aceștia, de obicei, știu cât de cât suferințele înaintașilor sub Unguri și Austrieci, de multe ori au evlavie la părinți precum Iustin Pârvu, Ioan Iovan sau Arsenie Boca etc.
    Un fenomen asemănător există la Basarabeni. La acei Basarabeni care, de asemenea, privesc spre Regățeni în general, dar și spre ceilalți „din Vest”, ca spre niște „jendari chinuitori ai Moldovanilor”, „niște slugi ale Apusului”, „scursurile criticate de Eminescu în Scrisoarea a III-a” etc.
    În amândouă părțile însă, fenomenul (nevroze, complexe supra-compensate sau cum vrem să îi spunem fenomenului) este alimentat sistematic de propaganda străină. În Basarabia, propagandă susținută de Rusia, Turcia și Ucraina. În Transilvania, Silvania, Crișana, Banat, Maramureș, de Germania, Austria, Ungaria și Ucraina.
    De aceea trebuie detectat și demascat, ca fenomen deznaționalizator, genocidar.
    Așa cum este și pro-turcismul ce se răspândește prin telenovele otomane și alte mijloace de propagandă ale imperialismului turcesc; mai ales în sud, dar, din păcate, nu numai.

    Apreciază

  11. Buna ziua. Apreciez toate gandurile schimbate pe marginea articolasului. Acesta nu e un ‘eseu’, ci chiar un proces personal de constiinta.
    O teorie, adica o generalizare satisfacatoare pentru cautarea de sine si care a pornit de la o experienta intinsa de-a lungul unei vieti. Asta e menirea teoriei si, lasind pompa filozofilor la o parte, mintea din asta traieste si asa se orienteaza in lume.

    Dar cred ca ceea ce se scapa sistematic din vedere este contrastul propus intre superficialitatea lucrurilor si complexitatile de profunzime ale vietii sociale – adica, acolo unde survine ceea ce Nicholas Taleb numeste ‘skin in the game’. Cind interese ajung in conflict, atunci nevroza iese la iveala.
    Sper sa nu mi se ia in nume de rau dar, prin pozitiile defensive, unii cititori exact asta exhiba… Ei au un ‘interes’ in apararea imaginii de sine si astfel rezista la elucidarea analitica. Ceea ce cam are valoare ‘diagnostica’…

    Foarte pe sleau: convietuind cu germani, de pe o pozitie de inferioritate legala si politica, romanii au fost prinsi in jocul acela de a se ‘dovedi’, de a arata ca pot si ei, stiu eu, poarta inalta, gard, curte, odaie de oaspeti impecabila (si nelocuita!), ce-o mai fi. Evident, niciodata nu a fost suficient: subordonarea politica si legala nu poate fi (supra) compensata prin imitatie culturala, oricit de asidua. Ungurii tot pe germani i-au imitat, fara handicapul politico-legal, dimpotriva (dupa 1867). Vorbim aici de o stare de comparatie defovarabila permanenta si niciodata compensabila. Nu cred ca exista roman ardelean nativ care sa nu fi auzit din cea mai frageda pruncie pina a ajuns el insusi adult (cind ajunge sa le repete), ca leitmotiv de fiecare zi, ‘uitat-te la [puneti aici neamtul sau ungurul dvs. favorit], fa si tu la fel’ (pentru curiosi, da, le-am auzit si eu dar, multam alor mei!, in sens invers).

    Ce ar fi meritat mai multa dezvoltare, este ca nu trebuie sa ne dorim sa ‘fim la fel’. Germanii nu sint ‘asa’ de la mama natura, ci tot un proces politic i-a disciplinat in halul ala si i-a adus sa mearga in pas de gasca cadentat. Asta e civilizatie cu bata – si nu ar trebui sa vrem asa ceva. Ea ucide spontaneitatea, creativitatea, libertatea, bucuria de a fi in lume. Si, da, demnitatea umana…
    Si ca tot am ajuns aici, referinta care mi-a scapat nescuzabil: daca vrei sa intelegi ce se ascunde in spatele ‘odailor muzeu’ si a hainelor scrobite, afunda-te in Kafka. Cel putin ‘Castelul’ si ‘Metamorfoza’. Doar la Kafka poti sa urmaresti, aproape tactil, pe pielea ta, ce inseamna habsburgismul, efectele lui mutilante asupra unui suflet simtitor. Si comparati-l pe Kafka copil cu baietul acela de Creanga…

    Cind imiti rezultatul (chimesa scrobita cu guler tare) dar o lasi mai moale cu procesul (Doamne multam!), obtii exact ce am spus, o nevroza incompleta, si exact ce se vede pina azi: ardeleni, de orice etnie, nemaiprididind sa intretina ceea ce a fost cladit cu fierul stapinilor austrieci de odinioara – dar, fuduli nevoie mare! 🙂
    Nu asa se face civilizatia. Civilizatia adevarata nu e o colectie de case, muzee, tablouri si oale. Civilizatia autentica rasare doar din si pentru apararea libertatii individuale – Thomas Paine, care nu lipsea din casa mai fiecarui colonist american inainte de razboiul de independenta. Poate, datorita nedesavisirii procesului, poate zic, sintem cu un pas mai aproape de ea. Trebuie doar sa intelegem cum stam si ce avem de facut. Apoi, gasi-vom noi calea.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu