6 August – Schimbarea la Faţă

         Iubită de Românii din vechime şi ţinută cu evlavie şi cu multă dragoste, Schimbarea la Faţă este o sărbătoare azi cunoscută mai mult prin… dezlegarea la peşte.
Acum, nu o să spunem că un borş de peşte – fie şi simplu, din bătrâni – sau alte asemenea bunătăţi sunt de dispreţuit. Dar ele făceau parte din bucuria sărbătorii, nu o înlocuiau…

         Dar ce este Schimbarea la Faţă?
Este o clipă din istoria mântuirii, când Fiul lui Dumnezeu, Iisus Christos, şi-a arătat o parte din slava Sa unora dintre ucenici (acelora care puteau să ducă o asemenea vedere şi o asemenea taină). Şi prin ei, ne-a arătat şi nouă Împărăţia Cerurilor venind cu putere, ne-a arătat că este şi Împăratul Slavei, nu doar smeritul Arhiereu ce venise ca să ne răscumpere şi răbdătorul Învăţător ce lucra să ne aducă la Adevăr… Ne-a arătat, prin venirea lui Moise, şi viaţa după moarte, căci trupul lui Moise este mort şi îngropat, deci acela care a vorbit cu Domnul era Moise ca suflet, aşa cum sunt şi sfinţii în Ceruri până la A Doua Venire. Prin venirea lui Ilie ni s-a descoperit deplin faptul că Împărăţia Cerurilor este deschisă omului in integrum, cu trup şi suflet. Răpit cu trupul la cer, Proorocul Ilie dovedeşte legătura subtilă şi puternică, totodată, dintre Lumea Îngerilor şi Lumea Oamenilor. Prin cuvântul hazliu al lui Petru (Lc. 9.33) ni se arată cât de scurtă este gândirea omenească, ce uşor dă omul bunătăţile Veşniciei pe o clipă în care doar le străvede, sau chiar pe mult mai puţin…
Sunt multe, foarte multe, cele primite prin minunea acestei zile, a Schimbării la faţă a Domnului.
Şi, pentru cei care vor să aşeze în sufletul lor fie şi doar unele dintre aceste multe, iată un cuvânt mai adânc:

Sf. Calist Patriarhul Constantinopolului, Omilii împotriva lui Gregoras (I, 10-16)

         Dar ce vom spune despre acestea noi, cei care urmăm sfinților, când îi auzim limpede pe ei lăudând acea dumnezeiască strălucire a Schimbării la Față a lui Hristos că este slava lui Dumnezeu netemporală și mai presus de fire și lumină negrăită și neapropiată, dumnezeire și desfătare viitoare a slavei și fericirii drepților?
Or, Gregoras o numește relație și un simplu nume și nimic mai mult [1]…
Departe de noi gândul! Căci dacă ar fi numai relație cum spui tu și s-ar risipi în văzduh și ar pieri în neființă, atunci nici un folos nu le-ar veni privitorilor de la ea și, după tine, în zadar ar fi fost Schimbarea la Față a Domnului și alegerea celor aleși și încredințarea pe care au primit-o prin ea, deși cuvântul îi reține pe aceștia că sunt aceia dintre ucenici care nu s-au îndoit la închinarea cea din Galileea după Învierea Mântuitorului, adică văzătorii negrăitei slavei aceleia de care împărtășindu-se apoi și restul ucenicilor au biruit prin ea lumea, ei, niște pescari, niște cârpaci și niște oameni simpli.

          Dar dacă slava aceea dumnezeiască și strălucirea și energia dumnezeirii este și rămâne în sfinți și săvârșește mii de minuni, cum să nu te numesc pe tine hulitor și defăimător al luminii, şi, ca să zic așa, născătorul și părintele  întunericului? Vai patimii, vai cugetului rău al înțeleptului Gregoras! Neputând acesta deloc să cugete slava aceea a Unuia Născut, o numește închipuire și relație prin cuvântul șubred al răstălmăcirii prepoziției παρά. „Căci nu zice a arătat (ἔδειξε) slava Lui [2], ci a reprezentat (παρέδειξε)” [3]. Ce spui omule, nu te rușinezi? Nu roșești? Spune și tu cu David: să se întoarcă spre mine cei ce se tem de Tine și cei ce cunosc mărturiile Tale [4]. Ia cuvintele proorocilor sau și ale învățătorilor și teologilor și lepădând umflătura patimii stricătoare vei afla limpede pe cea pe care tu o numești relație și închipuire, dumnezeiasca energie și putere nezidită și strălucire a lui Dumnezeu, și har, și dar [5], lăudată și propovăduită de sfinți, de care și erau plini în simțirea sufletului și a inimii și o transmit celor ce vor, după cum și cei ce o primeau se umpleau de slavă și har negrăit.

           Iar dacă Petru nu și-ar fi pus mâinile pe cei botezați în ținutul Samariei, precum spune dumnezeiescul Luca [6], nu ar fi primit Duhul Sfânt cei botezați mai întâi de Filip. Iar dacă vrei să-i întrebi și pe teologi, ascultă ce zice Dionisie cel Mare:

În acest întuneric prealuminos ne rugăm și noi să fim, să vedem prin nevedere și să cunoaștem prin necunoștință pe Cel mai presus de vedere și cunoștință și în chip mai presus de fire să-L lăudăm pe Cel mai presus de fire prin înlăturarea a toate cele ce sunt” [7].

 Întru acestea și temelia dogmelor, Vasile cel Mare, zice:

Prin Duhul Sfânt omul să devină părtaș harului lui Hristos, fiu al luminii, să participe la veșnica slavă” [8].

Și iarăși tot de la el din Antiretice:

Ceea ce este mișcat cu mișcare veșnică de Duhul a devenit ființă sfântă, dar avea vrednicie de om, iar după ce s-a sălășluit Duhul în el a devenit profet, apostol, înger al lui Dumnezeu, iar mai înainte de aceasta era pământ și cenușă” [9].

Dar și dumnezeiescul Damaschin zice:

Astăzi adânc de lumină neapropiată. Astăzi a strălucit apostolilor în muntele Tabor revărsare nețărmurită a dumnezeieștii străluciri” [10].

Dar cântă împreună și învățătorul Cretei zicând:

Pe Munte îi înalță pe ucenici Mântuitorul, ce să facă și ce să-i învețe? Ca să le arate slava străfulgerată și strălucirea propriei dumnezeiri” [11].

Și dumnezeiescul Gură de Aur din cuvântul la sărbătoare, explicând pe acel sunt unii aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăția lui Dumnezeu [12], zice:

 „Aici nu vorbește despre cea de-a doua Lui venire în slavă, ci despre Schimbarea la față din munte. Căci schimbându-Se la față pe munte, Mântuitorul le-a arătat puțin ca un Stăpân ucenicilor Lui slava împărăției Lui dumnezeiești nevăzute” [13].

         Ați văzut poziția și lupta ereticilor. Ați văzut opozițiile celor nelegiuiți. Ați văzut cugetele minții lor șubrede. Îi răstoarnă in absentiam [14] pe toți teologii hulind că Schimbarea la Față a lui Hristos este făptură și închipuire și numai un nume și o lumină care se risipește în văzduh. Iar bătrâniciosul Gregoras, minte trează [15] având spre întunericul necredinței a vărsat o hulă mai mare decât sufletul acelora putred și plin de tină împotriva dumnezeieștii lumini, închipuindu-și că este numai o relație și că este un simbol și că se pierde. Pentru aceasta, ascultă, cerule, și ia aminte, pământule [16] nelegiuirea acestuia! Și dacă acea lumină a dumnezeirii arătată pe fața trupului stăpânesc, căci dacă Dumnezeu este și este numit lumină [17], iar voi o numiți făptură rău cugetând, atunci pe care Dumnezeu Îl lăudați ca fiind Dătător de lumină? Fiindcă ceea ce ni s-a arătat nouă în chip minunat încredințându-ne pe toți de învierea de obște de a cărei slavă și strălucire avem a ne bucura, voi o numiți închipuire. Căci dacă necreată este această lumină de pe fața Domnului [18], atunci în mod limpede și aceea este necreată, adică aceea a învierii de obște, zic, fiindcă așa S-a arătat, cum va veni la Învierea de obște. Iar dacă făptură este aceasta și închipuire, cum spuneți voi, și aceea neapărat este astfel. Și iată că drepții au a se bucura de o lumină mai rea și decât lumina sensibilă.

         Dar eu bănuiesc de asemenea că această odraslă rea a sufletului acestuia rău își are rădăcina în nelegiuirea saducheilor care spuneau în mod clar că nu este înviere [19]. Căci cel ce socotește că Schimbarea la Față a lui Hristos este închipuire, acela neagă și învierea morților, fiindcă două sunt lucrurile arătate și spuse mai dinainte la Schimbarea la Față a Domnului: învierea morților, pe care a arătat-o prin Moise și desfătarea veacului viitor, pe care a indicat-o prin lumină. Căci este cu neputință să negi o slavă a Tainei și pe cealaltă să o lauzi și să o mărturisești, mă refer la înviere. Căci dacă o tăgăduim pe una, o tăgăduim și pe celalaltă împreună cu ea și dacă o iubim pe una, trebuie în mod necesar să o iubim și pe cealaltă. Dacă, așadar, este mărturisită de voi învierea, se va mărturisi în chip cuvenit și slava luminii aceleia, aceste două minuni fiind prezente împreună la dumnezeiasca Schimbare la Față. Iar dacă se hulește de voi această lumină dumnezeiască este limpede că se va huli și minunea învierii, fiindcă și pe aceasta o veți mărturisi închipuire și atunci va răsări părerea crudă a saducheilor care în chip nelegiuit tăgăduiește învierea.

         Dar ca să închei aici cuvântul meu, (căci săturarea este dușmană auzirii cuvântului) să ne urcăm și noi în Muntele Tabor care este înălțimea contemplației, ca să vedem și noi pe Moise și pe Ilie stând unul de-o parte și altul de cealaltă și vorbind cu Dumnezeu și să fim învredniciți în chip tainic să expunem marea Taină a Schimbării la Față. Căci dacă nu vom urca mai întâi cu Petru și Iacov și Ioan prin virtutea practică, nu vom dobândi dumnezeiască slava aceea și schimbarea cea mai presus de minte și de simțire, dumnezeiasca lumină și strălucirea care iradiază. Dar și pe Moise îl vom vedea atunci în chip înțelegător ieșind din pământ și pe Ilie din cer pogorându-se, vorbind tainic cu Dumnezeu Tainele Vechiului și Noului Testament, iar Petru, fiind inițiat în cuvintele acelea dumnezeiești și cunoscând Taina zicea: bine ne este nouă aici [20], încât se ruga Mântuitorului și trei colibe să facă și să rămână acolo. Ai văzut limpede adevărul învierii prin Moise și Ilie și că este Domnul morților și al viilor?  Învață și Schimbarea Lui la Față și nu fi necrezător slavei aceleia dumnezeiești. Iar dacă încerci să nu crezi acesteia, nu vei crede cu adevărat nici celei dintâi, adică slavei învierii, potrivnic fiind celei de-a doua.

         Dar voi, iubiților, și întreaga adunare a credincioșilor, slăviți și strălucirea arătată în chip negrăit pe Muntele Tabor și nu pregetați a mărturisi și pe cea de-a doua, slava învierii. Căci fără nădejdea învierii și a bucurării de lumina aceea neînserată ale cărei raze le-a arătat Mântuitorul, nu putem să fim mântuiți. Căci fără aceasta nici înviere nu este, nici bucuria drepților, fiindcă una este lepădarea stricăciunii și suirea la înviere și venirea din nou la viață, iar cealaltă este desfătare necheltuită și bucurie neîncetată. Așadar, nu vă amăgiți, nici nu primiți slava aceea rea și fără Dumnezeu a lui Varlaam acela și a lui Achindin. Dar ce rău este mai mare decât scrierile cele rele ale lui Gregoras, cel ce cugetă pruncește, care și mai rău decât aceia s-a tăvălit în nelegiuirea saducheilor care nu mărturisesc învierea? Dar voi scuturați-vă de cei ce cugetă și învață acestea, ca să vă faceți și voi propovăduitori prin Biserică, pentru ca și noi să ne aflăm cu harul lui Dumnezeu închinători ai luminii aceleia dumnezeiești și ai învierii și să fim învredniciți a ne închina Lui și astfel să dobândim bunătățile viitoare cu harul și cu iubirea de oameni ale Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia fie slava în veci! Amin.

[1] Nichifor Gregoras, Historia Romana, 2, 1060-1061.

[2] Deuteronom 5. 24

[3] Nichifor Gregoras, Historia Romana, 3, 486.

[4] Psalmul 118.79.

[5] Cf. Sfântul Grigorie Palama, Capita physica, theologica, moralia et practica, 69.

[6] Faptele Apostolilor 8.14-17

[7] Sfântul Dionisie Areopagitul, De mystica theologia, 2.

[8] Sfântul Vasile cel Mare, De Spiritu sancto, 15, 36.

[9] Idem, Adversus Eunomium IV, PG 29, 769B.

[10] Sfântul Ioan Damaschin, Homilia in transfigurationem, 2.

[11] Ioan VI Cantacuzino, Disputatio cum Paulo Patriarcha Latino epistulis septem tradida, 4, 4; Registrum Patriarchatus Constantinopolitani (1337-1350), 132.

[12] Marcu 9.1

[13] Sfântul Ioan Gură de Aur, In Matthaeum, PG 58, 549-558.

[14] Adică se foloseşte de faptul că cei pe care îi atacă, fiind trecuţi în lumea aceasta (adică „absenţi”, in absentiam), nu pot răspunde.

[15] Joc de cuvinte intraductibil pornind de la semnificația numelui lui Gregoras, și adjectivul γρήγορος care înseamnă treaz, priveghetor.

[16] Isaia 1.2

[17] I Ioan 1.5

[18] Psalmi 4.7

[19] Matei 22.23

[20] Matei 17.4; Marcu 9.4; Luca 9.33.

Cuvântul Sfântului Calist a fost preluat, cu unele corectări şi schimbări, de pe site-ul Parohiei Copou.

 

2 gânduri despre “6 August – Schimbarea la Faţă

  1. Pentru că spunem „creştin”, nu „hreştin”, „Creştinătate”, nu „Hreştinătate”, „Cristian”, nu „Hristian” etc.
    Vechea formă românească, până în secolul al XVIII-lea, a fost Cristos/Christos. Forma „Hristos” se va impune treptat din secolul al XIX-lea, dar mai ales în secolul XX, fiind în fapt străină tradiţiei româneşti.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s