Istoria, cum? Izvoarele scrise (I)

Pentru că am vorbit despre Istoria, de ce? şi Istoria, cum?, s-au pus întrebări despre ce sunt şi ce valoare au izvoarele scrise pentru Istorie. Iată, aici, o scurtă prezentare.

Izvoarele istorice sunt o parte foarte importantă a surselor pentru cunoaşterea trecutului. Dar! Dar nu au o valoare absolută, după cum vom vedea. Un căutător al adevărului va avea totdeauna de lucru atât în găsirea de noi izvoare istorice, dar şi în analiza lor…
Mai trebuie să ţinem minte că nu există o separaţia între izvoarele scrise şi izvoarele materiale. Nu doar că ele, desigur, se completează reciproc. Dar orice izvor scris are un suport material, care trebuie cercetat şi valorizat ca sursă istorică. În sens invers, fiecare izvor scris dă noi informaţii despre izvoarele materiale care îl însoţesc –  în sit-ul arheologic, în strat, în epocă etc. – şi deschide noi linii de cercetare.

1. Izvoarele epigrafice

Sunt izvoare scrise care se găsesc pe vase – ceramice sau metalice, mai rar din alte materii (fildeş, piatră, lemn) -, pe monumente, plăci de piatră (comemorative sau de altă natură), lespezi de morminte etc.
(am ales culoarea verde pentru ele deoarece, adesea, sunt găsite sub straturi de muşchi şi licheni, ori chiar de iarbă, ferigi şi alte plante)

De pildă, unele vase ceramice antice poartă inscripţii însemnate fie prin incizare („zgâriere”), fie prin ştampilare (cu ştampile-ştanţe, adică având un model în relief, realizat în oglindă, care se imprimă prin apăsare pe lutul moale).
Din primul caz, este vestită la noi inscripţia „Decebalus per Scorilo”, o inscripţie latină din Dacia. Se pare că datează din vremea în care Dacia era stat clientelar roman, dar încă nu provincie romană (a doua jumătate a sec. I d.Chr.).
Din al doilea caz, putem să amintim atelierele greceşti, care imprimau obligatoriu pe vas, în unele oraşe, numele dregătorului care conducea economia localităţii (astynom).

Ca pildă pentru inscripţiile de pe monumente, putem să amintim însemnele legionare de pe cărămizi şi chiar blocuri de piatră, prin care fiecare legiune romană marca lucrările pe care le făcuse (drumuri, poduri, viaducte etc.).
Ca inscripţie pe plăci de piatră, este foarte importantă pentru viaţa şi domnia lui Burebista cea numită Decretul lui Acornion. Aceasta este o lespede în parte spartă, acoperită cu un text în greaca veche şi găsită la sfârşitul sec. al XIX-lea la Balcic (în sudul Sciţiei Mici, Dicia sau Dobrogea de mai apoi). Este foarte importantă, în primul rând, pentru că este una dintre puţinele surse care vorbesc despre Burebista „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia„. Dar şi pentru că este un bun exemplu despre relativitatea surselor. Disputele privitoare la interpretarea textului, identificarea localităţilor amintite de acestea ş.a.a. continuă şi astăzi. Doar descoperirea a noi izvoare ar putea, de fapt, lămuri lucrurile.

În sfârşit, cei care merg la locurile sfinte ale României de astăzi, precum Mânăstirea Argeş, Mânăstirea Putna şi altele, vor putea vedea vechi lespezi care acoperă mormintele domnitorilor. Şi îşi vor putea da seama de însemnătatea inscripţiilor şi de emoţia întâlnirii cu înscrisuri venite de peste timp.

2. Izvoarele numismatice

Aici intră inscripţiile – dar şi alte imagini – de pe monezile vechi. Însă chiar şi monezile, ca formă, ca metal, ca locuri în care sunt găsite, constituie date istorice foarte importante. În aceste izvoare partea scrisă este unită strâns cu partea materială a izvorului, chiar mai mult decât în orice alt caz.
(cred că este de înţeles de ce am ales o culoare ce aminteşte de aur…)

La început monezile au fost, de fapt, ceea ce se numeşte de specialişti etaloane monetare. Adică obiecte folosite ca reper pentru măsurarea valorii (comerciale) a lucrurilor (mărfurilor). Cochilii de melci sau de scoici, în unele locuri, vârfuri de săgeţi din silex, apoi din aramă (cupru), bronz, argint etc., bucăţi de fildeş, mici bucăţi (mici lingouri) de metal (aramă, bronz, argint sau aur) etc. Acestea toate constituiau un reper mai bun şi mai stabil decât schimbul în natură.

Mai apoi apar şi monezile propriu-zise, care sunt mici lingouri de metal… inscripţionate.
Înscripţiile pot fi desene simbolice, hieroglife, litere etc.
Monezile oferă date despre centrele de putere politică şi economic, despre cultura şi structura socială a celor care le emit – dar şi a celor care le folosesc -, despre pătrunderea unei limbi/culturi în teritorii noi etc., etc.

3. Izvoarele literare

Izvoarele literare sunt scrierile, să le spunem aşa, sistematice. Sursele epigrafice, după cum am văzut, sunt întâmplătoare şi foarte limitate. Izvoarele literare, pe de altă parte, sunt mai lungi şi, după cum am amintit, sistematice. Scribi, preoţi, cronografi, istorici, geografi, poeţi, dramaturgi, retori – iată câteva feluri dintre cei mai vechi scriitori.
(am folosit culoarea roşie deoarece aceste izvoare sunt cele mai importante şi bogate dintre toate izvoarele scrise)

În Mesopotamia, vechiul Egipt, Europa Străveche, pe plăci de piatră sau lut ars, cu ideograme, hieroglife, scriere geometrică sau simboluri cuneiforme, o mulţime de însemnări au fost lăsate viitorului.
Unde a apărut scrisul?
Iată o întrebare la care, cu toate izvoarele scrise existente, încă nu avem un răspuns.
În clipa de faţă cele mai vechi înscrisuri par să fie cele din Europa Străveche, pe o arie întinsă din Transilvania la ţărmurile Mării Tracice, de la Marea Adriatică la Marea Neagră. Cele mai multe s-au găsit în Serbia centrală şi Bulgaria de astăzi. Şi, dacă aprecierile sunt corecte, par să fie cu peste 1.000 de ani (chiar 2.000 de ani, după unele surse) mai vechi decât scrierile sumeriene. Dar…
Dar, cum se întâmplă adesea în arheologie, s-ar putea să avem surpriza ca peste o vreme să se găsească alte inscripţii, mai vechi, fie în nordul Africii, fie în Caucaz, fie în Italia, fie în Asia Mică, fie în nordul Mării Negre… Ceea ce pare sigur în aceste clipe este că scrisul a apărut, într-adevăr, într-una din aceste zone de întâlnire între Europa şi Asia. Răspândindu-se apoi mai departe.

Dar, oricare ar fi originea scrisului, izvoarele literare rămân cele mai importante izvoare scrise.
Fie că sunt consemnate pe pereţii piramidelor sau în pisaniile bisericilor, în cronicile faraonilor sau ale unor religii, pe piei de animale, plăci de lut ars, plăci de ardezie, tăbliţe cerate, pergament, papirus, pânză, hârtie…
Fiecare document vechi este, în sine, o comoară.
Chiar şi informaţiile greşite ne dezvăluie multe despre cultura şi viaţa vremurilor de demult.
Iar izvoarele literare sunt multe, foarte multe – chiar dacă pentru specialişti nu sunt niciodată îndeajuns de multe.

Această prezentare a izvoarelor scrise este, desigur, doar un început. Cel care doreşte să stăpânească într-adevăr disciplina ştiinţifică numită Istorie trebuie să înveţe mult mai mult despre ele – şi despre atâtea altele!
Însă ne oprim aici deocamdată, sperând – cu voia lui Dumnezeu – să putem relua înfăţişarea izvoarelor scrise şi a felurilor în care pot fi folosite pentru cunoaşterea trecutului.

Mihai-Andrei Aldea

5 gânduri despre „Istoria, cum? Izvoarele scrise (I)

Adăugă-le pe ale tale

  1. De însemnătate mi se pare şi „Inscripţia de la Corint”, ridicată în memoria ofiţeruui roman Caelius Martialis, participant la al doilea război daco-roman „prin care întreaga Dacie a fost învinsă” (qua universa Dacia devicta est).

    O puteţi găsi aici: http://corinth.ascsa.net/id/corinth/image/bw%203658&q=references%3A%22Corinth%3AMonument%3ASouth%20Stoa%22&t=&v=icons&p=1&s=229&sort=rating%20desc%2C%20sort%20asc&size=full

    Zic „de însemnătate” deoarece încă sunt destui care susţin că Dacia (fără să menţioneze sau măcar să ştie ce înţeleg prin Dacia) a fost cucerită de romani în proporţie de 14%. Un procentaj deosebit de exact, în treacăt fie spus; nu 10%, nu 20%, nu 15%, ci fix 14%.
    Curios că niciunul nu ştie de existenţa acestui text. Dar în schimb toţi pot oricând să îţi citeze pasaje întregi din „Expunerile” lui Laonic Chalcocondil ca dovadă clară că în sec. XV la nord de Dunăre încă trăiau dacii. Nu ştiu la câţi le-a sărit în ochi că în acelaşi text ruşii sunt sarmaţi, tătarii „sciţi nomazi”, ungurii peoni sau cel puţin că la sud de Dunăre nu era urmă de daci, ci de „valahi”.
    Părtinirea asta, bat-o vina!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Este adevărat. Şi sunt multe izvoare epigrafice foarte importante. Precum cea funerară a traducătorului de limbă dacă din Panonia şi atâtea altele.
    Ignorate sunt, de grecomani, de această dată, inscripţile latine din Macedonia, Tracia, Epir etc. Cu scopul de a nega existenţa latinităţii – şi, apoi, a românităţii – în acele locuri.
    Dar sunt şi mulţi cei care vor să ştie adevărul istoric!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: