Etichetă: Pagini de cultură și civilizație românească

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. II

Mihai-Andrei Aldea2 comentarii

(prima parte)

Fudulia e sora geamănă a prostiei.
(zicere populară)

Am rămas din episodul anterior la neștiutor:

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Sau, mai precis, la problema primei definiții, despre care am spus:

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

a) neștiutorul din neputință

Cel neștiutor prin neputință este în situația în care persoana nu are anumite capacități de învățare sau înțelegere.
Cel care nu știe pentru că nu poate învăța sau înțelege s-ar putea (s-ar putea!) încadra într-o formă de prostie nevinovată și naturală1.

Din acest punct de vedere toți suntem proști într-o privință ori alta.
În primul rând în raport cu Dumnezeu – ceea ce foarte rar oamenii au bunul simț să recunoască –, dar și în raport cu viața de toate zilele.
Astfel, sunt oameni geniali în matematică, în istorie, în medicină sau în arhitectură ce sunt lipsiți de capacitatea de a învăța și înțelege electronica, brutăria, pescuitul sau vânătoarea.
Folosind asemenea exemple pentru înțelegere ne dăm seama că fiecare dintre noi are domenii în care este neștiutor prin neputință.
O formă de prostie nevinovată și naturală, care face parte din purtarea de grijă a lui Dumnezeu (astfel încât nimeni să nu deznădăjduiască prin lipsa de daruri și nimeni să nu se trufească prin existența lor2).

b) neștiutorul din păcate

Acesta este cel care ar fi putut învăța și înțelege lucrurile de care are nevoie, dar nu a făcut-o și mai ales nu o face.

Indiferent că pretextul acestei nefaceri este lenea, pierderea de vreme, patima pentru ceva etc., este o formă clară prin care omul își face rău.
Este, adică, o formă clară de prostie.
Și, cel mai rău, este o formă de prostie dorită: omul este neștiutor din primirea păcatelor/patimilor, omul este neștiutor pentru că așa vrea el.
Și, cum prin această vrere își face rău, înseamnă că este prost3 (cuvânt asupra căruia vom reveni, mai jos, pe larg).

În concluzie:

Sunt neștiutori vinovați, pentru că puteau să învețe și să înțeleagă ceea ce ar fi trebuit să cunoască – neștiutorii din păcate.
Și sunt neștiutori nevinovați, fie pentru că nu au știut, fie pentru că nu au putut, deși au vrut, au încercat (cinstit) – neștiutorii din neputință.

Voi aminti în avans că neștiința nu face parte din prostia propriu-zisă, din prostia firească ori naturală, decât în aspectul amintit că toți suntem proști într-o privință sau alta – și în primul și în ultimul rând în cele teologice.

(va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Desigur, dacă neputința ori neputințele sunt naturale. Dacă sunt vina lui, intră în subcategoria b). ↩︎
  2. Desigur, noi avem grijă să ignorăm amândouă învățăturile dumnezeiești făcute astfel. Așa că ne mândrim pentru daruri nemeritate și deznădăjduim că nu avem și altele – chiar dacă multe din cele dorite sunt mai curând blesteme decât daruri. ↩︎
  3. Reamintesc aici faptul – foarte posibil uitat de cei cu musca pe căciulă – că întrebuințez termenii conform Culturii Române Vechi. Este, prin urmare, un studiu etnologic. ↩︎

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, Nepriceput, Prost (I)

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu

Prostul care tace nu e prost.
(zicere populară)

În limba română veche, prin mijloace lexicale diferite, s-a obținut o detaliere deosebit de interesantă a capacităților intelectuale (sau lipsei acestora).
Astăzi se practică o simplificare excesivă ce este înlocuită prea des doar de o revărsare de insulte, înjurături, blesteme și alte prostii.

O zicere des folosită până acum câteva decenii era

Prostul dacă nu-i fudul,
încă nu e prost destul1.

Se vede aici o legătură între prostie și fudulie (= trufie, aroganță) care este deosebit de importantă.
În Vest a fost teoretizată relativ recent și parțial sub numele de Efectul Dunning-Kruger2.

Acest ultim termen descrie fenomenul prostiei fudule: cu cât un om cunoaște mai puțin despre subiect, cu atât crede că îl cunoaște mai bine.
Există excepții, desigur, iar Efectul Dunning-Kruger descrie o tendință, nu o regulă absolută.
Doar că oamenii care își înțeleg și recunosc neștiința sunt din păcate mult mai puțini decât ar fi sănătos pentru omenire.
O problemă care, de altfel, domină și distruge România – dar acesta este alt subiect.

Întorcându-ne la România Străveche, merită să cercetăm puțin un trio lexical: neștiutor, nepriceput, prost3.

Pentru cocolirea sufletelor delicate (= a celor afectați de Efectul Dunning-Kruger), am fi putut vorbi despre neștiință, nepricepere, prostie.
Dar pentru o înțelegere cât mai bună a cercetării, pentru a ne deschide către adevăr – dacă avem cu ce – este nevoie de concret, de realitate, de ceea ce atinge direct. Ca urmare, vom pleca de la neștiutor, nepriceput, prost.

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Se poate vedea o mare deosebire între cele două definiții.

A doua descrie o stare în care suntem toți de multe ori în viață.
În primul rând în ceea ce privește teologia, adică legătura vie cu Dumnezeu, dar și în foarte multe alte domenii.
Ea poate să fie cu totul nevinovată, ori să fie legată de o oarecare vinovăție (prostie): lipsa de prevedere, uitarea unor pași necesari ș.a.a.

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

(va urma)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Cu forme diferite, precum: prostul care nu-i fudul, parcă nu e prost destul; prostul care nu-i fudul, încă nu e prost destul; prostul dacă nu-i fudul, nu e încă prost destul; prostul care nu-i fudul, nu e încă prost destul etc. Sau fără mândrie (fudulie) prostia nu doare; fudulia e sora geamănă a prostiei; prostul bate toba ca să se audă; prostul care tace nu e prost; cel mai fudul este prostul etc. ↩︎
  2. În mai multe materiale pe subiect, de întindere semnificativă (un exemplu aici), se ocolește ori se redă prin eufemisme realitatea din spatele Efectului Dunning-Kruger, adică trufia. ↩︎
  3. Uneori cuvintele întrebuințate astăzi nu corespund înțelesurilor vechi. De pildă, prost însemna în trecut foarte simplu, foarte sărac ori, pentru obiecte, de calitate inferioară – de unde s-a dezvoltat și sensul de astăzi al cuvântului. Cuvântul corect pentru Româna Veche este nătărău (cu nuanțe ca neghiob și nătăfleț) sau netot. Doar că (a) sună mult mai urât astăzi decât prost și (b) dacă în loc de prostie grăim despre nătărie o să încurcăm cititorul. Ca urmare, voi întrebuința cuvintele actuale de prost și prostie pentru a descrie ceea ce în trecut se numeau nătărău și nătărie sau netot și netoție. Dacă rânduiește Domnul, poate vom reveni și la ele. ↩︎

Între a fi Român și (auto) victimizare. Reblog

Mihai-Andrei AldeaLasă un comentariu
PAGINI DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE ROMÂNEASCĂ. ÎNTRE A FI ROMÂNI ŞI (AUTO) VICTIMIZARE