Etichetă: neștiutor

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. III

Mihai-Andrei Aldea1 comentariu

(prima parte)
(a doua parte)

După un cuvânt de deschidere și o oprire la înțelesurile cuvântului neștiutor ajungem astăzi la acela de nepriceput.

În sine, acest cuvânt are la Românii Vechi mai ales înțelesuri legate de lipsa de talent sau de lipsa de pregătire nevinovată.

Unui copil care doar ce a început să învețe Călușul sau aruncarea lațului, încrustarea lemnului ori mulsul, cititul sau recitatul, este urât să îi ceri prea mult: încă este nepriceput.
Adică încă nu le-a învățat, pentru că nu a avut vreme să le învețe.
Că este nepriceput e, prin urmare, o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi prea mari, adică necuvenite).

Unui om care, oricât se străduiește, dă cu ciocanul pe lângă cui, ori desenează de nu se cunoaște dacă este om, pasăre ori copac, este urât să îi ceri ori să îl mustri: este nepriceput.
Dacă Dumnezeu nu i-a dat darul, omul nu poate zice nimic: De unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere.
Că este nepriceput se arată, și aici, a fi o dezvinovățire și o scutire (de răspunderi ce, desigur, nu i se cuvin).

Bineînțeles, în primul caz, al nepriceperii începătorului, apărarea dată de stare ține doar o vreme: în timp urmează a se vedea în ce măsură începătorul va ajunge la pricepere ori la nepricepere din lipsei harului (talentului) sau, foarte rău, la nepricepere din lenevie, risipire sau alte patimi.
Dar, până a se trage linie, se păstrează dezvinovățirea și scutirea pe care – în Cultura Română Veche – le aduce cuvântul nepriceput față de cererile prea mari de la cineva.

Însă, va spune un cititor,

dacă omul e nepriceput pentru că nu a vrut să învețe, deși putea.

În asemenea împrejurări, însă, omul nu este numit nepriceput, ci netot, neghiob, sau prost dinadins (prost cu dinadinsul).

Despre acestea, însă, în

partea următoare.

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Pagini de cultură și civilizație românească. Neștiutor, nepriceput, prost. II

Mihai-Andrei Aldea4 comentarii

(prima parte)

Fudulia e sora geamănă a prostiei.
(zicere populară)

Am rămas din episodul anterior la neștiutor:

Neștiutor este cel care e lipsit de cunoașterea pe care ar trebui să o aibă; secundar, cel lipsit de cunoașterea de care are nevoie.

Sau, mai precis, la problema primei definiții, despre care am spus:

Prima descriere pentru neștiutor include o formă evidentă de prostie: omul este lipsit de o cunoaștere pe care ar trebui să o aibă.
Acest lucru se poate întâmpla a) din neputință ori b) din păcate.

a) neștiutorul din neputință

Cel neștiutor prin neputință este în situația în care persoana nu are anumite capacități de învățare sau înțelegere.
Cel care nu știe pentru că nu poate învăța sau înțelege s-ar putea (s-ar putea!) încadra într-o formă de prostie nevinovată și naturală1.

Din acest punct de vedere toți suntem proști într-o privință ori alta.
În primul rând în raport cu Dumnezeu – ceea ce foarte rar oamenii au bunul simț să recunoască –, dar și în raport cu viața de toate zilele.
Astfel, sunt oameni geniali în matematică, în istorie, în medicină sau în arhitectură ce sunt lipsiți de capacitatea de a învăța și înțelege electronica, brutăria, pescuitul sau vânătoarea.
Folosind asemenea exemple pentru înțelegere ne dăm seama că fiecare dintre noi are domenii în care este neștiutor prin neputință.
O formă de prostie nevinovată și naturală, care face parte din purtarea de grijă a lui Dumnezeu (astfel încât nimeni să nu deznădăjduiască prin lipsa de daruri și nimeni să nu se trufească prin existența lor2).

b) neștiutorul din păcate

Acesta este cel care ar fi putut învăța și înțelege lucrurile de care are nevoie, dar nu a făcut-o și mai ales nu o face.

Indiferent că pretextul acestei nefaceri este lenea, pierderea de vreme, patima pentru ceva etc., este o formă clară prin care omul își face rău.
Este, adică, o formă clară de prostie.
Și, cel mai rău, este o formă de prostie dorită: omul este neștiutor din primirea păcatelor/patimilor, omul este neștiutor pentru că așa vrea el.
Și, cum prin această vrere își face rău, înseamnă că este prost3 (cuvânt asupra căruia vom reveni, mai jos, pe larg).

În concluzie:

Sunt neștiutori vinovați, pentru că puteau să învețe și să înțeleagă ceea ce ar fi trebuit să cunoască – neștiutorii din păcate.
Și sunt neștiutori nevinovați, fie pentru că nu au știut, fie pentru că nu au putut, deși au vrut, au încercat (cinstit) – neștiutorii din neputință.

Voi aminti în avans că neștiința nu face parte din prostia propriu-zisă, din prostia firească ori naturală, decât în aspectul amintit că toți suntem proști într-o privință sau alta – și în primul și în ultimul rând în cele teologice.

(partea a treia)

Pr. dr. Mihai-Andrei Aldea

Note

  1. Desigur, dacă neputința ori neputințele sunt naturale. Dacă sunt vina lui, intră în subcategoria b). ↩︎
  2. Desigur, noi avem grijă să ignorăm amândouă învățăturile dumnezeiești făcute astfel. Așa că ne mândrim pentru daruri nemeritate și deznădăjduim că nu avem și altele – chiar dacă multe din cele dorite sunt mai curând blesteme decât daruri. ↩︎
  3. Reamintesc aici faptul – foarte posibil uitat de cei cu musca pe căciulă – că întrebuințez termenii conform Culturii Române Vechi. Este, prin urmare, un studiu etnologic. ↩︎